Motto:
Deviza lui Vasilis
L A U R E N Ţ I U B U D Ǎ U
LET'S GO EUROPE
P E R S O N A J
E L E:
IONAS – recepţionerul pensiunii
DINA BALERINA
BABIS – unchiul lui Vasilis şi administratorul neoficial al
pensiunii
NADEJDA
THEOLOGOS – reprezentantul Poliţiei Turistice
Notǎ: Orice
asemǎnare cu fapte sau persoane reale este, desigur, puţin probabilǎ.
Autorul
D E C O R U L
Decorul este reprezentat de biroul lui Vasilis situat în spatele
recepţiei cu care comunică printr-o deschidere mascată de o perdea de mărgele,
care lasǎ sǎ se bănuiascǎ ori sǎ se
întrevadǎ siluete şi în
spatele cǎreia se pot auzi
destul de desluşit vocile clienţilor; de altfel un
minunat loc de unde poţi auzi şi vedea totul fǎrǎ sǎ fii auzit ori vǎzut... Deasupra deschiderii cu
pricina, un anunţ
preventiv, cu litere de-o şchioapă, încadrat într-o ramă barocă: “Nu primim
bulgarii, românii şi câinii!” Pe peretele din stânga tronează toţi “sfinţii” comunismului începând cu Marx, Engels şi Lenin şi
terminând cu Fidel Castro fumând trabuc. Pe peretele din dreapta nenumărate
postere cu echipa Olimpiakos Pireu în
momentele de glorie.
A C T U L I
S C E N A 1
Biroul lui
Vasilis scufundat în penumbrǎ, luminat indirect de la recepţie. Se disting
destul de clar douǎ siluete pe canapeaua de piele, care nu lasǎ niciun dubiu cǎ
ar fi vorba despre un cuplu. Arderea unui trabuc parfumat descrie traiectorii
sinuoase prin aer. Discuţii aprinse în surdinǎ, în limba greacǎ, din care
înelegem, totuşi, destul de des cuvintele de împotrivire rostite de o femeie
foarte tânǎrǎ... Douǎ palme rǎsunǎtoare
însoţite de un strigǎt surd, gâtuit...
Întuneric...
S C E N A 2
BABIS (enervat la extrem):
Eşti turc?! Po-po-po-po-po!!! Ţi-am spus să-mi cauţi o firmă, băiete! O firmă
serioasă de instalaţii, ai înţeles?
IONAS: Şi ce? Limassol Group, Papoutsis S.R.L., nu sunt firme?
BABIS: Nu te obrăznici, că-mi sare muştarul... Ai-ai-ai-ai! Te schimb, ţi-am
spus cǎ te schimb! De când este Limassol Group, internaţionala asta jegoasă
care spală banii mafiei bulgare, firmă?! Şi Papoutsis S.R.L., asta în spatele
căreia colcăie jidanii de la Haifa, vrei să-i spui că e firmă şi încă una de-a
noastră?! (Cu duhul blândeţii.) Po-po-po-po-po! Po-po-po-po-po! Ce naţie eşti, dragă?!
De pe care planetă vii, Ionas, dragă, de n-ai învăţat, încă, să
deosebeşti canaliile cu gulere albe de oamenii cumsecade?
IONAS: Dacǎ aş ştii... Greţurile, de altfel ca şi amneziile mele, încep cu
fix optsprezece luni în urmă, de când am naufragiat aici, pe Tykotos şi de când
m-a găsit Kir Vasilis încleştat ca un scorpion de panoul ăla minuscul de
polistiren, de când bătrâna Dina m-a reînvăţat să vorbesc omeneşte cu fiecare
linguriţă de supă pe care... (Nesigur.) Restul e o imensă buimăceală, de la loviturǎ, cred...
Haloimis total şi abisal.
BABIS (înmuiat): Ah,
nu-mi mai pomeni de hoaşca de Dina... Brrr!!! (Fornăie.) Toţi ar trebui sǎ ştim sau mǎcar sǎ încercǎm sǎ
aflǎm cine suntem! Noroc, mare noroc ai avut îţi spun, Ionas, cu neocomunistul
ăsta de nepot al meu; da, da, cu ortodoxul de Vasilis. Aşa e cu el, sărmanul,
dacă n-are copii, adună toţi nenorociţii fără niciun Dumnezeu de prin canale,
de prin parcuri (cu toate că este ateu ferm convins!) şi-i aduce plocon aici,
la Trojan Horse, în raiul ăsta plin de cearceafuri albe, unde până şi îngerii
se sfiesc să se aşeze pe marginea paturilor ori să sară pe ele... Se vede că te-ai
hrănit abitir din oliţă când erai sugaci. Nu mă contrazice, că ştie Babis ce
vorbeṣte.
(Ciocăneşte delicat în placa de argint.) Şi eu şi tu şi Dina şi cioroiul ăla de brazilian de
la bar, ar trebui să-i pupăm bucile lui comuniste, tatuate cu K.K.E, la fiecare
cină şi prânz. Ba chiar şi Kostas Ologul care şi-a făcut cuib în camera cu
bagajele turiştilor şi o freacǎ la rece, chiar şi şmecherul ăla de Brudy.
IONAS (insidios): Şi
cum ar trebui să fie firma asta, nene Babis, ca să fie cât de cât de încredere?
BABIS (prompt): Cum să fie? O firmă cinstită care să-şi respecte
termenele şi să se ţină de treabă ca o javrǎ de-un os şi care să nu sară capra
la tarife ca să jecmănească clienţii; ce mai, o firmă de-a noastră! O firmă
disciplinată ca un regiment de infanterie care se ocupă de caii de rasă! Astea
sunt indiciile de bază. Ia dă-mi mizeria aia de fiţuicǎ şi vezi cum ţi-o
depistez eu din doi timpi şi trei mişcări.
Înşfacă ziarul, îşi pune ochelarii cu
lentilele groase cât fundul de sifon şi începe să-l studieze atent-atent,
mormăind obsesiv: “Ăştia hoţi, ăia hoţi, ăilalţi bandiţi, restul tâlhari, tâlhari”.
Gata, puiule!
Simplu! Învaţă să cunoşti oamenii de la alde unu’ mai bătrân! Categoric! Da,
”Macedonia is Greek”, sigur e de-a noastră. Am mirosit-o din prima, dintre
sutele de anunţuri capitaliste şi reclame mincinoase cu şi fǎrǎ perdea. Sună
imediat la ”Macedonia is Greek” şi întreabă-i în cât timp pot să ne schimbe
ciuruita noastră de centrală. Şi-a trăit traiul, şi-a mâncat mălaiul! Am primit
prea multe reclamaţii din cauza ei, încât riscǎm sǎ ne pierdem licenţa. Îi
ajunge cât a hămălit pentru pensiunea asta, îi ajunge câte cururi murdare a
spălat. Gata, e timpul să iasă la pensie sărăcuţa, la fier vechi. Adio!
IONAS: Deci: ”Macedonia is Greek”?! ...Sigur?
BABIS: Indubitabil. Bagă la scăfârlie! Da!!! (Salutând mecanic.) Întotdeauna Macedonia a însemnat Grecia şi Grecia a
însemnat Macedonia. Numai nişte oameni care ştiu să ne iubească şi să ne
respecte, pe noi şi istoria noastră multimilenară, au putut să-i pună numele
ăsta extrem de potrivit... Po-po-po-po-po! Sună-i pe fraţii noştri, ce mai aṣtepṭi?!
S C E N A 3
(BABIS, IONAS)
BABIS: Ce crezi cǎ-i spunea şugubăţul de cumnatu-miu, Vasilis, lui Vasilis
nepotu-miu, pe patul de moarte?
IONAS: ?!
BABIS: Pun rămăşag că nici nu-ţi trece prin cǎpşorul
tǎu blond, nici măcar atât
cât mi-a trecut glonţul ăla rătăcit - calibrul 7,62 - care m-a dat cu roatele-n
sus şi m-a pus pe tuşă, că de la el mi-a făcut armata placa asta numerotatǎ de
argint cadou. Zicea: “Ascultă, mă, mucea, fiu-miu, năpârstocule: în zidurile astea
putrede e ascunsă o mare comoară, blabla, blabla, aur curat, 99,99%, cu care
poţi pune lejer pe labe jumătate din ticăloşii din Atena. Ai bun simţ şi nu mă
întreba de unde o am, că te pocnesc cât ai zice peşte, cu cârja grea de
nuc, chiar aşa paradit şi pe patul de moarte cum mă vezi; important e că o
am... Da, da, o am, agori mou, şi
dacă o am eu, posibil s-o ai şi tu, numai puţină răbdare, numai puţinâ
îndemânare... Dacă ai să ştii să asculţi cum se cuvine pereţii dărăpănăturii
ăsteia, într-o bună zi, o vei găsi până la urmă şi te va durea în gǎoazǎ de
chiar toată lumea. Gata, că mă cam grăbesc! Şi acum, că tot am încheiat
socotelile astea mărunte cu viaţa, să bem aldămaşul. Daţi-mi să golesc o vază
de flori plină cu Ouzo!”, a mai răcnit bătrânul Vasilis adǎugând
însetat: “Iubesc Republica, trǎiascǎ Monarhia!”, dar până să mă-ntorc fuga-fuga
de la bar, îşi cam dăduse sufletul hapciumpalitic, săracul... Deh,
grăbit-grăbit, s-a dus pentru cǎ era balcanic, aşa cum a fost de fapt toată
viaţa. Nici n-am apucat să-i mai pun, creştineşte, lumânarea în mână că se
încleştase deja... Încǎ îi port o amintire neştearsǎ: un ticǎlos superb
şi ordinar, dar minunat şi cǎcǎcios.
IONAS: ...Şi a pus Kir Vasilis mâna pe comoară?!
BABIS: Da de unde, flăcăule. Fii solemn! Voi, ǎştia cu lapte în barbǎ, vreţi
s-ajungeţi din prima la rezultat... Credea nepotu-miu Vasilis la început, ca şi
tine de altfel acum, că tot ce zboară se papă şi cǎ are bulan; aşa cǎ, fǎrǎ sǎ
mai aştepte sǎ se termine parastasul lu’ tat-su, a început să ciocănească toţi
pereţii, taca-taca, cu degetele lui străvezii de am crezut, în prima fază, c-o
luase puştiul razna... Şase luni non-stop a ţinut căutarea asta
îndârjitǎ a lui, până s-a dumirit că tat-su a vorbit aşa la figurat, metaforic
adică. Poet-poet. Noi, grecii, suntem categoric (chiar dacă, iniṭial, nu prea ne dăm seama) urmaşii lui Homer,
niciodată ai lui Chômeur... Po-po-po-po-po! Zidurile astea ale pensiunii ascund
aur cu nemiluita, dacă ştii să le administrezi... Ai priceput?
IONAS: Cam.
BABIS: Toţi de-alde tine visează cai verzi pe pereţi în loc să pună osul la
muncă. Aşa era şi cu nepotul de Vasilis, dar mulţumesc Cerului că a luat-o pe
calea cea bună. Între timp s-a bǎgat pe interes şi a ajuns preşedintele KKE[1] al
Tykotosului, face parte din PAME[2] şi
chiar este simpatizant ADEDY[3].
A băgat, la sfatul meu dezinteresat
bineînţeles, câte şase pătucuri
în fiecare cămăruţă şi s-a înscris, cu pensiunea asta a lui, în Internaţional
Youth Hostel de unde primeşte o subvenţie frumuşică ca să cazeze studenţii din
toată lumea... şi acum îşi permite chiar să aibă nu una ci două amante, din care una
fiţoasǎ, de la Paris, care îl suge regulat de bani, iar cealaltǎ, pe care-o
cunoşti şi tu şi cǎreia îi mai scapă ceva firimituri când îşi aduce aminte de
ea, o nǎsoasǎ de-a noastrǎ... Bună iapă, franţuzoaica, de-ţi vine
sǎ-i sorbi apǎ din ceaşcâ, numa’ că nu prea are chef să ṣteargǎ copilaşii la fund...
IONAS: Vorbiţi, cumva, de mademoiselle Dominique?
BABIS: Nu, de mama, de cine altcineva?! Ti-ha! De unde ştii cum o cheamă?!
Vasilis n-a adus-o niciodată pe aici, la Trojan Horse. În
fiecare sezon când apare, o ţine feritǎ de ochii lumii, doar la Atena, la
Continental, la cinci stele... Po-po-po-po-po!!! Te pomeneşti c-ai tras cu
urechea, nătărăule?
IONAS: N-a fost, deloc, nevoie. A sunat dânsa la recepţie, acum două
săptămâni, să-l caute pe Kir Vasilis care tocmai plecase la braţ cu Kristina,
pentru trei zile, la plantaţia lui de măslini de la Eghina.
BABIS: Curva tot curvă, indiferent de naţie, nu zic cǎ una ar fi mai cinstitǎ decât cealaltâ... O fi
mirosit duduia ceva de şi-a călcat pe inimă şi a sunat la noi la recepţie...
Vasilis, ştie?
IONAS: Cum sǎ nu. Chiar dacǎ aş fi uitat sǎ îi spun, are destule urechi pe
aici.
BABIS: Mda, nimic de condamnat. Cine poate oase roade! A face dragoste cu
două sau cu nouă femei în acelaşi timp, dacă bineînţeles te ṭin curelele şi punga, nu este ceva ilegal şi nici nu
îngraşǎ, cel mult îţi întǎreşte bucile. Sport, sport. Mişcare, hâţa-hâţa, asta recomandǎ şi medicii...
Sper că nu i-ai spus nimic despre buzata aia tuciurie.
IONAS: N-a fost nevoie. La atât, mă cam pricep şi eu.
BABIS: Po-po-po-po-po! Po-po-po-po-po! Vezi că sună unu’ grăbit la recepţie!
Dacǎ e de Napoleonis, nu sunt. Sunt
alergic la penele lui înfoiate. N-am întǎlnit, în viaţa mea, un
machitor, un papagal mai
perfect decât ǎsta.
S C E N A 4
(DINA, BABIS, IONAS)
BABIS: Hei, hei, hei! Unde crezi că te strecori, baborniţǎ? Ce-i aici, sat
fǎrǎ câini?
DINA (în alertă):
N-am!!!... Cât e ceasul? Am pus-o! Trebuie să ajung neapărat şi imediat după masa
de dimineaţă, până nu se împrăştie toţi bătrânii de la azilul
“Îngerii obosiţi”, care pe unde, altfel am lucrat în zadar toată
săptămâna...
BABIS: Tu şi munca, ha! De când întinsul palmei e considerat pe aici muncǎ?!
Poate la turcii voştri. La noi, nu... Nema e dilema.
DINA (în alertă):
N-am!!! Cât e ceasul, am zis?!
BABIS: Trage-te din prizǎ! Uşurel! Primul microbuz vine de-abia peste-o oră,
dacǎ vine. Doar n-ai de gând să îngheţi în refugiu, să te faci stafie în
staţie, Dino... Stai, luate-ar sǎ te ia, pe canapeaua asta, dar fără paporniţele tale
cu mizerii... Lasă-le uşor, lângă intrare, să nu se verse... Aşa, aşa. Calm... Nu se-atinge nici măcar Rozi pechineza de ele, de
împuţiciunile alea... Ai transformat camera ta într-un adevărat focar de
infecţie. (Pǎrinteşte.) Se poate? Noroc că aerisesc ţărăncile alea de
cameriste întruna, altfel am fi primit o groază de reclamaţii de la studenţi
până acum. Te credeam o femeie cultă. Ai trecut prin atâtea teatre, ai avut
de-a face cu atâţia oameni distinşi, mirosind a parfumuri scumpe: dirijori, compozitori,
maeştri coregrafi, tenori, impresari, directori... Dacă ai avut de-a face cu
Ursinschi, totul are o limită. Potoleşte-te! Ai, totuşi, o vârstǎ!
DINA (arţăgoasă):
Înţelege odatǎ cǎ n-am! N-am!!! Dacǎ n-am, n-am! Crezi cǎ nu înţeleg încotro
baţi, colonele şi totuşi încerc să te ascult, asta pentru cǎ sunt o
credincioasǎ notorie... Ascult? Ascult! Cât e ceasul?
BABIS: “Carpe diem!”
DINA (exasperată):
Lasǎ înjurǎturile astea de mahala! Am pus-o, am pus-o! Cât e ceasul,
hodorogule? Credeam că ai placă de argint la cap, nu şi la timpane.
BABIS: Şi eu, lebădă mică, credeam că nu ai rămas şontoroagă de atunci, de
la ultimul tău spectacol, când ţi s-a-nşurubat călcâiul într-o groapă din
scenă, lebădă jumulită.
DINA: Ahhh! Porcule! Grohhh! Grohhh!
Moment penibil întrerupt de
sunetul neanunţat şi brutal al probării unui ciocan rotopercutor. Pâlpâit
caracteristic de becuri chinezeşti.
IONAS: Sunt muncitorii supercalificaţi de la Macedonia is Greek, şefu’.
Golesc totul. Au venit, încǎ de la cinci, cu cele mai noi şi mai performante
utilaje. O oră întreagă au tot cărat în subsol. Scule de mii de euro, nu glumǎ.
Nu lasǎ pe nimeni sǎ se atingǎ de ele.
BABIS: Firmă serioasă. Ce ţi-am zis! Ǎştia ne rezolvǎ. Cred c-o sǎ le purtǎm
o amintire nepieritoare. Du-le, din partea mea, câte un ceai cu chili! Băutură,
deocamdatǎ nu! Adu-i şi Dinei un ceai!
DINA: O cafea!
BABIS: Un ceai!
DINA: Ceaiul e pentru cei slabi de înger. Mie adu-mi o cafea ca să-mi
strǎlucească ochii! O cafea îmbunătăţită cu cincizeci de Metaxa! Dacǎ doreşti o sutǎ, o sutǎ sǎ fie! Ştii bine
cǎ nu îmi place sǎ te contrazic defel.
S C E N A 5
(DINA, BABIS)
BABIS: Spune-mi, de ce nu eşti femeie de înţeles? Po-po-po-po-po! De ce nu
eşti femeie de comitet? De ce vrei să-l jefuieşti pe nepoţelul meu, pe Vasilis?
M-a iubit atât de mult pânǎ acum – nu pot sǎ-l pǎrǎsesc ca pe un dobitoc, mai
ales cǎ a început sǎ-i meargǎ atât, atât de bine încǎt îmi vine sǎ mǎ
eutanasiez... De ce vrei să muşti mâna care te-a hrănit? De ce profiţi de
faptul cǎ e atât de ocupat cu viaţa lui? Aşa nu se mai poate, cucoanǎ, aşa nu
mai poate continua. Înţelegi, nu?! Orice consumaţie, oricât de mǎruntǎ, trebuie
achitată. Asta este esenţa capitalismului sângeros, doamnǎ. Înţelege cǎ nu-ţi
pot spune tovarǎşǎ de suferinţǎ din douǎ motive: sunt mic-burghez.
DINA: Înţelege odată că n-am! N-am!!! Dacă n-am, n-am, colonele! Crede-mǎ!
BABIS: Jură!
DINA: Căcat. Jur! Dacă ştiam ceva rusă, mă făceam bibliotecară la Harvard.
BABIS: Nu aşa. Trage aer în piept. Jură pe sufletul tău nenorocit! Jură pe
icoanele tale mincinoase pe care le tot vânturi sub nasul tuturor!
DINA: S-o lăsăm moartă că măcăie. Acum... chiar cǎ am pus-o!
BABIS: Deci, ai?! Am pretenţii de la o intelectuală rasată ca tine. Cinste,
corectitudine, exemplu personal, abnegaţie, dăruire.
DINA: Gladiole, nu vrei? Nu mă mai aburi. Aici nu suntem în armată, domnule
Lozincă.
BABIS: Ştiu, suntem la Trojan Horse. Ai sau n-ai?
DINA: Am, adică n-am. Nu mă sili să fiu prea sinceră, s-ar putea să am
migrene imediat după aceea.
BABIS: Po-po-po-po-po! Po-po-po-po-po! Plăteşte măcar jumătate, altfel
trebuie să eliberezi urgent dependinţa! Şi aşa se plâng studenţii că n-au unde
să fumeze şi cǎ miroase peste tot a tǎmâie.
DINA: Să iasă în stradă, să-i ia pulsul... Bine că au unde să se reguleze.
Pentru asta găsesc destul loc: pe scări, în toalete, în lift, pe măsuţe, în camera
de bagaje, pe scara de incendiu, după uşi. Oriunde altundeva, numai în paturi
nu... Numai sămânţă împrăştiată peste tot, chiar şi pe lustre, de parcǎ i-ar fi
mânat diavolul de la spate. Toată noaptea numai icnete şi mugete, mugete şi
icnete, de nu pot să închid decât un ochi. De aia am riduri cât canalul de Suez, la vârsta mea fragedǎ. Să iasă pe terasă, la
răcoare. Să pună mâna pe o carte... Am de ales?... N-am, nu-i aşa?
BABIS: Dina! Ce înseamnă pentru tine 50 €? Un fleac.
DINA: Mărunţiş, nemărunţiş, ştii bine că oricât aş strânge nu sunt banii
mei, ci doar un împrumut. Jur. Bine, plătesc. Jumătate.
BABIS: Po-po-po-po-po! Po-po-po-po-po! Când?! Când?!
DINA: Nu mă presa. Dacă am spus că plătesc, plătesc. Dina Balerina n-a
rǎmas nimǎnui datoare, nici mǎcar cu o scobitoare folositǎ. Astăzi nu, e
duminică, zarafule. Crede-mǎ. Am alte planuri cu ei azi, alte socoteli... mâine
poate. Sigur, poimâine. E sărbătoare şi când e sărbătoare oamenii sunt mai
generoşi, chiar şi bărbaţii nemǎritaţi. Ionas e martor... Hooo! Plătesc!!! ...
Am pus-o! Chiar cǎ am pus-o! Cât e ceasul, Ionas?
S C E N A 6
(THEOLOGOS, IONAS)
VOCEA STRIDENTĂ A LUI THEOLOGOS: Ionaaas! Allodapon[4] Ionaaas! Controlul actelor! (Bǎtǎi repetate în poarta veche din tablǎ.) Dă drumul în spate! Ionaaas! Ionaaas! Allodapon!
Se aude hârşâitul de
deschidere al porţii glisante şi zgomotul penibil al unui moped cu toba spartă.
THEOLOGOS: Ionaaas! Ionaaas! Mişcă-ţi mai repede hoitul că sunt grăbit. Am
întârziat la Bouzouki-ul de criză organizat de Napoleonis. Auzi la el ce idee,
în loc să se spargă farfurii la final, se aruncă cu şerveţele de unică
folosinţă... şi asta în timp ce toatǎ lumea aia strǎinǎ, toate cucoanele alea
în cǎlduri filmeazǎ, dragele de ele... Cum mai ştim noi sǎ ne facem de
cacao cu atâta sublimǎ mǎreţie... Mana
mou, mana mou! Cum ne mai batem joc de sfintele noastre tradiţii! Ne ducem
de râpă... Ce caută perna asta mototolitǎ aici? Aha!
Te pomeneşti că dormeai?...
Dormeai?!
IONAS: Vreţi să mint? Vreţi să vă spun că jucam bambilici?
THEOLOGOS: Mounopano! Ce-i cu
harababura asta, malaka? Ştii cǎ pot sǎ te bag la arest? De ce n-ai pregătit
fişele?
IONAS: Crede-mă, dom’ Teologos, azi noapte, pe la unu, a năvălit un grup
neanunţat de 60 de japonezi speriaţi de bombe, din care niciunul n-avea habar
de engleză. Toţi erau bâtǎ... de-abia i-am terminat de cazat, nici n-am avut
timp să respir.
THEOLOGOS: Gamata! Nu mă interesează
aspectul. Ţi-am spus de atâtea ori să îi pui pe toţi pe culori: albe pentru
evrei, roşii pentru arabi şi pentru albanezi – albastre. Simplu, idiotule.
Celelalte culori nu prea mă interesează şi nici nu prea mă inspiră, deocamdată.
Astea în primul rând. “Maimuţele”, “elefanţii” şi “nevăstuicile”, deocamdată, îţi repet, nu mă
interesează, nici pe mine personal şi nici în general Poliţia Turistică, doar
ştii... Vrei să obţii cartea verde, fă-ţi treaba ca lumea, băiete. Ai noroc că
ramolitul de Babis mi-e prieten, altfel nu aş fi închis ochii pentru un
emigrant care lucrează la negru, deşi nu are, legal, acest drept... Întotdeauna
când un emigrant lucrează la negru, doi din ai noştri trebuie să zacă pe tuşă!...
Apateonas! Pusti! Na pas na gamitheis!
IONAS: Încerc să fac faţă situaţiei, dar nu sunt decât unul singur. Nici
dacă m-ar fi făcut mama caracatiţă, nu cred că m-aş fi descurcat mai bine de
atât. Cu afluxul ăsta continuu de studenţi, ar trebui să fim cel puţin trei la
recepţie, măcar doi pe schimb.
THEOLOGOS: Io-te-te la el, puţoiul! Nu faci tu regulile în ţara asta, allodapon. Malaka! Auzi la el, trei pe un schimb!!! “Dacǎ într-o ţarǎ
laptele copiilor sǎraci îl beau câinii burghezilor, în acea ţarǎ nu se poate
vorbi niciodatǎ de dreptate!”, vorba rǎposatului Kaddafi. Nu mǎcǎia nimeni în
faţa lui. Mare om, mare caracter. Pǎcat cǎ l-au ciuruit atǎt de tânǎr, şi prin
faţǎ şi prin dos; nici nu împlinise mǎcar 70... Nu vreţi, cumva, ca Vasilis să
vă dea şi câte o gagică jimbatǎ, cu garoafǎ de plastic în pǎr, la fiecare, ca nu
cumva să nu vă plictisiţi? Ha, ha! Stai să-ţi spun una bună. Ştii de ce nu
poate scrie nicio femeie tragedia prin care trecem?
IONAS: De ce, dom’ Teologos?
THEOLOGOS: Pentru că n-are ouăle tari! Ha-ha! De aia!
IONAS: Ar trebui sǎ râd?
THEOLOGOS: Malaka! Te-ai hotǎrât, în sfârşit, ce hram porţi? Nu se
poate sǎ nu-ţi aduci aminte chiar nimic din trecutul tǎu. Cand îţi aduci ceva
aminte, anunţǎ-mǎ. De-abia atunci o sǎ analizǎm temeinic, în consiliu,
dacǎ ai sau nu dreptul la cartea verde... Ai grijǎ ce faci şi cum te mişti!
Crezi cǎ nu ştiu ce faci cu camera 3? Malaka!
IONAS: !!!
THEOLOGOS: Crezi cǎ nu ştiu cǎ o închiriezi la borfaşii din port, cu ora, pentru
“frichi-frichi”? Vrei sǎ zbori? Nicio problemǎ. Sunt cu ochii pe
tine, allodapon! Mana mou! Mana mou!
S C E N A 7
(IONAS, NADEJDA)
NADEJDA: A
trecut? A fost cumva pe aici?
IONAS: Cine să fie, Nadejda?
NADEJDA: Cum
cine?! Căţeaua aia veşnic în călduri care şi-a scos nasu’ la purtare, pe
care-am crescut-o ca pe o fiică!
IONAS: ...Aaa, căţeaua?! A luat-o Kristina cu ea, la Eghina. Zicea că nu poate să trăiască atâta timp fără
ea, fără să-i mângâie blăniţa inelată.
NADEJDA: Căţeaua!
Ordinara! Nu i-ar fi un pic de ruşine, după ce sărmanul Vasilis a făcut ce a
făcut pentru ea. Acum se ţine şi cu femeile. A văzut prea multe filme artistice
de vineri... De când era mică îi plăcea să se zgâiascǎ la televizor, imediat
cum adormeam frântă pe fotoliu, până mult după miezul nopţii... Cu femeile?!
Lasǎ-mǎ!... Vorbeşti serios?
IONAS: Şi cu femeile şi cu bărbaţii, doar e o căţea în toată regula. De
fapt, trebuie s-o recunoaştem, o căţeluşă... foarte simpatică şi cu lipici. Are
un miros foarte antrenat.
NADEJDA: Mie-mi
zici? Simte mirosul de piele de portofel de la doi kilometri distanţă, doar o
cunosc de atâta timp... numai că nu ştiam că acum umblă şi după femei... Nu mă
omorî!... Eşti sigur? Nu e o glumă, nu?
IONAS: Ba chiar umblă şi prin tufişuri, dupǎ puştanii de la liceu care
fumeazǎ acolo. La mucoşii de grădiniţă, n-am observat încă să se bage. Umblǎ
dupǎ interes, se capătă tot timpul cu ceva între dinţi... Recunosc, o dată a
fost şi cu mine.
NADEJDA: Eşti
sigur? Depravata. Lacoma. Dacă o reclamă cineva, sigur îi pun interdicţie
cei de la Poliţia Turisticǎ şi
o expulzează. De obicei, mai devreme sau mai târziu, aflu de toate escapadele
ei şi încerc să dreg ce mai este de dres... De asta cu tine şi cu copiii, nu mi-a zis nimic... Ai grijă, eşti băiat tânăr! Circulă tot felul de
boli!
IONAS: Doar o singurǎ datǎ, nu ştiu ce m-a apucat. De obicei, ştii cât de
mult o urǎsc când trage de mine... I-am dat un cârnat, deşi nu cred c-avea
voie... se lingea atât de sugestiv pe bot încât a trebuit să cedez. L-a apucat,
hăşti, dintr-o înghiţitură.
NADEJDA: Taci,
odiosule, nu vreau ca să ştiu de fanteziile tale bolnave.
IONAS: Asta pentru c-a fost cuminte când am dus-o la coafor. (Jur! Kristina
mǎ obligase!) A scheunat să rămână la mine în cameră, dar asta ar fi însemnat
prea mult timp petrecut împreună, ar fi însemnat s-o fac pe Kristina geloasă,
aşa că am mai dat-o şi la alţii mai odihniţi, să se ocupe
temeinic de ea... lui Kostas
Ologul, de exemplu, lui Babis, lui Napoleonis, chiar şi lui Theologos.
NADEJDA: La
toţi deodată?!!!
IONAS: De ce nu? Nu părea s-o deranjeze defel. Avea coada foarte ridicatǎ.
Era în elementul ei, părea atât de fericită. Se strecura mârâind printre
picioarele tuturor şi le lingea degetele.
NADEJDA: Ce
josnic... din partea lor, să accepte una ca asta de la o amărâtă. Cred că era
tare beată. Nu ştiu cu care din taţii ei seamǎnǎ. De fiecare dată când bea ceva
mai tare îşi pierde cumpătul.
IONAS: N-aş putea să bag mâna pe fierul de cǎlcat încins, pentru asta...
N-am văzut-o bând decât lapte cu biberonul.
NADEJDA: Cu
biberonul?! Aoleu! Dacă află Vasilis, precis că-i dă cu şutul din Trojan Horse.
Şi câte intervenţii, câte intervenţii...
IONAS: Da’ de unde, chiar el o încurajează sistematic să facă asta. Ori de
câte ori o vede trăgând abitir din biberon, o mângâie drăgăstos pe piept.
NADEJDA: Pe
piept?! Credeam cǎ e un om serios.
IONAS: Şi ce, oamenii serioşi nu se...
NADEJDA: Taci!
S-a întors lumea cu dosu’n sus! Au înnebunit toţi, toţi! ...Cum, şi
Vasilis?! S-a dat cǎţeaua şi la
el?
IONAS: Mai ales la el, dar, dacǎ mǎ gândesc, mai mult el la ea... La Eghina am auzit că, în nopţile mai răcoroase, dorm toţi
trei înghesuiţi în acelaşi pat: Kristina, Vasilis şi la mijloc, Rozi.
NADEJDA: Care
Rozi?!
IONAS: Păi despre cine vorbim? Despre Rozi, pechineza Kristinei! Nu, cumva,
despre asta, Nadejda?!
NADEJDA:
!!!
IONAS: ...Nu
despre asta?!
S C E N A 8
(BABIS, IONAS, DINA)
IONAS: A trecut Nadejda pe aici, părea foarte răvăşită, o căuta pe
Cameristă, pe căţeaua de fie-sa... Asta e lista cu semnături, ăştia sunt banii.
I-am numărat, sunt toţi. Cinci mii de euro în cap.
BABIS: A, bulgăroaica?! Iar
a dispărut Camerista? Spune-i bulgăroaicei, indiferent de ce spune Vasilis, că o
dau, că am dat-o deja afară. (Numărând fişicul cu dexteritate.) Da, da, totul pare corect, poate că şi este corect,
deşi mă cam îndoiesc... Toţi pensionarii
cufuriţi, toate şulfele alea
caută să mă-nşele. Toţi vor să le aduc măsline şi ulei extra virgin de la
livada lui Vasilis de la Eghina, la jumătate de preţ. La jumătate de preţ în
timpurile astea?! Po-po-po-po-po! Po-po-po-po-po! Clar. S-au învăţat boşorogii
sǎ fie încolonaţi numai la chilipir. Ia sǎ-i pui sǎ strângǎ gunoaiele din
parcuri, deh!... Ţi-ai oprit şi tu ceva? Nu contează, nu se poate să nu-ţi fi
oprit şi tu ceva, doar te cunosc... Te cunosc?
IONAS: Când livraţi marfa?
BABIS: Ce marfă?
IONAS: Uleiul extra virgin, măslinele...
BABIS: Po-po-po-po-po! Ştii bine că recolta de anul ăsta e total compromisă.
O scot eu cumva la capăt cu moşnegii ăia senili... De ce te interesează?!
IONAS: În cazul în care vin să întrebe, în cazul în care vin să bată cu
bastoanele-n geam, în cazul în care sună la recepţie, să ştiu ce să le spun.
BABIS: N-ai treabă. Dă-le, cu delicateţe, numărul meu.
IONAS: Ăsta? Dar e cartela expirată. Să le dau noul număr?
BABIS: Doamne-fereşte! N-ai treabă, îţi spun... Spune-mi, te uiţi la cursele
de cai de pe pista de la Atena? Le urmăreşti?
IONAS: Oarecum.
BABIS: Ce-i aia “oarecum”?! Po-po-po-po-po! Te uiţi sau nu?
IONAS: Uneori, când am timp.
BABIS: Spune-mi, care ţi se pare mai în vână: Theseu sau Agamemnon?
IONAS: Niciunul, sunt terminaţi psihic, chiar dacă în ultimele curse au
confirmat. Dar e numai ceva temporar, ultima zvâcnire, au o oboseală
acumulată... Aţi urmărit-o vreodată cu atenţie pe Milky Way?... Vine tare-tare
gagica asta din urmă... Aţi urmărit-o vreodată cum abordează cursa pe Romanian
Song? Dar pe Nadja?
BABIS: Fâs! Nu mizez niciodată decât pe ai noştri, Ionas, chiar dacă în
ultimul timp am cam dat-o în bară cu ei, dar se mai întâmplă şi la case mai
mari... Sper că e ceva trecător. Trebuie să fie ceva trecător, altfel nu ştiu
pe unde să scot cămaşa. Toţi banii din seif i-am
investit în curse... Pusti! Pusti! Suntem plini de datorii ca un veceu plin de hârtii. Dacă ar afla Vasilis, m-ar... Ţie
pot să-ţi spun. Suntem (desigur că ai observat, nu
se poate sǎ nu fi observat!)
într-un faliment total şi, dacă nu se-ntâmplă cumva vreo minune, să ne pice
moca ceva din cer, ne-am dus dracului. Altfel nu ne
revenim... Da, da, vorbesc
despre împrumutul nerambursabil pe care ni l-au promis mahǎrii de la Let’s Go
Europe. Trebuie sǎ aparǎ experţii lor cât de curând, sǎ evalueze situaţia exactǎ la faţa
locului. Toţi trebuie sǎ avem grijǎ sǎ nu ne prindǎ în ofsaid, altfel am
îmbulinat-o definitiv. Pereţii ăştia nu ascund niciun aur 99,99% ci căcat... Căcat!!! Căcat!!! Trojan Horse n-a mers niciodată cu
adevărat pe profit. Noi, grecii, în afară de Onasis, nu ne-am priceput niciodată să ne administrăm propriile afaceri. Toată
pensia mea babană pe care armata mi-o trimite regulat în fiecare lună, o îngrop
ca un idiot în zidurile astea. Apa, curentul, impozitele...
DINA (triumfǎtoare): Am venit să-ţi plătesc, zarafule!
BABIS: N-am timp. Trebuie să ajung neapărat azi, la Atena. Trebuie
sǎ urmǎresc pariurile... Întârzii...
DINA: Ei, na! Am venit să-ţi plătesc. Ţie! Tu mi-ai băgat sula-n coaste. E marţi şi, conform
înţelegerii, am venit să-ţi dau amărâţii ăia de 50 de €
pentru care ai fǎcut atâta scandal... Şi, pentru că mi-a mers atât de bine astăzi la cerşit, îţi plătesc în
avans şi pentru trei luni înainte. Sunt o mare doamnǎ,
sunt chiar Doamna... Numără-i,
de faţǎ cu mine!
BABIS: Dina, fii de înţeles. Feribotul pleacă-ntr-o oră!
DINA: Să plece! Numără-i! Eu, una, am venit să-ţi plătesc. (Pune pe birou o sacoşă destul de grea, plină
de mărunţiş.) Numără-i, de faţă cu mine, altfel fac urât, să ştii!
BABIS: Dinaaa!!! Înţelege, n-am timp! Dă-i, te rog, lui Ionas, am totală încredere în el.
DINA: Ce treabă are Ionas? Ai vreun câştig, Ionas, în afacerea asta?
IONAS: Nu, desigur că nu, Dina... Ce-ţi închipui?!
DINA: Ai văzut? Numără-i, zgârcitule, am zis! Saturǎ-te de numǎrat!
BABIS: Po-po-po-po-po! Po-po-po-po-po!
S C E N A 9
(BABIS, IONAS, THEOLOGOS)
Prin deschizătura generoasă
care comunică cu recepţia, îl vedem pe Ionas întors cu spatele, gesticulând
nervos, vorbind în acelaşi timp la două telefoane fixe şi împărţind fişe colorate de
cazare şi chei, nenumărate chei, unei grămezi flǎmânde de mâini
întinse... Rumoare, voci în crescendo, sunetul disperat al clopoţelului, râsete amestecate
cu tonuri ridicate, tăcere.
BABIS: S-a-ntâmplat ceva, Ionas?
IONAS: Ce să se-ntâmple? Ca de obicei!
Rumoare, voci în crescendo,
sunetul disperat al clopoţelului, râsete amestecate cu tonuri
ridicate, tăcere. Scandal.
BABIS: Ionas? Ce vor beliţii ăştia, Ionas?!
IONAS: Ce să vrea? Zic că sunt prea înghesuite camerele.
BABIS: Futu-i! Spune-le că aici e o pensiune de căcat pentru studenţi, nu e
Continental. O amărâtă de pensiune de tranzit. Vor cam multe de 7 € pe noapte pentru un pat, camerǎ de bagaje, plus
micul-dejun inclus.
IONAS: Le-am spus, dar nu vor defel să-nţeleagă!
BABIS: Şi?!
IONAS: Vor să discute cu patronul de la Trojan Horse?
BABIS: Care patron?! Aaa... cu Vasilis?! Lasă-mă! De unde să-l iau pe Vasilis la
ora asta? Cine ştie în ce "scorbură" mai e băgat...
Ionas încearcă să
parlamenteze cu cei din faţa recepţiei. Inutil. Scandalul izbucneşte în toată regula.
Se aruncă cu chei din toate părţile.
BABIS: Ionaaas! Ce mai vorrr?!
IONAS: Aceeaşi problemă, numai că acum e
mai încurcatǎ: "vorrr" banii înapoi.
BABIS: Au înnebunit?! Ce bani?!... L-ai sunat pe Theologos?
IONAS: De ce să-l sun?!
BABIS: Păi, e autoritate, să rezolve problema... Spune-i să-şi mute fundul puturos imediat încoace,
spune-i că s-au răzvrătit imperialiştii şi
ne-au declarat rǎzboi!
IONAS: Păi nu este nicio problemă, de ce să-l sun?! S-a mai întâmplat şi
altă dată. Dacă nu le convine, le dăm banii înapoi şi gata. Vin alţii.
BABIS: Întotdeauna este o problemă când trebuie să dai cuiva banii înapoi.
Ce-i luat e bun luat. Sună-l, dracului, pe Theologos! (Fluieratul prelung al unui signal însoţit de
un urlet.)
IONAS: A apărut deja, din instinct, cred că era prin zonă.
THEOLOGOS: Hei, mânca-v-aş! Ce-i aici, club de negri?! (Râsete şi chiote. Aplauze peiorative.
Vociferǎri. Fluierături.) Da, da, ce vǎ hliziţi? Eu nu sunt
Maradona, eu sunt Bella Donna! Poponarilor!
BABIS: Nu-ţi mai răci gura, prietene drag, salvatorule mediteranean! Mounopano!
Sălbaticii ăştia moderni nu
înţeleg o buche din ceea ce le spui.
THEOLOGOS: Cum să nu-nţeleagă?! Greaca e doar una dintre cele mai vechi şi
mǎreţe limbi de pe pământ.
BABIS: Tocmai de aia e de nerecunoscut pentru pǎsǎreasca asta a lor, tocmai
de aia nu sunt în limbǎ dupǎ ea... Mana
mou! Mana mou! Tocmai de aia.
Se aude un răsunător şi
colectiv: “We are citizens of U.S.A!!! U.S.A!!! U.S.A!!!”. Zgomot de sticlă spartă. Se aruncǎ,
din abundenţǎ, cu suluri desfǎcute de hârtie
igienicǎ care zboarǎ peste tot.
BABIS: Am dat de dracu’ cu scandalagii ăştia. Nu prea sunt aşa uşor de
prostit. Ce zic, Ionas?
IONAS: Zic că sunt cetăţeni americani. Zic că au toate drepturile din lume.
BABIS: Nu dau niciun căcat pe cetăţenia şi pe drepturile lor. Spune-le, ce
te coieşti?!
THEOLOGOS (se agitǎ cocoţat cu
greutate pe tejghea):
Gura, cu toţii! N-aveţi nicio grijă, rezolvăm imediat problema asta futută...
Care-i problema?! Problem? No problem! (Strigăte de “Yes! Yes!”,
râsete. Teologos ridică ferm deasupra capului insigna imensă pe care scrie
“Tourist Police”, moment suav de reculegere.) Iu, americans? Hotel Trojan Horse no gud? (Vociferări: “Reception! Reception!”) Daxi, ochi! Lisint, americans! No problem! Trojan
Horse is not gud for iu?! (Vociferări: “No! No!”) Okei, okei! Iu gou tu American Ambasi... American
Ambasi e big hotel, American Embasi e gud hotel for iu... Iu numi ambasi, daxi?...
Aut! Aut! Aut!
S C E N A 10
(DINA, BABIS, IONAS, THEOLOGOS, NADEJDA)
DINA: Drace! Ce bairam a fost, fraţilor, pe aici?! Hoarda aia destrăbălată
care-a ieşit era cât pe ce să mă dărâme.
BABIS: O-o-o-o-o! Po-po-po-po-po!
Răsună scandări care se
pierd în depărtare, ceva de genul: “God Bless America!!! Trojan Horse is
sheet! Trojan Horse is sheet!”
BABIS (sfârşit): Apateonas, apateonas! Vasilis, Vasilis! Malaka! O-o-o-o-o! Uitaţi-vă la ea! A apărut floricica!
Cireaşa de pe colivă! Mana mou, mana mou!
Numai tu mai lipseai, cotoroanţǎ, ca să fie tacâmul complet... “Min alazis kathe mera krajion, giati mu
xeis kani ton poutso uranio toxo!”[5]
Pǎlǎria ta mǎ excitǎ complet, Dina, Dina... E cumva din primul rǎzboi mondial?
DINA: Cât mai e ceasul, fraţilor? Ha! Ce dinţi mari ai, domnule Theologos. Ieri erai ştirb şi azi ai ditamai dantura de
cal.
THEOLOGOS: Nu sunt ai mei, sunt ai lui soacră-mea. Caz de forţă majoră. I-am
împrumutat pentru dicţie, pentru prestanţă.
DINA: Săraca, şi ea cum se descurcă fără ei?
THEOLOGOS: Bine, cred. De fapt, cred că nici nu le-a observat lipsa. Nu-i
foloseşte când doarme.
DINA: Doarme şi ziua?!
THEOLOGOS: Tot timpul. E atât de multă linişte de când doarme. Chiar prea multă
linişte, dacǎ mǎ gândesc mai bine.
DINA: Ce fericită. Eu nu pot nici măcar noaptea. Tot timpul numai mugete şi
gemete, gemete şi mugete. Azi noapte am auzit şi nişte măcăituri...
THEOLOGOS: Invidiaz-o, invidiaz-o! Când ai să ajungi şi tu ca dânsa, ai să te
relaxezi complet, ai să dormi şi tu tot timpul, Dino... 24 din 24.
DINA (naivă): N-am înţeles, cum adică să ajung ca ea?
THEOLOGOS: Ţeapănă, adică rigidǎ. Dau de băut la toată lumea. Sunt fericit,
mâine îi facem, drǎguţei, aniversarea de şapte ani. (Râsete groteşti.)
DINA: Căcănarule!
THEOLOGOS (către Ionas care adună
tăcut mizeriile lăsate de conflict): Nu credeam să fie atât de greu... Căcănar, necăcănar, cel puţin sunt încă viu. O-o-o-o-o!
Po-po-po-po-po! Sunt viu, nu? Mişcă-ţi curul până la bar şi adu-ne ceva tare de
băut, allodapon!
BABIS: Adu-mi şi mie un rom. Dublu.
DINA: Şi mie un Metaxa. Şi o farfurie de măsline Kalamata alături.
N-am băgat nimic în gură de azi dimineaţă, nici măcar o... (Râsete şi mai groteşti din partea lui Theologos.)
NADEJDA: N-aţi
văzut-o pe fiica mea? N-aţi văzut-o pe fiica mea?
BABIS: Pe Cameristă, pardon, pe fosta Cameristă? Ţţ! Cine ştie pe unde se
arde, haimanaua!
THEOLOGOS: Las’ că vine ea înapoi, bulgǎroaico, cu coada tocitǎ între picioare, când îi mai trec căldurile. Nu şi-a găsit încă prostul cǎruia sǎ-i punǎ pirostriile... Stai jos aici, pe un scaun, ia-ţi ceva
ţeapăn sub fund.
NADEJDA: Nici
tu, Ionas, n-ai văzut-o?
IONAS: De alaltăieri, nu. Pe cuvântul meu. Stai liniştită, se întoarce ea.
Nu e nici prima, nici ultima oară când face asta.
BABIS: Fraţilor, astăzi e o mare sărbătoare...
DINA: Sărbătoare, ce sărbătoare? În calendarul meu nu scrie nimic despre
sărbătoarea asta păgână a ta... De unde-ai mai scornit-o?!
BABIS: Ionas, întinde un cearşaf nou pe biroul lui Vasilis şi sună-l pe
butoiul de Napoleonis să ne aducă ceva de băgat pe sub nas. Se cuvine să
sărbătorim. Vinul îl plătesc eu, mâncarea vă cam interesează.
NADEJDA: Dacă-i
bal, bal să fie. Ce sărbătorim? Ce sărbătoriţi?
THEOLOGOS: Chiar aşa, Babis, ce sărbătorim?!
BABIS: Trebuie să adăugăm cu creionul chimic această nouă sărbătoare în
calendar. Realizaţi? O sărbătoare foarte importantă, poate cea mai colosală
pentru toţi: “Ziua în care am spus, pentru totdeauna, NU!”
IONAS: Cui?!
BABIS: Nouǎ înşine, bineînţeles! Mai încape, cumva, vreo îndoială?
Zgomote teribile de
picamere, polizoare electrice şi bormaşini de mare putere rǎzbat din subsol şi copleşesc încǎperea,
încât ai putea crede, dupǎ zgâlţâiturile
mobilierului, cǎ un puternic cutremur este în plinǎ desfǎşurare.
BABIS (teatral, încercând sâ
acopere hǎrmǎlaia):
Sǎ închinǎm cu pioşenie pentru Macedonia is Greek! Bine cǎ, cel puţin, mai
munceşte cineva conştient în ţara asta!
A C T U L I I
S C E N A 1
(BABIS, IONAS, DINA, NADEJDA, THEOLOGOS)
Zgomotele de la subsol tind
să devină infernale. Toţi participanţii la scenă poartă improvizate măşti
pentru praf şi cǎşti de protecţie. Din tavan, întocmai ca la un
bombardament autentic, se scurg firişoare de zugrăveală.
IONAS: Şefu’! I-au dat pânǎ la urmǎ de capăt uriaşei ăleia bătrâne. Nu mai
suflǎ. Treaba e ca şi terminată. Mai trebuie să sape nişte găuri în peretele de
cărămidă din spate, ca să fixeze consolele de cornier şi gata... Acum
se chinuiesc cu toţii s-o scoată pe balena aia eşuată, cu răngile şi scripeţii,
afară în curte.
Scrâşnete enervante de
metal şi duduituri fragmentate de heirupisme. Comenzi.
DINA: În sfârşit! Cât e ceasul? Erau cât pe ce să-mi luxeze creierul cu
zbârnâitoarele astea moderne ale lor. Ne mai odihnim şi noi după atâta frecuş
la mentă, mai cugetǎm la cele sfinte. Merită imortalizat momentul. După ce
curăţǎ locul, mă duc să dau cu floştomocul de busuioc, să alung necuraţii priponiţi acolo
la cǎlduricǎ, că trebuie să se
fi pripăşit cel puţin o legiune...
BABIS: Ce v-am spus! Po-po-po-po-po! Firmă serioasă, nu glumă! Dacă au
promis că ne scapă de problemă, ne scapă de problemă... Încă două-trei zile şi termină cu totul. Ionas, mai
du-le câte un ceai amărâţilor ălora asudaţi, să-şi mai clătească gâtlejele!
Alcool, nu, ca sǎ nu facǎ prostii! Spune-le să aibă grijă să nu zdrelească treptele de
marmură, dacă vor să mai vadă de la mine vreun ban şi să cureţe bine-bine
locul, să nu lase nimic din ce aparţine trecutului glorios în urmă.
NADEJDA: N-aţi
văzut-o, cumva, pe fiică mea? N-aţi văzut-o, cumva, pe fiică mea?
BABIS: Iaaar?! Ce fiicǎ?... Mǎ laşi?!
DINA: Tot n-a apărut Camerista?
BABIS: Şi ce, bulgǎroaico, crezi cǎ îi sunt contorul fundului fie-tii? Ionas, ia zi tu, la toatǎ lumea, ce-i cu Camerista?
Nu e cumva ceva legat de camera 3?
IONAS: Da’ de unde! N-am treabǎ! Aţi uitat cǎ aţi sigilat-o, ca sǎ nu mai
fie discuţii... E a treia zi de când n-am mai văzut-o, şefu’.
BABIS: Parcă şi eu tot de-atunci. Totuşi, trebuie s-o recunosc: o zi fără caţa aia e ca o lună
de miere petrecută în Haiti... De fiecare dată când o apucau mâncărimile lipsea
cel mult o zi, maximum două zile. Po-po-po-po-po! Psoli! Psoli! S-au făcut deja trei?!
IONAS: Ultima oară am văzut-o la bar certându-se cu unul din foştii iubiţi,
un armean de doi metri şi cu nişte palme teribile, cât lopeţile alea
stahanoviste care se chemau inima lui Stalin. S-o fi văzut pe asta mică cum îl
întorcea şi îl răsucea pe toate părţile, ca pe o cârpă de şters praful şi cum
îl făcea albie de porci... şi malacu’ ăsta stătea ca un bleg şi nu măcăia
deloc, mutul.
BABIS: Ăştia muţii reguleazǎ lumea pe din dos, bǎiete! Leit ca Vasilis! Aşa o sǎ
facem şi noi cu curva asta de Europa care ne tot face
curte, o s-o
regulǎm când o sǎ-i fie mai
mare dragul şi ea o sǎ ne dea de mâncare şi de bǎut.
THEOLOGOS (intrând în trombă): Babiiis! Prieteneee! Mounopanuuu!
BABIS: Theologos, dragule, numai unii ca dvs. reuşiţi să
faceţi pe cineva ca mine să savureze cu adevărat liniştea.
THEOLOGOS: N-aş crede. Trebuie sǎ-ţi...
BABIS: Fiecare
trebuie să existe pe lumea asta, dar de ce tocmai dvs.?! De ce nu mergem noi
doi undeva unde poate fiecare să fie de unul singur?
THEOLOGOS: Vezi, bătrâne, de asta te apreciez: ştii să mă înjuri atât de delicat
ca izbitura unui tren de marfǎ încǎrcat cu bromurǎ.
BABIS: Napas na gamitheis! Să ştii că nu mă străduiesc, deşi o fac cu toatǎ
splina, ficaţii şi rǎrunchiii... Ce, dacǎ nu mai gradele pe umǎr, nu ştii sǎ
baţi la uşǎ?
THEOLOGOS: În vacarmul de aici, aş fi riscat sǎ fac bǎtǎturi inutile în dosul
palmei. Babis, prietene, am sǎ-ţi dau o informaţie care o sǎ te lase fǎrǎ
mascǎ.
BABIS: Nu mǎ-nnebuni, poliţaiule! Te cunosc de-o viaţǎ întreagǎ, încǎ de pe
vremea când pǎşteam caprele împreunǎ... de ce crezi cǎ ai reuşi, tocmai acum,
sǎ mǎ surprinzi?
THEOLOGOS: Pentru cǎ am aflat cǎ cei de la Let’s Go Europe sunt deja pe insulǎ,
au debarcat de pe feribotul de 12...
BABIS: !!!
THEOLOGOS: Bunǎ, nu?! În cel mult 10 minute sunt deja aici, la Trojan
Horse, pentru acel control inopinat de care depinde soarta împrumutului
nepotului nostru Vasilis, soarta lui Trojan Horse, a pǎduchelniţei ǎsteia.
BABIS: Mana mou, mana mou! O-o-o-o-o-o! Po-po-po-po-po! Afarǎ, afarǎ cu
toţii! Dacǎ ǎştia prind ceva picior de strǎin de hotel, în afarǎ de angajaţii
oficiali şi de studenţii cazaţi, s-a dus dracului împrumutul ǎla nerambursabil.
Asta este prima şi cea mai importantǎ dintre clauze. Sunt nenorocit!
Uşchealaaa! Afarǎǎǎ! Ba nu! Nu pleacǎ nimeni! Nimeni! Riscaţi sǎ daţi nas în
nas cu ei, chiar pe trepte!
CEILALŢI: Şi atunci ce facem, nene Babis?
BABIS: Am un plan. Voi veţi fi comitetul de întâmpinare... notabilitǎţile Tycotosului.
Aţi înţeles?
CEILALŢI: !!!
BABIS: “O sǎ spânzurǎm kapitaliştii cu funiile cumpǎrate de la ei!” - vorba
lui Joseph...
CEILALŢI: Care Joseph?!
BABIS: Stalin, bineînţeles. Pǎrintele democraţiei autentice şi originale, de
fapt cel care a perfecţionat-o prin anulare deplinǎ. Purificatorul.
Schimbaţi-vǎ urgent boarfele cu cele de scanadal ale lui Vasilis, din dulapul
de pe hol! Exe-cuta-rea, rǎcanilor!
S C E N A 2
(BABIS)
Rămas singur în birou,
Babis întoarce rapid portretele “sfinţilor” comunismului pe spatele
cărora se găsesc chipurile liderilor europeni actuali. Posterele cu
Olimpiakos Pireu sunt şi ele întoarse dezvăluind imagini idilice cu stânci
goale şi valuri înspumate. Rama barocă care tronează deasupra
deschiderii care comunică cu recepţia este şi ea întoarsă într-un final. În
locul anunţului cu “Nu primim bulgarii, românii şi câinii!” apare sugestivul
“Toţi pentru unul şi unul pentru toţi!”
S C E N A 3
(BABIS, IONAS, DINA, NADEJDA, THEOLOGOS)
Toţi, în afara lui Babis, stau încolonaţi în birou, echipaţi cu
smochingurile, eşarfele fistichii şi
fracurile excentricului Vasilis... Şi-au păstrat totuşi, preventiv, căştile de protecţie.
Analizează, cu atenţie şi în tăcere, orice zgomot suspect provenit din exterior.
BABIS: Plutooon, ascultǎ comanda la mine! Ceea ce facem noi aici se cheamǎ
în limbajul militar de specialitate: diversiune. Repetaaaţi!
CEILALŢI: Di-ver-si-u-ne!
DINA: Cât e ceasul? Cât e ceasul?
NADEJDA: Deja
au trecut douǎ ore!
DINA: ...Cǎpitane mai stăm mult ca proştii aici, că eu una m-am cam săturat
de aiureala asta cu Let’s Go Europe?
BABIS: Gura, fǎţarnicilor! În ce cotloane capitaliste puturoase
vǎ zace spiritul de sacrificiu?
NADEJDA (şoptit): Iar i-a revenit moşului nebuneala provocată de
glonţ. Iar a luat-o hăisa... şi când o ia hǎisa nu admite sǎ fie contrazis.
Ştii doar cǎ nu ţine mai mult de o juma de orǎ dupǎ care nu-şi mai aduce aminte
nimic. Fă-te că plouă, Dino.
BABIS: Soldat, nu mişca în front că te bag la arest!
DINA: O bagi pe mă-ta, senilule!
BABIS: Comentezi?! Culcat! Drepţi! Culcat! Drepţi!
DINA: Tu comanzi, tu execuţi! De-acum suntem chit. Mi-am plǎtit datoria.
Să-ţi fie clar!
BABIS: Aşa?! Po-po-po-po-po! Po-po-po-po-po! Curtea Marţială te mănâncă,
soldat neinstruit ce eşti! Trebuie să apară generalii de la Let’s Go Europe în inspecţie, să ne anunţe dacă dau sau nu la pace cu noi. Să nu
aud nici musca! (Se aude, totuşi, o muscǎ indisciplinatǎ.)
THEOLOGOS (Ridicând sfios două degete.): Babis, nu mai pot să mai stau... Căpitane!!! Ştii cǎ
am probleme cu vezica. Trebuie să mă duc să fac un mic pipi!!
BABIS: Ce să faci, soldat?! "Pi-pi"?! Ce-i aia?!
NADEJDA: Să
se micţioneze prin pişare, asta vrea să facă... Ce, nu mai auzi, surdule?!
BABIS: Aha! Soldat Theologos, direcţia spre privatǎ, cu cântec
înainte, ‘arşşş!
THEOLOGOS: Mulţumesc, nu mai e nevoie! S-a rezolvat de la sine. (Râsete necenzurate din partea “plutonului”.)
BABIS: Dacǎ mai mişcǎ vreunul în front, vă bag pe toţi la arest! Culcat!
Drepţi! Culcat! Drepţi! Fruntaş Ionas, bagă-i pe toţi indisciplinaţii ăştia la
arest.
IONAS: Şi cu mine ce să fac?
BABIS: Bagă-te şi pe tine!
IONAS: Permite-ţi să raportez! Am înţeles că trebuie să-i bag, am înţeles că
trebuie să mă bag, n-am înţeles unde!
BABIS: Cum unde, fruntaş?! La arest! La arest!
IONAS: Şi unde este arestul ăsta, căpitane?!
THEOLOGOS, DINA, NADEJDA: Bravo,
Ionas. La asta nu ne-am gândit. Chiar aşa, unde e arestul ăsta, deşteptule?
BABIS: Cum unde? În camera numărul 3, acolo e arestul, acolo trebuie duşi
toţi cei care încalcă ordinele mele, toţi cei care nu păstrează disciplina din
bivuac!
NADEJDA: Bine,
dar acum camera 3 e sigilată de trei zile şi cheile sunt la tine, n-ai spus-o
chiar tu, Babis?
BABIS: Colonele Babis!
IONAS: Căpitane, colonele, mareşale Babis, daţi-mi vă rog cheile de la arest!
BABIS: Ce arest? La Trojan Horse nu există niciun arest.
IONAS: De la camera numărul 3. Aia cu gratii. Arestul.
BABIS: Nimeni nu intră acolo, nimeni nu intră fără ordinul meu expres în
camera numărul 3... Vă graţiez... Camera numărul 3 are deocamdată altă destinaţie, e
rezervată trădătorilor.... Pe loc ‘paus!
THEOLOGOS: Babis, tocmai am primit un mesaj de la băiatul care aduce turiştii
din port până-n oraş. Alarmă falsă. Scuze. S-a dovedit că nu vine niciun inspector de la Let’s Go Europe. Erau doar nişte turişti nemţi îmbrăcaţi la
trei ace, veniţi special pentru ”bunga-bunga”... Nişte impostori derutanţi.
CEILALŢI: Cum pentru “bunga-bunga”?! Aaaa... Chiar că semănăm cu nişte proşti! Nu ne
mai jucăm!
BABIS: Dezechipa-reeea! Rǎspândirea pe sectoare! (Se aude fluierul unui
ceainic uitat pe foc.) Aşa, aşa! Gornist, sună încetarea alarmei!
Armistiţiul se amână...
S C E N A 4
(THEOLOGOS, IONAS)
THEOLOGOS: Allodapon! Ţi-ai amintit de unde eşti, de ţara ta de provenienţă?
IONAS: Da, cred că da, deşi nu sunt sigur.
THEOLOGOS: În sfârşit! În sfârşit! De ce te mişti atât de încet?! Eşti, cumva,
bugetar? Te simţi, cumva, bugetar? Te ascult foarte atent şi notez totul,
cuvânt cu cuvânt.
IONAS: Sunt din... Papua.
THEOLOGOS: Ahaaa! Papua asta se găseşte tot în Balcani??!
IONAS: Da, undeva între Panama şi Guatemala.
THEOLOGOS: Mai precis?
IONAS: La jumătatea distanţei dintre Ungaria şi Ukraina.
THEOLOGOS: Mda, mda... Ce cod poştal are? Cum ai emigrat de acolo până aici? Dǎ-mi
detalii! Detalii!
IONAS: Pe jos. O parte din drum am parcurs-o mǎgǎrind.
THEOLOGOS: Mǎgǎrind?! Ce-i aia “mǎgǎrind”?
IONAS: Dacǎ aş fi venit pe un cal aş fi spus “cǎlǎrind”.
THEOLOGOS: Aha! (Notează.) “Nu se confirmă venirea lui pe cale aeriană.” Şi cam
cât ai făcut, aşa cu aproximaţie?
IONAS: Patru luni minus douǎ gâşte fac cam două săptămâni...cred.
THEOLOGOS: Aha! (Notează.) Deci “patrusprezece zile”... Voi, ăştia din Papua
aveţi ceva şcoli pe acolo?
IONAS: Bineînţeles.
THEOLOGOS: Şi cum se face la voi şcoala?!
IONAS: Înainte se fǎcea din chirpici, dar nu prea era solidǎ. Acum se face
numai din cǎrǎmidǎ nearsǎ.
THEOLOGOS: Nu asta. Mǎ refeream la metoda de studiu.
IONAS: Papua este o ţară plină de munţi. Elevii stau ciopor pe un munte mai
înalt, iar profesorii, din cel mai adânc respect pentru discipolii lor,
într-o prăpastie... Elevii fac “Uaaa! Uaaa! Uaaa!” iar profesorii se dau de
şapte ori cu fundul de pământ şi le răspund cu: “Oaaa! Oaaa! Oaaa!” Cam asta.
Care dintre elevi rage mai bine i se dǎ un atestat tatuat direct pe frunte,
care nu, se face instantaneu profesor şi este coborât imediat în prǎpastie .
THEOLOGOS: Deci un morse vocal! Da, în Papua aia de unde vii tu, există
televizoare?
IONAS: Da, dar din păcate numai alb-negru ca să putem vedea restul lumii
doar în tonuri de gri, iar Papua noastră prea mult iubitoare de îmbogǎţiţi
doar plină de culori şi miresme.
THEOLOGOS: Deci, auto-manipulare... Electricitate, aveţi?
IONAS: În sensul clasic în care înţelegeţi voi electricitatea, nu.
THEOLOGOS: Fenomenal. Şi atunci cum funcţionează televizoarele voastre
alb-negru?
IONAS: Avem biciclete cu dinam fabricate în Cuba, pe care le-am obţinut la
schimb construind acolo hidrocentrale. Ne suim pe ele cu capul plecat şi dăm la
pedale până ne sar ochii, iar dinamul produce, mai mult de ruşine, curent.
THEOLOGOS: Deci, curent manual timid... Şi televizorul vostru îl arată pe marele, pe imensul
Chuck Norris?
IONAS: Bineînţeles, împreună cu cei 11 fraţi ai săi, dar nu chiar atât de
mare, dar nu chiar atât de imens.
THEOLOGOS: Atenţie! Urmează o întrebare de baraj: şi tu, tu, papuaşule Ionas,
când mai ai timp să-ţi dai seama care este adevăratul Chuck Norris din cei 12,
dacă pedalezi tot timpul cu capul plecat?
IONAS: Păi şi noi suntem şase fraţi, deja am început să-mi amintesc, pedalăm
pe rând şi unul dintre noi dubleazǎ în papuanǎ tot timpul.
THEOLOGOS: Da, din informaţiile mele se pare cǎ sunteţi mult mai naţionalişti
decât noi... Greşesc?
IONAS: Deloc, numai cǎ noi faţǎ de voi, când ni se face lipeşte stomacul de
şira spinǎrii, devenim internaţionalişti.
THEOLOGOS: Şi care e sportul vostru naţional?
IONAS: Strânsul curelei. Toţi ne dǎm duhul sǎ ajungem pânǎ la ultima gaurǎ.
THEOLOGOS: Şi cum vǎ daţi seama care-i ultima gaurǎ?
IONAS: Atunci când cioclii ne fac semne prietenoase cu lopeţile de sus în
jos.
THEOLOGOS: În sfârşit, un minus! Te-am văzut, ieri, vorbind cu Zişi în aceeaşi
limbă şi părea că vă înţelegeţi perfect. Dacă îmi aduc bine aminte, Zişi este
cam ungur sau ceva român, sigur ceva între.
IONAS: Pe insula asta nu este absolut nimic. Nu-şi poate permite. A învăţat
limba noastră, papuana, ascultând păsările migratoare.
THEOLOGOS: Napas na gamitis!
Papuana?!! Au-au-au-au-au! Cred cǎ lovitura aia de la cap a fost mult prea
puternicǎ... Simt că-ţi baţi joc de mine, deşi n-am absolut nicio dovadă certǎ,
deocamdată... Cum de n-a crăpat corabia care te-a adus la noi! Psoli! Psoli! Sunt cu ochii pe tine,
Ionas! Ai grijǎ! Sunt cu ochii pe tine!
S C E N A 5
(BABIS, THEOLOGOS)
BABIS: Mai toarnă-ţi. Ai de toate aici: Ouzo, Tsipuro, Metaxa şi cafea.
THEOLOGOS: Să nu mă-nţelegi greşit, prietene: nu pot să plec, încă mai am
pantalonii uzi. Materialul e destul de gros. Trebuie să mai stau să se usuce.
BABIS: Şi care-i problema mea? Ce vrei să spui? Eu te-am udat?!
THEOLOGOS: Acum te faci că nu ştii, că ai uitat tot.
BABIS: Chiar că...
THEOLOGOS: Ascultă-mă, Babis! Scapă cât mai ai timp de suspectul ăsta!
BABIS: Care suspect?
THEOLOGOS: De Gigi Contra ǎla, de Ionas. Cred că-ţi ascunde ceva, cred că
ne-ascunde tuturor ceva.
BABIS: Eu nu cred, până nu văd cu urechile mele. Fiecare om are câte ceva de
ascuns... Tu nu?!
THEOLOGOS: Sigur că am şi eu ceva mǎrunţişuri acolo, ca tot omul... Dar acum nu
despre mine era vorba. Studiază-l, uită-te atent la el, mai ales în momentele
când crede că nu-l observă nimeni. Se crede mai deştept decât
noi toţi
la un loc. Are un tupeu
deşănţat. Ceilalţi ştiu să pună cornu-n pământ imediat cum zbieri oleacǎ la ei,
el nu... Nu şi nu.
BABIS: Dar nu am ce să-i reproşez. Înţelege. Face treabă cât trei la un loc.
THEOLOGOS: Tocmai asta-i! Când unui allodapon
ca el nu poţi să-i
găseşti nod în papură înseamnă că e suspect, foarte suspect.
BABIS: Să nu mă-nnebuneşti iar că n-are acte, că n-are permis de muncă...
Numai fraierii sunt corecţi, iar eu nu sunt nici fraier nici bomfaier. N-am de
gând să-i fac prea curând permis de muncă, să mai plătesc taxe şi pentru unul
ca el. Aşa, aşa, mai toarnă-ţi, prietene. Ai de toate aici: Ouzo, Tsipuro, Metaxa şi cafea... Retsina nu, azi nu, de azi încolo nu... Îmi pare rǎu,
prietene, odatǎ vede naşu’ “dǎrnicia” finei. L-ai terminat data trecutâ când ai început sǎ
te urci pe pereţi şi sǎ tragi dupǎ porumbei.
THEOLOGOS (Cântă onorabil de fals.): Tsipuro, Tsipuro! „Deci, la revedere iubirea mea
până atunci!/ Până când trandafirul alb din Atena nu va înflori,/
Până când iezii nu se vor urca
din nou deasupra munţilor golaşi,/ Până când ţestoasele nu-şi vor acoperi cuibul cu
lacrimi de crocodil,/ Lasă-mă singur, iubirea mea, lasă-mă singur ca o
barcă spartă...”
BABIS: „Deci, la revedere iubirea mea până atunci!/ Până când trandafirul alb din Atena nu va înflori,/
Până când năvodul aspru nu se va
încurca în trupul meu,/ La revedere, la revedere...” Te-ai făcut muci, Theologos... Nu mai ţii la băutură ca altădată, când
dădeai butoaiele de bere peste spate exact ca un bivol...
THEOLOGOS: Ce frumos eşti, Babis, ce frumos!
BABIS: Nu mă pupa pe gură, nu mă pupa pe gură, că
te plesnesc de nu te vezi!
THEOLOGOS: Frumosul meu! De aceea te-am ascultat tot timpul, de aceea ţi-am
sărit întotdeauna în ajutor. Fratele meu, prietenul meu, iu...
BABIS: Mă enervezi, beţivanule pişărcos. Nu spune lucruri de care mâine s-ar
putea să le regreţi.
THEOLOGOS: „Deci, la revedere, iubirea mea până atuuunci! La revedere, pǎsǎricooo!”
BABIS: Te lovesc, ţi-am spus că te lovesc. Ce dracului, nu mai nici un pic
de demnitate?!
THEOLOGOS: Nu eşti tu cel mai bun prieten al meu? Nu sunt eu cel mai bun prieten
al tău?
BABIS: Desigur, Theo, dar toate au o limită. Stai în banca ta, Theo. Vorbesc cu Ionas să-ţi cheme un taxi.
THEOLOGOS: Vorbeşte cu oricine în afară de Ionas. “Până când
ţestoasele nu-şi vor acoperi cuibul cu lacrimi de
crocodiiil,/
Lasă-mă singuuur, iubirea mea,
lasă-mă singuuur ca o barcă spaaartăǎǎ...” Trebuie să-ţi fac o destăinuire,
amice. Eu nu sunt cel care crezi cǎ sunt, cel pe care mă cunoşti...
BABIS: Nici eu nu sunt cel pe care crezi că-l cunoşti.
THEOLOGOS: Sunt într-un mare rahat.
Pânǎ la gââât!
BABIS: Şi eu de asemenea, numai cǎ rahatul din jurul
meu e de-o altǎ culoare...
Mi-e şi frică să nu fac valuri... Ai cunoscut-o pe Cameristă, nu?
THEOLOGOS: Bună păsărică. Numai când îşi mişca un pic funduleţul, ori de câte ori dădea cu pămătuful pe aici, prin biroul
lui Vasilis, mi se făceau pantalonii ţepeni... Psoli! Psoli!
BABIS: Şi mie... chiar dacǎ am o vârstǎ... Po-po-po-po-po! O-o-o-o-o-o! Ceasul
rǎu! Ceasul rǎu! Nu ştiu cum am
putut... Sunt într-un mare şi împietrit rahat... Trebuie să mă ajuţi cumva,
Theo!
THEOLOGOS: Se aranjează, orice-ar
fi se aranjează... Nu mai plânge, suflet de cârpă. Lasă-mă să-ţi spun
şi eu...
BABIS: Ceee?! Şi tu?! Pe cine...?!
THEOLOGOS: Cum pe cine? Pe mine... Pe mine nu mă cheamă Dimitris...
Înţelegi?
BABIS: Normal, doar nu te-a chemat niciodată Dimitris ci Theologos.
THEOLOGOS: Aha! Mi-am adus aminte, nu mă cheamă nici Theologos.
BABIS: Dă-mi pistolul, eşti criţǎ, te-ai îmbătat rău de tot. Doar tu mi-ai arătat
actele, cum le-ai arătat de fapt şi lui Napoleonis şi de fapt la toată lumea...
Te cheamă Theologos, de fapt tot timpul te-a chemat Theologos..
THEOLOGOS: Greşit, foarte greşit. Mămica mea era de undeva din
Transnistria şi se numea nu Maria ci Maşa, iar tata era un bărbat adevărat, adică rus-rus, Ruslan - viteazul rus... S-a răsturnat bacul cu ei când au vrut să treacă Dunărea cu boccelele lor, sǎ ajungǎ la bazarul din
Sofia... Numai eu,
mititelul, am scăpat. Am avut
noroc cu un negustor armean care m-a înfiat... O-o-o-o-o-o! Po-po-po-po-po!
BABIS: Nenorocitule, cum ai putut să mă minţi în toţi anii aceştia.
THEOLOGOS: Cu guriţa asta a
mea spurcată, cu guriţa asta de
orfan...
Na-na-na!
BABIS: Spune-mi măcar cum te cheamă, Theo.
Care e creştinescul tǎu nume?
THEOLOGOS: Volodea! De azi înainte, poţi
sǎ-mi spui Vovaaa...
BABIS: Ai de toate aici: Ouzo,
Tsipuro, Metaxa şi cafea... Retsina nu, azi nu, de azi încolo nu...
Hai sǎ bem Vova şi sǎ vedem ce e de fǎcut...
AMÂNDOI: „Deci, la revedere iubirea mea până atunci!/
Până când trandafirul alb din
Atena nu va înfloriii...”
S C E N A 6
(IONAS, NADEJDA)
NADEJDA: Pfuuu!
Ce duhneşte ca la mort, la voi, aici? Mai deschideţi, fraţilor, un geam!
IONAS: De la canalizare. Cred că e de când cei de la Macedonia is Greek au scos centrala de la subsol, probabil au
desfundat ţevile... altfel nu-mi explic...
poate or fi uitat vreun capac de canalizare deschis. Am să
verific mâine. Am consumat deja câteva spray-uri
de cameră, dar degeaba... Mâine trebuie să termine lucrarea.
NADEJDA: Nu,
ăsta nu e miros de canal. Am dormit zece ani într-unul, ştiu cum miroase... Brrr!
Cred că e de la vreun şobolan
mort.
IONAS: Pleacă, bulgăroaico, pleacă... Dacă te vede din nou Babis pe
aici, face spume la gură. Şi aşa nu-i sunt prea drag.
NADEJDA: Nu
mă alunga şi tu, Ionas. Trebuie să mă-nţelegi! Lasă-mă să mă odihnesc câteva
ore pe canapeaua asta. N-am închis un ochi de când a dispărut fiică mea.
IONAS: Ce fiică?! Toată lumea ştie de fapt care e hramul tău, nu te mai
prosti. Niciodată nu te-am văzut mai umplută de sentimente ca acum, parcă ai fi
un cârnat polonez care dă pe lături... Las-o moartă, nu eşti o actriţă prea
bună la ora asta. Lasă-mă... Spune mai bine că ţi-a dispărut,
că ţi s-a
volatilizat banca.
NADEJDA: Te
rog! Uite, îţi dau toţi banii mei de peştoaică bătrână, tot ceea
ce-am agonisit azi, tot ceea ce
mi-a mai rămas, numai spune-mi unde e Camerista... Fata asta frumoasă era, este
norocul meu. Cea mai bună dintre fete şi ea ştia asta. Păcat că era cam
mofturoasă şi nu se culca decât cu cine îi plăcea. Asta ştie să înnebunească ca
lumea bărbaţii şi să-i facă să se urce pe stâlpi, nu ca mine când eram
tânără, urâtă şi proastă... Acum nu mai sunt de mult tânără, acum sunt doar...
Cu banii pe care îi câştig datorită ei aş putea să-mi asigur o bătrâneţe
liniştită. În zece ani pot să-mi cumpăr una din căsuţele albe de aici, înconjurate de mărăcinişuri
şi de garduri de pietre, poate chiar şi o tavernă ca a lui Napoleonis... Ştiu
că sunt egoistă, nu vreau să ajung ca ramolita de Dina, să cerşesc toată
săptămâna şi să caut prin gunoaie, iar duminicile să mă duc la nenorociţii ăia de la azil şi să le dau
toţi bănişorii strânşi ca să-şi cumpere hapuri...
IONAS: Pleacă, te rog, Nadejda... Ce-ai servit?! Poliţia Turistică ar putea să apară
în orice moment.
NADEJDA: Stai
cu mine, lasă fişele alea... Uite aş vrea să dorm şi eu odată la Trojan Horse,
la pensiunea asta jegoasă, nu mai am putere să mă târăsc până în port.
IONAS: Ştii bine că localnicii nu sunt acceptaţi. O bulgăroaică declarată,
nici atât.
NADEJDA: Şi
ce, bulgarii nu sunt tot oameni? Nu mă interesează pǎrerile lui jumǎtate de
creier ǎsta... Aici e,
deocamdată, raiul.
IONAS: Raiul ăsta este numai pentru studenţii străini... Pe tine te costă 50
de €... Asta numai pentru că te cunosc... Îi ai?
NADEJDA: Plătesc
oricât, dar de-aici nu mă mişc, nu mă mai ţin picioarele, bulumacii ăştia...
IONAS: Bine, îţi dau camera 3. N-a mai intrat nimeni în ea de trei zile, de
când Babis, nu ştiu de ce, a sigilat-o fără nicio explicaţie şi şi-a băgat
cheile originale la el în buzunar... Mi-a fost frică să nu fi pus nişte semne
ca să mă prindă... Ai grijă. Ai noroc că mi-am făcut un rând de chei
numai pentru mine... pentru situaţii neprevăzute... Vrei camera 3? Îţi dau
camera 3?
NADEJDA:
Camera 3 e raiul!
IONAS: Are veceul inclus, duş, pat înalt single... numai că la cinci
dimineaţa trebuie să pleci, să te faci invizibilă, altfel mă bagi în belea...
ăsta e singurul inconvenient. Asta e condiţia, ai înţeles?
NADEJDA: Am...
IONAS: Poftim prosoapele, săpunul şi hârtia igienică... N-ai plecat încă? Ţi-am
spus că am treabă.
NADEJDA: Vreau
să beau ceva tare. Un Ouzo!
IONAS: La ora asta, barul e închis. Ai tot ce-ţi doreşti în frigiderul din camera 3,
numai că pentru asta mai trebuie să plăteşti în plus...
NADEJDA: Nu-mi
cere cinste, n-am... n-am... dacă vrei însă bani, am destui deocamdată...
IONAS: Du-te, du-te, bulgǎroaico! Dis-de-dimineaţă, la cinci! Prima la stânga, sub
scări. Şi încă ceva, nu aprinde în niciun caz lumina, dacă nu vrei să-mi faci necazuri... Te descurci?
NADEJDA: Sunt
obişnuită cu întunericul, mai rău decât o sepie... Stai cu mine, Ionas, vino
cu mine în camera 3 să vorbim
despre Spielberg, lasă fişele alea...
IONAS: De ce să vorbim despre Spielberg, crezi că Spielberg ar vrea să
vorbească despre noi la ora asta?
NADEJDA: Mă
cam îndoiesc.
IONAS: Vezi?
NADEJDA: Eşti
iubitul vieţii mele!
IONAS: Desigur, păcat că ne-am cunoscut atât de târziu.
NADEJDA: Crezi
în reîncarnare, Ionas?
IONAS: Am stabilit să nu discutăm despre Spielberg.
NADEJDA: Deci,
camera 3?
IONAS: Alta mai bună, n-am.
Nadejda revine, împleticindu-se,
după circa cinci minute şi şapte secunde...
NADEJDA (îngrozitor
de încet): Ionaaas!
IONAS: Ooo! Acum ce mai e?
NADEJDA: Miroase
îngrozitor în cameră... Pute de-a binelea... Sunt convinsă că e un şobolan mort în cameră.
IONAS: Alta n-am. Ţi-e frică de şobolani?
NADEJDA: Nu... Pot să deschid,
mǎcar, geamurile?
IONAS: Sunt bǎtute în cuie.
S C E N A 7
(BABIS, IONAS, THEOLOGOS)
BABIS: Încă mai eşti la recepţie, Ionas, la ora asta?!
IONAS: Desigur, întotdeauna trebuie să stea cineva la recepţie, nene Babis,
ca să urmărească cu atenţie mişcările de trupe: intrǎrile,
ieşirile... n-aţi spus-o
chiar dumneavoastră?
BABIS: Am spus eu asta? Când?
IONAS: Desigur, în fiecare zi.
BABIS: Uitǎ! Du-te şi te odihneşte, băiatule, chiar că eşti
obosit! Po-po-po-po-po! Po-po-po-po-po! Ai nişte
cearcǎne cât pneurile unei maşini de formula unu...
IONAS: Cred cǎ de la duhoarea asta care e peste
tot. Precis cǎ cei de la "Macedonia is Greek" au uitat vreo gurǎ de
canalizare deschisǎ. Mǎ cobor pânǎ la subsol, mǎ duc sǎ verific.
BABIS: Ce duhoare? Iar ai nǎluciri.
IONAS: Da’ de unde, s-au mai plâns şi alţii... Ar
putea sǎ fie şi un şobolan mort, blocat pe aerisire, în orice caz ceva destul
de mare.
BABIS: Ce şobolan, zevzecule?! (Inspirǎ puternic pe nas.) Aici miroase a iasomie! Crezi cǎ nu ştiu
sǎ fac diferenţa?
IONAS: Am consumat patru spray-uri de camerǎ încercând sǎ acopǎr duhoarea.
BABIS: Bine-ai fǎcut. Uite îţi mai dau nişte bani
ca sǎ te duci sǎ mai cumperi încǎ zece. Te duci, faci şi tu o plimbare pânǎ în
port... Nu te grǎbi, mai ia nişte bani pentru o bere, douǎ, acolo... Te mai
aeriseşti.
IONAS: Aş vrea eu, numai că trebuie să sosească, pe la două, un grup de 30
de italieni ţâfnoşi, din Palermo... S-a confirmat deja... Cine îi cazează?
BABIS: Lasă că îi cazez eu, nu-ţi fǎ griji... Tu du-te şi te odihneşte. Meriţi
o micǎ pauzǎ... Hai!
Trǎiascǎ berea!
IONAS: Şi cine stă în locul meu?
BABIS: Cum cine? Eu. Nimeni nu e de neînlocuit. Cine crezi că stătea aici la recepţie în locul tău,
aici pe scaunul ăsta hârşit, înainte de a te aduce Vasilis la Trojan Horse? Eu,
bătrânul Babis.
IONAS: Bine, numai nu cumva să v-apuce somnul.
BABIS: Care somn?! La vârsta mea? Crezi că-mi arde, în noaptea asta, de somn? Tocmai în noaptea asta?! O să am de lucrat
toată noaptea pe aici, sǎ pun lucrurile în ordine... N-ai auzit furgoneta?
IONAS: Furgoneta?!
BABIS: Da, trebuia până la ora asta să ajungă
Vova aici, să jucăm nişte cărţi... O partidă foarte lungă şi istovitoare
pentru doi moşnegi ciufuţi.
IONAS: Vova, care Vova?!
BABIS: Ce prost! Am spus eu ”Vova”?! Voiam sǎ spun
“Theologos” şi mi-a ieşit pe gurǎ “Vova”... O-o-o-o-o! Po-po-po-po-po!
IONAS: Theologos n-a venit niciodată până la Trojan Horse cu o furgonetă, de
unde furgonetă? Are doar un amărât de scuter
legat cu sârme...
BABIS: L-a împrumutat, doar pentru noaptea asta, de
la cumnatu-su... M-am hotărât
să-i dăruiesc vechiul frigider de la camera 3. Asta e miza... E prea voluminos
şi consumă cât şapte... Pierderea lui o să mă uşureze de...
IONAS: Mă rog, Kir Vasilis ştie? E trecut în
inventar.
BABIS: Ştie, nu ştie, nu e treaba ta... Oricum, ca să fim sinceri până la capăt, nepotul
meu, Vasilis, demult nu mai ştie ce se-ntâmplă în hardughia asta a lui.
IONAS: Am tot auzit vorbindu-se despre Kir Vasilis, dar nu l-am văzut niciodată, deşi toţi îmi
spun, toţi mǎ încredinţeazǎ că el m-a salvat... Uneori cred că nici nu există... E real? Există?
BABIS: Vezi telefonul ăsta roz cu disc de pe biroul lui?
IONAS: Antichitatea asta funcţionează?!
BABIS: Bineînţeles, ce credeai că e aici doar de decor? Dacă îl vei auzi
vreodată sunând, lasă totul şi caută-mă. Numai el ştie numărul ăsta. Acum
du-te... du-te... mǎ descurc...
VOCEA STRIDENTĂ A LUI THEOLOGOS: Ionaaas! Allodapon
Ionaaas! Controlul actelor! (Bătăi repetate în poarta veche din tablă.) Dă drumul în spate! Ionaaas! Ionaaas! Allodapon!
Se aude hârşâitul de
deschidere al porţii glisante şi zgomotul penibil al unui moped cu toba spartă.
BABIS: Dobitocul! A stârnit toate javrele!... Nu te repezi, deschid eu.
Vin, vin, Vo... Theo!
IONAS: Frigiderul e destul de greu, dacǎ vreţi pot
sǎ vǎ ajut sǎ-l încǎrcaţi. În trei e, desigur, mult mai uşor, mai ales dacǎ
scoatem grǎtarele şi rafturile de sticlǎ înainte.
BABIS: Te bagi tot timpul ca musca... Nu e treaba
ta... Tu du-te şi te culcă
sau mergi la Bouzouki în port!
Orice, orice, numai dispari odatǎ, ilegalule!
S C E N A 8
(BABIS, IONAS, THEOLOGOS)
BABIS: În sfârşit, hai să ne-apucăm de treabă! Ia mănuşile astea.
THEOLOGOS: Calm. Se pare că vom avea o noapte liniştită,
prietene... chiar mai liniştită decât am crezut. Totuşi, te asigur că n-am
venit degeaba până aici: ţi-am adus o veste bună şi una rea.
BABIS: Ce bâigui acolo?! Unde e furgoneta... Theo? Doar ai promis?
THEOLOGOS: Cumnatu-miu Dimitris a primit, în ultima clipă, o
comandă urgentă să ducă nişte torturi la o nuntă într-un sat din celălalt capăt
al Tycotosului. Tocmai în noaptea asta... Nici n-a vrut să discute cu mine,
nici n-a vrut să audă... Psoli! Psoli!
Ghinion, curat ghinion. Asta era vestea rea, în cazul în care n-ai remarcat...
Trebuie să amânăm, prietene.
BABIS: O-o-o-o-o! Po-po-po-po-po!
THEOLOGOS: Ţi-am adus, totuşi, şi o veste...
BABIS: Ce veste?! Mă laşi? Să nu-mi spui iar că...
THEOLOGOS: Deocamdată, nu-ţi spun nimic, până nu se confirmă.
Vreau să fiu sigur.
BABIS: Ce să se confirme?
THEOLOGOS: Vestea bună, ce altceva... De data asta ţi-oi voi
da taman la fix, ca să fiu sigur.
IONAS: M-am hotărât... Acum, pot să plec?
BABIS: Unde naiba să pleci?!
IONAS: Să beau o bere în port... la Bouzouki... Mă întorc, cel târziu, până
la cinci dimineaţa. Am auzit că Napoleonis organizează în fiecare noapte un
concurs. La intrare, toţi cei care vin să petreacă acolo sunt măsuraţi la burtă
de către însuşi Napoleonis cu un metru de croitorie... Mâncarea şi băutura sunt la discreţie pentru toţi. Cel care are în zori,
conform noilor măsurători, burta cea mai impunǎtoare este declarat campion şi nu plăteşte absolut
nimic... toţi ceilalţi plătesc triplu.
BABIS: Ha, ha! Ce prostie! Idiotul! S-a ţăcănit rău de tot! Ce disperat! Se
duce şi ǎsta la vale, de altfel ca noi toţi... Cum v-am spus, n-am cunoscut în viaţa
mea un papagal mai perfect decât ăsta.
IONAS: Da de unde, toţi se îngrămădesc la taverna lui ca la urs. Şi
ştiţi ce e mai curios? Nimeni nu se supǎrǎ, ba chiar toatǎ lumea pare
mulţumitǎ. Nicio masă nu rămâne
neocupată. Am auzit că, de săptămâna viitoare, o să se intre doar cu rezervări,
mai ales cǎ se anunţǎ în program şi nişte instrumentişti de marcǎ din Atena... Acum, pot să plec?
BABIS: ...De ce ar trebui sǎ pleci tocmai acum? Trebuie
sǎ aparǎ gaşca de italienii. Cine vrei sǎ-i cazeze? Eu?! ...Nu mai pleci nicăieri,
şmecherule, altfel te dau afarǎ.
Fără comentarii!
IONAS: !!!
THEOLOGOS: Colonele, şi-au terminat ăia de la Macedonia is Greek treaba? Când
faceţi inaugurarea? De
două zile, ori de câte am trecut pe aici, n-am mai auzit niciun zgomot,
n-am mai vǎzut niciun muncitor, mǎcar de sǎmânţǎ, nicio mişcare.
BABIS: Tiii! Ai dreptate, cum
de n-am remarcat pân-acum, prostul de mine, e atât de linişte de două zile... cum de nu mi-am dat
seama. O fi terminat? Dǎ-mi lanterna aia a ta,
pezevenghiule... să cobor până
la subsol, să verific...
S C E N A 9
(BABIS, IONAS, DINA, NADEJDA, THEOLOGOS)
THEOLOGOS: Ţi-ai adus aminte? Malaka! Zi, mǎ’, ţi-ai adus aminte?
IONAS: Nu pot să-mi amintesc nimic... aşa la comandă.
Trebuie sâ completez fişele.
THEOLOGOS: Allodapon,
allodapon! Calicu’ mai e şi gingaş pe deasupra. Zilele tale aici, la Trojan
Horse sunt ca şi numărate... Babis este (în sfârşit!) şi el de acord. Nici Vasilis, cât e el de Vasilis,
nu mai poate să te salveze... Ţine minte: în ţara asta n-ai niciun drept fără
permis de muncă, nici măcar să muţi un pai de chibrit.
DINA: Cine vorbea de Vasilis? A venit Vasilis? A venit, în sfârşit, Vasilis?! Mi
s-a părut că i-am auzit glasul... N-a venit, nu? N-o să apară pe aici prea
curând, nu? Am auzit că e prea ocupat că să-şi trăiască propria viaţă şi nu mai
are timp să se mai ocupe şi de-a altora... Aşa o fi? Când o să-şi dea seama, mi-e teamă să nu
fie prea târziu... Cât e ceasul, Ionas? Cât e ceasul ăla blestemat?
THEOLOGOS: Lua-te-ar zbenga, hoaşcă bătrână... Nu mai urla! Ptiu! Pretextezi că vrei să ştii tot
timpul cât e ceasul, dar de fapt te strecori ca sǎ tragi în permanenţă cu urechea.
De asta te-au dat afarǎ pe uşa din dos de la Operǎ... Cârtiţă!
DINA: Eşti un porc, Theologos! Grohhh! Grohhh! Pârţâitule!
THEOLOGOS: Poftim cultură! Apateomas! Apateonas!
IONAS: E prea devreme, Dina, prea devreme, crede-mă! Te
anunţ eu. Microbuzul care duce
la “Îngerii obosiţi” vine de-abia peste trei ore.
DINA: Niciodată nu e prea devreme pentru o faptă bună, Ionas... Ţine minte.
IONAS: Du-te şi te culcă liniştită, mătuşă Dina. Te trezesc eu.
DINA: Mulţumesc. Mi-e frică să nu cumva să întârzii. Bătrânii aceia bolnavi
şi-au pus atât de multe speranţe în mine, în
apariţiile mele... Ar suferi
îngrozitor dacă aş întârzia câtuşi de puţin, chiar
şi o jumǎtate de orǎ, nu-i
aşa? De fiecare dată când mă văd îmbrăcată atât de frumos, cu blana aia
sintetică care imită atât de bine samurul, toţi bătrânii ăia, pe care nu-i mai caută nimeni şi
pe care nu-i mai întreabǎ nimeni nimic, se luminează la faţă şi îşi spun: “Uite. Iar a venit
Doamna aceea distinsă şi frumoasă la noi. Da, da, Doamna. Se vede de la o poştă
că e atât de bogată şi are un suflet atât de bun. Cu banii care o să ni-i strecoare ca de obicei sub pernă, ne vom putea lua
ceea ce ne mai lipseşte ca să avem încă o săptămână liniştită, încă o săptămână mai
puţin obositoare.”
...Dacă aş fi avut vreodată un
băiat, cu tine aş fi vrut ca să semene, Ionas.
Se aude urletul lui Babis
care apare purtând o goalǎ,
o imensă cutie de tablă destul de avariată.
BABIS: Po-po-po-po-po! Po-po-po-po-po! Nenorociţii! Nenorociţii! Fraţii noştri,
fraţii noştri! Macedonia is Greek! Tâlharii! Da, da, am presimţit eu că ne
rezolvă... Am presimţit eu că le voi purta o amintire nepieritoare... Am
presimţit eu că ne curăţă de amintirile trecutului... Îţi închipui?! Îţi închipui?!
THEOLOGOS: Linişteşte-te, colonele! La
ce te referi?!
BABIS: Şobolanii! Au fugit, au fugit cu toţii care încotro! Nici nu s-au mai
uitat în urmă, nici nu le-a mai păsat de sculele lor de mii de euro, de
performantele şi mândrele lor scule şi bascule... Îţi închipui?! Îţi închipui?! Au găsit comoara, Vovaaa! Au găsit-o!!! S-au risipit ca potârnichile!
THEOLOGOS: Comoara bătrânului Vasilis?! Fii serios! Toţi ştim
că nu era decât o poveste de adormit copiii, o
legendǎ numai bună de
povestit la tavernă ca sǎ mai întindem timpul!
BABIS: Da şi pe asta ce scrie? Ce crezi că e asta?
THEOLOGOS: Un lingou de aur?! Nu?!
Fenomenal... aşa arată un lingou
de aur?! Pot sǎ-l ating?
BABIS: 99,99%... Erau atât de preocupaţi să dispară cât mai rapid încât nu
şi-au mai dat seama că au pierdut-o... Cum de nu mi-am dat seama: comoara, adică toate lingourile alea de aur de
99,99%, se afla ascunsă într-o nişă din spatele vechii centrale,
în cutia asta ruginitǎ.
Numai pe acolo nu i-a dat nimănui prin cap să o caute, sǎ
ciocǎneascǎ pe peretele plin de funigine... Au găsit-o din întâmplare, când au trebuit să
fixeze blestematele alea de console... Îţi
închipui?! Cred că a fost cel
puţin o tonă de lingouri de astea...
THEOLOGOS: Exagerezi, ca de obicei.
BABIS: Ei, poate nu chiar o tonă, dar şase, opt sute de kile sigur... Fraţii
noştri!
THEOLOGOS: Babis, Babis... De la neam şi de la rudă te alegi
cu... Mounapano! Mounapano!
VOCEA NADEJDEI: Ce-aţi
fǎcuuut?! Criminalii!
Criminalilor! Mi-aţi omorât tinereţea! Au, fetiţa mea, ce
ţi-au fǎcuuut! Mi-aţi omorât
bătrâneţile! Criminalilooor!
BABIS: Ce caută bulgăroaica la ora asta în hotel? Ionas!
IONAS: Nu ştiu!
BABIS: Ionas!
IONAS: Şefu’, n-a avut unde să doarmă şi...
BABIS: Sper cǎ nu e în
camera 3!... Spune-mi cǎ nu e în blestemata de camera 3!
VOCEA NADEJDEI: Arde-v-ar
candela! Criminalilor! Aici, aici în frigider v-aţi găsit s-o îngrămădiţi! Mi-aţi omorât bătrâneţile!
Criminalilor! Criminalilor!
BABIS: Scoate-o, Vova, pe nebună din hotel, până nu este prea târziu...
Aresteaz-o, ce stai şi te uiţi la mine ca un prost?!
THEOLOGOS: Ce e cu fumul ăsta?! Aoleu, a aprins toate
perdelele de pe hol bulgăroaica! Nebuna! O piromană, asta ne mai lipsea!
BABIS: Urgent! Urgent! Chemaţi-i pe pompieri! Chemaţi-i odată pe pompieri!
THEOLOGOS: Babis, îţi dai seama ce se-ntâmplă dacă apar
pompierii aici, îţi dai seama, Babis?! Realizezi?!
BABIS: O-o-o-o-o! Nu mai chemaţi niciun pompier! Nu mai chemaţi niciun
pompier!
VOCEA NADEJDEI: Criminalilor!
Criminalilor!
IONAS (surprinzǎtor
de calm): Nene Babis,
te caută doi domni cu diplomate, zic cǎ sunt de la Let’s Go Europe! Întreabă
foarte politicos dacă-i primim
în control... Îi primim sau...?
VOCEA NADEJDEI: Criminalilor!
Criminalilor!
BABIS: Minunat! Minunat! La ţanc! Toate se leagă!
THEOLOGOS: Ce stai allodapon
Ionas, pune mâna pe un extinctor, pune mâna pe o mǎturǎ, pe o găleată cu apă; nu vezi cǎ focul s-a întins peste tot!?
IONAS: Văd, dar asta nu prea mă ajută. Sunt legat la mâini... Am băgat la
cap: în ţara asta n-am niciun drept fără permis de muncă, nici măcar dreptul să
mut un pai de chibrit.
THEOLOGOS: Ionas! Ionas!
IONAS (surprinzǎtor
de calm): Nene Babis, te
caută pensionarii... Astǎzi nu cred cǎ vor sǎ te
mai invite la şah...
BABIS: Care pensionari? Ce şah?! Ce treabǎ am eu cu pensionarii?!
Minunat! Minunat! Toate se
leagă! Toate mǎ leagă!
IONAS: Pensionarii de la
care aţi adunat cei 5.000 de €... Mǎslinele... Livada de la Eghina... Uleiul de
mǎsline... Par foarte dezamǎgiţi! Par foarte furioşi!
BABIS: Ce te zgâieşti? Dǎ-i
afarǎ! Dǎ-i afarǎ, Ionas!
IONAS: Nu pot, în pensiunea asta nu mai am niciun
drept, nici mǎcar acela de a putea sǎ pot...
THEOLOGOS: Ionas! Ionas!
IONAS: Mi-am amintit, în sfârşit mi-am amintit. Nu sunt Ionas ci Ionică...
Io-ni-că! Ai înţeles, dom’ Teologos! Ionică din România,
cod poştal 607358! Din
România!!! ...Cu codul poştal nu
sunt încǎ prea sigur, dar promit sǎ-mi amintesc data viitoare... dacǎ te mai
gǎsesc pe aici. Ai înţeles?
THEOLOGOS: Malaka! Malaka!
VOCEA NADEJDEI: Babiiiis!!!
Babiiis!!! Cum ai putut una ca
asta?! Perversule!
BABIS: Minunat! Minunat! Cât de minunat se leagă! Toate se leagă! Toate mǎ leagă!
DINA: A venit Vasilis? A venit, în sfârşit, Vasilis?! Mi s-a părut cǎ i-am
auzit glasul... N-a venit, nu? N-o să apară pe aici prea curând, nu? Am auzit
cǎ e prea ocupat ca să-şi trăiască propria viaţă şi nu mai are timp să se mai
ocupe şi de-a altora. Aşa o fi? Când o să-şi dea seama, mi-e teamă să nu fie
prea târziu... Cât e ceasul, Ionas? Mi s-a părut cǎ a sunat ceasul... Îmi
spune, odatǎ, cineva?... Cât
e ceasul ăla blestemat?... Cât e?!
C O R T I N A
Mic dicţionar intraductibil:
“Napas na gamiteis, mounapano, malaka, gamata,
psoli, apateonas, pusti” – cuvinte şi expresii populare de “nǎduf” în argoul
grecesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu