Laurenţiu Budău
HAI LA DRUM, SPRE PHANTARUN!
(farsă despre-o maimuţică “arsă”)
Personajele :
PICA-LENEVICA
CROCODILII NILU, BILU şi LIRU
RUSTA-LĂCUSTA
DEBRA-ZEBRA
SOBRA-COBRA
RAFA-GIRAFA
PANTERA
REEA
MAGISTRUL
TROMBONINI
Prolog
(Rusta-Lăcusta)
RUSTA-LĂCUSTA (la mandolină, într-o rază de soare):
Maimuţica Pica,
Pica-Lenevica,
S-a trezit, peltica,
Luni spre duminica.
Circul Trombonini
(Cel cu pinguinii)
O “uitase”-n crinii
Primăriei Xinii...
Şi spre antipozi,
C-un noian de cozi,
Pe-un vas cu matrozi
S-a pierdut prin bozi.
Fără de bilet,
Singură-n Tibet,
A plâns pe-un boschet
Ca la cabaret...
(Fără vreun falset
Ca la robinet!)
Tare-aş vrea să nu
fiu aici când Pica-Lenevica va găsi, sub pălărioară, telegrama magistrului
Trombonini...
Ce-aţi zice s-o chemăm... poate pe voi vă ascultă... Piiica!
Pica-Lenevica! Piiica!... Mulţumesc, cred că e inutil. Gata, gata, ajunge. Nici tunurile de la Navarone n-ar reuşi
s-o clintească… Cel puţin sunt cu conştiinţa împăcată că măcar am încercat.
Gata!... Eu, una, am şters-o.
Scena 1
(Pica-Lenevica, Rusta-Lăcusta)
PICA: Ce e cu hărmălaia
asta?!... A, voi eraţi… Mai încet că mă asurziţi… Ştiu, ştiu că am fost
abandonată. Clar. Şip-şip! Şip-şip-şip! Ce, nu ştiaţi că aşa îşi exprimă
durerea divele?! Şip-şip-şip! Răilor, aţi văzut cum a şters-o circul fără mine
şi m-aţi lăsat să dorm ca o... ca o... ca o maimuţică credulă şi pros... şi ostenită. Da, ăsta-i cuvântul: “ostenită”.
Ostenită-ostenită-ostenită! N-am nicio vină, aşa m-am născut: ostenită... sau poate aţi vrut să vedeţi cum o să mă
descurc fără umbreluţa mea roz, fără busolă şi cu clima asta imposibilă
deasupra căpşorului meu dulce şi firav... Im-po-si-bi-lă!!!… Să-mi fac vânt cu pălărioara, poate reuşesc să mă
răcoresc câtuşi de puţin... Tiii, ce zăpuşeală! Da’ ce-o fi cu hârtia asta
mototolită; de unde-o fi apărut?! “Te-le-gra-mă”, interesant... “Domnişoarei Pica-Lenevica… (de ce râdeţi, ăsta e numele meu de scenă, ilustrul)
Ha-ha, e pentru mine, şi mai interesant...
“Circul Trombonini plecat grabă Phantarun. Stop. Contract avantajos vedete.
Stop. Locuri limitate. Stop. Încurcătură. Regrete. Violete. Stop. Stop. Stop.
Posibil contract maimuţică ambiţioasă şi descurcăreaţă. Stop. Te aşteptăm la Stop. Trombonini.”...
Mare
scofală. Tromboane! Sunt Pica-Lenevica şi n-am nevoie de nimeni, nici măcar de
batistuţele voastre... cu picăţele. Apropos, are cineva vreuna la îndemână?
Mda, halal! Dar poate aveţi
vreun biscuite cu ciocolată rătăcit prin buzunare... Nici asta?! Cum, le-aţi
păpat deja pe toate?!... Ruşine. De trei ori
ruşine. Te pomeneşti că aţi aruncat până şi ambalajele sub scaune...
Zgârciţilor! Pica, când lucra la circ, împărţea totul, până şi ultima banană,
nu ca voi...
RUSTA: Pico, lasă garagaţele. În Tibetul ăsta, mincinoşilor li se taie
lăbuţele ori codiţa... la alegere.
PICA: Să mori de râs şi nu alta… Cum de te-a abandonat şi pe tine
Trombonini, pe marea societară Rusta?! Ho-ho-ho!
RUSTA: Nu răspund la provocări. Treaba mea. Şi apoi, trebuia cineva să aibă
grijă de fizicul tău “delicat” în pustietatea asta imposibilă.
PICA: De mine?! Mă faci să râd. Sunt majoră şi minoră în acelaşi timp; şi pot să mă descurc singură. Singură, singurică!
…Doar aşa îmi voi putea demonstra extraordinarele mele capacităţi de adaptare,
supravieţuire şi orientare în faţa magistrului Trombonini. Dispari!!! Vreau să ajung circul din urmă cu propriile mele
forţe, salturi şi cantate păstoreşti.
RUSTA: Şi dacă va şopti cineva, la urechea păroasă
a domnului Trombonini, modul în care ai
abandonat, în plin deşert, o biată vietate ca mine, cu un picioruş rupt?... Se
duce de râpă contractul tău, din celebritate; adio clipuri şi reclame la
portocale şi gume, adio maimuţoi de
soi!
PICA: He-he-he! Cine să-i zică? Doar în ţinutul ăsta arid nu locuieşte nimeni. E totul
pustiu ca o coală de scris lipsită de inspiraţie... Fereşte-te, şchioapo!
Marmura a fot aleasă deja pentru soclul statuii mele. Îmi iau avânt. Fereşte-te!!!... Da, da, încolo
trebuie să fie Phantarunul.
