Laurenţiu
Budǎu
CROCODILUL
DE
PORŢELAN
(fragment)
Personajele:
Crocodilul de porţelan
Raftul de abanos
Masca africană
Vraciul ghebos
Scena 1
(Crocodilul, Raftul, Masca Africană)
Crocodilul: Crezi că e cazul să începem?
Raftul: Să începem să ne furişăm? Da. E prea incredibil.
Crocodilul: E incredibil de incredibil.
Raftul: E atât de incredibil încât nu o să te creadă nimeni, adulţii în
niciun caz. Ai văzut cu ce mimice neîncrezătoare
umblă?
Crocodilul: Părerile ţâncilor sunt mult, mult mai importante
pentru mine. Crezi că ar merita să încercăm?
Raftul: Karinga! Butamaiotu! Adumale!
Crocodilul: Ha?! Nu mă mai umili, stimată cherestea de culoare. În cârca mea
n-au stat niciodată cărţi, nici învăţaţi ca la rodeo, cel mult Steve Irwin în
visele lui de mărire şi asta timp de câteva secunde. De unde să ştiu eu
“exasperanto”?
Raftul: Nu e esperanto... gură mare! Pariu?
Crocodilul: Pariu!... Pe ce punem pariu?
Raftul: Cum “pe ce”? Ai uitat?
Crocodilul: N-am uitat, dar nici nu vreau să-mi aduc aminte. Te
rog, nu mă fă să-mi aduc aminte. Dacă nu mă crede nimeni, ce rost are?
Raftul: Raftul de mahon nu e “nimeni”, e cineva preţios şi de încredere
nelimitată. Ai priceput? Woede! Woede!
Crocodilul: N-o mai fă pe deşteapta, cioplitudine. Coboară-te
până la nivelul meu inferior şi unic, precizează-te… Eşti raft sau raftă?
Raftul: Skande! Hout! Vuur! Nu sunt raftă, dar am baftă şi
în cunoştinţe - aptă.
Crocodilul: Lămurit. Vorbeşte frumos! Crezi că nu ştim de unde
ai prins boaba asta de africană, năravul ăsta de a folosi cuvinte spiralate ca
pe nişte săgeţi otrăvite? Ai tras cu urechea când te ciopleau aborigenii ăia
lihniţi şi cu părul vâlvoi.
Raftul: Iniţial am fost o canoe cu un profil extrem de aerodinamic, să ştii... Cuvintele astea
mi le-au lipit pentru totdeauna valurile măreţului fluviu Limpopo cu recunoştinţă de creştet.
Crocodilul: Poetic, dar total
inexact. Ce sens au, ştii?
Raftul: Reptilo! Ce să însemne? Ce să însemne? Trebuie să însemne musai ceva, numai ca valurile n-au avut răgaz să-mi traducă
toate şoaptele lor pentru că se spărgeau neîncetat pe unde apucau, fără niciun
sens, ca şi cum ar fi fost urmărite de un monstru acru, scos din ţâţâni. Se stingeau prea repede şi trebuia să calc peste ele
să pot pluti... Îţi dai seama cât am avut de pătimit? Şi rafturile au
conştiinţă să ştii, chiar dacă nu se vede prea vizibil… De fapt cred că cuvintele astea erau testamentele lor nescrise care
trebuiau încredinţate cuiva special. Nu toţi mă tratează ca pe un obiect, să
ştii...
Crocodilul: Inexact şi total neinteresant. Vezi că produci
cacofonii. Mai bine învaţă-mă cum să scăpăm de aici, din magazia traficanţilor
de antichităţi... La gradul lor rudimentar de cultură rişti să ajungi,
prematur, nişte surcele pentru un grătar canibalic.
Raftul: Şi tu un recipient pentru castraveţii muraţi necesari grătarului.
Începe! Start... pe locuri... eşti gata?!
Crocodilul: Împinge-mă! ...Nu pot să rod gratiile şi în plus
sunt acoperite şi de o vopsea infectă, cu plumb... Sunt un crocodil delicat de
porţelan, ai uitat?
Raftul: Mobilizează-te! Doar nu te-ai fi aşteptat să fie acoperite cu petale de
lotus... Un crocodil, de porţelan ori ba, rămâne tot un crocodil.
Crocodilul: Deşteapto! Fii solemnă ca o pernă! Ştii cât costă un dinte de
porţelan? ...Dar o măsea? ...Cum crezi că au ajuns să-şi facă ditamai căsoaiele
toţi dentiştii de duzină pe care-i cunoşti?
Raftul: Şi ce, rămânem aici sechestraţi, Dilule? Nu vreau să fac cunoştinţă
cu obrăznicătura aia de foc! Mă dezgustă limbariţa lui!
Crocodilul: Nici eu cu vreo bâtă nărăvaşă şi nelustruită de
baseball... Ne-am arsss dacă nu scăpăm de aici! Gândeşte-te!
Masca africană: Ce îngrozitor! Ce maniere! Disperaţilor! Îmi provocaţi
riduri cu urletele voastre nefinisate! Purtaţi-vă cuviincios în faţa unei
veritabile opere de artă ...Sunteţi furaţi pentru prima oară?
Crocodilul: Nu se observă după gradul optim de disperare?
Masca africană: Ba da, dar mai mult se aude şi dacă aud şi eu (deşi
am urechile de lemn) paznicii noştri manieraţi şi turmentaţi cu atât mai mult.
O să vă dea pe nimic, sub preţul pieţei, la primul pirat de uscat întălnit în
cale. Vă meritaţi soarta! Cu prisosinţă! Ageamiilor!
Raftul şi Crocodilul: Nervoso!
Masca africană: Necotaţilor! Gura mică că v-o rup!
Scena 2
(Crocodilul, Raftul, Masca Africană)
Primul paznic: Butamanga buiamotu!
Al doilea paznic: O.H!
Primul paznic: Uhude! Uhude!
Al doilea paznic: O.H! O.H.!
Crocodilul: Ce zic, raftule?
Raftul: Nimic. Încearcă să lege cuvinte, să producă sunete articulate. Sunt
beţi... de fericirea apropiatei
îmbogăţiri. Cred că au zis ceva de genul: “Putem să ne culcăm liniştiţi.
Avionul Hercules aterizează mâine. Fildeşul şi pieile sunt la adăpost. Totul e
în regulă.” ...Sunt praştie, nu vezi!
Crocodilul: Ura şi aru! Dantura mea rămâne intactă şi demnă de
admiraţie... Au plecat?
Raftul: Mai mult prăbuşindu-se. E cazul s-o ştergem, au uitat grilajul
descuiat. Văd cheia cum se agaţă cu disperare de gâtul lacătului... Acum e
momentul!
Masca africană: Luaţi-mă şi pe mine, nu mă lăsaţi în ghearele lor
date cu ojă lila. Lipsitul de fantezie, sculptorul naiv care m-a întruchipat,
frânarul satului de colibe, a uitat să-mi facă măcar un picior funcţional... Nu
mă lăsaţi, fraţilor, colegilor de
suferinţă, de breaslă... Dragilor... Iubitorilor de frumos... Fie-vă milă, altfel aţi încurcat-o!
Raftul: Noi să fim colegi de breaslă cu tine?! Asta-i chiar o jignire curată şi
nefondată. Ia-ţi gândul!
Crocodilul: Am vrea să ne însoţeşti, chiar suntem dornici dar
nu vrem să-ţi stricăm cotaţia... şi somnul. Există un singur “dar”... Eşti atât
de preţioasă încât ai să mai fi furată şi data viitoare şi tot timpul. Cu
caracterul tău, nimeni n-o să vrea să te păstreze în colecţia lui particulară
de rarităţi, aşa că...
Raftul: Lasă-ne! Lasă-ne!
Masca africană: Da? Am să vă pârăsc! Batumba-macumba! Diewe, diewe!
Primul paznic: A înnebunit maimuţa! A înnebunit maimuţa! Adu
stingătorul de incendiu din camion!
Masca africană: Batumba-macumba! Diewe, diewe!
Al doilea paznic: Leagă-i fălcile cu o liană. O.H! Fă-l O.H.!
Primul paznic: Şefule, să aduc barosul sau levierul? Nefericita
asta de mască ne poate lăsa mască. Parcă-i sirena băncii
guvernamentale.
Al doilea paznic: O.H! O.H.!
Primul paznic: Şefule, demult vroiam să te-ntreb, ce-i aia O.H.!
Al doilea paznic: O.H e O.H.! Gata, m-ai enervat! Întotdeauna mi s-a
părut că ai o privire inteligentă, dar nu poţi să
te exprimi... Cum, după treisprezece ani, încă n-ai înţeles ce înseamnă O.H.?!
Primul paznic: Nu. Credeam că-i un tic, că ai sindromul Tourette
şi te trezeşti permanent lângă uşa cortului...
Al doilea paznic: Eu, Tourette? Nătărăule! Îţi arăt eu ţie cine-i
şeful afacerii ăsteia prospere!
Masca africană: Dwaaas! În timp ce vă certaţi, crocodilul de
porţelan şi raftul de abanos au apucat deja să o şteargă până la camion şi au
pornit deja motorul! Dwaas!
Al doilea paznic: O.H! O.H! ...Fă-o să vorbească inteligibil sau să
tacă de-a pururi... O.H.!
Primul paznic: Ceee? Nu mai reacţionez, în veci, în faţa acestui
cuvânt fără sens... Şefule, cred că a pornit de nebun camionul nostru cu
prelată. Toarce!
Al doilea paznic: Te-nşeli. Se vede că eşti incapabil să deosebeşti
lătratul unei siameze de mieunatul unui buldog... Se-aude zgomotul avionului de
transport. E clar, nu se mai respectă graficele de livrare. Ce stai? Acoperă-i
fălcile măştii astea enervante şi derutante şi grăbeşte-te să aprinzi focurile
de semnalizare...O.H. odată! Mişcă!
Primul paznic: M-a scuipat cu verde şopârliu! Uite la ea ce
furioasă e! Mamă-mamă!Ţi-am zis eu că nu trebuia să păcălim vraciul ăla ghebos
şi uscat cu ciobul de oglindă, în schimbul ei... A-nceput deja să
bolborosească! Prevesteşte doar nenorociri.
Al doilea paznic: Bag-o în lada de vechituri, încuie-o bine şi aruncă
cheile sau mai bine îngroap-o în nisipul fierbinte să se răcorească. Tamandu!
Crocodilul ăla de porţelan şi raftul străvechi de abanos sunt de o mie de ori
mai valoroase decât ea. Cu ei o să ne scoatem pârleala, garantat.
Primul paznic: O.H! O.H.! În sfârşit, am început să
înţeleg sensul acestui cuvânt imposibil. O.H. şefule drag!
Scena 3
(Crocodilul, Raftul,)
Raftul: Ai găsit frâna? Ai găsit frâna, Dilule?
Crocodilul: De ce? Ce-are a face frâna?
Raftul: Păi cum vrei să ne depărtăm mai repede de
încurcătura asta? Trebuie să găseşti frâna aia blestemată. Leagă două fire la
întâmplare, poate reuşim s-o pornim. Grăbeşte-te, sunt udă!
Crocodilul: De la diferenţa de temperatură. Lasă condusul pe
seama mea. Tu asigură-mi spatele... vezi să nu fim urmăriţi.
Raftul: Se văd doi tipi care se uită prostiţi când în urma camionului nostru
când pe cer.
Crocodilul: Aleargă?
Raftul: Da de unde, acum îşi dau cu pumnii în cap... unul altuia; probabil în semn de tandreţe şi ca să-şi menajeze
energiile emoţionale... Acum se pare ca au scos puştile de vânătoare cu lunetă
şi ne fac semne prietenoase cu ele. Dragii de ei!
Crocodilul: Asigură-mi spatele, Raftule. Urcă în spatele meu şi
stai ţeapăn ca o platoşă, altfel o să fiu ciuruit în timpul şofatului.
Raftul: Un fleac... Nici eu n-aş vrea să devin o strecurătoare de supă. Dacă
scena s-ar fi petrecut într-un film turnat de Spielberg, aici ar fi fost
momentul în care ar fi intervenit cascadorii.
Crocodilul: Coboară atunci, maşina asta nu poate transporta mai
mult de un laş în cabină. Am înţeles că abanosul este un lemn destul de dur,
aproape ca şi oţelul. Curaj, durule!
Raftul: Teoretic, practic n-am încercat niciodată. Fiecare dintre noi are şi
o latură feminină apreciabilă...
Răsună o rafală consistentă de
mitralieră. Raftul capătă, datorită perforaţiilor provocate de alice, o
expresie uimită, convingător de umană.
Raftul: Nu mă menaja, spune-mi adevărul
gol-goluţ... Arăt ca o ciumă?
Crocodilul: Mai mult ca o mumă... măcar acum ştiu unde să mă
uit când mi te adresez... Te-a durut?
Raftul: Tţ! Sunt un raft destul de uscat. A fost o operaţie
estetică destul de rapidă. Nu m-a durut... aşa tare; mai mult ca pe-un semn
stingher de-ntrebare.
Crocodilul: Rezistă! Promit să opresc la primul spital de
campanie... scuze, la primul atelier de tâmplărie tradiţională întâlnit în
cale, să-ţi astupăm găurile cu nişte cepuri, deşi îmi placi mai mult aşa.
Raftul: Te-ai gândit că, în ziua de azi, nimeni nu mai face acte caritabile
pe ochi frumoşi?
Crocodilul: Cum să nu, mai ales dacă am să-i dăruiesc unul din
frumoşii mei solzi de aur... pe ceilalţi trebuie să-i drămuim cu sfinţenie, să
cumpărăm combustibilul necesar până la destinaţie.
Raftul: La toate te gândeşti, bibeloule, păstrează-ţi liniştit solzul de
aur... M-am privit în oglinda retrovizoare şi am hotărât că arăt mult mai
personal decât înainte. Uite ce zâmbet frumos. Da, da, acum sunt chiar un
adevarat personaj. Calcă pe acceleraţie! Tot înainte, ca la plăcinte… Opreşte!
Crocodilul: Acum ce mai e?
Raftul: Opreşte!
Crocodilul: Am oprit.
Raftul: Dă înapoi!
Crocodilul: Dau înapoi.
Raftul: Opreşte din nou!
Crocodilul: Am oprit din nou.
Raftul: Acum dă-i înainte!
Crocodilul: I-am dat... Să opresc din nou?
Raftul: Ferească acaccia şi baobabul! De-abia am scăpat de unul din
urmăritori.
Crocodilul: Serios, acum unde e că nu-l văd?
Raftul: Sub cauciucurile din spate cred. Îşi întinde tenul într-un mod foarte tradiţional.
Raftul: Toţi nepoţii o
să-i zică “puştiule” de azi înainte lui faţă de clătită ăsta. Dă-i înainte!
Nu-mi place să călătoresc cu spatele mai ales acum când am o faţă. Dacă vrei să
dormi, lasă-mă pe mine la volan.
Crocodilul: Nu vreau să adorm chiar definitiv. Mai rezist.
Raftul: Atunci, bagă, bagă viteză!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu