Apocalipsa vine de pe Facebook

Motto:

“Suntem o generaţie. Nu ne judecaţi. Gândiţi!”

L  A  U  R  E  N  Ţ  I  U         B  U  D  Ă  U

Apocalipsa vine de pe Facebook

P E R S O N A J E L E :

Scooby (18 ani)

Cocuţa (16 ani)

Pitbull (15 ani)

Mama lui Scooby (55 de ani)

Dark Angel ’57 (destul de bătrân pentru oricine, chiar şi pentru el)

O voce de femeie din camera alăturată (vârsta unei voci din camera alăturată)

Pitbull de pe Fcebook

Megafonul

Andreea Esca

                                                                                                                                                                                   

   -2013-

Scena 1

Îngerii.

O sală uriaşă plină cu monitoare albe la care tastează frenetic îngeri cu aripi. Din când în când, la intervale neregulate, leşină unul dupǎ altul scoţând sunete amintind de asfixiere, dar aproape instantaneu, apar vigilenţii îngeri brancardieri care debarasează locul şi plasează urgent pe scaunele libere proaspăt-înlocuitori care preiau ştafeta din mers. Într-un colţ, pe un minscul podium improvizat, un trio format dintr-un cvartet de cinci solişti apteri încearcǎ sǎ însufleţescǎ atmosfera nefastǎ cu muzică rafinată de operă sicilianǎ.

Scena 2

Scooby.

Pitbull: Hooo! Lasă-mi şi mie un fum, Scooby! Credeai cǎ n-am numǎrat? Am numǎrat, sǎ ştii… Ai tras deja de patru ori lung. Fix.

Scooby: Ce pixu’ meu ai zis, Pitbull?

Pitbull: Să-mi laşi şi mie mǎcar un fum, drǎgǎlaşule hulpav. Am pus cu toţii bani. Corect?

Scooby: Nu asta, mai înainte...

Pitbull: “Hooo!” Asta am zis. Atât am zis.

Scooby: Ia mai stoarce-ţi creierii… Ce-ai zis, mă’, Pitbulaş, de profa de română?!

Pitbull: De fâţa aia cu craci lungi, aia nouǎ care e cuplată cu chelbosu, cu directoru’ general adjunct? Ce să zic? Am spus că...

Scooby: Taci! Fǎrǎ impresii! Nu mai spune nimic neverificat, bǎi, “Manuela”, cǎ-ţi sparg dinţii de cal cu tastatura asta de doi bani. Nu e cuplatǎ cu niciun director general adjunct, nu e cuplatǎ cu nimeni. Clar? Am verificat şi rǎsverificat eu. Dacă mai spui un singur cuvânt aiurea despre ea, te bag cu bostanu-n veceu urgent şi trag apa pânǎ-ţi curǎţ creierul de aluviuni, de impresii. Dadaistule!

Pitbull: Sǎ nu mǎ înjuri, auzi? Sǎ nu mǎ înjuri!

Cocuţa: Ho, mǎ’, ho! Ce-aveţi? S-a umflat rânza-n voi? Bă’, Scooby, chiar cǎ eşti de belea. Ai căpiat?! Ce-ai cu omu’? Ce te-a apucat aşa din senin?! Gata, mǎ’, gata, lasǎ-l! Ce te aprinzi aşa ca licuriciu’? A zis şi el aşa, la plesnealǎ. Şi-a dat cu pǎrerea, n-a dat cu paru’... Te-ai tâmpit chiar de tot? Chiar nu mai ştii deloc de glumă? Dacǎ vrei, sǎ ştii cǎ spargem urgent gaşca. Cǎ mie nu prea-mi plac chestii-trestii din astea de doi bani… Tu cu cine ţii, mǎ’? Cu Ana-Banana? Cu sfrijita aia care vorbeşte din vârful buzelor şi pune notele cu mâna stângă? Cu chioampa, cu preţioasa care te-a lăsat corigent pe tine, pe tine mă’ care-ai fost olimpic trei ani la rând? Lasă-mă, frate, cu toate babele pârţâite, cu Verginica asta a ta plinǎ de ifose!

Scooby: Reţineţi! Eu m-am lăsat corigent de dragul ei, fraierilor, să vă fie clar! Teatru la microfon! Ce n-aţi înţeles? Ce-aţi crezut?

Pauzǎ.

Scooby (aprins): Cum termin liceul mă căsătoresc cu Lorena. Am verificat şi grupele de sânge. Sunt perfect compatibile. Punct. Cu acte, mă’, nu aşa! Cu acte! Facem luna de miere în deltă, pe un plaur, în cort... Acolo sǎ vedeţi voi adevǎratul olimpism, acolo sǎ vedem noi care-i profesorul şi care-i elevul eminent…

Cocuţa: Printre undiţe, ţânţari şi căpuşe. Vomit. Hai, hai! Mulţumim cǎ ne-ai iluminat. Când îţi fatǎ mintea, sǎ-mi dai şi mie un pui. Unul pentru sǎmânţǎ.

Pitbull: Bǎ’, Scooby, da’ nu eşti prost degeaba. De ce sǎ te legi la cap cu “doamna” Lorena dacǎ nu te doare?! Lasă-mă! Dacǎ tot vrei sǎ te dai în bǎrci, ia-o pe ţâţoasa de Ramona de la B, ia-o pe Alina de la C, ia-le pe gemenele Radu de la F, ia tot internatul pe rând, cǎ ş-aşa-s înnebunite vacile alea cu tocuri cu sclipici dupǎ tine, taurul comunal cu lauri... (revenind) Şi ea sǎraca ştie, a aflat ceva despre combinaţia asta imposibilǎ?

Scooby: O să afle, umflatule, la timpul potrivit. Vrei s-o dea afarǎ din învǎţǎmânt? Sunt sigur cǎ şi ea mǎ iubeşte, da’ nu o lasǎ condiţia sǎ se trǎdeze. Da, toate la timpul potrivit. Credeţi-mǎ, mǎ pricep mai bine decât oricine dintre voi la femei. Dac-aţi vedea-o cum o apucǎ Parkinsonu’ ori de câte ori mǎ scoate la tablǎ… şi în ultima vreme mǎ scoate destul de des, mai mult stau eu la tablǎ decât predǎ ea… Atât vă zic: nu vă mai legaţi aiurea de femeia mea că vă sparg faţa data viitoare, aţi înţeles? (un ciocănit sfios în uşă, cei din cameră se repliază urgent)

Mama lui Scooby (în deschizǎtura uşii): Se poate, copilaşi?

Pitbull şi Cocuţa: Saru’ mâna, tanti, mama lu’ Scooby!

Mama lui Scooby: De ce staţi, mamǎ, cu geamul deschis? Intrǎ tot fumul de jos. Nu vǎ e frig?

Scooby: Ni se încing stimatele sinapse, doamnǎ Georgescu. Lasǎ-l aşa, dacǎ nu vrei sǎ fac urât!

Mama lui Scooby: Dar...

Scooby (dur): Intră odată, femeie! Ţi-am spus, te-am atenţionat să nu ne mai deranjezi pânǎ nu terminǎm problema asta. Ne încurci calculele.

Mama lui Scooby: Scuze, Marţian. Plec imediat. V-am adus nişte dulceaţă de prune şi câte un pahar cu apă rece. Aduc şi şerve...

Scooby: Pune-le pe birou. Ieşi!

Pitbull şi Cocuţa: Săru’ mâna, tanti, mama lu’ Scooby!

Mama lui Scooby: Scuze. Serviţi. Mai aduc şi...

Scooby: Ajunge. Poate ai o treabă şi te cam reţin... Dacă te mai foieşti mult ne faci să ne pierdem toate ideile, mai ales cele preţioase. Unde vrei sǎ ne facem temele, la patinoar? Mâine avem teză, înţelegi?

Mama lui Scooby: Scuze. (iese rapid)

Pitbull: Crezi cǎ s-a prins?

Scooby: Doamna Georgescu? Da’ de unde, nu le are cu fumurile, altele sunt pǎcatele ei... N-ai vǎzut cǎ pârlesc ţǎranii de la parter ditamai porcu’ de douǎ sute de chlle-n curtea blocului cu un cauciuc sintetic vechi? Acolo fumǎlǎu ca la carte, nu poezie indianǎ ca aici. De-a dracului o fac, guşaţii, cǎ au şi vilǎ la ţarǎ la doi paşi de oraş, cǎ vor sǎ-şi vadǎ toţi vecinii cum se îneacǎ la geamuri în propria salivǎ…

Cocuţa (nostalgicǎ): Nu-mi mai spune, cǎ mǎ gândesc instantaneu la şorici, la pomana porcului, la murǎturi şi la mǎmǎligǎ aburindǎ… Când eram micǎ, ai mei mǎ puneau sǎ cǎlǎresc porcul înjunghiat din care ieşeau aburi şi îmi dǎdeau sǎ mǎnânc codiţa curǎţatǎ cu baioneta şi datǎ prin sare grunjoasǎ.

Pitbull: Taci, fatǎ, cǎ-mi vine sǎ vǎrs.

Cocuţa: Se descurcau şi ei sǎracii cum puteau ca sǎ ne facǎ fericiţi, ne dădeau şi ei ce aveau, cǎ, pe-atunci, nu se prea se inventase McDonald's la noi… Auziţi, ce tâmpită poa’ sǎ fie, ce tâmpită e soru-mea Rita, da’ ce tâmpită! Chiar cǎ nu-mi seamǎnâ. Uneori mǎ gândesc cǎ-i chiar înfiatǎ, de asta nici nu mai trece pe la noi, cǎ nu i-au luat ai mei frigider de inox cu douǎ uşi şi fântâniţǎ, din ǎla pânǎ-n tavan de care vroia, cǎ n-au voit sǎ se mai bage la jug, la bǎnci.

Pitbull: Sau poate cǎ tu eşti aia care eşti înfiatǎ… Ţi-ai pus vreodatǎ problema, puişor?

Scooby: Lasǎ, mǎ’! Chiar urmǎresc serialu’. Ce-a mai făcut?

Pitbull: Uimeşte-ne!

Cocuţa: A făcut, că i-a făcut lu’ asta mică cont pe Facebook. Sǎ te pişi de râs şi nu alta.

Pitbull: A născut?! Nu ştiam că a născut.

Cocuţa: Tocmai asta e că n-a născut, mai are cam vreo patru-cinci luni, da’ i-a făcut cont pe Facebook, preventiv, să fie acolo, să fie locu’ ocupat. N-o cunoaşteţi voi pe soru-mea, leit tata. Când îşi pune ceva în cap, aia este. De douǎ ori i l-a şters un tâmpit de hacker, dar tot nu s-a lǎsat… La pozǎ a pus deja ecografu’ cu mormolocu’ pe poziţie… Are deja 2.349 de prieteni şi încǎ 1.000 de cereri cǎrora n-a apucat încǎ sǎ le dea confirmarea.

Scooby: Supertare! Născuţi sau nenăscuţi?

Pitbull: Serios? Eu n-am decât 721, din care la vreo 700 eu le-am cerşit prietenia! Pânǎ şi ai mei nu mai sunt rude cu mine ci prieteni.

Cocuţa: Asta pentru cǎ lumea e lǎmuritǎ cu tine, pentru cǎ eşti ca un salam expirat.

Pitbull: Ce?! (un ciocănit sfios în uşă)

Scooby (iritat): Ocupat! Ocupat! Ocupat!

Pitbull: Ce-ai, mǎ’, cu mǎ-ta?! Ai luat-o hǎisa?! De ce-o repezi aşa? Pare-o femeie tare de treabǎ. Pâinea lui Dumnezeu. Dac-aş vorbi aşa cu ai mei… (se mângâie involuntar pe obraz)

Scooby: Ce treabǎ ai tu, “Manuela”, cu “familia” mea?

Pitbull: N-am nimic, Scooby, da’ nu e frumos sǎ ştii, e totuşi mama ta cea bunǎ, cea care ţi-a dat viaţǎ şi te-a purtat ca pe-o piatrǎ în burtǎ. Sânge din sângele ei, carne din carnea ei, lapte din laptele ei.

Cocuţa: Greşeală din greşelile ei!

Scooby: Hm! N-a avut lapte cǎ era stearpǎ. O secâtuise un altu’ mai mare înainte. Am fost hrǎnit cu Robebi şi Milupa… „La maman et la putain!“

Cocuţa: Ce?! Şi noi am fumat, dar nu ne-am fumat minţile. Ai mai luat ceva înainte? Spune, ai mai luat ceva înainte? Câte ai mai tras? Ăla de la florǎrie ne-a atenţionat sǎ nu le mai amestecǎm cu nimic, cǎ altfel dǎm de dracu’.

Scooby: „La maman et la putain!“

Cocuţa: Taci! N-am mai roşit de mult, de când mi s-au rupt bretelele de la sutien la ora de sport. Mi se face greaţǎ de tâmpeniile pe care le debitezi.

Scooby: „La maman et la putain!“ „La maman et la putain!“ „La maman et la putain!“

Pitbull: Înceteazǎ, Scooby! Eşti prost sau prost-prost?!

Scooby (urlǎ şi danseazǎ grotesc): „La maman et la putain!“ „La maman et la putain!“

Cocuţa: Gata, mǎ’, cu bancurile tale idioate! Out! Gata, m-am sǎturat de circ! Nu mai vin niciodatǎ pe aici! (se ridicǎ sǎ plece)

Scooby: Staţi jos! De aici nu pleacǎ nimeni nelǎmurit! Jos!!! Jos!!! Maman, ştiu cǎ asculţi tot, intrǎ!

Pitbull şi Cocuţa: Sǎru’ mâna, tanti, mama lu’ Scooby!

Mama lui Scooby: Scuze. V-am fǎcut şi nişte ness cu cola.

Scooby: Stai jos aici pe fotoliu. Aici, doamnǎ Georgescu. Nu-i aşa cǎ n-ai auzit nimic?

Mama lui Scooby (fals): Ce sǎ aud?!

Scooby: “Cuminţenia pǎmântului”!... „La maman et la putain!“ „La maman et la putain!“

Mama lui Scooby (îşi astupǎ urechile): De ce mǎ umileşti, Marţian? Ce-o sǎ creadǎ prietenii tǎi despre mine?

Scooby: N-o sǎ creadǎ nimic. O sǎ afle. O sǎ se lǎmureascǎ cu ajutorul destǎinuirilor tale pline de remuşcǎri. Din cauza ta s-a sinucis tata când ai fugit cu prietenul lui cel mai bun, cu domnul Rǎdulescu de la patru, sǎ vǎ drǎgǎliţi pe şestache la Caransebeş… cǎ nu-ţi mai ajungea aia a lui…

Mama lui Scooby: Taci, Marţian, nu e adevǎrat! Cine ţi-a bǎgat în cap prostiile astea?! Numai scorpia aia de bunicǎ-ta ţi-a bǎgat toate fitilele, toate porcǎriile astea neruşinate, cǎ nu m-a-nghiţit încǎ de la-nceput, cǎ n-a luat fiu-su pe cine-a vrut ea… Totul a fost doar un accident stupid, a alunecat în faţa podului rulant… Asta a fost şi concluzia procuraturii. Am suferit destul din cauza bârfelor. Mǎ omori cu zile… Înceteazǎ, Marţian, înceteazǎ odatǎ!

Scooby (sadic): De ce m-ai lǎsat, nenorocito, fǎrǎ tatǎ? De ce? Jurǎ cǎ n-a fost aşa, jurǎ!

Pauzǎ.

Scooby: „La maman et la putain!“ „La maman et la putain!“

Mama lui Scooby (ştergându-şi nişte lacrimi invizibile): Erai prea mic. De unde sǎ ştii ce era în sufletul meu? Nu ai de unde sǎ ştii care a fost adevǎrul. Tot adevǎrul.

Scooby: Spune adevǎrul ǎsta al tǎu de faţǎ cu toţi! Ca sǎ o lǎmurim odatǎ!

Pauzǎ.

Mama lui Scooby (izbucneşte): Asta-i rǎsplata ta, Marţiane?! Frumos! Frumos!!! De asta îţi plǎtesc internetul câte un milion în fiecare lunǎ şi eu umblu cu pantofii gǎuriţi, ca sǎ mǎ faci ce?! De asta mi-am dat eu toatǎ partea mea de moştenire ca sǎ-ţi iei cel mai performant calculator dintre toţi, cel mai performant telefon, ca sǎ ce?! Ca sǎ nu rǎmâi în urma cârdului şi sǎ râdǎ toţi repetenţii cu bani de tine, ca sǎ poţi ajunge om mare, ca sǎ ai lucrul tǎu, ca sǎ poţi sǎ te documentezi pentru olimpiade fǎrǎ sǎ fii nevoit sǎ cerşeşti pe la alţii! De acolo îţi vin toate ideile alea idioate, de pe Facebook! Da, da! Arzǎ-l-ar focul pe cine l-a mai scornit! De mâine, adio cablu, adio abonament Premium!

Scooby: Mi se rupe! S-a constatat, maman, se poate trǎi şi fǎrǎ Facebook şi fǎrǎ internet, n-a murit nimeni din asta, sǎ ştii. Un arc cu sǎgeţi e suficient… Toţi bǎieţii din clasǎ au jucat fotbal cu taţii lor, au bǎut prima bere cu taţii lor, s-au dus la pescuit împreunǎ cu taţii lor, numai eu nu, nu, nu, nu, nu; eu de ce nu, de ce? De ce n-ai rǎmas doamnǎ Georgescu cu “fut-frumosul” domn Rǎdulescu acolo, în baraca plinǎ de igrasie de la Caransebeş şi eu sǎ rǎmân de cǎruţǎ cu tatǎl meu? De ce?... Pentru ce?

Mama lui Scooby (se ridicǎ în picioare): Sǎ nu dea Dumnezeu sǎ iubeşti vreodatǎ pe cineva şi pe acel cineva sǎ-l doarǎ undeva de dragoastea ta, sǎ nu, Marţiane! L-am iubit ca pe sfântul Soare, de asta am fugit dupǎ el! Pentru mine, domnul Rǎdulescu a fost jumǎtatea mea… Asta voiai sǎ auzi, nu?! L-am iubit!!! L-am iubit!!! Ce mult l-am iubit! Ce mult îl mai iubesc şi acum! Preş m-am fǎcut înaintea lui, preş. Dacǎ mi-ar face un singur semn, un singur pocnet din degete, şi acum aş fi în stare sǎ las totul şi sǎ plec dupǎ el pânǎ pe vǎrful Omu, pânǎ la capǎtul pǎmântului, pânǎ în pânzele albe… Ce-i aşa de greu de înţeles?! Nu conteazǎ cǎ el nu m-a iubit nicio clipǎ, cǎ l-a durut în fund de dragostea mea curatǎ şi şi-a bǎtut joc de ea! Nu conteazǎ absolut deloc! Deloc!... Ce, eu n-am dreptul sǎ fiu fericitǎ, numai buzatele alea care apar la televizor? Numai alţii?! Ce, eu n-am dreptul sǎ iubesc din tot sufletul pe cineva?! N-am?! N-am?! Unde scrie asta? Unde, unde, Marţian? (plânge nestǎpânit cu lacrimi reale)

Scena 3

Îngerii.

O sală uriaşă plină cu monitoare albe la care tastează frenetic îngeri cu aripi. Din când în când, la intervale neregulate, leşină unul dupǎ altul scoţând sunete amintind de asfixiere, dar aproape instantaneu, apar vigilenţii îngeri brancardieri care debarasează locul şi plasează urgent pe scaunele libere proaspăt-înlocuitori care preiau ştafeta din mers. Într-un colţ, pe un minscul podium improvizat, un trio format dintr-un cvartet de cinci solişti apteri încearcǎ sǎ însufleţescǎ atmosfera nefastǎ cu muzică rafinată de operă sicilianǎ.

Scena 4

Cocuţa.

Dark Angel ‘57: Eşti cusutǎ, Sailor Moon? Sigur nu eşti cusutǎ?

Cocuţa: Relax, gringo! Dǎ-mi o adresǎ validǎ de e-mail şi-ţi trimit certificatul semnat şi parafat de un medic primar şi un profesor ginecolog; am şi o înregistrare video a consultaţiei, dacǎ mai ai ceva dubii…Okay?

Dark Angel ‘57: Fuck! Fuck! Fuck! Fuck! Sure? Sure??? Extraordinar, eşti chiar virgină la 16 ani?! O, my God, o, my God! (plescăie) Ce chilipir! Cred că eşti unica virgină reală pe care-am întâlnit-o pe Facebook! Chiar?! Dac-ai şti cât de mult te-am căutat... Gata, s-a marcat. Îmi lipsea din colecţie tocmai una din sud-est… Credeam, eram convins că, în toată Europa, numai mucoasele de la kindergarten mai sunt încă virgine... Good morning, Budapest! Good morning! Ce bine că în România se mai păstrează încă tradiţiile, bunele tradiţii. Dă-mi camera, Sailor Moon! ERUP!

Cocuţa: Prea abrupt. Hop-ţop, toatǎ lumea la camerǎ. Contul, biletele de avion mai întâi. Easy! De ce atâta grabă, Dark Angel ‘57? Hello! Nu ştii să scrii, prietene; la voi chiar nu se mai face carte deloc? Ţi-au înţepenit degeţelele pe sticla de whiskey? Ştii doar să-ţi foloseşti, să-ţi toceşti degeţelele în cu totul altă parte?

S-o luǎm uşurel. S-o luǎm metodic. Spune-mi cum arăţi, Dark Angel ‘57? Ai coarne cu motocei? Bănuiesc că despre money nu trebuie să ne mai ostenim sǎ vorbim, de vreme ce ai intrat cu mine pe chat. Ai citit condiţiile, vârsta cumpărătorului nu e o problemă majoră pentru mine; să ştii, accept până în 70, am specificat şi în anunţ, mai mult nu, nu, că nu sunt necrofilă...

Ştii că licitaţia începe de la 25.000, asta ca să nu fie probleme ca şi cu ceilalţi clienţi, asta ca să nu mă faci să pierd timpul de pomană... Toţi cei care intră cu mine pe chat, se presupune că sunt interesaţi să liciteze generos. Ai vǎzut desigur şi expresiva galeria de poze nud. Aştept să plusezi.

 Dark Angel ‘57: Care galerie de poze nud?!

O voce de femeie din camera alăturată: Cocuţaaa... Cocuţaaa...

Dark Angel ’57 (defazat): Nu acolo chiar unde crezi, pusy... Relax. Relax. Ca un om nefericit, Sailor Moon, ca un om.

Cocuţa: Ha! Cam greu de crezut după nick-name-ul ăsta răvăşitor. Faci salǎ?

Dark Angel ‘57: Hello! Nick-name-ul ăsta e doar un preludiu, pusy. Cum îţi place să mănânci îngheţata? Cu sau fără frişcă?... Tu?

Cocuţa (evită): Marilyn Monroe reîncarnată, nu ţi-e clar, man? Cu o singură deosebire faţă de ea: port cu un număr mai mic la picior şi unul mai mare la sutien. Ştii ce se spune despre alea cu tălpile mari cărora le cântă greierii-n talpă... Lasǎ-mǎ sǎ ghicesc, ai cumva nasul mare?

Dark Angel ‘57: Suficient de... Huge boss, huge nos! Enormous, baby! Enormous! De ce, ţi-e frică? Penetrarea nu e un lucru chiar atât de dureros precum scriu manualele alea idioate. (defazat) Oarecum... Ciudat, după fotografia de profil şi cea de copertǎ,     n-aş prea zice că semeni cu Marilyn Monroe, mai mult cu Nana Mouskouri.

Cocuţa: Ce-i aşa greu de-nţeles? Am întruchipat doar un personaj, Dark Angel, un simplu personaj, exact ca un fotomodel care presteazǎ un serviciu. Doar nu voiai sǎ   m-arǎt chiar aşa cum sunt în realitate, cu uniforma vişinie de la şcoalǎ şi sǎ risc sǎ fiu exmatriculatâ din toate colegiile, sǎ fiu excomunicatǎ de Biserica Ortodoxǎ Română, sǎ fiu arǎtatǎ cu degetul de toate babele drept târfa aia care şi-a negociat virginitatea pe net şi toate alea. Credeam c-ai înţeles, man, cǎ România nu poate sǎ fie, cǎ România nu este America, dar nici Africa nu este, nu-ţi fǎ iluzii, niciun fel de iluzii.

O voce de femeie din camera alăturată: Cocuţaaa... Cocuţaaa... Arde… Nu mai pooot… Mă arde rău... Mi-e sete... Sună la Salvare...

Cocuţa: Nu mai vine, mamaie, nicio salvare, eu sunt salvarea; ştii ce-au zis doctorii când te-au externat… Odihnă, odihnă şi iar odihnă, ăsta e singurul remediu, dacă vrei să te faci bine.

O voce de femeie din camera alăturată: Mai fă-mi o doză de morfină... te rog... una singură... Cocuţa... Cocuţaaa...

Cocuţa: Deja ţi-am făcut trei de azi dimineaţǎ, vrei să dai colţu’? Fii liniştită, încearcă să dormi! (revenind la Dark Angel ’57, mimând interesul) Nu-ţi place Nana Mouskouri?... Coroiat?

Dark Angel ‘57: Cam siropoasă... “Libidinos” îţi spune ceva? Sunt ud tot, de ce nu vrei să dai drumul la cameră, pusy? Please! Please!... De ce eşti rea, de ce nu vrei?

Cocuţa: Pentru că nu vreau să mă stropeşti din prea mult zel, pentru că am umbreluţa de dantelă pusă în şifonier sǎ hrǎneascǎ diviziile de molii staţionate acolo... N-am, de ce nu vrei să-nţelegi, ce-i aşa greu de-nţeles? Dacă aveam, nu mai stăteam de vorbă astăzi cu tine ci cu Brad Pitt… Pozele nud nu-ţi sunt suficiente?

Dark Angel ‘57: Ce glumǎ e asta? Care poze nud, Sailor Moon, care poze nud?! Sunt deja superexcitat, sunt pe cale să explodez, sunt pe cale să umplu toată Calea Lactee cu bǎrbǎţia mea, toatǎ gallaxia…MILKY WAY, ERUP!!!... ERUP!!!... Aş fi preferat, totuşi, pe lângǎ ǎla cu doctorii care te scormonesc ca pe-o halcǎ de carne, un filmuleţ în care să faci puţină gimnastică ca Nadia Comăneci la sol… (gâfâie suspect) I love you România!!!...  I love you România!!!... Good Afternoon, Budapest!

Cocuţa: Ha-ha! Dac-o iubeai cum zici, nu te nǎpusteai ca un ţap îm cǎlduri, nu-ţi băgai instumentu-n ea chiar din prima. Ce sǎ zic, o iubeşti, pe naiba, nici mǎcar nu ştii ce capitalǎ are... My country n-are nevoie de sex, prietene, cǎ de asta e sǎtulǎ, n-a dus niciodatǎ lipsǎ, cǎ toţi s-au oferit care mai de care; are nevoie de dragoste, man. Love, love, love! All you need is love!... Ca să iubeşti pe cineva trebuie mai înainte să-l cunoşti. Ăsta e punctul zero. Ăsta e punctul G… Ce ştii tu, Dark Angel, despre România?

Dark Angel ’57 (cu accent): Point G?! Fuck! Fuck! Totul baby, everything, absolut totul: palinca, Gipsy Kings, Nadia Comăneci, Ilie Năstase, Dracula, Hagi, Alexandra Stan, Soros, rahat din bici! Mai ştiu şi cǎ, dupǎ rusoaice, româncele sunt cele mai frumoase femei din lume.

Cocuţa: Ha! Şi principalul nostru produs de export, man. Ce-ar fi sǎ nu ne mai prefacem, “Lucifer”. Fǎrǎ româncele astea de care tot vorbeşti, dosul lumii tale ar arǎta exact, dar exact aşa cum este. Mare, urât, vibrant şi mirositor… Lasǎ-mǎ! Ce, nu ştiai?!... Îi ai, nu? Îi ai sau nu îi ai? Facem afacerea?

Dark Angel ‘57: Facem. N-aş risca pentru nimic în lume să pierd o prospătură neînceputǎ ca tine. Am auzit că româncele sunt foarte bune la pat, mult mai bune ca rusoaicele. Number one! Trebuie sǎ verific personal scutul anti-rachetă, toate poziţile strategice, toate afirmaţiile astea din surse nesigure.

Cocuţa: O-ho-ho, Lucifer! Se cam măreşte miza. Licitezi sau ce? Cât?

Dark Angel ‘57: Câţi ani ziceai că ai?

Cocuţa: Nu scrie acolo?! 16!!! Nu rişti să faci puşcărie, e cu acordul meu expres. Dau scris la notar. Vrei să-ţi dau acum numărul meu de cont?

Dark Angel ’57 (defazat): Ba da, dar preferam s-o aud de la tine, Sailor Moon. Eşti cam scumpă la vorbă pentru banii pe care îi ceri. Time is money, pusy!

Cocuţa: E o impresie. Time is life, dick!

O voce de femeie din camera alăturată: Adu-mi o cană cu apă, Cocuţa... Nu mai pot… Mi-e sete... mă arde rău...

Cocuţa: (astupând microfonul) De-abia ţi-am dat acum zece minute. Ai băut deja două butoaie. Vrei să faci iar pe tine în pat ca o artezianǎ pânǎ la lustrǎ? (urlă) Mǎ înnebuneşti. O sǎ-mi cânte Cucurrucucu-Cucurrucucu popa înaintea ta. Toate alea, alea, sunt întinse pe sârmă, mamaie, toate alea, crede-mă. Nu mai sunt bani pentru pamperşi… Nu mai am cu ce să te schimb!

O voce de femeie din camera alăturată: Nu mǎ iubeşti… Cheamǎ-l pe Mircea, el o sǎ mǎ-nţeleagǎ… el o sǎ-mi aducǎ apǎ…

Cocuţa (făcând eforturi să se stăpânească): Mamaie, ţi-am mai explicat de un milion de ori, unchiu’ Mircea a murit acu’ trei ani în Irak. Chiar tu i-ai fǎcut coliva. Fǎ un efort de imaginaţie, ca sǎ nu pierzi contactul total cu realitatea … Uite, bea, te rog, ceaiul ǎsta. Aşa ţi-au recomandat doctorii: ceai. Ceai, ceai, ceai, din grǎdina lui Mihai!

O voce de femeie din camera alăturată: E amar, nu-mi place. Brrr! Ştiu cǎ vrei sǎ mǎ otrǎveşti ca sǎ scapi odatǎ de mine şi sǎ-ţi faci de cap cu toţi golanii… Apǎǎǎ!!!

Cocuţa: De ce vorbeşti cu pǎcat, mamaie? Ştii doar cǎ eşti cea mai dragǎ fiinţǎ care mi-a mai rǎmas… De ce-o faci pe nebuna? De ce?

Dark Angel ‘57: Hello! Hello!

O voce de femeie din camera alăturată: Eşti o rea! Cǎţea! Stai de vorbǎ toatǎ ziua, ca o dezmǎţatǎ, cu toţi golanii care se hlizesc pe televizorul ǎla mic pe care-l porţi în poşetǎ şi nu te sinchiseşti sǎ-mi aduci un pahar cu apǎ la cǎpǎtâi...

Cocuţa: Muncesc! Muncesc, nu frec luleaua ca alţii! În casa asta trebuie ca cineva sǎ mai şi munceascǎ. Nu mǎ ajuţi deloc. Deloc. Vreau sǎ strâng nişte bani pentru operaţia ta de la Viena, nu înţelegi?

O voce de femeie din camera alăturată: Te-ai scrântit rǎu, Cocuţo, da’ rǎu de tot, cu cine-oi fi semǎnând… Cât am fost bunǎ de toate cele, n-am fost în stare toatǎ viaţa mea sǎ trec mai departe de Giurgiu; şi acum, când sunt c-un picior în groapǎ şi cu unu’ pe mal, nu mai pupǎ una de-alde mine strǎinǎtǎţuri… De unde ai sǎ faci tu rost de sacii ǎia de bani pentru operaţie?! Cǎ nimeni nu-ţi mai dǎ în ziua de azi nimic pe degeaba… Apă... Mă arde rău... Nu mai pot... Doamne Iisuse şi Maica Preacurata, ajutaţi-mă să mor mai repede, sǎ nu mǎ mai chinuiesc, sǎ nu mai chinuiesc pe nimeni!... Doamne!... Cocuţaaa, ridicǎ-mi perna... Sǎ mergem la mare, la Nǎvodari, cum mergeam când erai micǎ; acolo e atât de multǎ apǎ, acolo e atât de rǎcoare…

Dark Angel ‘57: Hello! Hello! Sailor Moon?! Ce faci? Mai eşti acolo?

Cocuţa: Mergem, cum sǎ nu, stai sǎ aterizeze satelitu’ pe bloc…

Dark Angel ‘57: Am impresia cǎ mai stai în paralel cu cineva de vorbǎ.

Cocuţa: Mǎ bucur c-ai remarcat… Crezi cǎ eşti singurul interesat?

Dark Angel ‘57: Okay! Okay! Spune-mi, n-ai vrea mai bine să ne căsătorim, nu te-ar tenta?

Cocuţa: Ca să mi-o tragi pe gratis şi dup-aia sǎ-mi dai cu şutu’? Ne-ne-ne-ne-ne! Ce-ţi veni?! Nu sunt interesatǎ. Ce afacere e asta?

Dark Angel ‘57: Voi, româncele, sunteţi foarte pragmatice. Până şi şmecherul de Butler v-a căzut în plasă. Strong nation!

Cocuţa: Când prima femeie cu milioane şi silicoane de la voi o să vinâ sǎ ia de bǎrbat pe un amărât dintr-ai noştri, din ǎia amărâţii care trag doişpe ore la şaibă, din ăia care-şi rup oasele la târnacop pentr-o bucată de parizer, atunci o să fim cu adevărat o naţiune cu adevǎrat strong, pânǎ atunci nu… Cel puţin bine cǎ s-a terminat cu prima etapǎ, cu fazele alea nasoale de la-nceput, cu dansurile populare de la aeroport, cu pâinea şi sarea pe tavă puse sub bot, direct la scara avionului. Începem să vă semănăm…     “Ce-mi dai ca să-ţi dau?” Egalitate, nu cumva asta v-aţi dorit?

Dark Angel ‘57: Ah, consumerismul ăsta idiot. Fuck, fuck, fuck! Vreau să te văd, pusy! MILKY WAY, ERUP!!!... ERUP!!!... Vreau să te... ERUP!!!... ERUP!!!... Sunt superexcitat! Înţelegi? Nu mai rezist!

Cocuţa: Ai vǎzut galeria de poze nud pe care le-am postat. Moca. Îţi ajunge pentru-nceput.

Dark Angel ‘57: Despre ce galerie tot vorbeşti?! Care poze nud?!

Cocuţa: Ah! Iar nenorocitul ǎla de hacker… Se rezolvǎ! Se încarcǎ destul de greu. Peste un sfert de orǎ se rezolvǎ, le ai pe toate. Dǎ-mi un email valid... Ai spus cumva o sumǎ cǎ n-am fost prea atentǎ? Nu? Încǎ nu?! Atunci, uşurel, stai la rând ori lasǎ pe altu’. Mai am pe cineva alǎturi care nu mai rezistă, care e pe ultima sută... (defazat) Nu   l-am inventat noi. Vrei sau nu să-ţi dau numărul meu de cont?

Dark Angel ‘57: Dau oricât. Spune-mi un preţ rezonabil.

Cocuţa: Desigur. Începem sǎ ne lǎmurim. Cât costǎ, sǎ zicem, maşinuţa ta?

Dark Angel ‘57: Care dintre ele?

Cocuţa: Ştiu şi eu. Ultima. Aia la care ţii cel mai mult. Aia sport.

Dark Angel ‘57: La ora actualǎ, 200-250.000, cred, dar nu sunt foarte sigur, poate şi mai mult.

Cocuţa: Şi cam cât ai fi dispus sǎ oferi pentru virginitatea mea, Dark Angel? La cât te-ai gândit? Bǎnuiesc cǎ ai un preţ în cap, nu-i aşa?

Dark Angel ‘57: Joci tare, Sailor Moon. 30.000 cu bǎtaie, maximum 35.000. În câţi zeci de ani ai reuşi sǎ-i strângi acolo la voi? E o sumǎ incredibilǎ, nu, baby?

Cocuţa: Nu fi ridicol. Eu nu am nevoie de sume incredibile, eu am nevoie de fix 150.000, de atât am nevoie.

Pauzǎ nefiresc de laxǎ.

Dark Angel ‘57: Baby, baby, baby, baby! Easy! Îmi place cǎ ai simţul umorului foarte dezvoltat. Mai ai cumva pe lângǎ asta şi vreo surioarǎ mai micǎ? Fie! Fac o ofertǎ la pachet! (cu o uşoarǎ tentǎ de nervozitate) Ultimul preţ e de 40.000, hai sǎ zicem 45. Maximum. Asta pentru cǎ nu sunt obişnuit sǎ fiu refuzat, asta pentru cǎ n-am pierdut pân-acum nicio licitaţie… Cu banii ǎştia gǎseam în Taiwan pentru colecţia mea zece fetiţe pânǎ în cel mult zece ani; ten, understand?... Batem palma, pusy?

Cocuţa: Fuck! Fuck! Fuck! Du-te dracului, ciudatule, cu firimiturile tale cu tot! Eu am nevoie de fix 150.000, de atâta am nevoie pentru mamaia… Go to Hell!

Dark Angel ‘57: What?!

Cocuţa: Pe mǎ-ta! Understand? Pe mǎ-ta!

Scena 5

Îngerii.

O sală uriaşă plină cu monitoare albe la care tastează frenetic îngeri cu aripi. Din când în când, la intervale neregulate, leşină unul dupǎ altul scoţând sunete amintind de asfixiere, dar aproape instantaneu, apar vigilenţii îngeri brancardieri care debarasează locul şi plasează urgent pe scaunele libere proaspăt-înlocuitori care preiau ştafeta din mers. Într-un colţ, pe un minscul podium improvizat, un trio format dintr-un cvartet de cinci solişti apteri încearcǎ sǎ însufleţescǎ atmosfera nefastǎ cu muzică rafinată de operă sicilianǎ.

Scena 6

Pitbull.

Pitbull de pe Facebook: Tu ai habar despre cât eşti de puternic?

Pitbull: Ce naiba?!...

Pitbull de pe Facebook: TU AI O MINIMĂ IDEE DESPRE CĂT EŞTI DE PUTERNIC?

Pitbull: Ce pelea mea cauţi la mine în listă?! Ha? Nu-mi amintesc să-ţi fii confirmat în vreun fel prietenia... De ce te-ai băgat, moşule?! Cum te-ai băgat?! Când te-ai băgat?!... Auzi, dacă eşti vreunul din ăia care vor să-mi dea nişte comment-uri nasoale, să-mi facă vraişte în calculator şi să-mi şteargă schiţele la care-am tras atât, te bag în P.M.! În P.M. cu tot nemul tǎu cu tot! Ai înţeles? M-am săturat să tot reinstalez windows-ul, sǎ mǎ lupt în patru labe, sǎ pornesc cruciade dupǎ cruciade cu toţi cǎcaţii de viruşi... Cu tine vorbesc, fraiere! Ce P.M. vrei? Ce P.M. cauţi pe pagina mea?

Pitbull de pe Facebook: Uşurel! Vreau doar să vorbim, “artistule”. Atât şi nimic mai mult… Tu ai habar, tu ai idee măcar cât eşti de puternic?

Pitbull (dezarmat): Habar n-am ce-i aia putere! De ce sǎ te mint cǎ am? N-am.

Pitbull de pe Facebook: Poţi sǎ-mi spui? Cum de ţi-ai dat seama?

Pitbull: Simplu, moşule, simplu. Ca s-o impresionez pe Ramo de la zece, acum câteva luni, am încercat să m-antrenez c-un extensor din ăla vechi cu elastice găsit în lada cu scule a lui taică-miu, că prea stătea tricoul pe mine ca pe gard… şi uite-aşa mi-am tras o vânătaie de toată frumuseţea la ochiul drept, cam cât un capac de bulion de 800… Aia nu cred cǎ e, cǎ a fost power, zi şi tu, nu? Ca urmare, n-am mai ieşit din casă vreo săptămână (ca să nu fiu nevoit să răspund la tot soiul de întrebări idioate gen ”cine ţi-a mai tras-o, Pitbull?”) şi atunci am citit a treia carte fără coperţi şi cu ilustraţii din viaţa mea (primele două le trec sub tăcere pentru că pe ele nu era trecut niciun autor). Manualul turnătorului de Celnocov, ediţia 1949, aşa se chema cartea. Nu avea chiar toate paginile, dar am înţeles tot. Tot. Era scrisǎ pe înţelesul tuturor, într-un limbaj simplu şi expresiv, fǎrǎ figuri de stil, la îndemâna oricui. Foarte, foarte interesantă, ţi-o recomand călduros şi dacă vrei să afli părerea mea sinceră despre ea - meseria în cauză este foarte actuală, foarte bănoasă şi-acum.

Pitbull de pe Facebook: Power! Power! În suferinţa ta, în slǎbiciunea ta stǎ puterea.

Pitbull: A cui? Las-o jos cǎ mǎcǎie… Pe urmă, pentru că tot se încăpăţâna să rămână negreaţa aia întinsă până la urechi, a mai urmat un best-seller captivant al anilor ’80: Cartea macaragiului şi a mecanicului translatorist de Antonov, Davidescu şi Preda… Ca să manevrezi orice tip de macara e foarte simplu, ai câteva butoane acolo, nu e nicio scofală, patru butoane: sus, jos, dreapta, stânga. Am citit-o de şase ori...

Şi pentru că tot nu-mi trecea vânătaia aia oribilǎ, am încercat, aşa cum mă-nvâţase analfabeta de mătuşa Cecilia, să tai o varză roşie din aia lemnoasă de la supermarket în două, s-o trec cu generozitate prin sare grunjoasă şi să mi-o pun la ochiul deschis. Cât crezi că mi-a trebuit pentru operaţiunea asta? Harş, harş, harş, harş! Harş, harş, harş, harş! Circa o jumătate de oră de chinuială cu bomfaierul... Vânoasă rău, nu era românească, de parc-ar fi fost îndesată cu compactorul… O jumătate de zi dup-aceea mi-a fost atât de rău de am stat cu ochii numa-n tavan şi cu comprese şi am fost teribil de obosit.. Tot nu e putere, tot nu seamǎnǎ a power, nu? Ce zici?

Pitbull de pe Facebook: Mda, nerelevante experienţe, tizule! N-ai niciun fel de idee despre cât eşti de puternic, despre cum sǎ te fructifici. Niciuna. Power-power-power! (mecanic) Dacă reuşeşti să-ţi încordezi în aceeaşi direcţie toţi cei 600 de muşchi ai corpului tău ai putea ridica o greutate de cel puţin 20-25 de tone, adică un TIR plin cu boi.

Pitbull: Să-mi trag una!!! Cine, eu?! Hai că-i prea, prea. Am încercat odatǎ, dar a trebuit sǎ fug iute-iute pânǎ la baie. Era cât pe ce sǎ ratez la mustaţǎ intrarea pe uşǎ... De-abia pot să car un troler gol până la Gara de Est... Eşti diliu?! De unde naiba scoţi bazaconiile astea?

Pitbull de pe Facebook (mecanic): Fiecare individ ajuns la centenar îşi petrece şase ani visând absolut inutil. Ce irosire de imaginaţie, ca şi cum am pune un aspersor să ude din greu o mlaştină!

Pitbull: S-a plâns cineva de la mine din bloc, Pitbull de pe Facebook? S-a plâns, nu-i aşa? Ciufuta aia de Ramona de când i-am dat cu flit, aia trebuie sǎ fii fost... Care-i poanta, omule? Ia-mă uşurel... Să înţeleg că până la vârsta asta am visat încontinuu cel puţin douăsprezece luni?

Pitbull de pe Facebook: Hai cǎ începi sǎ te dai pe brazdǎ… Un an, tinere bavarez, închipuie-ţi, un an întreg şi n-ai făcut nimic pentru a te fructifica... (mecanic) Un orgasm mimat arde 300 de calorii, unul normal de trei ori mai puţin.

Pitbull: Tiii! De-abia acum îmi dau seama ce slabă e mama, ca un ţâr... soră mea în schimb se tot umflă, se tot umflă ca un al doilea potop... Ori de câte ori se anunţă balene eşuate la televizor, săracu’ de cumnatu-miu Nic se repede disperat în dormitor cu o cange...

Pitbull de pe Facebook: Da, dar bărbatul ei, cumnatul tău adică, intră constant la apă dacă n-ai observat. Legea compensaţiei. Aminteşte-ţi cum arăta în pozele de la nuntă, uită-te la ce a mai rămas din el azi, o biatǎ scândurǎ cu sacou, un rest printre dinţii unui rechin. În curând o să ajungă cât un microb, iar sorǎ-ta cât Jupiter... Crede-mă. Nici cel mai puternic dintre masculi nu poate strănuta cu ochii deschişi. Singurele animale care mai pot să facă sex stând faţă în faţă sunt oamenii care mimează buna credinţă... Ştiai, nu? Dacă nu s-ar urî suficient, le-ar fi aproape imposibil.

Pitbull: Moment! Stai să deschid word-ul. Pe asta chiar o notez ca s-o spun la gaşcǎ. Deşi zici cǎ purtǎm acelaşi nume, eşti atât de deştept încât nici nu semeni deloc cu mine. Mǎ depǎşeşti.

Pitbull de pe Facebook: Da’ de unde, Pitbull, suntem leiţi, numai că eu sunt Pitbull de pe Facebook... Absolut, dar absolut toţi bebeluşii au la naştere ochii albaştri.

Pitbull: Ha?! Daaa?! Nu ştiam. Eu am rămas constant primei opţiuni. De altfel, singura valabilă pentru mine.

Pitbull de pe Facebook: Încremenirea în proiect e semn de prostie... Cioran sau Noica?

Pitbull: ...Bingo! Mama Leone! Ridicǎ tu premiul în locul meu.

Pitbull de pe Facebook (tunător): DE CE NU FACI, MAN, DE CE NU FACEŢI CEVA PALPABIL, CEVA PLAUZIBIL PENTRU ŢARA ASTA CARE SE SCUFUNDĂ?

Pitbull: Hopa, începe să se-mpută problema… Deci, aicea băteai, moşule!

Pitbull de pe Facebook: Creaţi ceva, faceţi ceva, man, până nu se duce totul de râpă!

Pitbull: Ce să facem? Suntem prea mici! Îi lăsăm pe ăia mai mari, pe ăia care au jeep-uri, să răstoarne munţii, sǎ fractureze rocile, sǎ ne arate curcubeul care ţâşneşte ca o sondă din voma lor...  Îi auzi? Au şi-nceput cu voioşie demolarea. Generaţia noastră e de-abia la-nceput, de-abia învaţǎ cum sǎ se şteargǎ la fund cu un bon de masă…

Pitbull de pe Facebook: Observ. Vǎ observ. Încǎ doarme de sparge. Încǎ spune la prânz: “Bunǎ dimineaţa! Când vǎ vǎd, m-apucǎ greaţa!” Tot timpul umblaţi ca nişte zombi cu cola într-o mânǎ şi cu ochii cǎrpiţi… Power-power-power! Tu ai idee, tu realizezi cât eşti de puternic?

Pitbull: Devii cicălitor. N-am frate, n-am! De unde naiba sǎ am?

Pitbull de pe Facebook: Tele, tele, tele, tele, tele! Toată ziua vă stricaţi ochii numai pe televizor, pe telefon, pe calculator, pe Facebook...

Pitbull: Las-o moale, ştiu placa! Ai mei tot aşa zic. Şi ce e rău în asta? Facem ceva rău? Dǎm în cap cuiva?

Pitbull de pe Facebook: Adună-ţi prietenii şi fă ceva bun pentru ţara, pentru naţiunea asta, ceva exemplar! Ai o datorie morală faţǎ de înaintaşii tǎi.

Pitbull: Fâs! Parcǎ eşti proful meu de istorie pe care-l bate nevastǎ-sa acasǎ cu fǎcǎleţul plin cu mǎmǎligǎ… Am pe dracu’!

Pitbull de pe Facebook: Fǎ ceva, Pitbull! Orice, numai fă ceva semnificativ care să mobilizeze generaţia ta debusolatǎ. Ceva care să schimbe radical lucrurile. Adună-ţi prietenii.

Pitbull: La o bere? La o ţigarǎ din aia?!

Pitbull de pe Facebook: Ha-ha-ha! Bunǎ! Tţ!

Pitbull: A! Vorbeşti de cei 721?

Pitbull de pe Facebook: Ăia sunt prieteni cu numele, nu sunt reali. Adună-ţi prietenii.

Pitbull: Dar sunt la număr acolo… Nu se pune?

Pitbull de pe Facebook: Şi cu ce te-ncǎlzeşte? Câţi prieteni ai tu cu adevărat, Pitbull? Fii sincer! Recunoaşte. Poţi să-mi spui, poţi sǎ-mi rǎspunzi?

Pitbull: Doi. Pe Scooby şi pe Cocuţa. Ăştia doi. Ăştia sunt prietenii mei pe care contez.

Pitbull de pe Facebook: Ai mai uitat unul, dar sigur te iert, dar nu te uit la pomuleţul de Crǎciun… Bine că începi să-ţi revii. Ia-ţi prietenii pe care contezi şi încercaţi să faceţi ceva care să-i trezească din somn pe ceilalţi. Ceva de impact naţional. Schimbaţi ceva în ţara asta până nu se goleşte de tot de creierele ei strălucite.

Pitbull: ???

Pitbull de pe Facebook: Te mai pricepi la desen? Mai vrei să dai la artă monumentală?

Pitbull: De unde ştii? De unde ai aflat?

Pitbull de pe Facebook: Cum de unde ştiu? De pe Sfântul Facebook. Nu ţi-ai pus toate amintirile, toate gândurile, tot jurnalul, toatǎ viaţa acolo ca-ntr-un acvariu, ca sǎ te ştie tot omu’ ca pe propriul sǎu buzunar? Nu e clar? Ia-ţi prietenii urgent, umpleţi-vă rucsacii de spray-uri şi faceţi chipul lui Gafencu pe acoperişul BNR. Un graffiti uriaş care sǎ zguduie conştiinţele…

Pitbull: Care Gafencu?!

Pitbull de pe Facebook: Valeriu. Sfântul închisorilor. Dǎ un search pe Google şi afli tot despre el. Power! Ţara asta are nevoie de tine, înţelegi?

Pitbull (în timp ce butoneazǎ): Îmi vine sǎ-mi bag picioarele-n ea de ţarǎ. Toate picioarele.

Pitbull de pe Facebook: Asta pentru cǎ nu o consideri ţara ta. Ia fǎ matale ceva pentru ea şi ai sǎ vezi imediat cǎ n-o sǎ-ţi mai vinǎ sǎ ţi le bagi aşa de uşor.

Pitbull: (lǎmurit) Tiii, e tare, pardon, a fost tare, a fost mişto tipu’, c-am înţeles c-a mierlit-o din cauza împuţiţilor de comunişti!... Spuneai ceva de acoperişul BNR?

Pitbull de pe Facebook: Care a fost cea mai mare lucrare a ta pana acum?

Pitbull: Cea cu Ramo. Pregǎtirile au durat foarte mult, cam doi ani, dar îmi fǎcusem emoţii degeaba. Credeam cǎ încep o investiţie sigură, dar de fapt era doar o reparaţie capitală. Nu m-am mai băgat… Ea se mai pregǎtise intens şi cu alţii. Organizat. În grup.

Pitbull de pe Facebook: Nu vorbeam de “lucrǎturi”…

Pitbull: A! La schiţe te referi? Un nud de 60x60 la care ţineam foarte mult, da’ nu-l mai am. L-am dus la gunoi când… mǎ rog, chestii-trestii…

Pitbull de pe Facebook: 60x60?! Bǎnuiesc cǎ vorbim de centimetri. Ştii câţi metri pǎtraţi are acoperişul BNR?

Pitbull: Îmi închipui. Cam cât un teren de fotbal. Mai mult?

Pitbull de pe Facebook: Ce zici, te bagi?

Pitbull: E cam periculos, şi apoi cum dracului ne cocoţǎm pân-acolo?

Pitbull de pe Facebook: TU AI HABAR, TU AI IDEE MĂCAR CÂT EŞTI DE PUTERNIC?

Pitbull: N-am sǎ reuşesc niciodatǎ să-mi încordez în aceeaşi direcţie toţi cei 600 de muşchi de care dispun şi s-o fac pe liftul, aşa cum sugerezi, oricât aş încerca.

Pitbull de pe Facebook: Nimic în viaţǎ nu-i întâmplǎtor, tizule, nici mǎcar Facebook-ul! Generaţia voastrǎ are nevoie de modele tari nu de Facebook! Trage un semnal de alarmǎ! Unul puternic! Forţă! De popularizare ne ocupǎm noi, prietenii tǎi necunoscuţi.

Pitbull: Ce vrei sǎ spui?

Pitbull de pe Facebook: “Cartea macaragiului şi a mecanicului translatorist” de Antonov, Davidescu şi Preda.

Pitbull: Ce?!

Pitbull de pe Facebook: “Cartea macaragiului şi a mecanicului translatorist”

Pitbull: Ce?!

Pitbull de pe Facebook: Partea de vest a BNR-ului se afǎ în renovare… E un întreg şantier acolo plin de materiale şi de utilaje, cǎcǎlǎu, ce-i aşa greu de-nţeles, Pitbull?

Pitbull: Aha…

Pitbull de pe Facebook: Stai, nu închide! Cine e cel mai bun prieten al lui Pitbull?

Pitbull: Pitbull de pe Fcebook! Se ştie!

Scena 7

Îngerii.

O sală uriaşă plină cu monitoare albe la care tastează frenetic îngeri cu aripi. Din când în când, la intervale neregulate, leşină unul dupǎ altul scoţând sunete amintind de asfixiere, dar aproape instantaneu, apar vigilenţii îngeri brancardieri care debarasează locul şi plasează urgent pe scaunele libere proaspăt-înlocuitori care preiau ştafeta din mers. Într-un colţ, pe un minscul podium improvizat, un trio format dintr-un cvartet de cinci solişti apteri încearcǎ sǎ însufleţescǎ atmosfera nefastǎ cu muzică rafinată de operă sicilianǎ.

Scena 8

Gaşca.

Scooby: Nu te mai apleca, nu te mai apleca c-o sǎ-ţi vinǎ rǎu… Ce-ai încremenit?

Cocuţa: Barosane, vezi steagurile alea douǎ din faţǎ? Alea una lângǎ alta.

Scooby: Şi?

Cocuţa: Nu înţeleg, dǎ-mi o explicaţie logicǎ, una de fizicǎ. De ce al nostru stǎ fleşcǎit ca o cârpǎ de bucǎtǎrie pe când cel al Uniunii Europene fâlfâie ţanţoş, mai-mai sǎ-şi ia zborul de pe catarg?

Scooby: O fi având ceva, vreo suflantǎ, de unde naiba sǎ ştiu eu?

Cocuţa: Hai, lasǎ-mǎ… Şi al nostru, de ce, de ce sǎ nu aibǎ suflantǎ? Ce, noi n-avem faţă pentr-o suflantă; ce, noi suntem mai proşti?

Scooby: De unde pielea mea sǎ ştiu eu dacǎ are sau nu, cǎ doar nu-s Mafalda. O fi o chestie de curenţi.

Cocuţa: Ce chestii-trestii! Bă’, gaşcǎ, bă’, voi vedeţi ce văd eu?

Pitbull: Iar?! Sst! Sst! Nu cumva sǎ vǎ scoateţi cagulele câ, în caz de ceva camere dosite, am îmbulinat-o!

Scooby: Ahhh! Băga-mi-aş! M-am tăiat într-o ruginitură de tablă din asta întoarsă!

Pitbull: Ce P.M. să vezi pe întunericul ăsta? Nu vezi că-mi bagi degetele-n ochi?

Scooby: În ce rahat cu dinţi ne-ai băgat, nene… Cum o să facem ditamai graffiti-ul ăsta imens cu Gafencu, pe neve?

Pitbull: N-am stabilit, mă’, n-am stabilit? Hai, mă’! Tot greul cade pe mine. Contururile le-am trasat deja, voi faceţi numai umplutura, umbrele, atât. Restul e treaba mea. Cu economie, să ne-ajungă tuburile… În maximum patru ore trebuie să fim gata cu totul, aţi înţeles?

Cocuţa: Îi vezi? Scoate, scoate telefonul tău cu infraroşu şi trage repede o poză, altfel nu ne crede nimeni.

Scooby: Crezi cǎ-mi arde de-un shooting?

Pitbull: Sst! Sst! E de belea cu voi. Parcǎ vǎ treziţi la bazin.

Cocuţa: Ce să ne creadă, că am fost pe acoperişul BNR? Când o să-i sunăm pe ăia de la Guiness Book să facă măsurătorile, vor trebui să ne creadă, n-o să aibă încotro.

Scooby: Asta dacă o să le dea aprobare "ai noştri".

Pitbull: Da’ ce, parcă noi am avut nevoie de vreo aprobare când ne-am suit pe şestache cu macaraua până aici? Pǎi, al cui e interesul?

Scooby: Totul e sǎ nu ne exmatriculeze, c-am belit-o rău… Crezi că Gafencu a fost alegerea cea mai potrivită?

Pitbull: Da. E uşor de stilizat. Are trǎsǎturi foarte clare.

Scooby: Nu la asta mǎ refer. Unii zic că a fost sfânt, alţii că a fost legionar. Asta e ştampila lui de acum. Dacă se bagă iar pe fir, ca la Tg. Ocna, Institutul Ellie Wiesel? Cine ţi-a dat ideea asta idioatǎ? N-ar fi fost mai bine Iorga? N-ar fi fost mai bine Horea, Cloşca şi Crişan? Ăştia, sǎracii, nu mai sunt contestaţi de nimeni.

Pitbull: Ce s-o mai dǎm la întors? Ce, voiai sǎ-l facem pe Mickey Mouse pilotând un F16? Doar nu voiai sǎ ne riscǎm pentru nişte romaniţe ori pentru nişte inimioare cu sǎgeţi? Sst!

Cocuţa: Bă’, în puşca mea, voi vedeţi sau nu speriaţii ăla de pletoşi îngrǎmǎdiţi în colţ care cântă acapella?

Scooby (calm): Da, sunt nişte îngeri apteri foarte trendy în blugi jerpeliţi! Şi ce-i cu asta? Noi cu ale noastre, ei cu ale lor. Fiecare trebuie sâ mǎnânce o pâine.

Cocuţa: Apteri?!

Scooby: Adicǎ fǎrǎ aripi, liceu! Aptero Angels!

Cocuţa: O fi de bine sau rău?

Pitbull: Nu-mi dau seama de aici dacǎ sunt bǎieţi sau gagici… O fi îngeri catolici sau ortodocşi?

Cocuţa: Bă’, Pitbull, oi fi tu talentat la desen, oi fi tu geniu nerecunoscut, dar eşti un tâmpit iremediabil, pe crucea mea, de asta te fraieresc toţi retardaţii. Religiile sunt pe pământ, nu în cer. Ăştia-s îngeri de îngeri. Dinainte de schismă. Originali. Pe bune. Cântǎ mai mişto ca Madrigalu’. Pǎcat cǎ nu participǎ la competiţii, cǎ le-ar lua mau’ la mulţi.

Pitbull: Ce credeţi, ar trebui să le spunem ceva, sǎ dǎm mâna cu ei, sǎ-i felicitǎm? Am auzit cǎ ei sunt cei care dau rapoartele acolo unde trebuie, acolo sus… Nu de alta, dar sǎ nu ne creadǎ prost-crescuţi.

Scooby: Nu vrei cumva, Michelangelo, şi autografe de la ei? Ignorǎ-i. Ce să le spunem, cǎ doar n-am venit la schimb de experienţǎ, nu vezi că suntem în criză de timp? O fi venit pentru vreo strângere de fonduri pentru vreun cămin de copii cu probleme sau cine ştie, toarnă vreun clip pentru Lady Gaga. Am auzit cǎ plǎteşte bine, fata. Fiecare cu job-ul lui. Hai! Scoalǎ treabǎ c-avem sus!

Pitbull: Scoateţi spray-urile albe din rucsacuri! (sunt orbiţi de un reflector puternic)

Pauză.

Cocuţa: Mai pe româneşte: am f… un cal în p… băieţi!

Pauză.

Megafonul: Care vă sunt revendicările, care vă sunt revendicările?

Pauză.

Cocuţa (în şoaptă): Ne-au prins! V-am spus eu că trebuie să aibă senzori de mişcare şi pe acoperiş, că de aia se chemă BNR şi nu consignaţie de gumari… Ce să le spunem, că vrem să salvăm delfinii din Marea Neagră?

Scooby: Sst! Lăsaţi-mă să mă gândesc!

Pitbull: Originalitatea nu e punctul tău forte, Cocuţo. Trebuie să le cerem ceva, altfel o ne bage la balamuc pânǎ la sulivarǎ.

Megafonul: Negociatorul nostru este pe drum. Este o problemǎ de câteva minute. Vă rugăm, nu faceţi nicio mişcare imprudentă. Din cauza reparaţiilor, acoperişul este foarte alunecos.

Cocuţa: Bă’, ăştia nu văd îngerii, sunt rasişti? De ce nu se leagǎ şi de ei? De ce ni se adresează doar nouă?!

Scooby: Nu oricine are ochi poate vedea îngerii. Nu oricine care are urechi îi poate auzi… Uite, îl vezi pe ăla înalt şi puţin tuciuriu. Seamănă perfect cu tatăl meu, cu Ahmed.

Pitbull: Cu taică-tu?... Ăla care bate la tobe fǎrǎ mâini şi fǎrǎ picioare?!

Scooby: Da, că era ugandez... şi sǎ ştii cǎ ugandezii…

Pitbull: Parcă spuneai c-a dat colţul, că s-a aruncat în faţa...

Scooby: Sst! Ăsta e prea alb. N-am spus că îngerul ǎla e tata, ci doar că seamănă.

Cocuţa: Mai stăm mult ca fraierii aici că au început să-mi tremure picioarele?

Scooby: Aşteptăm negociatorul… Chestie de minute, n-ai auzit?

Cocuţa: Păi ce, noi am venit aici să negociem? Am venit aici să producem un act artistic, un manifest cultural!

Pitbull (nu prea convins nici el): Am venit să-l promovăm pe Sfântul Închisorilor, pe marele Valeriu Gafencu, să-l facem cunoscut tuturor celor care nu... nu pentru asta am venit?...

Cocuţa: Până vine negociatorul lor, până-l scoalǎ din pat, pânǎ sǎ-i lege cravata, pânǎ sǎ-i închidă nasturii de la prohab, să le zicem şi noi ceva să nu ne creadă cine ştie ce tăntălăi de la vreun liceu de construcţii cu promovabilitatea la pǎmânt.

Pitbull: Chiar, ar trebui să le spunem ceva super deştept; dar ce să le spunem dacă     n-avem ce spune?

Scooby: Gaşcă! (se adună unul lângă altul şi şuşotesc câteva secunde bune până când se pare că s-au pus de acord)

Megafonul: Copii! Vă rugăm, nu faceţi gesturi necugetate. Maşina pompierilor cu scarǎ extensibilǎ este pe drum. Tabla este foarte, foarte alunecoasă. Aşteptaţi negociatorii, aşteptaţi scara extensibilǎ.

Cocuţa: Pân-acum spuneau despre unul, acum vǎd cǎ s-au înmulţit.

Scooby: În viaţa mea n-am aşteptat întâlnirea cu o scarǎ, fie ea şi una lungǎ.

Megafonul: Vă cunoaştem de-a fir a păr! Vă urmărim încă de acum doi ani! Aţi fost atent monitorizaţi de serviciile noastre specializate! Nu faceţi gesturi necugetate, ca sǎ nu fim nevoiţi sǎ intervenim în forţǎ! Aţi înţeles?

Pitbull: Auzi că mă cunosc. Ce chestie! Eu n-am reuşit nici până acum... Hai să le spunem! Le-o spunem?

Toţi trei (într-o duminicǎ): Suntem o generaţie. Nu ne judecaţi. Gândiţi!

Megafonul: Fǎrǎ mişcǎri bruşte!!! Mǎi copii, mǎi, băgaţi-vă minţile-n cap! Aţi văzut ce nenorociri se-ntâmplă prin alte părţi ale lumii! Vreţi să ne-arate toţi şi pe noi cu degetul mijlociu? Aţi vǎzut ce e-n Egipt! Aţi vǎzut ce e-n Ucraina! Vreţi sǎ-i pierdem şi pe ultimii turişti speriaţi care ne mai viziteazǎ?

Mama lui Scooby (disperatǎ, la portavoce): Marţiane, băiatul mamii, ce ţi-a venit aşa deodată sǎ te apuci de prostii? Tu care-mi spuneai toate secretele tale ca unui adevǎrat prieten, tu… Cine  te-a supărat? Ţi-am zis să nu te-nhăitezi cu derbedeii ăştia doi, că te vor duce de râpă, ţi-am zis sǎ nu mai fumaţi din porcǎriile alea de la colţ... Tu, olimpicul şcolii, iată ce-ai ajuns dacă nu m-ai ascultat. Dă-te jos de acolo, dacă vrei să mai vii vreodată acasă! Marţiane, mamǎ, mǎ auzi? Dă-te jos! Dă-te jos! Spune ceva dacǎ mǎ auzi!

Scooby: „La maman et la putain!“ (cu ecou)

Pauză.

Megafonul: Asta nu e o revendicare. Asta e o concluzie. Una nefastă, desigur… În toate tradiţiile populare, mama e consideratǎ o adevǎratǎ sfântǎ! (improvizeazǎ) “O mamǎ, blândǎ, mamǎ,/ Din tulburel de vremi,/ Din fremǎtǎri frunzoase,/ M-alungi şi iar mǎ chemi!”… Ce doreşti de la noi, mǎi, băiatule debusolat? De ce te-ai cocoţat pân-acolo? Ştii măcar ce-ţi doreşti?

Scooby: Desigur. Vreau să mă-nsor cu profesoara de română, cu Lorena Ghivirigă, da’ să n-o daţi pentru asta afară din învăţământ… ca sǎ avem bani cu ce ne creşte copilul pânǎ gǎsesc un loc de muncǎ şi eu.

Megafonul: Şi cine nu-ţi dă voie? Eu? N-am nimic împotrivă. Sunt şi eu tatǎ de bǎieţi. Însoară-te, băiatule, dacă nu te mai poţi abţine să stai singur în baie, dacă asta vrei cu tot dinadinsul... dacă vrea şi panara... scuze, dacǎ vrea şi dumneaei. Problema care se pune este dacă vrea… Eşti sigur că vrea? Eşti absolut sigur că vrea? Dacǎ eşti sigur cǎ vrea, eu vǎ sunt naşul! Gândeşte-te bine şi dǎ-mi un rǎspuns. Unul bǎrbǎtesc. Ai cinci minute… Următorul! Ce doreşte următorul?

Cocuţa (simplu): Vreau 150.000 de euro?

Megafonul: Cum să nu! Depozitul cu lingouri e chiar la subsol. Îţi dăm atât cât ai nevoie! Două sute, trei sute de mii îţi ajung? Următorul!

Scooby: Bă’ ăştia trag de timp, clocesc ei ceva, nu vedeţi că ne iau de fraieri, nu vedeţi că-şi bat joc de noi!

Megafonul: Următorul de pe listǎ!

Pitbull: Care e următorul?

Scooby şi Cocuţa: Tu!

Cocuţa: Ai grijă ce îţi doreşti că s-ar putea să ţi se-ndeplineascâ.

Scooby: Eu nu sunt egoist că voi. Eu sunt realist. Le cer câte o pereche de role din alea meseriaşe, pentru fiecare, ca sǎ moarǎ de ciudǎ toţi fraierii din Parcul Carol.

Cocuţa: Acum m-ai convins. Chiar că eşti prost, Pitbull!

Megafonul: Hai cǎ e luna cadourilor! Următorul chiar nu doreşte nimic?

Pitbull: Ba da, cum să nu, javrelor securiste! Nu umblaţi cu tertipuri să trageţi de timp până sosesc lunetiştii, nu umblaţi cu prostii cǎ ne-am mai uitat şi noi la filme americane! Avem rucsacurile încărcate de explozibil! Asta nu ştiaţi, nu?! Dacă în 30 de minute nu avem la dispoziţie un elicopter Puma şi 50 de milioane de dolari, aruncăm totul în aer, aţi auzit! Executarea! (celor doi) Hai să le spunem!

Toţi trei: SUNTEM O GENERAŢIE! NU NE JUDECAŢI! GÂNDIŢI!... GÂNDIŢI! (focuri de armă automată)

Scena 9

Televizorul.

Andreea Esca (alert): Şoc şi groază pe strada Lipscani, nr. 25, la sediul central al BNR din capitală! În urmă cu numai câteva ore, un grup neindentificat înarmat compus din trei tineri de vârstă şcolară a pătruns pe acoperişul clădirii sediului central al BNR şi a ameninţat forţele de restabilire a ordinii şi liniştii publice cu detonarea a circa 150 de kg de explozibil plasat pe corpurile acestora. Revendicările lor au fost destul de neclare şi câţiva martori prezenţi la terasele din jur au afirmat că s-au auzit clar cuvintele: ”Nu vom fi nicicând cu adevărat o generaţie! Temeţi-vă, nu gândiţi! Vă vom judeca pe toţi cei care încercaţi să gândiţi!”

Conform datelor pe care le deţinem pânǎ în prezent, membrii bandei făceau parte dintr-o grupare teroristă mai amplǎ autointitulată Apocalipsa, grupare care îşi racola membrii pe internet cu ajutorul cunoscutei reţele de socializare Facebook şi care se pare că îi avea ca idoli pe Horia, Cloşca şi Crişan, idoli ale căror chipuri ar fi fost trasate cu creta de atacatori pe acoperişul BNR…

“Cu terorismul nu se negociază! Scopul acestui atac care a îngrozit întreg Bucureştiul rămâne deocamdată unul necunoscut”, aşa cum a afirmat purtătorul de cuvinte al Ministerului de Interne, dar surse neautorizate din minister au afirmat că tinerii urmăreau să creeze o diversiune pentru a atrage asupra lor atenţia paznicilor în timp ce alţi câţiva terorişti reuşiseserǎ să pătrundă deja în Sala Tezaurului... Locuitorii din centrul capitalei pot rǎsufla uşuraţi. În urma intervenţiei prompte a trupelor speciale gruparea a fost anihilată! Din surse de ultimă oră se afirmă clar că printre atacatori era şi o tânără cu tulburǎri grave de personalitate poreclită Sailor Moon care, din pǎcate, în cursul intervenţiei brigǎzii Antitero din cadrul Ministerului de Interne, a fost împuşcată în cap. Pentru alte detalii, revenim cu amănunte peste numai câteva minute alături de corespondentul nostru special Cătălin Radu Tănase aflat deja la faţa locului! Şi acum să continuăm ştirile. Tot în zona Lipscani au fost observate fenomene paranormale care au culminat cu...

O voce de femeie din camera alăturată: Mai fă-mi o doză de morfină... Cocuţa... Cocuţaaa... Închide odată televizorul ăla că te-ai uitat ca disperata la el toată noaptea sau dǎ mǎcar sonorul mai încet... Cocuţa, apă… apă... te rog… te rog… Eşti o rea! O cǎţea!... Cocuţaaa... Arde… Nu mai pooot… Mă arde rău... Mi-e sete... Sună la Salvare... Pe mine nu mă mai cred deloc, pe tine te vor crede din prima…

           

            Lumina se stinge enervant de încet, în contrapunct cu melodia Cucurrucucu Paloma cântată de corul de îngeri apteri costumaţi în mariachi.

C O R T I N A

© Laurenţiu Budău