PICA: Ah, copiii! Ghinion, de şapte ori ghinion!... Ah, copilaşi frumuşei,
deştepţi şi ordonaţi, nu-i aşa că n-o
să-i povestiţi domnului Trombonini că am părăsit-o pe lăcusta asta nesuferită
în deşert?... Cum?! O să-i povestiţi
tot?! Ţţţ!
De o sută de ori, ghinion. Pârâcioşilor, nu mă mai joc în veci cu voi… Gata, m-am
hotărât... te iau. Te iau... cu o singură
condiţie,
RUSTA: Care?
PICA: Să nu-mi ţârâi prea des la ureche. Mi-ar putea afecta echilibrul şi o
să am nevoie de el în Phantarun, când îmi voi relua magnificele mele acrobaţii pe macaroane spiralate.
RUSTA: Dar tu niciodată n-ai...
PICA: Vezi, ai început deja să ţârâi. Silenţium, altfel mă răzgândesc. Suie
pe pălărioară şi... la drum! Spre
Phantarun!
Scena 2
(Crocodilii Nilu, Bilu şi Liru, Pica-Lenevica,
Rusta-Lăcusta)
CORUL CROCODILILOR: Nimeni nu trece,
Nimeni nu trece!
Făpturi zevzece,
Nimeni nu trece!
Chiar şi bacilii
Se-opresc, docilii,
Când crocodilii
Fac zid, ostilii.
Sângele latră
Pe-a noastră vatră,
Suntem de piatră,
Suntem de
piatră!
Gura ni-e arsă,
Limba ni-e stoarsă,
Cale întoarsă,
Cale întoarsă!
PICA: Asta-i bună!!! Cine-a mai pomenit
crocodili în deşert?! La câtă geografie
cunosc, ştiu bine că nu poate fi decât o eroare, o halucinaţie, o iluzie optică
sau toate trei la un loc... Gata, am făcut deja insolaţie. Delirez!
NILU: Ba bine că nu, leneşo!
BILU: Suntem foarte reali!
LIRU: Pipăie-ne fălcile!
NILU: Sau, dacă nu ai curaj, pune-ţi codiţa pe spinare şi fă dreapta-mprejur...
sau stânga, nu contează.
LIRU: Bucătarul nostru ne-a recomandat pentru astenie...
NILU: Creier proaspăt de maimuţică...
BILU: ...cu hrean.
LIRU: Încă o mişcare şi-ţi verificăm tărtăcuţa!
BILU: Pregătiţi deschizătorul de conserve!
NILU: Pe locuri!
BILU: Descleştaţi!
LIRU: Haaap!
PICA: Time-out!... Nu cumva
sunteţi Nilu, Bilu şi Liru de la numărul de dans sincron al lui Trombonini?
BILU: Ba bine că nu. Ne confunzi. Nu
vezi că purtăm ochelari cu fumuri? Toţi crocodilii sunt fraţi pătaţi.
LIRU: Gemeni!
NILU: Se vede că ţi-a înmuiat arşiţa minţile.
LIRU: Ah, lăsaţi-mă pe mine primul! Simt deja cum îi pluteşte creierul crud
în sos de pătlăgele răscoapte şi nu mă mai pot defel stăpâni.
PICA: Dacă îmi daţi drumul, vă învăţ cum să vă spălaţi temeinic pe dinţi, mirositorilor.
BILU: Hă-hă-hă-hă! S-a şi găsit cine să ne-nveţe. Hă-hă-hă-hă!
LIRU: Halal profesoară! Nici măcar nu ştie prea bine cum arată o
pastă de dinţi.
PICA: O pastă de dinţi e ca un săpun negru-negru şi are gust de ciocolată
cu arahide. Până şi copii de grădiniţă ştiu asta. Ascultaţi-i numai şi o să
vedeţi că am perfectă dreptate. Copii, pasta de dinţi are sau nu gust de
ciocolată?... Gata-gata că m-aţi asurzit. Trădătorilor. Stooop!... De patruzeci şi nouă de ori ghinion.
Halal prieteni, n-am ce zice!
LIRU: Lasă şmecheriile...
NILU: Maimuţărelile!
BILU: Spune-ţi ultima dorinţă!
NILU: Ne-ai cunoscut destul prin afară; acum e momentul să ne cunoşti şi
prin interior… Intrarea liberă!
BILU: Pălărioara la garderobă!
LIRU: Haaap!
PICA: Rusto! Suntem încolţite de canibali. Ne înghit, ne fac şniţele portugheze... Ajută-mă!
RUSTA: Eşti majoră, descurcă-te... Ce-ar fi să ne uimeşti cu una din
celebrele tale salturi mortale şi să ne scoţi dintre fălcile astea flămânde şi
complicate.
PICA: Nu mă perpeli… Ştii doar că, la circ, ameţeam doar la vederea
funiilor alea
zdrenţuite. Aoleu... fiarele astea obraznice deja mă adulmecă... Am minţiiit!!! Ajută-mă, Rusta! Scapă-mă!...
Sfătuieşte-mă!
RUSTA: Daaa?! Atunci închide ochii, îndoaie genunchii, întinde lăbuţele
şi... ale-hooop! Hopla!
PICA: Am reuşit, ura! Am scăpat de crocodili, am scăpat de crocodili!
RUSTA: Eşti o adevărată acrobată. Maestra Pica!
PICA: Dacă aş fi avut timp să execut faimosul meu număr de dresat lei, i-aş
fi pus cu botul pe labe cât ai zice” peşte” pe mormolocii ăia bulbucaţi!
Scena 3
(Pica-Lenevica, Rusta-Lăcusta, Debra-Zebra)
PICA: Emoţiile astea m-au dat gata. Mi s-au umflat lăbuţele şi m-a cuprins
o arşiţă grozavă. Dacă aş găsi un butoi cu citronadă, l-aş sorbi dintr-o înghiţitură.
RUSTA: Visezi. De unde citronadă pe aici în deşert?! Nu se vede sclipind unghie de rouă printre dunele
astea.
DEBRA: Grăbită-i zebra Debra
Să-ţi potolească
febra.
Prin dune şerpuieşte
Ca în borcan – un
peşte.
Goneşte prin nisipuri
Parcă s-ar da pe
schiuri,
La trap şi la galop
Sub soarele uncrop.
De faci autostopul,
Îşi pune Debra hopul.
S-o-ncaleci îţi dă girul
Te poartă ca
delirul.
Ţi-e sete? Hai cu
zebra,
Cu
Debra-cea-celebra.
Încalecă-i vertebra
Şi-ai să-i pricepi
“algebra”!
PICA: Zebre în pustiu?!!!
Hm, altă anomalie... Zebra-Debra; curios nume şi totuşi cunoscut. Hei, dungato,
aici, aici!
DEBRA: Mai întâi trebuie să-mi spui “Bună ziua!” şi apoi să mă rogi
cuviincios. (Nu că aş fi pretenţioasă, dar aşa se
obişnuieşte între animalele binecrescute.) Poţi să-i consulţi şi pe copii; ei
întotdeauna procedează astfel.
PICA: Lasă, lasă, ştiu că au ceva împotriva mea. Hm... te rog... lasă-mă să
te încalec până întâlnim vreun butoi cu limonadă sau ceva de genul ăsta.
DEBRA: Şi salutul?!
PICA: Dacă ştiam că totul e atât de complicat, preferam să mor de sete, dar acum e prea târziu: sunt deja moartă... Bună ziua!
DEBRA: Hi-ho! Şi ce capăt în schimbul serviciilor mele voluntare? Munca trebuie,
neapărat, răsplătită. Scrie şi în Biblie, de altfel ca şi în Talmud şi Coran.
PICA: Păi... păi... aş putea să-ţi vopsesc dungile cu săpun de vişine.
DEBRA: Hi-ho! Ho-hi! Tu şi săpunul! Hiii! Hooo!... Pun pariu că nici nu ştii
cum arată.
PICA: Nu mai rânji aşa. Mă enervează. Ştiu, ştiu. Săpunul e ceva alb...
DEBRA: Pân-aici e perfect, continuă.
PICA: Nu e frumos să mă întrerupi; pierd firul. Deci: săpunul e ceva alb pe
care îl mesteci, îl mesteci şi faci balonaşe care pocnesc... Are şi surprize cu
fotbalişti şi căţei. Eu am o adevărată colecţie.
DEBRA: Ăla e chewing-gum nu săpun.
Spuneţi-i, voi, copii, cum
arată săpunul! (joc) Ei, acum
ai înţeles?
PICA: Mare scofală, ştiam şi eu numai că am vrut să vă-ncerc.
DEBRA: Şi plata?
PICA: Nu pot să-ţi dau decât cureluşa mea antipurici de la gât.
DEBRA: E cam roasă, dar culoarea îmi convine... Ce mai caşti gura? Încalecă! ...Nu cumva ţi-e frică?!
PICA: Mie??? Maestrei Pica?!... Stelei circului Trombonini care făcea la
fiecare reprezentaţie câte cincizeci de ture în spatele poneilor cu panaş?!
RUSTA: Pica!
PICA: Fie, douăzeci şi cinci!
RUSTA: Mai scade din ture, altfel pierim deshidratate.
PICA: Fie, nu chiar douăzeci
şi cinci că oboseau poneii. săracii; da’ cinci tot, tot le făceam... Şi spectatorii aplaudau, aplaudau,
iar eu mă-nvârteam ţanţoşă în şa şi le împărţeam bezele din săculeţ.
RUSTA: Pica, ne uscăm... hotărăşte-te!
PICA: Bine, îmi calc pe inimă şi recunosc; dar o fac numai de dragul tău şi asta numai ca să te
salvez... N-am reuşit să călăresc nici măcar un puricel, oricât s-a străduit
magistrul să mă-nveţe. Sunt complexată şi am vertij... asta e.
DEBRA: Nu uita că sinceritatea le face pe animale să-şi învingă slăbiciunile
şi să escaladeze munţii. Trebuie doar să-ţi înfrângi teama şi să mă încaleci,
altfel vei pieri şi tu şi Rusta în zăpuşeala asta.
PICA: Fie-ţi milă, nu pot şi pace! Ghinion! Nu pooot!!!
DEBRA: Dar e atât de simplu: te agăţi de spatele
meu şi mă strângi tare-tare de coamă. Am să gonesc ca vântul până dau de vreo
băltoacă şi sunteţi salvate.
PICA: Ce-am avut şi ce-am pierdut!... Dar să ştii că fac asta doar de
dragul lăcustei.
DEBRA: Nu m-am îndoit nicio clipă. Ţineţi-vă bine, am pornit!
Scena 4
(Rusta-Lăcusta, Debra-Zebra, Pica-Lenevica)
RUSTA: Dacă te-ar fi văzut magistrul Trombonini cu câtă prestanţă ai
călărit-o pe Debra, şi-ar fi muşcat
unghiile de ciudă că te-a abandonat în Tibet; s-ar fi târât în genunchi să
iscăleşti contractul cu circul său pe o stagiune întreagă... Ce zic eu o
stagiune, chiar trei sau chiar cinci...
DEBRA: Hi-ho! Hi-ho! Hooo! Scuzaţi-mă... aşa fac zebrele când aleargă prea
mult şi fără întrerupere. Continuaţi!
PICA: Lăcusta visează smochine!... Bine că n-am căzut printre copitele Debrei. Tot
drumul n-am mormăit decât rugăciuni.
