Nigeriada

L a u r e n ţ i u   B u d ǎ u

Nigeriada

(monolog)

Recunoaşteţi? “ESTE FOARTE IMPORTANT PENTRU VIITORUL TĂU ŞI AL TĂU! Trebuie doar să citeşti cu ochii cât cepele altoite acest mesaj... Aceasta este o scrisoare în lanţ pentru salvarea omenirii compusă chiar personal de Hitler acum aproximativ-fix 1.500 de ani î.Hr. şi a făcut înconjurul Pământului pe jos de 24 de ori... Sorry! Pe sus, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, n-a stat nimeni ca să numere.

 Omenirea, datorită cretinilor şi idioţilor desǎvârşiţi, printre care ai putea să te enumeri cu mândrie şi tu, este în pragul sfârşitului, al falimentului absolut. Chiar dacă o să faci o lungă scurtă la mâini de la atâta amar de scris (pentru că folosirea indigoului, în acest caz special, este cu desăvârşire interzisă), nu întrerupe lanţul şi trimite mai departe acest mesaj la 1.195 de persoane de încredere pe care le cunoşti din vedere!

Dacă această scrisoare va reuşi să facă şi a 25-a oară înconjurul pământului terestru, Burkina Faso, Republica Moldova, Bulgaria şi Siria nu îşi vor mai lansa rachetele nucleare dosite în căpiţele de fân (rachete care nu există decât în mintea bolnavă a imperialiştilor analfabeţi) şi omenirea va putea fi în sfârşit salvată de ea însăşi, prin totală indiferenţă părtinitoare. Ca semn de mulţumire, timp de 31 de zile bisecte, în Africa va fi o neîntreruptă binefăcătoare ploaie cu schiuri second-hand, cu pachete de pulpe dezosate de struţi bio aflate la limita certificatului de valabilitate, care va face să înverzească şi să înflorească tot pustiul cu şaşlâkuri şi grătare ad-hoc, agrementate de iodlere şi işlere mongoleze; iar la Ierusalim, de Paşte, fix pe 25 decembrie a.c., de Black-Friday, Via Dolorosa va fi plină cu oameni de zăpadă cu kipa, “kalaşnicoave” din omăt pe alocuri galben şi lulele de caramel din sare de Himalaya la un preţ foarte negociabil de cel al aurului coclit.

Hei! Surdule! Scoate-ţi bumbacul hidrofil din urechile de asin şi nu întrerupe lanţul! Dacă citeşti această scrisoare plină de greşeli gramaticale intenţionate şi o trimiţi mai departe exact aşa cum este, fără a încerca s-o faci pe deşteptu’ cu mine, vei putea să reţii, în sfârşit, tabla înmulţirii cu doi şi să devii cel mai inteligent mascul minor de pe scara ta, chiar din blocul de vis-à-vis. În caz contrar, ai toate şansele din lume să devii un taur comunal castrat purtǎtor de perucǎ, propus în capul listei de achiziţii vegetariene pentru populaţiile de canibali postitori din Pacific…”

Le recunoaşteţi?! Da?! “E-pa! E-pa! Ascultă! Nu întrerupe, în niciun caz, lanţul! În anul 1977, Vali (o rudă îndepărtată de-a mea din Mizilul din Dealu’ Văii) a primit prima scrisoare în lanţ din viaţa ei (de fapt s-a dovedit până la urmă că era chiar şi ultima) pe care a aruncat-o, ca un dobitoc notoriu ce era, la tomberonul ruginit din curte... Inutil să-ţi mai povestesc ce s-a-ntâmplat, pe fix 4 martie 1977, cu el. A murit înecându-se în propria salivă uscatǎ în timp ce ronţăia floricele cu muştar fără boabe şi se benocla, cu o mână adânc băgată în pantalonii verişoarei sale de-a treia, Crina, la filmul sârbesc Dulce, Iute şi Amar. Miliţia venită la faţa locului cu câinele-lup nu a găsit nicio explicaţie logică asupra decesului prematur, catalogând cazul drept “surmenaj prin sondare involuntară a eternului feminin concret”.

Imediat după înmormântarea prin înhumare incompletă cu ajutorul a cinşpe kilograme de TNT  adunat prin donaţii forţate de la crescǎtorii de porcine cu pene din zonǎ, i-a fost furată crucea de placaj din lemn masiv de la căpătâi, încât rudelor participante la această sărbătoare cu colivă şi ţuici ne este imposibil şi astăzi să recunoaştem cu exactitate locul de veci al înaintaşului nostru ghinionist.

Nu întrerupe lanţul, pânǎ nu facem bilanţul! În anul 1986, o femeie nu tocmai vădană din India a primit această scrisoare prin intermediul poştei prin viu grai şi nemernica i-a dat foc cu păcură, pucioasă şi mere acre turceşti, întrerupând lanţul. Ha-ha! Idioata incompetentă. Inutil să-ţi spun ce s-a mai întâmplat cu ea. Ha-ha! A fost răpită de extratereştri, ridicată de părul din nas în farfuria zburătoare şi, după ce i-a fost redată cu prisosinţă virginitatea, a fost proiectată pentru câteva secunde în lava incandescentă a unui vulcan stins din arhipelagul indonezian din Marea Centrală a Arabiei. Ha-ha! De durere, părinţii ei decedaţi cu şapte ani în urmă s-au aruncat în veceul turcesc de la căminul de nefamilişti din Bangladesh în care locuiau fără forme ilegale şi au tras, cu cele zece mâini rămase libere, apa musonică adunată din precipitaţii cu ajutorul unui nailon refolosit pe care scria “Hope is catastrophe!”... Când au venit la faţa locului vidanjele trase de catârii subnutriţi, nefericiţii se transformaseră deja în nişte delfini obezi cu cocoaşă şi pete roz care au fost transportaţi urgent, în nişte cisterne uriaşe, la delfinariul de la Constanţa unde, de necaz pentru educaţia deficitară acordată fiicei lor iresponsabile, au făcut sărituri peste sărituri din bazin ca să facă planul la autofinanţare voluntară  până li s-au crăpat ochii ca la eschimoşi şi au fost împăiaţi cu vată refolosită de la maternitatea de adulţi din localitate.

Mă’, creţule, chiar auzi?! Bre!!! Bre!!! Nu întrerupe lanţul pânǎ nu facem bilanţul! Trimite această minunată şi inteligentă epistolă tuturor cunoscuţilor cu care nu ai apucat încă să te cerţi definitiv şi chiar dacă nu vei cumpăra bilet, vei dobândi teoretic şi practic cele mai mari câştiguri la extragerea excepţională Loto 6 din 46 de luna trecută...”

Recunoaşteţi??? Cum să nu le recunoaşteţi? Cum nu mai ţineţi minte acele neştampilate scrisori în lanţ care vă apăreau ca ciupercile pe tavă de câteva ori pe an în poştă, scrisori de mână cu mesaje teribile de la o fetiţă de doi anişori bolnavă de leucemie şi aflată de cinci ani pe patul de moarte, de la Papa ori de la Maica Domnului, de la Bill Gates, Salman Khan ori, mai nou, de la Ionuţ Iftimoaie şi Bianca Drăguşanu (devenită, peste noapte, stareţă virtuoasă peste o garnizoană de taici cu blugii rupţi în dreptul prohabului), scrisori care-ţi garantau o ascensiune socială rapidă ori o spectaculoasă îmbogăţire, în cazul în care le vei trimite mai departe, sârguincios, la minimum 77 de persoane cu capul lipit bine cu aracet românesc de umeri? LOL.

Nu mǎ dezamǎgiţi! Trebuie să le mai ţineţi minte foarte bine, nu se poate să le fi uitat; cum era să le fi uitat atât de uşor; mai ales că, în cazul în care aveai proasta inspiraţie să alegi să nu le trimiţi mai departe numărului impresionant de cunoştinţe, rude şi prieteni din dotare (din evidentă lene, din lipsa timpului sau pur şi simplu din indiferenţă), să fii de-a dreptul nesimţit(ă) sadea şi să rupi lanţul (!!!), erai ameninţat(ă) foarte clar şi imediat cu Cele zece plăgi ale Egiptului, cu decesul subit şi în cele mai întunecate chinuri al celei mai iubite fiinţe din familie (de regulă o pisică maidaneză plină de purici şcoliţi), cu netezirea fermă a animalului de companie de către un tramvai apocaliptic evadat de pe şinele Copoului, cu acoperişul Bramac în două ape (recent terminat după succesive împrumuturi de la Provident) smuls de o mioritică tornadă groaznică pornită tocmai din venerabilul şi maleficul Pacific, cu o sută de mii de ani de nefericire ori câte şi mai câte asemenea sforăitoare prostii...

Nu râdeţi! V-aţi gândit vreodată cine e în spatele lor şi ce rost au acele gogomănii strigătoare la cer, acele crase stupizenii, acele scrisori de coşmar piramidal care începeau întotdeauna cu invariabilul “Trebuie să citeşti cu atenţie acest mesaj, ESTE FOARTE IMPORTANT PENTRU MÂNTUIREA SUFLETULUI TĂU NENOROCIT DE PĂCATE ŞI FURTIŞAGURI  NEDOVEDITE DE DNA!” şi dacă rostul lor era chiar să spună adevărul?... LOL.

V-aţi îndoit vreodată de sensul ori de intenţiile onorabile ale celui (celor) aflat (ţi) în spatele acestor incredibile scrisori (fiindcă e greu de crezut că Obama, Sfântul Părinte ori admirabilul şi mult încercatul vitezoman Schumi s-ar fi îndeletnicit în drămuitul lor timp liber cu caligrafierea acestor epistole nu tocmai ortodoxe şi nu ar fi găsit canale de comunicare mult mai eficiente în a-şi transmite mesajele către fanii declaraţi ori nu)?

Nu râdeţi!... Aha! Nu te-ai gândit, moşule, pun pariu că nu te-ai gândit serios, bineînţeles că nu te-ai gândit şi ai încercat de fiecare dată să pasezi pe şestache şoseta moartă, blestematele alea de scrisori aducătoare de ghinion, în cutia vreunui vecin antipatic, hapciupalitic şi scârţar, pentru a mai reduce, pe cocoaşa, pe timpul şi pe barba lui (evident), cât de cât, mesajul ameninţător şi dividendele nefaste din finalul epistolelor cu pricina.

Ce?! N-ai mâncat chiar tot din farfurie când erai mic? Chiar tot?! Recunoaşte, Tartarin din Tarascon, recunoaşte măcar acum în al unşpelea ceas ce-ai făcut în copilăria te neguroasă, recunoaşte, moşule! Ce-i aşa de greu de recunoscut?! Cu toţii am făcut mari prostioare când eram mici şi ne-am slobozit din belşug contra vântului; chiar dacă acum când am prins o amǎrâtǎ de funcţie de secretar (fie el şi “literar”), ne credem unici şi diferiţi; cu toţii am făcut de toate şi cam la fel, moşule… Cu toţii am păcătuit prin neascultare de toţi, acultându-ne numai pe noi ca nişte nenorociţi de egoişti… Ha-ha! Te-ai prins? Nu?! Nici eu! Nici eu! 2-0!... LOL. LOL. LOL.

Mda! Treaba ta, ticălosule anonim, dacă nu vrei să recunoşti… Dar de “Gândirea pozitivă”, de lanţul Sf. Anton, nu-i aşa că ai auzit, nu? “Puneţi ochelarii de cal şi citeşte cu mare atenţie, aceasta nu este o glumă oarecare! Scopul nu scuză neapărat mijloacele! Sărută imediat şi cu entuziasm maximal sincer pe cineva cu respiraţie foarte urât mirositoare, în momentul când primeşti această scrisoare specială, pentru că a venit la tine să-ţi aducă noroc chior definitiv. Originalul acestui mesaj este păstrat cu mare străşmicie într-o biserică protestantă dezafectată din Irlanda și călătoreşte în lume de o decadă de aproape 9 ani.

Pe bune, fraiere! Trimite acest mesaj mai departe, la cei la care crezi că au nevoie de mai mult noroc... Nuuu! Ce faciii?! Crezi că nu te văd? Scoate imediat mânuţele transpirate de sub faţa de masă! Te vǎd! Te vǎd! Nu o păstra, pentru că această scrisoare nu poate sta într-un loc mai mult de 120 de ore, adică fix 4 zile.

După primirea acestei scrisori, Klark Thomas Woodrow Wilson, un ofițer disponibilizat al armatei americane,  a primit pe neașteptate 70.000 de dolari canadieni cu care şi-a umplut o plapumă ciuruită de aproximativ 3X2 şi două perne moi de gips. Restul l-a dat celor 15 fiice vitrege ale sale ca să-şi pună părul pe moaţe de calitate strǎinǎ.

Borman Stage a primit 243.000 de dolari pe care i-a donat soţiei sale cu 47 de ani mai tânără. Praful s-a ales de ei (se mai întâmplă!). În schimb, japonezul Thomas Young Sushi Yasunari  aflat la frageda vârstă de 94 de ani a primit scrisoarea, dar nu a luat-o în considerare şi și-a pierdut soția după şase zile calendaristice. Mare pagubă-n ciuperci. La o săptămână după nefericitul eveniment şi-a schimbat numele în Philipe Norocosul şi a dat o mare petrecere de mulţumire comunităţii de burlaci şi de gay din Illinois.

Trimite mesajul la fix 20 de persoane! Acest lanţ a fost început tocmai în America de Nord din Venezuela și trebuie să circule în întreaga lume. Acesta nu este un joc, nici o superstiție, este o adevărată forţă care îţi poate aduce o surpriză colosală în următoarele câteva zile trecute recent.

