Motto:
"Vrei ca valurile astea răzleţe să
ne aducă înapoi de unde-am plecat? Ştii bine ce ne-aşteaptă acolo, dacă
ne întoarcem cu coada între picioare...
Ştii bine ce te-aşteaptă acolo, nu?"
L a u r e n ţ i u B u d ă u
cantilenã pentru armate imaginare/ HIJAB
P e r s o n a j e l e :
Bătrânul Adli Bazizi
Samira
Bushra
Latifah
Makram
Jamila
Majed
Isra
Miriam
O voce dizgraţioasă
O voce graţioasă
Radio
SCENA I
(Bătrânul
Adli, Samira, Bushra, Majed, Latifah, Isra, Makram, Jamila, Miriam)
Pe mare. Orizontul este iluminat de
o salvă de explozii îndepărtate. Adli Bazizi încearcă disperat să repare
motorul ambarcaţiunii din care iese fum.
BĂTRÂNUL ADLI: Ce
tunuri trag ai noştri. Dragii de ei. Parcă sunt născuţi doar pentru asta.
BUSHRA: Lasă
că nici cu ai lor nu mi-e tocmai ruşine.
MAKRAM: Ai
reuşit să-i dai de capăt, unchiule?
BĂTRÂNUL ADLI (se uită prostit la motorul de barcă care dă
rateuri):
Nu mă mai bate şi tu la cap, Makram, nu vezi că îmi dau toată silinţa?... Ah,
Oleg, Oleg, Oleg! Fi-ţi-ar de cap, lacomule!... Şi când te gândeşti că am dat
pe el toţi banii puşi la saltea! Terci! Terci! Terci! Să-ţi fie de cap, Oleg!
De cap!
LATIFAH: Ai
reuşit ceva, tată, ai reuşit?
BĂTRÂNUL ADLI: Gura,
Latifah! Nu începe şi tu. Mă străduiesc, chiar dacă nu mă pricep, asta e
important. Sunt muzicant autorizat nu mecanic de bărci.
LATIFAH (conspirativ): Vreau să-ţi spun neapărat ceva. Între patru ochi.
Despre Isra.
BĂTRÂNUL ADLI: N-am timp. Nu
vezi în ce m-am băgat?
SAMIRA: Ghinion,
fetelor, înviorarea, facem o micuţă haltă, un schimb de experienţă printre pete
de petrol şi meduze!... Chiar că e curat ghinion!
BUSHRA: Şi
acum ce facem?! Ne zgâim la soare şi ne boim unghiile? Facem ceva?
SAMIRA: Da,
pe noi. Asta facem. Oricum, e mai sănătos decât să ne-ntoarcem.
BĂTRÂNUL ADLI: Cum
ce? Nu vă e clar? Planul B. Pentru ce credeaţi că sunt şipcile alea gabene date
cu smoală? Puneţi mânuţa şi vâsliţi!
FEMEILE: Noi, oracole, noi?!
BĂTRÂNUL ADLI: Nu, tata
mare! Voi, cine altcineva.
FEMEILE: Ah!
Unu, doi, şiii!
BĂTRÂNUL ADLI: Vâsliţi!!!
FEMEILE: Unu, doi, şiii!
BĂTRÂNUL ADLI: Vâsliţi!!! Vâsliţi!!!
FEMEILE: Unu, doi, şiii!
BĂTRÂNUL ADLI: Tiii!
Candeşte-a furtună! Hai, mai susţinut! Hai, toate într-o duminică!
MAKRAM: Da'
într-o joi ce are? Ce, că doar nu suntem în finale la olimpiadă. Calificările
ne ajung.
BĂTRÂNUL ADLI: Primii
sosiţi, primii serviţi. Ce, credeaţi că suntem singurii care vor să ajungă
dincolo? (În depărtare se aude în mod
repetat: "Unu, doi, şiii! Vâsliţi!!!")
SAMIRA: Da' de odihnit, când ne mai odihnim,
nene Adli?
BĂTRÂNUL ADLI: La
finiş, cum unde?... În
mormânt, la doi metri sub pământ, ai să te odihneşti destul, Samiro! Până
la rai trebuie să tragi tare, să munceşti... Pune mâna pe vâslă şi trage cu nădejde,
ca tăbăcarii din Fes care curăţă pieile de mizerii!... Vâsliţi!!! Vâsliţi!!!...
Isra! Ce faci, Isra?! Nu-ţi mai ridica poalele că mă enervezi! Stai jos. Jos.
Acum ce ţi s-a mai năzărit?
ISRA: Mi-e cald, mă sufoc cu cortul ăsta pe mine... Nene
Adli, nu crezi că ar fi fost mai bine dacă s-ar fi despărţit în două apele şi am fi luat-o
la trap pe
uscat. Una după alta, una după alta, cu trolerele
scârţâind după noi. Scârţ, scârţ! Scârţ, scârţ! Pârţ!
BĂTRÂNUL ADLI: Nu huli, Isra! Nu huli! Nu eu te-am rugat ca să vii cu noi, nu
eu. Adu-ţi aminte că
tu m-ai tras de mânecă, atunci, pe uliţă. Tu. (Tuşeşte înfiorător.) Mama mă-sii de treabă! Chiar că apa asta
trage la greu. Ce mi-o fi trebuit să mă înham la anii mei? Trebuia să mă
gândesc de 99 de ori înainte de a merge cu voi.
JAMILA: Ce i-o fi mamei,
i-o fi şi tatei. Suntem la jumate de-acum. Suntem chiar pe deasupra buricului
mării ăsteia blestemate. Ce-a fost mai greu de-acuma vine!
LATIFAH: O pauză ar fi binevenită, tată. Chiar
aşa. Mai avem nişte ceai leşinat în termos. Zău, îţi mai dregi vocea, ca să fii
mai convingător, aşa ca un adevărat lider... te mai odihneşti şi tu, că doar
n-o fi foc. Ajungem, ajungem, da' nu chiar azi. Ce zici de o pauză? Una mică, desigur,
una de un sfert de ceas.
Mai prindem şi noi puteri. Ne mai întremăm. Mai stăm de vorbă...
BĂTRÂNUL ADLI: "Cel mai bun dejun este cel luat devreme, iar cea mai
bună cină este cea luată înainte de căderea serii."[1] Ba. Zic să lăsaţi miştourile şi
să vâsliţi cât mai
vârtos, cu ce avem la îndemână; să nu vă mai fofilaţi şi să puneţi osu' la treabă, că
nu e de glumă cu toţi piraţii ăştia moderni care pot să ne sară în cârcă din
clipă în clipă. Arşice
ne fac dacă ne prind, arşice. Cel puţin pe mine. Voi o să aveţi, desigur, în
mâinile lor, o soartă cu totul diferită de a mea... Nu vedeţi ce tare s-a întunecat cerul? Trezirea!
Nu vedeţi fulgerele?
Nu vedeţi destinaţia?
TOATE
CELELALTE ÎN AFARĂ DE JAMILA: Nu, oracole. Tu o vezi?
JAMILA: Fetelor,
ce e cu voi?!... Deşi sunt
oarbă, pot să-mi închipui, unchiule Adli. Nu
te supăra pe surorile, nu te supăra pe verişoarele mele, aşa fac când dau cu
bucile de greu. Răul de apă, problemele lunare, emoţiile traversării. Am încredere că suntem, că
tu o să ne duci pe drumul cel bun... Mâine, poimâine, ne bem cafeaua la
Schönbrunn, în gloriosul Gloriette. Rãspoimâine, bem ceaiul şi bârfim cu Regina
Margot. Ah, ce dupace ne vom trage una alteia, ah, ce prietene la cataramă o să
fim!
MAJED: Elisabeth.
JAMILA: Margot,
Elisabeth, te-ai gãsit şi tu taman acu' s-o faci pe deşteapta. Chiar cu mine
care n-am apucat, din cauza beteşugului meu, sã citesc nicio buche de la stânga
la dreapta. Nu e frumos.
BĂTRÂNUL ADLI: Aşa
cum zici. "Să-şi lase voalul
s-atârne peste piept şi să plece privirea şi păstreze castitatea."[2]
TOATE
CELELALTE ÎN AFARĂ DE JAMILA: Aaa! Bună afacere! Ce dornice suntem! În
spatele voalului se ascund atâtea milenii de ură contra noastră, atâtea
milioane de tălpi împuţite pe grumazul nostru delicat, atâtea miliarde de
insulte împotriva existenţei inteligenţei noastre. Suntem înnebunite să ne
ascundem părul sub hijab, suntem înnebunite după divorţul prin SMS, suntem ude
după proba cu patru martori pentru demonstrarea unui viol, suntem atât de
dornice să fim vândute alături de vite la oboare... Chiar că suntem
binecuvântate, mărite Adli, dar nu ne simţim deloc!
JAMILA: O, trebuie să fie atât de frumos
acolo cu atâţia occidentali libertini cu ochelari negri, cu cămaşa descheiată
la şase nasturi, cu părul de pe piept bogat revărsat. Ca la un blockbuster, ca la un film indian cu
super buget. Ca un covor de
Buhara. Ca un păun de azur în sclipirea cornului lunii. (Celelalte râd.)
MAKRAM: Baţi
câmpii, pură şi virtuoasă surioară. Eu una nu văd decât improvizaţia asta de vâslă putredă, pe care îmi vine s-o buşesc ca
pe-o scobitoare de un zid de
beton. Am făcut o adevărată fixaţie. Fi-xa-ţi-e! Mâinile
mele sunt făcute pentru altfel de lucruri. Mai delicate. Mai cu vino-ncoa'. Tot
ce ating se întăreşte... (Râsete. Parodiază) Vâsliţi!!! Vâsliţi!!!
BĂTRÂNUL ADLI: Ho!
Păstrează-ţi nervii de caţă pentru sfârşit. Chiar că semeni cu răposatul meu
frate, cu Jaser, pomenit fie-i numele; că te pui, exact ca şi el, de-a curmezişul
situaţiei, ca un berbec în
călduri pe cărarea şerpuită... Vezi bine că elicea e ruptă, motorul
gripat, Makram,
şi toate magazinele cu piese de schimb sunt închise până la sulivară. Ai vreo soluţie mai bună?
Ai? Dacă ai, luminează-mă, coţohârlo!... Vrei ca valurile să ne aducă înapoi de unde-am plecat?... Ştii bine ce ne-aşteaptă, dacă ne întoarcem... Ştii ce te-aşteaptă acolo, ştii
ce ne-aşteaptă acolo, nu?
Ştii?
MAKRAM: Nu, unchiule Adli, adică ba da. Încercam şi eu să mă
răcoresc într-un mod cât mai puţin penibil. Sper că n-ai pus la inima
ta şubredă.
BĂTRÂNUL ADLI: La
inimă ba, la rânză da. (Cabotin.)
"Ţin într-o mână cupa şi-n alta un Coran/ Şi fac ce-mi spune legea,
şi-o-ncalc în chip viclean/ Aşa îmi trece viaţa sub cerul diafan/ Nu-s nici
păgân cu totul, nici sincer musulman." [3]
MAKRAM: Arabul s-a născut
poet!
BĂTRÂNUL ADLI: Şi nu numai.
Ce, parcă numai el? Toate cele care vin cu răutate spre mine
le dau, conform tradiţiei noastre ancestrale, la spate... Răcoreşte-te, nepoată, răcoreşte-te,
dar în surdină! Mucles!
Nu te împiedică nimeni. Dar nu
pe spatele meu gârbovit, dar nu pe barba mea
colilie... Ce
vă zgâiţi ca la Lună nouă? Vâsliţi!!!
FEMEILE: Ah!
Vâsliiim!
BĂTRÂNUL ADLI: Vâsliţi!!!
FEMEILE: Vâsliiim!
BĂTRÂNUL ADLI: Vâsliţi!!!
FEMEILE: Vâsliiim!
BĂTRÂNUL ADLI: Vâsliţi!!!
FEMEILE: Vâsliiim!
BĂTRÂNUL ADLI: Pauză.
FEMEILE: Pauză?! De ce?! Chiar acum când ne-a venit cheful? Chiar
acum când
ne-am înfierbântat ca motoarele turbo ale maşinii lui Schumacher? Nu e corect!
E-he! Înainte!
BĂTRÂNUL ADLI: De ce înainte?
FEMEILE: Pentru că e mai bine decât înapoi. Pentru
că putem! Pentru că asta ne-am dorit dintotdeauna! De aia!
SCENA II
(Bătrânul Adli, Samira, Bushra, Majed, Latifah, Isra, Makram, Jamila, Miriam)
BĂTRÂNUL ADLI:
Makram!
MAKRAM:
Ce?
BĂTRÂNUL ADLI:
Niciun ce. Ia vino până la mine.
MAKRAM:
De ce? Nu te simţi bine?
BĂTRÂNUL ADLI:
Makram!
MAKRAM: Da,
unchiule!
BĂTRÂNUL ADLI:
De ce pui mâna pe ce nu este al tău? Nu ţi-e ruşine? Aşa te-au învăţat ai tăi?
MAKRAM: Nu
înţeleg.
BĂTRÂNUL ADLI: Ai
grijă că te scot de pe listă... Ce
faci cu aparatul?
MAKRAM: Care
aparat?
BĂTRÂNUL ADLI: De
radio. Al meu. Sony. Nu
încerca să mă prosteşti. Ăla din mâinile tale, ăla de la spatele tău. Hai,
repejor, repejor. Pune-l la loc în rucsac.
MAKRAM: Te rog,
unchiule. Totul e atât de previzibil, totul e atât de monoton. Vroiam şi noi să
ascultăm nişte muzică occidentală. Ce rău poate să facă muzica
occidentală?
Crezi că muzica occidentală e ceva rău?
FEMEILE: Te
rugăm! Te rugăm! Trebuie să aflăm cine e pe poziţia 1, altfel nu mai avem pic
de linişte. Suntem înnebunite după Enrique şi
fraţii săi! Suntem înnebunite
după Top Ten!
BĂTRÂNUL ADLI:
Rămâneţi aşa. Eşti surdă, Makram? Pune-l cu grijă la loc
în husă.
Cu grijă, ai înţeles.
Aparatul ăsta e numai pentru ştiri. Bune sau rele. Ştiri. L-am primit de la
general când am ieşit la pensie. Era al lui, propriu şi
personal. Singura mea amintire plăcută din cei 46 de ani petrecuţi la regiment.
FEMEILE (scandează): Top Ten! Top Ten!
BĂTRÂNUL ADLI: "Visele
unei pisici sunt pline cu şoareci."[4]
MAKRAM: Ce, crezi că vreau să-l mănânc?
BĂTRÂNUL ADLI:
Nu e vorba de asta. Are bateriile slabe. Are
un difuzor spart. Pune-l la loc.
În acest moment nu ne interesează decât ştirile de la BBC. Bune sau rele. Aşa
cum sunt. S-a înţeles?
MAKRAM: Bine,
dar nu i-ai dat deloc drumul până acum. Poate că nici nu mai funcţionează. La
fel ca şi motorul. Măcar să-i facem o probă.