RUSTA: Şi eu care credeam va fredonezi un cântecel foarte simpatic. “Zimmm!
Zimmm! Zimmm! Zimmm!”
PICA: Îmi clănţăneau dinţii, ce vrei.
DEBRA: Scuze, pentru întrerupere... Şi cam în ce mod se roagă maimuţele,
dacă nu sunt indiscretă?
PICA: Păi, uite cam aşa: “Bot, botişorul meu, nu te sparge, nu te rupe, nu
te-ntrista; c-am să-ţi dau banane multe, chiar şi-un snop dacă ai vrea. Punct
şi uite-aşa.”
DEBRA: Hi-ho! Ho-hi! Staţia terminus! Descălecarea, dacă aţi terminat poveştile; că, poate, mă mai aşteaptă şi alţi clienţi
neajutoraţi... De aici, o luaţi frumuşel spre dreapta. Balta e destul de
aproape, iar mersul pe jos e sănătos şi cu folos. Ciao!
RUSTA: Mulţumim, amabilă Debra, şi când o să-mi
aştern memoriile, o să-ţi subliniez numele cu dungi aurii. Promit!
DEBRA: O să-mi fie nespus de dor de voi. Mă simt atât de măgulită încât am
şi uitat de oboseală.
PICA: Poftim şi cureluşa roşie. O meriţi din plin.
DEBRA: Păstreaz-o! Ce-ai să-mi mai dăruieşti data viitoare?!
PICA: Asta da problemă, tiii, nu m-am gândit!... Evrikaaa! Data viitoare am să-ţi dăruiesc un dicţionar
zebro-italian.
DEBRA: Colosal. Arrivederci şi sper să ajungeţi degrabă în... în Phantarun!
Scena 5
(Pica-Lenevica, Rusta-Lăcusta, Sobra-Cobra)
PICA: Apă! Apă! În sfârşit, apă! Trezeşte-te, somnoroaso şi pregăteşte paharele. Suntem chiar
lângă mal.
RUSTA: Asta nu e citronadă. E o baltă tulbure şi clocită şi, drept să-ţi
spun, nici nu prea mi-e sete. Lăcustele pot rezista, fără să se atingă de apă,
chiar şi o vară întreagă... Tocmai visam la un măr verde verde şi foarte zemos...
PICA: Na-ţi-o bună! Asta e prea de tot. Măcar dacă ai fi visat ceva mai
acătării... Brr, mere verzi, s-auzi şi să nu crezi!
SOBRA: Cine cutează să tulbure cu hărmălaia asta, infernală, liniştea
lacului meu de diamant?!
PICA: Mai întâi, salutare! Doi: eu sunt
maimuţica Pica, verdeaţa asta care aiurează e Rusta-Lăcusta, prietena mea.
Trei: ne-am rătăcit, suntem foarte, foarte însetate şi trebuie să ajungem cât
mai urgent în Phantarun. Patru: lacul ăsta de diamant al matale e o băltoacă
neigienică şi plină de ţânţari foarte needucaţi. Cinci: cine te crezi, cucoană,
de ai tupeul să te răţoieşti la noi în halul asta?!
SOBRA: Sunt indianca Sobra
Supranumită
Cobra.
Am monopol pe apa
Ce-o ponegreşti “băltoaca”…
De vrei din ea o
cană
Mi-o umpli, la
sprânceană,
Cu-n pumn de
diamante
Cu forme palpitante.
Comerţul doar se
face
Cu-astfel de mijloace.
Vând pene de găină
La preţ de cocaină!
Schimb praful de pe
tobă
C-o-ntreagă
garderobă.
Dobândă cer pe
umbră,
Din “Sobră” mă fac
“Sumbră”!
PICA: Educativ, n-am ce zice, foarte educativ! Şi eu care credeam ca şerpii
sunt doar înţelepţi nu şi şnapani.
SOBRA: Fără prejudecăţi! În economia de piaţă ideile circulă foarte
intens... Batem palma la două diamante sorbitura?
PICA: Scuteşte-mă! Nu posed decât o zgardă refuzată şi o telegramă
admirabilă cu veşti destul de proaste.
SOBRA: Caută sub pălărioară: răspunsul tău se
găseşte acolo.
PICA: Ce să-ţi povestesc... Doar nu ţi-ai închipuit c-am să-mi vând
frumoşii mei ochişori pentru o duşcă de poşircă mâloasă răsuflată?
SOBRA: Chiar aşa – ochişorii tăi portocalii în schimbul unei sorbituri; ba
nu, azi sunt foarte generoasă – două... Câte o înghiţitură pentru fiecare
dintre ei... Batem palma?
PICA: Ţi-ai văzut-o, azi?!... După cât eşti de lacomă, n-aş crede.
RUSTA: Fă odată schimbul, altfel mă prăpădesc… Deja am început să am
halucinaţii cu mere putrede şi viermănoase.
PICA: Neonorabilă Cobră, ochii pământii de lăcustă nu vă convin?
SOBRA: În niciun caz, sunt încercănaţi şi lipsiţi de carate.
PICA: Vezi, Rusto, să nu zici că n-am încercat. Cum pot să rabd eu poţi să
rabzi şi tu... Nu spuneai tu, adineauri, că poţi traversa un sezon întreg fără
să guşti picătură?
RUSTA: Am spus eu asta?!... Înseamnă că aiuram din cauza febrei... Adio,
prietenă dragă... când pleci de aici să mă acoperi cu o dună înaltă şi să
împrejmui locul cu scaieţi grozavi; ca să nu se poată uşura cămilele puturoase
pe mine...
PICA: Nu muri, Rustooo!... De o sută de mii de ori ghinion... Gata, m-am
hotărât; mai bine oarbă decât să te am pe conştiinţă. A nimerit orbul
Phantarunul, d-apoi eu. Trebuie să-mi fac rost, neapărat, de un baston cât mai
teatral, ca în tragediile indiano-greceşti... Aşa, cel
puţin, maestrul Trombonini o să fie impresionat, o să se înduioşeze subit şi o
să mă primească, cu braţele deschise, înapoi...
RUSTA: Eşti o adevărată prietenă, adevărată!… Dar ca să-şi pună în puşculiţa soioasă bestia asta lipsită de scrupule minunaţii tăi
ochişori portocalii, cu asta nu pot fi în veci de acord. Nu. Cum ai îmblânzit
atâtea turme de lei în manej, poţi să anihilezi şi pişpirica asta de cobră...
Hara-hara, lugu-lugu, bla-bla-bla
şi ha-ha-ha, o hipnotizezi, o
ameţeşti, o împietreşti, ne umplem burţile cu apă şi... o ştergem absolut
englezeşte!
PICA: Să ştii că ai febră nu glumă. Ai luat-o pe arătură rău de tot.
Chestia cu îmblânzitul leilor a fost o minciună. N-am exersat decât cu
papagali, dar adormeau cu toţii instantaneu, de cum începeam să le cânt.
RUSTA: Păi şi cu reptilele ar trebui să fie cam la fel.
PICA: Cu deosebirea că, cele din urmă dacă
te muşcă, te adorm ele pe tine – definitiv... dar parcă am de ales?
RUSTA: Foaie verde interes, n-am talent, dar am succes… Înveleşte-mă cu duna asta imensă.
Nu-ţi irosi lacrimile pe o lăcustă cenuşie şi neînsemnată ca mine... Uită-mă...
Adiooo... Visul
frumos s-a terminat...
PICA: Doamnă Sobra, m-am hotărât! Pregătiţi... bisturiul!
Scena 6
(Pica-Lenevica, Rusta-Lăcusta, Sobra-Cobra)
SOBRA: Aşa, aşa mai vii de-acasă, puişor. Eram sigură că, până la urmă, vei
ceda. “Toţi cei dependenţi de apă cedează până la urmă.” – a spus Marele Nostru
Savant. Întinde-te să te scap de “podoabe”. Mai întâi anestezicul.
PICA: Ne-ne-ne-ne-ne! Şi ce garanţie am dacă, la sfârşit, n-am să rămân
văduvită şi de apă şi de frumoşii mei ochişori?
SOBRA: Siguranţa nu e o calitate, şi apoi “Cinstea
unui şarpe e mai presus de orice îndoială.” A spus... Marele Nostru Învăţat.
PICA: Dacă învăţatul ăla de savant al vostru era tot şarpe, mă tem că
regula asta nu prea valabilă pentru maimuţe. Voi, copii, ce credeţi? Merită să
mă-ncred în cobra asta indiană?... Mă tem că aveţi dreptate. Nici mie nu-mi
inspiră prea multă încredere.
SOBRA: Te mai agiţi mult? Ce ruşine să te legeni la vârsta asta... Te
pomeneşti că faci şi pipi în chiloţei...
PICA: Câteodată... Ce vreţi dacă am crescut singură. Mama mea a fugit după
un urangutan când eram în faşă şi n-a avut cine să mă cizeleze. Dacă m-aţi lua doar
câteva clipe în braţe, sunt sigură că aş adormi şi fără injecţii; nu de alta
dar am oroare de chimicale,
de
înţepături, de purici şi de arici.
SOBRA: Nu prea sunt de acord cu procedeele astea tradiţional-depăşite, dar
fie... Ţine-te de gâtul meu şi dă-te huţa, numai să terminăm odată cu bâlciul
ăsta balcanic.
PICA: Bine, dar eşti toată un gât. Mă derutezi, stimabilo!
SOBRA: Termină!!!
PICA: Huţa, huţa cu căruţa
Cât se face cafeluţa,
Cobra-Sobra şi cocuţa
Trag, la scenă,
perdeluţa.
Nani, nani, cătinel,
Cine-adoarme-n
pătrunjel,
Adunat în colăcel
Ca furtunul în
rastel?
SOBRA: Oaaa!!! Ce simpatic!... Cred că e vorba de... mine.
PICA: Dacă mă tot întrerupi n-am să reuşesc să te adorm, pardon, să mă
adorm în veci şi de-a pururi... Ascultă!
Cine
doarme-n şir o lună
Chiar de
fulgeră, de tună,
Cu ochi
grei cât o căpşună
Fără să
se indispună?!
SOBRA: Tot eu sunt... aia. Oaaa!!! O să-mi pocnească fălcile de-atâta
căscat... Oaaa!!!
PICA: Cine galeşă se-ntinde
Fără să se mai
alinte,
Fără să poftească
ghinde
Printre sute de
oglinde?
Basta. A fost mai
greu decât cu papagalii, dar principiul rămâne perfect valabil... Somn de
plumb, precupeaţă!
RUSTA: A adormit?
PICA: Mai întrebi?!
RUSTA: Ce facem dacă?... Te pricepi la lupte în noroi?
PICA: Mai degrabă la cele în ciocolată. Relaxează-te! Până se trezeşte
puşlamaua asta de Sobra vom fi ajuns demult în Phantarun, dar mai înainte, să
ne răcorim pe săturate.
Scena 7
(Pica-Lenevica, Rusta-Lăcusta)
PICA: Puţină recapitulare: mai întâi crocodilii, pe urmă zebra Debra, pe urmă Cobra-Sobra
şi cine ştie ce mai urmează... Sinceră să fiu, Rusto, toate, dar absolut toate, toate jivinele astea mi
se par extrem de cunoscute, dar nu-mi aduc aminte de unde… Pot să pun rămăşag,
pe un platou întreg de mandarine, că le-am mai văzut undeva (pe toate grămadă)
şi nu o singură dată...