În anul 1983, în Brazilia de Jos, Martinez Speranza-Diaz-Petrescu-Smântǎnicǎ a primit o scrisoare în lanţ şi şi-a rugat urgent secretara să-i facă 20 de copii pe care le-a trimis imediat prietenilor săi din inchisoare şi de la balamuc. Imediat a câştigat câteva milioane bune la loterie, iar secretara cu pricina a rămas cu buza umflată de acid hialuronic şi cu cei 20 de copii nerecunoscuţi oficial de Diaz... Trimite mesajul la 20 de persoane! Oare de ce?

Aşa da, aşa nu! Fuentes Soeira de profesie farmacist a primit scrisoarea și, fâstăcindu-se în interogaţii filozofice, sterile şi inutile asupra spaţiului ondulat, a păstrat-o într-un seif blindat... și și-a pierdut slujba de patron angajat. Blegul. Nu faceţi ca el! Abia atunci când şi-a amintit de scrisoare și a distribuit cele 20 de copii (Oare de ce?), după exact 13 zile, a găsit cu chiu cu vai un nou loc de muncă la serviciul de salubritate din Rio de Janeiro pe post de expert olfactiv. Trimite urgent mesajul la 20 de persoane!

P.S.

GÂNDIREA POZITIVĂ face minuni pozitive! GÂNDIREA NEGATIVĂ face minuni negative! Aminteşte-ţi prin remember! Acest mesaj formează un LANŢ foarte puternic. E pe bune, dragă! Pe bune! Scrisoarea funcţionează cu adevărat, trimite-o cu toată încrederea prietenilor pe care-i urăşti, naşilor cu pǎrul alb ori dușmanilor tăi dragi ori preferaţi. În afară de timbre, nu te costă nimic ca să îi faci fericiţi cu sila pe cei care nu vor să fie fericiţi! Trimite mesajul la 20 de persoane mofluze! Trimite mesajul la 20 de persoane mofluze! Trimite mesajul la 20 de persoane mofluze! Nu trimite bani murdari în această sfântă scrisoare și nu ignora continuarea lanţului. Dacă te iubeşti, crede! Dacă nu crezi, iubeşte-te, numai trimite-le, dracului, odată! Trimite mesajul la 20 de persoane mofluze! La 20! La 20! La 20!...”

Taca-taca-taca-taca-taca! Ha-ha-ha! “GÂNDIREA POZITIVĂ face minuni pozitive!” Taca-taca-taca-taca-taca! “GÂNDIREA NEGATIVĂ face minuni negative!” Taca-taca-taca-taca-taca! “Aminteşte-ţi prin remember!” Ce porcărie înmiresmată!

“Acest mesaj formează un BILANŢ foarte puternic. E pe bune, dragă! Pe bune, man! Pe bune, mami, tati şi buni! Pe bune, Pisi! Mai ales Pisi! Trimite acest msj la cel puţin 7 persoane de încredere al căror premume începe cu litera W, K, X sau Y. Vei primi un miracol deosebit mâine prin Poșta Română, serviciul Prioripost, la orele 17.30, contra ramburs decent. Dacă crezi sau nu crezi în Dumnezeu, trimite acest msj tuturor care cred în adversarul lui. În cazul în care îl ştergi, ca o cutră şi un ticălos ordinar ce eşti, vei avea inima congelată instantaneu, îţi va creşte o coadă solzoasă ca unui Pterodactil cu 3 facultăţi la stat, două doctorate la particulari, cinci masterate la subsolul Casei de Culturǎ şi studii superioare nerecunoscute. În momentul în care ai luat sinistra hotărâre decizionalâ, consideră că e cazul să te cam înveleşti fără întârziere într-un cearşaf plic din damasc alb şi să te îndrepţi în cea mai desăvârşită linişte spre crematoriul uman Cenuşa pentru programări (Program administraţie: Luni-Miercuri: 08,00-16,30 Joi: 09,00-18,00 Vineri: 08,00-14,00 Sâmbătă: 08,00-14,00 - doar vizită columbar. Mijloace de transport: tramvai 19, autobus 323).

Trimite acest msj în 30 min şi priveşte pe vizor ce se va-ntâmpla. Dacă nu se-ntâmplă nimic în 30 min, freacă-te la ochi, schimbă vizoru’, pune nişte fasole boambe la fiert şi mai aşteaptă cca aproximativ 30 min şi dacă tot nu se-ntâmplă nimic - asta e, fratele meu alb, ai pus-o definitiv! Trebuie să mergi neîntârziat la un oculist orb. (Oculist nu ocultist!) E clar că eşti total lipsit de credinţă şi sufletul tău putred o să ardă încet-încet în flăcările iadului, ca o bancnotă foarte jegoasă de 100 de euro obţinută din cerşitul de calitate londoneză de către singurul invadator român mâncǎtor de shaorma de ridichi degerate…”  Destul, destul de convingător, nu? Chiar şi pentru o sublimă necuvântătoare ca broasca ţestoasă cu tâmple roşii de Florida pentru ca să-şi amaneteze credincioasa carapace şi să participe la iluzoria competiţie…

Ultima oară când am primit o astfel de epistolă în lanţ în cutie începea cu ceva de genul: “Aceasta nu este o glumă, nici măcar una proastă! De fapt, nici nu existǎ! DACĂ ARUNCI SCRISOAREA LA COŞ, SĂ MOR IO, JUR CĂ ÎN LOC DE INIMĂ AI UN CRENVUŞTI DEZOSAT MECANIC EXPIRAT!

Vladimir Vladimirovici Putin este un celebru anonim pitic autopropus de Red Peace, în fiecare an, pentru Premiul Nobel la capitolul Literatură ştiinţifico-fantastică. În anul 2008 a primit o copie a acestei scrisori prin intermediul unui agent secret cecen, pe nume de cod Tamara Aramat, de profesie prim-balerină la Teatrul Mijlociu Bolşoi, dar din cauza faptului că era prea ocupat cu campania sa electorală ori crezând că e vreo cursă, nu i-a dat curs. Ca urmare, a pierdut alegerile prezidenţiale cu un scor dezastruos şi a vrut să-şi ia de urgenţă viaţa cu bătrânul şi îndrăgitul său pistol Makarov care-i aparţinuse în tinereţe bunicului sâu, împâratul Stalin I. Descuind setarul în care se odihnea prietenul său de grea şi lungă suferinţă   (alintǎtorul candid al atâtor cefe poloneze rebele), a descoperit alăturat şi uitata scrisoare  care-i purtase iniţial ghinion. Dându-şi seama de dumă, a dres busuiocul rapid şi a trimis scrisoarea însoţită de o invitaţie la balul mascat, organizat în pivniţele fǎrǎ butoaie ale KGB-ului,  tuturor celor 450 de deputaţi ai Dumei de Stat. Crede-mă pe mine, nu crede ce spun ziarele lui! La o lună după această tărăşenie a fost ales vice-preşedinte plin al Federaţiei SUA-Cuba-Mexic şi, dacă nu mă-nşel, este în continuare şi astăzi prin cumul de funcţii artistice.”

Nu râdeţi! V-aţi gândit vreodată care e lucrul cel mai urât, cel mai oribil pe care l-aţi făcut în viaţă? V-aţi gândit?... Cum s-o rup? Nu am rupt-o, de teamă bineînţeles, ci doar am ars-o tacticos şi dup-aceea m-am dus în control la trei cardiologi diferiţi... şi inima era bine-mersi la locul ei, întocmai ca un ceasornic perfect funcţional într-un ou Kinder…

De ceva vreme, o dată pe săptămână sau cam la şapte zile sau cam aşa ceva, primesc câte una sau două scrisori de genul ăsta, dar în format electronic. E-mailuri, da. Pân-aici, nimic rău, mai ales că, după conţinutul lor invariabil, se pare că voi primi şi ceva bănuţi la teşcherea până la urmă, nu? Adresantul este un misterios şi fabulos Fatim Muhhamad Azir, fost prim-ministru de externe al Nigeriei, aflat acum în detenţie în ţara natală după ce a căzut în dizgraţia preşedintelui său preaiubit… Nu ştiu dacă este un nume real ori o simplă invenţie, însă trebuie să recunosc că e destul de credibil şi că dă bine ca sonoritate. În scrisoare nu este menţionat defel numele preşedintelui obez, bănuiesc că se datorează dizgraţiei şi cred că nici nu are prea multă importanţă aspectul minor.  

Pentru cine n-a aflat încă ori a chiulit prea mult de la orele de geografie din şcoala generală, de la grǎdiniţǎ sau de aiurea, câteva date tehnice se cuvin a fi precizate neîntârziat: bătrâna Nigerie este o republică federală prezidențială săracă, situată undeva în vestul Africii, în Golful Guineea şi are capitala la Abuja... Limba oficială este engleza. Cu o populaţie imensă, de aproape 175 de milioane dintre locuitori, Nigeria este cea mai mare ţară a continentului african... De remarcat că, de foarte remarcat că, din acest impresionant număr, 45 de milioane dintre locuitori sunt conectaţi, din cocioabele lor acoperite cu paie şi frunze, direct la mândrul, harnicul şi darnicul internet...

Minunatul nostru Fatim Muhhamad Azir este atât de generos încât este în stare să-şi împartă toată averea sa colosală de 180 milioane de dolari, aflată temporar într-un cont secret elveţian, în defavoarea celor 273 de odrasle legitime ale sale, cu necunoscutul din mine care se va dovedi a-i fi prieten dezinteresat... cu o singură minimală condiţie: în cazul unui răspuns favorabil, trebuie neapărat să transfer într-un alt cont pe care mi-l va indica cu eleganţă (de data asta gol şi aparţinând bineînţeles unui prieten african lefter), circa 500 de dolari amărâţi, absolut necesari pentru mituirea paznicilor săi care urmează să-i favorizeze eliberarea. Ajuns în libertate, va putea să-şi scoată cu uşurinţă averea din contul elveţian şi să-i împartă într-o proporţie de 50% cu mine…

Sună destul de bine, sună chiar tentant, chiar mişcător, nu credeţi? Sau, cum s-ar exprima mult mai plastic prietenul meu Ionuţ: “o poveste simplă, scurtă, tristă şi emoţionantă”. Chiar daca numai două e-mailuri dintr-o mie primesc un raspuns afirmativ; la nivel planetar, din milioanele de copii trimise, potrivit unor calcule sumare, un escroc cibernetic nigerian obţine venituri medii lunare de 45.000 de dolari… Da, da. Aţi auzit perfect! 45.000 de dolari! Atât de tentant încât suma totală rulată prin această escrocherie cunoscută în toata lumea ca “escrocheria nigeriană” sau “scrisoarea 419” (dupa numele articolului legislativ nigerian care, teoretic, pedepseşte această infracţiune) este de aproximativ 1,5 miliarde de dolari anual. Pic cu pic se face lacul Victoria. Da, da, aţi auzit foarte bine! 1,5 miliarde de dolari anual! Profiturile obţinute de “nigerienii deştepţi” pe această cale se situează pe al patrulea loc în bugetul naţional după cele legate de ţiţei, cacao si gaz metan…

Dar, pentru oamenii obişnuiţi şi creduli ca noi, românii, ce mai contează în minus o amărâtă de sumă de 500 de dolari, atunci când n-o ai; mai ales că e absolut sigur că, în viitorul foarte apropiat, va face pui şi nu puţini... Important doar e să trimiţi urgent suma în contul indicat şi să aştepţi cu pioşenie rezultatele “afacerii nigeriene”, pentru că, indiferent de culoarea pielii, omul rămâne tot un animal care se (în)tinde.

Blegul cu minţile pierdute, păcăliciul îndelung obişnuit al cozilor interminabile din spatele ţepelor de tip Caritas, Mega Caritas, Novo Caritas, Caritasul de la Huşi, Gerald, SOV Invest, SAFI, Mondoprosper, Society Club, Prodimpex şi Philadelphia (în care, într-o lună-două, “încasai” de şapte ori suma depusă), s-a hotărât că e cam timpul ca să îi mai lase pe “ai noştri” şi să ridice şi continentului negru gradul scăzut de prosperitate şi de civilizaţie la standarde profund occidentale; aşa încât am răspuns, fără întârziere, onorabilului domn Fatim Muhhamad Azir într-un stil care nu lăsa umbră de nicio-ndoială asupra sincerităţii şi onestităţii sentimentelor şi intenţiilor mele profund creştineşti.

Să fii păcălit de ai tăi înseamnă de cele mai multe ori acceptarea manifestării extreme a unui sentiment neţărmurit de dragoste fraternă izvorât din intonarea continuǎ a celebrului “Hai sǎ dǎm mânǎ din mânǎ, cei cu inima bǎtrânǎ!” şi, de ce nu, până la urmă, pentru un român adevărat, nu e un lucru chiar atât de grav precum s-ar putea crede... chiar dacă în urma frăţescului “sentiment exprimat” a rămas definitiv fără acoperişul statornic de deasupra căpăţânii pleşuve. Să fii păcălit însă de un străin oarecare (aduceţi-vǎ aminte doar de vechiul, actualul şi mobilizatorul “Noi nu putem sǎ ne vindem ţara, pentru cǎ, deja, aţi vândut-o Voi!), ba încă pe deasupra de un mǎrunt necunoscut din Nigeria care nu a apucat sǎ sugǎ zdravǎn la ţâţele Lupoaicei noastre miloase şi colţoase, e chiar prea, prea de tot. Înseamnă, pentru orice individ autohton care mai suferǎ de o fărâmă invizibilǎ de patriotism, chiar sfârşitul ordinii mondiale şi asta nu e prea uşor de îndurat. Şi cum şi eu mă consider încă unul dintre aceşti indivizi autohtoni, m-am hotărât să iau oarece atitudine.

I-am răspuns minunatului nostru “pretin” Fatim Muhhamad Azir, care bănuiesc că, probabil, făcuse facultatea undeva la Iaşi, Huşi sau la Galaţi, pentru că stăpânea destul de frumuşel dulcea noastră limbă de vreme ce-şi permitea să facă asemenea glume torenţiale în graiul moldav, scriindu-i cu duioşie că ţara noastră, aşa cum o cunoştea el acum 20 şi ceva de ani în urmă, nu mai este cum şi ce a fost şi că (Ha-ha! Ha-ha! Ha-ha!) toate eforturile financiare ale Republicii România, (cu consensul liber consimţit al tuturor cetăţenilor săi de a renunţa cu entuziasm la 55% din venituri în favoarea artelor frumoase) sunt îndreptate exclusiv pentru susţinerea culturii tradiţionale, a ceramicii de Horezu, a promovarii literaturii rrome contemporane mai ales şi a literaturii dramatice originale în special (Ha-ha! Hi-hi! Ho-ho!). Şi cum în prezent domnia-sa, în libertatea totalǎ a închisorii, are destul timp şi suficientă linişte pentru a se putea concentra asupra nobilei şi înălţătoarei profesii a scrisului autentic (aşa cum nici prim-ministrul nostru Mouse n-o are în deplinǎtatea libertǎţii sale temporare), i-am sugerat, cu delicateţea de care mai eram în stare în acel timp, să aştearnă pe hârtie un micuţ roman medieval în versuri cu rimă împerecheată prin încrucişare, în zece volume care sâ nu depăşească  minimum 3.500 de pagini scrise cu piciorul stâng, în 33 exemplare (format pagină A4 standard, margini: stânga 2,5 cm, dreapta 2,7 cm, sus 1,8 cmm, jos 1,4 cm, la corp Arial Black, 12, la 1,15 rânduri), despre orice i-o trăsni canicula nigeriană prin tărtăcuţa-i destupată şi să se apuce imediat şi temeinic de lucru…

I-am promis solemn că, odată terminate minunatule-nemuritoarele  şi genialele-i tomuri şi ajunse în mâinile mele ocrotitoare, mă voi duce personal la inginerul zootehnist Calotǎ, actualul nostru ministru al Culturii, Cercetǎrii Spaţiului Cosmic şi Agriculturii, pentru achiziţionarea capodoperei cu pricina. Cu banii pentru binemeritatul onorariu îşi va fi asigurat nu numai eliberarea, dar şi construirea, în dezvoltata ţara sa natală, a cel puţin treizeci de biblioteci publice cu echipament de ultimă generaţie; bonus o reprezentativǎ statuie de marmurǎ albǎ, înaltǎ de 30 de metri, în plin centrul Bucureştiului, lângǎ Casa Presei Bǎnuit Libere.

Trebuie să vă mărturisesc că ticluirea mi se părea atât de gogonată încât până şi Baronul de Münchhausen ar fi strâmbat categoric din nasul lui ascuţit la auzul acesteia, dar una-i închipuirea şi alta-i alcătuirea. Tocmai când credeam că schimbul nostru de glume frăţeşti a luat definitiv sfârşit şi fiecare dintre noi a cam înţeles cu cine are de-a face şi s-a apucat cu temeinicie de ceea ce ştie să facă cel mai bine mai bine, diabolicul “ex-ministru”, omul pe care-l crezusem atât de inteligent şi uns cu toate smacurile balcanice a înghiţit găluşca fǎrǎ s-o mestece… şi mi-a confirmat printr-un e-mail destul de laconic că este foarte interesat de propunere şi că a scris deja primele cinsprezece pagini…

Talent cu carul? Deh! Canci!... L-am încurajaaat! L-am încurajaaat! L-am încurajat, creştinul de mine, cum se putea că să nu-l încurajez ca pe un frate bun ce susţinea cǎ-mi era, cu toate că insul în cauză nu avea talent deloc şi pe integrale alocuri dovedea chiar că lipsise mult şi total de la orele de compunere din şcoala generală, ore în care expoziţiunea, intriga, desfăşurarea acţiunii, punctul culminant şi deznodământul reprezentau pilonii de bază ai oricărei opere literare aparţinând minunatului gen epic, chiar şi de la cele cu tema “Scoateţi o foaie albǎ de hârtie şi povestiţi ce aţi făcut cu veveriţa cu coadǎ ridicatǎ a vecinilor, în vacanţa de iarnă”; deoarece toate scrierile lui erau pline de incendieri ale taberelor de refugiaţi, execuţii sumare macabre, de descrieri minuţioase de Bazooka ori AK-47, luări de ostatici, ori de îmbietoare deshumări practicate în gropile comune... Potrivit comunicatului şi regulamentului draconic ticluit de mine, termenul limită de trimitere a textelor era de şase luni, dar l-am asigurat pe “simpaticul” nigerian să nu intre în panică defel pentru că cetăţenii străini (şi mai ales cei nigerieni) beneficiază de o dispensă temporală în plus cu încă şase luni.

Uitasem totul până când, într-o zi însorită acompaniată de tunete şi fulgere, după un an (mai precis după 17 luni şi patru zile), am primit comanda plocon, adică textul cu pricina, întocmai cu cerinţele iniţiale: “micuţul” roman medieval în versuri cu rimă împerecheată prin încrucişare, în zece volume care nu depăşeau minimum 3.500 de pagini scrise cu piciorul stâng, în 33 exemplare (format pagină A4 standard, margini: stânga 2,5 cm, dreapta 2,7 cm, sus 1,8 cm, jos 1,4 cm, la corp Times New Roman, 12, la 1,15 rânduri)... bineînţeles, totul în format electronic efectuat cu ajutorul unui program Microsoft-Word 2013 cu licenţă. Cerul se părea că a căzut pe mine, dar nu m-am lăsat bǎtut...

Ah, Muhhamad, Muhhamad! Times New Roman?! Cum, Times New Roman?! Ce-i cu neobrăzarea asta de pirat somalez?! De ce, de ce, frăţiorule, Times New Roman?! La noi, litera legii încă se respectă! Şi încă cum! (sic!) De ce Times New Roman dacă regulamentul    precizeazǎ clar, foarte clar, întocmai ca un ciocan pneumatic cu rotopercutor: Arial Black-Arial Black-Arial Black...

Hai-hai! O fi fost el ditamai nigerianul versat în fraude informatice de tip 419, dar, dupǎ fenomenala breşǎ în Apǎrarea-i Sicilianǎ, nici eu nu-mi amintesc sǎ fii fost conceput cu degetul mic. Şi, uite aşa, m-am hotărât să-i trag un perdaf pe cinste prietenului nostru Fatim Muhhamad Azir şi sǎ-i aplic soluţia româneascǎ care consta într-o îmbinare de zile mari a variantelor: Închisǎ, Dragonului, Paulsen, Nagdorf, Schevenigen şi Scorniceşti...

Iu-iu-iu! Gothic! Gothic! Da, da, asta era soluţia româneascǎ! “Micuţul” roman medieval în versuri cu rimă împerecheată prin încrucişare, în zece volume care nu depăşeau minimum 3.500 de pagini scrise cu piciorul stâng decorat cu ciuperci, în 33 exemplare (format pagină A4 standard, margini: stânga 2,5 cm, dreapta 2,7 cm, sus 1,8 cm, jos 1,4 cm) trebuia de azi înainte rescris de mânuţă cu litere gotice de mărimea 12, la 1,15 rânduri). Cu un mic amendament: cele 33 de exemplare se transformaserǎ acum în, numai, 1.349... şi de data asta,, ca un micuţ element-surprizǎ, termenul-limitǎ pentru depunerea lucrǎrilor se scurtase cu aproape cinci luni.

Bineînţeles, am găsit o formulare destul de iscusită pentru argumentarea schimbǎrii din mers a noilor reguli, o formulare fermă cu noile condiţii impuse de Ministerul Culturii, Cercetării Spaţiului Cosmic şi Agriculturii (şi care între timp devenise şi “Al-Persoanelor-Lipsite-Temporar-de-Adăpost-ori-de-Sprijin”), formulare care nu mai lăsa loc de interpretări şi de întors cu căruţa pentru tristul farsor.

Credeţi că pârlitul de Fatim Muhhamad Azir s-a potolit? Da’ de unde, nene! Da’ de unde! Chiar a doua zi în e-mailul său disperat, după o introducere compusă dintr-un milion de scuze academice, îmi cerea să intervin cu orice mijloace pe lângă oricare funcţionar important al ministerului nostru pe care l-aş fi cunoscut mai dispus la “dialog” ca să prelungească perioada de înscriere a lucrărilor cu cel puţin un anotimp şi, pentru asta, era dispus chiar să-mi vireze circa 20.000 de euro în oricare cont pe care i l-aş fi indicat... Ceea ce am şi făcut fără întârziere.

...Da’ de unde credeaţi că are soţia mea maşina aia decapotabilă? Hi-hi! Din salariul de medic rezident? Ha!

P.S.

Sunt hotǎrât ca, în cazul unei eventuale recidive lirice, sǎ-i cer amicului nostru nigerian sǎ redacteze totul în morse, cu o peniţǎ Pelikan ataşatǎ de nas... Aveţi, cumva, o idee mai bunǎ? Mult mai bunǎ?!... Plǎtesc!!! Pe bune!

P.P.S.

Acum puteţi sǎ râdeţi dacǎ vǎ dǎ mâna. 3-0! Serios!

CORTINA

© Laurenţiu Budău