Spãlãtoria de suflete

Laurenţiu  Budău

Spãlãtoria de suflete

Personajele :

Dalena

Gringo

Bela

Alba

Roberto

- 2009 –

SCENA   I

(Dalena, Gringo)

Dalena: Te  urǎǎǎsc!!!                                                            

Gringo: Spune-o încet, cu siguranţǎ, calm şi fără inutilitatea  gesticii… Start!

Dalena: Te  urǎǎǎsc! Te urǎǎǎsc!                                                              

Gringo: Şi eu te iubesc. Evoluǎm frumos de la  stadiul de taxatoare la women  sapiens. Două, trei  şi …

Dalena: Te  introduc  în  origini! Ştii  bancul cu  trambulina?

Gringo: Uşurel, cǎ mǎ  doare  la bubǎ… Vezi, Daleno-Baleno,  cǎ ai  început  sǎ  croşetezi  balonaşe în colţul gurii… Relaxeazǎ-te! Adu-ţi  aminte  de  vremurile  când  mergeai  cu  Sofia, nebuna  aia  de  la Avon, la  yoga, unde  şi-o  trǎgeau  toţi  cu  toţi, în  frunte  cu  guriţǎ  ǎla  al  vostru, Bărbosul. Respirǎ  adanc. Mediteazǎ. Integreazǎ-te  în  Absolut!  Be-he-he !

Dalena:  Încǎ  o  onomatopee  şi  te  dezintegrez. Te sparg. De  ce-ai  venit, mǎǎă?! Profanator de closete! Şacalule!

Gringo: Aaa! Construim  dialoguri?! Ne  apropiem  timid de  argou, socializǎm. Recunosc: nu sunt un fan înrǎit al discuţiilor încinse prin uşă. Fǎ bine şi scoate panarama asta de lanţ, altfel  am  sǎ  încep sǎ debitez pe  holul  asta  împuţit toate meandrele  dosarului  tǎu  glorios  de  damǎ  de  companie.                                                                                             

Dalena: De ce ţi-ai părăsit cavoul, mǎ’, infractorule?! Nu  ţi-a  ajuns cǎ ai tocat la babaroaze casa  părinţilor noştri, acum vrei sǎ pui mâna şi pe chichineaţa asta pentru  care  aş  fi  fost  în  stare  sǎ  stau şi caprǎ numai ca sǎ nu mai fiu nevoitǎ sǎ dorm pe  sub  poduri …                                                                  

Gringo: ”Fiind  băiet păduri cutreieram...” Confortul cinci nu mǎ intereseazǎ, sorela, iar bârloagele  nici  atât. Actele  erau  pe  numele  meu. Donaţie într-o inflaţie. Fǎ  bine  şi  deschide  dracului  uşa  asta, ca sǎ-mi  oferi ocazia sǎ mǎ comport ca o rudǎ civilizatǎ, sǎ mǎ reabilitez, să peripatetizez.                                                               

Dalena: Ce mai vrei, mǎǎǎ?! Falsificatorule! Javrele nu intrǎ la mine în casă şi hingherii nici atât. Audienţele  – cu un etaj mai jos.                                                             

Gringo: Magdaleno de ce minţi cǎ albina n-are proteză? Taxatoare ai fost, taxatoare ai rǎmas. Pace. Mai adaugǎ un cuvinţel în dicţionarul tǎu frust: “RECONCILIERE”…Îţi  spune  ceva? Paraşuto!  Floare  de  mahala!

Dalena: Traducǎtor ai fost, interpret ai rǎmas. Dacǎ nu dispari în cinci secunde, dau telefon la  Protecţia consumatorului, la poliţie, la jandarmerie, la doctorul Oprescu, la muzeul Antipa, la I.S.U, la S.M.U.R.D. Biletele şi conştiinta la control!                                                                    

Gringo: Daaa?! Şi ce-ai sǎ le zici când o sǎ se îmbulzeascǎ la uşǎ? Cǎ bate frati-tu şi nu vrei sǎ-i  deschizi, cǎ ţi-e fricǎ de Bau-Bau, de crizǎ, cǎ ţi s-a ars o siguranţǎ, cǎ nu mai vrei la pocǎiţi, ha?! (începe sǎ urle duios) ALOOO, UNU-UNU-DOIULEEE! MǍ AUZI UNU-UNU-DOIULEEE?! TANTI-MAMA –LU-NELUŢUUU!!!        

Dalena: Unu la zero, cretinel, mǎ predau, intrǎ! Deverseazǎ  ce-ai  de  deversat şi, dup-aia, scurge-te înainte ca fiicǎ-mea sǎ dea ochişorii de tine. M-am specializat s-o feresc de coşmarurile  glorioaselor reuniuni de familie .

Gringo: Coşmarurile sunt nişte coşuri mari. Ce ai, turbato?! Potoleşte-te şi ia buruienile astea  albastre de  lux. Nu muşcă. Cinci foi m-au  costat în cazul în care nu te intereseazǎ. Ce  te  holbezi ca la  patrupezi… apropie-te uşor, spune-mi pe numele de alint şi depune-mi un sǎrut fraternal pe  fruntea adâncită de griji extrasenzoriale. Leno… Daleno… Magdaleno… Baleno. Şi oaia are cap, da’ judecǎ cât o oaie.

Dalena: Îţi notasem cândva, demult, alintările pe o chitanţǎ, dar am rǎtǎcit-o cu atâtea mutǎri. Am  uitat cum te cheamǎ. Sunteţi cumva de la gaze? Sunteţi de nerecunoscut? …De la gripa aviarǎ, porcinǎ… M-am prins: sunteţi de la Semiluna Roşie! Salamalecum! Tundem oaia şi berbecum!    Fripturistule, berbecuţii cu osânzǎ s-au  terminat! Şah!                                                                               

Gringo: Sângele apǎ de trandafiri nu se face. Lasǎ vrǎjeala asta amnezicǎ şi execută-mi o cafea frapatǎ, una 3D. Sunt  frânt, am  lucrat  toatǎ  noaptea, am alergat… Te rog! Gata, am pronunţat cuvântul magic. Sunt extenuat. Gâfâi. Piua! 

Dalena: Tu nu alergi decât când eşti alergat... Nu mai bei? Te-ai lǎsaaat?! Stai sǎ notez pe calendar  cu pixul, sugativo. Taman azi e sfantul Bonifaciu. Cât face patru ori cinci ?

Gringo:  Douǎzeci în capăt. O cafea am zis, un ness… nu o pişoarcǎ. Dupǎ aia dispar în neant ca  omul invizibil... Aleluia! Ne revedem dupǎ douǎzeci de ani; na cǎ se rǎscoleşte Dumas senior! Te  rooog… gata, am repetat cuvântul magic.                                                                                 

Dalena:  Caldǎ sau rece? Dulce sau amarǎ?                                                          

Gringo: Ca viaţa, Daleno, ca viaţa care se rupe ca aţa!                                        

Dalena: Bine, Gringo, bine… am şi nişte rǎbdǎri prǎjite în gel, în cazul în care eşti amator. Aşeazǎ-te, dar mai întâi lasǎ-ţi ghetele gloduroase şi geanta la uşǎ.

Gringo: Evrika şi paprika! Încep sǎ te recunosc, sorela, cât despre rǎbdǎri pune-mi-le la pachet. Le merit! ...Unde e Alba? Ce mai face?

Dalena: Alba-ca-zǎpada?! În aceste momente solemne, cred cǎ respirǎ… cu plexul solar. Se zbenguie prin pǎduri cu cei şapte pitici şi i se scurg ochii dupǎ un prinţ tembel care a făcut o panǎ de mǎgar. Eşti satisfǎcut, unchiuleţule? E la şcoalǎ, ”îngrijorel“, unde vrei sǎ fie, la colegiul Platfus?...

Gringo: Am întrebat şi eu aşa de dragul conversaţiei... La ora asta?! Gata, nu mai spun nimic de  teamǎ sǎ nu-ţi zgândǎr resentimentele. Tac. Mucles. Am devenit  gentelman  ca  Beethoven la  pian. Şarpele  cu  clopoţei  face  pipi-n chiloţei... Pam-pam!

Dalena: Descalţǎ-te, Gringo. şi dǎ-ţi jos haina. Fă un duş. Spalǎ-ţi sufletul cu sǎpunul casei, cu  Cheia Împlinirilor Eşuate. Aşeazǎ-te cǎ mi-ai nǎucit şi încurcat integratele.

Gringo: Hopa, s-a întǎrit pustia! Îmi pun cenuşǎ-n cap. Dǎ şi tu cafeaua aia odatǎ. Duşul mai poate  aştepta. Ţigǎrile le folosesc de la mine. Ia şi tu una. Sunt timbrate să ştii.

Dalena: Casa mea nu e crâşmǎ, nici salǎ de aşteptare, nici  staţiune balneo-climatericǎ… stinge  ţigara cǎ picǎ lavabilul! Scopul şi durata vizitei! 

Gringo: Sora tot soră, chiar dacǎ e vitregǎ. Dǎ-mi  un pahar cu apǎ platǎ de la chiuvetă; ştii  doar  cǎ cea mai mare pomană  e…

Dalena:  …sǎ adapi puturoşii. Altceva!

Gringo:  Sǎ nu crezi c-am uitat. Regrete eterne!

Dalena: Sǎ nu crezi c-am iertat. Vrei sǎ-ţi întorc şi obrazul celǎlalt? Ai de primit… Ce mai  coci, unde mai  lucrezi, unde mai perforezi, unde mai activezi?

Gringo: Momentan lucrez la un pulover; i-am terminat mânecile, faţa şi gâtul.

Dalena: Iar dacǎ intri pe mânuţele ǎlora de la poliţie, o sǎ fii ajutat sǎ termini şi spatele. Eşti plin  de şmecherii ca un  maidanez de purici. De ce-ai venit? Credeam c-am încheiat socotelile. Şase ori  trei?

Gringo:  Opt-spre-zece fix. N-o mai fǎ pe naiva, sorela, că s-ar putea sa te obişnuieşti. Doar o datǎ  împlineşte nepoata optsprezece! Şi asta se întâmplǎ foarte rar, adicǎ chiar azi. Punct ochit - punct  lovit. Greşesc?

Dalena: Aaa, ce memorie… Sunteţi de la starea civilǎ? De la pompe funebre? Mossadul? Unirea Urzicenii?

Gringo: Cel mai important lucru din lume e familia. Familia e patria cea mare şi patria e familia cea micǎ, vorba lu’ rǎposatu’ Dinicǎ, sau invers. Când vine domnişorica, îmbrǎcaţi-vǎ de scandal, chemǎm un taxi bengos şi mergem cu toţii sǎ sǎrbǎtorim în centru, la restaurant, la Bubba. Mǎ risc! Şah!

Dalena: Calicul e şi gingaş pe deasupra. Crezi cǎ am ajuns la supa ta, Gringo? Dupǎ câte te ştiu, cred cǎ n-ai  nici cât sǎ  te urinezi la o toaletǎ publicǎ. Grandomanule!

Gringo: Surioarǎ, îţi admir verticalitatea, dar nu dilua nivelul profund intelectual al demersului  meu. Mǎ risc! Mǎ sparg în figuri! Fac şpagat la cal cu mânere! La Bubba am zis, la Bubba mergem! Doar e sânge din sângele nostru, al Negrilor nepǎtaţi! Şi sângele apǎ de trandafiri şi şerbet nu se…

Dalena: Plimbǎ struţu‘ …Negrii ǎştia n-au fost niciodatǎ o familie decât la împǎrţeli şi pomeni. Fiecare a tras pe coliva, pe turta personalǎ.

Gringo:  Mda, şi tu eşti  excepţia  filistinǎ…

Dalena:  …care  întǎreşte  regula anonimǎ. Suntem Negri-n cerul  gurii şi ne rugăm doar la tabla  înmulţirii. Mi-e ruşine de numele ǎsta care-mi atârnǎ ca o creastǎ de dinozaur în spate… Mat!

Gringo: Fenomenal, Sisifa, fenomenal! “Suntem doar produsul culturii şi instinctelor. Întotdeauna avem nevoie de o dedublare care sǎ ne salte deasupra cenuşiului cotidian” – asta nu e a mea, am  citit-o cu asiduitate dintr-o hârţoagă îngǎlbenitǎ, în timp ce-mi exersam conştiincios procesele  fiziologice prozaice. Sunt autodidact, adicǎ un fel de incult care se strǎduieşte... La cât ziceai cǎ  apare pe ecrane Alba?

Dalena: Începând de azi, poate sǎ vinǎ acasǎ la cât pofteşte ea. Nu are ore fixe de venit la bord. Te  roade grija ca pe Dabija?

Gringo: Trebuie sa fii puţin mai drasticǎ. Ori la bal ori la spital ori pe mândrul litoral. Ai vǎzut ce  tâmpenii se întamplǎ în ţara asta plinǎ de descreieraţi şi, o fatǎ singuricǎ, reprezintǎ o tentaţie  pentru dezaxaţi şi libidinoşi… Urmăreşti ştirile de la ora cinci? Când vreau sǎ-mi întǎresc pǎrul, acolo  mǎ benoclez.

Dalena: Câtǎ grijǎ pe unchiuleţul Gringo - cel cu pǎrul mǎciucǎ, mâna  lungǎ şi imaginaţia  bogatǎ. Scuteşte-mǎ, are  cine  sǎ-i  poarte  de  grijǎ în  ghetoul ǎsta - aşa cum îi zici tu. A cunoscut şi ea un  bǎiat, Roberto, la dansuri, cǎ doar n-o sǎ se mǎrite cu mine. E majorǎ, se  potrivesc, se  plac, treaba  lor. Sǎ  facǎ  borş cu morcovi  tineri.

Gringo: Roberto?  Ce nume hapciupalitic e ǎsta?

Daleno:  Un nume ca multe altele. Ce, parcǎ Gringo sunǎ mai neaoş?!

Gringo: Şi cu ce sunt de vinǎ dacǎ tatǎlui nostru comun îi plǎcea de fotbalistul ǎla italian, de care  nu-şi mai aduce aminte nimeni  acum?

Dalena: Şi cu ce-i de vinǎ bǎiatul, dacǎ tatǎlui ori mamei sale le tremura auzul la numele  nuştiucǎrui actor, din nuştiuce film de doi bani vǎzut la grǎdina de varǎ în timp ce se giugiuleau şi ronţǎiau pufuleţi de Slobozia din sacoşă?

Gringo:  Bunǎ  intrebare. No  comment! Unu la  unu!

Dalena: Ai vrea tu. Cǎ tot veni vorba, dupǎ ce terminǎ şcoala, te informez cǎ intenţioneazǎ sǎ se  logodeascǎ. Invitaţiile s-au epuizat deja – ediţie limitatǎ. Sper cǎ nu intenţionezi, la rândul  tǎu, sǎ  te bagi şi în viaţa lor, aşa cum te-ai  bǎgat şi în a mea. Îţi pun acatiste la Sfântul Anton, îţi pun  lumǎnǎri la catolici în fiecare marţi; şi, la ǎştia, ai grijǎ se prinde.

Gringo: Semeni cu rǎposata la clonţ, fie-i ţǎrâna uşoarǎ şi locul umbrit de palmieri, nuci de cocos şi pricomigdale!

Dalena: ...Şi tu cu tata la sorb, beţivanule ratat, parazitule. Pe unde treci se asfixiazǎ gazonul, fluturii se transformǎ în omizi pǎroase, cade tencuia…

Gringo: Nu fǎ ”votcalize“ cǎ chicotesc deja vecinii cu borcanele la pereţi. Rufele murdare se spalǎ   în familie, în tainǎ, cu clor şi Ariel. M-am lǎsat de bǎut  acum şapte ani, iar de patru sunt angajat la  o firmǎ de telefonie mobilǎ, la distribuţie. Cadru de nǎdejde. Dacǎ nu mǎ crezi, uitǎ-te în geanta  cu indulgenţe. Vezi, e plinǎ de celulare din alea scumpe cu camerǎ şi internet. Alege-ţi şi ţie unul. Curaj, ţi-l fac cadou!

Dalena: Tu, mǎ, răpitorule?!  …Care ?

Gringo: Cum care? Indiferent. Nu te mai fasoli, nu le mai mirosi. Alege ce model îţi  place, în afarǎ de ǎsta cu  sclipici. L-am pregătit special pentru  Alba. Alege!

Dalena: Care firmǎ de telefonie ?

Gringo: Nu pot, nu-mi permit sǎ-i spun numele ca sǎ nu-i facem reclamǎ mascatǎ. Una  importantǎ şi importatǎ.

Dalena:  Gringo, careee? Zi un nume! Aratǎ o legitimaţie! Documentele la control!

Gringo: Fosta-i lele cât ai fost! Slǎbeşte-mǎ, Daleno, te crezi în autobuz?  Am semnat un contract  de confidenţialitate. Ce, vrei sǎ-mi dea cu şutul? Ştii doar cum e la patron: “Padre padrone”. Hai, alege-ţi un telefon… pentru tine e moca. Nu te sfii, îmi permit. Câştig destul cât sǎ fiu generos cu  amintirile familiale şi familiare... Acum mǎ  crezi, biluţo? ...Alo?!

Dalena: Fac eforturi. Cum de i-ai  pǎcǎlit pe ǎia sǎ te angajeze cu tot trecutul tǎu de recidivist notoriu?  Credeam cǎ la firmele astea mari îţi  trebuie cel puţin liceul, referinţe, cazier…

Gringo: Şcoala vieţii bate la dos toate şcolile şi ǎştia, strǎinii, nici nu se prea omoarǎ sǎ-ţi  urmăreascǎ dosarele, se uitǎ fugitiv la tine în ochi şi ţi-au  scanat, într-o clipitǎ, tot trecutul, prezentul şi viitorul. În cinci minute ţi-au şi hotǎrât soarta, exact ca la judecata de apoi, eşti  angajat sau respins.

Dalena: Ai dracului occidentalii ǎştia! Mie mi-au trebuit treizecişicinci de ani sǎ încerc sǎ te  desluşesc şi tot nu ţi-am dat de rost… Oi fi mai retardatǎ cǎ, deh, n-am terminat decât zece clase şi, la autobuze, n-am învăţat să  citesc în pupilǎ. Cel mult în cafea. Ţi-au pus şi cip? Doi-zece-doi-zece, un pahar cu apǎ rece! Ia rastoarnǎ cescuţa în farfurioarǎ… Ţi-e  cald?! Vǎd cǎ a început sǎ-ţi tremure bǎrbia şi ţi s-au umezit tâmplele, Gringo… Rǎstoarnǎ ceşcuţa, n-auzi!

Gringo: Bate la uşǎ. Dacǎ întreabǎ cineva de mine, nu m-ai vazut. Sunt un meteor care a apărut, a  strălucit şi-a dispărut pe la Sascut. Nu fac ore suplimentare şi nici nu acord  consultaţii plebei. Dupǎ  sunet pare a fi o mârlancǎ grasǎ din ghetou. Scapǎ rapid de dihanie cǎ avem chestiuni de familie nerezolvate… sau  o  fi  nepoata?

Dalena: Unu: Alba are  cheie. Doi: vecinii mei nu sunt mârlani ci oameni de rând. Când au nevoie  de ceva bat de douǎ  ori şi, dacǎ n-am chef sǎ le deschid, se retrag regulamentar în cea mai desǎvârşitǎ linişte.

Gringo: Trei ... asta e a patra bǎtaie, ba nu, a cincea dacǎ nu mǎ-nşel… Dǎ drumul baborniţei. Un  salut reverenţios şi apoi… un  şut furtunos.

SCENA II

(Bela , Dalena, Gringo)

Bela: Ooo, nu credeam că aveţi deja musafiri, dacă ştiam n-aş fi îndrăznit! Sper că domnişoara  încǎ nu a sosit. Am adus rochia şi aripioarele Albei pentru banchet. Să vă trăiască!

Dalena: Vai, da se poate madam Huţupan, intraţi! Nu e decât frate-miu  care se “pregrăbea” (sic!) de decolare. Are motoarele turate. Tocmai îl dirijam cu steguleţele spre ieşire.

Gringo: Desigur, dar asta înainte s-o cunosc pe fermecătoarea ta cunoştintă extraterestră cu  buline eco. Defecţiune la motor, turnule. Am revocat.

Bela: Ce cavaler de artilerie! Şi când te gandeşti că majoritatea bărbaţilor de pe scară sunt fie  babalâci, fie bădărani sau şi una şi alta… Şmechero, unde l-ai ţinut ascuns pân-acum, nu mi-ai spus  niciodată că ai un frăţior, şi încă unul destul de elegant...

Gringo:  Şi li-ber ca valul!

Bela: Ooo !

Dalena: Dac-aş avea putere să-ţi enumăr toate calităţile  sale, ţi s-ar face părul permanent .

Bela: Bela , cu “b” de la balerină... Hi-hi-hi!

Gringo:  Gringo, cu “g“ de la furtun... Ho-ho-ho!

Bela: Demult n-am mai auzit pe scara asta o glumă atât de ţeapănă. Cât spirit!

Dalena: Mai mult spirt decât spirit. Cât am să vă datorez?

Bela: …Da’ se poate madam Negru, ne cunoaştem de-atâta timp. Suntem doar cele mai bune  prietene. Greşesc? N-am rămas eu la banii ăştia de roni.

Dalena: Lăsaţi că nici mama nu i-a dat tatei pe degeaba, până nu i-a luat pantofi cu toc. Totul se  plăteşte pe lumea asta, ba chiar şi pe cealaltă – cu camătă.

Bela: Consideraţi lucrul ca pe un cadou din partea mea pentru Alba. Materialele m-au costat  douǎ sute, dar nu e nicio grabă. Penele le-am pus de la o pernă veche, mulţi văd puţini cunosc. Oameni suntem, adică femei. Ne împăcăm noi, pânǎ sǎ ne scoatem ochii.

Dalena: Batem palma.

Bela: Cinstit şi lăutăreşte. Să taie domnu’ frate.

Gringo: Ciudate obiceiuri băstinaşe. Ce sunt eu un tǎietor, Jack Spintecătorul? ...Preferaţi să vă taie toţi  necunoscuţii, în loc să vă sfârtecaţi conştiincos şi ordonat singure.

Bela: Hi-hi-hi! Nu v-a rămas o guriţă de cafea că am rămas fără şi „fără” parcă sunt drogată, nici  nu pot să bag firul-n ac, darămite să raţionez… Şi pe unde umblă sărbătorita, are găseală? ...Tot  cu bruneţelu‘?

Dalena: Ţţţ! Ca de obicei. În fiecare marţi face pregătire cu diriginta pentru bac. E o femeie tare  înţelegătoare, nu ia niciun ban pentru asta. E trecută şi ea prin greutăţi. Poartă tot timpul doliu.

Gringo: Las-că trage ea din altă parte, nu-ţi fǎ grijǎ. Negrul slăbeşte şi perverteşte. Dacă te iei  după ziare, nu mai există nicio meserie nobilǎ în patria noastră mult încercată în afară de cea de  profesor. Cu cât le dă mai mult statul cu atăt se vaită mai abitir. Parcă-s ceata lu’ Piţigoi. Adio, Domnu’ Trandafir, ne-ntâlnim  la  cimitir!

Bela: Chiar aşa, domnu’ Gringo, am şi eu o cunoştinţă în învăţământ. Câte douăzeci de copii îi  intră în casă zilnic la pregătire şi, tot timpul, dar tot timpul, se  plânge că are salariul de rahat cu  prune, scuzaţi expresia buruienoasǎ. În schimb, îşi face în fiecare vară  concediul prin nu ştiu ce arhipelag, Gulag parcă. Scuzaţi, pardon, mersi!

Dalena: Generalizările de  orice fel sunt  periculoase. Astea sunt excepţii.

Gringo:  Frecţii cu carmol la un picior de lemn. Nu le mai ţine palma, sorela. Fă-mi  onoarea, Bela  şi nu-mi mai  spune „domnule”… Gringo şi atât… sau, mai pe scurt, Gri...

Bela: Deci ne tutuim… mie puteţi să-mi spuneţi Mimi  …de la „mimosa duplica” (sic!).

Gringo: Tu şi pudica - baba şi mitraliera… Mimi ?!... Nu văd legatura. O fi la Dolhasca. Adineaori erai Bela parcă. Crezi că e cazul să consult un otorinolaringolog ?

Bela: Hi-hi-hi! Ochiosule! Aşa mă alintau toţi bărbaţii necăsătoriţi când eram curtată ...Consultă-l!

Gringo:  Şi cei căsătoriţi?

Bela: Lăsaţi. Ca lăcustele roiau, ca albinele lipsite de matcă, ca muştele lipite de zeppelin, ca  impozitele şi taxele forfetare… dar dacă n-am avut noroc, până şi popa Busuioc de la Precista, când mi-a deschis  Cartea, mi-a spus că am cununia legată cu lanţuri de portavion.

Gringo: Poftim o batistă de unică folosinţă folositǎ doar de trei ori. Nu suport să văd o damă atât de receptivă ca tine, Mimi, cu ochii umezi de caprioară abandonată instinctelor într-o pădure pitoreascǎ de foioase plinǎ de conifere... Orice femeie are dreptul divin să fie sistematic consolată şi fericită ca o geamandură portocalie, alintată de valuri si sărutată de lună.

Bela: O-ho-ho!

Gringo: N-am spus-o eu ci anticii când stăteau şi râgâiau cu burta la soare. Grecii. I-ţi-li! Mi-ţi-li!

Bela: Toate speranţele mi s-au revărsat într-o mlaştină a încrederii… Ai mai vazut vreodată o  geamandură în mlaştină?  …Dezolant!

Gringo:  Mimi, Mimişor, orice gârlă se odihneşte într-un stăvilar…poate dacă-ţi spuneau Nela ai fi  avut parte de mai mult noroc. Ai să ajungi şi tu la picioarele Capului Bunei Speranţe şi, într-o bună  zi, poate chiar azi… un  exemplar reuşit al sexului tare te va înălţa la ceruri - metaforic vorbind. Pentru sănătatea ta evită excesul de alcool, sare, grăsimi şi pesimism.

Bela: Întotdeauna am visat la un bărbat înalt, musculos şi culturist, aşa ca tine, un bărbat de infract (sic!). Flipe, fii sincer…ai serviciu?

Gringo: Mă dezolezi, pudico, arăt eu ca retardaţii fără ocupaţie, ca un boschetar oarecare? Sunt explorator, sunt marinar de cursă lungă, sunt lup domestic…

Bela: Mă dezorientezi,lupule, nu te mai holba cu ochii ăia negri şi lucioşi în sinea mea interioară. Se spune că toţi marinarii sunt  afemeiaţi şi sugative, că au în  fiecare port câte o iubită, un copil şi un butoi de rom… Tu te uiţi la “Ghetele Marinarului”?

Gringo: Oceanul a fost pentru mine, până acum, singura şi constanta mea pasiune… mă vezi  stând într-un fotoliu şi holbându-mă la fricţiuni (sic!)? Nu mă cunoşti, Mimi, dar am sǎ-ţi dau ocazia… Cea mai mare ficţiune şi fricţiune e viaţa mea. Dacă aş avea aptitudini, aş scrie un roman-fluviu după ea. Zece  volume legate în piele de lăcustă cubanezǎ. Original, nu?! Aş da  lovitura.

Bela: Hm, mai bine ai risca într-o telenovelă, am auzit că e o investiţie sigură. Toţi marii noştri  actori şi-au  aruncat la gunoi carierele memorabile în schimbul telenovelelor. Foamea-i mare! Sunt în stare să-şi dezgolească şi fuduliile numa´ să prindă o ciosvârtă cu zgârci pe acolo. Mai bine viu şi  sătul decât Tutankhamon şi fudul. Aur curat şi garantat… De altfel, telenovelele mi-au rămas  suprema fericire de casnică şi celibatară. Am văzut de toate: brazilene, spaniole, ruseşti, columbiene, italieneşti plus cele autohtone şi turceşti. Nu mi-au scăpat decat cele ungureşti şi maghiare, dar nu sunt foarte interesată. Sunt dependentă… nu le înţeleg aproape deloc, dar sunt  fascinată ca o raţă la hipnoză. Mă consolează cu a lor rază… De la ele am învăţat că, chiar dacă  sunt nişte  păcătoşi  iremediabili, cei mai adevăraţi bărbaţi din  lume sunt  ma-ri-na-rii.

Gringo: Cu o singură precizare dublǎ: eu sunt singurul sfânt dintre ei - Sanctus Gringo. N-am cedat nici măcar la insistenţele celor trei sirene cu barbǎ care-mi lăcrimează cu perle în fiecare noapte cu lună, sub hublou, ca să mă predau prin opunere. Corasonul da şi da, conştiinţa nu şi nu. Sau  invers.

Bela: Un marinar poet… poţi să ajungi şi preşedinte, precedentul a fost creat, ce-aştepţi? Orientează-te! Evoluează! Bagă-te!  Ai toate datele, plus păr inexistent pe piept.

Gringo: Inutil, gagico. Îmi  lipsesc proteza şi şuviţa. Politica nu mă încălzeşte, băile de mulţime defel, încălzirea globală – da. Soarta omizilor cu cioc din Guatemala ecuatorială - da, coastele  copiilor malnutriţi din Mauritania mă fac să şovăiesc ca Hamlet pe bicicletă, într-un echilibru mioritic fragil.

Bela: Ca cine, sfântule?!

Gringo: Nu te obosi să înţelegi, Mimibello, rămâi la canalele tale cu turcaleţi constipaţi de atâta  pilaf’ amestecat cu petale de  trandafir; băiatul e mai de la nord şi nu  prea  apare  pe  sticlă, decât  ocazional şi nocturn.

Bela: Detest  filmele  cu  vampiri, să  ştii… exagerează cu bulionul, întunericul şi ceaţa. Şi apoi ştii, sunt şi cam muşcăcioşi… E student?

Gringo: Nebunatico!

Bela: Lucidicule! (sic!)

Dalena: Scuze că  v-am lăsat  singurei; da’, dacă vrei să nu te faci de  ruşine cu cafeaua, trebuie s-o  păzeşti ca pe-o măicuţă în rugăciune… ca să nu facă spume la gură şi să-i zboare minţile pe alături.  Atenţie la limbă, e fierbinte!

SCENA III

(Alba, Dalena, Bela , Gringo)

Alba(din  hol): Liftul ăsta e chiar de belea… Ne-au mai  cerut încă un milion în plus la banchet pentru meniul profesorilor şi nu ştiu ce D.J. Aaa! Ce adunare conspirativă! Faceţi spiritism, masonilor? …Mă scuzaţi, bună  ziua!  Săru-mana, doamna  Bela ! Salutare, “Nene-nu-vă-cunosc”! Tu eşti tatăl  meu? …Ahoe, mami!

Dalena: Suntem prea flămânzi ca să ne mai permitem să fim şi masoni! Ave!

Bela: La mulţi ani, glumeaţo. Tot binele din lume, sănătate şi succes la examene. Baftă! …Ce e cu ghemul ăla alb, cu dihania aia?

Alba: Nu e dihanie, e un iepuraş coconaş pe care mi l-a  dăruit Robi de ziua mea. Nu-i aşa că e un dulcic şi jumătate? Uite-l cum dă din botic, neastâmpăratul  …Atenţie, zgârie de frică!

Gringo: Du-l în baie până nu te murdăreşte. Chestiile astea  mici sunt drăguţe doar până când  manâncă şi când mănâncă… se „produc”, şi când se „produc” nu mai sunt aşa de drăguţe. Viva andiva pe nume Diva!

Bela: Ce teorie pe năsălie!

Alba: Sunt profund derutată… Domnul e veterinar sau mason?!

Gringo: Aş vrea eu. Poet sonat şi filozof în cădere liberă. Temporar sunt de la Semiluna Roşie.  Acreditarea e pe drum. Tot pe drum, pe drum, pe drum.

Dalena: Domnul încearcă să fie, dar nu este nici pe departe ceea ce pare, adică domn, e unchiul  tău întors recent din neant, din Africa americană, din purgatoriu, de la Muzeul Antipa, din  Doamne-Iartă-mă! Iar tu, fiică-mea, poţi să te arăţi surprinsă de eveniment! Smile!

Alba: Nu trebuie să mă prefac prea mult, chiar sunt …surprinsă de situaţie. Parcă s-ar fi paraşutat  cu umbrela din nori, ca Mary Poppins… Ahoe unchiuleţ! Nepoţica ta Alba îţi execută o reverenţă virginală.

Gringo: Negru. Negru Gringo, fratele semibun al mamei tale iubitoare, umoristice şi cu memorie elefantină.

Alba: Ce haios. Ce protocolar. N-am auzit de dumneata până acum printre pereţii ăştia strâmbi... Semibun înseamnă semirău? Credeam, când v-am văzut tolba lângă oglindă, că sunteţi de la poştă cu şomajul mamei… chiar sunteţi unchiul meu?! Verificăm. Da, da, aduceţi puţin din profil cu mama, mai ales la  bărbie… Mamă, nu mi-ai spus niciodată că ai avea un frate…

Dalena: Presupune. N-am avut inspiraţie şi nici suflu. Şi ce, afli acum. Mai bine mai târziu decât  niciodată. Încă n-au plecat privighetorile. Mormonii veghează doi câte doi. Circul mai zăboveşte în  oraş. Am aşteptat  să împlineşti majoratul şi, ca să fiu sinceră, nu ai avut nimic de pierdut.

Bela: Trebuie să recunoşti că Gringo sună oricum mai maiestuos decât Ibse sau ca Marcu care   trage cu arcu’...

Alba: Gringo? Ce nume... Nici despre tata n-ai pomenit niciodată nimic, de parc-aş fi fost  concepută  dintr-o eroare în  eprubetă, cu ajutorul unei spatule sterile de ebonită. Pe tata cum îl  cheama? Invizibilescu? Arhanghelul Gabriel?  Regele Ferdinand? Donald Răţoiul?

Dalena: Să n-o faci pe nesimţita cu mine că-ţi cârpesc  o pereche de palme materne de începi să faci piruete mai ceva ca Maia Plisetkaia. Nu m-am chinuit atâta să te cresc ca să ajung să te văd  răţoindu-te la mine. Hulitoareo! Ciocu’mic! Presupune. Marş la tine în cameră!

Alba: Ce cameră?! Ai uitat că stăm într-o garsonieră înghesuită ca vai de steaua ei?! Poate vrei să  mă duci la ambasadorul bunăvoinţei, ca să pot să-l cunosc şi eu în  sfârşit. “Sturpize! Sturpize!”

Bela: Alba, drăguţo, nu te-am văzut niciodată atât de exaltată. Nu strica ziua asta de dragul unei  fantome iresponsabile. Linişteşte-te! Numără până la un milion. Analizează-te. Bea o cană de borş de la frigi. Ajută mai mult ca un diazepam.

Gringo: Toată lumea din casa asta e de acord să servească borş? Se abţine cineva?  Borş-borş-borş!

Alba: Tatăl meu nu este nicio fantomă, este un om ca toti  ceilalţi. Este un om care mănâncă, bea, care se duce, ca şi ceilalţi, la baie, care doarme, se ceartă şi se împacă, oboseşte, visează. E tatăl  meu şi, într-o bună zi (poate  chiar  azi), cu toată încrâncenarea ta, mă va căuta. Iar eu n-am să-i  reproşez nimic, am să-l iau de mână, am să-l privesc lung-lung, am să-l pup pe chelie şi n-am să-i  mai dau drumul să plece în veci.

Gringo: Pam-pam! Şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi pân’ au ajuns violeţi… Amin! Uraaa! Trăiască familia  unită şi indestructibilă! Doamne miluieşte, popa prinde peşte! Să se pupe tigrul şi viţelul, cumintele şi tembelul! Copie la indigo. Parcă eşti chiar soră-mea când era de seama ta… clonţoasă mică au început să-ţi cadă dinţii de lapte. Bravo! Poftim un cadou de ziua ta pentru maturitatea discursului… să-l stăpîneşti sănătoasă şi să încheiem tentativa asta de miniconflict   într-o cheie optimist-împăciuitoare. Mulţi ani traiască! Mulţi ani trăiască! La mulţi ani!

Bela: La mulţi ani! Să cădem în fund pe bani!

Dalena: La mulţi ani şi controlează-te!

Alba: Fac eforturi teribile. Mă ierţi? Mă cerţi? Mă ierţi?

Dalena: Am de ales?! Te!

Alba: Mulţam fain şi ţeapăn! Unchiuleţule, telefoanele asta bestiale nu se livrează cu încărcător?

Dalena: Albaaa! Nu sări calul.

Gringo: Calul de dar se poate sări, dar nu se caută, în niciun caz, la dinţi. L-am luat la  promoţie, fără… da’ se găsesc de cumpărat, separat, la tuciuriii de la  colţ.  Îţi  place?

Alba: E chiar mişto. Sincer. Trebuie să fie foarte scump. Pân-acum am avut numai hârburi la  mâna a doua, cărămizi. Mi-era şi ruşine să le scot din buzunar când sunau. Parcă erau staţii de emisie  din dotarea armatei sovietice… “Alio! Alio, Belaia?!”

Dalena: Bine că le-ai avut şi pe alea, alţii nici atât. Vezi că mai ai un cadou mai modest, pe pat, e  din partea mea şi-a doamnei Huţupan. Caută o lesă pentru iepurele ăsta că m-am spetit toată  ziua  să aranjez şi, dacă tot ne-am adunat ca să nu fim împrăştiaţi, să scot de la congelator nişte pulpe           (că doar n-o să ne holbăm unii la alţii ca la eclipsă). Până când se prăjesc, coboară tu Gringo, „dragule”, şi mai ia nişte pâine, un bidon de bere, unul de suc, nişte alune şi o salată pentru  animal. Stai  să-ţi scriu pe o listă. Iar tu, madam Huţupan, eşti invitata noastră de onoare.

Bela: Azi ţin post întunecat. Mă spiritualizez. Mă energizez cu apă de la robinet şi meditez sub o piramidă de fâş.

Dalena: Plimbă  ursu’! Texte şi vrăjeli. Amână-l până la măritiş... Şi aşa te-ai spurcat cu cafea de la  musulmanii ultraortodocşi. Iar tu, mătăluţă, ia şi nişte mici, vezi să nu fie verzi sau expiraţi.

Gringo: Cunoaştem. Avem  şi diplomă de măcelar recunoscută de U.E., plus cea de afumător şi aburitor.

Bela: Vai, doamnă  Negru, prea  mult dereanj (sic!), eram doar în trecere necondiţionatǎ. Cafeaua  a fost de ajuns, mai ales că ştiu că nu prea sunteţi într-o relaţie amoroasă  cu guvernatorul actual  al băncii centrale … V-am lăsat. Petrecere frumoasă! Zghihuire plăcută!

Gringo: Şi cu invitaţia mea încă valabilă pentru restaurant, cu Bubba cum ramâne?!

Dalena: Tu şi invitaţiile, moşu’ şi rândunica. Păstreaz-o şi bagă-ţi-o unde vrei matale! La mine în  casă nu comandă nimeni, nici măcar eu! Astăzi, până la orele douăzecişidouă netrecute fix, eşti  invitatul meu. Ia sacoşa asta verde şi banii! În chicineaţa  de faţă lucrurile se dezgheaţă mai încet… Iar tu, Bello, lasă talentele de mironosiţă şi ajută-mă să întindem muşamaua aia nouă cu  trandafiri de la Paşte. Festina lente că nu e urgente!

SCENA    IV

(Alba, Bela , Dalena)

Alba: Da’ unde-a dispărut „unchiuleţul”?!

Bela: S-a oferit să coboare până la colţ, la babe, să cumpere câte ceva pentru aniversare. E atât  de galant ca un elefant.

Alba: Iar urmează „Marea Îndopare”?! Mamă, eram sigură că nu te mai complici cu chestii  demodate din astea, aşa că i-am promis lui Robi să ne plimbăm pe faleză şi apoi mergem s-o  vizităm pe bunica lui, la azil  …Sper că n-ai nimic împotrivă… Zâmbeşte, te rog, uite ce soare e afară!

Dalena: Zâmbesc, ce-am să fac, credeam că e ziua ta nu a bunicii lui Roberto; trebuie să mă  obişnuiesc de pe-acum, să rămân singură când mi-e lumea mai dragă…

Alba: Nu mă şantaja, o ai alături pe doamna Bela  cu care te înţelegi grozav, pe unchiul Gringo cu  care nu te-ai mai văzut de un car de ani (şi cu care bănuiesc că ai multe de vorbit). Daţi drumul la caseta aia cu Gică Petrescu şi puneţi ţara la cale... De planuri pentru viitorul meu luminos feriţi-vă, ştiu să-mi port singurică de grijă.

Dalena: Da, eşti majoră, cunosc, da´ tot fetiţa mea cu codiţe ai rămas. Să-i transmiţi lui Robi că am  să-i rup urechile. Putea să treacă şi el câteva clipe pe aici, să facă act de prezenţă, că doar nu-l murseca nimeni. Am făcut două tăvi de plăcinte, sunt încă fierbinţi, cine le mănâncă, mam-mare?

Alba: Dacă nu-ţi place de el, spune-i-o verde în faţă. Ştii bine că-l intimidezi. Una o luăm la pachet. E bine aşa? Dă-mi şi două sute, te rog, să-mi cumpăr o cartelă reîncǎrcabilǎ. Hai că nu stăm mult. Uite ce soare  şi ce frumos e afară!

Bela: Puteai măcar, din bun-simţ, să probezi rochia, să vedem cum se asortează cu aripile, o să  am coşmaruri profesioniste toată noaptea, dacă am greşit ceva…

Alba: Nu plec în Australia, doar până aici la faleză, uf!... Te sun, mami. Distracţie plăcută!

Dalena: Idem. Spune-i lui Robi să treacă pe aici  când vă întoarceţi şi ia-ţi ceva peste tricou, că ţi se  vede buricul.

Bela: Dacă aşa se poartă acum, las-o, doar nu se duce la schit, la exorcizări, la Tanacu ca să dea de ... Am văzut altele şi mai şi. Când o să iasă la pensie, o să i se acrească de baticuri, fum de lumânare şi parastase, başca  coliva.

Dalena: Ai  auzit?! ...Şi  închide bine uşa de la intrare, că se face curent... Albaaa!!!

Bela: Cine să te audă, cred că a ajuns deja la parter. E aşteptată ca ploaia pe secetă, ca duba cu  pâine caldă. Dacă nu se distrează acum, atunci când? Bravo ei! Să-ţi trăiască! ... Aoleu, a zbughit-o după ea dihania aia de iepure pe casa scării; ajută-mă să-l prindem, madam Negru, că dacă-l vede  Isăcescu îl bagă sigur la întreţinere.

SCENA    V  

(Gringo, Dalena, Bela)

Gringo: Trei iezi cucuieţi, lui Gringo îi descuieţi!

Dalena: S-a dat calendarul peste cap, nu ştiam că luna cadourilor pică şi vara. Te-ai riscat, fiu risipitor?!

Gringo: Mă laşi? M-am! Caviar şi somon fume, şuncă de Praga, fructe de mare, şampanie franţuzească şi tort Diplomat. Cale pentru sărbatorită şi garoafe roşii pentru Mimibela.

Bela: Cu garoafele ai cam nimerit-o, dar calele, isteţule, se dau numai la morţişori. Aduc  ghinion… sunt atât de frumoase şi triste ca nişte pescǎruşe baptiste… nu te-au învăţat sirenele alea  bengoase codul florilor?

Gringo: „Tabula crasa”. (sic!) Nu ştiau să joace decât barbut pe dezbrăcate. Erau dotate doar în partea superioarǎ a pǎrţii inferioare. Fiinţă rurală, actualizează-ţi cunoştinţele. Calele reprezintă un prag, o trecere spre  infinit mai pe înţelesul tău. Absolutul sublim! Nu-i aşa, Daleno sau vrei să sunăm în Suedia, la ''Guriţă'', bărbosul autoexilat, să ne clarificăm?

Dalena: Ştii bancul cu trambulina? Nu-ţi mai plac bujorii, pârjoalele cu mămăligă  şi sarmalele, te-ai  axat pe caracatiţe de astea de cauciuc?

Bela: Hi-hi-hi!

Gringo:  Hap-ciu! Defineşte termenul mămăligă.

Dalena: Polenta – îţi aminteşte ceva?

Gringo:  Vag, scumpete, vag. Come si dice?

Bela: Hi-hi-hi! Mă duc până la mine să pun garoafele astea zâmbăreţe într-un borcan, pe  şifonier. Mă  ajuţi, lupule strălucitor, frumosule fioros?

Gringo: Îhî! Kilul ăsta de cafea îţi aparţine. Bonus pentru inspiraţie. Prezic că te asteaptă o  noapte albă şi lungă în care te vei încărca energetic ca Cernobâlul. Dacă doreşti, pot să-ţi citesc şi-o  poveste.

Bela:  Ooo! Nu te  refuz… cu  cafeaua. Poveştile trebuie trăite nu citite, lupuşor.

Dalena: Şi pe mine cine mă ajută, tetea? Să stăm şi noi odată ca oamenii la masă şi, dup-aia, puteţi  să vă răspândiţi care pe ce navă  doreşte. Curăţă măcar cartofii, Gringo, de restul mă ocup eu.

Gringo: Dacă mergeam la Bubba, nu trebuia să păzeşti aragazul. Erai servită la nas, ca o doamnă. Bucătăria nu face parte din pasiunile mele şi, apropo, dacă-mi spuneai, puteam să iau chiar şi un  sac de cartofi, din ăia cu E-uri tradiţionali, gata ferchezuiţi. Îi turnai în ulei şi gata. Orientează-te! Suntem în mileniul trei.

Dalena: Din ăia să mănânci tu, Negrule. Încă ţin la „Amintiri din copilărie”, la clasici. De  mic trăgeai  chiulul când era vorba sǎ pui umărul. Te orientai. Dacă nu poţi să ajuţi - încurcă.

SCENA  VI

(Bela , Gringo)

Bela:  Nu te sfii! Fă-te comod. Am o ţuică de prună de ţară. De la mama  ei agrarǎ.

Gringo: Tiii! Merge, Mimi, e  omologată. Chiar simţeam nevoia de fructe dezagregate. Numai să  nu mă pârăşti Dalenei, ştie că m-am lăsat şi o să facă urât. E tareee …şi  miroase până la etajul  şase!

Bela: De asta e ţuică, ca să ne miroase. Mai trage una. Te curăţă. Pe urmă iei o gumiţă şi nu te mai  simte nici bunica din deal. E o şmecherie, eu aşa fac. Noi, femeile, bem mai mult ca voi bărbaţii, numai că pe şestache.

Gringo:  Cine e gagica zâmbăreaţă din rama  asta, nepoata?

Bela: Motanule, ghici ciupercă ce-i? Sunt eu, ieri... Am avut şi vremuri mai bune, să ştii. La şcoală  am fost Miss Boboacă. De două ori. Puteam să fiu şi-a treia oară, dar m-au lucrat. Pe la spate. Administratorul şi profesorul de sport.

Gringo:  Aur curat. Paişpe carate. Ai fibră de celofibră.

Bela: Nu sunt aţoasă ci dezolată, Flipper.

Gringo: Calm, se rezolvă. Cimitirul îi împacǎ pe toţi. Mai pune una, nu nechez la băutură, cel mult  devin genial şi sincer. Ce femeie ai fost, ce femeie eşti Bela, ce femeie vei… hooo, gata, ajunge, nu pune  peste!

Bela: Mă încearcă niscaiva extraterestre emoţii pământeşti. Am cărăbuşi de mai în stomacul ficatului. Ce mascul feroce eşti, Flipe, ce bărbăţel! Ciobǎnaşul meu mexican! Bun de pus la rană, cu tot cu damigeană. Eşti frumos, ai bicepşi, ai servici, ai  gust la ţoale. Se vede de departe că nu te îmbraci de la second şi nici că te  îndopi, ca toţi zugravii, cu parizer expirat şi cartofi. Valorosule!

Gringo: Vrei să-ţi arăt tatuajele? ...Gustul rimează, dar nu e totuna cu luxul. Notează. Ş-apoi sunt  umblat pe meridiane. Paralele şi meridiane, meridiane şi paralele! Experienţa e totul, lectura e  moft!

Bela: Fii sincer: nu te-ai săturat de atâtea  paralele?

Gringo:  Până a nu te întâlni, nu. Tu eşti cea mai perfectă paralelă. Toarnă, zeiţo! Venero venerată!

Bela: Mă înnebuneşti, Gringo; sunt doar muritoare şi casnică şi perisabilă şi semilavabilă. Par insensibilă ca piftia în labele unui urs gunoier, dar sunt neliniştită ca Vezuviul înainte de erupţie. Pune mâna, satirule, degeţelele tale ca nişte şuruburi de şaişpe… Bate?!

Gringo: Ehe! Duduie! Ca vântul la pupa, ca mascaţii bugetari la uşa greşită. Doctor honoris pausa (sic!) trebuia să mă fac. Ce temperament! Ce bâiguia popică ăla încurajator?

Bela: Busuioc?! ...Că am cununia legată cu lanţuri de portavion. Sunt sclava destinului. Definitivo.

Gringo:  Chiar acum, ca un încercat om al mării şi oceanelor, am să-mi suflec mânecile şi am să te  eliberez. Eşti  pregătită? Pe locuri, fii  gata…

Bela:  Nu, da, nu, da! Dǎ!!! Nu sunt gata încă. Tremur din toate încheieturile organismului din corp.    Mi-e frică de trădare ca turturicii de grăunţe, ca cimpanzeului de banane. Am suferit destul din  cauza atâtor spâni şi a tembelilor cu păr roşu. Sunt profund  derutată  de necunoscutele  existenţei  fiinţei mele cunoscute. Nu fi zgârcit, toarnă-mi şi mie, harapule! Riscul nu face parte din datele mele  genetice. Scuzaţi limbajul gregar.

Gringo: Ce are riscul cu fiscul?! Sclavă ai fost, roabă ai rămas, Isaura. Curaj găină că te tai! Eşti  pregătită, te întreb?

Bela:  Da, nu, da, nu…. Dǎ!!!... Observi că prima  oară  am  spus  ”da“.

Gringo: Da, dar după aia a urmat un ''nu'', ezitanto… Dă-le naibii de sirene, Gringo! De azi  înainte, Mimi, am să ancorez numai în portul tău neamenajat. Îţi voi fi credincios ca un taur unei cirezi, ca  un mameluc, ca  ochiul lui Terente din borcanul cu formol. Libertate, treci la spate!

Bela: Jură! Pune mâna pe ruj! Dă-ţi cuvântul! Fii serios ca un dop de plută! Scoate carnetul de  partid din congelator!

Gringo: Crezi că mi-e greu? Doar mi l-am dat de atâtea  ori... O dată în viaţă rămâne omul sclav. Nu sunt înregimentat. ”Torna, torna, fratre!”

Bela:  Păcat. Am terminat deja sticla, alta nu mai am ca să torn.

Gringo: Cumpărăm. Whiskey! Băutură şi femei, pentru copilaşii mei! Mimibello, femeia visurilor  mele carpatine! Cuminţenia pământului! Ar trebui să-ţi dau un inel de fiţe ca să pecetluim  momentul, dar nu aş fi original. Primeşte acest telefon de firmă, ca semn al iubirii şi fidelităţii  mele. El o să ne unească la  bine. Uite, spune ''Iubire''  în faţa spatelui lui şi o să fiu apelat  instantaneu.

Bela:  Iubire! Iubire! Iubire!

Gringo:  Abonatul este liber şi îndrăgostit lulea! Rămâneţi pe recepţie! Dragoste la prima vedere!

Bela: Şi eu am simţit  o „cupă de pudră” când te-am zărit  cu cămaşa chinezească deschisă la trei nasturi. Nu mă corecta, Gringo!!!  Cizelează-mă! Ridică-mă la cer! Eliberează-mă!  Mă  iubeşti?

Gringo:  Da, te iubesc, platonic şi tectonic!

Bela:   Cum adică, platonic?!

Gringo: Eu o să te iubesc şi Platon o să te  viziteze neregulamentar...  Bela!  Bela! Bela!

Bela: Tot ce am îţi aparţine, toată averea mea. Interioară şi exterioară. Plus C.A.R-ul, plus maşina de cusut Singer cu plăcuţele originale de platină, plus brăţările de la amanet...

Gringo:  Averile mǎrunte nu mă interesează, grădinile suspendate nu mă  interesează, conştiinţa trează -  da. Trebuie să-ţi achiziţionăm rochia de mireasă. Urgent. Până la cât e deschis?

Bela: Calm până nu-mi pierd conştiinţa şi conştienţa cunoştinţei. Am... am găsit-o printre boarfe, la  second. Era cu etichetă. Chilipir.

Gringo:  E folosită, nu  are  nicio  valoare. Cine ştie ce  ghinion o  fi avut precedenta.

Bela: Prostii, am spălat-o cu înǎlbitori, cu clor şi Ariel. I-am şters amintirile. Lângă tine nu există  ghinion, căpitane. Să facem o nuntă mică, în  familie. Să mănânce cozonac şi sarmale toată scara.

Gringo:  Mică?! Să vuiască  târgul, primarul să  ne fie  naş ca să ne  facă cetăţeni  de onoare şi să ne cadorisească cu locuri de veci!... Mare! Popa Busuioc e „persona noningrata” (sic!), n-are ce căuta printre meseni. Voronin, miliţianul ăla din estul sălbatic, la fel! Nu ştie să joace decât bătuta, n-a  învăţat încă dansurile de societate cu labele lui de urs.  Pensionarii cu faţa  la  perete, să se  cureţe  de  pete!

Bela: Căutăm un călugăr tânăr, cu privirea aţintită sus-sus, spre sateliţi - ăştia au har cu tona  când nu se ocupă cu alte „pasiuni”. Alba, domnişoară de onoare, Roberto  -  cabalero (sic!).

Gringo: Nu, cu Roberto, manelistul acela jalnic, nu sunt de acord. Nu vreau să am de-a face la  nuntă cu naţiunile conlocuitoare .

Bela: Dar Roberto nu e „naţiune înlocuitoare'', e român bronzat. Cu un singur „r”. Aşa s-a declarat la recensământ. Ş-apoi nici nu-l cunoşti. E băiat bun, vrea să ajungă tirist. E în stare să spună „săru-mâna” la tot cartierul.

Gringo: Îl simt, îl simt. O fi băiat bun când doarme. O fi român, dar e negru… n-ai zis tu că e  bruneţel?

Bela: Şi ce, tu nu eşti şi Negru şi român. Duplicitarule! Vezi că am intrat în U.E. şi xenofobii şovinişti sunt marginalizaţi. În ziua de azi e mai  avantajos să  fii homosexual decât xenofob, crede-mǎ! Cum ai să poţi candida cu ideile astea perimate la preşedinţie, dacă nu ştii cui să te dăruieşti?! Te halesc dulăii ăia cu papion urgent. Noi, românii, suntem  un popor  tolerant: face sex cu noi  cine, când şi unde  vrea.

Gringo:  Diferenţa face detaliile. Accept!

Bela:  Ce?!

Gringo:  Să  te ocupi tu de micile detalii. Vreau să începem căsnicia noastră în barca furtunoasǎ a Concordiei.

Bela: Căpitane, ce  concordie, Titanicul ne aşteaptă! E superasigurat. Ne facem analizele la zi, ca  să fim siguri că, la sfârşit când se dă genericul, decedăm sănătoşi şi plini de fericire ca nişte ardei umpluţi cu sila. O să invităm toate personulităţile. O să avem şi artificii la  nuntă?

Gringo: Să ne limităm. Criză. Lumânari tradiţionale cu flori de plastic şi busuioc. Veniturile mele  le-am câştigat prinmuncă cinstită, n-am furat merţane din Germania şi nici n-am  spart bancomate cu barosul în Anglia. Dacă ''Popey'' nu ne-ar fi înstrăinat flota, azi eram şi eu mare baştan… Fără  artificii! Se  taie din start!

Bela: Nu se taie, bre mamaie! Las-că-mi aduc şi eu contribuţia, obolul, prinosul, prisosul. Doar  sunt fată de asfalt, nu ţaţa Lelea. Nu se taie, dom-le! Să fie nunta anului! M-ai învins cu sinceritatea ta tsunamică. M-ai  doborât ca furtuna copacii din parcarea de la Mall. Mi-am deschis sufletul, iar tu deschide binişor  ochişorii şi cutia  asta.

Gringo: ...Bela, nu crezi că am şi eu o inimă de rezervǎ?! Crezi că n-am mai văzut bani? Mă jigneşti. Adio, adică la revedere!

Bela: Ssst! Nu te mai fasoli. Patruzecişicinci de mii de  parai. Miroase-i! Îi ţin la saltea că-i mai sigur  decât la bănci. Nu ştie nici dracul de  ei. Am avut un teren la Roşia Montană moştenire de la o  mătuşă  şi…

Gringo:  Pam-pam! Se schimbă situaţia. Toate vânturile bat acum dinspre  pupa. Întoarcem cârma.  Artificii ai vrut, artificii vei avea. Închiriem o şalupă! Un  iaht!

Bela:  „Barca pe valuri pluteşte uşor. Inima-mi  saltă plină  de-amor!” …Creţule!

Gringo:  Platinato! Strângătoareo!

SCENA    VII

(Alba, Roberto)

Alba:  De ce să mă grăbesc?!  Semafoarele încă funcţionează, măturătorii n-au apărut...

Roberto: E mai bine. Crede-mă. Şi aşa mama ta are destule prejudecăţi în cea ce mǎ priveşte. Şi mâine este o zi... Cruţ-o!

Alba: Dacă întârzii, am să inventez ceva de genu’: „mi s-a rupt tocul şi d-aia”… Hai să mai zăbovim  câteva clipe, să admirăm asfinţitul. Ar putea, teoretic, să fie ultimul nostru asfinţit petrecut  împreună... De ce să-l ratăm?

Roberto:  Alba, tu nu ştii să minţi şi, poate, n-o să fii nevoită, niciodată, să înveţi. De ce să începi  tocmai acum? Nu e mai simplu s-o  suni? O să avem tot timpul din lume să fim împreună… Nu ai  încredere?

Alba:  O să, o  să… Nu  mai sunt o fetiţă, Robi, pe care s-o duci cu zăhărelul cubic. Toate lucrurile au  un început. Azi vreau să fie totul complicat, să încalc toate regulile şi, în acelaşi  timp, să nu supăr nicio furnică. Sunt atât, atât de fericită încât îmi vine să fac o mie de nebunii.

Roberto:  Ca de exemplu?

Alba: Ca de exemplu: să le croiesc mustăţi  mincinoşilor ăstora de pe afişe, să ne rostogolim  prin  iarba udă şi să sărim dezbrăcaţi de pe faleză ori, pur şi  simplu, să dansăm pe pontonul proaspăt vopsit. Muzica de pe malul celălalt e atât de sfâşietoare încât te îmbie să împleteşti sălciile şi să păşeşti peste ape tulburi. Hai ”elefantule-congelat“, uimeşte-mă, ce stai?! La sală nu scăpai nicio  ocazie să-mi atingi spatele şi acum parcă eşti paralizat. Îmbrăţişează-mă!!!  ...Uite, am văzut asta într-un film şi mi-a plăcut...să ne dăruim câte un inel de iarbă. Vrei?

Roberto: Trebuie să spunem şi cuvinte?  Ştii că nu sunt expert în declaraţii. Dacă ştiam dinainte, căutam rapid ceva pe internet. Sunt atâtea formule de agăţat.

Alba: Nu fi nasol, de ce să foloseşti chestii regurgitate de alţii?! Fii spontan! Inventează ceva        ad-hoc. Exersează-ţi creativitatea.

Roberto: Încerc... Dacă vreodată vei adormi …speriată de  urâţenia acestei lumi …aş putea… să fiu... prinţul... care să te trezească la adevărata… viaţă …doar…

Alba:  …Doar?

Roberto:  Cu…

Alba: Cu ce?! ... Să nu fi vulgar Robi! Auuu! Nu mă strânge aşa. Mă doare, prostule. Dacă mă învineţeşti, te  omor.

Roberto:  Mă  străduiesc Alba, sunt la  un profil  de mecanică, nu la filologie ca tine.

Alba: Şi ce, crezi că ăia care termină la mecanică sunt mai tâmpiţi ca ăia de la filologie? Mituri. Continuă pe un fond liric! Uimeşte-mă!

Roberto:  …care să  te trezească la adevărata viaţă doar cu  un…simplu sărut.

Alba:  Genial. Confirmă!

Roberto:  Poftim?!

Alba: Exemplifică sărutul, blegule!!!

Roberto: Păi, nu se poate.

Alba:  De ce „nu se poate”?!

Roberto:  Ăăă... Nu îndeplineşti, în  totalitate, condiţiile.

Alba:  Care condiţii, tinere?!

Roberto:  Păi, în primul rând, nu prea eşti dezgustată de urâţeniile acestei lumi şi, în al doilea, eşti  preaplină de viaţă. Sărutul are putere o singură dată şi n-aş vrea să risc... Logic.

Alba: Păi cum să  fiu dezgustată, şmecherule, dacă stau în braţele tale şi port şi un inel de iarbă, pe  deget. Lasă-mă să-ţi fac şi eu declaraţia. Întinde mâna stângă şi apropie-ţi urechea de buzele  mele.

Roberto: E bine aşa?

Alba: Stai cuminte. Nu strica magia. Ascultă!

Roberto:  Ascult şi mă supun!

Alba:  ...Trezeşte-mă, când  ajungem  în  rai! „Prinţe”!

Roberto:  Atât?! Floare la ureche,”prinţesă”!

SCENA VIII

(Dalena)

Dalena: Cine sunteţi voi ca să judecaţi o amǎrâtǎ de taxatoare?! Ce ştiţi voi despre viaţa  mea, despre iubirile mele, despre câte cărţi am citit ori nu, de parcă ticăloşia ori mizeria sufletului ni s-ar reduce cu fiecare hârtie pe care-am lipit-o de ochi... E  adevărat, dacă aşa spun toţi, că am fost  iubita  tuturor şoferilor din garaj şi a paznicilor de noapte, că le-am fost “poştă”  când nevestele lor ghiftuite de muzica populară de la televizor le aruncau sarmalele sleite în faţă când se întorceau pe şapte cărări în ziua de  plată şi îi alungau...

E adevărat, dacă aşa spun toţi, că Magdalena-taxatoarea a trăit cu directorul şi secretarul primăriei ca s-o treacă pe lista cu garsoniere în ultima clipă, în locul lui Şapcă macaragiul, cel fără de picioare... Prea umblă curată curva asta de Magdalena şi prea nu cere  împrumut de la nimeni - pentru că fură şi vinde biletele de patru  ori, şi îi mai trimit şi mahării ăia de sus câte-un plic gros pentru plod. Prea vorbeşte frumos cu toată  lumea, ştim noi ce ascunde şi care îi sunt mişmaşurile. E-te-te! S-a suit purceaua-n salcie! S-o dăm afară pe Magdalena, oaia  neagră a transportului de călători. Din cauza ei se fac restructurări la aprovizionare şi creşte preţul  barilului, din cauza ei nu ni se dau vizele şi e secetă în Oltenia. Din cauza ei bubuie cauciucurile autobazei la fiecare zece mii de kilometri parcurşi... Păcătoasa, uită-te la ea, mai are tupeul să ne privească drept în ochi şi să rupă biletele pe  lung  cu unghiile ei roşii de  traseistă. Las-că ştim noi cine face salariile de merit şi în patul cui. Şi fiică-sa, căţeaua aia mică, e îmbrăcată tot timpul cu rochiţe şi şosete albe şi zâmbeşte tâmp la toată lumea de parcă ar fi antrenată să meargă la  produs când s-o retrage aia mare...

De ce s-a desfiinţat instituţia Inchiziţiei că am fi tras-o de părul  ăla lung şi strălucitor până la  rug… Las-că ştim noi cine e  tatăl copilului, dar pentru că ştim de aia  tăcem şi îi aruncăm priviri frumoase când coboară odihnită din cuşca ei la sfârşitul turei, de parc-ar fi ieşit dintr-o cadă cu lapte….Proştilor!!! Nu ştiţi nimic pentru că sunteţi meschini şi răi! Sunteţi răi fiindcă  sunteţi  proşti, adică  săraci  cu  duhul, dar nu fericiţi. Laşilor! 

N-am iubit şi n-am avut în  toată viaţa mea decât un singur bărbat căruia de-abia îi mijise mustaţa. Ploua rece şi mergeam pe  jos, udă toată, cu  valiza la gară, pentru că se închisese internatul liceului de artă şi începea vacanţa. Atunci l-am cunoscut. Fericită  zi. S-a apropiat de mine timid, mi-a luat valiza şi m-a  băgat  sub geaca lui ponosită de piele. Două săptămâni am stat împreună într-o mansardă şi apoi a  plecat, pe neaşteptate, în armată. Da, da, aia populară, nu aia care se face acum. Peste trei  luni, când m-am întâlnit întâmplător cu un prieten de-al  lui, mi-a spus că Radu, căci aşa îl chema, murise din cauza unei grenade care îi explodase, cică, accidental, în mâini... L-au adunat într-un sac de rafie şi l-au îngropat în grabă, că se temeau coloneii burtoşi pentru  gradele şi pensiile lor. Ce  anchetă?! N-a fost, dom-le, nicio anchetă. N-a avut părinţi, n-a avut rude, cine să facă tam-tam. „Cineva” a  avut grijă să-i fure până şi crucea strâmbă şi s-o pună pe foc... ca să şteargă urmele. Nici acum nu ştiu prea bine unde îi este mormântul din cimitirul  săracilor… După nu mult timp a apărut  Alba, exact la vremea când trebuie să apară pe lume copiii.

Nimeni nu ştie o iotă din toată istoria asta. Durerea m-a învăţat să-mi încleştez bine dinţii, să mă uit ca un cal înainte şi  să  trag. Şi ce-am mai avut de tras. Ai mei, după tărăboiul de rigoare, m-au alungat de acasă, m-au dezmoştenit în favoarea lui Gringo şi am fost nevoită, la şaptesprezece ani, să mă  angajez într-un loc unde nu se cerea prea multă calificare. Lozinca de căpătâi: „Carte multă nu se cere, prost să fii - să ai putere“. Da. Taxatoare, da, deşi eu am fost cea taxată...

Au  trecut de atunci optsprezece ani şi nouă luni de  zile, fix. Două săptămâni de fericire adevărată m-au ajutat să rezistoptsprezece ani şi nouă  luni de zile, fix. Merită, vă spun eu, nefericiţilor, blegilor, şmecherilor, idioţilor, merită! Cel  puţin, Alba va fi cu mult mai fericită decât mine şi vă va râde într-o bună zi în nas, fără să-şi dea seama, pentru toate umilinţele şi clevetirile pe care le-am îndurat. Va termina facultatea de drept ca şefă de promoţie şi îşi va lua o decapotabilă scumpă şi roşie ca focul cu care va străbate lent târgul ăsta de primate până la judecătoria nouă de marmură din centru şi retur. Zilnic, tur şi retur, tur şi retur, până o să vă scoată din minţi  cu succesul, frumuseţea şi candoarea  ei…

SCENA IX                                                                       

(Alba, Dalena, Roberto, Bela )

Alba: Ahoe!

Roberto:  Săru’ mâna!

Alba: Vorbeşti singură, mamă?

Dalena: Ţi s-a părut. Era papagalul ăla cu baterii de pe geam. Intră Robi. Tot scump la vorbă ai  rămas?

Alba: Mamă! Nu-l mai înţepa. Ştii doar că se pierde uşor.

Roberto:  Săru’ mâna! Bunica vă mulţumeşte pentru plăcinte. Săru’ mâna!

Dalena: Da?! Mă bucur. Am să trec şi eu într-o zi  pe la ea. Ştiu cum este să nu-ţi deschidă nimeni uşa. Cu ce să vă servesc? Au cam început să se răceasca toate. Să aprind aragazul.

Alba: Unde a dispărut unchiuleţul misterios? Sper că nu l-ai certat.

Dalena: Ora nouă a sosit, omul negru n-a  venit. A plecat fix acum trei ore la madam Huţupan, s-o ajute să pună nişte garoafe într-un borcan orizontal. N-o fi gasit apă cu seceta asta, s-o fi dus la Izvorul Tămăduirii.

Alba: Bate!

Dalena: Şi? Deschide. Bate şi ţi se va deschide. Numai când bat jandarmii nu se deschide nimic ...

Bela: Ce se execută aici? Am întârziat?!

Dalena: Eee! Da’ de unde. Nici n-au început ştirile de la miezul nopţii. Singurică–singurică? Ai  bujori în obraji. Craiul?!

Bela: Mă faci să roşesc, Daleno. Era atât de obosit încât a adormit, sărăcuţul, în fund, pe un fotoliu. Mi-a fost milă să-l trezesc. Sforăie ca un guguştiuc înfoiat. Dragul de el.

Dalena:  La ora asta?! O fi făcut ceva eforturi.Flotări. O fi servit ceva.

Bela: Nişte alune râncede. I-am lǎsat un bilet pe frigider.

Dalena: Ne găseşte el. Are un simţ de orientare ca marmotele de pe Discovery... Mâncaţi?

Alba: Te-ai uitat la ceas?  Cel mult un suc. Nu vreau să arăt ca o balenă eşuată la banchet.

Roberto:  Nici mie nu mi-e prea foame cu căldura asta.

Bela: Eu aş vrea o bucăţică de tort şi şampanie… e totuşi o petrecere,nu?! Daţi drumul la muzică. Să chefuim. Dans! Robi, eşti liber? …Nu contează. O viitoare doamnă nu trebuie refuzată. “Barca  pe valuri  pluteşte  uşooor…”

Alba: Şi eu cu cine mai dansez?

Bela: Cu iepurele Talpă-Iute. Nici pe el nu l-a invitat nimeni. Nu te speria, nu ţi-l fur. Inima mea  aparţine altcuiva. E dăruită. Adio singurătate! În curând voi transmite un comunicat important  pentru scară.  Dans! Dans! Dans!

Dalena:  Te-ai ţăcănit, Bello, ce tot bâigui acolo? Ai servit ceva?

Bela: Nectar cu muştar - băutura zeilor. Cât de curând o să fim rude-paparude, cât de curând o  să-mi scot rochia de mireasă de la naftalină… na, că  m-am scăpat... la vorbă.

Alba:  Hopa! Matriarhatul urcă pe podium.

Dalena: Explică-te! Sunt cam confuzată în aceste momenţele teribile. Ce fel de rude?

Bela: Prin alianţă. Mă căsătoresc. Mă măriiit! (chiuie) Îmi pun vălul pe faţă!

Dalena: Nu mă-nnebuni. La vârsta ta ar trebui sǎ te gândeşti la cele veşnice... la alt fel de văl.

Bela: Vax albina! O să purtăm acelaşi nume de nonculoare. Dar să lăsăm pe “altcineva” să facă  anunţul. Din partea mea nu ştiţi chiar nimic. Şampanie!  Şampanie!

Dalena: Roberto, adu o puşcă. Să nu se mai chinuie. S-a întors lumea cu susul în jos. Alba, caută-mi  punga cu pastile. Sun la salvare.

Bela: Invidioaso. Credeam că-mi eşti prietenă, că-mi eşti alături.

Dalena: Tocmai d-aia. Iresponsabilo. Nici n-o să apuci să-ţi pui pirostriile şi panarama asta de  Gringo o să te lase în fundul gol ca şi pe celelalte de dinaintea ta. Ai să rămâi pe drumuri. Fă-ţi un control, mai întâi, la cerebel. Du-te la un tomograf, la particulari. Contactează-ţi duhovnicul, pe Pricopie. Îmi creşte tensiunea numai cât te aud. Alba, spune şi tu ceva. Completează cu impresii proaspete, nepervertite.

Alba: Sunt blocată şi şocată. Ziua asta e mult prea generoasă. La prânz m-am  pricopsit cu un unchi extraterestru, iar acum, plocon, mătuşa... Pas.

Bela: Viaţa bate filmul şi teatrul şi imaginaţia şi ritmul. Luna de miere o petrecem în Antilele Mici, pe urmă ne stabilim în Brazilia, definitiv. Ne cumpărăm o plantaţie  de cafea şi o turmă de porci vietnamezi fără colesterol.

Dalena: Pisici! Ai luat-o razna de tot. Prinzi posturi străine. Ţi s-a atrofiat  creierul. Leag-o Roberto! Alba, pune-i căluşul! Aduceţi agheazma, busuiocul şi moliftele lui Vasile cel Mare!

Bela: Neam de miştocară ce eşti! Te roade pizma, ştiu eu că te roade. De asta n-ai avut noroc să te  agăţi de niciun bărbat până acum. Poamă ce eşti! Nu degeaba te ştie tot cartierul de bună ce-ai  fost. Perla autobazei. Nici măcar “ăla” cu care-ai turnat copilul ăsta rebel nu ţi-a trimis o dată  alocaţia amărâtă, d-apoi să te mai şi ia. Cine ştie ce-o să mai ajungă şi dezmăţata asta a ta de capul  ei. Încă de pe acum s-a înhăitat cu ţiganii şi bişniţarii şi umblă îmbrăcată ca o paţachină. Jaf penal! Curvooo!

Dalena: Ieşi că te omor cu mâna mea!!!

Bela: De asta nici frati-tu nu te înghite şi nu-ţi calcă pragul cu anii. M-am lămurit. E un sfânt pe  lângă  tine. Sanctus Gringo. Na, că m-am  răcorit. Prefăcuto! Viperă autohtonă cu corn! În Spania e locul tău, la produs! La produs!!!

Dalena: Dacă nu pleci din casa mea, în trei timpi şi două mişcări, nu răspund de faptele mele. Ieşiii! ...Roberto, scoate-mă la aer, simt că mă-năbuş, simt că mă prăvălesc!

SCENA  X

(Alba, Gringo)

Gringo:  Unde-i maică-ta? Unde e Bela ?

Alba: Aş vrea şi eu să ştiu pe unde  bântuie. Mă ajuţi să-mi  prind aripile?... Mulţumesc.

Gringo: Arăţi ca un înger. Când aveţi balul ăla mascat?

Alba: Nu e bal mascat ci banchet. Mâine. Toate colegele  şi-au luat rochii întunecoase şi scumpe de  parcă s-ar  duce la decernarea premiilor Oscar. Eu am preferat ceva mai atipic. Îţi place?

Gringo: E original. Îmi aminteşti de o icoană. Şi bac-ul?

Alba: Peste două săptămâni. Mama ţine morţiş să dau la Drept, la Bucureşti. E un fix de-al ei de  când eram mică. Eu însa aş vrea să urmez, nu ştiu de ce, facultatea de comunicare de aici, din oraş… aş fi şi mai aproape de Robi.

Gringo:  Cine are nevoie de comunicare în timpurile de faţă?! Tâmpenii. Viteza e totul. Ai bani fată -  stai în faţă, n-ai bani – te uiţi după colţ. Nici cu Dreptul nu prea mai ai ce să faci în ziua de azi dacă nu dai cu ”stângul“. E prea aglomerat pentru noi ăştia fără perspective clare. Doar aşa să-ţi  toceşti creierii pentru amorul artei, ca să te exciţi constant la vederea diplomei agăţate demn între prosoapele din bucătărie.

Degeaba, poţi să termini şi ca şef de promoţie, dacă n-ai un avocat  bătrân care să te împingă cu cârja lui în faţă, nu e nicio sfârâială. Te zbaţi  ca peştele pe uscat care  de la căpăţână se strică… şi avocaţii ăştia  cu experienţă  nu te  împing pe degeaba. ”Grea e viaţa  unui peşte ce se zbate pe uscat, dar mai grea e viaţa fetei cuplată c-un advocat“. Pam-pam!

Calmează-te, revino-ţi! Fă-te  fotomodelă (sic!), eşti frumoasă, deşteaptă, te fâţâi doi-trei ani pe  podium şi, dup-aia, te cuplezi cu un mahăr burtos şi cardiac şi-ai încheiat socotelile. În douǎ luni moşu´ te face prezentatoare. Ştiristă. Preferi creatoare de modă?!  Avem destule exemple... După ce crapă, că ăştia graşii întotdeauna crapă mai devreme sau mai târziu şi-ţi lasă afacerile pe  mânuţă, poţi să te măriţi cu cine  vrei: cu şoferul limuzinei, cu băiatul de la piscină, cu un chinez, chiar şi cu un  sărăntoc frumuşel.

Pe manelistul ăsta de Roberto uită-l, e bruneţel, e prea brunet, e brunet  rău, ce s-o mai ocolim - e ţigan în toatǎ regula, e minoritar şi extracomunitar. Dă-i cu şutul, dă-i cu praf de uşcheală, scapă finuţ de el, te trage în jos. Îţi ratezi şansele la moşi din cauza lui. Ce naiba, am pretenţii de la tine. Am auzit că eşti fată deşteaptă, că ai numai de zece, că  promiţi.

Alba: …Ce folos. Am fost atât de proastă până acum încât am crezut că Robi e doar om ca şi noi. Oarbă şi neorientată.Decât să fac atâtea compromisuri, mă apuc să vând telefoane, să o iau de la zero, ca tine. Când o să adun destui bani, am să mă apuc de ce şcoală am chef. Nici mie nu-mi  place să stau pe spinarea lui mama şi să-i tot cerşesc bani. Poate mă  ajuţi să mă angajez şi eu  acolo la voi, la firmă. Se  plăteşte bine, farule călăuzitor?

Gringo: Ce firmă, trezeşte-te! Am spart azi noapte vitrina unui magazin şi am golit totul... Am trecut pe la voi doar pentru că mă urmăreau poliţiştii şi, aici, ştiam că n-au cum să mă găsească, cel puţin un timp. În noaptea asta o tai la turci, să mi se piardă urma. Dacă vrei, poţi să vii şi tu cu  mine. Acolo n-o să mori de foame. Deschidem o afacere. Eu şi cu tine. Facem o mulţime de lovele.

Alba:  Împreună?!... Ce afacere?!

Gringo: O afacere cu cea mai veche si liberală profesie din  lume… Împărţim totul frăţeşte, ca  între rude. Treizeci la sută, ţie.

Alba: Mulţumesc…nu. Vreau să încerc ceva pe cont propriu, ca să traversez nepătată iadul ăsta. O spălătorie de suflete. Dacă  vrei, poţi să fii primul meu client. Comisionul este zero.

Gringo: Bla-bla-bla,bla-bla-bla. Bate şaua să priceapă bursucul. În jungla asta scrupulele sunt  perimate. Idealiştii sunt sclavii propriilor sentimente şi ţinta predilectă a vulgului... Trebuie să  acţionăm în real pentru că trăim în real şi nu ştiu pe ce plută fantasmagorică a Meduzei. Viaţa e un  rahat cu  prune şi noi suntem plini de viaţă. La douăsprezece fix pleacă un microbuz... Vii? Ce-ai  amuţit, o şansă ca asta apare o dată, de cel mult două ori în viaţă. Pune-ţi  câteva boarfe într-o  sacoşă şi valea! Spune-i adio ghetoului ăsta plin de rataţi, odată pentru totdeauna. Fă-i cu mâna  din mers. Dă-i cu tifla. Cărăbăneşte-te!

Alba: Mă mai gândesc. Mai bine îmi pun o dorinţă. De ce atâta grabă, am tot timpul din lume să  greşesc. Cât face unu ori unu?

Gringo: Cât vrei... Treaba ta... În cazul în care te răzgândeşti, lasă-mi numărul de pe cartelă. Pe al  meu nu ţi-l dau că e periculos. A, uitasem: în cazul în care Mimibela  o să mă caute cu disperare şi  înnebunită de dor, spune-i câ am împrumutat cutiuţa ei cu vise şi că e pe mâini sigure şi că, în carneţelul meu de bal poartă, fenomenal, numărul cu soţ treişpe...

Alba: Mă dezguşti! Când te-am văzut cu câteva ceasuri în urmă, am crezut pentru o clipă că eşti  tatăl meu. Mă contraria felul în care îi ameţeai pe cei din jur cu limbajul tău colorat şi semidoct.

Gringo:  Unii polenizeză, alţii polemizează. Am stat doi ani cu un  profesor de filozofie pedofil în  celulă. De acolo am baza. Prind repede. Restul le mai înfloresc şi eu. Sunt expert. Cine se prinde, se  prinde.

Alba: Acum mi-e ruşine că-mi eşti şi unchi. Mă dezguşti. Dă-mi o ţigară!

Gringo: Fumezi?!

Alba: Până acum n-am încercat. Acum simt nevoia. Fiecare lucru are un început.

Gringo: Te dai tu pe brazdă. Prinzi repede... De asta suntem interesanţi pentru că suntem diferiţi. Societatea are nevoie şi de liber profesionişti, şi de vulturi, şi de zvârcolaci… Catedralele nu se construiesc cu sfinţi ci cu diavoli...Te aşteptai să fiu inventator ori ministru?

Alba: Mă aşteptam să fii normal. Era un semn concret al exisţentei tale. Ar fi fost suficient pentru  mine.

Gringo: Normalitatea este o imposibilitate, iar imposibilitatea e o normalitate. Asta e de la  mine. Nobelu’ nu prea se cultivă la noi. Am  tăiat-o, fotomodelo! E cam târziu. Poate te  ăzgândeşti. Dă-mi un bip... Patruzeci la sută pentru tine. Sau invers.

Alba: Mulţumesc, domnule Nimeni! Ce „generos”.  Mă mai gândesc încă la afacerea mea. Nu pot  să risc, mai ales acum când te cunosc atât de bine. Trebuie să iau o hotărâre. Piticule.

Gringo: Ciudat. Semeni totuşi cu tatăl tău... Ştiai ?

Alba: Da?! Mă bucur ca un miel la tăiere. Înainte de a pleca, spune-mi totuşi cine este tatăl meu. Cum îl cheamă? ...Dă-mi nişte indicii.

Gringo:  Vântul, roua, curcubeul, soarele… ploaia. Ploaia. Cineva. Lazăr de la Iaşi. Răsfoieşte Biblia.

SCENA XI                          

(Alba)

Alba: Ce faci aici iepuraşule, tremuri? Linişteşte-te, căpcăunul a plecat peste şapte mări şi şapte  ţări şi poţi să ieşi la lumină. Să nu-mi spui că n-ai mâncat nimic, că te cred ochiosule. Cine să se  mai gândească la un botişor cu blană când e în joc soarta galaxiei noastre de pigmei căţărători... Stai liniştit, nu te leg, nu te zbate, sfoara asta e doar pentru mine... Acum, am să-ţi deschid larg  uşa ca să poţi să alergi, cât te ţin lăbuţele, până la prinţul meu. Spune-i, aşa cum te pricepi tu mai bine, că-mi pare rău că am fost laşă şi n-am ştiut să-i iau apărarea în timp ce corbii aruncau cu  noroi din toate părţile în dragostea noastră neîncepută. Poate mă va ierta pentru asta şi îşi va  aduce aminte, ca prin vis, de inelul de iarbă. Spune-i că, acum, îndeplinesc toate condiţiile şi pot, în  sfârşit, să adorm... Grăbeşte-te iepuraşule şi aleargă într-un suflet prin noaptea întunecoasă, până  la prinţul meu drag, până  nu este prea  târziu. În curând va bate douăsprezece şi genele mele vor  deveni ca de plumb…

(Miezul nopţii se scurge leneş din difuzoarele stridente ale primăriei urmat de melodia „Barca  pe  valuri”. Telefonul Albei  izbucneşte nemţeşte de trei ori ca un cor de heruvimi speriaţi apoi se aşterne liniştea de dinaintea începutului lumii...)

C O R T I N A

 © Laurenţiu Budău