BĂTRÂNUL ADLI:
Asta nu e treaba ta.
FEMEILE (scandează): Top Ten! Top Ten!
MAKRAM: Ah,
vârsta a treia! Ştiri, ştiri şi iar ştiri! Sunteţi în stare să nu vă mişcaţi de
pe canapea şi să le devoraţi 24 de ore din 24. Când am să ajung la anii tăi
n-am să ascult nicio ştire, doar muzică. Numai muzică
americană.
BĂTRÂNUL ADLI:
Treaba ta ce-ai să faci în viitor. În ceea ce priveşte prezentul, eu hotărăsc, cel puţin până ajungem la mal. Trage
bine fermoarul. Să nu se ude, să nu prindă umezeală. Ai înţeles?
FEMEILE:
Parcă e ceva de-nţeles...
SCENA III
(Bătrânul Adli, Samira, Bushra, Majed, Latifah, Isra, Makram, Jamila, Miriam)
BĂTRÂNUL ADLI: Tu de ce nu spui nimic, Majed? Cuminţenia
pământului. De altfel, n-ai scos niciun cuvânt de când ne-am urcat pe pluta
asta de doi bani. Ai amuţit?... Ţi-e
rău? Spune şi tu ceva, vomită cărăbuşi, altfel ar putea crede lumea că ţi-am cumpărat
tăcerea cu un pesmet în plus, că suntem înţeleşi. Arată
că eşti o rudă adevărată, spune
şi tu o prostioară deşteaptă, ceva; aruncă şi tu măcar c-o pietricică neagră în turbanul
meu ponosit, compromite-mă şi tu verbal, altfel nu mă simt
deloc în
larg.
MAJED: Atât timp cât stau şi mă minunez
de ce văd şi aud, buzele mele
sunt încleştate, bunule Adli. Asta e. S-a constatat
existenţa unei cantităţi limitate de inteligenţă pe Pământ.
CELELALTE: Aaa! Aaa!
Aaa!
BĂTRÂNUL ADLI: Ce
duna mea! Ce vrei să spui cu tâmpenia asta?
CELELALTE: I-auzi! I-auzi!
Are pornirea grea. Tace din respectul
bazat pe calcule matematice!
Mironosiţa!
BĂTRÂNUL ADLI: Şi cam ce fel de minunăţii ar putea fi vorba, Majed?
Luminează-ne!
CELELALTE: Chiar! Chiar! Suntem foarte întunecate.
Mai ales în cerul gurii. (Latră.)
MAJED: Când zece sau douăzeci de cobre sunt înghesuite în aceeaşi cuşcă,
după un timp, încep să se sfâşie între ele, chiar dacă au asigurată hrană destulă.
CELELALTE: Ce? Ce-a vrut să zică cu asta? Ce să? A
vrut să zică ceva? (Sâsâie.)
MAJED: N-am
vrut să spun mai mult decât am spus. Aţi priceput?
SAMIRA: Adânc, căpoaso, foarte adânc, Majed! Credeam că poţi mai mult, mai ales după câte am
pătimit cu toate ca să poţi ajunge la Universitate. Mai ales după câtă foame am
făcut ca să ne năuceşti cu vrăjeli din astea ieftine. Chiar că ne ia cum
suntem, chiar că ne ia de
proaste fetiţa asta plină de coşuri... Eram ferm-ferm convinse
că eşti doar la Medicină Veterinară, nu şi la Filozofia Curului. Chiar că ne-am
înşelat în privinţa profilului tău real. Scuze. Nu ştiam c-ai terminat două
facultăţi.
MAKRAM: Las-o, Samira! A bătut-o crunt soarele în cap... Şi
ce legătură avem noi, deşteapto, cu şerpălăii ăştia ciudaţi care se înfruptă unii din ceilalţi?
Spune-i surorii tale, Makram, ca să audă toţi.
MAJED: Noi nu. Ei au legătură cu noi. De altfel...
ISRA: Tăceţi! M-am
săturat de interminabilele, de prostiile voastre învelite
în chador.
Dacă aţi fi fost atât de deştepte cum vă credeţi, n-aţi
fi tânjit după alte orizonturi, aţi
fi înfruntat decent riscul istoriei noastre, situaţia de rahat în care
ne-au băgat alţii, aţi fi rămas
cu toate acasă să aveţi grijă de livezile cu smochini.
(Mugete.)
BĂTRÂNUL ADLI: Isra! Fecioară! Mai dă-ţi jos din
boarfe, să nu te aprinzi. "Cămila nu-şi vede propria cocoaşă; ea vede doar
cocoaşa surorilor sale."[5]
Credeam că ora de informare politică, credeam că etapa de convingere s-a
sfârşit. Ce era să mai facem printre dărăpănăturile alea? Spune şi tu. Ştii bine că asta era ultima soluţie
rezonabilă.
Unica... Of,
nu mai poţi să mai ai pic de intimitate pe platforma asta... Vâsliţi! Nu mai trageţi cu
urechea, că mă strânge rău în spate! Vâsliţi nu bârfiţi!!!
ISRA (continuă): Da, da. Nu v-aţi fi lăsat iubiţii să gâfâie şi să facă "mânăreli" lângă capre, prin tufele uscate
de mărăcini.
BĂTRÂNUL ADLI: S-a-ntărit
pustia. Acum e beton.
CELELALTE: Ce?!... (Behăituri.) Vai! Vai! Vai!... Ceee?... Ce-a zis?.. (Icnete.) Na, c-a zis-o, fetişoara,
cuminţenia pământului! S-a dat de gol!... De fapt, a zis ceva foarte romantic
pentru înţelegerea ei primitivă, nu? (Behăituri
şi icnete.)
BĂTRÂNUL ADLI: Nimic,
nimic... ce să zică? U-hu! Cred c-am surzit instantaneu. Nu orice scoică plină
de mâl adăposteşte-o perlă... Da, da, s-a dus ruşinea de pe platforma asta
improvizată. Puteţi, de-acu' înainte, să spuneţi tot ce vă vine la gură, chiar
să şi scoateţi flăcări vineţii pe nas. Totuna-i.
MAKRAM: Ta-na-na-na!
Ce v-am spus? V-am spus, nu? De la râme şi şobi, micuţa noastră a sărit direct
la porcoşenii. A avansat, a depăşit-o cu mult pe Majed. Medicină Umană. Şi asta
nu e decât începutul. O cunosc de-a fir a păr. Până la dragoni şi alte
scrânteli nu mai e decât o singură ţopăială pentru vrăbiuţă. Mică.
CELELALTE: Ce
vacă mare! Holstein! Am putea, din pielea ei, să facem un cort pentru tot satul
şi tot ne-ar ajunge de încălţări lungi. Ba chiar şi de bice, ca la Katowice.
BĂTRÂNUL ADLI: Femei
sunteţi voi? Femei?! Nu vă e ruşine?
CELELALTE: Ruşine? De ce să ne fie ruşine, oracole?
Doar n-am fost făcute din ruşinea noastră ci din neruşinea altora. (Gâfâituri.)
BĂTRÂNUL ADLI: Dacă
nu, să vă fie! Staţi jos cu valurile astea, jos, altfel riscăm să ne răsturnăm
cu cracii sus. Jos! Jos!
CELELALTE: Aaa! Toată viaţa am stat jos, acum vrem
şi invers! Aaa!
ISRA: Aaa!
BĂTRÂNUL ADLI: Niciun
"aaa"... moţato! Propoziţia
asta fără perdea chiar le întrece
pe toate. Modestia este trandafirul tuturor
însuşirilor. Să-ţi fie ruşine, fată, pentru că nu foloseşti într-un mod adecvat
arabescurile, figurile noastre tradiţionale de stil. Mi s-au topit urechile, mi
s-a înnegrit barba în galben când te-am auzit... Deşi, fie vorba între noi,
n-am auzit nimic din ceea ce un bărbat lipsit de perspective nu ar fi putut, nu
ar fi vrut să audă.
ISRA: Scuze, tataie, dar
vrei sau nu vrei, ăsta-i adevărul gol-goluţ, ce s-o mai dăm
de-a dura, ce s-o mai cotim după cireş. Eu n-am fost de acord cu
plecarea asta precipitată, cu tâmpenia asta lugubră, să fugim unde şi-a înţărcat dracu' plozii. Am fost
forţată de împrejurări. Jur. Dac-ar fi ştiut Jamal al
meu ce urmăriţi, m-ar
fi răpit din serai chiar din noaptea aceea... Eu
am un alt traseu. Unul prestabilit. Opreşte pluta, tataie, cobor! (Râsete.) Cobor! Nu glumesc! Pe
bune!
BĂTRÂNUL ADLI: Gura!...
Gura!... Clar! Răul de mare, zeama clocită de castraveţi a lui Jamal ţi-au tulburat definitiv minţile. Nu te mai agita ca
un ou fiert în oţet! Ce
ai?! Vrei să ne răsturnăm
cu tot calabalâcul, cu toate boarfele? Asta vrei?... Aşază-te pe vine, am zis! Aşază-te! Nu vezi ce valuri mari?...
Nu vezi ce valuri mortale?
ISRA: Cobor! Serios
acum! Vorbesc foarte serios! Cobor!
Unde e semnalul de alarmă? Merg pe apă cu tălpile goale! Surfing fără surf, mă
auzi? (Strigă în depărtări.) Iubitule Jamal, sosesc, aşteaptă-mă lângă debarcader
cu cornul tău întărit sub halatul imaculat, cu
Cornul Abundenţei Maxime!
În maximum zece ani vom umple la loc toate cocioabele pustiite, vom lipi la loc
toate pietrele dărâmate. Vom reînfiinţa crescătoria de iepuri albi de Angora.
În zece ani, toate livezile de curmali, toate ugerele caprelor vor fi pline. Să
vezi atunci, flăcău, ce-o să ne mai invidieze vecinii pe care nu-i mai avem,
ce-o să crape de ciudă bărboşii de la cooperativa de zaruri. (Râsete.)
BĂTRÂNUL ADLI: Ce mai staţi? Cum
ne-am înţeles? Doar v-am
prevenit, de la plecare, că nu e de glumă cu una
ca ea. Antidotul!... Legaţi-o
fedeleş şi daţi-i câteva dupace, să i se urce mintea
la cap! E numai spre
binele ei! E numai spre binele nostru! Nu vedeţi că
ne răstoarnă?
Ca
la un semnal, toate femeile sar asupra Isrei şi o leagă cu ce găsesc la
îndemână.
Bulibăşeală, icnete
şi ţipete.
ISRA (se zbate): Curvelor fără talent!... Curvelor!... Am să vă tai gâţele,
am să vă smulg pletele
întunecate când dormiţi! Am să
vă mânjesc cu propriul rahat din ţucal, amărâtelor! Ăsta da ruj cu adevărat
natural. Să nu mai râdeţi ca proastele de studiile mele incomplete, de
crescătoria mea plină de pufoşenii. Ciudoaselor! (Strigă.) Jamal! Jamal, umple-le toate golurile! Bagă cuţitu-n ele,
Jamal!
BĂTRÂNUL ADLI: Nu o băgaţi în seamă. Nu ştie nici ea prea bine ce
spune. Durerea cea nemărginită după mama ei
vitregă i-a rătăcit
minţile... Vâsliţi, fetelor!!! Cu lighenele, cu tăvile, cu
linguriţele, cu tot ce aveţi la îndemână! Un singur centimetru poate face
diferenţa dintre viaţă şi moarte. Nu contează cu cât înaintăm, important e să
înaintăm chiar stând pe loc.
FEMEILE: Nu
contează cu cât înaintăm, important e să înaintăm îndărăt! Important e să ne
distrăm pe barba, pe portofelele altora! Unu, doi, şiii!
BĂTRÂNUL ADLI: Vâsliţi, nu staţi cu ochii beliţi!!! Vâsliţi!!!
FEMEILE: Unu, doi, şiii! Vom
ajunge cândva? Vom ajunge undeva? Şi dacă da, cum ne vom da seama când vom
ajunge?
BĂTRÂNUL ADLI: Atunci
când vom ajunge. O să vă daţi seama şi singure după priveliştea total diferită,
o să vă daţi seama şi fără ghid, o să vă daţi seama şi fără să vă daţi seama. Vâsliţi!!! Şi să nu mai aud
niciun plisc, dacă nu vreţi să vă las de capul vostru pe care nu-l aveţi, aţi
înţeles?
FEMEILE: Ce
naiba să înţelegem, "înţeleptule", dacă nu avem cap pe care să ne
atârnăm pliscul? Vai! Vai, ce prostie! Spune şi tu cum să ne dăm seama! Spune!
SCENA IV
(Bătrânul Adli, Samira, Bushra, Majed, Latifah, Isra, Makram, Jamila, Miriam)
BĂTRÂNUL ADLI: Pauză!... Prezenţa, să facem prezenţa! Jamila?
JAMILA: Iar
eu prima?! Prezent!
BĂTRÂNUL ADLI: Makram?
MAKRAM: Prezent!
BĂTRÂNUL ADLI: Latifah?
LATIFAH: Ce?
BĂTRÂNUL ADLI: Niciun
ce, indisciplinato! Spune "Prezent!", atât şi nimic mai mult!
LATIFAH: Prezent!... E bine?
BĂTRÂNUL ADLI: Bushra?
BUSHRA: Prezent!
BĂTRÂNUL ADLI: Isra?
ISRA: ...
BĂTRÂNUL ADLI: Isra!!!
ISRA (mormăie): Ai orbu' găinilor? Aici!
BĂTRÂNUL ADLI: Ce ai,
copilă? Iar ţi-e rău?!... Samira?
SAMIRA: Prezent!
BĂTRÂNUL ADLI: Majed?
MAJED: Prezent!
BĂTRÂNUL ADLI: Miriam?
Miriam!
ISRA: Ridică zgaiba, muto! Ce, încă n-ai
învăţat lecţia?
MIRIAM: (Onomatopee. Gesticulări.)
ISRA: Sus! Sus, Miriam! Cât mai sus! (Îi susţine mâinile ca la un concert
occidental.)
BĂTRÂNUL ADLI: Drăguţa
de tine, nu te mai strădui, te-am văzut, te-am văzut. Cum să nu te văd, tocmai
pe tine, cea mai cuminte, tocmai pe tine, cea mai ascultătoare, să nu te văd...
Bun. Sunteţi toate în păr. Care
dintre voi ştie să cânte ceva ca lumea?
ISRA: Miriam, cine altcineva! Ea are
urechile călcate de elefanţi.
BĂTRÂNUL ADLI: Asta-i
cea mai proastă glumă a ta, Isra, pe ziua de azi! Potoleşte-te! Ce ai? Nu te-am
mai văzut niciodată aşa de pornită. Chiar că sari calu' pe dedesubt!
VOCI DISPARATE: Oarba! Se ştie! Noi
nu ştim decât să ne pieptănăm cu cărare pe mijloc, ca să ştie pe unde s-o ia
păduchii. Oarbele au cele mai
bune voci din lumea aceasta, de asta câştigă toate concursurile de super
talente, de asta iau tot caimacul la serbările
organizate de Ziua Nisipului, de asta iau faţa mortului la priveghi! (Scandează.) Jamila!
Jamila!
BĂTRÂNUL ADLI: Jamila, te rugăm, fără moţocuri
prelungite!
Dă-i drumul, cu sentiment consolidat!
JAMILA (cu subînţeles vizibil): Nu cânt pentru nepricepuţi, pentru
cei care fac adnotări pe hârtia igienică refolosită, nu cânt decât pentru cei care le au pe
bune cu notele
de pe portativ!... Nu cânt pentru nimeni altcineva decât pentru tine,
dragule, unchiule Adli, oracole, salvatorul
nevinovăţiei şi virginităţii noastre colective; pentru că ştiu că, azi
noapte, a fost ziua ta... Nu
cânt pentru nimeni altcineva decât pentru tine, dragule, unchiule Adli, pentru
că ştiu că, în tinereţe, ai fost angajat cu
carte de muncă în orchestra regimentului şi
eşti cu dările la zi.
BĂTRÂNUL ADLI
(înmuiat de amintiri):
Capelmaistru. Cu doi ani înainte de pensie. Chiar
când îmi luasem gândul. O,
ce barbă cănită, o, ce uniformă frumoasă mai aveam. Toată cu fir... Când dirija Adli Bazizi, muierile de lângă palat lăsau pe sub burka dâre alunecoase
pe stradă, lungi
ca nişte comete
punkiste, de mă înjurau
încontinuu firmele de
salubritate. Parcă aveau abonament nelimitat la
frigiderul meu, de nu mai puteam să-l închid nici cu picioarele de umplut ce
era.
Nemuritorul,
căpitanul Ahmed Shah Poor,
cel de dinaintea mea, crăpase din cauza unei banale operaţii de apendicită. Nu
mă-ntrebaţi, că nu ştiu cum. Azi
era, mâine nu era. Ha, ha, ha! Toţi pupincuriştii, toţi colegii din fanfară l-au regretat
teoretic. Nu
şi eu, pentru că, după cum bine mă ştiţi, după cum bine mă cunoaşteţi, nu prea
le am cu regretele, mai ales cu cele eterne. De fapt, toţi îi erau rude, numai eu nu; nu ştiu cum de mă rătăcisem, eu, un băiat sărac de la ţară cu
pantalonii legaţi cu sfoară putredă, printre ei.
De ce să vă mint, eu nu l-am regretat nici cât negru
sub unghie pe pilosul, pe înfumuratul ăsta de Ahmed care se lăuda la toţi că are
postul pe viaţă; şi, dacă nu dădea colţu', nu mai apucam, în veci şi de-a pururi, să-i iau locul
călduţ. Nu mai apucam să
avansez un centimetru din cauza lui; cu toate că, la
colţuri, toţi colegii îmi recunoşteau calităţile. În şedinţe însă nu sufla
niciunul despre asta. Bicisnicii.
FEMEILE: Parcă mai era,
parcă mai este ceva de
înţeles din viaţa asta? Yid
milaad sa`iyd! [6]
La mulţi ani, unchiule Adli, norocosule... Cântă, Jamila, ca
să ne mai înveselim; lasă
fasolelile pentru mai târziu, când o să punem piciorul
pe uscat. Pân-atunci,
dă-ne doar voie să te însoţim, să
te susţinem vocal... Măcar atât. Fă dedicaţia aia idioată
unei rude dragi!
JAMILA (cântă): Preţul barilului nu are valoare,/
Soarele iese şi intră în mare,/
Suntem nebune după lapidare/
Ah, ce nebune suntem după
lapidare!
FEMEILE: Suntem nebune după lapidare/ Ah, ce nebune suntem după lapidare!
BĂTRÂNUL ADLI: Măi,
fetelor, voi nu mai ştiţi şi altceva în afară de lălăiturile astea? Lăsaţi
cântecele tradiţionale, am ajuns în apele internaţionale, aici nu v-aude nimeni
din cine trebuie să nu v-audă, daţi drumul la un evergreen! Aia nu, aia nu, merit măcar asta, nu? Măcar o dată în
viaţă. Cum stăm cu limba şi literatura engleză?
MAJED: Foarte
bine, adică deloc. De fapt nici ea nu stă prea bine cu limba noastră. Ne cam
toacă mărunt.
CELELALTE
FEMEI: Să
nu generalizăm, surioară. S-a inventat playback-ul.
Ne luăm după Miriam.
BĂTRÂNUL ADLI: Ce-aţi
zice de "Yesterday"? Acolo unde mergem, oamenii sunt judecaţi după
muzica pe care o ascultă. Mobilizarea pe versuri! S-a înţeles?... Nu de alta,
dar să nu creadă că suntem nişte supăraţi de klingonieni, nişte îmbâcsiţi care
trag de zor cu bazooka şi violează oi.
SCENA V
(O voce dizgraţioasă, Bătrânul Adli, Samira, Bushra, Majed, Latifah, Isra, Makram, Jamila, Miriam)
Semnale luminoase şi sonore
foarte agresive.
O VOCE DIZGRAŢIOASĂ: Export-export!
Daţi-vă, daţi-vă, mamelucilor,
la o parte, dacă existaţi! La o parte!
Export-export! (Sirene fără coadă.)
MAKRAM (în transă): A pronunţat cineva
cuvintele care-mi ghidează existenţa?... V-am spus că trebuie să fie de-ai
noştri? V-am spus!
CELELALTE FEMEI: Sst! Sst! Capul în
cutie!
BĂTRÂNUL ADLI: Ca să vezi ce sărac ne e
vocabularul când dă de nişte arginţi. (Tare.)
Suntem atât de sperioşi, ca nişte turturele din India. Ia-ne cu uşurelul, cu
duhu' blândeţii, Voce.
O VOCE DIZGRAŢIOASĂ: Ce pavilion arboraţi? Pe
cine reprezentaţi?
BĂTRÂNUL ADLI: Pe noi. Doar
atât. Pe cine altcineva ar mai trebui să reprezentăm?
O VOCE DIZGRAŢIOASĂ: Repet. Ce e cu steagul ăla
căcăniu de pe catarg?
BĂTRÂNUL ADLI: Sunt
izmenele mele întinse la uscat. Ceea ce vedeţi în mijlocul lor nu e nicio stemă.
Culoarea îmi aparţine, e brevetată. Dacă vă interesează, mai am câteva pe stoc.
O VOCE DIZGRAŢIOASĂ: N-avem vreme de cioace,
moşule, suntem grăbiţi! Tancurile, tunurile, rachetele pe care le transportăm
trebuie să ajungă la timp. Daţi-vă
urgent la o parte!
BĂTRÂNUL ADLI: Suntem
pierduţi în ceaţă. Nu vedem, nu întrezărim nimic concludent. Ghidează-ne,
Voce, cu duhu' blândeţii şi iubirii. În stânga sau în dreapta?
O VOCE DIZGRAŢIOASĂ: În
ce parte doriţi, tata Noe, numai daţi-vă la o parte, pentru că mijlocul e
închiriat, e concesionat de companiile noastre
pentru următoarea mie de ani...
Ne încurcaţi graficul. "Vasele de marfă au întâietate în faţa celor încărcate
cu răniţi
ori cadavre." Astea sunt noile acorduri maritime
parafate. Nu ştiaţi?
BĂTRÂNUL ADLI: Ca să vezi, Voce. Serios? Nu ştiam ce
să ştiu. Şi asta cam
de când?
O VOCE DIZGRAŢIOASĂ:
Asta de când nu ştiaţi. De când s-au înmulţit hoiturile neştampilate
care circulă nestingherit. (În depărtare se aude în
mod repetat: "Unu, doi, şiii! Vâsliţi!!!") Lămurit? N-aţi studiat
regulamentele, nu sunteţi
instruiţi?
BĂTRÂNUL ADLI: Tţ!
O VOCE DIZGRAŢIOASĂ: Şi
atunci, dacă nu sunteţi instruiţi, dacă n-aţi vrut
să semnaţi niciun acord
internaţional aflat în vigoare,
ce pixu' meu căutaţi pe ruta asta ocolitoare, cu pluta asta
tembelă, pe ceaţa asta? Ce
transportaţi sub prelată?
BĂTRÂNUL ADLI: Brânză.
(Behăituri de sub prelată.)
O VOCE DIZGRAŢIOASĂ: Irelevant.
Nu ne interesează produsele tradiţionale. Ce firmă reprezentaţi? Cine sunteţi voi?
BĂTRÂNUL ADLI: Suntem
nişte musulmani OK!
O VOCE DIZGRAŢIOASĂ: Musulmani
OK pentru cine? Pentru noi sau pentru voi?
BĂTRÂNUL ADLI: Pentru
toată lumea, dar mai mult pentru nimeni. Suntem tot ce vreţi să fim şi chiar mai mult decât atât... Suntem cumva rude?
O VOCE DIZGRAŢIOASĂ: Ce
glumă proastă! Suntem oameni de
afaceri. Cravate şi carduri. Export. Asta este religia noastră de
bază. Una din cele mai
profitabile religii, după părerea contabililor noştri
experţi. Voi cu ce vă
ocupaţi? Recepţie!
BĂTRÂNUL ADLI: Cu ce ne ocupăm? Suntem o echipă de arheologi plecaţi
să dezgroape Binele de Departe, pentru că Binele de Aproape
ne-a cam dat cu tifla.
Unde? Acolo unde s-o găsi. Dacă n-a apucat să putrezească
peste tot.
O VOCE DIZGRAŢIOASĂ:
Ce?! Sunteţi prea mici pentru radarul nostru. Pe
bune, ce transportaţi
cu adevărat, că nu reuşim să ne
dăm seama după scanner? Recepţie!
BĂTRÂNUL ADLI: Opt visuri măreţe. Atât.
O VOCE DIZGRAŢIOASĂ:
Vise sau visuri?
BĂTRÂNUL ADLI: Atenţie
la sufixe! De acolo încep toate marile nenorociri. Visuri.
O VOCE DIZGRAŢIOASĂ:
Nasol, bătrâne. Aveţi tonajul total
depăşit. Ne încurcaţi
socotelile. Export-export! La o parte! Reprezentaţi un risc accentuat pentru bună circulaţie
a valorilor. Noastre.
BĂTRÂNUL ADLI: Poate. Ştiu şi eu. Ce-am putea să le facem
cu hârbul nostru improvizat matahalelor voastre de oţel?
O VOCE DIZGRAŢIOASĂ: Să
le răsturnaţi, să le trimiteţi la fund. N-aţi auzit de Boeing-urile
777 prăbuşite din cauza unei singure ciori? Eliberaţi ringul! Ce, nu vă e clar?
BĂTRÂNUL ADLI: Nimic. Credeam că le întărim. Vânturile moderate sunt
adevărate întăritoare pentru rădăcini. Mai ales pentru cele
aeriene.
O VOCE DIZGRAŢIOASĂ:
Bă', chiar că eşti prost. Bătrân şi prost. M-am
lămurit. Da' rău, rău de tot. Cine dracu' ţi-a dat brevetul? Cine
te-a pus căpitan pe pătărania aia de pefeleu?
BĂTRÂNUL ADLI: Soarta. OMF!
O VOCE DIZGRAŢIOASĂ: Ce?!
BĂTRÂNUL ADLI: Organizaţia
Mondială a Femeilor. De fapt, m-am autodesemnat pentru că n-avea cine să mă
propună. Din modestie. Un adevărat Modest Mussorgsky al cârmei.
O VOCE DIZGRAŢIOASĂ: Ha-ha-ha-ha!
N-am auzit de organizaţia
asta
secretă
până acum. Spune pe litere ca
să putem verifica.
BĂTRÂNUL ADLI: O-M-F! Recepţie!
O VOCE DIZGRAŢIOASĂ:
S-a notat. De ce-aţi oprit motoarele?
BĂTRÂNUL ADLI: Din cauza
unui fost prieten, un rus cinstit, plin de găuri cu model. Nu ne-am prea
înţeles la preţ. Din cauza limbii diferite, bineînţeles.
O VOCE DIZGRAŢIOASĂ:
Ce?!
BĂTRÂNUL ADLI: Lucru
de mântuială. Ele ne-au oprit
pe noi.
O VOCE DIZGRAŢIOASĂ:
Bă', tu eşti prost sau prost-prost?
BĂTRÂNUL ADLI: Cum vă convine, e bine?
O VOCE DIZGRAŢIOASĂ: Nici
aşa, nici aşa. De întreabă paza de coastă dacă ne-ai întâlnit,
spune-le că nu prea. Ai înţeles?
BĂTRÂNUL ADLI: Da', ce-s prost!
O VOCE DIZGRAŢIOASĂ:
Nu, dar prin ceaţa asta deasă, aşa pari.
BĂTRÂNUL ADLI: Aici trebuie să vă dau dreptate şi să le spun tot
adevărul. De-a
fir a păr. În ceea ce vă
priveşte, părerile mele nu diferă prea mult de ale voastre.
Iată un punct comun. Dăm cu banu'?
O VOCE DIZGRAŢIOASĂ: Peştele cel mare înghite pe
cel mic! Dacă aflăm c-ai ciripit, chiar şi cu o jumătate, chiar şi c-un sfert
de octavă, te-am halit! Te găsim
oriunde. Bum-Bum şi gata cu tot OMF-ul tău cu tot! Export, export! Hap-hap!
BĂTRÂNUL ADLI: "Pe
fratele tău îl poţi apăra de oricine, dar nu şi de el însuşi."[7] Păcat
că exportul, păcat că bogăţiile pe care le purtaţi nu vă ţin de foame. Păcat că
exportul, păcat că bogăţiile pe care le purtaţi cu voi nu vă ţin de sete.
O VOCE DIZGRAŢIOASĂ: Parcă sărăciile voastre vă
ţin? (O sirenă lungă cât Vinerea
Mare.)
BĂTRÂNUL ADLI: As-Salamu Alaika wa Rahmatullah![8]
SCENA VI
(Bătrânul Adli, Samira, Bushra, Majed, Latifah, Isra, Jamila, Miriam)
BĂTRÂNUL ADLI: Prezenţa, să facem prezenţa!
FEMEILE: Iar?!
Unchiule Adli, ţi
s-a pus pata pe noi, eşti
cumva obsedat?
BĂTRÂNUL ADLI: Hm! Ce vorbă e asta?... Jamila?
JAMILA: Ce
vorbă să fie, fixistule? Una de-a noastră! Pre-zent, să trăiţi!
BĂTRÂNUL ADLI: Makram? Unde-i Makram?
JAMILA: Şi tu, unchiule... S-a dus ca tot omul... în spatele
panoului de tablă. Înţelegi? Mi-a spus mie
să-i ţin locul... Chiar că ai putea să încerci să fii mai delicat,
chiar dacă nu te caracterizează.
