Motto:
“Care viaţă?! Tu crezi că viaţa e aşa un
cazan găurit pe care-l duci la tinichigiu ca să ţi-l refacă?”
Laurenţiu Budău
SUNT BÃIAT
CUMINTE
Personajele :
GIGEL (preşcolar necotat cu perspective
şcolare)[1]
MIRUNA (preşcolară cotată cu perspective şcolare)
BUNI (“proaspătă” pensionară/ fostă impiegat de
gară)
MAMI (bacalaureată cu 7,65, brunetă de voie şi casnică de
nevoie,circa 15x2 ani)
TATI (zugrav meseriaş, specializat în rigips,
37 ani)
TANTI ECATOALEA (cu păru’ de lână,/ dar nici, nici prea bătrânâ)
PROTECŢIA COPILULUI
SILE-PUŞCĂRIAŞU (tată cu numele)
DOMNUL BUCĂ (şi el pe acolo)
DOAMNA BUCĂ (idem ca şi domnul Bucă)
AUTORUL (prezent pe
ici-colo, dar mai mult lipsă la apel)
PROLOG
(Tati, Mami, Buni, Gigel)
Cu o zi înaintea evenimentelor sau (după cum
s-ar fi exprimat eufemistic Gigel) “liniştea care nu plevestea nicio fultună”.
GIGEL: Ta-la-ta-la-ta-la-ta-la-taaa! Ave ţie, sponsolule!
Deşteptaleaaa!
MAMI: Potoleşte-te, fiu al deserturilor,
măcar cât ţin eu alocuţiunea... Tati, azi vei fi servit la pat. Din plin... Uită-te în ochii mei rimelaţi şi umpluţi de recunoştiinţă (sic!) ca un curcan. Crede. După şapte ani, meriţi! (solemn) Tati,
azi după orele 22.00, vei beneficia de un masaj complet cu oţet balsamic
pentru spatele tău încovoiat de rigips, pentru spatele tău greu încercat cu
care ne cari, ca o cămilă, pe toţi. Ave ţie, sponsorule!
GIGEL: Ta-la-ta-la-ta-la-ta-la-taaa! Ave ţie, sponsolule genelal! Deşteptaleaaa,
flaiele! Sus! Sus!
TATI
(mahmur şi
vădit încurcat): Ce-i cu asta? Un cadou pentru mine?! Crede-mă, iubi, nu
trebuia, chiar nu sunt obişnuit.
MAMI: Tati, revino-ţi! Alo! Cadoul
pentru tine sunt eu! Tu trebuie să desfaci, cu delicateţe muncitorească, doar panglica. În pachetul ăsta nu e decât un set
complet de la Virginia’s Secret... cel mai ieftin lucru pe care mi l-am găsit
ca să-ţi fac o bucurie... 500 de dolari în trei rate. Câte 300
de dolari rata. Dacă nu ţi-l permiţi şi vei să-mi frângi spiritul, spune-mi.
TATI: Dacă prind şase ciubucuri grase în următoarele două
luni, dacă... Ia-ţi-l! Ia-ţi-l, Mami! Ce-am avut şi ce-am pierdut! Fă-te frumoasă! Fă-ţi un cadou frumos de ziua mea!
MAMI: Pupă-mă! Mami nu te minte/ Mami
e cuminte! Ai văzut că n-am mai sărit girafa. Ai văzut că nu m-am întins ca data trecută.
TATI:
Felicitări, Mami, felicitări!
BUNI: Ave ţie, sponsorule! Tati, azi nu-ţi voi adresa
niciun reproş consistent; ba, mai mult, îmi voi pune dioptriile şi te voi privi cu neȋncredere, ca pe fiul meu. Mă voi forţa să te privesc ca pe
fiul meu, deşi sângele apă nu se face, deşi n-am avut vreodată un fiu, deşi,
privindu-te, mă felicit ca n-am avut niciodată o hahaleră de fiu. Azi te voi lăsa (atenţie!), de la unu la patru,
să te odihneşti în balansoarul meu dăruit de instituţie.
Profită. Cine ştie când mai apare ocazia... Am uitat să-ţi zic că
mi-am luat un bax de spirulină pe
caiet. Am prins o
promoţie. Pot să contez pe susţinerea ta financiară necondiţionată? ...Fă
o bucurie unei femei aflate la a doua tinereţe, fă o bucurie unei femei care vrea să arate bine la
finiş. (oftează semicalculat) Cine ştie câte zile mai am de trăit, cine ştie câte
zile mai am de suferit...
GIGEL: Deşteptaleaaa!
Ta-la-ta-la-ta-la-ta-la-taaa! Deşteptaleaaa! Flaiele!
MAMI: Gigel!!! Astăzi nu! Astăzi întoarcem şi obrazul celălalt. Cel subţire, care cu
cheltuială se întreţine.
TATI: Dacă mai prind încă două ciubucuri grase, pe lângă
cele şase de dinainte, în următoarele două luni, dacă... dacă... Ia-ţi-l!
Ia-ţi-l, Buni! Ce-am avut şi ce-am pierdut! Fă-ţi şi tu un cadou frumos de ziua
mea!
BUNI: Să plăteşti sau mai bine zis
să-mi dai bani să plătesc întreţinerea, altfel ăştia ne taie apa. De trei zile
încoace, la ăia de la asociaţie gura nu le mai tace. De trei zile tot bat la
uşa mea, cu o bâtă lustruită
de baseball, administratorul
blocului şi cu preşedintele. Să deschidem, Tati? Ce zici să le deschidem?
GIGEL: Sesam...
deschide-teee!
TATI: Acum?! Sunt în fundu’ gol! Să cânte mai întâi: “Trei iezi cucuieţi”!
GIGEL: Sesam...
închide-teee! Ta-la-ta-la-ta-la-ta-la-taaa! Lume, lume! Tati e-n fundu’ goool! Tati e-n fundu’ goool!
BUNI: Ruşine, Gigel! Ruşine! Ne aud vecinii! Ne aude tanti Tincuţa!
MAMI: Tati, priveşte-ne! Suntem o familie cu adevărat
fericită! Familia care munceşte din greu să-ţi asigure liniştea şi confortul
tău spiritual.
Fă-ne o poză color, 10 pe 14!
TATI: Acum?! Sunt în fundu’ gol!
GIGEL: Lume, lume!!! Tati...
MAMI şi
BUNI: Sst!
BUNI: N-am mai luat şampanie ca anul trecut, ca să nu
audă vecinii când o desfacem şi dăm cioc. N-am vrut să se creadă că
suntem plini de bani şi să se întristeze iremediabil, am luat nişte vin
proaspăt de la dozator. Azi-noapte l-au făcut. Poţi să juri că-i acelaşi lucru.
GIGEL: Şi pentru mine, nu
mi-aţi luat suc? Eu cu ce dau cioc?!
MAMI: Sucurile nu sunt bune. Şi aşa te urci pe pereţi ca vârcolacii... Poţi să dai cioc şi cu un pahar gol. Simbolic.
TATI: Gigele, tu nu vrei să-mi dai nimic să-ţi iau de
ziua mea?
GIGEL:
Linişteşte-te, Tati! Nu vezi că eşti ȋn fundu’ gol!
SCENA 1
(Tati, Mami, Gigel)
Ziua cu pricina.
GIGEL: Căţeluş cu pălu cleţ... Fulă... laţa...
din coteţ... Eu sunt bǎiat cuminte! Mami, ȋmi dai un leu să-mi iau bomboane?
MAMI:
N-am! Cere de la Tati, că el aduce banu-n casă...
GIGEL:
Tati, ȋmi
dai un leu, nu-i aşa că-mi dai un leu?
TATI (cinic):
Dacă-mi cereai ieri, ȋţi dădeam. Te-ai trezit prea târziu. Dacă-ţi dau
un leu ȋmi
descompletez banii pentru ţigări... Fii sincer! Eşti dependent de bomboane?
GIGEL: Nu.
TATI:
Asta-i diferenţa dintre noi, bărbate. Eu sunt dependent de ţigări. Ȋncearcă la altă masă. Cere-i lu’ Buni!
GIGEL:
Buni, Buni, ȋmi
dai un leu? Nu-i aşa că tu ai să-mi dai un leu? Eu sunt bǎiat cuminte!
BUNI:
Aşteaptă să-mi vină pensia, Gigele. Ultimii bani i-am dat pentru abonament şi
lumânări.
TATI
(urlă
neanunţat): Unde-mi sunt ciorapii curaţi? Unde-mi sunt, nevastă, ciorapii?
MAMI (la fel de tare, dar cu ecou): Nu mai urla! Te aud vecinii, tanti Tincuţa!
TATI: Niciodată nu poţi să găseşti ceva în chichineaţa
asta. Ai mutat tot secondu’,
toată hala aia, în paişpe
metri ăştia pătraţi.
MAMI: 37,8. Ca să găseşti, trebuie să cauţi.
MAMI: Nu. Tu urli!
TATI: Eu?!
MAMI: Ce-s ăştia? Spune-mi, ce-s ăştia?
TATI: Şosetele mele găurite... Coase-le!
MAMI: Serios?!
Da’ ce, eu le-am găurit?! Acum, coase-le
tu! Exact aşa cum te lăudai că făceai în armată.
TATI: Mami! Nu compara situaţia excepţională de-atunci cu cea de-acu’... Acu’ e pace.
MAMI: Pace,?!
În nicio familie din lumea asta nu poate exista pace, pentru că nimeni nu vrea
cu adevărat să ridice steagul alb.
GIGEL: Mami, vlei să spun poiezia (sic!)?
TATI: Las-o pe mă-ta, nu vezi că calcă? Du-te şi te
îmbracă odată că acuşi începe serbarea aia. (Gigel pleacă bosumflat în camera alăturată)
MAMI: Nu-l mai repezi şi tu. Nu vezi că are trac.
TATI: Lasă-mă, soro, că
doar nu recită din Hamlet. E doar o formalitate,
şi-apoi nu uita că e bărbat. E
luptător. (cântă viguros) Treceţi batalioane rooomâne Carpaţii!
La arme cu... la-la-la, la-la-la şi floori... cu inima la teecătooori!
MAMI: Totul a devenit pentru noi, alteraţii, o
formalitate, dar pentru copiii ăştia, lucrurile au încă o
prospeţime caracteristică a lor.
TATI:
Iote brâul! Texte şi pretexte!
GIGEL: Tati, vlei să spun poiezia?
Vlei să mă asculţi?
TATI: Lasă-mă, Gigele, că m-ai
înnebunit cu “poiezia” asta a ta! Ascult de patron, de inginer, de meşter, de şefu’ de echipă, de Mami, de
Buni. Acu’ trebuie să ascult şi de tine?! Pfu! De două luni nu mai aud în casa asta decât: “Lică nu
ştia să zică: lău, lăţuşcă, lămulică...” Spune-o lu’ Buni, lu’ mă-ta mare, lu’ tanti Tincuţa.
GIGEL: Buni a plecat la coafol ca să-şi pună nişte mâţe moalte în cap! ...Vlei să mă asculţi? Vleeei?
TATI: Gigele, am capu’ dâmburi. Dâmburi, m-auzi?!
Krantz!
GIGEL: Nu vleau klantz! Vleau pufuleţi cu fasole! Vleau pufuleţi!
Vleau maioneză de pufuleţi!
TATI: Parcă mai-nainte voiai să te ascult. Te ascult.
Spune-o, puişor, nu scânci că mă ȋnţep
cu ruginitura asta de ac şi fac un tetanos trendy, de n-o să mai ai de la cine
să ceri pufuleţi şi gume... Spune-o aşa, aşa cu voce tare, tare... aşa cum te-au învăţat Buni şi cu Mami.
GIGEL: Pe plima, pe-a doua sau pe-a tleia?
TATI: Să zicem pe-a doua. A doua, Gigel!
GIGEL (gesticulând larg): Ţala noastlă cea făloasă,/ Ne
pune pâine pe masă!/ Ne
veghează ca un soale...
TATI:
Gata, o ştii! Dă să te pup, bărbate! Dă un faiv şi apoi echiparea!
SCENA 2
(Tati, Mami, Gigel, Buni, Miruna, Tanti Ecatoalea)
Apogeul zilei cu
pricina.
GIGEL: Tati, vleau să spun poiezia!
TATI: Şi eu
vreau să mă urc pe un stâlp de înaltă tensiune... Iaaar?! Ce poezie să-mi mai spui?! Ce te-a apucat? Ce-i cu ăsta micu, a înnebunit? Cine se crede,
Al Pacino?
MAMI: Are
trac, n-ai ȋnţeles?
TANTI
ECATOALEA: Trebuia să fiţi aici de trei sferturi de oră! Îmbrăcaţi-l mai repede în costumul naţional, că
pierde intrarea la dansuri!
TATI: Las-o c-o spui peste cinci minute, pe
scenă. Acum concentrează-te şi
dă-i gata pe toţi! Dă-mi un
faiv!
GIGEL: Da’ io vleau ca s-o spun acum! Nu mai vleau faiv!
Poiezia numălu tlei vleau!
TANTI
ECATOALEA (la microfon, deşi dimensiunile reduse ale sălii nu o
cer): Puţină linişte! (bate
ȋn
microfon) Stimaţi părinţi,
bunici şi neaveniţi, dar bine
primiţi! Bine
aţi venit la serbarea de absolvire a grupei pregătitoare! După cum bine nu ştiţi,
banchetul se va desfăşura peste câteva zile în capitala însorită a Greciei, la
Sofia. (rumoare, aplauze de complezenţă) Ne-am pregătit serios
pentru această serbare, cu mic cu mare, să ştiţi. Am muncit temeinic şi cu simţ
de răspundere. N-am precupeţit niciun efort. Am renunţat la familie, la
propriul meu confort. (tentativă abandonată de plâns). Am muncit zi de zi, şi
iată rezultatele.
GIGEL: Tanti Ecatoalea,
pot să mă duc la “tauletǎ?
TANTI
ECATOALEA (imperturbabilă): Vedeţi şi dvs. în ce condiţii dificile trebuie să
lucrez şi domnul ministru
nici nu mă vede.
GIGEL: Tanti Ecatoale,
pot sau nu să mă duc la
“tauletǎ?
TANTI
ECATOALEA:
Linişte! (bate din nou ȋn microfon) Începem serbarea! Miruna Ionescu! Poezia numărul unu!
MIRUNA (turuie): “La steaua
La steaua
care-a răsărit
E-o cale-atât
de lungă,
Că mii de ani
i-au trebuit
Luminii să
ne-ajungă.
Icoana stelei
ce-a murit
Încet pe cer se
suie;
Era pe când nu
s-a zărit,
Azi o vedem, şi
nu e.
Tot astfel când
al nostru dor
Pieri în
noapte-adânca,
Lumina
stinsului amor
Ne urmăreşte
încă.”
TANTI
ECATOALEA:
Mulţumim Mirunei Căpăţȃnă
pentru talentul cu care-a recitat versurile marelui Labiş. (aplauze) Timofte,
Lucian Timofte! Da, da, uitasem, s-a transferat anul trecut. Gheorghe! Gheorghe-Bebe-Alexandru Ispăşescu!
GIGEL: Plezent, tanti ecatoale! Eu sunt bǎiat cuminte!
TANTI
ECATOALEA:
Poezia numărul doi! Tare şi
expresiv, aşa cum te-am ȋnvăţat!
Elan!
GIGEL: Da’ eu vleau poiezia numălu tlei...
TANTI
ECATOALEA: Gigel!
GIGEL: Eu
sunt bǎiat cuminte!
TANTI
ECATOALEA: Şi eu aş vrea să ajung directoare, dar nu mă lasă colegele.
Le roade pizma. Poezia numărul
doi, drăguţă!!! Dacă am spus poezia numărul doi, aşa rămâne! Fără comentarii! E-hei!
BUNI: Lăsaţi-l, doamnă, să spună poezia numărul trei. Pe
asta o spune cel mai bine.
MAMI: Ne-a înnebunit pe toţi din casă cu poezia numărul
trei... Vă rugăm, doamnă educatoare!
ȊNTREAGA AUDIENŢĂ : Vă
rugăm, poezia numărul
trei! Vă ru-găm!
Vă ru-găm!
TANTI
ECATOALEA (sec): Aţi adus banii pentru Sofia?
BUNI: Îi am în poşetă. Scuze pentru întârziere, de-abia
azi am primit pensia. Arză-i-ar! Mă gȃndeam să vi-i dau după serbare.
TANTI
ECATOALEA (numărȃnd banii): Pentru
copil şi nevoile lui n-aveţi bani, dar pentru coafor văd că aveţi. Mda, fie! Liber!
Gigele, poezia numărul trei! Dă-i drumul! Fă-i praf pe toţi!
TATI (ţanţoş,
către vecinii de scaune): Ăsta e băiatul meu, chiar dacă poartă, dintr-o
greşeală, alt nume. Al meu!
GIGEL
(tare, mândru şi cu gesturi largi): Plima stlofă! “ Heei-hei-hei-hei-hei!!!
TATI: Încurajaţi-l,
vă rog! E băiatul meu!
ȊNTREAGA AUDIENŢĂ (bătând
din palme şi picioare) :
Heei-hei-hei-hei-hei!!!
GIGEL: ...
ȊNTREAGA AUDIENŢĂ : Heei-hei-hei-hei-hei!!!
GIGEL: ...
TATI:
Dă-i înainte cu tupeu!
MAMI şi BUNI: În
niciun caz! NUUU!
ȊNTREAGA AUDIENŢĂ : Heei-hei-hei-hei-hei??? Hei!!!
GIGEL: A doua stlofă! “Bagă tale şi-apăsat... Heei-hei-hei-hei-hei! Unde-i
negru şi ...
ȊNTREAGA AUDIENŢĂ : Hei!!!
Heei-hei-hei-hei-hei!!!
TATI (încurcat,
către aceiaşi vecini): E o
confuzie. Pfu!
GIGEL (posedat):
N-am telminat!
TANTI
ECATOALEA:
Ajunge, ajunge! Vreţi să ajungem
la ştirile Pro Tv?
GIGEL (şi
mai posedat): Scâlbo
micǎ!... Tati! Mami! Buni! N-am telminat! N-am telminaaat stlofa!... Ajutoool!
Ajutoool!
SCENA 3
(Tati, Mami, Gigel, Buni)
TATI: Măi, Gigele, măi! Ce-mi faci tu mie, măi?!
MAMI şi BUNI (în spatele uşii): Să nu-l
baţi, Tati, să nu-l baţi!
TATI: Ce-ţi veni, mă', să începi cu poezia numărul trei, măi!!!
GIGEL: Eu
sunt copil cuminte!
TATI: Taci! Taci! Taci!
MAMI şi BUNI (în spatele uşii): Vecinii! Ne
aud vecinii! Ruşine!
MAMI şi BUNI (în spatele uşii): Tatiii! Fără panaramă!
TATI: Măi, Gigele, măi! Ce-mi faci tu mie, măi?! Ce-ţi
veni aşa deodată, măi?!
GIGEL: !!!
TATI (dă
să-şi scoată cureaua):
Uită-te la tine, bolovane! Toţi
ȋţi dăm bucăţica din
gură. ‘A mai bună! ‘A mai grasă! Ai crescut cât un munte, cât un munte, măi, căpcăune! Geme cântaru’ sub tine. Mai ai oleacă şi mă depăşeşti! (Gigel începe să scâncească uşor) Taci! Ce-a fost mă cu poezia numărul trei, mă? Măăă!
Eu te-am făcut, eu te omor!
Vorbeşte!
MAMI şi BUNI (în spatele uşii): L-ai făcut tu, pe naiba! Altu’ şi-a ros genunchii! Altu’
şi-a ros coatele! Nu te mai identifica! Al cui e copilu”?!
TATI:
Scuze, mă luase valul!
MAMI şi BUNI (în spatele uşii): A bătut la
uşă administratorul blocului şi
cu preşedintele. Să deschidem, Tati?
Să deschidem?
TATI: Deschideţi, dacă vreţi să le
sparg faţa securiştilor ălora! (revenind la vechile sentimente) Mă,
Gigele, mă! Tu nu te gândeşti că în cartierul ăsta avem şi noi un prestigiu; că
suntem o familie serioasă,
care se ceartă de la telecomandă numai duminica, că suntem o familie unită prin
risipire? Tu vrei să ne dezbini, mă? Ce,
noi suntem ţigani?! Vorbeşte, mă!
GIGEL: Eu
sunt copil cuminte!
TATI: Dovleacule!
Nu te gândeşti! Tu te gândeşti
toată ziua numai la schija aia
de Miruna!
GIGEL: Nu mă gândesc la schija de Miluna, mă gândesc la schija de Alinuţa. Ea e dlagostea tempolală
a vieţii mele.
MAMI şi BUNI (din spatele uşii): Să nu-l baţi, Tati,
să nu-l baţi! Sau să-l baţi că
merită, da’ să nu-i laşi semne vizibile! Să nu audă vecinii! Ruşine! Să nu vadă
vecinii!
TATI: Gura!
Nu mă ȋnvăţaţi
voi cum să-l educhez (sic!) Gura! (revenind la sentimente mai bune) Şi ce
vrei să faci, mă, cu Alinuţa asta a ta?
GIGEL: Vleau să mă însol cu ea şi să vă dau afală, pe scăli, din apaltament.
TATI: Taci!
Eşti prea sincer! ...Să
te însori mă? Tu, mă?! De unde banii, mă? Ştii cât costă acuma o nuntă? Ştii
cât costă o cutie de lapte
praf?
GIGEL: Nu
mă doale capu’. Statul ocloteşte familia.
TATI: Ba
să te doară, fraiere. Statul nu ocroteşte nimic. Statul ocroteşte doar hoţii,
borfaşii cu papion şi şmecherii.
GIGEL: Pe
tăticul lui Miluna ȋl
ocloteşte statul, de aia ale jeep şi chioşc. Noi de ce călăm sacoşele cu
tlamvaiul?! Noi de ce cumpălăm mele stlicate? Pe tine, pe noi de ce nu ne ocloteşte?
TATI: De
aia. Pentru că eu nu sunt borfaş cu acte-n regulă, pentru
că eu n-am certificat de revoluţionar; pentru că eu, când alţii îl împuşcau la
televizor pe nenea Nicu, tăiam porcu’ de pe listă ca să aibă Mami şi cu Buni a
ta ce pune sub nas... (revenind la sentimente şi mai bune) De unde bani, mă, gâză, să te ȋnsori?
Ştii câţi ani trebuie să
alerg de-acu înainte ca să plătesc numa’ muzica şi florile? Ştii cât costă acuma o nuntă?
GIGEL: Spalg puşculiţa. Mai completează şi Buni...
MAMI şi BUNI (în spatele uşii): Ce-a zis?! Ce-a
zis că vrea, tati?
TATI: Pufuleţi cu usturoi! Vrea să se facă fochist!... Măi, măi, măi! M-ai distrus! Eu alerg pe şantier
toată ziua cu plăcile alea de 5 tone de rigips în cârcă... Pentru cine alerg,
măi, Gigele? Spune-mi tu pentru cine alerg?
GIGEL: Habal
n-am... Pentlu
inelele şi
anticoncepţionalele lu’ mami! Asta e! Eşti un luptătol dibace ȋmpotliva flaţilor mei nenăscuţi! Li-bel-ta-te! Li-bel-ta-te!
TATI: Dacă
tăceai, filfizon rămâeai. Greşit!
Total greşit! Sunt un adept al
burdihanului tău XXL, un sclav conştient... Spune-mi, pentru cine aleargă
Buni, toată ziua cu sacoşele la piaţă? Spune-mi,
pentru cine se plimbă Buni toată ziua cu autobuzul pe jos?
GIGEL: Nu ştiu, da’ nici ea nu ştie, nici ea n-ale habaL.. Jul.
TATI: Mda,
aici nu pot să te contrazic...
Spune-mi pentru cine se face Mami blondă săptămȃnal, spune-mi pentru cine calcă câte trei ore în fiecare
zi?
GIGEL: Pot să păstlezi un seclet?
TATI: Tu
şi secretele... Pot, sigur că pot, bolovane!
GIGEL:
Julă, altfel nu-ţi spun pentru cine se face Mami blondă!
TATI:
Jur!
GIGEL:
Julă că n-ai să mai spui la nimeni.
TATI: Jur
că n-am să spun la nimeni!
GIGEL:
N-ai să-i spui nici Alinuţei, nu-i aşa?
TATI: Care Alinuţa?! A, daaa! Nici!
GIGEL: Pentlu nenea Milcea se face Mami
blondă... da’ a zis să nu-ţi spun până nu afli cȃnd o
să fie plea tâlziu.
TATI: !!!
GIGEL: De câte oli vine pe la noi,
nenea Milcea îmi dă câte două batoane de Snickels
şi unul de Malş.
TATI: ...Şi jucării nu îţi cumpără nenea Mircea ăsta? Uniformă,
nu? Lasă chiar totul în cârca mea?
GIGEL: Nu plea, ca să nu bată la ochi;
zice că nu vlea să lase dâle
ca melcul şi să te plinzi...
GIGEL: Dă-mi
un faiv! Mai întleabă-mă! Ca de la bălbat la bălbat! Acum cât am chef! ...Ştii
cȃt l-am plimbat ultima
oală pe Muff?
TATI: Treizeci de minute? ...Mai puţin?!
GIGEL:
Şase ole! Pȃnă cȃnd nenea Milcea a leuşit să spalgă uşa de la baie şi
să-i facă lespilaţie artificială lu’ Mami, că se ȋnecase din cauza abulului toxic de la felul de călcat...
TATI: De la el ai învăţat poezia numărul trei? De la nenea Mircea?
GIGEL: Nu, numai poiezia numălu unu... Poiezia numălu tlei am învăţat-o de la nenea Pompiliu, căluia mami îi zice “O Tuddy! O Tuddy!”
TATI: Hm! Îi zice des asta?
GIGEL: Numai atunci când tu alelgi ca nebunu’ pe şantiel cu plăcile alea de 5 tone de ligips
în călcă... numai atunci când se plimbă Buni toată ziua cu autobuzul pe jos, în pelelinaj la mănăstili. De la el ale lănţişolul de aoleu, abonamentul la sală şi gleutăţile cu cale se tot plimbă...
MAMI şi BUNI (în spatele uşii): Hai, c-am încremenit aici! A
mărturisit? ...A
mărturisit, plodul?
TATI (sfârşit): Tot.
GIGEL: Tati, pot să melg afală să mă joc cu Alinuţa şi cu Miluna?
TATI: Cu
amândouă?!
GIGEL: Da,
că încă n-am luat o hotălâle definitivă cu cale să mă însol. Miluna ale mai
multe păpuşele decât Alinuţa şi asta mă cam pune pe gânduri... Pot, Tati?
TATI: Poţi, sigur că poţi.
GIGEL: Nu mă mai pedepseşti?! Acum, când sunt disponibil.
TATI: Nu. Toată
viaţa ta de acum înainte, când ai să spui adevărul, o să plouă cu bani. Uite, ţine o hârtie de o sută de
lei. Pune-i la puşculiţă pentru nunta ta cu... cine vrei tu.
GIGEL: E plea mult. Nu vleau decât o petlecere în familie în
care să se îmbete toţi ca golilele şi să cânte Ozosep şi M-a
făcut mama oltean, măi... Dacă vlei, poţi să-ţi dau lest, Tati. Am o gloază de mălunţiş.
TATI: Păstrează restul...
Sunt primii bani munciţi
cinstit din viaţa ta.
GIGEL: Dă un faiv! ...Tati, îmi dai mingea nouă de pe
şifoniel?
TATI:
Ia-o, mă, numai să ai grijă să nu ţi-o fure aurolacii ăia de lângă complexu’
lu’ Edip .
GIGEL:
Tati, nu mă mai pupa. Ho! Nu se face întle bălbaţi... Ştii ce, am să discut selios
cu Alinuţa să nu te dăm chial afală de tot din apaltament.
Supunem la vot. Te-am studiat. Ai un fond sufletesc bun. Poate, dacă eşti
nolocos, o să te lăsăm să dolmi pe pleşul albastlu din faţa uşii... Vlei?
SCENA 4
(Tati, Mami, Buni)
MAMI şi BUNI (în faţa uşii): A mărturisit
diavolu’? A mărturisit?
MAMI: Dacă aflu cine se bagă în familia mea, îi torn apă clocotită în cap, îl ard cu fierul de
călcat, chiar dacă e o
femeie cumsecade... E o femeie, nu?! Ai aflat, nu?! Ai aflat.
BUNI: Ai aflat, nu? Cine, cine l-a învăţat poezia numărul
trei?
TATI: !!!
BUNI: Ce e cu tăcerea asta? Ce-ai aflat?
TATI: Nu
pot să spun. Am jurat.
BUNI:
Prostii. Eu de câte ori n-am jurat...
MAMI: Tati... Ce e cu privirea asta indiferentă? Mă înfiori. Ştii doar că indiferenţa e mai tare decât ura.
BUNI: Iar ura e o formă extremă de manifestare a
dragostei, copilă. Cu cât ne urâm
mai tare, cu atât suntem mai buni şi invers... Chiar,
ce e cu privirea asta pierdută de măcelar romantic, Tati?
TATI: E privirea cu care calculez rigipsul, metrii
necesari ca să acopăr tencuielile inestetice. Lăsaţi-mă să mă concentrez!
BUNI: Concentrează-te! Calculează, calculează rigipsul. Calculează,
calculează găleţile de var. Ce să fac dacă nu ţi-a plăcut cartea, dacă nu ţi-a
plăcut să-ţi toceşti coatele pe băncile şcolii? Calculează!... Fie-mea nu
trebuia să-şi încurce genele cu unu’ căruia nu
i-a plăcut cartea, cu unu’ care nu are trecut, cu unu’ care a luat-o pe arătură... Da, da, cu tine seamănă umflatu’ ăsta de nepot al
meu, Lăcustă-Vodă ăsta, nu cu
puşcăriaşul de taică-su, cu Sile... Pălmaşule! În partea ta se aruncă. Prin simpatie. În colţu’ negru. Fie-mea trebuia să ia pe altu’ care
are viitor, pe un inginer văduv
cu mustaţă, doar a luat bacul cu
7,65... Spune fată şi tu ceva, că
doar ai şi tu gură!
MAMI: Dacă nu mă furau examinatorii, aş fi putut să iau
chiar 8,21. Cu 8,21 aş fi putut
să iau un inginer văduv cu mustaţă galbenă, nu-i aşa Buni?
BUNI: Chiar
şi un şef de şantier... Mărturiseşte, Tati, mărturiseşte! I-ai făcut farmece lu’ Mami, nu-i aşa că i-ai făcut farmece? De asta când te vede că intri în bloc o apucă parkinsonu’.
TATI: Da.
BUNI: A recunoscut. Simplu. Vezi, Mami, că a recunoscut. Toţi bărbaţii pe care i-am
interogat au recunoscut. Ce ţi-am spus eu? Ţi-a făcut farmece! Ştii doar cât
m-am opus.
TATI: Lu’ Mami de pălărie
i-a plăcut la mine, să ştii. E moartă după pălăria cu boruri largi, model 76.
BUNI: Da?!
MAMI: Recunosc. Da. Nu mi-ai zis matale că bărbatu’ trebuie să fie oleacă
mai arătos decât dracu’? ...Ce,
parcă matale nu ţi-a plăcut tot de pălării la taţii mei.
BUNI
(furată de peisaj):
Mi-a plăcut şi mie de pălării, cum
să nu-mi placă, dar mai mult de
băşti. Că doar am fost şi
eu femeie. (revenindu-şi subit) Ai grijă cum vorbeşti cu mama ta care te-a crescut din greu, că acuşi te plesnesc,
cât eşti tu de mare! Io-te-te! S-a suit purceaua în salcie! Spune-mi, îl mai
iubeşti?
MAMI: Pe
cine? Aaa, dacă mai iubesc? Ȋl
mai iubesc? Nu-l mai iubesc? ...Ca
la început. Cred.
BUNI: Da, dar la început nu-l iubeai deloc.
TATI: Te-ai prins?
BUNI: Spune-mi, neisprăvitule, pentru cine alerg eu toată
ziua cu sacoşele pline la piaţă? Spune-mi pentru cine mă plimb toată ziulica
cu autobuzul sindicatului pe jos? Ai?
TATI: Tu ştii? Pun pariu că nici tu nu ştii, Buni!
BUNI: ...Sunt blocată. Preia comanda, Mami!
MAMI: Spune-mi, Tati, pentru cine mă chinui să mă fac blondă
săptămânal, spune-mi pentru cine calc câte cinci ore în fiecare zi?
TATI: Trei!
MAMI: Cinci!
BUNI: Toate
căsniciile sunt un compromis, Mami... Mai lasă şi tu, mai pune şi el, că doar nu-i un capăt de ţară...
Dă-i un răgaz.
MAMI: Ei, nu chiar cinci, dar patru şi jumătate cu siguranţă.
TATI: Eu care sunt nevoit să calculez totul, ca să nu-mi tragă clapa vreun şmecher de normator, ştiu când trei înseamnă trei.
BUNI:
Pălmaşule!
MAMI: Ai
ajuns să mă şi normezi?! Mizerabilule,
eşti atât de meschin! Nu trebuia să mă-ncurc cu tine! Boţitule!
TATI: Nu pot să fiu mizerabil când tu mă ţii tot timpul
curat, nu pot să fiu boţit când tu mă calci vârtos tot
timpul...
BUNI: Stop. Aici are dreptate şi el, chiar dacă nu-i dăm... Ori joci,
băieţel, după regulile noastre, ori îţi faci băgăjelul. Ştii ce scrie pe uşă? Când ai bătut la uşa asta erai doar cu o valiză legată cu un cordon bleu de capot, ţine minte.
TATI: Ba nu.
BUNI: Ba da!
TATI: Ba nu.
BUNI: Ba da!
TATI: Ba nu. Cordonul era argintiu.
BUNI:
Cere-ţi iertare, domnule zugrav, în faţa a două muieri deştepte!
MAMI: Despre care femei deştepte vorbeşti, Buni?!
BUNI:
Sst! ...Şi pereţii au urechi!
MAMI: Ȋngenunchează! Aşa am auzit că se face când se cere
iertare.
BUNI:
Să-ţi aduc vreo pernuţă?
TATI: Eu?
Pentru ce?! Trei şi cu doi fac cinci. Atât.
BUNI:
Ceee?!
TATI:
Calculam barele de aluminiu.
BUNI:
Calculează! Calculează!
MAMI: Dă-ne şi tu un ban, acolo, pentru suc.
BUNI:
Dă-ne şi tu un ban, acolo, pentr-o cafea, pentr-o alună.
TATI:
Treizeci de arginţi vă ajung?
MAMI:
Atât?! La ora asta amanetu’ e deja închis.
BUNI:
Zgârie-brânză!
MAMI:
Lasă, Buni, cheltuim din banii noştri, din economii!
SCENA 5
(Tati,
Tanti Ecatoalea, Protecţia Copilului)
PROTECŢIA
COPILULUI: Bine-ai făcut că
te-ai hotărât să deschizi, omule, bine-ai făcut! Tocmai voiam să renunţăm.
Tocmai voiam să închidem dosarul. Protecţia Copilului!
Semnează aici!
TATI: Aţi venit după Gigel?
PROTECŢIA
COPILULUI: Data viitoare,
domnule Turcu. Peste o lună. Acum colegii mei sunt în concediu.
TATI
(pierdut):
Aţi venit după Gigel?
PROTECŢIA
COPILULUI: Nu. Am venit după
minorul Gheorghe-Bebe-Alexandru
Ispăşescu. N-avem nicio
treabă cu Gigel, asta dacă nu cumva sunt una şi aceeaşi persoanjă... Îl cunoaşteţi?
TATI: Personal? Nu. Nici pe mine nu mă cunosc. Aţi venit,
nu-i aşa, după Gigel... după minorul Gheorghe Turcu?
PROTECŢIA
COPILULUI: Oarecum. Ce faceţi cu atăţia saci?! Intenţionaţi să vă
despărţiţi? Intenţionaţi să vă schimbaţi domiciliul?! În legătură cu sesizarea, aveţi ceva de obiectat?
TATI: Cine v-a trimis aici?
PROTECŢIA
COPILULUI: Ne-am autosesizat!
TATI: În legătură cu ce?
TANTI
ECATOALEA:
Cum cu ce? Cu poezia numărul trei! Oribilitatea aia stânjenitoare cu hei-uri
repetate în coadă, care a
scandalizat participanţii de la serbare.
TATI: Ce?!
Pentru ce?
PROTECŢIA
COPILULUI: Unde e Gigel? Unde e minorul Gheorghe-Bebe-Alexandru Ispăşescu? La calculator?
TATI (stânjenit): Nu, la joacă. Nu avem calculator.
PROTECŢIA
COPILULUI: Nefiresc, n-are condiţii, că n-are calculator în mileniul trei, că îşi face temele pe saci; că pe
tutorele lui, domnul Turcu aici de faţă nu-l intereseazâ deloc.
PROTECŢIA
COPILULUI: Da, da, da, da,
da! Ancheta trebuie să fie completă. (inchizitorial) Unde e mama biologică a copilului?
TATI: La o cafea, cu soacră-mea.
PROTECŢIA
COPILULUI (notează şi mai conştiincios): Pregătiţi-vă! Data viitoare, când venim cu
jandarmii şi televiziunile, vă scăpăm de problemă, vă facem fericiţi.
TATI: Cum adică, ce problemă?!
PROTECŢIA
COPILULUI: Va fi o fericire generală.
Şi noi vom fi fericiţi şi dvs. şi Gigel şi trusturile media, datorită audienţei fireşte... Mai ales Gigel când îi vom găsi o altă familie. Una
normală. Una model.
TATI: Afară din
casa mea!
PROTECŢIA
COPILULUI: Mă ȋndoiesc că e casa matale. Pe uşă scrie “Fam. Cioacă”.
Ce încârligătură... Sunteţi rudă cu
poliţistul ăla şmecher?
TATI: Ieşi!
PROTECŢIA
COPILULUI: De ce n-aţi declarat?! Suspect. Grav. Fals ȋn declaraţii. Trebuia să declaraţi de la ȋnceput că, ȋn familia asta, sunteţi doar un simplu chiriaş.
SCENA 6
(Tati, Gigel)
GIGEL
(agitat): Tati! Tati!
M-am întâlnit cu scâlba
aia cu celcei pe scăli!
TATI: Cu care dintre
ele?
GIGEL: Scâlba cale m-a lăsat lepetent.
Scâlba cale mi-a distlus viitolul luminos. Tanti Ecatoalea.
Cluela. “Dansează baba”.
TATI: Şi, i-ai zis ceva?
GIGEL: Cum să nu... I-am zis, acolo,
vleo două de să mă ţină minte, că doal am şi eu pelsonalitate.
TATI: Mă, “pelsonalitate”, mă Gigele, tu mă bagi prematur în mormânt. Ce i-ai mai zis, mă?
GIGEL: Ce să-i zic? I-am zis: “Sălu-mana, tanti Ecatoalea!
Când ieşiţi la pensie, ca să pot şi eu să plomovez, în sfâlşit, în clasa întâi?”
TATI: Respectul ȋnainte de toate. Buuun! Şi ea,”dansează baba” ce ţi-a
zis?
GIGEL:
Nici nu m-a băgat ȋn
seamă. Îl stlângea pe un nene cu mapă de gât. La modul plopliu.
TATI: Bun.
Şi Miruna, şi Alinuţa ce i-au
zis când au văzut-o?
GIGEL: Nimic bun.
TATI: Cum nimic bun, mă?
GIGEL: S-au ascuns pe telasă.
TATI: Bine, mă,
bărbate. Te-ai scos. Nu mai
bea apă de la frigider că eşti transpirat şi ai să faci pneumonie cu gâlci! Înghiţituri mici! Mici, căpcăune!
GIGEL
(printre înghiţituri):
Tati, ştii ce mi-a spus ploasta aia de Miluna cu păpuşele multe, ştii ce mi-a spus Alinuţa?
TATI: ?!
GIGEL: Mi-au spus că pentru fiecale copil există doar o
singulă mamă.
TATI: În
afară de lucruri trăsnite, copiii
spun întotdeauna adevărul.
Ţine minte.
GIGEL: Da, dal mai spuneau că taţii pot fi mai mulţi.
TATI: !!!
GIGEL: Aşa-i?! Eu vleau să am un
singul tată şi ăla să fii
neapălat tu... Vlei, Tati? Vlei?!
TATI:
Ştiu şi eu... Dacă mai vrea şi nenea Mircea şi nenea Pompiliu? Dacă mai apare
la uşă, colac peste pupăză şi tatăl tău adevărat, Sile-Puşcăriaşu? Nu pot să mă
bat chiar cu toţi. Uită-te şi tu la mine. Sunt numai piele şi os.
GIGEL: Tu
eşti tatăl meu adevălat. Tu eşti supeleloul meu.
TATI: Pe
ce te bazezi?
GIGEL: Alinuţa
mi-a spus că tatăl adevălat nu e ăla palfumat cale-ţi cumpălă bicicletă şi gumă
sau ăla cale te bate cu culeaua şi ȋţi bea alocaţia, ci ăla tlanspilatu’ cale vine acasă
c-o pâine şi cu ţalam. Fapte nu volbe... Din punctul meu de vedele, te ȋncadlezi.
TATI: E
tare deşteaptă Alinuţa asta a ta. Pup-o, din partea mea.
GIGEL: Stai liniştit... Da, de asta vleau să-i mai dau o şansă şi s-o iau, chial dacă nu ştie
să facă salmale, de nevastă.
TATI: Nu
e un criteriu. Nici Mami nu ştie să facă sarmale de nevastă.
GIGEL:
Pentlu mine, e. Dlagostea polneşte din stomac. De câte oli nu te-ai culcat tu flămând,
Tati, când ai venit obosit de la selviciu?
TATI:
...Da’ nu e prea devreme, Gigele, să te gândeşti la asta?
GIGEL:
Acum se pun bazele sănătoase ale unei căsnicii dulabile... Vlei să mă tlezesc
ca tine, când e plea tâlziu?
SCENA 7
(Tati,
Mami, Buni)
MAMI: Ce bine a fost în parc.
BUNI: Adevărată răcoare.
TATI: Te-am căutat...
BUNI: Adevărată recreere.
TATI: V-am căutat... Te-am
căutat!
MAMI: Serios?! Înfiorător! Ce faci, Tati, acum ai început
să mă şi urmăreşti?!
MAMI: Da, da. Să nu mă mai urmăreşti când sufăr ori când sunt îmbrăcată în purpură! Ştii că sunt atât
de discretă ȋn
suferinţe, indiscretule...
TATI: Eram disperat pentru soarta lui Gigel.
MAMI: Fii
rezonabil. De ce să te
intereseze?! Că doar nu eşti tatăl lui. Tatăl lui este Sile, dacă n-ai înţeles, el
poartă integral răspunderea paternităţii, să-ţi intre bine în cap asta.
TATI: Mi-a intrat în cap atât de bine încât mi-a şi
ieşit... S-au interesat, femeie, de el cei de la Protecţia
Copilului. Vin peste o lună să-l ia. De asta te-am căutat, să vedem ce se poate face, de asta v-am căutat cu disperare.
BUNI: Să-l ia. Numai necazuri ne face plodul.
Poate ăia o să reuşească să-l înveţe să-şi ţină gura aia spurcată, să-l pună cu botu’ pe labe. Nu-i aşa, Mami? Spune, fată, şi tu ceva!
MAMI: Groaznic!!!
...Ce tare mă
doare măseaua de minte!
BUNI: În situaţia de faţă, nu Gigel ci doctorul de la policlinica cu plată era personajul
central.
TATI: “O Tuddy! O Tuddy!” Numele
doctorului nu era cumva Mircea? Numele doctorului nu era cumva Pompiliu? ...Era
sau nu era?
BUNI şi MAMI: !!!
SCENA 8
(Tati,
Gigel, Sile-Puşcăriaşu, Miruna, Mami, Buni)
În gangul blocului.
SILE-PUŞCĂRIAŞU (gâfâind):
Deci tu eşti înlocuitorul?! Purtătorule de grijă! Uzurpatorule!
TATI: Ia mâna!
SILE-PUŞCĂRIAŞU: Deci tu, tu eşti mocofanule!
TATI: Ia creanga, ţi-am zis! Nu sunt niciun mocofan, sunt Tati care se grăbeşte să aducă salamul şi pâinea acasă, la
cina cea de taină.
VOCEA
LU’ MAMI LA GEAM: Olario-rio-rio-olara!
Tati, vino mai repede cu salamul şi pâinea că am pus masa! Tatiii! Mai vii?!
SILE-PUŞCĂRIAŞU: Io-te-te, ce aşteptat e cocoşelul!
Carmen zicea alaltăieri, la
vorbitor, că
eşti un papă-lapte care o să elibereze locu’ numai cât o să mă-ncrunt niţel,
din doi timpi şi trei mişcări...
dar am simţit-o că minte, panarama, ca de obicei... Întotdeauna s-a crezut mai
şmecheră decât este din cauza bacalaureatului ăluia nenorocit cu 7,65,. Ţi-a
reproşat şi ţie, “intelectuala”, nu-i aşa?! Păcat. Ar
fi putut ajunge departe. Păcat că este dirijată de la spate de hoaşca, de
cheferista aia. De aia am şi tras o fugă; ca să mă autoconving.
TATI: Ia-ţi
gândul! Acum că te-ai autoconvins că nu e chiar aşa, că
ţin situaţia sub control, că avem o viaţă de familie perfectă, fuga înapoi în cuşcă, până nu sună goarna prin toată Doftana, până nu te dau ai tăi dispărut.
SILE-PUŞCĂRIAŞU: Acum sunt la semiliber, la grădina de zarzavat a
penitenciarului, pentru bună purtare.
TATI: Şi?! Care e relevanţa
pentru fondul acestei întrevederi?
SILE-PUŞCĂRIAŞU: Relevanţa e că am să-ţi sparg clanţa! După eliberare, vreau să-mi iau în primire ceea ce
e-al meu, ceea ce îmi aparţine, cred că ştii despre ce vorbesc... Mă las de
fumat, de băut şi de “etno”, mă angajez undeva cu carte de muncă. Într-un
cuvânt: vreau să-mi refac viaţa.
TATI:
Care viaţă?! Tu crezi că viaţa e aşa un cazan găurit pe care-l duci la
tinichigiu ca să ţi-l refacă? În cazul ăsta cred că baţi câmpii rău de tot.
După treizeci de ani, nimeni nu se schimbă cu adevărat, cel mult mimează.
VOCEA
LU’ BUNI LA GEAM: Olario-rio-rio-olara!
Gigele, ia vezi pe unde umblă Tati! Să vină, dom-le, Tati cu pâinea aia
proaspătă şi cu mizelu’, că plânge masa! Olario-rio-rio-olara! Gigele, mă auzi,
Gigele?!
VOCEA
LU’ MIRUNA DE AFARĂ: Olario-rio-rio-rio! Tanti, mama lu’ Gigeluş, nu-l mai
lăsaţi pe Gigeluş până când se întunecă afară?
VOCEA
LU’ MAMI LA GEAM: Nu, fetiţo, că vin traficanţii de organe... Nu,
fetiţo, că îl pişcă ţânţarii anofel... Nu, fetiţo, că are de făcut planşe şi
lecţii!
VOCEA
LU’ MIRUNA DE AFARĂ: Olario-rio-rio-rio! În vacanţă?! Olario-rio-rio-rio!
SILE-PUŞCĂRIAŞU: “L-aţi văzut cumva pe Zdreanţă,/ Cel
cu ochii de faianţă?/ E un...” Tu ştii cu ce
personalitate interlopă marcantă dialoghezi, mă? Tu
ştii cu adevărat, cine sunt eu?
TATI: Sigur că da. Zdreanţă.
Cu un fraier care face pentru a patra oară carieră în pârnaie pentru câteva coaste rupte, un portofel gol şi un cap sec spart. Un găinar
inconştient care şi-a lăsat familia fără sprijin şi acum vrea s-o nenorocească definitiv. Un tată denaturat... Mai vrei?
SILE-PUŞCĂRIAŞU: Ce m-ai citit! Eşti tare, frate! Respect! Respect,
dar tot am să-ţi sparg faţa
asta de drăgălaş care se străduieşte.
TATI: Grăbeşte-te! A cincea oară va fi
cu noroc. Numai că eu, stimate
domnule puşcăriaş Sile,
n-am să stau cu mâinile-n sân. Am să-ţi trag câteva croşee rapide de
stânga, una după alta, una
după alta, mai ceva ca Bute.
SILE-PUŞCĂRIAŞU: Te sparg, mă, înlocuitorule, să moară mama!
GIGEL
(apărând în trombă):
Tati, Tati, aici elai?! I-am dat din
greşeală cinci castane lu’
Costeluş de la doi că se dădea la
Alinuţa! E bine?!
SILE-PUŞCĂRIAŞU: Bine i-ai făcut, fiule. Decât să plângă proasta de
mă-ta, mai bine să plângă mă-sa! Du-te şi mai dă-i de rest câteva şuturi, dă-i şi câteva capete în gură ca să se uite galeş
printre dinţi! Dă un faiv, grasule!
GIGEL: Bă, ulâtule, ce te bagi în seamă? Eu vorbeam cu Tati al
meu. Eu nu dau faiv decât
cu Tati al meu. El e mentolul meu spilitual. Tati, m-ai auzit, Tati?! ...E
bine sau să-mi cel ieltale?
SILE-PUŞCĂRIAŞU: Gigele, nu mă recunoşti?! V-am trimis atâtea poze cu fruntea sprijinită de
gratii... Eu sunt Tati, adevăratul Tati al tău! (sentimental macabru) Happy
Birthday to You/ Happy Birthday to You/ Happy
Birthday Dear Gi-gel!
GIGEL: ...Plimbă ulsu’ to you! Tati, hai acasă Tati! Ne aşteaptă şi Mami şi Buni cu
masa pusă şi cu faţa dusă... Hai că avem şedinţă! Hai că avem musafili!
VOCILE
LU’ MAMI Şi BUNI LA GEAM: Olario-rio-rio-rio! Olario-rio-rio-rio!
SILE-PUŞCĂRIAŞU: Gigele, faţă palidă, eu sunt
ăla care ţi-a trimis bicicleta şi gumă arabică şi energizante de Crăciun când ai împlinit şapte ani! Din cauza mea arăţi aşa cum arăţi... Tati!
Tati Sile-Puşcăriaşu! Eu
sunt tatăl tău caracteristic! (a la Alhambra) Happy Birthday to You/ Happy Birthday to You/ Happy
Birthday Dear Gi-gel!/ Happy Birthday to You...
GIGEL: Nu
mǎ inteleseazǎ bicicleta ta şi
gumele tale expilate, tlântole! Ca tine mai sunt în ţala noastlă
cea făloasă. Eu am doal un singul tată şi acela e...
Tati!
TATI: Ar mai fi ceva de adăugat, stimate domule Bebe?
GIGEL: Spun eu! Spun eu! Tati! Poiezia numălu tlei! Să i-o
lecit?
TATI:
Aşteaptă, copile! Prohodul e pentru final, acum mă pregătesc să-i fac tocăniţă
ficatul. Acum mă pregătesc să socializez. Ţine salamul, Gigele, ţine tu pâinea!
Ţine-mi şi ochelarii! (dă să-şi suflece mânecile)
SILE-PUŞCĂRIAŞU:
Ştii ce? Rămâne pe altădată... Scuze! Cred că am ȋntârziat puţin la apel. (de la o distanţă apreciabilă) V-aţi unit toţi împotriva mea, ai?! (piţigăiat) Happy Birthday to You/ Happy Birthday to You/ Happy
Birthday Dear Gi-gel! / Happy Birthday to You... (dispare
expresiv şi progresiv ca un rotocol)
GIGEL (muşcând
cu poftă dintr-un colţ): Uauuu! Ce tale eşti, Tati!
TATI:
Crezi?.
GIGEL: Cum
să nu. Poiezia numălu’ cinci... S-o spun acum sau nu?
SCENA 9
(Tati,
Gigel, Mami, Buni, Domnul Bucă, Doamna Bucă)
Sufrageria. O masă plină cu multe, multe şerveţele şi scobitori .
MAMI: O,
ce pălărie frumoasă aveţi, domnule Bucă!
DOMNUL
BUCĂ: Toţi fabricanţii de pălării, inclusiv cei arabi,
recunosc asta.
DOAMNA
BUCĂ: Într-adevăr, sunt foarte mulţumită de el, de fapt de
ea... De 20 de ani sunt foarte, foarte mulţumită. Uneori, chiar râd singură de
performanţele ei necaracteristice.
MAMI: Aş
putea să o probez, doar o singură dată, ca să testez proprietăţile ei
caracteristice, ca să mă lămuresc? Sunt colecţionară... De altfel, am şi eu cam
aceeaşi bănuială.
DOMNUL
BUCĂ: Apreciez, apreciez, dar tare mi-e teamă că, în curând
n-o să vă mai puteţi despărţi de ea şi o să mă puneţi într-o mare şi delicată
încurcătură.
BUNI:
Mami, te rog, stăpâneşte-te! Îţi dau una de nu te vezi!
MAMI:
Încerc, Buni, nu vezi că încerc?
BUNI:
Rezistă!
DOAMNA
BUCĂ: O femeie la locul ei nu se aruncă tam-nesam peste pălăriile
bărbaţilor însuraţi.
MAMI:
Orice femeie e datoare să încerce.
DOAMNA
BUCĂ: Da, să încerce să se stăpânească!
DOMNUL
BUCĂ: Dar, Mary, era o glumă nevinovată, nimic altceva!
DOAMNA
BUCĂ: Enervează-mă, enervează-mă, domnule Bucă, dacă vrei
să te pun la regim, dacă vrei să nu mai mǎnânci cald!
MAMI: Da’, vă rog, luaţi loc, stimate domnule Bucă! Aici nu plouă. Vă ţin, vă ţin eu pălăria...
BUNI: Mami!!!
...Da’, vă rog, luaţi
loc, stimată doamnă Bucă! Să
nu uităm pentru ce ne-am adunat!
DOMNUL
BUCĂ: Da’, vă rog, nu
mai insistaţi, doamnă Turcu! Nu vrem să dereanjăm! (sic!)
DOAMNA
BUCĂ: Da’, vă rog, nu
mai insistaţi, doamnă Cioacă! Nu vrem, defel, să dereanjăm (sic!)!
BUNI: Să
închidem paranteza! Da’
se poate, stimată doamnă Bucă! Ne-am pregătit! Am stat toată ziua la taclale în bucătărie... Tati, adu felul principal, platoul
cu salam!
MAMI: Da’ se poate, stimate domnule Bucă! Ne-am pregătit!
Gigel, adu platoul cu pâine! Adu
şunca! Adu muştarul de Tecuci!
DOAMNA
BUCĂ: Nu-mi mai spuneţi
aşa că mă ruşinez!
BUNI: Vă referiţi la Bucă, nu-i aşa?
DOAMNA
BUCĂ: Nu, la “stimată
doamnă”... Nici soţul nu îmi mai
spune demult aşa.
BUNI: Dar cum?
DOAMNA
BUCĂ: Fă, doamnă!
BUNI: Ce-a mai evoluat omenirea. Mie, răposaţii, nu-mi
spuneau decât “fă”.
DOAMNA
BUCĂ: Ce vulgari! Scuze!
BUNI: Da. Fă aia, Petronelo, fă ailaltă! Fă ca oaia! Nu
mai fă ca oaia!
DOAMNA
BUCĂ: Cum adică “Fă ca
oaia! Nu mai fă ca oaia”!?!
BUNI: Adică: beee! Adică: nu mai beee!
MAMI: Da’, vă rog, mai serviţi nişte şerveţele!
DOMNUL
BUCĂ (ca să se afle în treabă): Aveţi gaze?
BUNI: Momental (sic!) nu! De obicei se
acumulează după masă. Doamne, fereşte! Deschidem un geam. Se simte ceva?
DOMNUL
BUCĂ: Aha, deci, aveţi
gaze. Prin acumulare. Noi nu.
DOAMNA
BUCĂ: N-am beneficiat
niciodată. Aşa a fost repartiţia; că ştiţi cum era odată, ceea ce ţi se
repartiza trebuia musai să primeşti fără să crâcneşti, că altfel te lingeai definitiv pe bot.
BUNI (adânc): Orice om normal care mănâncă, a
beneficiat, beneficiază şi va beneficia.
DOAMNA
şi DOMNUL BUCĂ:
Noi nu. Jurăm.
BUNI: Sfinţilor,
trebuie să miroase numai a
trandafiri în casa voastră.
DOMNUL
BUCĂ (atacând subiectul principal): Ar mirosi dacă am avea şi noi un suflet în casă. Aşa miroase numai a
candele aprinse.
BUNI: Ce,
voi nu sunteţi suflete?! Înlocuiţi
fitilele cu becuri de frigider. Practic.
Aşa n-o să mai miroasă. Faceţi
şi economie la ulei.
DOAMNA
BUCĂ (atacând şi mai frontal): Cu becurile de frigider nu mai ajung rugăciunile
noastre atât de sus, pân-la etajul
ăsta... cel mult la
Electrica.
BUNI: Arză-i-ar!
MAMI: Gând la gând, cu bucurie!
DOAMNA
BUCĂ (şoptit): N-am înţeles care din cei doi e copilul...
BUNI (şi
mai şoptit): Ăla din dreapta! Grasu!
DOAMNA
BUCĂ: Aşa mare?!
Spuneaţi că de-abia a terminat grupa mare...
BUNI: E hrănaci, stimată doamnă Bucă. (adânc de tot) Orice copil în grupa mică e mic, în grupa mijlocie e
mijlociu şi în grupa mare e mare.
Dacă vi s-ar fi ascultat rugăciunile mai demult, v-aţi fi priceput... (alungând nişte muşte imaginare de pe platoul cu
salam) Aţi văzut şi
dvs. că noi gătim sănătos.
Intră el la apă dacă pleacă de aici, că n-o să mai aibă cine să-l cocoloşească.
O să trebuiască să-i schimbaţi toate hainele. Gigele, ia nu te mai zgâi la ce vorbim noi, oamenii mari, şi adu cântarul din baie. Fuguţa!
DOAMNA
BUCĂ: Matale comanzi în casă?
BUNI: Momental (sic!) da! ...Cine altcineva, dacă n-are cine? Gineri-miu, ăsta
de pe fotoliu, e numai de formă, la număr ...Crezi că-i uşor? (Tati şi Gigel oftează)
BUNI:
Gigele, vrei să repet?! Marş!
MAMI: Da’, vă rog, mai serviţi nişte şerveţele!
BUNI:
Chiar vă rugăm să mai serviţi nişte şerveţele! Avem o întreagă
colecţie.
MAMI: Vă
dăm şi la pachet.
BUNI: A
terminat bacalaureatul cu 7,65.
DOMNUL
BUCĂ: Gigel? Dar... adineauri spuneaţi că de-abia a
terminat grupa mare.
BUNI:
Vorbeam de fie-mea, nu de copil. E atât de blondă.
DOMNUL
BUCĂ: Nu mai înţeleg. Ea a terminat grupa mare? Ce a
terminat?!
MAMI: Textile,
încǎ le mai sortez. Mai serviţi, mai serviţi vă rog nişte şerveţele! Avem şi
galbene!
DOMNUL
BUCĂ: Ce tare, ce oribil miroase a gaze!
BUNI: Mă
jigniţi! Ne jigniţi!
MAMI:
Puneţi-vă câte un şerveţel la nas. Sunt parfumate cu naftalină!
DOAMNA
BUCĂ (alarmată):
Cred că soţul meu spune adevărul pentru prima oară în viaţa lui. În
apartamentul ăsta miroase inadmisibil a gaze!
BUNI:
Mami, vezi ce e cu Gigel! De ce întârzie atât? De ce nu mai apare odată cu
cântarul?!
DOMNUL
BUCĂ: Pestilenţial!
Pestilenţial! În apartamentul ăsta miroase insuportabil a gaze! Pot să-mi
aprind o ţigară?
MAMI: Vă
aduc, imediat vă aduc scrumiera din bucătărie.
DOMNUL
BUCĂ: Pestilenţial! Pestilenţial!
BUNI:
Lăsaţi gazele să-şi facă treaba lor, iar noi treaba noastră. Să revenim la
subiect. Să vorbim desluşit despre adopţie. Tatăl lui natural e...
MAMI (transfigurată):
Care mişcă nu mai mişcă, care mişcă mişcă mort! Domnule Bucă, înghiţiţi încet
ţigara... altfel rămâneţi definitiv fără preţioasa pălărie... altfel sărim...
cu toţii...
DOAMNA
BUCĂ: Coarda?!
MAMI:
Nu... în aer! Ne facem îngeraşi din ăia graşi... aţi priceput?! Uşooor!
Uşureeel! L-am găsit pe Gigel cu
lumânarea de la botez aprinsă şi cu toate ochiurile de la aragaz deschise...
Aţi priceput?! ...Aţi priceput?!
GIGEL (sinistru): Olariooo...
riooo.... Olariooo... riooo....
SCENA 10
(Tati,
Gigel, Mami,
Buni)
TATI
(tare, ca să fie auzit): Măi, Gigele, măi! Ce-mi faci tu mie, măi?! Se poate una ca asta? Te omor!
Te omor!
MAMI şi BUNI (în spatele uşii): Să-l baţi,
tati, să-l baţi de să-i sune apa în cap, da’ să nu-l omori!
TATI: Ce-ţi veni, mă, să ne arunci pe toţi în aer, măi!!!
Ce, eu muncesc pentru pompieri, mă? Ce-ţi veni, mă, să ne faci pe toţi
îngeraşi?
GIGEL: !!!
TATI: Taci! Taci! Taci! (loveşte repetat cu cureaua
uşa în spatele căreia ascultă Mami şi Buni)
TATI: Ce-ţi veni, mă, să o faci îngeraş pe Mami? Nu este
destul de îngeraş?
MAMI (în spatele uşii): Ba da, cum să nu, cocoaşa o am, copitele îmi mai lipsesc!
TATI: Ce-ţi veni, mă, să o faci îngeraş pe sfânta de
Buni?
BUNII (în spatele uşii): Ai, ai, ai, ai, ai!
De aureolă duce lipsă Sfinţenia
Mea!
TATI: Crezi că locul lor e în rai? Crezi că în rai pot să-şi aleagă pălăriile după cum vrea
muşchii lor? Ce-ţi veni, mă, să
îi faci îngeraşi pe alde Bucă, mai ales pe alde Bucă, pe mutanţii ăia? Cum să ajungă zgârciţi ăia în rai alături de Mami
şi Buni, să le strice toată
huzureala?
MAMI şi BUNI (în spatele uşii): Criminalule omorâtor! (isteric) Vecinii! Dă-i mai cu sete, Tati! Bine că ȋn
sfârşit ne aud vecinii! Să
ne audă tot cartierul! Să audă şi Protecţia Copilului. Să nu spună nimeni ca
n-am luat măsuri energice, tradiţionale, dar repetate! ARDE-L! DĂ-I!!!
TATI
(continuând să lovească uşa): Mă auzi, Tincuţo? Dacă mă auzi, bate de două ori în calorifer! (se aud două bătăi în calorifer) Mă
auziţi, vecinilor? Dacă mă auziţi,
bateţi de trei ori în calorifer! (se aud 126 de bătăi în calorifer) Băgaţi la dovleac, cu toţii! Acum că sunt sigur că mă auziţi, aflaţi că de azi inainte, Gigel al meu e cel mai bun
copil pe care l-a avut vreodata blocul ăsta, cartierul ăsta, oraşul ăsta şi eu,
tatăl lui adevărat, depun mărturie.
MAMI şi BUNI (în spatele uşii): Tatiii! Ortodoxule! Fii creştin! Te
credem, uite, te cred toţi, chiar şi administratorul, chiar şi preşedintele.
Uite, ne-au anulat şi toate datoriile de la întreţinere, ne izolează faţada, ne
fac intrare separată... Să
nu-l omori de tot! Numai puţin, puţin de tot, cât sâ mai răsufle! Te
rugăm, Tati, te implorăm!
TATI: Gura şi voi! Măi, Gigele, măi! Ce-mi faci tu mie,
măi?! Ce-ţi veni aşa deodată, măi?!
GIGEL: !!!
MAMI şi BUNI (în spatele uşii): De ce nu
urlă? De ce nu plânge? De ce nu ţipă?... L-ai omorât? Aoleu, l-a omorât pe sufleţelul meu!
Leşinez! (sic!)
TATI
(tare): Încă nu, dar
nu mă las până nu scot untul de gânsac din el! Aţi mai văzut drac mort? (încet)
Gigele, ajută-mă şi tu! Nu lăsa tot greul pe mine. Exteriorizează-te,
exact aşa ca la serbare, când nu te-au mai lăsat ăia să termini poezia ăia
blestemată, poezia numărul trei!
GIGEL: Nu-mi vine, Tati. Eu sunt copil cuminte!
TATI: Ba să-ţi vină, dacă vrei să mai rămân Tati al tău!
GIGEL: Tati! (foarte artistic) Au-au-au!... Bau-bau-bau!
TATI: Poţi mai mult, băiatule, hai că poţi, nu-mi ştirbi
demnitatea autorităţii.
GIGEL
(şi mai artistic):
Auuu-auuu-auuu! Bauuu-bauuu-bauuu! Ciaaaau! Ciaaaau! Ciaaaau!
TATI: Încă puţin, încă puţin! Hai că-ţi iau două
prăjituri! Două eclere din alea mari, de juma de kil, de la turc. Acum ori niciodată! (viguros) Treceţi
batalioane rooomâne Carpaţii! La arme cu... la-la-la, la-la-la şi floori... cu
inima la teecătooori!
GIGEL
(şi mai şi mai artistic): Auuu-auuu-auuu! Bauuu-bauuu-bauuu! Ciaaaau! Ciaaaau! Ciaaaau!
TATI:
Ne-aşteaptă izbânda, ne-aşteaptă şi fraţii... cu inima la teecătooori! La-la-la,
la-la-la, la-la-la...
GIGEL (inimitabil): Auuu-auuu-auuu! Bauuu-bauuu-bauuu! Ciaaaau! Ciaaaau! Ciaaaau!
MAMI şi BUNI (în spatele uşii): Ajunge!
Ajunge! Suntem atât de
sensibile la ororile altora!
TATI: Ba nu ajunge! Merită mult mai mult! Treceţi batalioane rooomâne Carpaţii...
GIGEL: Tati, tu chial vlei să lăguşesc? (şi mai şi mai
artistic) Nu mă omolîîî, nu mai faaac! Nu mai spun de azi înainte poiezii, mă dau pe plozăăă...
Auuu-auuu-auuu!
Bauuu-bauuu-bauuu! Ciaaaau! Ciaaaau! Ciaaaau!
TATI (tare):
Promiţi!
GIGEL (tare):
Numai dacă plomit şi Mami şi Buni, că suntem doal o familie acum la lăzboi, nu
numa’ la plăcinte înainte, altfel nu... Nu!
MAMI şi BUNI (în spatele uşii): Promitem, promitem, Gigel! ...Da’ ce anume să
promitem?
GIGEL (tare): Cum
ce? Exact ca şi mine. Să nu-i ieşiţi niciodată lu’ Tati din cuvânt!
MAMI şi BUNI (în spatele uşii): Săracu’, are creierii răvăşiţi... Gigele, tu chiar
ştii ce ne ceri?!
EPILOG
(Tati,
Gigel, Mami,
Buni)
GIGEL: Să ştii că m-a durut.
TATI: Dacă te-am atins din greşeală, te rog, iartă-mă!
GIGEL: Să ştii că m-a durut foarte mult.
TATI: Dar nici măcar nu te-am atins.
GIGEL: Nu vorbesc despre acum. Vorbesc despre serbare. Să
ştii că m-a durut când ai strigat în faţa tuturor, că
nu mai eşti chiar atât de convins că sunt copilul tău.
TATI: !!!
GIGEL: Trebuie să vorbeşti, ca să acoperi rănile din sufletul
unui copil?
TATI: Am fost un laş. Vezi tu, nu ne naştem cu meseria de
părinţi gata învăţată pe de
rost. Mai ajustăm şi din mers....
GIGEL: Nici noi cu cea de copil. Fii liniştit, te-am
iertat. Alinuţa mi-a zis că pot să te iert de cel mult trei ori...
TATI: Deci,
să înţeleg că mai am două şanse.
GIGEL: Una
singură. Atât.
TATI: Ai dreptate.
MAMI
şi BUNI (timide, agitând un prosop alb legat de mătură):
...Putem să intrăm, putem să discutăm?
TATI: Lămureşte-mă, ce-a fost cu poezia numărul trei?
GIGEL: A, vrei să-ţi spun poezia numărul trei, adevărata poezie
numărul trei? Crezi că ai destul
timp?
TATI: Tot prezentul şi viitorul luminos.
GIGEL (impecabil): Dintre sute de catarge/ Care
lasă malurile,/ Câte oare le vor sparge...
TATI: ...Vânturile, valurile?
GIGEL: Dintre pasări călătoare/ Ce
străbat pământurile,/ Câte-o să le-nece oare...
TATI: ...Valurile, vânturile?
GIGEL: Atâta ştiu, că doamna educatoare ne-a învăţat numai
primele două strofe. Celelalte, zicea ea, să ne-nvăţaţi voi, părinţii, că voi aveţi timp berechet.
TATI: Aici îi dau dreptate. Şi-a făcut partea... Eu... Mami... Buni... mai avem de lucrat. Ce zici, să mergem
în pădure, să-l căutăm pe Gucci?
GIGEL: Gucci
a murit liniştit, de bătrâneţe, lângă fotoliul ei jerpelit. Ne-a arătat poze cu
el. Parcă dormea. Şi nu-l chema Gucci ci Covrig. Şi nu era niciun chow-chow ci
un pechinez cu păr rar şi fără coadă. O săptămână a lipsit doamna atunci de la
grădiniţă până a găsit un taxidermist... Tati, ce zici de Mami şi de Buni, crezi c-o să reuşească să se ţină de cuvânt?
TATI: Ar cam trebui, ar cam fi timpul, nu crezi?
MAMI
şi BUNI (timide, agitând un prosop alb legat de mătură):
...Putem să intrăm, putem să discutăm?
GIGEL: ...Tati, tu o iubeşti cu adevărat pe Mami asta a mea?
TATI: Cum să nu, mai ales acum când o iubeşte tot
cartierul; numai că mi-e din ce în ce mai greu să mă strecor şi să stau la rând fără să mă mai recunoască.
GIGEL: E
cam dificilă, nu?! Am bănuit eu ceva. Cum de-ai găsit-o, dintre atâtea femei, tocmai pe
Mami?
TATI: Pentru că mi-a plăcut de pălărioara ei delicată de pai. La fel de mult cum i-a plăcut şi ei de pălăria mea James Bond, model 76.
GIGEL: Bine, dar lui Mami îi mai place şi de pălăria lui
nenea Mircea, de pălăria lui nenea Pompiliu, de tichia
lui...
TATI: Cum...
şi Piticuuu?! Eu sunt de
vină. Trebuia să găsesc o modalitate să-i placă numai şi numai de pălăria mea,
să fie înnebunită de modelul
76. Trebuie să mai lucrez la aspectul ăsta.
GIGEL: Alţii în locul tău ar fi luat-o de mult rara,
ar fi tăiat-o care încotro pe
câmpii...
TATI: Alţii
fără armată... Eu nu. Un infantierist, un luptător cu bonetă, gamelă,
baionetă, piept dezgolit, atestat de zugrav şi cască de oţel, nu are dreptul să
capituleze în faţa niciunui model de şapcă sau pălărie.
GIGEL: Ai
dreptate. Eroii nu sunt ăia care se bat pe stradă cănd se-ntorc de la meci şi
aruncă cu cataroaie şi halbe în forţele de ordine ci ăia, de-alde tine, care
rezistă pe baricade şi se trezesc la cinci dimineaţa ca să nu piardă autobuzul
şi să întârzie cumva la servici.
TATI: De
unde le mai scoţi, măi?! ...Tot de la Alinuţa?! Spune-mi, aşa ca de
la bărbat la bărbat, dac-ai
fi în locul meu...
GIGEL: Nu
sunt în locul tău. De ce să mă pun în locul tău? Eu nu vreau să fiu decât ceea ce
sunt, adică Gigel.
TATI: Era
doar o figură de stil. Dă-mi un răspuns.
GIGEL: Câh!
Ce întrebare e asta?! E la mintea cocoşului.
TATI: Extraordinar... de-abia acum observ că nu mai eşti
peltic. Minune! ...Cum ai reuşit?!
GIGEL: Cum să reuşesc? N-am fost niciodată peltic, Tati,
mă prosteam şi eu acolo, ca să credeţi că sunt doar un copil ca oricare altul şi să nu fiţi prea aspri cu mine.
TATI: Ţi-a mers!
GIGEL: Mie-mi zici?! Tati, ce-ai zice să desfacem toţi sacii ăştia de
nailon de care ne tot împiedicăm şi să facem o selecţie temeinică? Ce-i bun
păstrăm, ce nu, aruncăm!
TATI: Era
şi cazul să facem o curăţenie generală. Trebuie neapărat să igienizăm, să dăm
cu un var.
GIGEL: Şi
reparaţiile? Doar eşti specialist în rigips!
TATI:
Punem şi rigips, acolo unde este nevoie. Facem şi izolaţia. Cel mai dificil
lucru în afacerea asta, băiete, e să nu confundăm stânga cu dreapta. Dă un faiv, Gigele! Dă un faiv!
GIGEL: Ce
facem, nu chemăm întăriri?
TATI:
Dacă doresc, o să vină şi singure. Lasă-le să mai fiarbă!
MAMI
şi BUNI (timide, agitând un prosop alb legat de mătură):
...Putem să intrăm, putem să discutăm?
GIGEL:
Parola! Să spună mai întâi, Tati, parola!
TATI:
Staaaţi! Comunicaţi bazei parola! Parola!
MAMI
şi BUNI: Indi... Indiferenţă?!
TATI:
Irelevant. Parolele vechi nu mai sunt defel acceptate. Mai beneficiaţi de
maximum o variantă.
MAMI şi BUNI: Una?!
GIGEL:
Tati!
TATI:
Fie, bază... Două!
GIGEL:
Lume, lume!
MAMI
şi BUNI: Arr...
Armonie?!
TATI: Sunteţi pe-aproape. Mai încercaţi, mai încercaţi! Ceva mult
mai simplu!
GIGEL:
Sesam deschide-teee! Lume, lume! Sare vrăbiuţa! Ultima încercareee!
MAMI
şi BUNI: Fete
cuminţi, fete cu... minte!
C O R T I N A
© Laurenţiu Budău
[1] Rolul
poate fi abordat cu succes de orice actor mai durduliu şi lipsit total de
simţul ridicolului, indiferent de vârstă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu