Motto:
"O gâlmǎ de uitǎturi peste deşert!"
L a u r e
n ţ i u B u d ă u
NEGUSTORUL DE MIRESME
PERSONAJELE:
SULTANUL
FETIN
MǍTURǍTORUL BDUL
YLMAZ,
INVENTATORUL DE DISTRACŢII
IZMIR
- MARELE VIZIR
ŞEFUL
HALEI DE PEŞTE
ESME
- NEGUSTORUL DE MIRESME
ROABA
AISHA
PRIMUL NEGUSTOR
AL DOILEA NEGUSTOR
AL
TREILEA NEGUSTOR
(Curteni, soldaţi, gură-cască e.t.c.)
-2019-
Scena 1
(SULTANUL FETIN, CURTENII, IZMIR-MARELE VIZIR, YLMAZ-INVENTATORUL DE
DISTRACŢII)
Se aude un urlet în grădina mirifică a palatului sultanului care face o duzină
de păuni
(pân-atunci, extrem de relaxatǎ) sǎ alerge haotic... Fetin apare gesticulând nervos, urmat îndeaproape de o cohortă pestriţă
de curteni specializaţi în linguşiri de cimci şi şapte semilune.
SULTANUL FETIN: Mă
plictiseeesc! Nu trăieeesc... mă plictiseeesc!!!
CURTENII: E-he-he! Se plictiseşte! A te plictisi este
foarte sultǎneşte!
SULTANUL FETIN: Nu înţelegeţi
că mă plictisesc îngrozitor, ca un purice care joacǎ singur şah pe un covor?
CURTENII: E-he-he! Sigur, se plictiseşte ca un peşte! Bineînţeles
că se plictiseşte, doar este stăpânul plictisului!
IZMIR-MARELE VIZIR (disperat): Anlamadim! Anlamadim![1]
Ce anume aţi mai vrea, mărite sultan care le ştiţi,
care le cunoaşteţi încă din faşă, pe toate şi pe toţi?
SULTANUL FETIN: Culmea e că
tocmai asta nu ştiu!... Ştiu?!
CURTENII: Ho-ho! Ştie, bineînţeles
că ştie... şi asta e tocmai culmea culmilor culmeşti! (Aplauze într-un stil unitar-oriental pervertit.)
IZMIR-MARELE VIZIR: Dǎ-mi voie sǎ nu te cred, panoramă atotcuprinzătoare a înţelepciunii, chiparos al
transcendenţei, vulcan activ al sofismelor! Taman cel care
le ştie pe toate să nu ştie ce ştie?!
SULTANUL FETIN: Pe cine, nǎtǎrǎule, îndrǎzneşti tu sǎ faci chiparos?!
IZMIR-MARELE VIZIR: ...Am spus eu aşa ceva?!
CURTENII (ca un ecou defect): ...Am spus noi aşa ceva?!
SULTANUL FETIN: Chiar dacǎ n-ai spus-o, în mod sigur aţi gândit-o!
IZMIR-MARELE VIZIR: Sunt posedat de o
gândire vegetalǎ?! ...Pe bune?
SULTANUL FETIN: Pe bune, doar nu pe alune! Nu ştiu, mare
vizir Izmir, ce m-a apucat de la un timp de nu mǎ mai lasǎ... Habar
n-am!... Mă las pe magistrala ta mânuţă apucătoare... pe fantezia-ţi măsurată demn cu iataganele de lemn, am vrut să
spun.
IZMIR-MARELE VIZIR: Aferim! Plecăciunea plecăciunilor plecăciuneşti! Rezolvǎm şi-ncǎlecǎm!... Încurcǎ-Glume!!! Ylmaz!!! ...Unde te-ai
ascuns, inventatorule de distracţii? Arată-ţi chipul boit şi sulemenit!
YLMAZ - INVENTATORUL DE
DISTRACŢII: Aaaa...
aici... În umbra palmierilor ruşinii, mărite vizire, dupǎ colţul colţului colţat...
CURTENII: Neruşinatule!
Ne ruşinezi prin ruşinoasa neruşinare a ta!
IZMIR-MARELE VIZIR (dând tonul): Ha, ha, ha!
CURTENII: Ha, ha!... Ha,
ha!... Ha, ha!
IZMIR-MARELE VIZIR (dând tonul): Ha, hi, ha!
CURTENII: Ha, hi, ha!... Ha,
hi ha!... Ha, hi ha!
IZMIR-MARELE VIZIR: Treci în linia
întâi, opreşte-te la dungă! Arată-ţi chipul frumos, drag şi luminos, ca sǎ te descos! ...Ce te tot
codeşti? Propune, frate, propune; propune, făr-a ne indispune!
YLMAZ - INVENTATORUL DE
DISTRACŢII: O paradă
multicoloră de... (Pauză atent studiată.) struţi, mărite
Fetin?
SULTANUL FETIN: Ţţţ! Slăbuţ,
foarte slăbuţ! S-a văzut, s-a mai văzut, s-a mai făcut...
YLMAZ - INVENTATORUL DE DISTRACŢII: O cursă, atunci, de cămiloi
buzaţi, coafaţi, pudraţi şi despăducheaţi?
SULTANUL FETIN: Ţţţ! Nimic nou sub
soare, sub lună, sub semilună, nimic original...
Prea indigen, prea rău mirositor.
YLMAZ - INVENTATORUL DE
DISTRACŢII: Moment! Putem să acoperim mirosurile nedorite cu o ploaie finǎ din apă de trandafiri mixată cu pastă de ceapă. Avem 50.000 de pǎmǎtufuri noi, gata pregǎtite.
IZMIR-MARELE VIZIR: Rezolvǎm şi-ncǎlecǎm! O sută cincizeci de butoaie cred că ar fi suficiente.
SULTANUL FETIN: Altceva, am zis!
YLMAZ - INVENTATORUL DE
DISTRACŢII: O bătaie cu turbane de mătase cât minaretul de groase?
SULTANUL FETIN: Pueril, prea simplist... Mă plictisesc
reluările, n-ai remarcat? Prea multe reluări... Mă plictisesc!!! Altceva! Altceva!!!
YLMAZ - INVENTATORUL DE
DISTRACŢII: Sunt în pană de idei când mă uit în ochii,
necuprinşii tăi, mărite sultan. Divertismentul e mult mai greu de
realizat decât câştigarea unei bătălii (scuze!), decât găsirea
unui izvor fermecat în piatră seacă, decât ridicarea unei moschei care sǎ croşeteze norii... Trǎiţi într-o zi cât alţii într-un an! Aşa, în ritmul ăsta infernal de paradisiac, nu se mai poate crea. Tot arsenalul
de surprize pe care vi-l pregătisem pentru următorii şapte
ani l-aţi devorat într-o singură săptămână. Efectele
consumismului. Şi doar aţi fost prevenit... Câte trucuri, câte geniale numere de
magie, câte decoruri s-au irosit în zadar, câte decoruri!
SULTANUL FETIN: Ce să fac
altceva dacă somnul nu se mai lipeşte de mine, dacă ospeţele nu mă mai satură,
dacă arcul meu odată încordat atârnă ca o panglică veştedă în adierea zefirului leneş? Nu ştiu ce
vreau, dar vreau cu totul altceva decât ce am vrut pânǎ acum... Clar?
CURTENII: Ceea ce faci
bine faci, mărite; şi chiar dacă nu ai face, totuna ne place... Pace, pace,
între două dobitoace! Mai faceţi... un zglobiu de fiu arămiu!
SULTANUL FETIN: Am deja 1273! Peste
tot numai biberoane! Peste tot numai zdrǎngǎnele şi scutece! A
trebuit sǎ mut cavaleria în afara zidurilor
ca sǎ fac o parcare decentǎ pentru cǎrucioare... De unde credeaţi cǎ am pǎrul creţ?
CURTENII: Puneţi-vǎ mamelucii aflaţi în şomaj tehnic la
treabǎ, nu la pilaf... Mǎriţi-vǎ haremul. Faceţi-l un zgârie-nori!
SULTANUL FETIN: Serios? Şi eu care mǎ gândeam sǎ desfiinţez şi dǎrǎpǎnǎtura aia veche, impregnatǎ de bârfe costisitoare... Nu mai suport
certurile conjugale şi conjugate! Dispăreţi,
şacalilor!
IZMIR-MARELE VIZIR: Şi eu?!
SULTANUL FETIN: Tu, Izmire, nu... Încă nu. Eşti singurul în care mă mai încred.
IZMIR-MARELE VIZIR: Pupa-v-aş
conduraşii! (Sforăitor.) Măritul nostru
sultan trăieşte în alte ritmuri orientale decât noi, nevrednicii! Ritmurile
modernităţii, ale viitorului pe care l-a depǎşit datoritǎ celestei sale indiferenţe!... Problema trebuie
oricum şi acum rezolvatǎ... Să-l aruncăm în cuşca tigrilor siberieni pe Ylmaz, pe caraghiosul ăsta
debusolat, mărite sultan Fetin? Poate doar aşa vom reuşi sǎ-ţi readucem veştejitul
zâmbet din minunata
ta barbă verde.
YLMAZ - INVENTATORUL DE DISTRACŢII: Îndurare, sultane!
Nu mǎ simt defel pregǎtit cu izmenele astea ciuruite de fatale încercǎri! Nu mǎ simt defel pregǎtit cu şalul ǎsta decolorat ieşit din tendinţele tendenţioase!
SULTANUL FETIN: Rău cu rău, dar
mai rău fără rău! Izmire, mi-e frică să nu facă animăluţele alea
delicate indigestie. Ştii cât m-au costat? Nu i-am servit
niciodată cu resturi... Ce pǎrere ai?
IZMIR-MARELE VIZIR: Ha-ha-ha-ha! Hi-hi-hi-hi! Rezolvǎm şi-ncǎlecǎm! De ce să mai facă pehlivanul umbră pământului
degeaba?... Atunci să-l scufundăm pe Ylmaz într-un puţ părăsit şi neisprăvit, să stea cu dârlicile goale în şerbet de curmale
expirate până-şi adună, până-şi sedimentează ideile absente?
CURTENII: Genial! Absolut
ge-ni-al!
YLMAZ - INVENTATORUL DE
DISTRACŢII: Îndurare, sultane grandomane! Mai bine, prefer tigrişorii! O scot cu ei
cumva la capǎt...
IZMIR-MARELE VIZIR: Da, da, aşa cum crezi c-ai
scos-o şi cu noi, cu glumele tale de nesoi!
SULTANUL FETIN: Gura, plagiatorule
nedovedit! Nu ne bruia! ...Izmire, crezi că ar ajuta?
YLMAZ - INVENTATORUL DE
DISTRACŢII: Nu, nu! Desigur cǎ nu!
CURTENII: Da, da, da!
IZMIR-MARELE VIZIR: Să-i desfacem cutiuţa cu gânduri, ca pe-o păstaie de linte!
CURTENII: Cine minte, să
ne-alinte!
SULTANUL FETIN: Tǎl-pǎ-şi-ţa şi... uşiţa !
CURTENII: Gata! Câtǎ-i glumǎ-i panaramǎ! Acum chiar că nu mai suntem, că nu mai putem fi aici! (Dispar ca prin farmec.)
SULTANUL FETIN: Ar fi o idee, asta cu păstaia... Crezi c-am găsi, cât de cât, ceva acolo,
înăuntru?
YLMAZ - INVENTATORUL DE
DISTRACŢII: Îndurare!... Nu!... Nu!
IZMIR-MARELE VIZIR: Da, da!
SULTANUL FETIN: Ce "da"?
YLMAZ - INVENTATORUL DE
DISTRACŢII: Un roi de
litere derutate! Un mosor de idei încâlcite! O pijama fără creier! O gâlmǎ de uitǎturi peste deşert! Un blid de
proverbe zaharisite!
SULTANUL FETIN: Anost, foarte
anost...
IZMIR-MARELE VIZIR: ...Sǎ nu-l mai luǎm la rost?!
Scena
2
(SULTANUL
FETIN, IZMIR-MARELE VIZIR)
SULTANUL FETIN (dărâmat): Am de toate şi nu sunt fericit... Pilafurile nu mă
mai satură, urechiuşele nu mă mai alintă, mă ridic de lângă şerpuitoarele roabe
fierbinţi congelat ca o cobză pe care nu o mai freamǎtǎ nimeni; mă ridic de
lângă revărsatele havuzuri cu lapte şi miere mai însetat ca o mumie de 3.000 de
ani... U-ha! Sunt într-un mare şi considerabil nedeterminat!
IZMIR-MARELE VIZIR: Minunat,
minunat... Cine este cel mai bun prieten al tău?
SULTANUL FETIN: Nu ştiu... Garan, dulăul meu orb? ...Eu?!
IZMIR-MARELE VIZIR: Egoist ca de obicei,
pupa-v-aş conduraşii! (Tiranic.) Adu-ţi aminte!... Cine, în afara ta, este cel mai bun
prieten al tău?... Cine?
SULTANUL FETIN: Garan?! ...Tu?! A, da! Tu,
vizire, cine să fie! Tu!... Descăpăţânat? Nedescăpăţânat? Încăpăţânat?
IZMIR-MARELE VIZIR: Minunat,
minunat... (Hipnotizator.) Cine este cel mai
bun prieten al tău? Repetă!
SULTANUL FETIN: Tu, vizire,
cine să fie! (Se aude lătratul înverşunatului Garan.) Tu! Tu! Tu!... (Scoate fum colorat pe urechi.) Trebuie să-mi
aerisesc un picuţ creierii, nu crezi!
IZMIR-MARELE VIZIR: A, da, da,
bineînţeles, prietene... Aşa mă gândeam şi eu, Fetine... Plimbă-te printre
oamenii simpli, printre salahori, printre piţipoance, printre ieniceri, spahii,
printre harapi şi cocǎlari... Fă o
reconfortantă nocturnă baie cu nămol de mulţime... Aruncă-te în real... Ia pulsul
supremei realităţii... Pune-ţi dărâmatele idei ravisante într-o ordine
necontrolată.
SULTANUL FETIN: Şi crezi că n-o
să mă sfâşie turmele alea înfometate dacă o să-mi
recunoască ochişorii mei de broască? Netotul de mine! Prea, prea i-am împovărat
cu biruri. Prea, prea i-am obligat să umble încovoiaţi. Prea, prea i-am făcut
să se uite chiorâş la alaiurile mele strălucitoare... Nu vrei cumva să mă-nsoţeşti?
IZMIR-MARELE VIZIR: De ce să te
tulbur? Forţează-ţi, viteazule, norocul! Pentru ei, eu sunt oaia neagră, ţapul
ispăşitor şi adevăratul asupritor... Ţi-a văzut
vreodată ochişorii cineva?... Spune-mi, ţi-a
văzut vreodată faţa cineva?
SULTANUL FETIN: Nici soarele!
Păi, cine să îndrăznească?... Poate, cel mult, tu.
IZMIR-MARELE VIZIR: Ai văzut! Pe
cât eşti de cunoscut, pe atât de necunoscut. Deghizează-te! Uite, ia hainele astea ponosite... Pe tine încă
te iubesc, de mine se tem...
SULTANUL FETIN: Tare mă
îndoiesc că o să funcţioneze...
IZMIR-MARELE VIZIR: Rezolvǎm şi-ncǎlecǎm! Garantez! Ce crezi că mai ai de pierdut?
SULTANUL FETIN: Ce crezi că mai
e de câştigat?
IZMIR-MARELE VIZIR: Liniştea! LI-NIŞ-TEA!... Nu pe asta o
cauţi?... Îmbracă-te!
Scena 3
(SULTANUL FETIN, MĂTURĂTORUL BDUL, ŞEFUL HALEI
DE PEŞTE)
Piaţa de peşte plină de resturile zilei. Printre tarabele pe care sforăie
vagabonzii cetăţii, Bdul mătură larg, fără să se grăbească.
MĂTURĂTORUL BDUL: Ah! Dacă mâine
dimineaţă şeful halei mi-ar arunca câteva cozi de peşte ca să astâmpăr foamea
celor cinci copilaşi ai mei, aş socoti că Allah mi-a pus mâna pe turban. Dacă nu... (Cântă abătut.) “Soarele-i o
mătură,/ Luna-i un peşte,/ Sufletul meu
ostenit/ Pe cine-ndrǎgeşte?... Stâncă mi-e pieptul,/ Dorul e-un câine,/ Cu cine-ntâlni-mǎ-voi.../ mâine?!”
SULTANUL FETIN: Care este numele
tău, omule?
MĂTURĂTORUL BDUL: Cu mine
vorbeşti?!... Cine să fiu? Măturătorul pieţei de peşte... licheaua... Aşa-mi zic toţi,
chiar şi zarzavagiii.
SULTANUL FETIN: Nu asta te-am
întrebat, frate...
MĂTURĂTORUL BDUL: "Omule"?! "Frate"?!... Nu te-am mai văzut. Nu eşti de pe-aici, nu?
SULTANUL FETIN: Cum te strigǎ mama ta?
MĂTURĂTORUL BDUL: Mǎ striga, cǎ nu mǎ mai strigǎ... E atât de mult de atunci încât parcă nu mă striga în niciun fel, ci doar că striga... Îmi aduc doar
aminte că avea un baston lucios cu care ai fi putut să baţi până şi cuie într-un smochin uscat... Parcă, "Hoţule", parcă "Netrebnicule", parcă "Alde-ăla"... Mi-am
amintit, străine! Ce bine că mi-am amintit! (O imită.) "Bdul, mişcă-te încoce, (Sic!) Bdul, mişcă-te încolo!"
SULTANUL FETIN: Bdul?! Ce nume
e ăsta?!
MĂTURĂTORUL BDUL: De la Abdul... Nu putea sǎ-l pronuţe pe “A”.
SULTANUL FETIN: Aaa! Abdul, deci...
MĂTURĂTORUL BDUL: Nu, Bdul!
ŞEFUL HALEI DE PEŞTE: Taclale-taclale?! Iar?!!! Aşa, deci?!
Licheaua, tot lichea!
MĂTURĂTORUL BDUL: Am şi eu, ca toţi supuşii mǎritului nostru sultan, un nume! Nu mă chema
Lichea, mă cheamă Bdul!
SULTANUL FETIN: Iar mai înainte de asta, îl chema Abdul! Dar
asta e cu totul altǎ poveste.
ŞEFUL HALEI DE PEŞTE: Ce tot te bagi în seamǎ, strǎine? Te cam mǎnâncǎ şi pe tine
spinarea, dupǎ câte vǎd... Nicio problemă! Rezolvǎm! Rezolvǎm!
MĂTURĂTORUL BDUL: Ai ce ai cu mine,
dar cu el ce ţi s-a mai cǎşunat?
ŞEFUL HALEI DE PEŞTE: Ceee?! Sunteţi înţeleşi, după cum văd eu. Ţine, neobrăzatule! N-ai terminat
curăţenia, şacal puturos? Ţine!
MĂTURĂTORUL BDUL: Auuu!
ŞEFUL HALEI DE PEŞTE: Pescarii şi-au
ancorat de douǎ ceasuri bărcile pline în
port şi tu stai la taclale cu toţi netrebnicii... Din cauza ta am
să-mi pierd toţi muşterii, toată chiverniseala zilei de azi! (Îl loveşte cu sălbăticie.) Ţine! Ţine!
Ţine!
MĂTURĂTORUL BDUL: Auuu! Dar aproape am
terminat... Auuu! ...Dacă vă las să mă bateţi încă o
jumătate de ceas, aş putea nădăjdui la câteva cozi de peşte măcar?
ŞEFUL HALEI DE PEŞTE: Da, da,
nădăjduieşte. Capete nu vrei? O să-ţi dea
sultanul Fetin, lacomul care-i jupoaie pe toţi, pe săturate. Eu,
nu, că nu suntem rude! (Continuând să-l croiască vârtos.) Şterge-o de-aici
până nu-mi chem verii cei încruntaţi, pe paznicii porţii!
Scena 4
(ESME-NEGUSTORUL DE MIRESME, ROABA AISHA)
ESME-NEGUSTORUL DE MIRESME: Să ne grăbim,
frumoaso! Simt că astăzi este ziua noastră norocoasă. Ah, Cenay, Cenay! Îţi
vom vinde toate ulcelele de lut în care sunt zăvorâte miresmele mele minunate, miresmele mele
alcǎtuite cu atâta ştiinţă şi trudǎ...
ROABA AISHA: Înţeleptule
Esme, ar trebui să ne oprim... doar atât cât să ne mai tragem un picuţ sufletele! Drumul ăsta
părăginit, plin de spini şi pietre colţuroase e în stare să ne vlăguiască de
tot.
ESME-NEGUSTORUL DE MIRESME (îngrijorat): Încă puţină
răbdare, Aisha! Nu mai avem mult! Să ne grăbim, frumoaso!
Peste o jumătate de ceas, mândra piaţă Cenay îşi va deschide porţile ferecate
şi toţi vor năvăli să-şi cumpere ceea ce cred că le lipseşte. Simt că astăzi este
ziua noastră norocoasă. Trebuie să fie şi ziua noastră norocoasă după toate ghinioanele prin
care-am trecut. Toate turbanele umflate ale cetăţii vor veni să caşte gura
printre tarabele multicolore; şi unde mai pui că îşi vor aduce şi nevestele şi
copiii... Dacă avem noroc destul, poate-l vedem şi pe sultan, deşi
nimeni nu ştie cum arată la chip... (Surâde, bântuit de
amintiri plăcute.) Nevestele de aici
nu sunt aşa de strânse la pungă ca şi bărbaţii lor, şi asta poate
pentru că nu ştiu cu ce trudă le sunt câştigaţi galbenii... Cât despre
hoardele vesele de copii: sunt în stare să-şi dea şi ultimul bănuţ pe tot soiul
de prostioare, când le place cu adevărat ceva... Au o strategie
foarte bine pusă la punct în a-şi convinge părinţii să fie de acord cu
dorinţele şi fanteziile lor. Odată, pentru un simplu zmeu de hârtie pictat cu
dragoni al unui chinez, unul dintre mărunţii viziri de-aici a fost în stare
să-şi vândă o întreagă herghelie de mânji albi... Îndeamnă,
îndeamnă odată măgăruşul, copilă! (Frecându-şi
palmele de zor.) Ah, Cenay, Cenay!
Îţi vom vinde toate ulcelele de lut în care sunt zăvorâte miresmele mele
minunate, miresmele mele alcǎtuite cu atâta trudǎ... Cu ce ne vom
căpăta astăzi simt că îmi voi putea deschide o micuţă prăvălie albastră la malul mării, împodobită musai cu arabescuri multicolore şi îmi voi putea
permite o bătrâneţe tihnită... Da, da, e ziua culesului, Aisha! Nu va mai trebui
să vindem în genunchi pe covorul ponosit şi plin de cârpituri.
ROABA AISHA: Prea bine,
stăpâne Esme! O să ajungem la timp! Dar... îngǎduie! (Insistă.) Măgăruşul e tot
numai o apă şi tremură ca o frunzǎ. A mers ca niciodată, fără să
crâcnească, toată noaptea... Îndură-te măcar de el! Lasă-mă să-l şterg cu
paiele uscate din coş şi să-i dau câţiva napi ca să se mai învioreze. O să ajungem
la timp! Soarele e de-abia cât ochiul puiului de cămilă, iar luna n-a apucat
încă să-şi ridice vălurile de ceaţă în faţa lui... Nu te îngrijora,
înţeleptule! Vom ajunge!
ESME-NEGUSTORUL DE MIRESME (foarte
îngrijorat): Vezi norul ăla de praf gros din urmă noastră? Nu e
un nor de praf, sunt cămilele încărcate ale negustorilor turci care se
îndreaptă în galop spre Cenay... Să ne grăbim, Aisha! Te rog! Simt că astăzi dăm lovitura! Hei, hei! Ce
faci?! Umblă cu atenţie! Ai grijă să nu se spargă nicio ulcică! Ştii că nu sunt
două la fel! Ştii că, oricât am încercat, n-am reuşit niciodată până acum să
fac două miresme care să semene câtuşi de puţin. De asta sunt atât de
preţioase. Oricât de ieftin le-am vinde pe celelalte, una singură în mâinile
cumpărătorului potrivit poate să ne asigure liniştea dorită pe care o căutăm
atât... Cine ştie care o fi din ele...
ROABA AISHA: Dacă am şti,
desigur că n-am mai fi nevoiţi să le ducem pe celelalte. Dar aşa...
ESME-NEGUSTORUL DE MIRESME: Allah ne ajută
peste poate, copilă; dar trebuie să vadă şi un picuţ de străduinţă din
partea noastră nevrednică. Suntem înconjuraţi de darurile Lui ca de o livadǎ de mandarini îngreunatǎ de rod; trebuie numai să ştim să ne întindem
mâinile şi să le culegem smeriţi... Dar, mai înainte de toate, ar fi bine să
ştim limpede ce ne dorim... (Măgăruşul rage de
trei ori.)
Spre deosebire de noi, se pare că Urechilă ăsta ştie
foarte bine ce îşi doreşte. (Mucalit.) O fi simţit vreun
cârd de măgăriţe tinere scoase la mezat şi vrea să le răscumpere neapǎrat. Ia te uită cum a pornit-o cu coada în vânt spre Cenay!
ROABA AISHA: Tot ceea ce ne
dăruieşte Măritul este bine primit, înţeleptule!
ESME-NEGUSTORUL DE MIRESME: Că bine zici!
Scena 5
(ESME-NEGUSTORUL DE MIRESME, ROABA AISHA, SULTANUL
FETIN, MĂTURĂTORUL BDUL, PRIMUL NEGUSTOR, AL DOILEA NEGUSTOR, AL TREILEA
NEGUSTOR)
PRIMUL NEGUSTOR: Păsări! Păsări
cu ochii scoşi, pentru cei nervoşi!
AL DOILEA NEGUSTOR: Peşte, peşte,
peşteee!
AL TREILEA NEGUSTOR: Vrei-nu vrei, tot iei, şerpi cu clopoţei
pentru mititei!
PRIMUL NEGUSTOR:
Tri-li-li-li-li-li! Păsări, păsări cu ochii scoşi ca să poată cânta cele mai
frumoase cântece de pe faţa pământului!
AL DOILEA NEGUSTOR: Peşte, peşte,
peşteee! Calcani, guvizi, scrumbii albastre - pentru dorurile
voastre! Stavrizi, ţipari! Toţi doldora de icreee!
AL TREILEA NEGUSTOR: Şerpi cu
clopoţei, pentru mititei! Dragii de ei!
ESME-NEGUSTORUL DE MIRESME: Miresme de la
Esme! Miresme de la Esme!
PRIMUL NEGUSTOR: Hei, vânzătorule de iluzii! Mută-ţi covorul
cu ulcelele astea urâte mai încolo, la margine! (Strigă.)
Tri-li-li-li-li-li! Li-li-li-li-li! Privighetori, cinteze, mierle, ciocârlii,
cuci, grauri, aușeli sprâncenaţi!
AL DOILEA NEGUSTOR: Ce cauţi pe
locul nostru? Pleacă de aici, ghiujule! Ne strici toate socotelile!
(Strigă.) Peşte, peşte, peşteee! Cei mai proaspeţi peşti uscaţi la soare
din tot ţinutul!... Din toată împărăţiaaa!... Din lumea întreagăăă!
ESME-NEGUSTORUL DE MIRESME: Miresme de la
Esme! Miresme de la Esme!
ROABA AISHA: Cumpăraţi
miresme! Cumpăraţi miresme!
AL TREILEA NEGUSTOR: N-aţi plecat
încă?! Ne aduceţi la faliment cu prostiile astea ale voastre! (Strigă.) Şşş! Şşş! Minunaţilor! Chilipir!!! La un şarpe
cumpărat, primiţi două jumătăţi la acelaşi preţ! Şşş! Şşş! Şşş!
ESME-NEGUSTORUL DE MIRESME: Fiecare are
partea sa de cer. Este loc sub soare pentru toată lumea.
PRIMUL NEGUSTOR: Pentru noi, da.
Nu şi pentru tine. (Strigă.) Tri-li-li-li-li-li!
Li-li-li-li-li! Tri-li-li-li-li-li! Li-li-li-li-li!
AL TREILEA NEGUSTOR: Poezia n-are loc
în afaceri. E un copil orfan. Unul bătut de soartă. Hi-hi-hi-hi-hi!
AL DOILEA NEGUSTOR: Când pleci, nu
uita să iei şi cioara asta crăcănată cu tine! (Arată cu degetul spre Aisha.) Nu îmi place
deloc cum cârâie! (Strigă.) Batog, burtă de crap, untură de balenă, cozi
de rechin! Batog, burtă de crap, untură de balenă, cozi de rechin!
AL TREILEA NEGUSTOR: Ştergeţi-o,
până nu vă arunc în sân câte un ghem de vipere! (Strigă.) Şşş!
Şşş! Animale drăguţe de companie! Animale de companie! Venin! Venin! La un şarpe
cumpărat, primiţi trei la acelaşi preţ! Şşş! Şşş! Şşş! Trei! Trei!... Treizeci!!!
ESME-NEGUSTORUL DE MIRESME: Miresme!
Miresme!
TOŢI TREI NEGUSTORII: Ce-ai găsit, se pare că ai căutat!
SULTANUL FETIN: Nu vă e ruşine,
tâlharilor, să tăbărâţi aşa pe un bătrân neputincios?! Ar putea să vă fie bunic!
PRIMUL NEGUSTOR: Hopa! Obrăznicia mucoşilor
se întinde mai tare ca râia... Cine te crezi, fraiere, de vorbeşti aşa cu nişte
negustori cinstiţi?
AL DOILEA
NEGUSTOR: Chiar aşa!
AL TREILEA
NEGUSTOR: Se vede că te mănâncă şi pe tine zdravăn spinarea, după cum te văd...
SULTANUL FETIN: Îngenuncheaţi! Sunt Fetin!
PRIMUL NEGUSTOR: Care Fetin?!
Ciungul din faţa moscheii?
SULTANUL FETIN: Prea luminatul
vostru sultan!
AL DOILEA NEGUSTOR: Tu, sultan?
Ha-ha-ha-ha! Chiar că nu eşti întreg la minte!
PRIMUL NEGUSTOR: Ha-ha-ha-ha! Ce
glumeţ!
AL TREILEA NEGUSTOR: Dacă tu eşti Sultanul Fetin, atunci eu sunt Ali-Baba şi
cei 40 de hoţi, iar ăla grasu' de colo e Şeherezada.
SULTANUL FETIN: Îngenuncheaţi! Sunt Fetin, cel
mai bogat sultan al Răsăritului şi Apusului!... Sultanul vostru prealuminat!
PRIMUL NEGUSTOR: Dovedeşte!
AL DOILEA NEGUSTOR: După însoţitor şi veşmintele tale ponosite, n-aş zice.
Ha-ha-ha-ha! Demult n-am mai râs cu asemenea poftă.
AL TREILEA NEGUSTOR: Dovedeşte!!!
MĂTURĂTORUL BDUL (în şoaptă): Chiar că nu eşti în toate
minţile. Te rog, nu-ţi pune mintea cu
cârcotaşii ăştia puşi pe harţă. Hai s-o ştergem
cât mai repede de aici, străinule, până nu dăm de bucluc.
PRIMUL NEGUSTOR: Pun rămăşag că n-ai nici după ce bea apă... Ai?
SULTANUL FETIN: Un adevărat sultan nu
trebuie să dovedească nimănui nimic, nici măcar lui însuşi! Sunt
Fetin, cel mai bogat sultan al Răsăritului! Îngenuncheaţi, cât mai aveţi timp, în faţa bătrânului şi cereţi-i iertare!
MĂTURĂTORUL BDUL: Gata cu bancurile,
cu glumele proaste. Gata! Să plecăm până nu e prea târziu.
AL DOILEA NEGUSTOR: Noi nu îngenunchem decât în faţa banilor, fie chiar
şi a celui mai mărunt dintre ei... Pun rămăşag, nervosule, că n-ai nici măcar o para chioară la tine... Ai?
SULTANUL FETIN: N... n-am... Nici
nu am nevoie, pentru că sunt stăpân peste tot şi peste toate. Peste viaţă şi peste moarte.
Peste zi şi peste noapte. Lăsaţi-i în pace, până nu-mi chem
mamelucii turbaţi.
PRIMUL NEGUSTOR: Are curaj piticul.
Chiar că-i sărit de pe fix.
AL DOILEA NEGUSTOR: La o parte, păduchiosule! Ne
alungi muşteriii!
SULTANUL FETIN: Am să vă tai capetele la
toţi! Mameluci!
PRIMUL NEGUSTOR: Ha-ha-ha-ha!
Ha-ha-ha-ha!
SULTANUL FETIN: Izmir!!! Marele
Vizir!!!
AL DOILEA NEGUSTOR: O fi ocupat cu ospeţele ticălosul ăla mieros; o fi
ocupat să dreseze cadânele - de asta nu te aude, de asta nu prea are timp
de tine.
PRIMUL NEGUSTOR: Chiar aşa, cheamă-l pe Bau-Baul ăla linguşitor, să vedem ce părere are despre
toată tărăşenia asta.
SULTANUL FETIN: Izmir!!! Marele
Vizir!!!
AL TREILEA NEGUSTOR: ...Ai mare noroc că nu ne punem
mintea chiar cu toţi nebunii.
TOŢI TREI NEGUSTORII: Gata cu
plictiseala! La o parte, derbedeilor! La o parte! Începe distracţia!!!
Îi sparg pe rând toate ulcelele lui Esme cu bâtele. Cu mare greutate, Aisha reuşeşte să mai salveze una singură,
pe cea mai mică dintre ele... În încăierare intră şi Bdul care, cu mare greutate, îi scapă pe cei doi de negustorii furioşi. Larmă, vaiete,
strigăte de ajutor, ţipete, răgete de măgăruş.
Scena 6
(MĂTURĂTORUL BDUL, ESME-NEGUSTORUL
DE MIRESME, SULTANUL FETIN, ROABA AISHA)
MĂTURĂTORUL BDUL: Îhh!
ESME-NEGUSTORUL DE MIRESME: Vasele mele dragi!... Vasele mele!
SULTANUL FETIN: Auuu!... Auuu!
ESME-NEGUSTORUL DE MIRESME: Zob! Zob!... N-au iertat
nimic!... Într-o clipită, au făcut zob munca mea de o viaţă!... Nemernicii!
MĂTURĂTORUL BDUL: Ticăloşii! Cred
că nu mi-au mai lăsat niciun os întreg!
SULTANUL FETIN: Da, da, Bdul. Nu s-au zgârcit deloc... Auuu!... Trebuie să
recunosc: au fost foarte generoşi în privinţa loviturilor. Ne-au întins
bine spatele. Mi-e şi frică să încerc să mă ridic.
ESME-NEGUSTORUL DE MIRESME: Au zburat ca nişte
fluturaşi în văzduh, au zburat în pustiu toate miresmele mele
minunate, miresmele mele alcătuite cu atâta trudă, de-a lungul
întregii mele vieţi... Ah, Cenay, Cenay! Blestemat fie-ţi numele!... Adio
micuţă prăvălie albastră la malul mării, adio arabescuri multicolore, adio
bătrâneţe tihnită... Bun găsit, lapte al disperării care mă faci sugarul tău!... Of, of! Va trebui să te
vând primului venit, Aisha, ca să nu mori de foame pe uliţe... Cel de Sus să te ajute să-ţi găseşti un stăpân milos.
MĂTURĂTORUL BDUL: Îhh!
SULTANUL FETIN: Auuu!... Auuu!
ESME-NEGUSTORUL DE MIRESME: Ce-i cu ulcica
asta pe care mi-o tot întinzi, Aisha?!
ROABA AISHA: Atât am reuşit
să mai salvez, bunule Esme. Ştiu că este
cea mai preţioasă dintre toate, pentru că la mireasma ei ai lucrat cel mai mult. Dacă am reuşi
s-o vindem, am putea s-o luăm de la capăt.
ESME-NEGUSTORUL DE MIRESME: Draga de ea!... Sunt prea bătrân
pentru asta, Aisha. Mi s-a făcut silă de tot... nu mai am nicio putere să o iau de la capăt...
MĂTURĂTORUL BDUL: Nici eu!... Auuu!
SULTANUL FETIN: Eu da, şi încă în ce mare fel!
ESME-NEGUSTORUL DE MIRESME: Cred că ar fi
timpul să le mulţumim binefăcătorilor noştri, nu crezi?
ROABA AISHA: Că bine zici,
stăpâne Esme. Fără ei am fi încurcat-o rău de tot.
ESME-NEGUSTORUL DE MIRESME: Oameni buni, nu
am cu ce să vă răsplătesc pentru ajutorul vostru în afară de
această mică ulcea, plină cu mireasma celei mai fericite zile pe care
aţi trăit-o... Dac-aş fi avut două... Împărţiţi-o aşa cum vă taie capul...
MĂTURĂTORUL BDUL: Mulţumim
frumos, dar cred că ţie, bunule negustor, ţi-ar fi mult mai de folos.
ESME-NEGUSTORUL DE MIRESME: Începând cu o
anumită vârstă, numai bunătatea îi mai este folositoare cu adevărat oricărui
bărbat. Când dai cuiva, parcă primeşti tu însuţi. Aisha!
ROABA AISHA: Poftim... preafrumosule!
ESME-NEGUSTORUL DE MIRESME: Ce-aud?! Privirea
în pământ, Aisha! Chiar că nu te mai
recunosc... Ce-au să creadă binefăcătorii noştri despre vorbele astea prea slobode?
SULTANUL FETIN: Mulţumesc...
preafrumoaso! Dă-mi voie să nu te uit.
ROABA AISHA: Nici eu...
ESME-NEGUSTORUL DE MIRESME: Allah să vă
lumineze cărările şi să aveţi grijă de voi!
Scena 7
(MĂTURĂTORUL BDUL, SULTANUL FETIN)
MĂTURĂTORUL BDUL: Eşti un
adevărat paratrăsnet pentru belele. Eşti o adevărată cuşcă pentru nenorociri.
Eşti o adevărată peşteră pentru furtuni. Eşti...
SULTANUL FETIN: Mie-mi spui... Şi încă nu ştii totul.
MĂTURĂTORUL BDUL: Data viitoare
să nu prea mai contezi pe mine. Data viitoare să contezi pe Marele Vizir al tău... oricare ar fi
ăla.
SULTANUL FETIN: Pe Izmir,
trădătorul ăla mieros? Nici pe el se pare că nu mai contez. Cred că i-am priceput
şiretlicul. Ce zevzec am putut să fiu.
MĂTURĂTORUL BDUL: Iar începi?
Ticăloşii ăia cu bâte se pot întoarce în orice clipă, şi nu doar ca să strângă
cioburile... Ar fi mai bine s-o tăiem de aici.
SULTANUL FETIN: Pe cine să
tăiem?!
MĂTURĂTORUL BDUL: Of! Era doar o
vorbă, altfel spus: "să spălăm putina".
SULTANUL FETIN: În viaţa mea
n-am spălat putina... E de rău?
MĂTURĂTORUL BDUL: Ar cam fi
timpul să începi să faci niţel curat în "împărăţia ta", nu crezi?
SULTANUL FETIN: Mi-e foame,
mi-e sete, mi-e somn.
MĂTURĂTORUL BDUL: Doar atât?!... Rabdă. Eu cum fac asta
de o viaţă întreagă.
SULTANUL FETIN: Tu eşti obişnuit. Eu nu.
MĂTURĂTORUL BDUL: Ai să te obişnuieşti şi
tu. N-ai încotro. Dacă n-ai să înveţi să-ţi ţii gura, cel mai
greu o să-ţi fie cu bătăile. Crede-mă, am destulă experienţă în acest domeniu.
SULTANUL FETIN: Crezi?... Ştiam
că am multe lipsuri. Acum sunt convins.
MĂTURĂTORUL BDUL: Şi când ţi-ai
dat seama?
SULTANUL FETIN: Când au început
să mă-nconjoare de-a dreptul. Bate la cea mai bogată poartă de aici şi spune-le celor de
acolo să ne dea câte o pulpă friptă de berbec, două burdufuri de vin şi să ne
pregătească paturile cu puf.
MĂTURĂTORUL BDUL: Aş bate dac-aş şti
că nu m-ar bate... Nu cumva vrei să le spui
tu?
SULTANUL FETIN: Autoritatea mea se
clatină. Pe mine nu mă ascultă, nici dacă îi rog, doar ai
observat.
MĂTURĂTORUL BDUL: Pe mine, nici
cât negru sub unghie. Cât de mult semănăm... Să mergem. Mâine e o altă zi pentru alţii. De fapt, aceeaşi pentru unii ca
noi.
SULTANUL FETIN: Încotro,
slujitorul meu credincios?
MĂTURĂTORUL BDUL: Slujitor?! Vezi,
vezi! Nu mă mai enerva cu aiurelile tale. Şi aşa sunt
frânt. Mâine dimineaţă trebuie să mă trezesc cu noaptea în cap, ca să mătur hala
de peşte. De trei ori.
SULTANUL FETIN: Şi de ce ar
trebui să faci una ca asta?
MĂTURĂTORUL BDUL: Ca să nu mor de
foame.
SULTANUL FETIN: Poveşti nemuritoare, Bdul. În împărăţia mea nu moare nimeni de
foame. Nici măcar cei care nu mai sunt.
MĂTURĂTORUL BDUL: Chiar că eşti
tulburat. Mai ales după ziua asta ciufulită. E de înţeles.
SULTANUL FETIN: Foarte, dar mai ales
nicicum.
MĂTURĂTORUL BDUL: Te cred. Hai să
ne punem capul pe-o piatră moale. Hai să ne culcăm undeva sub o tarabă.
SULTANUL FETIN: Cu burta goală?
MĂTURĂTORUL BDUL: Pe burta goală. Ca să nu se frământe de colo până colo... Pricepi?
SULTANUL FETIN: Încerc, dar nu e chiar aşa de simplu. Pricep tot, dar
nu înţeleg nimic.
MĂTURĂTORUL BDUL: Am bănuit eu ceva, dar
acum sunt sigur. Foarte sigur.
SULTANUL FETIN: Şi mâine?
MĂTURĂTORUL BDUL: Mâine e o altă zi... De fapt,
aceeaşi pentru unii ca noi.
SULTANUL FETIN: Adică?
MĂTURĂTORUL BDUL: Nimic bun.
SULTANUL FETIN: Chiar că eşti încoronarea
pesimismului.
MĂTURĂTORUL BDUL: Mie-mi spui.
SULTANUL FETIN: Cui altcuiva?
MĂTURĂTORUL BDUL: Ai şi tu dreptate,
în felul tău... Iar îţi vin ideile alea nebuneşti?... Dormi.
SULTANUL FETIN: ...Auzi, Bdul?
MĂTURĂTORUL BDUL: Culcă-te odată... culcă-te... Acum ce ţi s-a mai năzărit?
SULTANUL FETIN: Vroiam să te întreb... când
mă voi întoarce la
palat... n-ai vrea să te fac vizir în locul lui Izmir? E o experienţă irepetabilă, crede-mă.
MĂTURĂTORUL BDUL: Şeful halei de peşte, nu?... Iar începi cu
aiulelile?... Sub "domnia" ta? În niciun caz... Uită-te şi tu la tine:
nu vezi că te porţi ca un descreierat?
SULTANUL FETIN: Chiar că.
MĂTURĂTORUL BDUL: Dormi.
SULTANUL FETIN: Cum?
MĂTURĂTORUL BDUL: Cu ochii
deschişi.
SULTANUL FETIN: Bine zis. Până când?
MĂTURĂTORUL BDUL: Până ai să te trezeşti
definitiv şi de unul singur.
SULTANUL FETIN: Parcă am de ales?
MĂTURĂTORUL BDUL: Spune şi tu: cine
ai vrea să hotărască în locul tău?
SULTANUL FETIN: Aşa-i, aşa-i...
Chiar că eşti bun de vizir. Bun rău. Acceptă postul, măcar cu jumătate de normă. Se dau şi bonuri
de masă.
MĂTURĂTORUL BDUL: Mă laşi?
Scena 8
(IZMIR-MARELE VIZIR, CURTENII,
YLMAZ-INVENTATORUL DE DISTRACŢII)
IZMIR-MARELE VIZIR: Aruncaţi-l acolo unde îi
e locul, pe dulăul meu orb, pe Garan. Miroase urât şi nu mai are
niciun pic de păr... E un adevărat focar de infecţie!
YLMAZ - INVENTATORUL DE DISTRACŢII: Şi, dacă nu vă este cu supărare, unde îi e
locul, mărite Sultan?
IZMIR-MARELE VIZIR: Cum unde? Nu vă e clar? Printre
celelalte stârvuri. La groapa de gunoi numărul 2. (Se aude lătratul înverşunatului Garan.) Mi-e frică să nu fie turbat!
Mi-e frică să nu răspândească vreo molimă printre cei decedaţi! Gata, am închis subiectul! (încercând să-l
imite pe Fetin): Ah! Mă plictiseeesc! Nu trăieeesc... mă plictiseeesc!!!
CURTENII: E-he-he! Se
plictiseşte! A te plictisi este foarte sultǎneşte!
IZMIR-MARELE VIZIR: Nu înţelegeţi
că mă plictisesc îngrozitor, ca un purice care joacă solo şah pe un covor?
CURTENII: E-he-he! Duetele nu-l mai atrag!
Nimic nou sub soare! Sigur, se plictiseşte ca un peşte! Bineînţeles că
se plictiseşte!
IZMIR-MARELE VIZIR: Unde este
Izmir-Marele Vizir? Nu l-am mai văzut de câteva zile... Mi-e dor de mine! Chiar aşa,
compuneţi un şlagăr pe această temă! "Mi-e dor de mine!"
CURTENII: Nici noi!
Culmea e că tocmai asta nu ştim! Ho-ho! Bineînţeles că nu ştim... şi asta e
tocmai culmea culmilor culmeşti! (Aplauze
într-un stil unitar-oriental pervertit.)
IZMIR-MARELE VIZIR: Căutaţi-l peste
tot! Chiar şi sub lespezi! Chiar şi în cuiburile de cuci! Doar nu s-a
volatilizat!
CURTENII: Nu se poate
căuta, mărite Sultan, ceea ce nu se găseşte!
IZMIR-MARELE VIZIR: Ce ar trebui să
înţeleg din sintagma asta învechită, inventatorule de
distracţii?
YLMAZ - INVENTATORUL DE DISTRACŢII: A nu găsi nimic
din ceea ce cauţi, este foarte sultăneşte, mărite Sultan!
IZMIR-MARELE VIZIR: Tălmăciţi-mi!
YLMAZ - INVENTATORUL DE DISTRACŢII: Îndurare,
sultane grandomane! A dispărut ca un asin în ceaţă! Fără
niciun papirus justificativ!
IZMIR-MARELE VIZIR: A dispărut?!
Trădătorul!... Oricum, nu era nimic de turbanul lui aurit.
CURTENII: Nouă ne ziceţi? Da, da, era
total în afara schemei.
IZMIR-MARELE VIZIR: Am auzit că se
ocupa cu tot soiul de matrapazlâcuri... Că împovăra
poporul cu biruri pentru haznalele lui particulare.
CURTENII: Foarte corect,
mărite Sultan, foarte exact. Avea mai mult decât îşi putea permite, chiar dacă-şi permitea
totul.
IZMIR-MARELE VIZIR: Am auzit că îi obliga pe harapi să postească doar cu ridichi
negre. Că îi punea să ţină regim forţat în timpul
marşurilor.
CURTENII (conspirativ): Mai precis: apă
şi verdeţuri de pe marginea drumului, mărite. Nu ştim exact în ce ordine. O combinaţie neomologată.
IZMIR-MARELE VIZIR: Că îi lăsa pe
tâlhari şi pungaşi să-şi facă de cap prin tot Cenay-ul; că-şi împărţeau
cu el furtişagurile...
YLMAZ - INVENTATORUL DE DISTRACŢII: N-am vrut să vă
spunem nimic până acum, deoarece eram siguri c-aţi observat.
CURTENII: Oricine care
are un cap de prisos şi-l poate pierde. N-am vrut să riscăm pentru ceva ce
era evident.
IZMIR-MARELE VIZIR: Am observat şi asta?!
CURTENII: Mai încape
îndoială?
IZMIR-MARELE VIZIR: Spuneţi-mi: cu cine semăn
eu?
CURTENII: Cu el, nu. Cu
dispărutul în niciun caz. Nu, nu, foarte nu!
IZMIR-MARELE VIZIR: Cu cine
spuneaţi cu semăn?
YLMAZ - INVENTATORUL DE DISTRACŢII: Cu absolut
nimeni. Nici măcar cu tine. Sunteţi o fire cameleonică. E... de bine!
IZMIR-MARELE VIZIR: Bine, Ylmaz. Te
cred. Dau poruncă!
CURTENII: Ce dor ne era de o poruncă! Ca de
alintul unui bici!
IZMIR-MARELE VIZIR: Îl condamn pe
Izmir-Marele Vizir la moarte prin segmentarea lui aleatoare de către doi
dromaderi cu patru cocoaşe... Bineînţeles, în cazul în care va mai fi găsit intact. Ticălosul. Strică imaginea
instituţiei Sultanatului.
YLMAZ - INVENTATORUL DE DISTRACŢII: Opt! Opt!!!... Cu opt, ar fi
mult, mult mai spectaculos, mărite. Ar fi tot poporul mulţumit. S-ar micşora numărul revoltelor, ar
creşte şi natalitatea aflată în grea şi îndelungată suferinţă...
IZMIR-MARELE VIZIR: Ylmaz, mă
uimeşti, niciodată nu te-am văzut atât de entuziast. Ai atâta experienţă în penibil.
YLMAZ - INVENTATORUL DE DISTRACŢII: Îndurare, sultane grandomane!
Niciodată n-am îndrăznit să vă depăşesc! Pe bune!
Scena 9
(SULTANUL FETIN, MĂTURĂTORUL
BDUL)
MĂTURĂTORUL BDUL: Ce facem, nu
deschidem odată şipul ăsta? Dacă e vreo păcăleală sau mai ştiu eu ce otravă? Măcar să ne
lămurim, aşa, între două bătăi...
SULTANUL FETIN: Cum zici!
MĂTURĂTORUL BDUL: Inspiră tu, mai
întâi!
SULTANUL FETIN: Ba, tu,
prietene Bdul!
MĂTURĂTORUL BDUL: Ba, tu, prietene
Fetin!
SULTANUL FETIN: Ce-ai zice să nu mai pierdem
vremea şi s-o facem în acelaşi timp?
MĂTURĂTORUL BDUL: Nu e o idee
rea... Care crezi că sunt amintirile tale cele mai plăcute?
SULTANUL FETIN: Clipa în care
am fost înscăunat ca sultan... ori poate clipa în care am câştigat marea bătălie de
la Hazimtep! Asta trebuie să fie... nu?... Dar a ta?
MĂTURĂTORUL BDUL: Clipa în care
coliba cu cele cinci neveste ale mele s-a făcut scrum. (râde) Glumesc,
desigur, aş renunţa cu multă plăcere la clipa asta...
SULTANUL FETIN: Şi eu... Oare chiar să nu
fie niciuna în ceea ce te priveşte?!
MĂTURĂTORUL BDUL: Crede-mă. Nu-mi aduc aminte
de nimic plăcut din viaţa mea de până acum.
SULTANUL FETIN: Hai să ne
convingem dacă am avut dreptate sau nu.
MĂTURĂTORUL BDUL: Hai. Deschide capacul!
SULTANUL FETIN: Două, trei, şi!... (Pauză. Fumuri colorate.)
MĂTURĂTORUL BDUL: Fetin, tu vezi
ceea ce văd şi eu?
SULTANUL FETIN: Bdul, tu vezi
ceea ce văd şi eu?
MĂTURĂTORUL BDUL: Cred că da...
Dar nu mă întrebi de ce plâng?
SULTANUL FETIN: Bine, te întreb: "de ce plângi?"
MĂTURĂTORUL BDUL: Azi dimineaţă,
în timp ce măturăm prin piaţa de peşte şi cântam de mama focului despre
porumbiţa mea pierdută, a venit un om la mine, un necunoscut cu glugă, s-a
uitat în ochii mei ca şi cum s-ar fi uitat într-o oglindă, mi-a pus mâna pe
umărul drept şi, fără să scoată absolut nici un cuvânt, mi-a pus în palmă inelul
lui cu diamant sângeriu, cât o inimă de porumbiţă... De atunci, ochiul meu drept
lăcrimează fără oprire şi nu mă mai pot stăpâni din plâns... Dacă acel om a
fost umbra mea, dacă acel om a fost fratele meu geamăn
pe care nu l-am cunoscut niciodată?!...
SULTANUL FETIN: Dar cea mai
nefericită clipă din viaţa ta, ştii care, care a fost?
MĂTURĂTORUL BDUL: Tot azi
dimineaţă, când a venit un al doilea necunoscut care s-a uitat fioros în ochii mei, mi-a pus o mână
pe umărul stâng şi mi-a şuierat aprig: "Tâlharule, vei fi sfâşiat de
cămile pentru blestemăţiile tale!" "Care
blestemaţii?!", l-am întrebat... "Care le-ai făcut sau care le
vei face! Tu trebuie să ştii cel mai bine, sărăntocule!", mi-a răspuns cel
de-al doilea necunoscut şi mi-a smuls inelul din deget... Apoi a luat-o la
goană ca un vis urât şi nu l-am mai
văzut de atunci. Cine ştie, poate
el a avut mult mai multă nevoie decât mine de inelul acela. Numai Allah şi
Profetul pot să îmi dezvăluie această taină.
SULTANUL FETIN: Crezi că l-ai mai putea
recunoaşte?
MĂTURĂTORUL BDUL: Are o privire
care te îngheaţă, una care nu se poate uita uşor.
SULTANUL FETIN: Dar cum arăta?
MĂTURĂTORUL BDUL: Ce mai contează. Ca un om rău, cum să arate... Nu ştiu
dacă i-aş spune chiar
"om". Mai degrabă un şacal cu patru guri şi două picioare.
SULTANUL FETIN: Bine. Toate, toate
la timpul lor. Ai cuvântul meu de sultan că nu va scăpa nepedepsit...
MĂTURĂTORUL BDUL: O, nu, te rog, nu
începe din nou. Dacă te aude cineva...
SULTANUL FETIN: Oricine începe un
lucru trebuie să-l şi sfârşească!
MĂTURĂTORUL BDUL: Dacă te aude cineva...
SULTANUL FETIN: Dar pe primul
l-ai mai văzut de atunci?
MĂTURĂTORUL BDUL: Care primul?!
SULTANUL FETIN: Cel care ţi-a dăruit inelul!
MĂTURĂTORUL BDUL: A, nici pe el! Cu toate că mi-aş
dori atât de mult să-l revăd, ca să-i
mulţumesc.
SULTANUL FETIN: Eu sunt
prietene... Mă recunoşti?
MĂTURĂTORUL BDUL: Tu?!... Tu?!... Eşti chiar
tu?!
SULTANUL FETIN: Chiar aşa. Eu. (Se îmbrăţişează
bărbăteşte.)
MĂTURĂTORUL BDUL şi SULTANUL FETIN: Cu adevărat, deşi încă nu s-a încheiat,
ziua de astăzi a fost cea mai frumoasă din viaţa noastră!!!
SULTANUL FETIN: Zorilor! Zorilor! Am căutat ani de zile un om prin cetatea
Cenay şi, în sfârşit, am dat de urmele
sale! Ce bucurie!
MĂTURĂTORUL BDUL: Te cred, cum să nu te cred!... Zboară, porumbiţa mea dragă, zboară în înaltul cerului şi
du-le de veste bucuria mea tuturor!... Am căutat atât de mult un prieten drag sufletului meu,
şi astăzi l-am întâlnit! (Cântă bucuros.) “Soarele-i o mătură,/ Luna-i un peşte,/ Sufletul meu
ostenit/ Pe cine-ndrǎgeşte?... Stâncă mi-e pieptul,/ Dorul e-un câine,/ Cu cine-ntâlni-mǎ-voi.../ mâine?!” (Lătratul înverşunat
al lui Garan.)
SULTANUL FETIN: Nu trebuie să pomeneşti de două ori un câine, că şi apare de îndată.
MĂTURĂTORUL BDUL: Fereşte-te! Şi aşa faci destule spume la gură. Ai grijă, prietene,
să nu fie turbat!
SULTANUL FETIN: Aman, aman![2] Preacredinciosule
Garan! Aman, aman! În ce hal arăţi!... Cum ai ajuns
aici? (Schelălăituri.) A, te-a aruncat şi pe tine Marele Vizir din palat ca pe o
măsea stricată? Nu l-aş fi
crezut în stare de aşa blestemăţii... Garan! Garan! Hei!
Unde-ai fugit? Vino cu noi!... Unde? Nici noi
nu ştim.
MĂTURĂTORUL BDUL: Să ne zorim după el, Fetine. Nu vezi cum dă din coadă, nu vezi că vrea să ne
arate, cu tot dinadinsul, ceva!
Scena 10
(SULTANUL FETIN, MĂTURĂTORUL
BDUL)
Iatacul
lui Fetin. Vizirul îmbrăcat cu hainele sultanului trage la aghioase în baldachin.
MĂTURĂTORUL BDUL: El e, el e!!! Lepra...
Şacalul care mi-a
furat inelul dăruit de tine! Ah, bogaţii ăştia ştiu să fure doar de la
cei amărâţi...
SULTANUL FETIN: Asta-i cam aşa... Şi cine te opreşte ca să ţi-l iei înapoi?
MĂTURĂTORUL BDUL (îl parodiază pe Izmir): "Tâlharule, vei fi sfâşiat de
cămile pentru blestemăţiile tale!"... Da, da, ce-i în mână nu-i minciună!
SULTANUL FETIN: Izmir! Preamărite, vizire
Izmir! M-am întors, ca un ciorap pe dos... A ce-ţi miroase, coţcarule, acum? Îţi miroase ceva?...
Mă simţi? (Sforăituri.)
MĂTURĂTORUL BDUL: A parfum de
toiege, a scărmăneală zdravănă pentru noi, a ce să-i miroase? Asta în cel mai fericit
caz... Sst! Sst! Să nu trezim
"paraleul"! Să nu-l trezim pe măritul nostru... "sultan"! E epuizat
de-atâta trândăveală. Cugetă la binele nostru, al Cenay-ului. Face bulbuci. (Sforăituri.)
SULTANUL FETIN: Ia uite!!! Pehlivanul mi-a
mutat toată mobila, mi-a schimbat covoarele, chiar şi tabloul... Ce
lipsă totală de gust!
MĂTURĂTORUL BDUL: Sst! Sst! Dacă
suntem prinşi aici, capul şi picioarele noastre vor ajunge într-un
singur loc... foarte adânc şi foarte aproape
unele de celelalte.
SULTANUL FETIN: Ticălosul...
MĂTURĂTORUL BDUL: Cred că ţi s-a
urât cu binele... Sst! Nu-l mai zgâlţâi, dacă nu vrei să avem coşmaruri comune! Da! Da, să
ne-ntoarcem pe coclauri cât mai avem timp... Ce căutăm noi,
nişte zdrenţăroşi, aici?
SULTANUL FETIN: O viaţă
întreagă am trăit în acest palat, dar n-am bănuit niciodată de existenţa
acestui tunel secret care pleacă din fântâna pieţei de peşte şi ajunge până
aici... Noroc de bătrânul şi credinciosul meu Garan care ne-a adus
până aici. (Mârâituri.)
MĂTURĂTORUL BDUL: Stai!!!... Acum chiar c-ai
înnebunit de tot! Mă bagi în bucluc!... Ce vrei să faci? Ai să-l trezeşti pe şacal.
SULTANUL FETIN: Îmi recuperez
veşmintele de preţ, asta fac; sunt plin de iritaţii de la sacul ăsta de
pe mine... Ce te holbezi, Bdul? Ajută-mă!
MĂTURĂTORUL BDUL: Chiar că-ţi vin
ca turnate, nu ca pe burtos... Şi cu
vechiturile tale ce facem?
SULTANUL FETIN: Îl îmbrăcăm cu
ele pe vizir. Facem rocada. Ca la şah. Te-ai prins...
MĂTURĂTORUL BDUL: M-am şi nu
prea... Şi acum?
SULTANUL FETIN: Târăşte-te înapoi prin tunel,
aleargă şi, sub un prtext oarecare, adu-i neîntârziat pe negustorul de
miresme şi pe roaba lui Aisha până la porţile palatului... Ajunşi acolo, arată-le paznicilor
inelul cu diamant pe care ţi l-am dăruit. Restul e treaba mea... Ai înţeles?
MĂTURĂTORUL BDUL: Am înţeles,
preamărite "sultan"! Alerg, alerg, voia să ţi-o
îndeplinesc!
SULTANUL FETIN: Să nu ne
formalizăm. Cuvântul "prietene" rostit de gura ta, cred că este cel
mai plăcut urechilor mele... Nu-i aşa, prietene Bdul?
Scena 11
(SULTANUL FETIN, MĂTURĂTORUL
BDUL)
Sala
Tronului.
SULTANUL FETIN: Ylmaz! Ylmaz!!!
YLMAZ - INVENTATORUL DE DISTRACŢII: Credeţi-mă!
Chiar că sunt la fundul sacului. Nu mai am nicio fantezie, nici măcar noaptea... Am epuizat tot
fondul nostru de imaginaţie pentru următorii o mie de ani... Puteţi să-mi
tăiaţi nasul, urechile, limba; puteţi să-mi tăiaţi capul, puteţi să-mi faceţi ce
vreţi. Nu văd ce anume ar putea să vă mai însenineze... Pun rămăşag că
nici tu, preamărite, nu ştii ce îţi doreşti cu adevărat.
SULTANUL FETIN: Ştiu!
CURTENII: Ho-ho! El să nu...? Ştie, bineînţeles
că ştie, deşi e pentru prima dată... şi asta e
tocmai culmea culmilor culmeşti! (Aplauze într-un stil unitar-oriental
pervertit.)
SULTANUL FETIN: Scutiţi-mă de linguşelile
voastre de două parale! Îmi cad greu!... Aduceţi-mi-i pe
negustorul Esme şi pe frumoasa roaba lui Aisha în faţa tronului meu!... E bine?
CURTENII: Cum să nu! Se
vede că eşti sultan nu burlan. Ştii să dai o rezolvare atât
de simplă fanteziilor tale complicate... Ceea ce faci bine faci, mărite; şi chiar dacă nu ai
face, totuna ne place... Ne place! Ne place!
SULTANUL FETIN: Dar, mai
înainte de asta, duceţi-vă în iatacul meu. Acolo veţi găsi un zdrenţuros de
tâlhar... Aduceţi-l cu grijă aici, aşa adormit cum este!
CURTENII: Asta se cheamă
clarviziune... Pace, pace, între două dobitoace! Ne place! Nu mai stăm ca pe ace! Ne foarte place! (Dispar ca un vis urât.)
YLMAZ - INVENTATORUL DE DISTRACŢII: Mă declar total depăşit. Cred că
e timpul să-mi strâng jucărelele şi să-mi dau demisia. Mă retrag de la
cultură la agricultură.
SULTANUL FETIN: De ce te
grăbeşti, Ylmaz. Mai ai atât de puţin până la pensie. Recalifică-te.
YLMAZ - INVENTATORUL DE DISTRACŢII: Nu ştiu la
ce-aş putea fi folositor. În toate am dat chix.
SULTANUL FETIN: Uite, ai putea
să ai grijă de bătrânul Garan. Să-i duci apă şi câte un os cu
zgârci, de două ori pe zi. Te învoieşti?
YLMAZ - INVENTATORUL DE DISTRACŢII: Dacă Garan
n-are nimic împotrivă, mă!
Scena 12
(SULTANUL FETIN, MĂTURĂTORUL
BDUL)
Sala
Tronului.
SULTANUL FETIN: Cine eşti şi
ce-ai căutat în baldachinul meu?
IZMIR-MARELE VIZIR: Am să vă
spânzur de limbi ca pe nişte ciocănitori fără talent! Pe toţi! Pe toţi! Lăsaţi-mă nemernicilor, lăsaţi-mă jos! Jos! Jos! Eu sunt sultanul
Fetin, adevăratul Fetin!
SULTANUL FETIN: Dacă tu eşti
Fetin, atunci eu cine mai sunt?
IZMIR-MARELE VIZIR: Ăăăă!...
Ăăă!... Ciupeşte-mă, ca să fiu sigur că nu visez!.. Au!.. Auuu!... Tu?!... Tu ai, tu ai avut întotdeauna
dreptate! Iartă-mă!... Plecăciunea plecăciunilor plecăciuneşti!... Îndurare, mărite
Fetine, ciupitorule, nici eu nu mai
ştiu cine mai sunt! A, da, mi-am amintit, sunt Izmir - Marele Vizir.
SULTANUL FETIN: Cine ziceai că eşti?! Marele
Vizir e măturătorul Bdul.
IZMIR- (fost) MARELE VIZIR: Cine?! Abdul?
Care Abdul?!
SULTANUL FETIN: Bdul. B-D-U-L.
N-are rost să-ţi reiau toată povestea. S-ar enerva toţi.
IZMIR- (fost) MARELE VIZIR: Anlamadim! Anlamadim! Şi atunci eu, eu
cine mai sunt? Nu mai înţeleg nimic! Nimic!!!
SULTANUL FETIN: Nu?! Vrei să-ţi
spun eu?
IZMIR- (fost) MARELE VIZIR: Nu!... Da!... Nu!
Da!... M-a luat gura pe dinainte! Pupa-v-aş conduraşii! Sunt
atât de derutat! Îndurare! Niciodată nu m-am priceput la deghizări... Ce bine că
ţi-ai dat seama la timp cine sunt, chiar dacă nu mai am veşmintele de vizir!
SULTANUL FETIN: Un trădător, un şobolan care mănâncă porumbei pe
acoperişuri, asta eşti!
IZMIR- (fost) MARELE VIZIR: Îndurare!
Îndurare! Sunt total lipsit de simţul umorului
oriental... Ce şobolan, ce porumbei?! N-am înţeles prea bine
gluma asta cu tâlc.
SULTANUL FETIN: Eu da. Poate prea
bine. Poate prea pe spinarea mea. "Cine este cel mai
bun prieten al tău?"
IZMIR- (fost) MARELE VIZIR: Nimeni!!! Pupa-v-aş
conduraşii! Nimeni!!!
SULTANUL FETIN: Întocmai! Luaţi-l şi
închideţi-l pe zdrenţărosul ăsta lângă tigrii siberieni, pentru conversaţii cu tâlc! Cu ei o să
se-nţeleagă perfect.
IZMIR- (fost) MARELE VIZIR: Pupa-v-aş
conduraşii! Pupa-v-aş conduraşii! Şi pe faţă şi pe dos!... Da! Da! Da!... Nu! Nu! Nu! (Are o ieşire involuntară de foarte mare defect.)
SULTANUL FETIN (în urma lui): Da! Da! Da! "Aruncă-te în real... Ia pulsul
supremei realităţii..."
ESME-NEGUSTORUL DE MIRESME: Au zburat ca
nişte fluturaşi în văzduh, au zburat în pustiu toate miresmele mele minunate,
miresmele mele alcătuite cu atâta trudă, de-a lungul întregii mele vieţi... Ah,
Cenay, Cenay! Blestemat fie-ţi numele!... Adio micuţă prăvălie albastră la
malul mării, adio arabescuri multicolore, adio bătrâneţe tihnită... Of, of!
MĂTURĂTORUL BDUL: Preamărite,
ţi-am îndeplinit rugămintea! "Cei doi ticăloşi" sunt aici!
SULTANUL FETIN: Negustorule
Esme, e adevărat că umbli să înşeli oamenii din Cenay cu nălucirile tale, cu
ulcele tale goale, aşa cum au jurat înaintea mea aceşti trei preacinstiţi
negustori?
ESME-NEGUSTORUL DE MIRESME: Dacă n-are
picioare, adevărul trebuie să-şi deschidă aripi...
CEI TREI NEGUSTORI NECINSTIŢI: Adevărat!
Foarte adevărat! Este un înşelător! Ne-a ruinat!
ROABA AISHA: Ce? Nu vă este
ruşine de bărbile voastre crem? Miresmele noastre nu fac rău nimănui, preamărite,
dimpotrivă, îl ajută să-şi reamintească cine a fost sau ce este cu adevărat...
SULTANUL FETIN: Te-a întrebat
cineva ceva?
ESME-NEGUSTORUL DE MIRESME: Preamărite
Sultan! Îndură-te de cutezanţa frumoasei mele roabe Aisha. E foarte îndrăgostită de
un străin din această cetate pe care l-a văzut doar o singură dată, poate de asta e
atât de nechibzuită...
ROABA AISHA: Este adevărat că l-am văzut doar o singură dată, dar asta mă va face să mă gândesc la el
toată viaţa.
CEI TREI NEGUSTORI NECINSTIŢI: Taci, neruşinată! Ce îndrăgostită? Ha-ha-ha-ha-ha! Am văzut cum
umbla să sucească capetele tuturor bărbaţilor însuraţi cu o pereche de coarne
răsucite de antilopă... Pentru bani,
desigur... Umblă cu vrăji şi cu alte frecţii din astea.
ROABA AISHA: Ce?!
SULTANUL FETIN: Tăcere şi mai mult nimic!... Aveţi ceva
de spus în apărarea voastră?
ESME-NEGUSTORUL DE MIRESME: Se pare că, în
ziua de astăzi, cuvântul unui cinstit în faţa cuvintelor unui necinstit nu mai
are nicio vlagă. Cinstea şi dreptatea noastră stau în mâinile tale, sultane, ca un fir de
nisip în faţa mării învolburate... Şi aşa am
pierdut tot. Tot. Hotărăşte şi ne vom supune fără să crâcnim defel înţelepciunii tale!
CEI TREI NEGUSTORI NECINSTIŢI: Ha-ha-ha-ha-ha!
Ori de câte ori am venit cu pricinile noastre la curtea ta, n-am pierdut nicio
dată. Suntem foarte grăbiţi! Hotărăşte odată! (îşi zornăie pungile de la brâu)
SULTANUL FETIN: Da, da. Totul e foarte
clar, ca printr-un ochean pentru inimi... Ce pedeapsă
credeţi c-ar merita cei găsiţi vinovaţi?
CEI TREI NEGUSTORI NECINSTIŢI: Să li se taie
mâinile până la cot! Până la umăr!... Până la frunte!
SULTANUL FETIN: Întocmai aşa
gândeam şi eu, apucătorilor. Luaţi-i pe aceştia trei şi duceţi-i neîntârziat
lângă Izmir! N-aş vrea ca să se plictisească!
CEI TREI NEGUSTORI NECINSTIŢI: Ce?!... Ce?!... Ce-s
cu funiile astea?!... Ce-i cu bătaia asta de joc?!... Ce-i asta, mărite
sultane?!
SULTANUL FETIN: Răsplata nefaptelor voastre. Luaţi-i, am zis!...
Apropie-te, negustorule Esme!... De ce tremuri?
ESME-NEGUSTORUL DE MIRESME: Preamărite şi
înţelepte sultane, unii dintre cei care nu mă cunosc ar zice că pentru
bicisnica viaţa mea, alţii ar zice că pentru tainele meşteşugului pe care-l port în mine,
numai eu ştiu însă ce zace în inima mea...
SULTANUL FETIN: Şi care ar fi
această nelinişte, negustorule?
ESME-NEGUSTORUL DE MIRESME: Preamărite şi
înţelepte sultane, martor mi-e Allah că în toată viaţa mea n-am încetat să fac
decât binele, şi chiar dacă uneori am mai şovăit în truda mea,
n-am încetat să mă tem de judecata Celui Preaputernic.
SULTANUL FETIN: Şi atunci de ce
ar trebui să te mai temi?
ESME-NEGUSTORUL DE MIRESME: Preamărite,
zilele vieţii mele nenumărate au fost, dar puţine au mai
rămas. Am cunoscut şi binele şi răul. Am fost şi şoarece şi vultur. Am fost
câte puţin din toate şi mai mult din nimic. Mi-am trăit viaţa
aşa cum am crezut de cuviinţă şi nu îmi pare rău de ceva.
SULTANUL FETIN: Totuşi...
ESME-NEGUSTORUL DE MIRESME: Îndrăznesc să
am o singură, o ultimă dorinţă... Cruţă-i viaţa roabei mele Aisha, fie-ţi
milă de tinereţile ei... Ia-mi viaţa şi în schimb elibereaz-o pe Aisha...
SULTANUL FETIN: ...Şi de ce crezi c-ar trebui să-mi
fie milă de o neînsemnată roabă?
ESME-NEGUSTORUL DE MIRESME: Pentru că
iubeşte un bărbat bun şi drept, aşa cum soarele iubeşte pământul acesta.
SULTANUL FETIN: Cu toţii iubim
pe câte cineva sau ceva...
ESME-NEGUSTORUL DE MIRESME: Într-adevăr, aşa este, însă
iubirea Aishei e pură şi fără seamăn, şi mai presus de
toate celelalte iubiri pe care le-am întâlnit de-a lungul neînsemnatei şi întregii mele
vieţi. Iar dacă îl va regăsi pe acel misterios bărbat, vor fi cu
adevărat fericiţi.
SULTANUL FETIN: Aşa este,
Aisha?
ROABA AISHA: Aşa este,
stăpâne, fie după cum hotărăşti... Facă-se după mila şi dragostea pe
care ne-o porţi tuturor.
SULTANUL FETIN: Atunci, poruncesc
să i se taie
negustorului de miresme Esme...
ROABA AISHA: Aaa!!! Crudule!!!
SULTANUL FETIN: Poruncesc să i se taie
negustorului de miresme Esme legăturile de la mâini şi picioare şi să fie condus de o
ceată de călăreţi în afara cetăţii Cenay...
ROABA AISHA: Aaa!!!
SULTANUL FETIN: Răbdare, Aisha, n-am
terminat!... Până la o micuţă prăvălie albastră la malul mării, împodobită cu
arabescuri multicolore; asta, bineînţeles, dacă nu vrea să rămână pentru tot restul
zilelor sale alături de noi, la palat... Aceasta e cheia...
Da, da, se pare că azi e ziua culesului faptelor noastre.
ESME-NEGUSTORUL
DE MIRESME: Îţi mulţumesc, preamărite sultane. Nici că se putea un
sfârşit mai potrivit acestor întâmplări. Îngăduie-mi s-o iau cu mine pe roaba mea Aisha.
SULTANUL FETIN: De ce atâta grabă?! Pentru tine
roabă, pentru mine sultană!... Priveşte-mă, frumoasă Aisha, în
ochi!... Acum, mă recunoşti?
CORTINA