Chiar că nu mă aşteptam, tocmai de la matale, un
artist consacrat al deşertului, la una ca asta. Avem şi noi dreptul moral să ne
defecăm.
BĂTRÂNUL ADLI: În orice situaţie
excepţională, Jamila, drepturile femeilor sunt anulate chiar dacă nu există. Am
dat cu subsemnatul pentru voi? Am dat! S-a înţeles?... Makram! Trage apa! Arată-ţi boiul
gingaş, Makram!...
Mak-raaam! (Linişte
înfiorătoare.)
BUSHRA: Eşti mai rău decât un catâr
castrat şi presărat cu sare.
Ce n-ai înţeles? Are şi ea dreptul la o mică pauză de
intimitate, are şi ea dreptul să-şi pudreze nasul.
BĂTRÂNUL ADLI: Dacă
intimitatea asta a ei ţine cât o nemurire, nu. N-am înţeles de ce întârzie atât. Makram! Nu fi
copil! Nu ne deranjează cum arată nasul tău. Suntem
alături de tine, suntem în
familie! Ce, puii mei morţi,
faci acolo de atâta timp?... Mak-raaam! Treci la loc, se face
apeluuul! (Linişte şi mai
înfiorătoare.)
LATIFAH: O fi de la conserve. O
borfăie. Nu i-o fi priit
ceva. Unchiule, chiar că exagerezi. Pe bune.
BĂTRÂNUL ADLI: Taci! Mi-am pus obrazul că vă duc pe toate vii
şi nevătămate
la ţărm. Voi ce,
v-aţi pus
fundu' la bătaie ca mine? V-aţi
pus ceva? Voi nu aveţi nicio
responsabilitate în faţa celor de acasă, eu da... Makram! Mak-raaam! Să-şi pună cineva mâna la nas
şi să meargă repejor după
Makram!... Care este cea mai bună prietenă a lui Makram?
LATIFAH: Makram,
cine altcineva, după cum cea mai bună prietenă a lui Latifah sunt chiar eu.
ISRA: Latifah.
Cu ea stă, mai tot timpul, bot în bot, de parcă ar cloci ceva. De asta, uneori,
mi-e frică să nu se îmbolnăvească ambele de botulism.
BĂTRÂNUL ADLI: Latifah? Aaa! Trebuia să-mi închipui.
LATIFAH: Ce, tată?
BĂTRÂNUL ADLI: Niciun ce, fată! Spune "Prezent"!
LATIFAH: Prezent!
BĂTRÂNUL ADLI: Mergi tu! În tine am încredere,
doar eşti rudă de gradul întâi. Sânge
din sângele meu. Minţi cu
cel puţin 55% mai puţin decât
surorile tale mai mari. Hai!
LATIFAH: Unde?
BĂTRÂNUL ADLI: La Polul Nord!... După Makram, în spatele panoului, la
pupa, cum unde?
LATIFAH: Da' ce, eu sunt mai proastă?
BĂTRÂNUL ADLI: Latifah! Ce-ai vrea să-ţi răspund? Ne
aud verişoarele tale cum mă faci de cacao, cum îmi ştirbeşti autoritatea. Vrei să-ţi răspund sau...? (Sunetul unei palme.)
LATIFAH: Mulţumesc, tată!
Mai am un obraz!
BĂTRÂNUL ADLI: Io-te-te la
ea! Executa-rea!
LATIFAH: Merg, tată, merg, merg. Numai nu mă zori. Placajul ăsta plin
de vaselină e atât de alunecos.
N-am semnat niciun fel de norme de protecţie a muncii. Dup-aceea trebuie
neapărat să vorbim ceva serios.
BĂTRÂNUL ADLI: Ţine-te bine de frânghii şi
lasă gargara. Bushra?
BUSHRA: Aici!
BĂTRÂNUL ADLI: Isra?
ISRA: ...
BĂTRÂNUL ADLI: Iar
dormi pe
tine, Isra? Isra!!!
ISRA (mormăie): Ia-mă-ncet că ameţesc... Ce, iar s-a umflat rânza-n tine? Vezi că (Sic!) cu mine nu-ţi merge ca (Sic!) cu fii-ta... Chiar că te trezeşti la apelul de dimineaţă al
bocancilor, la regimentul vostru cu cai de lemn. Bine v-a făcut ce
v-a făcut generalu' ăla drăcos. Păcat că l-au transferat pe linia frontului,
când au început să curgă bombele peste noi.
BĂTRÂNUL ADLI: Şi ce, crezi că e ceva rău să fii disciplinat?...
Samira? Unde eşti, frumoaso?
SAMIRA: 'Neaţa!
Prezent!
BĂTRÂNUL ADLI: Majed?
MAJED: Prezent!
BĂTRÂNUL ADLI: Miriam? Miriam!
ISRA: Ridică zgaiba! Ce,
încă n-ai învăţat lecţia? Haut les mains!
Haut les mains![9]
MIRIAM: (Onomatopee. Gesticulări.
Semne obscene accidentale.)
ISRA: Sus! Sus, Miriam!
Of! Cât mai sus! (Îi susţine mâinile ca la un concert
cu Al Bano & Romina Power.)
LATIFAH (disperat): Nu e nimeni după panou.
Nici măcar un mesaj de adio. Nici măcar un căcat. Scuze pentru lipsa totală de
noutăţi.
BĂTRÂNUL ADLI: Ce?!
LATIFAH: S-a
ridicat ceaţa, a dispărut
creaţa. A dispărut
fără nicio urmă.
BĂTRÂNUL ADLI: Nu fi nebună. De
ce să dispară? Unde să
dispară?
LATIFAH: Să-şi
îndrepte nervii cu placa. În
Triunghiul Bermudelor. În al nouălea cer. De unde să ştiu eu,
tată?
Că doar nu sunt secretara ei.
BĂTRÂNUL ADLI: Păi tu erai parcă prietena ei cea mai bună. Cea
care-i citea gândurile ca de pe un prompter.
LATIFAH: Am fost, până la dispariţia ei
fizică. Dar
acum, nu pot să fiu cea mai
bună prietenă a cuiva care nu mai este. S-o fi urcat pe furiş,
în timpul manevrelor de ocolire, în vasul care era să ne răstoarne azi noapte. Mai mult ca sigur,
că doar ştie toată lumea că e rea de muscă... Aţi văzut doar ce priviri îi
arunca de sub prelată madam Capot maimuţoiului
ăluia de secund... Doar ne-a
avertizat că se plictiseşte cu noi, că nu îi plac moacele noastre
croşetate, că este o adeptă acerbă a biodiversităţii.
BĂTRÂNUL ADLI: Ai, ai, ai, ai, ai, ai, ai!
CELELALTE FEMEI: Ai, ai, ai, ai, ai, ai, ai!... Ai, ai, ai, ai, ai,
ai, ai! Am pus-o de mălai!
BĂTRÂNUL ADLI: Nu mă mai îngânaţi!
CELELALTE FEMEI: Nici gând. N-avem niciun interes.
Cine-ar vrea să semene cu o mumie cu mustăţi?
BĂTRÂNUL ADLI: N-a lăsat niciun bilet
semnat?
Nicio telegramă? Niciun
testament? Nimic nimic?
LATIFAH: Unde să lase?
BĂTRÂNUL ADLI: Cum unde? În bagajele personale.
JAMILA: Biata
de ea. Era atât de săracă
încât prăpastia dintre picioarele ei îi era singura avuţie...
CELELALTE FEMEI: În privinţa asta îi semănăm
întrutotul. Chiar că suntem gemene. Vrei să te convingi?... Pfu!... Pfu!...
Pfu!... Vrei să te convingi?...
BĂTRÂNUL ADLI: Pfu!
Pfu!
MAJED: Nenea oracol, acum nu ţi se pare
că tu ne cam îngâni?
BĂTRÂNUL ADLI: Eu?!
Da' de unde. Fluier a pagubă-n ciuperci otrăvite, dar n-aveţi cum să vă daţi
seama de vreme ce sunteţi în doliu permanent. Aţi înţeles?
CELELALTE FEMEI: Să trăiţi! N-am înţeles
nicio iotă! N-ai zis tu că suntem "văduvite de cerebel"?
BĂTRÂNUL ADLI: Metaforic
vorbind. (Aruncă paravanul de tablă în
apă.) Începând de astăzi, pe platforma asta nu mai
există niciun fel de secrete, nimic de ascuns. Trebuie să cunoaştem, să
înţelegem perfect nevoile celorlalţi, ca să putem deveni mai buni, mai uniţi.
Transparenţă totală. Proclam egalitatea în drepturi şi îndatoriri. Suntem o
adevărată familie monoteistă care se închină la doi zei. Una cum n-am fost. S-a
înţeles?
CELELALTE FEMEI: Să trăiţi, căpitane! S-a
înţeles?
BĂTRÂNUL ADLI: Rău
cu rău, dar mai rău e fără rău! Cel mai bine e cu groaznic.
JAMILA: Cel puţin vom avea linişte de
acum încolo, cel puţin până la următoarea furtună.
BĂTRÂNUL ADLI: Vâsliţi, puturoasele! Vâsliţi!!!
JAMILA: Până când, dacă nu
vă e cu supărare?
BĂTRÂNUL ADLI: Până iese
untu' îndărătniciei din voi. Clar?
FEMEILE:
Foarte!
SCENA VII
(Bătrânul Adli, Samira, Bushra, Majed, Latifah,
Isra, Jamila, Miriam)
BĂTRÂNUL ADLI: Ce tot te freci acolo? Dă-te, fată, de la margine. Hai,
hai! Dă-te, că mă bagi în
belea. Du-te lângă celelalte care dorm la mijloc. Mâine avem programate
alte belele, altă zi grea. (Sforăituri
comune.) Ce, tu chiar nu eşti obosită, ce, ţie nu ţi-e somn?
SAMIRA: Nu pot să pun geană pe geană din cauza gândurilor
astea gri... Unchiule, cât îi
este dat să trăiască unui om?
BĂTRÂNUL ADLI: Ce-ţi veni? Cât vrea Bunul Allah
să stăm la soare pe mal, atât stăm. Am cunoscut odată pe cineva despre care se zicea c-ar fi avut 147 de
ani, dar numai ochii îi mai erau vii, restul arăta ca o
cioată uscată. Şi
unde mai pui că scotea nişte sunete care aduceau cu nişte scârţâituri, ca acele
ale unor adidaşi cu becuri. Toate
rudele lui se rânduiau să-i poarte stârpitura de colo până colo în cârcă şi să-l hrănească cu
paiul. Mai mare blestem asupra lor nici că se putea şi
se vedea că au unghiile roase de ciudă. Unde mai pui că stârpitura
nici nu prea avea ce să le lase în afara unui munte de datorii... Decât mult şi prost, mai degrabă puţin şi prost.
SAMIRA: N-ar putea să fie şi mult şi bine?
BĂTRÂNUL ADLI: Şi cu aia şi cu ailaltă,
fată, nu se poate. Nu e în firea lucrurilor. Omul întotdeauna doreşte ce nu
are, aşa e făcut. Ceea ce ne face
plăcere, Samiro, ori e ilegal, ori e imoral, ori îngraşă, ori costă prea scump.
Ori, pur şi simplu, nu există decât în imaginaţia noastră
colectivă. Acum,
te-ai cam lămurit?
SAMIRA: Da şi nu prea... Unchiule, ţie ţi-a fost, ţie
ţi-e frică vreodată de ceva?
BĂTRÂNUL ADLI: Încă de mic
aveam o fobie faţă de proşti şi de cutremure. Acum nu-mi mai e frică deloc de
cutremure... Care era întrebarea a doua?
BĂTRÂNUL ADLI: Păi, nu ţi-am mai spus? „Într-o ţară bună şi întinsă,
într-o ţară în care curge lapte şi miere“[10].
Exact pe dos de cum e la noi, Samiro. Dacă la noi e miere şi lapte, la ei e
lapte, miere, rahat ş-acadele! Dacă nu te-ai lămurit, culcă-te.
SAMIRA: Mai lasă-mă să mai stau puţin
lângă tine. Nu
pot s-adorm.
Crede-mă.
BĂTRÂNUL ADLI
(îşi aprinde luleaua): Când eram ca tine, nici eu
nu prea le aveam cu somnul... Unde
erai acum 20 de ani?
SAMIRA (se uită la cerul înstelat): Pe niciunde, nici măcar într-un proiect de statistică.
BĂTRÂNUL ADLI: Acum 20 de ani - când am fost în turneu cu fanfara, timp de două luni,
de am ajuns tocmai hăt până-n Norvegia - obezii occidentali dădeau lecţii despre cum să bagi în gură sănătos, curvele cu părul roşu erau experte în arta fidelităţii, mahării cu papion ţineau conferinţe interminabile
despre strânsul curelei, iar
triştii cu ştaif predicau prin parcuri arta marelui Chaplin... Ce crezi că înseamnă toate astea?
SAMIRA: Pullitikă!
BĂTRÂNUL ADLI: Ha, ha! Te-ai prins. Aşa
se cheamă dac-o fac bărbaţii, iar dac-o fac femeile are cu totul alt nume. Ai să te adaptezi mai repede decât celelalte. Mărită-te devreme, ca să apuce fetele
tale să-ţi fie prietene. Aveţi toată viaţa în faţă. Poate o să prinzi un loc şi la
un birou de
imigrări, pe post de secretară. Pentru
voi nu e greu, pentru noi e imposibil. Da, da, cap de coloană. Ai să fii prima care o să
adopte minijupul şi tocurile cui.
SAMIRA: Mini cum?
BĂTRÂNUL ADLI: Minijup. Un soi de batistă pe post de fustă. Ceva
care mai mult descoperă decât acoperă.
SAMIRA: Bine, dar ştii
bine că nu am niciun prieten, unchiule. Cine să se uite la una ca mine?
BĂTRÂNUL ADLI: Nu te grăbi
să cânţi înainte de a întinde bine strunele. Cumpără-ţi o pisică de rasă. Cât o
să-i dai de mâncare şi o s-o scarmeni zdravăn sub coadă, nu o să sară pârleazu'
la vecini.
SAMIRA: Crezi că s-a mai schimbat ceva între timp?
BĂTRÂNUL ADLI: Dacă la modă te referi, desigur. Dacă la oameni, n-aş
putea băga zgaibele-n foc. Cu toţii suntem odraslele
greşelii... Când avem neapărat
nevoie de un câine îi spunem “Bună ziua, domnule Cuţu!", când nu, îi dăm
cu piciorul în dos...[11]
Să ştii că mă scoţi din pepeni. Ce ai, de nu înţelegi? Dă-te de la margine. Nu mai sta cu picioarele-n apă.
Să nu te atace vreuna din dihăniile alea de care ne tot pomenea haimanaua de Oleg.
SAMIRA: După câte mi-ai povestit, oamenii sunt cu mult mai
periculoşi decât orice soi de prădător. Şi apoi, noaptea, nu cred că au program de digestie.
BĂTRÂNUL ADLI: Au, n-au, dă-te, fată, de la margine. Ce ai,
eşti surdă? E mai bine aşa
decât altfel. Tiii,
ce târziu s-a făcut. Du-te
lângă celelalte să te întinzi. Te mai încălzeşti şi tu.
Fă-te că dormi.
SAMIRA: Ţi-am spus că nu pot să dorm, unchiule,
nu pot şi pace. Uite
cum facem: ţin eu lanterna
şi fluierul. Du-te şi te
înveleşte cu prelata. Ţi-ajunge pe azi. Nu vezi că-ţi cad ochii-n gură şi te uiţi printre
dinţi? Lasă-mă să fiu şi eu bună la ceva. Du-te. Păzesc eu.
BĂTRÂNUL ADLI: Pot să am nădejde? Dacă simţi, dacă vezi ceva suspect
ori apare paza de coastă, dai imediat alarma, Samiro,
altfel riscăm să fim returnaţi.
Ştii bine ce ne-aşteaptă acolo,
dacă ne întoarcem cu coada între picioare... Ştii bine ce te-aşteaptă acolo,
nu?
SAMIRA: Ştiu, mai bine n-aş şti. Culcă-te, unchiule! Dormi.
Şi mâine e o zi.
BĂTRÂNUL ADLI: Pentru
unii. Ziua aparţine celor puternici, noaptea celor bicisnici. Ochii, cât
cepele! Noapte bună!
În
scurt timp, pe lângă sforăiturile femeilor se mai adaugă şi cea a lui Adli.
Fără
niciun
fel
de avertisment, o
gură imensă o trage pe Samira,silenţios,
în
adâncuri. O
eructaţie sinistră.
Linişte de mormânt.
SCENA VIII
(Bătrânul Adli, Bushra, Majed, Latifah, Isra,
Jamila, Miriam, O
voce graţioasă)
BUSHRA: Ajutor!!!...
Săriţi! Săriţi, dacă vreţi vreodată
să mai săriţi!...
Ajutor!!!
JAMILA: Apă la
femeie!!! Apă la femeie!!!
ISRA: Încearcă să te prinzi de colacul de
salvare!... Jamila, dă-mi mâna, Jamila!
JAMILA: Isra,
dă-mi mâna, Isra! Ţine-te, ţineţi-vă bine!
BUSHRA: Ajutor!!!
LATIFAH: Ce faci, unde te
îndrepţi?! Vâsla! Prinde vâsla!... Ţine-te de ea!...
Vâsla! Ţine-te bine de ea!
BUSHRA: Ajutooor!
CELELALTE
FEMEI: Rezistă, Bushra, rezistă!
BUSHRA: Nu
mă lăsaţi! Nu mă... (Un val uriaş acoperă
totul.Tăcere.)
JAMILA: Sărmana
Bushra...
ISRA: De ce i-a fost frică nu a scăpat.
JAMILA: Ce naivă.
Tot timpul avea coşmaruri că o să moară sufocată într-o maşină de spălat
industrială. Una de firmă. N-a avut noroc să i se împlinească visul.
MAJED: Acesta este sfârşitul! Clar!
ISRA: Şi totuşi
încă suntem vii!
Încă putem să ne mângâiem sânii cu folos! Încă putem să ne unduim fesele în
toate direcţiile! Încă putem să ne facem cariere strălucite în Belly Dance!
LATIFAH: Ce
pierdere enormă pentru educaţia fizică! Ce pierdere pentru sportul de masă! Suntem atât de nemachiate, atât de nerujate, atât de
tinere pentru the end.
ISRA: Da de unde, the
end-ul este atât de grimat, atât de scorţos pentru noi. Brr!
FEMEILE: Brr!
Brr! (Un vânt bărbătesc.)
JAMILA: Unchiule Adli! Trezeşte-te, că nu e de glumă! Sifilitica
asta de mare vrea să ne arate cu
tot dinadinsul fundul ei puturos. Suntem descalificaţi pentru
că nu întrunim numărul... Pierdem finala, chiar şi calificările.
BĂTRÂNUL ADLI: Şi ce, aveţi ceva împotrivă?
Dorm, nu vedeţi?...
ISRA: Trebuie
să ne regrupăm urgent la pauză. Suntem în inferioritate numerică. Trezeşte-te!
Ai pierdut repriza întâi: concursul de tricouri ude!
BĂTRÂNUL ADLI: Cum
stăm cu faultul, majoretelor, cum stăm cu ofsaidurile?
LATIFAH: Ne
încadrăm în grafic! Trezeşte-te! Nu de alta, dar s-ar putea să fie pentru
ultima dată! N-o fă pe nebunu'! Oracole!
JAMILA: Chiar!
BĂTRÂNUL ADLI: Aaa...
Am belit belengherul!... Ce
e cu apăraia asta?!... Samiro! Samiro! Ai uitat robinetul deschis
la vestiare... Ce mi-ai
promis, ce-ai păzit, fată?
MAJED: Acesta
a fost sfârşitul
Samirei! Acesta a fost
sfârşitul Bushrei! Acesta este sfârşitul nostru general!
BĂTRÂNUL ADLI: Futu-i! Soru-mea Marghit o să-mi
scoată ochii cu ghearele ei de bufniţă. Soru-mea Berrak o să-mi scoată ficatul
cu îngălbenitul ei colţ de şacal.
ISRA: Unchiule, puţin
respect, măcar în ceasul al treisprezecelea!
BĂTRÂNUL ADLI: Futu-i, cu dragoste!... C'est la vie en
rose!
C'est la vie
en rose!... Am
pus accentele bine?
LATIFAH: Se
apropie! Săriţi! Săriţi!
ISRA: Unde să mai sărim, Latifah, că doar nu suntem capre
negre?!
N-ar fi mai bine să încercăm să-notăm, să dăm energic din mâini?
BĂTRÂNUL ADLI: Ai,
ai, ai, ai!... Vine, se apropie al doilea val!... Vestele de salvare! Puneţi-vă vestele de salvare, rapid!... Legaţi-vă strâns cu frânghiile!
Nu de gât, nu de gât! De limbă!... Scapă cine poate şi mai mult nimic!
JAMILA: Ţineţi-vă! Ţineţi-vă strâns de mâini, altfel ne
mătură valurile astea groaznice pe toţi!
BĂTRÂNUL ADLI: Cineva
de Sus ne monitorizează fiecare mişcare, ne înregistrează pe un hard. Rugaţi-vă să nu prindem
reluarea! Rugaţi-vă
serios, nu la hoha! Ascultaţi-mă!
Sunt foarte bun la sfaturi pe care nu le urmează nimeni! Puneţi-vă busuioc în păr, puneţi-vă cenuşă sterilizată pe cap!
(Se culcă
nestingherit la loc.)
FEMEILE: Tată, Tată, ai grijă, ocroteşte-ne, Tată! Ia din faţa noastră cocteilul acesta prea plin! Ia din faţa noastră cocteilul acesta prea generos,
prea Molotov! Cuprinde-ne,
ne învăluie cu dragostea Ta! Du-ne în ţara unde curge
lapte şi miere, până nu ne ia zbenga de tot!
BĂTRÂNUL ADLI (căscând): Când Stalin te roagă să
ţopăi, trebuie să fii foarte înţelept şi să-l asculţi... Mai cu dicţie, mai cu râvnă, feţelor! Altfel pierim cu toţii
în saramura asta neinspirată!...
Ce, n-aţi mâncat, ce, n-aţi băgat nimic în voi azi?
FEMEILE: Numai
felul minus unu!... Tată,
Tată,
ai grijă, ocroteşte-ne, Tată! Tată, fă o minune, fă ceva
concludent!!! Alo!
Trezeşte-Te, Tată, până
nu adormim definitiv!!!
BĂTRÂNUL ADLI: Fac tot ce pot, credeţi-mă, dar sunt şi eu doar un bătrân
pârţâit, nu sunt chelner
universal, nu sunt caracatiţa Paul. Ce, nu se vede? Ce,
nu se simte? Eu sunt doar unul şi
voi sunteţi... câte aţi mai rămas... Ai, ai, ai, ai! La ce mi-a trebuit să mă înham la
trebuşoara asta de rahat? Mai bine apelam la Ulzana -
căpetenia apaşilor. Mai bine apelam la o călăuză experimentată. Asta dac-am fi
avut bani de aruncat pe fereastră. Mama mă-sii de treabă! Chiar că apa asta
parşivă trage la greu. Chiar că apa asta urât mirositoare o să-mi scoată
sufletul... Futu-i!
Futu-i!...
Trebuia să mă gândesc de 99 de ori înainte de a merge cu voi. Unde nu-i cap...
FEMEILE: Gura, Adli. Nu despre tine e vorba. Alo! Alo!
BĂTRÂNUL ADLI: Scuze. Nu mi-am dat seama şi mi-am
ieşit din rol. Mă luase valul
concurenţei.
FEMEILE: Sst!
Nu vezi că încercăm să comunicăm cu cineva important, cu un VIP?
BĂTRÂNUL ADLI: Mai bazaţi-vă
şi pe voi. Nu vă lăsaţi numai la mâna Lui.
JAMILA (discret): Nu te mai ambala. Te implici prea mult. De asta te-ai îmbolnăvit cu
inima.
BĂTRÂNUL ADLI: Da, dar mai mult cu curul, pentru că de ăsta am avut
grijă cel mai mult în toată viaţa asta: să nu mi-l bortelească nimeni.
FEMEILE: Sst!
Sst! Nu huli, nu huli,
detaliile tale scabroase nu ne interesează! Tată, Tată, ai grijă, ocroteşte-ne, Tată! Tată, fă o minune, fă ceva
revoluţionar!!!
Suntem şi noi copiii tăi, chiar dacă arătăm, chiar dacă ne rugăm altfel, nu?... Alo?! Alo?! Vorbim aceeaşi limbă, nu? E
cineva la capătul firului?
O VOCE GRAŢIOASĂ: For English,
press 1!... Repet: "For English, press 1!"
BĂTRÂNUL ADLI: Cred
că linia e cam ocupată. Frige. Până răspunde, să încercăm să
trăim, să încercăm
să ne luptăm pe cont propriu.
Puneţi mâna pe socoteli, fiecare pe ale lui! Vâsliţi nu gândiţi!
JAMILA: Suntem
epuizate, avem braţele ca de plumb, avem creierii ca de
plută!
Tristeţea ne e ca o plapumă de piatră râncedă!
BĂTRÂNUL ADLI:
E-te-te! Lăsaţi
poezia minoră, ce duna mea! Vâsliţi
sau muriţi! Ce e cu depresia asta occidentală? Ce
faceţi?! Vâsliţi
sau muriţi!!!
O mică precizare: partea a doua e mai tragică, dar nu presupune niciun soi de
efort. Prestaţi!!!
ISRA: Da' matale ce ai, de
ce nu prestezi? Vrei
să te mântuieşti doar pe socoteala noastră? De ce nu pui mâna, ţi se umflă prohabu'
într-un mod oriental?
BĂTRÂNUL ADLI: Eu n-am dreptul la
permis de muncă. Doar stângul.
Mi-am făcut datoria, m-am retras în plină glorie, cu
brio, din viaţa politică.
Mănânc
pensia amară a statului de 20 de ani? Mănânc şi nu mă plâng! Eu sunt căpitanul şi
secundul şi nu dau cont nimănui.
Aţi uitat?
MAJED: Tocmai
asta-i buba, că stăm prea bine cu ţinerea de minte. Ai fost pân-ai aruncat panoul în apă şi ai proclamat
egalitatea absolută... Ce, nu mai stăm bine cu
memoria? Ia uite ce roşu eşti în obrajii tăi de funduleţ de copil. Ştim toate
că boala ta este una închipuită. Nu te mai da lovit în aripă, că nu ţine
figura. Dacă te-a mâncat, te-a mâncat. Acum, scarpină-te public, acum toţi comandăm şi nimeni nu execută. Acum toţi suntem
căpitanul Nemo, acum toţi suntem un peştisor pe nume Wanda, nu ţi-e clar? Tu ne-ai adus până aici. Ţi-ai făcut-o
cu mâna ta. Ia un satâr şi pedepseşte-o.
BĂTRÂNUL ADLI: Aş vrea să te contrazic, dar nu pot,
Wanda. Aş vrea să te
contrazic, dar nu pot, Nemo. Ce e făcut de mâna omului se cheamă lucru manual.
FEMEILE: Corect. Adună-ţi memoriile, dă-ţi barba la spate şi pune osu' la treabă.
BĂTRÂNUL ADLI: Cum?!
ISRA: O viaţă întreagă ai
încercat să fentezi şi s-o faci pe artistul
neînţeles. Zugravule!
Crezi că nu ne-am prins? Hai, nu
te mai prosti, că rişti să rămâi aşa!... Cineva mai trebuie să mai şi muncească pe platforma
asta nepetroliferă. Lasă bagheta, mobilizează-te,
asumă-ţi destinul, intră în front! Şold lângă şold!
BĂTRÂNUL ADLI: Aş vrea să te
contrazic, dar nu pot, Wanda. Aş vrea să te contrazic, dar nu pot, Nemo. Dacă ar mai fi fost Samira aici, dac-ar
mai fi fost Bushra, ar
fi avut cine să-mi ţină partea leului. Ele erau cu adevărat
îndrăgostite de diferite specii de animale, de muzică, de clasicii necunoscuţi,
de adevăratele valori în curs de afirmare.
MAJED: Ce
facem? Filozofăm sau ţinem lecţii de armonie universală? Trăieşte în prezent! Uit-o pe Samira. Uit-o pe Bushra.
Şi-au găsit pe altcineva să iubească,
de asta ne-au părăsit fără niciun cuvânt, fără niciun semn de regret... Ce facem, rezistăm? Al
treilea val uriaş deja se apropie!
Toţi: Ah!
Vâslim!!!... Vâslim!!!! N-avem
chef s-o mierlim!!!
BĂTRÂNUL ADLI: Mai cu inimă, că voi aveţi
plămânii la vedere, nu ca mine!
JAMILA (cântă sălbatic): Preţul barilului nu are valoare,/
Soarele iese şi intră în mare,/
Suntem nebune după lapidare/
Ah, ce nebune suntem după
lapidare!
FEMEILE: Suntem nebune după lapidare/ Ah, ce nebune suntem după lapidare!
SCENA IX
(Bătrânul Adli, Majed, Latifah, Isra, Jamila,
Miriam)
LATIFAH: Gaşcă!
Rigoarea înainte de toate.
Prezenţa, să facem prezenţa!
ISRA: De asta crezi că ne
arde?
BĂTRÂNUL ADLI (bănuitor): Care "prezenţă", Latifah? Simţi cumva vreo prezenţă în jurul nostru?...
LATIFAH: Cum care prezenţă? A noastră. Trebuie să aflăm
câţi am mai rămas,
ca să ştim
pe cine să nu contăm.
BĂTRÂNUL ADLI: Ete fâs! Asta ne mai lipsea
pe pluta asta. Un Birou de Evidenţă a Populaţiei.
JAMILA: Şi la ce crezi că ne ajută asta,
Majed?
MAJED: Nouă nu. Institutului Naţional de Statistică, da.
LATIFAH: Vorba Samirei:
"Pullitika te poate păcăli, stattistika, niciodată!"
MAJED: S-a
pus la cale şi un concurs. Două bilete moca la mega concertul lui Skupra
organizat tocmai la Mecca.
BĂTRÂNUL ADLI: Cine
mai e şi poponarul ăsta? N-am auzit în
viaţa mea de el.
MAJED: Parcă
crezi că eu ştiu. Un ilustru necunoscut. Unu' ras pe cap. Unu' plin de bani,
ifose şi de mătănii.
ISRA: Dacă am câştiga, aş merge eu şi Jamal, l-aş
mai duce să se mai aerisească la creierii din cap... asta dacă nu aveţi nimic
împotrivă, verişoarelor dragi.
JAMILA: Ce
nu facem noi pentru susţinerea unei relaţii de la distanţă, numai nu văd cum am putea trimite toate
datele la
timp.
MAJED: Le punem într-o sticlă cu dop.
Cu confirmare de primire.
BĂTRÂNUL ADLI: Şi-aşa e goală...
ISRA: Suntem cu toţii de acord?
JAMILA: Uite, muta asta de Miriam deja s-a conformat. A
ridicat, pentru prima oară, regulamentar mâinile. Bravo,
Miriam, Bravo! Progresezi! În curând ai să te transformi în maimuţă... Da', prezenţa, musai s-o facem
odată cu voturile astea ad-hoc.
Să vedem cine pe cine putem să contăm.
MAJED: Prezent! De acord!
JAMILA: Prezent! De acord!
ISRA: Prezent! Contaţi!
LATIFAH: Prezent! De acord!
BĂTRÂNUL ADLI: Ciudată
e matematica asta. Prin urmare, am
rămas doar patru.
MAJED: Dar pe matale nu te pui,
"cantitate neglijabilă"?! Te-ai uitat?
BĂTRÂNUL ADLI: Ai dreptate. Cinci!
Exact câte degete are o mână care se scarpină undeva.
FEMEILE: Spune şi tu "Prezent!".
BĂTRÂNUL ADLI: Cui?
FEMEILE: Nouă.
BĂTRÂNUL ADLI: De ce?
FEMEILE: Ca să fii în rând cu lumea. De aia.
Doar nu-ţi cade diapazonul.
BĂTRÂNUL ADLI: Ce vremuri am
prins. A ajuns să înveţe
oul găina!
MAJED: Fireşte.
Mai ales dacă e unul de struţ.
Mai ales dacă e unul de mamut. Mai ales dacă e ca
să fie.
SCENA
X
(Samira,
Makram, Bushra, Latifah)
Apariţii
spectrale ale fetelor dispărute. Samira, Makram şi Bushra se iţesc,
în câte un colţ al
platformei, sub chip de sirene cu alge prinse în păr.
SAMIRA: "Când Allah vrea să distrugă o furnică, face să-i
crească aripi."[12]
MAKRAM: "Da, da. A fost semănat cuvântul “Mâine” şi nu a mai
răsărit."[13]
Câtă irosire.
BUSHRA: Nu, nu.
"Timpul
va fi stăpânul celui care n-are stăpân."[14]
MAKRAM: Ia uite
ce înţelepte am devenit de când nu mai suntem
tute, diplomele de participare ne mai lipsesc; atât de înţelepte încât, pe lângă noi, unchiul Adli
pare doar un ţânc care-şi suge cu râvnă degetul mic
de la piciorul drept.
BUSHRA şi
SAMIRA: Chiar că ne crapă capul de deşteptăciune. Chiar aşa! Chiar aşa!
SAMIRA: Cui
foloseşte toată risipa asta de gânduri, surioarelor?
MAKRAM:
Scoicilor din adâncuri?
Peştilor? Năvoadelor rupte? Nisipurilor verzi?... Păcat, mare păcat că nu ne
mai aude nimeni, ca să-şi mai schimbe niţel părerea despre cele
ce-am fost.
BUSHRA şi
SAMIRA: Chiar aşa, surioară, cui foloseşte toată risipa asta
de creier ars?! Nouă, în niciun caz. Lor, nici atât.
SAMIRA:
Mătuşică Latifah, lunatico, trezeşte-te, lasă somnul pentru alţii care-au trăit
destul; trezeşte-te, a venit timpul să te luăm, să vii cu noi! Out!
Ora închiderii!
BUSHRA: Chiar
că e ora potrivită, crede-ne! Am pus o scară de păianjen, până la semilună.
MAKRAM: Da, da,
doar noi trei, singurele. N-ai vrea să ştii cât ne-am chinuit.
Ştii doar că nu prea avem pile aici, în adâncuri...
SAMIRA: Trebuie
doar să întinzi mâinile drept în faţă şi să păşeşti,
copăcel-copăcel... Unu, doi! Unu, doi!
BUSHRA: Chiar,
ce-i aşa de greu? La şcoală erai cea mai bună la sport. Fugeai
tot timpul de la ore. Toată valea, toţi curmalii înfloriţi erau ai tăi. Din
vârfurile lor priveai răsăritul însângerat... Copăcel-copăcel!... Unu, doi! Unu, doi!
MAKRAM: Când
eşti chemată la nuntă, trebuie neapărat să vii, nu se acceptă nicio scuză, aşa e aici. Locul
tău nu ţi-l poate ocupa nimeni, pentru că nimeni nu vrea să
dea darea în locul tău.
Unu, doi! Unu, doi!
SAMIRA: Ştim că
eşti cam năzuroasă, dar vii? Tu eşti mireasa ofilită de
pe care curg păianjenii, n-ai înţeles?
MAKRAM:
Copăcel-copăcel!... Ce,
vrei să-ţi desenez?
BUSHRA: Acum
e momentul propice, când dorm cu toţii... Nu mai ţine bârnăul pe sus. Vii ori ba?
MAKRAM: Va
fi o despărţire tare uşoară, ca un pelerinaj până la Medina... Vii?
SAMIRA: Lasă-l
pe bătrânul Adli, păcatele mele, are cine să aibă grijă de el. Nu
vezi ce plin de sine e?
BUSHRA: Lasă-l!
MAKRAM: Lasă-l!
SAMIRA: "Când Allah vrea să distrugă o furnică, face să-i
crească aripi."
MAKRAM: "A fost semănat cuvântul “Mâine” şi nu a mai răsărit."
BUSHRA: "Timpul va fi stăpânul celui care n-are stăpân."
MAKRAM:
Crede-ne. Chiar nu ne plac repetiţiile la "1001 de nopţi", premiera e cea mai interesantă,
mai ales dacă lipsesc criticii cu ochelarii pe nas, mai ales dacă lipsesc
criticăresele cu talia de butoi.
Dacă vei juca cât se poate de real, toate florile,
toate coroanele şi ferparele, toate cronicile de pe prima pagină vor fi ale tale.
BUSHRA:
Prea multă muncă de lămurire în ceea ce te priveşte. Eu vin, tu vii, el vine...
Conjugăm?
SAMIRA:
Arta firescului e mult mai dificilă decât părerile de bine ori de rău. Pe bune!
MAKRAM:
Copăcel-copăcel!
BUSHRA: Chiar
că e ora potrivită, crede-ne! Am pus o scară
flexibilă până la semilună.
MAKRAM şi
SAMIRA: Hă-hăt! Hă-hăt!
BUSHRA: E
închiriată doar pentru azi. N-ai vrea să ştii ce
pierzi, n-ai vrea să ştii
cât ne costă.
SAMIRA:
Trebuie doar să întinzi mâinile
drept în faţă şi să păşeşti. Simplu. Lasă-l pe
ghiuj!
N-ai niciun contract semnat cu el. Şi chiar dac-ai avea... Asta e viaţa:
fiecare cu viaţa lui.
BUSHRA: Fă-te
fericită pe tine, fă-ne fericite şi pe noi. Suntem
atât de nepereche, suntem atât de singure... Vii?
MAKRAM: Lasă-l!
SAMIRA: Acolo
unde mergeţi, nimeni nu are nevoie de tine. Să-ţi fie clar.
Foarte clar.
BUSHRA: Dacă
erai tânără, mai treacă-meargă, dar aşa... Ce să facă lumea cu o somnambulă
trecută de 50 de ani? Te-ai uitat ce creţuri ai
pe la ochi?
MAKRAM: Cum ai
să poţi să rezişti în schimbul III?
SAMIRA: În
schimbul IV...
BUSHRA: În
schimbul V... mai ales că nu ai muncit nicio secundă în
fabrică. Acolo unde miroase peste tot a transpiraţie, a peşte stricat şi a
urină de bărbat.
MAKRAM:
Crede-ne, acolo unde mergeţi, nimeni nu are nevoie de tine dacă nu poţi să
rezişti în turele de noapte.
SAMIRA:
Frichi-frichi, frichi-frichi!
BUSHRA:
Frichi-frichi, frichi-frichi!
MAKRAM: Nimeni
nu freacă mangalu' acolo, nici măcar cântăreţii din strană, nici măcar cerşetorii
fără autorizaţie.
SAMIRA: Nu eşti
cal! Nu eşti măgar!
BUSHRA:
Fost-ai lele cât ai fost! Nu
eşti cal, dar ştii ce eşti?
SAMIRA: Lasă
talentele, scoate cornu' din pernă! Leviathanul[15]
mi-a dat liber doar trei sferturi de ceas. E atât de posesiv, nu pot să-l
suport, dar trebuie să-l ascult! Ce păcat că ne-am născut într-o lume a
bărbaţilor. Ei sunt cei care fac războaiele.
BUSHRA: Noi
suntem cele care fac soldaţii.
SAMIRA:
Cine fac războaiele? Bărbaţii ori soldaţii?
BUSHRA:
Mamele sunt cele care fac războaiele. Dacă n-am mai naşte... (Suspin general involuntar.)
MAKRAM
(către femeile care
dorm): “Copiii
voştri nu sunt ai voştri.
Sunt fii şi fiice ale Vieţii care
tânjeşte chiar după ea însăşi.
Ei vin prin voi, dar nu din voi, şi
chiar de sunt cu voi, ei nu vă aparţin.
Le puteti dărui dragostea voastră, dar
nu şi gândul vostru.
Căci ei au propriul lor gând."[16]
MAKRAM: Când am
urcat, când am fost trasă cu funia la bord, am fost mai întâi a secundului mustăcios,
apoi a căpitanului cu dinţii stricaţi, apoi a întregului echipaj.
Numai bucătarul taiwanez n-a vrut să participe, nu ştiu ce nu i-a convenit la
mine... N-ai vrea să ştii
cum a fost.
BUSHRA şi
SAMIRA: N-ai vrea să ştii cum a fost. N-ai vrea să ştii defel
cum a fost. N-ai vrea să ştii
cum o să fie... De fapt, cum a fost? De fapt, care era
problema bucătarului taiwanez?
MAKRAM: Toată
noaptea au borât deasupra mea un butoi de rom
nedigerat. Toată noaptea au
borât deasupra mea un butoi de spermă ca un puroi. Toată...
BUSHRA:
Ajunge, soro. Chiar că ne-ai indispus cu atâtea indiscreţii şi secreţii. Ce-a
fost a fost. Riscurile meseriei. Dacă ar mai exista "altă dată",
te-am sfătui ca "altă dată" să fii mai prudentă. Dar nu e cazul.
Crede-ne.
BUSHRA şi
SAMIRA: E prima oară când ne povesteşte cu lux de
amănunte. N-ai vrea să ştii
cum a fost. N-ai vrea să ştii deloc cum a fost.
MAKRAM: Când
m-am trezit, capul meu atârna ca o minge de fotbal cu
ochi, lângă uşă, iar corpul
mi se legăna, tăiat pe jumătate, într-un hamac cu
ochiurile rupte.
BUSHRA şi
SAMIRA: Ajunge, Makram! Chiar că eşti materializarea
expresiei "a-ţi pierde capul"... N-ai vrea să ştii, în ruptul capului, cum a fost. N-ai vrea să ştii deloc
cum a fost.
MAKRAM: Credeam
că mi s-a lungit într-un mod nefiresc gâtul, dar...
SAMIRA: Nu
tragediza. Să-ţi fie învăţătură de minte. Ce ai căutat, aia ai găsit.
Chiar că e ultima oară când ne povesteşte.
MAKRAM:
Export-export! Export, ăsta este cuvântul de ordine. Export-export. Noua ordine internaţională.
SAMIRA:
Nu s-a schimbat deloc, chiar dacă arată diferit.
BUSHRA: Ei, şi
voi acum! Eu n-am căutat nimic, dar tot am găsit.
SAMIRA: Dacă la
mine te referi, a fost doar un simplu accident nautic; de câte ori trebuie
să-ţi explicăm asta, Bushra?
BUSHRA: De câte
ori este nevoie până să mă lămuresc, Samira. De atâtea ori.
MAKRAM: Ce-i
pierdut e bun pierdut. Numai că unele lucruri nu se pot pierde decât o singură
dată. Data viitoare să fii ceva mai atentă, Bushra.
BUSHRA: Pentru
noi s-a terminat cu "data viitoare".
Clar.
MAKRAM: Mătuşică, vii?
BUSHRA: Când eram mici, ştiai să
ne-mpleteşti atât de frumos codiţele după un jerpelit de Neckermann. Acum avem
atâtea scoici sfărâmate, atâta catran, atâtea cârlige de pescuit, atâtea ierburi
putrede în păr...
SAMIRA: Vii?...
BUSHRA: Vii?...
SAMIRA: Nu eşti
cal!
BUSHRA: Nu eşti
cal!
MAKRAM:
Mai bine-ai fi fost, ca să sari peste toate obstacolele şi să câştigi Cupa
Prieteniei şi Înfrăţirii dintre Popoare.
SAMIRA:
Frichi-frichi, frichi-frichi! Te mai dor, tuşo, rinichii?
BUSHRA:
Frichi-frichi, frichi-frichi!
MAKRAM:
Frichi-frichi, frichi-frichi!... Vii ori ba?
SCENA
XI
(Bătrânul
Adli, Majed, Isra, Jamila, Miriam)
BĂTRÂNUL ADLI:
Astăzi mă simt ca un bărbat care atârnă de o frânghie în flăcări. Ciudat, e
un sentiment special, niciodată
nu m-am mai simţit ca o scârnăvie ireproşabilă.
MAJED: Noi ne
simţim foarte bine când te vedem legănându-te aşa pierdut. Cu toate ştim că Latifah a fost cea mai iubită dintre
fiicele tale. Ce pierdere enormă pentru ea. N-a mai apucat
să adune de sub tine, n-a mai apucat să te hrănească defel cu linguriţa.
BĂTRÂNUL ADLI: "Cuvântul oprit între buze e sclavul tău; cuvântul
pronunţat fără rost e stăpânul tău."[17] Ce înseamnă "a fost" dacă nu mai înseamnă
că "este"?
ISRA: Crezi
că am uitat de palmele alea răsunătoare pe care i le administrai?... De asta asta te purtai atât de dur cu Latifah, ca să
nu observăm cât de mult o iubeşti. Crezi că nu ne-am prins de figură,
de caterincile tale oxidate?
MAJED: Toate
ştim că Latifah a fost cea mai iubită dintre fiicele tale. Niciodată n-ai putut
să tăgăduieşti asta.
ISRA: Cred că
îi cam dădeai
bani pe ascuns. Sigur asta făceai, altfel de ce te-ar fi iubit atât de mult?
JAMILA: Vă
înţelegeaţi din priviri, chiar şi pe beznă, chiar şi în timpul eclipsei. Era
atât de evident, încât ar fi putut să observe şi un
corb. Aş fi vrut să am
şi eu un tată care să mă iubească atât. L-aş fi sorbit din priviri. Aş fi vărsat
o tonă de lacrimi peste mormântul lui necunoscut. Dac-aş fi putut să-mi aleg
singură tatăl, pe tine
te-aş fi ales.
MAJED: Şi tatăl
meu mă iubea. O, cât de mult. Păcat că a murit înainte să mă cunoască, înainte
ca s-o cunoască pe mama mea. Trebuie să recunoşti,
unchiule, că am fost o familie relativ onorabilă... Totuşi, Latifah a fost cea mai iubită dintre noi.
Deşi nu-şi dădea seama, ea era vedeta. Number
one! În familia noastră, meritele se recunosc doar în lipsă. Aplauze,
aplauze, vă rog!
SRA, JAMILA,
MAJED: Da, da. Trebuie s-o recunoaştem deschis. A avut foarte mult noroc în
viaţa ei nenorocită. Una scurtă, dar plină.
BĂTRÂNUL ADLI:
Nu. Nu vreau să ştiu absolut nimic. Ne vom uita unii în ochii celorlalţi şi vom
pretinde că este o zi normală. Una în care să nu facem nimic. Una în care
cuvântul "nimic" să predomine în toate activităţile noastre
cotidiene.
ISRA: Trebuie
neapărat să facem prezenţa, unchiule, pentru că prezenţa face parte din sfânta
rutină... Ce, noi chiar nu
contăm?
BĂTRÂNUL ADLI: O
şedinţă de partid cu surle şi trâmbiţe nu vreţi? Pachet la poartă, nu? Cine-a zis că trebuie? Ce sens au toate numărătorile
astea idioate, mai ales când îţi dă permanent cu
minus."Nu" înseamnă totuşi "nu", Isra. "Nu" înseamnă totuşi "nu", Majed. "Nu" înseamnă totuşi "nu", Jamila. "Nu" înseamnă totuşi "nu", Miriam. Mai
ales acum, după atâtea cutremure dovedite... Aţi înţeles?
ISRA: O să le
scriem mamelor noastre cât de grijuliu ai fost, o să
le povestim despre limbajul elevat pe care l-ai folosit, cum ai vâslit contra curentului, cot la cot cu noi.
Toate suntem alături de tine în aceste momente dificile, în aceste momente de
cumplită şi grea încercare.
Mai ales acum, la sfârşitul călătoriei noastre, când o s-o luăm fiecare unde vede cu
ochii doar sârmă ghimpată... draga de ea, ce îi
mai place să ne simtă gustul.
Suntem foarte, foarte aproape de cărările fricii. Deja, noaptea trecută, am
zărit o mare de luminiţe care parcă ne aşteptau... Sau nu?
JAMILA: Da, da.
Asta o să facem imediat ce ajungem la ţărm. O să alegem repere
consistente, o să ne luăm
numai după brăcinari de firmă. Totul e să mimăm cuminţenia şi dorinţa de progres. Ajungem
noi undeva unde să prindem cheag.
BĂTRÂNUL ADLI:
Observ că aveţi simţul de orientare foarte activat. Contractul meu se încheie
imediat ce ajungem la ţărm. N-aş
vrea să cred că următoarea voastră mutare ar fi să vă băgaţi în sufletul meu. Mi
s-a făcut lehamite. E
destul de multă dezordine, e destul de multă îngrămădeală şi fără voi acolo.
ISRA: Mătuşa
noastră Latifah părea, în aparenţă, o tipă destul de normală,
deşi am încă unele presupuneri...
BĂTRÂNUL ADLI: "Nu
vă întristaţi când vă despărţiţi de prietenul vostru, fiindcă tot ceea ce
pretuiţi cel mai mult la el, vă poate fi mai limpede în absenţa-i, precum
pentru un alpinist muntele apare cel mai desluşit de văzut din depărtarea
câmpiei."[18]
JAMILA: Deşi
puţin sonată, chiar părea o
tipă normală. Dac-am fi avut un cititor de gânduri... De fapt, era cea mai bună
dintre noi, cu toate că era bătrână şi cu păru' de lână, dar, dacă suntem puţin
realiste, chiar şi fotografiile se-ngălbenesc. Suspinul ei se auzea mai departe ca răgetul unui tigru,
încruntarea uneia dintre sprâncenele ei însemna dărâmarea unui pâlc de cedri... Dac-am fi avut un cititor de gânduri,
am fi putut să luăm măsuri din timp şi să preîntâmpinăm nenorocirea; altfel ar
fi stat acum situaţia, nu ca acum, pe burtă...
BĂTRÂNUL ADLI:
Ne vom uita unii în ochii celorlalţi şi vom pretinde că este o zi normală. Una
obişnuită de tot. Una pe care nu are rost s-o însemni în
calendar.
MAJED: Da,
da, vegetalul a fost prima ei dragoste. Cu toate ştiam că îşi refuzase toţi
peţitorii datorită pasiunii căţăratului prin pomii fructiferi, nu părea prea
incomodată de himenul ei hărtănit. Chiar părea că se uită spre viitor cu o oarecare neîndreptăţire
în ceea ce-o privea. De asta ne-a
dat, la
fiecare, cu o zi înainte, câte un mic cub de aur pur 999,9 de 24 K. Bănuim
că grosul şi l-a păstrat pentru operaţia de refacere... Asta da investiţie
într-un viitor sublim dar incert...
Fetelor, aplauze! În familia noastră, meritele se recunosc doar în lipsă.
Aplauze îndelungate, aplauze, vă rog! I
BĂTRÂNUL ADLI:
Ne vom uita unii în ochii celorlalţi şi vom pretinde că este o zi foarte
normală, numai bună de ghicit în norii întunecaţi.
MAJED:
Chiar avea pregătite nişte
dezabieuri foarte interesante, pe care scria cu sclipici
violent "Fuck Me Tree!", la care tot se uita pe furiş... Dacă vrei, pot să ţi le arăt,
unul câte unul. Nu le-a luat
cu ea. Probabil din pricina vitezei.
BĂTRÂNUL ADLI:
Ta-ta, ta-ta, ta-ta, ta-ta!
ISRA: În afară
de pieptenele de os cu care ne făcea la toate părul măciucă, totul este la
locul lui. Într-o ordine ireproşabilă, desigur... Vrei să arunci o privire, vrei cumva să te uiţi? Ştiu, să te uiţi, să cotrobăi în ţoaşca,
în poşeta unei muieri este cel mai hidos, cel mai oribil, cel mai
dezonorant lucru pentru un mascul activ. Mai bine desfunzi o hazna, mai bine te autocondamni la
muncă silnică pe viaţă, mai
bine pătrunzi în fundul gol într-o mină de uraniu
îmbogăţit.
BĂTRÂNUL ADLI: Nivelul
de alertă rămâne albastru precaut. Ne vom uita unii în ochii celorlalţi şi vom pretinde că este o zi
normală. Cea mai normală dintre zilele întunecate
pe care le-am trăit până acum.
ISRA: Da, da,
culorile erau foarte îndrăzneţe. Poate un pic prea îndrăzneţe pentru vârsta ei
generoasă. Totuşi, se asortau cu tendinţele ei
învechite.
BĂTRÂNUL ADLI:
Ţi-au mai rămas trei secunde. Ucide-te. Ne vom uita unii în ochii celorlalţi şi
vom pretinde că este o zi normală. Asta vom face. Asta avem de făcut.
ISRA: Ne vom
uita unii în ochii celorlalţi şi vom pretinde că este o zi normală. Asta vom
face. Asta avem de făcut de azi înapoi în afara unei
ucideri ritualice şi igienice.
JAMILA: Ne vom
uita unii în ochii celorlalţi şi vom pretinde că este o zi normală,
cu un nivel de radiaţii nepermis de permis. Asta vom face. Asta avem de făcut.
Clar.
MAJED: Ne vom
uita unii în ochelarii celorlalţi şi vom pretinde că este o zi normală.
Asta vom face. Asta avem de făcut.
BĂTRÂNUL ADLI:
Noroc cu muta asta de Miriam, c-o aveţi că exemplu.
Sare avem din belşug, lipii, mai puţin... Spălaţi-vă temeinic pe dinţi... Se
aude acolo în fund? Se aude?
SCENA
XII
(Bătrânul
Adli, Majed, Isra, Jamila, Miriam)
ISRA:
A început, Majed, a început...
MAJED:
Ce?
ISRA: Sfârşitul,
Majed, sfârşitul... O să mă arate toţi cu degetul. O să arunce cu un munte de
pietre. O să arunce cu un ocean de dejecţii.
MAJED:
Nu fi proastă, nu eşti nici prima, nici ultima. Eşti ca şi nouă, dacă te
coşi... Nu scrie nimic acuzator pe fruntea ta. Dacă ţi-ai putea schimba
religia, ai avea posibilitatea să devii chiar o sfântă.
ISRA: Ah!
Rami, Rami!...
JAMILA: Sst!
Sst!
BĂTRÂNUL ADLI:
Ce tot vă moşmondiţi acolo? Încetaţi odată, nu vedeţi că mă rog
să găsim calea cea dreaptă?
ISRA: Ah, Rami,
Rami, Rami!...
JAMILA: Sst!
BĂTRÂNUL ADLI:
Ce tot încercaţi să-mi ascundeţi? Îmi ascundeţi ceva?
MAJED: Nu te
apropia! Nu te uita!
ISRA: Rami, Rami,
Rami, Rami!
BĂTRÂNUL ADLI:
Helău! Ce faceţi voi tuspatru acolo, în colţ? Potoliţi-vă odată, n-auziţi? Nu pot să mă rog în
condiţiile astea vitrege, în condiţiile astea indecente. S-a umflat rânza în voi? Ce nu vă mai ajunge?
MAJED: Nu te
ridica! Nu te uita! Te conjur, unchiule, nu te uita! Te
rog, te rog, te rog!
ISRA: Rami,
Rami, Rami, Rami!
BĂTRÂNUL ADLI:
Ce e cu Isra asta? Ce-a păţit? Ce se-ntâmplă cu Isra? De ce aiurează? Ce tot
îndrugă acolo?
JAMILA: Îl
pomeneşte pe binefăcătorul ei.
BĂTRÂNUL ADLI:
Pe Jamal?
JAMILA:
Pe unul dintre binefăcătorii ei. Ordinea este aleatorie. De altfel, nici ea nu
o ţine prea bine minte, de vreme ce nu şi-a notat din timp.
MAJED: Nu te
uita! Nu te uita!
BĂTRÂNUL ADLI:
Isra, ţi-e rău? Ce e cu tine, Isra, fecioară, te-ai săturat de atâta bine? Ce
ţi-au făcut, fată?
MAJED: Nu te
uita! Nu te uita! În burta ei şi-a făcut culcuş o broască
ţestoasă uriaşă care roade din ea.
BĂTRÂNUL ADLI:
Gura, Majed! Ce e cu dâra asta de sânge întunecat?! Ce ţi-au făcut, ce-ţi fac ciocănitorile astea
obraznice, Isra?
ISRA: Rami,
Rami, Rami, Rami!
MAJED: Nu te
uita! Nu te uita! În burta ei şi-a făcut culcuş o şopârlă
de Galapagos care se zbate necontenit.
ISRA: Mahmud!
Mahmud! Mahmud!
BĂTRÂNUL ADLI:
Hopa! Eu cu cine vorbesc? Ce e cu Isra, Majed? De ce-aţi răstignit-o în halul
ăsta?! Ruşine să vă fie! Daţi-i drumul odată!
MAJED: Pleacă
de aici! Nu te uita! Nu e o treabă de bărbat cu
scaun la cap!
JAMILA: De fapt
cam e o
treabă de bărbat, dar asta numai la început, pentru că la sfârşit tot e o
treabă de femeie.
BĂTRÂNUL ADLI:
Jamila, şi tu? Ia-ia-ia-ia-ia! Ce tot îndrugi acolo?
MAJED: I s-a
rupt apa de ceva timp. Şi nu ne-a spus nimic, şi
nu ne-a spus absolut nimic-nimic pân-acum... Oare de ce nu ne-a spus?!
BĂTRÂNUL ADLI: V-aţi
ţăcănit? Ce apă să i se
rupă?! Vine furtuna?! Şi ce au Sami ori Mahmud cu trebuşoara asta?
MAJED: Unde-i
deşteptăciune e şi multă prostie. În cazul în care nu eşti doctor
de înaripate, pleacă de aici; nu vezi? Stă gata-gata să nască, se chinuie mititica de câteva
ceasuri.
BĂTRÂNUL ADLI:
Să ce?... Aţi înnebunit? Aici?!... Cu cine?
ISRA: Rami,
Rami, Rami!... Mahmud, Mahmud, Mahmud!
BĂTRÂNUL ADLI:
Hotărăşte-te, fecioară! Dacă-l prind, îl omor,
dă-mi doar un indiciu. Nu
mă tulbura. Cu cine ziceai
c-ai zis?
ISRA:
ELVIS!!!...
BĂTRÂNUL ADLI: Na-ţi-o
frântă! Cu cine?! Cu bivolul
ăla al ceasornicarului?! Nu mă-nnebuni!!! Cu nesimţitul, cu năsosul ăla prost-crescut care
umbla descheiat la prohab?!
MAJED: Cu ea
singură, oracole, cu ea singură... Pleacă, te rugăm, în celălalt colţ. Cel
puţin nu ne încurca dacă nu ne poţi ajuta. Ne descurcăm şi fără tine. Întoarce-te cu spatele
până termină, până terminăm problema asta destul
de complicată
cu desfăcutul parantezelor.
BĂTRÂNUL ADLI: Gata,
gata, gata, am înţeles. Nu mă
uit... Îmi astup şi urechile.
JAMILA:
Roagă-te, unchiule, roagă-te să găsim calea cea bună. Chiar că e nevoie, crede-mă.
BĂTRÂNUL ADLI:
Mă rog, mă rog.
MAJED: Dă-ne
una din cămăşile tale curate din în, una din alea noi la care ţii tu cel mai
mult; ba nu, două.
BĂTRÂNUL ADLI:
Luaţi-le pe toate. Ştiţi unde sunt.
JAMILA:
Roagă-te, unchiule, roagă-te. Aşa cum ştii tu cel mai bine. Aşa cum
te-ai rugat atunci când ai fost numit dirijor. Avem nevoie de o minune. De o
mare minune.
ISRA: Auuu...
BĂTRÂNUL ADLI:
Mă rog, mă rog. Încerc să-mi amintesc cum m-am rugat
atunci, ce formule mieroase am folosit. (După
un timp.) Acum de ce nu
mai strigă?... S-a terminat? Nu mă aşteptam să meargă, să
funcţioneze aşa rapid. Chiar că sunteţi
profesioniste în nenorociri.
MAJED: Isra!...
JAMILA: Biata
de tine, Isra...
BĂTRÂNUL ADLI:
S-a terminat?... De ce nu mai aud niciun strigăt? De ce nu sunt ţinut la curent
cu ultimele noutăţi?
MAJED: Pentru
ea s-a terminat.
JAMILA: Totul.
MAJED: Punct.
BĂTRÂNUL ADLI: Foarte
bine că
s-a terminat. E băieţel sau
fată? De ce nu scânceşte, de ce nu ţipă?
Faceţi ceva.
MAJED: Am
făcut tot ce-am putut. Virgulă.
JAMILA: Acum
poţi să te întorci. Punct.
MAJED: Acum
poţi să te întorci, chiar să te şi dai de-a dura, ca şi
cum ai fi alunecat de pe un tobogan de gheaţă.
JAMILA: Uită-te
larg. Larg. Acum poţi. Poţi.
MAJED:
Uită-te... Nu-i aşa că e frumoasă? Nu-i aşa că e fericită cum n-ai mai văzut-o
până acum?
JAMILA:
Corect, foarte corect. În
familia noastră unită, meritele se recunosc doar în lipsă. Păcat că nu mai are
cine să aplaude pentru asta la final, mare păcat!
BĂTRÂNUL ADLI (îmbrăţişând
corpul inert al Isrei): Isra! Isra! Întotdeauna ţi-a
fost frică să nu întârzii, să nu fi ultima... De ce mi-a fost dat să trăiesc una ca asta? De
ce? Eram o gaşcă atât de
veselă, atât de plină de viaţă, cu un ţel comun. Şi acum...
JAMILA: Şi
acum...
MAJED: Şi
acum... (Se aude un semnal SOS transmis în cod Morse.)
JAMILA:
Punct-punct-punct, linie-linie-linie, punct-punct-punct... Oare ce să însemne
asta?
MAJED: Ce-i aşa
greu de-nţeles? Totul, chiar şi viaţa, se termină cu un punct.
BĂTRÂNUL ADLI:
Ha, ha! Ce pretext strălucit pentru fătuca asta ca să ne lase singuri
de dragul unei propoziţii bine încheiate şi s-o şteargă la bal...
JAMILA:
Punct-punct-punct, linie-linie-linie, punct-punct-punct...
SCENA
XIII
(Bătrânul
Adli, Majed, Jamila, Miriam, Radio, O voce graţioasă)
La ţărm. Întuneric. O izbitură
puternică.
FEMEILE: Ne
scufundăm! Ne scufundăm!
BĂTRÂNUL ADLI:
Da' de
unde! Ne înălţăm! Cătinel, cătinel! Sus, sus! Am reuşit s-o scoatem cu bine la capăt. Am
ajuns, fetelor, în sfârşit am ajuns! (Se îmbrăţişează toţi cu toţi.)
JAMILA: Trebuie
să fie foarte frumos. Cum arată noile locuri, unchiule? Cum arată ţara asta
nouă, ţara asta bună şi
întinsă, în care curge lapte şi miere?
BĂTRÂNUL ADLI:
Trebuie să arate exact pe dos faţă de cum e la noi, Samiro. Taman pe dos. Dacă
la noi e miere şi lapte, la ei e numai lapte, miere ş-acadele! Stai puţin, ai
răbdare să se ridice întunericul şi am să-ţi descriu totul de-a fir a păr. Până
în cele mai mici detalii, ca şi cum aş fi un reporter bengos
de la Naţional Geografic. E ca
şi ziua în care Columb a descoperit
America. 12 octombrie 1492, dacă nu mă-nşel... Nu se cuvine să ratezi evenimentul. Puţină răbdare,
să se facă lumină.
MAJED: Acum că
tot am ajuns, am putea să dăm drumul hârbului ăla de aparat. Putem?
BĂTRÂNUL ADLI:
Bună idee. Cum de uitasem de el? Porneşte-l, Majed, numai nu-l da prea tare, să nu ne audă paza de coastă, c-o
îmbulinăm urât de tot.
JAMILA: Top
Ten!
BĂTRÂNUL ADLI:
Nu supunem la niciun vot. De Top Ten o să aveţi parte toată viaţa de-acum
înainte. Caută BBC-ul, Majed. Să auzim ultimele ştiri. BBC!
RADIO: ...se vede depăşită de situaţie. Un nou val de 45.000
de refugiaţi a ajuns la porţile Berlinului. Cu certitudine este vorba de o
criză umanitară majoră. Cancelarul vest-german a hotărât primirea fără nicio
excepţie a tuturor solicitanţilor de azil, cu toate că mai sunt voci care
consideră că acest gest este stimulat de faptul că se află pe lista scurtă a premiului Nobel pentru pace. Potrivit
aceloraşi voci, printre refugiaţi se află infiltrate adevărate armate de
jihadişti care vor pune sub semnul întrebării, în viitorul apropiat, stabilitatea Europei întregi.
Tokyo...
BĂTRÂNUL ADLI (Ţopăie
de bucurie.): Asta-i una din cele mai bune veşti pe care le-am primit în
viaţa mea. O depăşeşte cu mult pe cea în care am fost numit şeful fanfarei. A
meritat riscul, toate şuturile în fund, a meritat să ne chinuim să ajungem până aici, ca să primim o asemenea veste
formidabilă. (Îşi aprinde un
trabuc cubanez imens.) Învingătorul ia totul! Cea
mai bună marcă: "Bolivar"! L-am păstrat special pentru ocazia asta. N-aţi vrea să ştiţi cât m-a
costat. N-aţi vrea să ştiţi cât ne-a costat. De fapt a fost bonus de la Oleg, când i-am cumpărat jaful de motor. (Pufăie.)
Da da, n-a fost în zadar. A meritat să îndur toate miştourile voastre
referitoare la inexistenţa simţulului meu de orientare. (Pufăie.) Maximum! Daţi-i
drumul volumului la maximum! La primul bistro,
oracolul face cinste
cu câte o cafea mare cu frişcă. Aruncaţi-vă vălurile, aruncaţi-vă halatele în apă!
Daţi-i drumul la Top Ten! Dans, dans, dans doar în
furouri ! Dacă-i bal, bal să fie! Nu mai avem de ce, nu mai avem de cine să ne ferim! Lua-i-ar dracu' pe
toţi împuţiţii, pe toţi jegoşii, cu războaiele şi crimele lor!
JAMILA: "Începutul focului e scânteia; începutul dragostei e
privirea."[19] Cum arată noile locuri, unchiule? Cum arată ţara
asta nouă, noua noastră ţară, ţara asta bună şi întinsă în care curge lapte şi miere?
Se
aude amplificat vocea unui muezin care cheamă la rugăciune.
Dansul se opreşte brusc. Pauză. Pauză. Pauză.
MAJED: Unchiule
Adli, unchiule Adli, de ce te uiţi în pământ, cui vrei să-i mai dai o palmă
gratis, cine urmează acum? Învingătorului i se cuvine totul, nu? Chiar şi
trufia, chiar şi recunoştinţa celor învinşi. Caţără-te pe o movilă şi admiră-ţi
rahatul. Uită-te larg
în jur, ca un adevărat comandant de oşti... Uită-te, pişăciosule de Simón José Antonio de la Santísima Trinidad Bolívar y
Ponte Palacios y Blanco![20] Larg... Larg...
Acum că s-a luminat de-a binelea, că totul e desluşit
ca o carte deschisă, spune-i tot ce vezi. Merită să-i descrii
cu lux de amănunte, să-i spui
tot ce vezi, tot, clovnule; doar şi-a încredinţat, ca şi noi celelalte, viaţa în
mâinile tale destoinice, nu? Relatează de la faţa
locului. Exact ca un veritabil reporter de la Naţional Geografic. Unul care
vrea să se afirme pe ultima sută. Dă-i drumul. Acum. Motor!
BĂTRÂNUL ADLI
(foarte rar): La ei este ca şi la noi. Idem.
Stânci, praf, case arse,
minarete... Sărăcie şi prostie.
JAMILA:
Minarete?! Câte minarete vezi?
BĂTRÂNUL ADLI:
Multe, multe minarete. Câte unul pentru fiecare locuitor.
JAMILA: Câte
unul pentru fiecare locuitor?! Şi atunci unde se mai
întâlnesc oamenii?! Asta
e o adevărată risipă. Câte şcoli, câte brutării nu s-ar fi putut face
din cărămizile lor... (Explozii
îndepărtate.) Ha, ha, ha! Ha, ha, ha! Ce de minarete! Ce de minarete! O să ne ia
cu frig, o
să ne ia
o groază de timp dacă vrem să le
numărăm.
BĂTRÂNUL ADLI (se chirceşte ţinându-se cu mâna de piept.):
Am cunoscut odată pe cineva
despre care se zicea c-ar fi avut 147 de ani, dar numai ochii îi mai erau vii,
restul arăta ca o cioată uscată. Şi unde mai pui că scotea nişte sunete care
aduceau cu nişte scârţâituri, ca acele ale unor adidaşi cu becuri. Toate rudele
lui se rânduiau să-i poarte stârpitura de colo până colo în cârcă şi să-l
hrănească cu paiul. Mai mare blestem asupra lor nici că se putea şi se vedea că
au unghiile roase de ciudă. Unde mai pui că stârpitura nici nu prea avea ce să
le lase în afară de un munte de datorii... Decât mult şi prost, mai degrabă
puţin şi prost.
Prost, prost, prost...
Cutremur, cutremur, cutremur...
"S-ar putea ca ziua de mâine să fie a altuia."[21] Ha-ha-ha!
Aş fi putut să jur că suntem pe
drumul cel bun, dar se pare că ne-am învârtit în jurul
cozii, că ne-am întors fix
de unde-am plecat...
Futu-i!
MAJED: Nu-ţi
cere osândă. Linişteşte-te. Ai
făcut şi tu ce te-ai priceput cel mai bine, ai făcut şi tu ce-ai putut. Adică
să ne încurci de tot. Bine
că măcar ai reuşit în glorioasa ta carieră artistică.
BĂTRÂNUL ADLI:
Ce carieră... Învârteam şi eu un băţ prăfuit prin aer, unul la care nu se uita
nimeni, nici măcar membrii orchestrei. Nici nu le trebuia să se uite, deoarece
toată viaţa lor au cântat numai trei melodii. Înţelegi, trei. M-au pus şef de
orchestră doar pentru că n-a vrut să se bage nimeni ca
să se spetească la scrisul rapoartelor, doar pentru că n-a vrut să iasă nimeni la interval.
JAMILA: Nu
minimaliza lucrurile, unchiule. Eşti prea modest
pentru secolul ăsta jerpelit, crede-mă. Burtosul de general nu putea să-ţi dea ditamai radioul
ăsta Sony
pe de-a moca, dacă n-ar fi fost
nevoit să-ţi recunoască meritele. Ăsta e adevărul.
BĂTRÂNUL ADLI:
Vrei adevărul? Adevărul este că l-am cumpărat de la un armean
ciung din bazar... da,
da, chiar în ziua nenorocită când l-am cunoscut pe Oleg... Ha, ha! Ce
cretin. Mai bine-mi cumpăram, cu banii aruncaţi pe el, un
sac de busole...
MAJED:
Odihneşte-te unchiule, nu te mai agita, ai făcut destule, ai făcut destul. Ce
a fost a fost, ce va fi vom vedea. Nu poţi să-i mulţumeşti chiar pe toţi. Ai făcut ce te-ai priceput tu să faci cel
mai bine: un dezastru perfect. Ai făcut tot ce-ai crezut că este corect. Oricât ai
fi fost de bun, tot se va găsi cineva mai cu moţ care să te ponegrească. De ce să-ţi faci inutile
procese de conştiinţă? Să fim foarte sinceri. Moartea este doar un punct.
Chiar şi pentru un sucit care se crede drept. De asta avem o problemă în ceea
ce priveşte bilanţurile.
JAMILA: Un
simplu punct.
BĂTRÂNUL ADLI:
Şi... şi... dacă este o... o virgulă?... (Expiră
subit.)
JAMILA (cântă ca un disc stricat, repetând la
nesfârşit ultimul vers):
Preţul barilului nu are valoare,/ Soarele iese şi intră în mare,/
Suntem nebune după lapidare/
Ah, ce nebune suntem după
lapidare!
MIRIAM: Ce
porcărie interminabilă!... Ce porcărie!... Alooo?!
O VOCE GRAŢIOASĂ: For English,
press 1!... Repet: "For English, press 1!"
Miriam
se ridică în picioare şi păşeşte cu demnitate peste ape în direcţia opusă ţărmului. În depărtare se aude în mod
repetat: "Unu, doi, şiii! Vâsliţi!!!". Explozii. Chemarea muezinului. Tunuri. The Beatles. Yesterday.
CORTINA
Nota Autorului:
Pentru regizorii ahtiaţi după premierele cu aplauze în
picioare, se poate înlocui "Yesterday" cu "Imagine" şi The
Beatles cu John Lennon. Atât.
[1] Proverb arab.
[2]
Coran, surata 24 verset 31 şi surata 33 verset 59.
[3]
Catren de Omar Khayyam. (traducere de George Popa)
[4]
Proverb arab.
[5]
Proverb arab.
[6]
Zi de naștere fericită! (lb. arabă).
[7]
Proverb arab.
[8]
Pacea si Indurarea lui Allah fie asupra ta! (lb. arabă).
[9] Sus mâinile! Sus mâinile! (fr.)
[10] Biblia. Exodul 3:8.
[11]
Proverb arab.
[15]
LEVIATAN (LEVIATHAN) (în „Vechiul Testament”), monstru marin fabulos, stăpân al
oceanului, simbol al colosalului și al puterii răului. Cu o constituție
complexă și cu o forță extraordinară. Era căptușit cu zale, avea spinarea din
scuturi solzoase și scotea flăcări pe gură și fum pe nări. Nici o armă nu-l
putea atinge, fiind impenetrabil. Mișcările lui provocau clocotul mării și
lăsau urme adânci. În epoca creștină este considerat una dintre ipostazele
diavolului. Sursa: DE (1993-2009)
[16]
"Profetul" - Kahlil Gibran, poet si filosof libanez (1883-1931).
Traducerea: Radu Cârneci
[17] Proverb arab.
[18]
"Profetul" - Kahlil Gibran. Traducerea: Radu Cârneci
[19] Proverb arab.
[20]
Numele complet al lui Simón Bolívar.
[21] Proverb arab.