RUSTA: În Tibetul ăsta, reîncarnările sunt la modă, la ordinea zilei. Cu
siguranţă le-ai întâlnit într-o viaţă anterioară,
când hălăduiai sub chip de purcică îndrăgostită.
PICA: Puţină seriozitate nu prisoseşte nimănui!... Am greşit drumul, ce
mai... Peste tot scorpioni, nisip şi nici urmă de vestitul Phantarun. Cred că
ţara asta n-a fost, nu este şi nici nu va fi cândva inventată... Ne tot învârtim fără rost ca o bilă de
ping-pong într-o căldare ruginită şi, în vremea asta, circul Trombonini a ajuns
cu siguranţă la poli, printre urşii polari legendari... Eu una renunţ;
cobor în sală printre copii, să văd şi eu cum o
să se termine odată tărăşenia asta.
RUSTA: Să ne dăm bătute, tocmai acum, când suntem atât de aproape?! Cred că glumeşti şi apoi ai uitat că, între timp, ai
învăţat să execuţi salturi mortale ameţitoare, să călăreşti cu prestanţa unui
adevărat cowboy, să hipnotizezi
reptilele, să te porţi frumos şi, mai ales, să nu minţi deloc?... Şi toate
astea de una singură.
PICA: Lasă modestia, fără tine nu cred c-aş fi reuşit nimic din toate
astea.
RUSTA: Şi copiii? Ai uitat de ei?!... Gândeşte-te, nu se poate să-i
dezamăgim tocmai acum la final. Au plătit cu toţii biletele şi trebuie să
urmărească spectacolul până la sfârşit. Cu toţii simţim nevoia unui deznodământ
pozitiv. Nu-i aşa?!... Ai auzit? Şi unde mai pui că sunt absolut cu toţii de
partea ta. Lasă “maimuţărismele”. Mobilizează-te!
PICA: Mă cam îndoiesc...
RUSTA: Vrei să te convingi? Verificăm. Copii, ce notă îi daţi maimuţicii
pentru acrobaţii?... Dar pentru călăritul zebrei?... Dar pentru hipnotizarea
cobrei?... Maximum,
da?! Mulţumesc
şi eu sunt de aceeaşi părere. Sunteţi foarte generoşi... Ei, acum eşti
lămurită? Trombonini te va angaja fără nicio discuţie şi, cine ştie, poate îţi
va propune să preiei şi conducerea interimară a circului... Am auzit că vrea să
se retragă pe o insulă plină cu sirene
debusolate şi divorţate... Ce crezi?
PICA: Cred că încă tot mai ai un pic de febră şi de asta baţi câmpii.
RUSTA: Ai uitat că fac parte din consiliul de administraţie şi, pe deasupra,
sunt şi societară de onoare? Oi fi eu uşurică precum păpădia, dar votul meu atârnă cât o nucă altoită de cocos...
Ridică-te, soarele e la amiază şi Phantarunul ne aşteaptă!
Scena 8
(Rafa-Girafa, Pica-Lenevica, Rusta-Lăcusta)
RAFA: Am gâtul ca un periscop
Departe văd, ehei,
Sunt înţeleaptă ca
Esop
În pizza cu ardei!
Girafa-Rafa mă numesc,
La polcă n-am cârcei.
Ca Turnul Eiffel vreau să cresc,
Pe toţi să-i văd pigmei.
Te-ai rătăcit? Nu e
nimic!
(Rezolv şi odisei)
La five o' clock sau la picnic,
Oracol sunt de vrei...
Pe datorie îţi
ghicesc,
Ca-n stele Galilei.
Sunaţi la
opt-plus-mulţumesc
Şi-acum
sfioasă-nchei.
PICA: Altă trăsnaie... Ce-i Tibetul ăsta, arca lui Noe?! Domnişoară girafă,
cu ce vă hrăniţi aici în deşert?
RAFA: Cu stele, cu ce altceva. Sunt crocante şi delicioase; de ce te
miri?... Ce, dumneata nu te hrăneşti cu idealuri?
PICA: Da, dar numai la desert... în rest, prefer smochinele coapte.
RAFA: La girafe e invers. Stelele constituie meniul lor de bază. De asta
suntem atât de strălucitoare, de enigmatice şi cu capul în nori.
PICA: Şi printre norii ăia pufoşi ai dumneavoastră nu zăriţi cumva şi
circul Trombonini?
RAFA: Ce idee năstruşnică... Vă bateţi, cumva, joc de mine?
PICA: Nici pomeneală, voiam doar să verific o anumită teorie.
RAFA: Teorie rimează cu loterie... Ce loterie?! Pardon, ce teorie?!
PICA: Cred că o anumită informaţie în legătură cu acest circ este
necorespunzătoare.
RAFA: Mă rog, dezinformările sunt la ordinea zilei... Concret, despre ce
este vorba?
PICA: Se afirmă că s-ar fi îndreptat, în secret, spre Phantarun. Poftim
telegrama.
RAFA: Phantarun... Phantarun... Ex-clus! Aş fi observat pe radarul meu
extraperformant. Nu-mi scăpa nicio căpuşă.
PICA: Poate s-a scufundat vaporul pe care-a fost îmbarcat...
RAFA: De jumătate de an n-a fost semnalată nicio dispariţie de vase, nicio
răpire de echipaj de către piraţii somalezi şi nicio explozie.
PICA: Poate...
RAFA: Tăcere, încerc să-l localizez... Doi-zece! Doi-zece! Recepţie!...
Coleguţa, sunt Rafa, fii amabilă, solicit coordonatele circului
Tromboflebini...
PICA: Trombonini!!!
RAFA: Rectific: T-R-O-M-B-O-N-I-N-I! Da, da, sigur, aştept, aştept!...
Daaa?! Imposibil! Imposibil!!!... Incredibil!... Mulţumesc! Terminat!
PICA: E de rău? Ce-aţi aflat?
RAFA: Mai bine tac. Incredibil!!!... La girafe, tăcerea e ca mierea... Cum stai cu inima?
PICA: Oricum, cu
mult mai bine decât autorul nǎstruşnic care m-a
creat… Poţi să-mi spui orice. Suport. Am devenit imună la catastrofe şi la
veştile proaste. Ascult!
RAFA: Cine-a pomenit de veşti proaste? Calmează-te! Poftim o bucăţică de
zahăr candel înşirată pe sfoară; închide
ochii şi prinde-te bine de piciorul meu drept.
PICA: Din faţă sau din spate?
RAFA: Indiferent... Te-ai prins?
PICA: Mai vreau o bucată de zahăr... E chiar aşa de grav? Grav grav?
RAFA: Te-ai prins?! E neverosimil. Te afli... chiar... în... arena...
circului... Trombonini. Dă la o parte pânzele astea prăfuite şi... convinge-te
singură! Te-ai prins?
PICA: Cam târziu… Ahhh!
Scena 9
(Magistrul Trombonini, Rusta-Lăcusta, Debra-Zebra,
Cobra-Sobra, Crocodilii Nilu, Bilu şi Liru, Rafa-Girafa)
TROMBONINI: Jos măştile! Concursul a luat sfârşit. Scoateţi camuflajul şi
aprindeţi reflectoarele. Să poftească stimabilele şi stimabilii noştri
societari.
RUSTA: Magistre, nu credeţi că am fost puţin cam duri?
TROMBONINI: Duri, neduri, ăsta e circul şi cred că am avut de învăţat cu toţii
din farsa asta... E cineva de altă părere?
DEBRA: Dimpotrivă, de când mă ştiu zebră, n-am pomenit examinare mai concludentă; ceea ce n-aţi
obţinut cu duhul blândeţii de-atâta amar de vreme de la Pica-Lenevica, aţi
reuşit prin şiretlic... Vă felicit!
CROCODILII: Şi noi vă felicităm şi vă propunem ca, de azi înainte, maimuţica noastră
să se numească Pica-Curajica. (scandează)
Pica-Curajica! Pica-Curajica!
DEBRA: Ei-ho! Asta e imposibil. E o cacofonie regretabilă! Filologii sunt cu ochii pe noi!
RUSTA: Dacă am denumi-o Pica-Minunica, căci, într-adevăr, schimbarea ei e o
adevărată minune...
CROCODILII: Nu suntem de acord. Protestăm!... Cum să apară pe afiş cu numele ăsta
siropos?
RUSTA: Şi ce dacă, copiii
sunt înnebuniţi după dulciuri... Nu-i aşa?... Quod erat demonstrandum! Aţi văzut, aţi auzit?
DEBRA: Indiferent ce nume va purta de azi înainte, Pica cea leneşă şi
mincinoasă a devenit o adevărată artistă de circ şi prietenă de nădejde.
CROCODILII: Mulţi ani trăiască! Mulţi ani trăiască!
TROMBONINI: Puţină răbdare, domnilor, încă n-am supus la vot... Care e părerea
dumneavoastră sinceră, ducesă?
SOBRA: Sunt încă sub imperiul hipnozei şi nu mă pot pronunţa. Îmi vâjâie chakrele dominante, cercurile
imaginaţiei.
CROCODILII: Ha-ha-ha!
SOBRA: Şşt! Şşt!
TROMBONINI: Zarurile au fost aruncate! E timpul să luăm o
hotărâre definitivă şi irevocabilă.
RAFA: Oracolul meu este perfect favorabil.
RUSTA şi DEBRA: Şi noi suntem la fel de favorabile.
CROCODILII: Trăiască şi să se măiestrească noua noastră colegă, Pica!
RUSTA: Iam-iam-iam! E timpul să aducem fursecurile şi să deschidem şampania
de zmeură.
TROMBONINI: Fursecurile da, dar şampania poate să mai aştepte. Suntem încă în
timpul programului. Şi sifonul face spumă la fel şi apoi ce-au să creadă copiii
despre imaginea nepǎtatǎ a circului Trombonini?...
Dacă mâine, poimâine, unii dintre ei vor ajunge ziarişti?
DEBRA: Pentru că tot veni vorba despre ei, n-ar trebui să le cerem şi lor
acordul în legătură cu Pica?
TROMBONINI: Asta cam aşa este.
CROCODILII: Corect!
RUSTA: Copilaşi frumuşei, deştepţi şi ordonaţi, sunteţi toţi de acord că
Pica să rămână în circ?
RAFA: N-am înţeles, sunteţi sau nu de acord?...
TROMBONINI: Opinia generală este mai mult decât favorabilă. Să poftească Pica!
Pica... Minunica! Să poftească Pica!... De ce întârzie atât?!
SOBRA: Magistre, a scăpat neîmblânzita Reea din cuşcă. Prăpăd!!!...
Grăbiţi-vă, până nu sfâşie pe cineva!
Scena 10
(Pantera Reea, Pica-Lenevica)
REEA: Arrr! Arrr!
PICA: Te-ai trezit
prea târziu. Am înţeles totul, nu te mai obosi. Am priceput farsa… Ştiu că m-am făcut,
definitiv, de cacao.
REEA: Ce tot bâigui?! Sunt neîmblânzita Reea şi nu mă sperie nici chiar
biciul vestitului Trombonini... Fereşte-te din calea mea, mă aşteaptă jungla fioroasă...
Am să sfâşii sute de beregate de antilope şi capre sălbatice!... Libertate,
sooosesc!
PICA: Puţin cam gutural, dar romantic. Joci destul de credibil pentru o
panteră născută în captivitate.
REEA: Arrr!
PICA: Gata, te-am citit. Ai probleme cu dicţia. Dacă nu exersezi constant,
n-o să sperii în libertatea ta nici măcar un iepuraş de carton, d-apoi o
maimuţică repetentă ca mine, respinsă de circul Trombonini.
REEA: Sunt stresată de reflectoare şi aplauze... am tensiunea mărită. Mult.
Simt că explodez... La o parte! Ar fi dezonorant să sfâşii o maimuţică dresată
şi toţi verii mei din junglă s-ar tăvăli de râs pe chestia asta.
PICA: Păcat!... Jungla aia a ta, pe care o cunoşti doar din ilustrate, e
plină de bidonaşe turtite de plastic, de şerveţele pline cu ruj şi de carabine
unsuroase, la toate colţurile... Deja te şi văd atârnând, într-un muzeu de curiozităţi, cu blana foşnind a molii.
REEA: Încetează, îmi distrugi toate planurile... mă sperii.
PICA: Eu?! Să-ţi povestesc despre sutele de expediţii aiuristice, despre
braconaj, despre japonezii ăia mici şi gălăgioşi care te orbesc cu aparatele
lor de fotografiat, chiar şi în momentele în care simţi nevoia imperioasă de a
fi singură-n tufiş; despre experimente, despre vaccinurile...
REEA: Taaaci!!!
PICA: Şi asta încă nu e totul. Ştiai că regulile din rezervaţii interzic
împerecherea nat...
REEA: Încetează. Mi-ai dat planurile peste cap. Sunt bulversată total. Nu
mai rezist!
PICA: Bătrâna junglă a devenit o imensă închisoare. Dezinfecţia obligatorie
este o măsură care...
REEA: Renunţ! Deschideţi-mi cuşca mea dragă şi binecuvântată! Alo, se aude
acolo sus, la birouri?! De azi înainte, mă fac extrem de docilă... Promit!
Domnule Trombonini, nu mai fac! Cuşca! Deschideţi-mi cuşca mea binecuvântatǎ! Cuşcaaa!!! Cuşcaaa!!!
Scena 11
(Magistrul Trombonini, Pica-Minunica, Rusta-Lacusta)
TROMBONINI: Oferta rămâne în picioare. Circul are în continuare nevoie de
serviciile tale.
PICA: Să-mi pregătesc geamantanul? E deja gata, dar să ştiţi că primul tren
spre alte zări e de-abia peste câteva ceasuri bune... Pot să aştept aici, lângă
casa de bilete?
TROMBONINI: De ce nu mă asculţi? Eu vorbeam de cu totul altceva. Ia, te rog,
afişele astea noi, sosite de la tipografie.
PICA: Ce bun sunteţi. Dacă e nevoie de mine aici, lipesc şi afişe. Fac tot
ce trebuie, numai nu mă alungaţi... O să umplu tot orăşelul cu ele. O să mă
ajute şi Rusta ca să nu le pun strâmb.
TROMBONINI: Ce-ar fi să le lipeşti, până diseară, pe astea. Sunt încă proaspete
şi de-abia le-am primit de la tipografie. Peste câteva ceasuri jucăm ultimul
nostru spectacol înainte de a pleca spre Phantarun... Verifică, te rog, dacă nu
e omis ceva.
PICA: Şi o să mă luaţi şi pe mine, magistre?
TROMBONINI: Negreşit. Invitaţia e valabilă pentru toţi angajaţii circului, fără
excepţie… Am încredere în tine, da?
PICA: Sigur... Copii, vă rog să nu mă-ntrerupeti. Magistrul mi-a
încredinţat, pentru prima oară, o sarcină cu adevărat importantă şi nu vreau
să-l dezamăgesc... Mulţumesc! Deci, să începem verificarea:
“SENZAŢIONAL!
SENZAŢIONAL! SENZAŢIONAL!
MARELE CIRC
TROMBONINI PREZINTĂ
INEGALABILUL
SPECTACOL:
“HAI LA DRUM, SPRE
PHANTARUN!”
cu
uluitoarea vedetă
P I C A
– M I N U N I C A
în
incredibile evoluţii la trapez, dresuri de pantere, acrobaţii pe zebre şi
hipnotizări de şerpi veninoşi.
Acompaniamentul:
RUSTA-LACUSTA.”
RUSTA: ...Crezi că ar mai trebui ceva adăugat?
PICA: Daaa... Epilogul!
Epilog
(Pica-Minunica, Rusta-Lacusta)
RUSTA: Încredere, încredere în tine
Să ai când Încercarea intervine.
Viaţa e un lung şir de trambuline,
Îţi dă pesmeţi când jindui savarine.
PICA: Curaj! Curaj! Mai sunt destule trepte,
Urcă-le-n rând şi nu din “şepte-n şepte”!
Apleacă-te spre sfaturi înţelepte
Şi nu lăsa norocul să te-aştepte!
RUSTA: Minciuna - pune-o racilor în cleşte.
Fii vesel, fii viteaz, te-ndrăgosteşte!
La poticneli te poartă bărbăteşte,
Iar la prieteni veşnic dedulceşte!
PICA: Culege mărul, lasă acadeaua!
Înţelepţeşte-te ca roua şi ca neaua!
Spre Phantarun te-ntinde ca fideaua,
Clinteşte munţii, împlineşte-ţi steaua!
CORTINA
©Laurenţiu
Budău
