Motto:
“Uneori, privindu-se într-o oglindǎ perfectǎ, fiinţele neliniştite pot
deveni chiar ele înseşi.”
L a u r e n ţ i u B u d ǎ u
TRANDAFIRUL DE SENS
GIRATORIU
Personajele:
Roza
Badalassi
Tesoro Amedeo
Note de autor:
1.Toate citatele existente în piesǎ
sunt preluate din Biblie, versiunea Bartolomeu Anania (Vechiul Testament,
Capitolul I - Istoria Susanei).
2.În cazul în care ar putea apǎrea dificultǎţi - de cu totul altǎ naturǎ decât cele estetice
- în receptarea acestui text, se pot înlocui cu succes cuvintele Amos, cu
Charley şi Tel Aviv, cu Boston.
-2012-
Scena
1
Badalassi Tesoro Amedeo (în pragul prăvăliei sale de la periferia Romei, cu spatele la public): Toţi, toţi, toţi mă furaţi! Azi aşa, mâine aşa, dar pânǎ când?... Cum de unde ştiu? Cum de unde să ştiu? Prostul
de Badalassi Tesoro Amedeo să nu ştie? Prostul de licenţiat, Badalassi
Tesoro Amedeo să nu ghicească? Doar am terminat, ce-i drept, acum, la bătrâneţe,
Universita degli Studi di Siena; şi nu am
fost, dragilor, chiar printre ultimii... Gata, mi s-a umflat rânza! Gata, mi s-a
pus în sfârşit pata! De azi înainte,
gata cu caietele, cu celebrele caiete! Inventar, inventar şi iar inventar!... De aia, fraţilor! Să mergeţi tot cârdu’ la ăia de la
supermarketul Tonnino, să
faceţi figuri, să vă
buluciţi toată hoarda să vă dea pe caiete! Să mergeţi cu japca la ăia de la
supermarketul Aurora să vă dea pe caiete! Să mergeţi la toate supermarketurile
posibile şi imposibile care m-au încercuit, să vă dea toate rahaturile de care aveţi nevoie pe caiete!
Ehei! Câţi şerpi rebegiţi n-am încălzit eu
la sânul meu! Câte vulpi hăituite nu le-am adăpostit în magazia mea de biscuiţi! Bagă la cap, neamule: omul e cel mai parşiv şi mai feroce dintre toate
animalele pe care le-am întâlnit. Îl ajuţi să iasă din groapa cu fecale în care
trândâveşte, îi scoţi spinii ciopor
din cǎlcâie, îl tunzi şi
îi faci perciunii la modǎ, îl speli, îl îmbraci cât mai creştineşte, îi
dai să-şi umple ghiozdanul pân-aproape să-i pocnească închizătorile, te
străduieşti să vorbeşti frumos cu el şi să-l faci să înveţe italiana academicǎ fără cusur, ca sǎ nu-l ia carabinierii la ochi; şi el, hiena, în tot răstimpul ăsta sacru, nu se
gândeşte decât cum să i-o tragă mai abitir lu’ nevastă-ta ori fie-ta (noroc că
m-a ferit viaţa de aşa mǎreţe daruri!) în toate găurile posibile şi imposibile, ori cât de
largă şi cu model să-ţi facă tăietura la gât. (râsete
răutăcioase, nelocalizabile)
Gata, m-am săturat, intrigranţilor! Puşlamalelor! De toţi! De absolut toţi!
Inventar! Şi ce dacǎ nu-i ora, eu hotǎrǎsc de azi înainte când e ora! La Badalassi
se dǎ de azi înainte ora exactǎ. Schimbaţi-vă,
termitelor, fraierul! Out! Inventar! De azi înainte îmi fac inventarul ori de câte
ori am eu chef într-o zi, ori de câte ori mi se pune pe chelie cǎ mǎ furaţi. De şapte ori, de o sută de ori; de câte ori
vor muşchii mei, muşchii atrofiaţi ai lui Badalassi, ai bǎtrânului Badalassi!... Aţi înţeles? Astea sunt regulile, noile reguli ale prăvălierului
Badalassi, ale cinstitului Badalassi!... Nu vă convine, dragilor, cumpăraţi cash ori cu miraculosul card de plastic al Fiarei care deschide
toate uşile alea blindate (dacă-l aveţi, dacă-l veţi avea vreodată!) de la
mieroşii de alături... şi pot să pun pariu că nici măcar nu aveţi vreo minimă şansă să
treceţi de uşile lor rotitoare, pentru că ăia
sunt mai deştepţi şi mai perfecţionaţi în câinoşenia lor decât mine; cu toate camerele lor super performante şi-au pus un carton mare la intrare pe care au
scris măreţ cu plaivazul că au dreptul să-şi selecteze onorata clientelă.
“Clientul este stăpânul nostru!”, au scris minciuna asta sforǎitoare la raionul de cârnaţi albaştri. “Dacă clientul nostru, stăpânul nostru, vrea unul
dintre expusele covoarele noastre fiţoase gǎinǎţate şi noi nu-l
avem pe stoc, atunci noi ne facem preş şi luntre să i-l aducem, taman de la capǎtul lumii, în maximum 24 de ore! Dacă nu i-l aducem în
maximum 24 de ore, atunci clientul nostru este îndrituit
să primeascâ moca mostra expusǎ, iar noi ne obligǎm, ca nişte cretini prinşi cu
gâsca în ofsaid, sǎ retragem definitiv produsul din oferta noastrǎ!” au scris la raionul de covoare, “Dacă...”, dar ce-mi mai rǎcesc gura de pomanǎ; voi n-o să aveţi niciodată
ocazia să vedeţi ce nǎzdrǎvǎnii scriu ǎia acolo, pentru că nu veţi reuşi să treceţi never cu boarfele
şi meclele voastre anacronice de tâmpita aia de uşă de cristal rotitoare... (râsete răutăcioase, nelocalizabile)
Nu e clar? S-a terminat
cu reducerile! Gata, gata! S-a terminat cu pomana! Pomană este
la subsolul bisericii din centru, da, da, acolo, la măicuţele rubiconde. Da, da, la
San Antonio Grande, acolo e pomana adevǎratǎ. Numai că, acolo, nu mai
alegeţi şi nu mai faceţi fiţele de doi bani aşa cum făceaţi la mine, pentru cǎ acolo se face pomana ca la carte. Aia
deşteaptǎ. Primiţi când
vi se dǎ, ce vi de dǎ... dacă vi se
mai dǎ. Programare, nenică, totul
cu programare, pomanǎ cu programare c-aşa e la biserica asta. Credinţă universală şi disciplină occidentală. Iei pachetul împachetat şi sigilat, dai frumos cu bǎţu’ în dreptul tǎu şi o tai rapid să eliberezi locul pentru alt alt pomanagiu notoriu care dǎ târcoale; asta dacă nu te pun mai înainte să joci vârtos mătura tocitǎ prin curtea pietruitǎ, sǎ cari sutele de saci cu boarfe duhnitoare ori să speli latrinele alea comune până dai musai de ceva care a fost, odatǎ, alb... Mai ai dreptul să mai apari luna viitoare, în ziua haş, la ora haş, nu în
fiecare zi ca la mine, ca la prostul de Badalassi... Clar, nu?
Scena
2
(Badalassi Tesoro Amedeo, Roza)
Badalassi Tesoro Amedeo: Ce, pentru tine, drăguţă, anunţul general nu e
valabil?! Vrei unul special? Vrei unul cu
dedicaţie? Crezi cǎ ne jucǎm cu anunţurile, ca sǎ ne aflǎm doar aşa în treabǎ? Vezi că mă dai jos! Inventar am zis, drăguţă,
inventar! Chiuso per ferie! Si capisce?[1]
Roza: Chibrit!
Badalassi Tesoro Amedeo: N-avem “chibrit”, drăguţă, n-avem peşte, avem brichete violete pentru
fete fără plete!
Roza: Chibrit, nu
brichet! Chibrit!
Badalassi Tesoro Amedeo: Fată! E închis, ai înţeles? Inventar!
Roza: Nu brichet!
Chibrit aprinde foc! Sfâr, sfâr!
Badalassi Tesoro Amedeo: Aşa n-o mai scoatem, în veci şi
de-a pururi, la capăt! Dacă nu poţi să pronunţi “chibrituri”, dacă nu
poţi să pronunţi “brichetă”, cred că toate celelalte cuvinte pe care încerc să
ţi le spun sar pe urechile tale ca nişte bile de oţel pe o tobă de gips... Du-te iute
la raftul din spate, să nu te vadă ceilalţi că fac pentru tine o excepţie, o micuţǎ şi ultimǎ excepţie... Da, da, ăla, ultimul... şi ia-ţi de
acolo o brichetă de 30 de eurocenţi, că văd că atâţia bani ai în mânuţă... Una
singură, ai înţeles?!
Roza: Doi brichet?!
Badalassi Tesoro Amedeo: Nu “doi brichet”
ci una singurǎ. “Un brichet.” Da, da, o brichetă asiaticǎ cu
pokemoni bulbucaţi... Ce te tot
moşmondeşti? Nu acolo! Ăla e raftul cu lapte praf, brichetele sunt mai
încolo, toanto...
Roza: Scuze!
Badalassi Tesoro Amedeo: Achitat! Nu cumva să le spui jefuitorilor ălora că ţi-am permis ca sǎ intri aici, cǎ ai cumpărat de la mine “brichet”... Ascunde bine!
Roza: Scuze!
Badalassi Tesoro Amedeo: Stai să-ţi dau şi restul... Unde te
grăbeşti?!
Roza: Scuze!
Badalassi Tesoro Amedeo: Şi încă un sfat. De data asta fără bani. Ştii câte
grade a anunţat pentru astăzi mincinoasa de la Meteo-Roma, fată?
Roza: Scuze!
Badalassi Tesoro Amedeo: 42! Ai înţeles?! 42!!! La umbră!
Şi tu umbli înfofolită ca nebuna, de parcă am fi în postul Crăciunului... Ce e
cu hainele astea exagerat de groase de pe tine? Nu vezi că eşti ca o roşie şi
transpirată toată? (cu o undă de compasiune) N-ai cu ce să te îmbraci? Aşa-i? Asta trebuie
să fie.
Roza: La tine
cald! La tine ventilator! Bun! La mine unde doarme frig! Bâr-bâr! La mine unde
doarme, curent. Bum-bum! La mine unde doarme, godin rece. Bim-bam! De asta trebuie brichet, mult brichet! (iese grăbită)
Badalassi Tesoro Amedeo (privind lung în urma ei): Ciudat! Puteam să jur că adineauri erau patru
cutii de lapte praf pe marginea asta şi acum nu sunt decât două...
Îmbătrâneşti, Badalassi. Cǎtinel, cǎtinel,
moşulicǎ... Ce-ai avut şi ce-ai pierdut?! Ia-o uşurel... Ai luat-o razna... Hopa! Vezi numai
hoţi peste tot, numai escroci metamorfozabili... Hopa! Strǎina,
fata asta înfofolitǎ, avea un chip trist, ca de înger cǎzut... şi dacă
pretinzi că te pricepi cât de cât la tot soiul de oameni, trebuie să cauţi
musai în altă parte... poate în catastifele tale îngǎlbenite, poate în Biblia ta şubrezitǎ de vremuri o sǎ-ţi
gǎseşti toate rǎspunsurile...
Scena 3
(Badalassi Tesoro Amedeo)
Badalassi Tesoro Amedeo (citeşte rar): În Babilon locuia
un om care se numea Ioachim. El şi-a luat femeie,
al cărei nume era Susana, fiica lui Hilchia, foarte frumoasă şi cu frică de
Dumnezeu – căci părinţii ei, drepţi fiind, îşi
învăţaseră fiica după legea lui Moise. Ioachim
era foarte bogat şi avea o frumoasă grădină chiar alături de casă. La el se adunau
Iudeii, căci el se bucura de cinstire mai mult decât toţi ceilalţi. În anul acela au fost rânduiţi să fie judecători doi
bătrâni din popor, de vreme ce Domnul zisese că a ieşit fărădelegea din
Babilon, din bătrânii judecători care păreau că ocârmuiesc poporul. Aceştia rămâneau la casa lui Ioachim, iar la ei
veneau toţi cei care aveau vreo pricină de judecat. Când poporul pleca, la
amiază, atunci ieşea şi Susana să se plimbe în grădina soţului ei. Iar cei doi bătrâni o vedeau în fiecare zi ieşind şi
plimbându-se; aşa li s'a aprins pofta după ea. Gândul
li s'a răzvrătit, iar ochii li s'au întors în aşa fel, încât să nu vadă cerul,
şi nici să-şi amintească de judecăţile cele drepte. Cu
toate că amândoi erau răniţi de pofta pentru ea, nu şi-au spus unul altuia
zbuciumul, fiindu-le ruşine să-şi mărturisească
pofta, că adică voiau să se împreuneze cu ea. Şi
zi după zi pândeau, cu sârguinţă, s'o vadă.
Scena
4
(Badalassi Tesoro Amedeo, Roza)
Badalassi Tesoro Amedeo: Hopa! Tot tu, arătanie?! Acu’, ce dracu mai
pofteşti? Lasă-mă să ghicesc... Nu cumva te pomeneşti că tot “chibrit”, ca
săptămâna trecută?
Roza: Chibrit nu,
brichet da. Chibrit rău, brichet bun. Brichet bun ţine mult. Chibrit rău ţine
puţin. Chibrit rău nu place apă... Doi brichet!
Badalassi Tesoro Amedeo: Mǎi sǎ fie! (mucalit) Se vede că toate femeile - cărora nu li
se face din când în când câte o revizie mai serioasă la instalaţie - au o problemă
gravă cu centrala termică... Nu te coci, fată, cu paltonul ăla gros de pe tine?
Nu te coci, fată, cu cizmele de cowboy,
cu puloverele alea împletite pe gât, cu mănuşile groase de mohair? Îţi spune
ceva luna august? Îţi spune ceva cuvântul vipie? Spune-mi, cuvântul gustar,
cuvântul săcelar îţi spune ceva, dacă nu cumva sunt indiscret?
Roza: Doi brichet! Bum-bum!
Badalassi Tesoro Amedeo: Da, da, observ
cǎ ne înţelegem foarte minunat, chiar admirabil, adicǎ deloc... Spalǎ-te
cu temei la maimuţǎ şi ia şi tu o fustiţă de-o palmă pe tine, una roşie care să-i facă pe bărbaţii
tineri, cu cheag şi dornici de însurǎtoare de
pe aici, să alerge în
spatele tău cu limba scoasă şi cu prohabul desfăcut... Ia şi tu o
bluziţă străvezie prin care să ţi se vadă lămâile; de să-şi
strepezească toţi dinţii ivorienii ăia musculoşi care frământǎ toată ziulica asfaltul
de la noul, de la mǎreţul sens giratoriu.
Roza: Doi brichet!
Badalassi Tesoro Amedeo: Lasă-mă, fatǎ! Du-te iute la raftul din spate, să nu te vadă
ceilalţi că fac pentru tine o excepţie, o micuţă şi ultimă
excepţie... Da, da, încă îi mai ţin la respect pe
hoţomanii ăia până cădem la pace... Da, da, n-am apucat sǎ mai schimb becul, da, da, acolo, te descurci tu, ultimul raft, du-te repejor la raftul din fund şi ia-ţi de acolo o brichetă
de 30 de eurocenţi, că văd că atâţia bani ai în mână... Una
singură, una asiaticǎ, una cu Rambo III, ai înţeles?!
Roza: Doi brichet asiaticǎ. Una Rambo, douǎ pokemon.
Badalassi Tesoro Amedeo: Ne, ne, ne, ne, ne! Nu ţine vrǎjeala! Văd că nu prea ne-nţelegem, drăguţă. Badalassi Tesoro Amedeo
nu mai dă pe caiet; că nu e el Cooperativa de Credit. Badalassi
Tesoro Amedeo nu mai dă pe datorie; că nu e el Banca Naţională Italiană... Vrei
două brichete, plăteşti fix 60 de eurocenţi. (îi arată de şase ori palmele
sale cu degetele larg desfăcute) O brichetă face 30 de eurocenţi în cap. Ieftin. Două brichete
fac fix 60 de eurocenţi... Ai priceput?
Roza: O, Roza!
Badalassi Tesoro Amedeo: Ce “roza”?!... A,
trandafiri? Unde vezi tu trandafiri?! Aici nu e florărie. Băcănie nu florărie.
Băcănie! Biscuiţi,
conserve, detergenţi, zahǎr, cafea, ulei de mǎsline; mǎrfuri de primǎ
necesitate, nu lux. Aici nu ţin lux, aici nu ţin trandafiri. De altfel, nici nu aş avea cum, nici nu aş îndrăzni. Pretenţioase flori şi scumpe de te ard. Am un verişor tâmpit, Amos, la Tel Aviv, care se ocupa, care încǎ se ocupă cu trandafirii olandezi de ghiveci şi de la el
ştiu cât sunt de perisabili, cum se trec
peste noapte, de parcǎ ar fi fǎcuţi din spumǎ de mare... Are tot atât păr pe cap şi bani la teşcherea cât am eu pe palmă de la afacerea asta a lui. Sǎrmanul Amos, atât l-a dus mintea aia a lui, atât face
cu mânuţele lui dibace; şi sǎ ştii cǎ, în copilǎrie, era unul dintre cei mai
fâşneţi dintre verii mei... Loterie curată să te ocupi de trandafirii olandezi pe canicula
asta, pe timpurile astea, în care pânǎ şi
coroanele celor duşi se fabricǎ din carton reciclat, de poţi sǎ juri cǎ sunt
mai adevǎrate decât cele adevǎrate... Nici nu ştii cum să te mai învârţi şi să
faci ca să nu rămâi cu drăguţii de trandafiri
olandezi pe cap... Amos, Amos!
Roza (întinde, sfioasă, smâna spre bătrân): Roza!
Badalassi Tesoro Amedeo: A, Roza?! Ce
drǎguţ!... Ptiu! Ce
dobitoc pot să fiu! Trebuia să mă fi prins de la început! Frumos nume creştinesc... Roza! Rozalia, Rozalia! Roza Rozalina! Rozina-Rosina! Rosaura! Rosalinda!
Roza: Dat doi brichet?
Badalassi Tesoro Amedeo: Şmecheră, şmecheră, Rozalia... “Doi
brichet.” Ha, ha, ha! “Doi brichet!” Ce
simpatic. Na, că m-am
prostit şi eu. Am reuşit şi performanţa asta. Da, da,
parcǎ prevǎd cǎ ǎsta e doar începutul, mirificul început... Şi doar mi-a zis
bǎtrânu’, vechiul proprietar, cǎ dacǎ vreau sǎ reuşesc în afaceri, sǎ nu le amestec
niciodatǎ cu sentimentele; sǎ las poezelele pentru ǎia mai slabi de înger, pentru
ǎia cu pingelele rupte... Două brichete, da... Una o plăteşte friguroasa, lapona de
Rozalia şi cealaltă e din partea casei, din partea bătrânului, din partea
singuraticului şi ciufutului Badalassi. Ce-mi mai place, mamǎ, să fac
afaceri cu femeile... Ce-mi mai place,
mamǎ, să-mi tai singur craca de sub picior.... Ce-mi mai place, mamǎ, să cred cǎ, eu şi aiuritul de Amos, suntem rude de sânge.
Roza: Roza nu Amos!
Badalassi Tesoro Amedeo: Corect? Foarte corect! Dacă mai vrei ceva, dacă mai
pofteşti... Să ştii că am şi un tutun englezesc, prima calitate. Am şi o droaie de parfumuri de toate soiurile... Am şi un set de
rǎţuşte de plastic la reducere... Fâs-fâs, ai înţeles? Puf-puf! Mac-mac! ...Da,
cred cǎ stric orzul pe gâşte.
Roza: Doi brichet suficient. Nu trebuie fâs-fâs. Nu place mac-mac. Doi brichet ajunge. Acolo unde doarme eu, umezealǎ super... Bâr-bâr! Bum-bum! Bim-bam!
Badalassi Tesoro Amedeo (privind lung în urma ei): Bâr-bâr?
Bum-bum? Bim-bam? Ciudat! Puteam
să jur că adineauri erau şase cutii de lapte praf Mamy pe marginea
asta şi acum nu sunt decât maximum patru... Îmbătrâneşti, Badalassi... Hopla! Ai luat-o
razna... Şi ce dacǎ ai
terminat Universita
degli Studi di Siena... Câţi nu o terminǎ în fiecare an şi
nu se mai bat cu pumnul în piept şi pe buci... Nu se poate sǎ te gândeşti la
ceea ce se pare că te gândeşti... Porc bǎtrân. Bâr-bâr! Bum-bum! Bim-bam! Roza avea chip ca de înger friguros... şi dacă
pretinzi că te pricepi cât de cât la tot soiul de oameni, trebuie să cauţi
musai în altă parte... poate în catastifele tale ponosite, poate în firea ta bǎnuitoare...
Scena 5
(Badalassi Tesoro Amedeo)
Badalassi
Tesoro Amedeo (citeşte foarte rar): Şi zi după zi
pândeau, cu sârguinţă, s'o vadă. Şi au
zis unul către altul: “Să mergem acasă, că e vremea prânzului“. Şi au ieşit şi s'au despărţit unul de altul, dar
fiecare s'a întors din drum, şi iată că amândoi s'au pomenit în acelaşi loc...
Atunci s'au întrebat unul pe celălalt care e pricina, şi astfel şi-au dat pe
faţă pofta. Apoi, amândoi în înţelegere, au pus la cale o vreme când ar putea
s'o afle singură. Şi a fost că'n timp ce
ei pândeau o zi prielnică, ea a intrat, ca de obicei, însoţită de două fete; şi
a dorit să se scalde în grădină, că era foarte cald.
Şi nimeni nu mai era acolo, în afară de cei doi bătrâni, care se
ascunseseră şi o pândeau. Iar ea le-a zis
fetelor: „Aduceţi-mi ulei şi săpun şi închideţi porţile grădinii, că vreau să
mă îmbăiez“. Iar ele au făcut aşa cum li
se spusese: au închis porţile grădinii şi, ieşind pe o uşă lăturalnică, spre a
aduce ceea ce li se poruncise, nu i-au văzut pe cei doi bătrâni care şedeau
ascunşi. Şi dacă fetele au ieşit, cei doi
bătrâni s'au ridicat şi au alergat asupra ei şi
au zis: „Iată, porţile grădinii sunt închise, nimeni nu ne poate vedea, iar noi
suntem aprinşi de dragoste pentru tine; aşadar, binevoieşte şi culcă-te cu noi; iar dacă nu, vom aduce mărturie împotriva ta, cum
că aici, cu tine, era un tânăr şi că de aceea le-ai trimis pe fete să plece de
lângă tine“. Atunci Susana a suspinat şi
a zis: „Strâmtorată sunt din toate părţile; că de voi face acest lucru, asta
înseamnă moarte; iar dacă nu-l voi face, nu voi putea să scap din mâinile
voastre; dar mai bine-mi este să nu fac
şi să cad în mâinile voastre decât să păcătuiesc în faţa Domnului“. Şi a strigat Susana cu glas mare; dar şi cei doi
bătrâni au strigat împotriva ei; iar unul
din ei a alergat şi a deschis porţile grădinii. Când
cei din casă au auzit strigătul din grădină, au alergat înlăuntru pe uşa
lăturalnică, să vadă ce i s'a întâmplat.
Scena
6
(Badalassi Tesoro Amedeo, Roza)
Badalassi Tesoro Amedeo: „Iată,
porţile grădinii sunt închise, nimeni nu ne poate vedea, iar noi suntem aprinşi
de dragoste pentru tine; aşadar, binevoieşte şi culcă-te cu noi...” (De partea cealaltă, Roza bate discret în
geam) A, tot tu?! Ce ţi s-a-ntâmplat?
Roza: Bine.
Badalassi Tesoro Amedeo: Bine ce, Roza?!
Roza: Bine ce.
Badalassi Tesoro Amedeo (morocǎnos): Inventar.
Pleacă. Nu mai am chibrituri, nu mai am
brichete... nu mai am nici lapte praf Mamy... Înţelegi, nu?... “Iar dacă nu, vom aduce mărturie împotriva ta, cum că aici, cu tine,
era un tânăr şi că de aceea le-ai trimis pe fete să plece de lângă tine “. (De partea cealaltă, Roza bate discret în
geam) Pleacă, arǎtanie, n-auzi? Ştii cât e ceasul? Mă tulburi! Pleacă!
Roza: Bine ce.
Badalassi Tesoro Amedeo: Eşti surdă? Înţelegi, nu? Nu mǎ fǎ sǎ spun mai multe decât vreau sǎ spun! Pleacă! Nu vezi că mă rog? Nu vezi că meditez? Vino mâine sau niciodatǎ...
“Atunci Susana a suspinat
şi a zis: „Strâmtorată sunt din toate părţile; că de voi face acest lucru, asta
înseamnă moarte; iar dacă nu-l voi face, nu voi putea să scap din mâinile
voastre; dar mai bine-mi este să nu fac şi să cad în mâinile voastre decât să
păcătuiesc în faţa Domnului.”
Roza: Mâine
târziu, acum trebuie. Vreau cumpărat. Trebuie
cumpărat.
Badalassi Tesoro Amedeo (deschizând furios): Am avut încredere în tine, să ştii!
Roza: De ce
furios?
Badalassi Tesoro Amedeo: Sunt furios pentru că m-ai făcut să-mi pierd
încrederea în tine.
Roza: Eu nu
curios. Arde stomac. Trebuie face ceva.
Badalassi Tesoro Amedeo: Banii jos, ochii la uşă, cotoroanţǎ! Spune odată
ce vrei sau chem carabinierii! (o împiedică să intre în prăvălie) S-a
terminat, drăguţă, cu autoservirea... (ironic) Câte brichete mai vrei?
Roza: Nu vreau
brichet, vreau balon!
Badalassi Tesoro Amedeo: Ceee?! Nu ţin jucării. Alături, la Peppino. Deschide la zece.
Roza: Nu vreau
brichet, vreau prezervativ! Arde stomac. Balon!
Roza: Condom!
Badalassi Tesoro Amedeo: Taci!
Roza: Profilactico! Prezerwatywa! Kondomo! Ovszer! Bao cao su!
Badalassi Tesoro Amedeo: Bao cao su?! Taaaci! Înţelegi ce-mi ceri? Neruşinată!
Roza: Kondomo! Hâţa-hâţa!
Badalassi Tesoro Amedeo: Taci! Taci! Taci! (mecanic) Atunci Susana a suspinat şi a zis:
“Strâmtorată sunt din toate părţile; că de voi face acest lucru, asta înseamnă
moarte; iar dacă nu-l voi face, nu voi putea să scap din mâinile voastre, dar
mai bine-mi este să nu fac şi să cad în mâinile voastre decât să păcătuiesc în
faţa Domnului.
Roza: Balon,
balon, balon!
Badalassi Tesoro Amedeo: Desfrânatǎ!!! (mecanic) ...Şi a strigat Susana cu glas mare; dar şi cei
doi bătrâni au strigat împotriva ei; iar unul din ei a alergat şi a deschis
porţile grădinii. Când cei din casă au auzit strigătul din grădină, au alergat
înlăuntru pe uşa lăturalnică, să vadă ce i s'a întâmplat. Iar după ce bătrânii
au spus ce aveau de spus, tare s'au ruşinat slugile, căci niciodată nu se vorbise
aşa ceva despre Susana.
Roza: 100 condomo
roşu, XXL!
Badalassi Tesoro Amedeo: Dispari!
Scena
7
(Badalassi Tesoro Amedeo)
Badalassi
Tesoro Amedeo: Şi a fost că a doua zi,
când poporul era adunat la Ioachim, bărbatul ei, au venit şi cei doi bătrâni,
plini de gânduri nelegiuite împotriva Susanei, anume s'o dea morţii. Şi au zis în faţa poporului: „Trimiteţi după Susana, fiica lui Hilchia,
femeia lui Ioachim!“ Şi au trimis. Iar ea a venit, împreună cu tatăl şi cu mama
ei, cu copiii şi cu toate rudele. Susana era o femeie de mare gingăşie, şi tare
mândră la vedere. Iar acei bătrâni neruşinaţi i-au poruncit să se
descopere – că era acoperită ca să se sature de frumuseţea ei; iar cei ce erau lângă ea, precum şi toţi cei ce o ştiau, plângeau. Atunci cei doi bătrâni s'au ridicat în mijlocul poporului şi şi-au pus
mâinile pe capul ei. Iar ea, plângând, şi-a ridicat ochii spre cer, căci inima
ei nădăjduia în Domnul. Şi au zis bătrânii: „În timp ce noi, doar noi
doi, umblam prin grădină, ea a intrat cu două slujnice şi a închis poarta
grădinii, după care slujnicelor le-a dat drumul. Atunci a venit la ea un tânăr, care fusese
ascuns, şi s'a culcat cu ea. Noi, fiind în colţul grădinii şi văzând
nelegiuirea, am dat fuga la ei. Şi dacă i-am văzut împreunându-se, pe bărbat nu
l-am putut ţine, că era mai tare decât noi şi a deschis poarta şi a fugit. Pe ea însă am prins-o şi am întrebat-o cine era tânărul, dar ea n'a vrut
să ne spună. Pe acestea le mărturisim“. Adunarea le-a dat lor crezare, ca unora ce erau
bătrâni şi judecători ai poporului; şi au osândit-o la moarte.
Atunci Susana a strigat cu glas mare şi a zis:
„Dumnezeule-Cel-Veşnic, Tu, Cel ce le ştii pe cele ascunse, Tu, Care cunoşti
toate lucrurile mai înainte ca ele să fi fost făcute, Tu ştii că au născocit mărturie mincinoasă împotriva mea; şi, iată, eu
urmează să mor fără să fi făcut nimic din ceea ce oamenii aceştia au scornit
împotriva mea... “. Iar Domnul i-a auzit glasul.
Scena
9
(Badalassi Tesoro Amedeo, Roza)
Roza: Deschide!
Badalassi Tesoro Amedeo: Nu vorbesc cu putreziciunile! Nu vorbesc cu morţii! Nu vorbesc cu stafiile! Înţelegi, nu?... Înţelegi?
Roza: Roza viu,
Roza nu mort. Roza face hâţa-hâţa la sens giratoriu nou. Morocanii dat la
Roza 30 euro ca să nu arde stomacul. Roza nu place morocanii, Roza
închide ochii şi strânge pumnele. Roza copil mic plânge, arde stomac.
Canalizare băiată mică. Roza plăteşte lapte Mamy furat cinstit. Tot, tot. (plânge cu lacrimi reale) Furat cinstit,
Roza. Badalassi bun. Badalassi inimă bună. Înţelege toate Badalasi.
Iartă la mine Badalassi. (îi sărută cu patimă mâinile crenguroase)
Badalassi Tesoro Amedeo (scârbit): Nu
te-ai sǎturat de tâmpeniile tale?! Cu ce mai vrei să mă jecmăneşti?
Roza: Roza
cinstit. Roza venit plătit lapte Mamy. Roza dat bani mulţi.
Badalassi Tesoro Amedeo: Cine ştie pe unde i-ai mai băgat... Nu am
nevoie de banii tăi murdari, nu am nevoie de banii tăi care miros de la o poştǎ a desfrânare.
Roza: Roza muncit
cinstit hâţa-hâţa cu morocanii. Lună sfârşit. Roza venit plătit cinstit datoria.
Badalassi Tesoro Amedeo: Care datorie?!... Taci! În prǎvǎlia asta, eu hotǎrǎsc cine mi-e dator şi cine nu! (îi aruncǎ banii în faţǎ) Nu înţelegi nimic, nimic, de parcǎ ai fi o mişcǎtoare pǎpuşǎ din cârpe, o pǎpuşǎ tâmpǎ,
cu ochii din nasturi ieftini, de care trag toţi! Toţi! Toţi! Crezi că eu nu sunt om ca şi tine? Crezi că eu
nu vǎd, crezi cǎ eu nu sufǎr ca şi tine, crezi că eu nu înţeleg ce se-ntâmplă?
Crezi că eu am, în loc de inimǎ, un portofel?
Roza: Badalassi om
bun. Badalassi înţelege tot. Badalassi iartă tot. Badalassi inimă bună. Roza nu pǎpuşǎ din cârpe, Roza om viu! Trandafir! Roza... fecioarǎ!
Badalassi Tesoro Amedeo (cu o undă de înduioşare): Moară stricată... Ah, cum mai puţi, “fecioarǎ”, ah, cum mai puţi, trandafire!
Roza: Moară
stricată. Ce frumos! Ah, cum mai puţi, trandafire! (cântă
sfâşietor într-o limbă inventată)
Badalassi Tesoro Amedeo (formal): Sst! Sst!
Dacă te aud caţele de peste
drum, cine ştie ce-şi mai închipuie; cǎ
poate Badalassi a înnebunit de la atât numǎrat... Fals, fals! Foarte fals! Adevǎrat de fals! Teribil de fals!
Roza (oprindu-se brusc din cântat): Cum?! Ce
spus?! Banii la Roza
nu este buni?! (cercetează
speriată banii pe
toate părţile) Banii la Roza
fals?! Banii la Roza nu este curaţi?!
Badalassi Tesoro Amedeo: Pentru tine, pǎpuşǎ, poate da. Pentru mine, nu. Desigur cǎ nu. (deschide casa) Ia-i,
nesǎtulǎ, şi pe ăştia! Pe toţi!
Roza: Nu! Nu trebuit! Roza cinstit!
Badalassi Tesoro Amedeo: Lasă talentele, am vǎzut cum îţi sticlesc felinarele! Nu te prosti, nu sunt pentru tine. Sunt pentru plodul tǎu speriat... (ia o sacoşă imensǎ pe care o umple cu cutiile de lapte praf pe
care scrie Mamy) Nu-ţi închipui că sunt mână prea largă. Nu, nu. Şi aşa cam expirau ...în septembrie, anul viitor. Ia-o!... A, uitasem! Ia şi cutia asta... cu...
prezervative... cu Bao cao su ...şi aşa nu le
cumpără nimeni... Tot vroiam s-o arunc... Toţi amǎrâţii
de aici vor sǎ facǎ amor sǎnǎtos, tradiţional, viguros... XXL ai zis, da? Preferi cu vreun fel de aromǎ?
Roza: ... (o
tăcere şi mai indescriptibilă)
Badalassi Tesoro Amedeo: Iartǎ-mǎ, Bim-bam-bum,
n-am vrut sǎ fiu cinic... (se aude
plânsul înfundat al Rozei) Mai ai nevoie de ceva? (pluseazǎ) Alcool, să ştii că nu ţin. Sunt prea mari taxele astea pe vicii... Nu rentează.
Roza: Nene
Badalassi... Roza nu pǎpuşǎ; Roza vacǎ proastǎ pe
care mulge toţi, Roza vacǎ proastǎ de care trage toţi... Muuu! Muuu!
Badalassi Tesoro Amedeo: Mai ai oleacă şi ajungi să-mi spui şi moşule... (îi deschide uşa) Pleacă odată, până nu mă răzgândesc! E târziu, cel puţin pentru mine! (suficient
de încet încât sǎ nu fie auzit de tânǎra femeie) Sigur te aşteaptǎ vreunul
din handralǎii tǎi negricioşi de la sensul giratoriu, de la mǎreţul sens
giratoriu; ş-apoi, ştii, n-aş vrea sǎ mǎ-nţep defel în spinii tǎi sǎlbatici...
sunt bǎtrân şi, la bǎtrâni, rǎnile se vindecǎ din ce în ce mai greu, uneori
chiar deloc, uneori nici chiar dupǎ moarte... Şi, ştii ceva? Pentru Badalassi Tesoro Amedeo, Roza nu e niciodatǎ “muuu”, Roza e chiar... Roza! Ai înţeles?
Roza (fericitǎ): Da! Da! Da! Ai înţeles!
Badalassi Tesoro Amedeo: Gata! (tare, ca sǎ fie auzit de vecini) Uşcheala, muiere! Şi sǎ nu te mai prind pe aici, cǎ-ţi rup picioarele!
Scena
10
(Badalassi Tesoro Amedeo, Roza)
Roza: Nu
alungat, Roza! Nu alungat “muuu-muuu”! Ce citit?!
Badalassi Tesoro Amedeo: O
carte fǎrǎ poze colorate, o carte fǎrǎ niciun fel de poze... Nu cred cǎ te
intereseazǎ foarte cǎrţile lipsite de poze..
Roza: Fǎrǎ poze?! Pǎcat. Pǎcat mare. (silabiseşte) Ve-chiul... Tes-ta-ment... Badalassi fǎcut
testament?!
Badalassi Tesoro Amedeo: Cum spui tu... Dar
acum s-a întunecat şi nu prea mǎ mai ajutǎ ochii ǎştia leneşi... Am sǎ continui
lectura, poate, mâine. Gata! (tare, ca sǎ
fie auzit de vecini) Uşcheala, muiere! Pleacǎ sau chem
carabinierii!
Roza: Daca mâine nu mai
e mâine?
Badalassi Tesoro Amedeo: Daca mâine nu mai e mâine? Ce prostie! Ce vrea sǎ zicǎ bazaconia asta,
Roza?! Cum sǎ nu mai fie mâine, mâine?!
Roza: Trebuie citit
azi. Totul. Citit azi, gǎsit raspunsuri azi. Badalassi om bun. Badalassi gǎsit
raspunsuri bune. Ajutat Roza. Citit Roza. Ce citit?
Badalassi Tesoro Amedeo: Istoria Susanei...
Roza (citeşte nesigur de la semnul lǎsat) : Iar Domnul i-a
auzit glasul. Şi'n timp ce o duceau la moarte, Dumnezeu a trezit duhul cel
sfânt al unui tânăr cu numele de Daniel; iar acesta a strigat cu glas mare:
„Curat sunt eu de sângele acesta!“ Atunci întregul popor s'a întors cu faţa
către el şi a zis: „Ce înseamnă cuvintele acestea pe care le-ai spus?“ Iar el,
stând în mijlocul lor, a zis: „Oare atât de nebuni sunteţi voi, fii ai lui
Israel, să osândiţi pe această fiică a lui Israel fără nici o cercetare şi fără
să fi cunoscut adevărul? Obosiiit.... Roza obo...siiit.... Pǎpuşǎ din
cârpe umede obosiiit... Muuu-muuu, lanţ greu obosit... (aţipeşte pe scaun, sforǎie viril)
Badalassi
Tesoro Amedeo (îi ia cartea cǎzutǎ din mânǎ şi continuǎ din memorie): Întoarceţi-vă la judecată, căci mărturie mincinoasă au adus împotriva
ei!“ Şi tot poporul s'a întors degrabă, iar bătrânii i-au zis: „Vino, şezi
între noi şi spune-ne; că ţie ţi-a dat Dumnezeu vrednicia unui bătrân“. Atunci
Daniel le-a grăit: „Pe aceştia doi despărţiţi-i unul de celălalt, iar eu îi voi
cerceta“. Şi după ce i-au despărţit, el a chemat pe unul din ei şi l-a
întrebat: „Tu, cel învechit în rele, acum te-au ajuns păcatele pe care le
făceai înainte; că făceai judecăţi strâmbe, învinuind pe cei nevinovaţi şi
eliberând pe cei vinovaţi, împotriva a ceea ce a zis Domnul: «Pe cel nevinovat
şi pe cel drept să nu-l ucizi».
Scena
11
(Badalassi Tesoro Amedeo, Roza)
Badalassi Tesoro Amedeo: Dormi, laponă a verilor toride! Dormi, regină a
pajiştilor verzi! Dormi, trandafire de sens giratoriu! Fecioară a desfrânatelor
cuminţi, dormi! Dormi! Dormi, prinţesa a miasmelor şi împuţiciunilor! Dormi,
orhidee a canalelor, orhidee a canalizărilor! Badalassi veghează! Badalassi îţi
numără pistruiele şi îţi spală cu lacrimile lui uscate picioarele înnegrite de
noroaie! Badalassi te acoperă cu lacrimile lui invizibile, pentru cǎ Badalassi
e om slab ca şi tine; deşi tu nu
eşti om pe de-a-ntregul, eşti numai pe jumătate om pentru că eşti femeie, femeie!
Roza (foarte clar, în transă): Şi ce-aş fi putut să fiu dacă nu aş fi fost
femeie?
Badalassi Tesoro Amedeo (nesesizând): O pompă de fontă dintr-o curte pietruită, un
fagure de miere strălucitoare dintr-o scorbură adâncă, un peşte mic din
stomacul unei balene imense...
Roza (foarte clar, în transă): Un peşte mic din stomacul unei balene
imense?!... Ce frumos! Ce minunat! Şi tu, tu ce-ai fi fost
dacă nu ai fi fost bărbat? Spune-mi, înţeleptule, tu ce-ai fi fost? Ce ţi-ar fi
plăcut să fii fost?
Badalassi Tesoro Amedeo (nesesizând): Hm! Bună întrebare! M-ai prins cu garda jos, cu izmenele pe vine!... Ce să fiu? Nimic mai mult, nimic mai puţin decât o curte pietruită în care se găseşte o pompă de
apă...
Roza (foarte clar, în transă): De fontă?!
Badalassi Tesoro Amedeo (nesesizând): Bineînţeles că de fontă, proasto! În toate
visele mele, toate pompele de apă sunt numai de fontă!
Roza (foarte clar, în transă): Ce minunat! Ce frumos! Şi spune-mi, ce-ai mai
fi fost, dacă n-ai mai fi fost nici femeie, nici bărbat?
Badalassi Tesoro Amedeo (nesesizând): Om... cred! Da, om!
Roză (foarte clar, în transă): Ce minunat cǎ
sunt proastǎ! Ce bine cǎ sunt proastǎ! Ce frumos cǎ sunt proastǎ!... Nu-i aşa cǎ
merit un premiu pentru asta? Nu-i aşa cǎ merit o cupǎ?... Mincinosule ordinar! Cutrǎ!
Badalassi Tesoro Amedeo (nesesizând): Pe cine îndrăzneşti, pui de lele, să faci tu mincinos?! Pe cine îndrăzneşti să faci tu ordinar?! Pe cine
îndrăzneşti să faci tu cutrǎ?!
Roză (foarte clar, în transă): Pe cel care spune minciuni ordinare! Pe cel care-şi pune cǎluş de stǎpânire dorinţelor sale fireşti! (stăruitoare) Ce minunat! Ce frumos! Şi, spune-mi, ce-ai mai fi fost, dacă n-ai mai fi
fost nici femeie, nici bărbat?
Badalassi Tesoro Amedeo (nesesizând): Aş fi fost... aş fi fost... aş fi fost o
scorbură adâncă în care se găseşte un fagure de miere sălbatică...
Roza (foarte clar, în transă): Strălucitoare?!
Badalassi Tesoro Amedeo (nesesizând): Bineînţeles! Bineînţeles! În toate
visele mele, toată mierea e extrem de strălucitoare, ca în
reclamele de pe Discovery; orbitoare chiar, şi sutǎ la sutǎ
naturalǎ!
Roza (foarte clar, în transă): Ce minunat! Ce frumos! Ce-i aia Discovery?!... Şi spune-mi, ce-ai mai fi, ce-ai mai fi fost, dacǎ n-ai fi fost?
Badalassi Tesoro Amedeo (nesesizând): O balenă imensă din Oceanul Indian, cu un peşte
mic-mic înotând foarte vesel înlăuntrul
ei!
Roza (foarte clar, în transă): Nu prea înţeleg simbolistica? N-ai spus chiar tu cǎ sunt cam proastǎ?
Badalassi Tesoro Amedeo (nesesizând): Eu?!
Poate celǎlalt “Eu”! Cum să nu înţelegi atâta lucru?! Floare la ureche! N-ai sesizat?! Peştele ăla mic-mic nu e prizonierul ci sufletul pereche al balenei...
Acum pricepi?
Roza (foarte clar, în transă): Nu ştiu dacă chiar pot să
pricep? “Discovery”, “suflet-pereche”, sunt
cuvinte prea grele pentru mine, mult prea grele... Nu ştiu dacă vreau cu adevǎrat să pricep! Nu
ştiu dacă trebuie musai sâ pricep!
Badalassi Tesoro Amedeo (nesesizând): Susana, nu trebuie sǎ te judeci singurǎ! Sunt
destui care îşi freacǎ palmele, sunt destui care de-abia aşteaptǎ s-o facǎ... Îţi spun
eu cǎ trebuie musai sǎ pricepi! Trǎdǎtoare!
Roza (trezindu-se brusc): Ah! Ce caută Roza asta aici? Ce
caută Badalassi aici? De ce învelit
pǎturǎ Roza?! De ce pus
pernă, Roza?! Ruşine! Copil, plânge copil! Arde stomac!
Muuu! Muuu! Roza trebuie bani lapte Mamy. Roza trebuie face hâţa-hâţa cu morocanii. Roza
trebuie face mult hâţa-hâţa cu morocanii. Roza hoţ cinstit. Roza
plăteşte cinstit, nene Badalassi. Plăteşte! Plăteşte tot! (dispare în noapte, însoţitǎ de râsetele lugubre ale uliţei)
Scena
12
(Badalassi Tesoro Amedeo)
Badalassi Tesoro Amedeo (în pragul prăvăliei sale de la periferia
Romei, cu spatele la public): Ce-aţi mai găsit acum de comentat, nemernicilor? Ce-aţi mai găsit
acum de râs, fiarelor? Mă vedeţi în curul gol? Spuneţi, îl vedeţi pe srimabilul
Badalassi Tesoro Amedeo în
curu’ gol? Spuneţi-mi! L-aţi vǎzut vreodatǎ pe stimabilul Badalassi Tesoro Amedeo în curu’ gol? Tăceţi acum,
da?! Da! Da! V-aţi ascuns în spatele perdelelor de o sutǎ de ani, după colţuri, după obloanele voastre groase, da? După jegul din
spatele unghiilor, da? Vă credeţi mai buni decât nebuna, decât curva de Roza, da? Ce, voi
credeţi că nu ştiu cum mă pândiţi tot timpul pentru că altceva mai bun nu aveţi
de făcut? Voi credeţi că nu ştiu cum ascultaţi lângă pereţi cu borcanele
întoarse, cu pâlniile ruginite? Voi credeţi că nu ştiu ce şuşotiţi ori de câte
ori intră cineva străin în prăvălia mea? Voi credeţi că nu ştiu ce şuşotiţi ori
de câte ori iese cineva străin din prăvălia mea? Voi credeţi că nu ştiu ce
şuşotiţi ori de câte ori cineva străin zăboveşte, mai mult de un sfert de ceas,
în prăvălia mea? Ruşine! Ha, ha, ha, ha! Ehei! Câţi şerpi rebegiţi n-am încălzit
eu la sânul meu! Câte vulpi hăituite nu le-am adăpostit în magazia mea! Râdeţi!
Acum nu mai râdeţi?! Mi-a ajuns! Îmi ajunge! Să vedem cine râde la
urmă! Dacă nu vă potoliţi, vă jur, pe sufletul meu, că am să plec
de tot din cartierul ăsta împuţit şi am să mă mut lângă vărul meu Amos... Da,
gard în gard, să vând îngheţată verde la Tel Aviv. Tone. (rumoare) Acolo se fac adevăratele afaceri, nu aici, în
păduchelniţa asta de lângă groapa de gunoi! (rumoare) Acolo se pune
banul pe ban! (rumoare) Inventarul meu l-am terminat! Plus şi cu minus
fac zero! Zero, aţi auzit? A venit rândul să începeţi să vi-l faceţi şi voi pe
al vostru! Cătinel, cătinel! Să vedeţi şi voi cum ieşiţi la socoteală... Să
vedeţi şi voi cum este treaba cu comerţul liber, cu adevăratul comerţ
liber...
Da, da, chiar dacă mă repet, omul e cel mai
parşiv şi mai feroce dintre toate animalele pe care le-am întâlnit. Un şacal în toatǎ regula. Îl ajuţi să iasă din groapa cu fecale în care
trândăveşte, îi scoţi spinii ciopor din călcâie, îl tunzi şi îi faci perciunii
la modă, îl speli, îl îmbraci cât mai creştineşte, îi dai să-şi umple
ghiozdanul pân-aproape să-i pocnească închizătorile, te străduieşti să vorbeşti
frumos cu el şi să-l faci să înveţe italiana academică fără cusur, ca să nu-l
ia carabinierii la ochi; şi el, hiena, în tot răstimpul ăsta sacru, nu se
gândeşte decât cum să i-o tragă mai abitir lu’ nevastă-ta ori fie-ta (noroc că
m-a ferit viaţa de aşa “daruri”!) în toate găurile posibile şi imposibile, ori
cât de largă şi cu model să-ţi facă tăietura la gât.
Ce-aţi amuţit?! Arrivederci, addio per sempre, Roma! Plec, fraţilor! Plec! Nu glumesc. Pa, pa! Pa,
pa! Bucuraţi-vǎ! Am bǎgǎjelul pregǎtit! Chiar
în seara asta am sǎ-mi pregǎtesc o cinǎ romanticǎ cu caietele voastre! O sǎ fie
un foc straşnic, o bucurie generalǎ! Ce?! Nu mai râdeţi? Nu vă mai hliziţi, nu vă mai daţi
coate unii altora?! Hai, că dau de băut şi de fumat la toată
lumea! Chemaţi-vǎ şi prietenii, dacǎ-i aveţi!
Prostul de Badalassi
Tesoro Amedeo dǎ de bǎut la toatǎ lumea! Arrivederci, addio per sempre, Roma! Facem şi-o
carte, sigur cǎ da! Pe urmă, ca să fim chit, ne pupăm cu toţii pe gurǎ, ca ruşii, închiriez un
autobuz cu scaune netǎiate şi mă conduceţi, toatǎ gaşca, frăţeşte la aeroport... Heeei! Mă aude cineva sau vorbesc ca prostu’ de
unu’ singur?... Heeei! (lǎtrat de cotarle
negre şi mieunatul speriat al unei pisici care fatǎ licurici)
Scena
13
(Badalassi Tesoro Amedeo, Roza)
Badalassi Tesoro Amedeo: Roza! Rozalia, Rozalia! Roza Rozalina!
Rozina-Rosina! Rosaura! Rosalinda! Bună dimineaţa, soare! Bună
dimineaţa, lunǎ!... De unde vii cu faţa asta buhǎitǎ, de unde vii cu
faţa asta de bidon turtit?!
Roza (tremurând): Roza întors definitiv înapoi. Roza trebuie neapărat iertat. Roza
trebuie neapărat ajutat.
Badalassi Tesoro Amedeo: Cum să te ajut? Cu ce să te ajut? Nu am mai
făcut de o lună niciun fel de aprovizionare. Toate brichetele mele, toate
chibriturile s-au terminat... Ce-ai zice, înainte de a
pleca la verişorul meu Amos de la Tel Aviv, să facem din vechea şi bătrâna mea
coşmelie un foc mare şi frumos care să-ţi lumineze un pic faţa posomorâtă, ca un foc de
artificii de la o nuntă cu ştaif, un foc mare la care să-ţi încălzeşti din plin
inimioara ta îngheţată de nelegiuiri...
Roza (tremurând): Nuntă?! Nene Badalassi nu înţelege! Roza trebuie ajutat... Roza nu frig,.. Roza
frică!
Badalassi Tesoro Amedeo: Frică?! Stai jos, pe scaunul ăsta... Imediat se
face şi ceaiul... Aşează-te odată, nu te mai codi... Unde te tot uiţi? Nu e
nimeni în spatele tău, decât o oglindă veche... Spune-mi, de ce îţi
este frică, Roza?
Roza (tremurând): Roza frică oglindă, Roza frică mare de Roza.
Badalassi Tesoro Amedeo: I-auzi! Foarte interesant... Ai încredere în mine? Poţi sǎ ai puţinǎ încredere în mine? Mie poţi să-mi spui? Pentru numele lui Dumnezeu, nu te mai uita în spatele tǎu!... Nu-i aşa că poţi să-mi spui?
Roza (tremurând): Roza frică furat copil Roza canalizare. Roza frică urmărit morocani. Roza frică
bătut morocani. Roza nu place morocani. Roza trebuie plecat sens giratoriu... Roza închide ochii şi strânge pumnele... (fredoneazǎ ilogic) Pumna reta, pumna ri... ia un
pumn şi zi mersi... Raj fură la toţi copii...
Badalassi Tesoro Amedeo: Raj? Care Raj? Ce
Raj?! Linişteşte-te, fatǎ, nu mai bǎdǎdǎi din colţ în colţ! Linişteşte-te, femeie! Mâine
dimineaţă, Roza adus copil la Badalassi. Vedem noi cum o dregem, cum o rezolvăm. Ai încredere, da? Mâine dimineaţă, plecat Tel
Aviv familie toţi trei: Pinocchio, Geppetto şi Zâna-cea-bună! Vândut toţi trei
împreună îngheţată verde la Tel Aviv! Vândut toţi trei împreună trandafiri
olandezi de ghiveci! Arrivederci, addio
per sempre, Roma! ... Înţelegi?!
Roza: Tel Aviv? Ce
frumos! (se uitǎ insistent în vechea oglindǎ de cristal) Ce minunat!
Roza miros frumos, stat geam avion şi văzut tot.
Copil stat mijloc, bǎut lapte Mamy. Geppetto stat margine citit atent Biblia... (posedatǎ violent de nǎluciri) Roza nu place îngheţata verde, murdăreşte limbă
copil... Urât... Urât... Roza nu vrea vândut îngheţată verde Tel Aviv... Nu, nu, nu...
Badalassi Tesoro Amedeo: Desigur, drăguţă... Calmează-te... Calmează-te...
Nicio problemă. Îi schimbăm culoarea la faţa locului, aşa cum îţi place ţie,
aşa cum preferi tu... Se găsesc o sumedenie de coloranţi la Tel Aviv... Se
găsesc tot soiul de coloranţi la Tel Aviv... Ai vreun act? Nefericitul de copil al tău are vreun act? Trebuie neapărat să ai
actele în regulă ca să poţi ajunge în paradis, ca să poţi ajunge în ţinutul
unde curge lapte şi miere strălucitoare, ca sǎ poţi vinde, cu toptanul, tuturor sfinţilor, îngheţatǎ coloratǎ
în paradis. Da, da, trandafiri roz şi îngheţatǎ
galbenǎ... (preventiv) Sper cǎ nu
faci alergie, sper cǎ n-ai nimic şi împotriva galbenului... Un
trandafir, o îngheţatǎ!
Roza: Un trandafir roz, o îngheţatǎ galbenǎ! Un trandafir roz,
o îngheţatǎ galbenǎ!
Badalassi Tesoro Amedeo: Nu te mai holba
în oglinda aia! Nu mǎ scoate, te rog, din pepeni! Nu mǎ scoate, te rog, din
minţi! Ajunge un nebun frumos în familie! Concentreazǎ-te un
pic! Spune-mi, te
rog, că ai acte!
Roza: Paşaport
Roza este, paşaport copil valabil este... Trebuie este... Este.
Badalassi Tesoro Amedeo: Perfect... Cum îl cheamă pe copilul tău, Roza? Nu
mi-ai spus niciodată cum îl cheamă pe copilul tău din canalizare.
Roza: Pinocchio!
Badalassi Tesoro Amedeo: Da, aşa cum şi pe mine mă cheamă Geppetto, dar şi
Badalassi Amedeo Tesoro. Lasǎ-mǎ, soro!... Pe copilul tău din flori cum îl mai cheamă,
Roza? Te rog, fă un mic efort, pune-ţi ideile cuviincios în ordine, adu-ţi aminte!
Roza: Mă... Mă...
Mă-ceş! Măceş!
Badalassi Tesoro Amedeo: Concentrează-te! Măceş?! Las-o baltă! Ce nume de
copil e ăsta, ce nume de copil normal poate fi ăsta?!
Roza: Da, Măceş!
Măceş! Măceş! Copil frumos! Nu face caca! Nu face
pipi! Copil cuminte! Spune: mama, Mamy, ciao... Nu place Badalassi nume copil la mine?
Badalassi Tesoro Amedeo: Sigur că-mi place, chiar îl ador subit, pânǎ la nebunie; numai că e puţin cam neobişnuit... Sigur că i
se potriveşte de minune. Da, da, exact aşa cum ţi se potrivesc ţie mănuşile
astea roşii de mohair pe canicula asta, exact aşa cum ţi se potrivesc cizmele tocite
de cowboy. Exact aşa cum ţi se
potriveşte puloverul ăsta pe gât. Da, ruptura asta jegoasǎ cu dungi marinǎreşti... Foarte frumos nume i-ai mai găsit, drăguţă,
copilului tău din flori... Original, foarte! Da, da, felicitări naşului!
Roza: Măceş nu botezat deloc. Roza plecat adus Măceş mâine dimineaţă. Roza plecat făcut frumos Tel
Aviv. Roza aşteptat cuminte mâine dimineaţă. (se uitǎ calm în oglindǎ dupǎ care se strâmbǎ lung
la propria imagine) Roza numai frică deloc Roza... Deloc! Deloc! Plecat, plecat! (de peste stradâ, aceleaşi râsete, râsete lugubre)
Scena
14
(Badalassi Tesoro Amedeo)
Badalassi
Tesoro Amedeo: ...acum, dacă tu ai văzut-o, spune-mi: Sub care copac i-ai văzut pe ei
împreună?“ Iar el a zis: „Sub mesteacăn“. Daniel a zis: „Foarte bine; ai minţit
împotriva capului tău; căci, chiar acum, îngerul lui Dumnezeu a primit porunca
lui Dumnezeu să te spintece în două“. Şi, punându-l deoparte, a poruncit să fie
adus celălalt, căruia i-a zis: „Tu, sămânţă a lui Canaan, nu a lui Iuda,
frumuseţea te-a înşelat şi pofta ţi-a stricat inima; aşa făceai cu fetele lui
Israel, care, de frică, se împreunau cu voi; dar fiica lui Iuda nu v'a răbdat
nelegiuirea. Spune-mi acum: „Sub care copac i-aţi prins?“ Iar el a zis: „Sub
arţar“. Şi i-a zis Daniel: „Foarte bine; şi tu ai minţit împotriva capului tău;
căci îngerul lui Dumnezeu aşteaptă cu sabia să te spintece în două, încât pe
amândoi să vă nimicească“. Atunci toată adunarea a strigat cu glas mare şi L-a
binecuvântat pe Dumnezeu, Care îi scapă pe cei ce nădăjduiesc în El. Şi s'au
ridicat împotriva celor doi bătrâni pe care Daniel îi dovedise, prin chiar
cuvintele lor, că mărturisiseră strâmb; şi, după legea lui Moise, le-au făcut
aşa cum aceia, în răutatea lor, gândiseră să facă împotriva aproapelui: i-au
ucis. Aşa a fost mântuit sângele nevinovat, în chiar ziua aceea.
Scena
15
(Badalassi Tesoro Amedeo, Roza)
Badalassi Tesoro Amedeo: Am să vorbesc cu Amos, cel mai deştept şi mai
înţelept dintre toţi cei 13 de veri ai mei, el care e atât de priceput nu numai
la trandafirii olandezi de ghiveci, dar şi în tot soiul de plante care mai de
care mai curioase, şi o să-mi fac o grădină minunată cum nu a mai existat, cum nu a mai fost de când lumea în Tel Aviv, o grădină înconjurată numai şi numai de
mesteceni viguroşi, ca să nu zǎboveascǎ pricină de
smintire pentru orice fel de judecată străină... Mesteceni, da...
Mesteacănul cu scoarţa lui feciorelnică şi ciorchinii de flori încântătoare
poate creşte uneori atât de înalt, ca un zid de nepătruns pentru grădina mea...
Doar pentru ce, doar pentru cine am muncit toatǎ
viaţa mea... Da, da,
neapărat voi comanda arbuşti sănătoşi de mesteceni, oricât de scumpi ar fi ei.
Exact atâtea bucăţi câţi ani avem împreună toţi trei la un loc. Mesteacănul
este un copac care îţi aminteşte permanent de tinereţe, de asta îl ador până la
disperare, până la durere... Şi în răstimpul cât voi fi plecat pe aiurea după treburi,
Roza şi Măceş se vor putea plimba nestingheriţi la adăpostul lor. Cântec,
dans şi veselie... Da, dar unde mai pui cǎ şi arţarii
sunt foarte frumoşi. Şi unde mai pui culorile lor, spectaculoasele lor culori
de toamnă, şi unde mai pui că şi umbra lor este nemăsurată şi, în plus, sunt
burduşiţi de un sirop aromat care te înnebuneşte, numai bun de pus sǎ se scurgǎ pe o îngheţatǎ galbenǎ... Întotdeauna arţarul toamna îţi vorbeşte de
bătrâneţe, de moarte; de parcă ar încerca cu disperare să–ţi
reamintească să-ţi trăieşti cu chibzuinţă clipele care se scurg fără oprire...
Să fac o combinaţie, ceva?! Să pun oare şi arţari şi mesteceni laolaltǎ în grădina
mea, în grădina noastră plinǎ de şopârle
şi pietre? Nu ştiu
ce-ar zice Amos despre o combinaţie ca asta, sigur ar fi în stare să se supere
pentru aşa o prostie monumentalǎ; sigur ar fi
în stare să zică despre mine - verişorul lui dinspre tată - că sunt un
mare şi iremediabil nătâng... Nu, nici arţar nici mesteacăn, ca să
nu se poată nimeni străin ascunde la umbra lor. Nu, nu. Voi pune în locul lor
toţi trandafirii olandezi de ghiveci de care este în stare să facă rost Amos
cât mai rapid. Totul la vedere... Trebuie neapărat s-o întreb pe
drăguţa de Roza ce culoare ar prefera pentru ei.
Scenă
16
(Badalassi Tesoro Amedeo, Roză)
Roza: Nene
Badalassi, nene Badalassi, ajutat! Ajutat! Măceş ţipat, nu vrea intrat
înăuntru... Zice că rău Badalassi, zice că Badalassi gânduri spurcat... Nene
Badalassi!!! Nene Badalassi!!! (de peste stradă, aceleaşi râsete
răutăcioase)
Badalassi Tesoro Amedeo: Nu mai striga, zăludă, intră odată cu copilul în prăvălie! Nu vezi cǎ se zgâiesc toţi la tine ca la urs? Ce e cu ruptura asta de rochie de mireasă de pe tine?! Ce e cu sarmalele alea hidoase de pe capul tǎu?! Intră, pramatie, n-auzi! N-auzi?! (stupefiat)
Ce e cu chiuvetă asta spartă, înfăşurată în cârpe?! Arunc-o odată! Acolo unde plecǎm noi, vom fi foarte atent şi periodic controlaţi; în
“paradis” nu avem voie cu niciun fel de gunoaie... Ai înţeles?... Unde-i Măceş? Unde l-ai lǎsat pe Măceş?
Roza: Măceş?! Hi-hi-hi-hi! Care, tataie, Măceş?!
Badalassi Tesoro Amedeo: Copilul!!! Ce-ai făcut, Roza, cu el? Ce-ai făcut cu
actele lui? Trebuie să plecăm neîntârziat la aeroport! Un prieten de-al meu ne
aşteaptă acolo. A şi trimis deja o dubiţǎ roşie dupǎ
noi, cu un numǎr cu trei de nouǎ în coadǎ. Da, da, l-am plǎtit înainte. N-am
avut de ales... Şi ce dacâ l-am plǎtit înainte? Aşa fac toţi cei care vor sâ
iasǎ dintr-un rahat care nu le mai convine. Totul,
crede-mǎ, este perfect aranjat...
Ce-ai făcut, smintită, cu actele voastre?
Roza: Copil?! Roza
fecioară! Ah, cum mai puţi, trandafire! Cum mai puţi, ”Arrivederci, addio per sempre, Roma!” (leagănă duios chiuveta în timp ce
cântă un vechi cântec de leagăn într-o limbă neînţeleasă de
bătrân) Măceş face
caca albastru, Măceş face pipi verde. Bravo, Măceş!... Cum speriat copil! Cum
speriat, Măceş! Rău Badalassi, rău! (râsetele vecinilor se intensifică)
Badalassi Tesoro Amedeo (ca leul în cuşcǎ): Tăceţi! Tăceţi, şacalilor!
...Iar Hilchia şi soţia sa
L-au lăudat pe Dumnezeu pentru Susana, fiica lor, împreună cu Ioachim, bărbatul
ei, şi cu toate rudele ei, pentru aceea că în ea nu s'a aflat nimic necinstit.
Începând din ziua aceea, mare a devenit Daniel în ochii poporului.
Aşa se judecâ, aşa se judecau toate lucrurile înainte; cu temei, nu ţac-pac,
nu superficial ca acum... Aţi auzit şi voi, cu toţii, nu-i aşa? ...Surzilor,
aţi auzit?
Roza: Ah, cum mai
puţi, trandafire! Cum mai puţi, ”Arrivederci, addio per sempre, Roma!” Trebuie botezat, Măceş! Trebuie cununat, Roza!
Badalassi Tesoro Amedeo: Trebuie neîntârziat botezat,
Măceş! Trebuie neîntârziat cununat, Roza! Trebuie neîntârziat botezat,
Măceş! Trebuie neîntârziat cununat, Roza! Trebuie neîntârziat botezat,
Măceş! Trebuie neîntârziat cununat, Roza!... Gata! Am luat-o razna definitiv! Cercul s-a închis de la sine... Vai
mie! Chiticul a
început să mǎ judece! Vai mie! Chiticul a început să dirijeze balena!
Roza: Trebuie
botezat, Măceş! Trebuie cununat, Roza! Trebuie cununat trandafir adevǎrat!
Badalassi Tesoro Amedeo: Întocmai! Trebuie cununată Roza! Trebuie cununat
Badalassi! Trebuie plantaţi trandafirii olandezi
de ghiveci!
Roza: Ne-ne-ne-ne!
Numai Roza trebuie neîntârziat cununat! Numai Roza trandafir adevǎrat! Atǎt!... Badalassi nu priceput niciodatǎ trandafir adevǎrat. Badalassi bǎtrân, bǎtrân, Badalassi
priceput vândut trandafir uscat ghiveci... Badalassi nu grǎdinar bun, Badalassi nu pescar bun! Badalassi scapă peşte! Roza nu plecat nicǎieri!... Badalassi dirijat chitic! Chitic
suflet-pereche chitic! Raj vine numǎrat trandafiri adevǎrat! Raj vine adunat
trandafiri adevǎrat! Raj aşteaptă semn cuminte la uşă! Arrivederci, addio per sempre... Tel Aviv! (rǎstornǎ râzând
cutiile, de tot soiul, de pe rafturi)
Badalassi Tesoro Amedeo: Care, Raj,
moţato?! Ce tot bâigui acolo?! Care, Raj?!
Roza (chircindu-se): Raj la toţi! Raj
stǎpân sens giratoriu nou! Badalassi încurcat borcane rǎu! Plastik! Plastik! Raj
stǎpân trandafiri adevǎrat!... Raj
Kapoor! (rǎsunǎ trei lovituri ferme în
uşǎ) Fǎcut semn!... Iatǎ, în sfârşit, sosit! Sosit!
C O R T I N A.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu