Ministerul Focurilor Atent Stăpânite

Motto:

“Apropo: ai observat cu câtă superioritate privesc călătorii dintr-un tren ultrarapid spre cei dintr-un tren de rang inferior?”

L  a  u  r  e  n  ţ  i  u      B  u  d  ǎ  u

MINISTERUL FOCURILOR ATENT STĂPÂNITE

P e r s o n a j e l e:

Pădurar T. Vasile

Zina – un fel de soţie a lui Pădurar

Gheară Teoharie – un ministru cu “rădăcini ascunse”

Nelly – secretara şi amanta cui se poate

O voce foarte iritată

Vagabondul fericit                           

O fetiţǎ cu gentuţǎ roz şi codiţe

Cheferistul cu paletă

Domnul cu palton violet

Redactorul Şef

Nepotul cu frezǎ groaznicǎ

                                                                                                                                                                                                                    (cu participarea extraordinar de dezinteresată a ciobănescului Scorillo şi a “pudelei” Chichi)            

-2012-

A   C   T   U   L      I

SCENELE 1 şi 2

(Gheară, Pădurar T. Vasile)

Ministerul Focurilor Atent Stǎpânite. Cabinetul Ministrului.

Pădurar T. Vasile (militǎros, în exces): SĂ TRĂIŢIII!

Gheară: Ce-i cu tine, mǎscǎriciule, aici?! Cum ai ajuns la etajul, la uşa asta?! Cine eşti?!

Pădurar T. Vasile: Agent sub acoperire, 29060606! Sǎ... trǎiţi! Sǎ... trǎiţi! Am fost tri...

Gheară: Nu vezi cǎ mǎ deranjezi, 29060606?! Nu vezi cǎ mǎ iriţi?! Pe cine, ce cauţi?!

Pădurar T. Vasile: Se... Secre... Secreta... În legǎ... în legǎturǎ cu... cu...

Gheară: Parola, 29060606! Parola!

Pădurar T. Vasile: ”Ham-ham!”

Gheară (amabil, în exces): Aaa! Aaa! Uitasem! Tu eşti?! Scuze, vârsta, problemele... Intrǎ, fǎ-te comod, prietene... De ce trebuia sǎ mai baţi, domnule...

Pădurar T. Vasile: Agent sub acoperire, 29060606!

Gheară: Numele! Numele!

Pădurar T. Vasile (smirnǎ): Pădurar T. Vasile!

Gheară: Intrǎ, intrǎ mǎi odatǎ, omule...

Pădurar T. Vasile: Pădurar T. Vasile nu e om! Pădurar T. Vasile e agent 29060606! Am adus dosarul KKKPPPL-11!

Gheară: Onestule! Înţelegi de ce te-am chemat, domnule Vasilar T. Pădile? Înţelegi?

Pădurar T. Vasile: Bineînţeles, domnule ministru, de asta am venit într-un suflet. Foarte bineînţeles. Am avut chiar o premoniţie în legătură cu asta... Încǎ de mic copil, am încercat sǎ înţeleg de ce o sǎ mǎ chemaţi tocmai astǎzi... Dacă nici 29060606 nu ar înţelege, atunci cine?! Doar eu sunt taman cel implicat... cel mai implicat, chiar Implicatul-cu-Majusculǎ.

Gheară: Perspicace, ca de obicei... Închide odatǎ uşa aia! Ce faci?! Pe dinǎuntru, nu pe dinafarǎ! Întotdeauna, Tupilar, mi s-a pǎrut cǎ te tragi dintr-o familie bunǎ... creştineascǎ.

Pădurar T. Vasile: Vǎ cred. Bunicii mei, sǎracii, au fost chiaburi. Tata a fost bun gospodar, a murit înghesuit la pomanǎ... L-au declarat, imediat dupǎ ce i-au amprentat sarmalele şi coliva din sân: “Erou pentru o cauzǎ necesarǎ”... Eu...

Gheară: Sari!!! (Pădurar T. Vasile începe sǎ sarǎ ca o minge) Nu, nu aşa! Sari peste amǎnunte!

Pădurar T. Vasile: Am înţeles, sǎ trǎiţi, deşi eu însumi am fost un amănunt!... Sǎ discutǎm despre dosarul KKKPPPL-11! Îl ştiu pe dinafară… Întrebaţi-mǎ cu lux de amănunte!

Gheară: Ia-o uşurel, tiptil! ...Întotdeauna, Vasilar, mi-ai părut unul dintre cei mai inteligenţi dintre oamenii noştri.  Acum, în ciuda răutăţilor de tot soiul, sunt în sfârşit convins de convingerile tale.

Pădurar T. Vasile: Dacă dumneavoastră sunteţi convins, domnule ministru Gheară, atunci, din respect pentru opinia dumneavoastră nestrǎmutatǎ, sunt convins şi eu de convingǎtoarele dumneavoastră convinse convingeri... Şi să ştiţi că, spre deosebire de ceilalţi colegi de-ai mei, mai pun şi ceva suflet. Mult suflet. Cât despre KKKPPPL-11, s-a constatat o intensificare a...

Gheară (imperturbabil): Asta nu prea am remarcat, agent Pădile... Sufletul este, de obicei, o chestiune insesizabilă. Ce crezi cǎ înseamnǎ 21 de grame? Nici mǎcar greutatea tocului de pantof al unui ţânc... Înţelegi, deci, că este o chestiune sensibilă care nu trebuie să-i privească defel pe ceilalţi muritori.

Pădurar T. Vasile: Cum altfel! Toţi am jurat! Toţi prietenii mei mă ştiu de... În ceea ce priveşte KKKPPPL-11...

Gheară: Pădurar, credeam c-am epuizat subiectul. Începi sǎ mǎ cam enervezi. Lasǎ sufletul! Aruncǎ-l la coş!

Pădurar T. Vasile: Da, domnule ministru Gheară!

Gheară (conspirativ): Te-am chemat ca să-ţi încredinţez ceva. Un alt “dosar”...

Pădurar T. Vasile: În sfârşit, misiunea vieţii mele! Tremur! Tremur de nerǎbdare! De cincisprezece ani tot aştept să-mi încredinţaţi ceva... ceva foarte special. O misiune sfântǎ, De asta m-am şi îmbrǎcat cu hainele de duminicǎ taman azi.

Gheară: Şi eu care credeam cǎ ai o înmormântare.

Pădurar T. Vasile (netulburat): În afarǎ de mine, nu prea mai am pe cine sǎ îngrop... Sunt pregătit, domnule ministru Gheară, să încep şi eu să urc, ca tot omul cu scaun la cap, treaptǎ cu treaptǎ, pe scarǎ... M-am antrenat destul. Ştiu pe de rost toate codurile. Acum simt, într-adevăr, că e momentul cel mai potrivit. E chiar Momentul Monumentului.

Gheară: Ce scară?! Ce monument?! Tema discuţiei noastre nu este alpinismul utilitar. Stai jos, odată, că m-ai năucit!

Pădurar T. Vasile: Pentru că nu pot să stau sus, stau jos şi tac, domnule ministru.

Gheară: Iar eu, pentru că nu pot să stau jos, stau sus şi vorbesc, Păcurar.

Pădurar T. Vasile: Pǎdurar! Pădurar T. Vasile.

Gheară: Păcurar, Păsilar, tot un drac.

Pădurar T. Vasile: Foarte, foarte sus. Adânc, foarte adânc! Ministerial!

Gheară: Vasile! Vasilică fǎrǎ fricǎ!

Pădurar T. Vasile: Sunt tot numai o ureche.

Gheară (ironic): Parcă înainte spuneai că eşti tot numai un suflet.

Pădurar T. Vasile: Domnule ministru, sunt un suflet curajos într-o ureche... E bine?

Gheară: Bun şi-aşa... Nu-mi mai spune “domnule ministru”, spune-mi simplu: Teoharie... Teo! Simplu, simplu!

Pădurar T. Vasile (timid): Tee... ooo! Tee... ooo!

Gheară: Legat, ceva mai legat.

Pădurar T. Vasile: Sunt un bǎiat obişnuit de la ţarǎ, unul cinstit, care şi-a luat foarte în serios proiectul de devenire personalǎ... Nu pot, mi-e ruşine... Îmi cereţi prea mult...

Gheară: De fapt, dacǎ analizezi, încă nu ţi-am cerut nimic, bǎiatule. Vasilicǎ fǎrǎ fricǎ. Chiar foarte nimic.

Pădurar T. Vasile: Ba da, mi-aţi cerut sǎ-mi abandonez sufletul, amǎrâtele alea de 21 de grame. Nu sunt fǎcut pentru compromis... Am şi eu un Dumnezeu al meu, un Buddha supraponderal...

Gheară: Pǎdurar!!! Nu vrei sǎ avansezi?!

Pădurar T. Vasile: Cereţi-mi... cere-mi... Teee... ooo!

Gheară: Ştii cât am ţinut la soţia mea, la Lucree.. ţiaaa... (plâns ministerial)

Pădurar T. Vasile: Prietene, cu toţii am ţinut la soţia... cuiva. Păcat că ea n-a ţinut la tine, la noi muritorii...

Gheară: Profanatorule!!! Ieşi afarǎ!!!

Pădurar T. Vasile: Am ieşit.

Gheară: Intrǎ înǎuntru!

Pădurar T. Vasile (încâ bǎţos): Am intrat! ...Dacă ţinea la tine, un bărbat încă în putere, încă neplagiator, dar plagiat, încă neurmărit şi în funcţie, la noi ǎştia toţi cei neconsolaţi, nu te lăsa singur, nu te lăsa desperecheat ca o şosetǎ ruptǎ sub canapea.

Gheară: Rǎmâi!!! ...Interesant punct de vedere, Vasilică. Susţinǎtor. Original.

Pădurar T. Vasile: Mie-mi ziceţi... mie-mi zici... Teo...

Gheară: Ştii cât am suferit. Ştii că mi-am făcut idol din suferinţa pentru dispariţia ei. De atunci am fǎcut o pasiune pentru Hava Nagila, cǎmǎşile înflorate şi perciunii ţarişti.

Pădurar T. Vasile: Noi, nu. Nicidecum.

Gheară: N-am primit nicun raport în acest sens. Cum, voi “nu”?! De ce n-am fost informat?!

Pădurar T. Vasile: Din respect, Teo. Am renunţat doar la apa mineralǎ. Ne balona la şpriţuri. Am renunţat la micii de mistreţ şi am trecut pe grǎtare de cǎprioarǎ. Ne-am gândit, cu generozitate, să-ţi lăsăm întreaga suferinţă ţie, celui îndreptăţit, Întâi Stǎtǎtorul Suferinţei... N-am vrut să ţi-o ştirbim defel.

Gheară: Mi-am transformat casa într-un mausoleu. Taj Mahal! Burj Al Arab! Mǎrǎşti, Mǎrǎşeşti şi Oituz! Crama Nicoreşti! Peste tot, numai tablouri înrămate cu chipul ei duios, drag şi luminos... Peste tot, atârnate agale ca la vernisaj, hainele care mai poartă mireasma ei unicǎ de perhidrol, şorţul mirosind a ceapǎ călită... Getaaa!

Pădurar T. Vasile: Credeam că o chema Lucreţia.

Gheară: În acte. Geta îi spunea al doilea ei şoţ. Aşa am preluat. Deh, nu te pui cu tradiţia soacrelor! Când mă uit în ochii galeşi ai lui Chichi, mă cutremur ca salcia în faţa stihiilor... parcă o văd pe ea înainte de cafea.

Pădurar T. Vasile: Chichi?! Mai înainte parcă era Geta!

Gheară: De ce te grăbeşti?! Chichi e căţeluşa noastră de care nu se despărţea niciodată. De fapt, mai mult a ei. De la al treilea soţ. Dormea cu noi tot timpul (de fapt între noi), suspinând cu codiţa ridicatǎ galeş lângă obrazul meu încordat de problemele serviciului, ale Ministerului Focurilor Atent Stǎpânite... Dacă i s-ar întâmpla vreun rău câtuşi de mic, aş fi în stare să omor, sǎ distrug pe oricine ar fi avut curajul. E singura mea legǎturǎ cu neantul... N-am lăsat niciunul din rasa ei să se apropie la mai puţin de 50 de paşi, nici măcar s-o adulmece, ca s-o păstrez pură şi neîntinatǎ în memoria Getei..

Pădurar T. Vasile: Câtă duşmănie... Vă cam despărţea?

Gheară: De unde, Vasi, ne apropia. Când o scoteam la aer eu, când o scotea la aer ea. Acum nu o mai scot decât eu... şi asta când îmi aduc aminte, dacǎ îmi aduc, ticǎlosul de mine, aminte... (prǎbuşit) S-a sfârşiiit!

Pădurar T. Vasile: Pune-te, Teo, în poziţia optimistului. Cu faţa la zid.

Gheară: Desigur. M-am pus de mult, dar tot nu reuşesc sǎ apǎs pe trǎgaci... Poţi sǎ ţii un secret?

Pădurar T. Vasile: Desigur, Teo, deşi n-am încercat.

Gheară: Voiam să spun că am cunoscut şi eu pe cineva.

Pădurar T. Vasile: Previzibil. Nici mǎcar suferinţa nu e eternǎ!

Gheară: O profesoarǎ, o mare iubitoare de muzici neconvenţionale. Nu mă judeca, dar fii critic! Sunt un bărbat de la oraş... Un metrosexual!

Pădurar T. Vasile: Încă în putere! Încă ministru al Ministerului Focurilor Atent Stǎpânite! Forţa! Forţa!

Gheară: Nu-mi cere nume, nu pronunţa legume! Deseară vine la mine. Vreau şi eu o pauzǎ de la suferinţa mea... E un drac cu chip de înger, cu talie şi forme clepsidrale. De fapt, eu am invitat-o sǎ cântǎm Appassionata la patru mâini, pe pianul din dormitor... Am băgat toate tablourile Getei în debara. Am ascuns orice lucru care ar mai putea să-mi aducă aminte, să ne aducă aminte de răposata, care să-mi stârnească remuşcări la interpretare. Am şi eu nevoie de o seratǎ culturalǎ pe care sǎ nu i-o dedic rǎposatei... Înţelegi, nu?

Pădurar T. Vasile: Ca om, nu; ca muzician mǎ îndoiesc; ca provincial, da! DA! DA! DA! Forţa! Forţa interpretǎrii, Teo!

Gheară: Forţă, forţă, dar când mă gândesc că în momentul suprem... când va trebui sǎ întorc musai partitura...

Pădurar T. Vasile: Înţeleg eu cum e când schimbi, când întorci foaia... chiar pot sǎ-mi închipui. Poţi sǎ apelezi un cunoscut.

Gheară (netulburat): ...Va veni minunea aia de Chichi să se aşeze între noi, îşi va ridica codiţa...

Pădurar T. Vasile: Să vă apropie! Da, da!

Gheară: Nu, prietene. De data asta, din păcate, nu... Asta ar fi ca şi cum Geta în persoanǎ s-ar interpune. Niciodatǎ n-am fost în stare sǎ materializez vreun plan în prezenţa unei fantome cu nǎbǎdǎi.

Pădurar T. Vasile: Nici noi. Nu intelectualizaţi excesiv. Asta este boala ministerului nostru. Băgaţi-o şi pe Chichi în debara şi aţi rezolvat problema.

Gheară (netulburat): Nu înţelegi nimic; dacă aş face asta, e ca şi cum aş băga-o chiar pe Geta acolo. Lătrăturile ei seamănă atât de mult cu urletele duioase ale Getei în ziua de salariu... Nu-mi permit! Chiar nu-mi permit!

Pădurar T. Vasile: Daţi-o atunci unui vecin, până rezolvaţi situaţia asta muzicalǎ...

Gheară: O! Nu vorbesc cu vecinii.

Pădurar T. Vasile: Unei rude, atunci.

Gheară: Geta a fost singura mea rudă.

Pădurar T. Vasile: Prietenilor!

Gheară: De ce vorbeşti la plural?! Nu am prieteni, am doar un singur prieten. Înţelegi?

Pădurar T. Vasile: Ca om, da; ca bărbat, ba! Forţa! Forţa, Teo!

Gheară: ...Deci, eşti de acord? Deci, pot sǎ am totalǎ încredere?

Pădurar T. Vasile: În legǎturǎ cu ce, Doamne iartǎ-mǎ?!

SCENA 3

(Pădurar T. Vasile, Zina)

Locuinţa soţilor Pădurar.

Zina: Vin, dragă, vin! Ce suni ca turbatu’? Ce, ne-am boierit?! Aha! Tu nu ştii sǎ deschizi singur uşa?! N-ai cheie?! (apare Vasile cu un coş imens, legat cu fundă roşie) Stop! Rǎmâi acolo fix pe preş!!! Descalţǎ-te repejor!!!... Ooo! Nu se poate! Ţi-ai adus aminte?! În sfârşit, dup-atâţia ani de secetă, un cadou! Dragule! Scumpule! Preţiosule! Este prima oară când, în sfârşit, îţi aduci aminte de aniversarea noastră.

Pădurar T. Vasile: Ce aniversare?!

Zina: Primul nostru divorţ; douǎzecişicinci de ani nu sunt chiar o bagatelă. Amândurora ni s-ar cuveni câte o medalie de aur pentru asta, dar mai ales mie. Serviciul Credincios, Steaua României în grad de Comandor! Nu-mi vine să cred, Sile, că ţi-au venit, în sfârşit, minţile la creierii din cap. Te iert pentru tot ce nu mi-ai făcut şi pentru tot ce nu-mi vei face. Nu, nu-mi spune ce este, iubire! Omul meu drag! Lasă-mă să ghicesc singură! Lasă-mă să visez clasic!... Să nu-mi spui că este minunăţia aia de capă pe care am văzut-o săptămâna trecută în vitrina din centru...

Pădurar T. Vasile: Nu, Zina. E...

Zina: Nu?! Să nu-mi spui atunci că este superbitatea aia de piele roşie de şarpe pe care...

Pădurar T. Vasile: Nu, dragoste, nu, nu, bibelou de marţipan... În niciun caz... Nu te ambala... Stai să-ţi e...

Zina: E ceva electrocasnic, atunci... Un roboţel? Ador roboţeii, te ador iubiţel!

Pădurar T. Vasile: Doamne fereşte! Ajunge unul.

Zina: Atunci ce?!

Pădurar T. Vasile (timid): “L-aţi vǎzut cumva pe Zdreanţǎ...”

Zina (apucând vârtos fǎcǎleţul): Cine e zdreanţǎ?!!!

Pădurar T. Vasile: Zdreanţǎ e... Chichi! O dulceaţǎ! Poţi s-o strigi Geta, deşi o cheamǎ de fapt Lucreţia. Trei în una.

Zina: Chichi?! Oau! Te-au avansat, în sfârşit, deci! ...E ceva comestibil?! E ceva exotic, desigur! Oau! Oau!

Pădurar T. Vasile: Da, da, o minunăţie reîncarnată. Uite, ridic numai puţin capacul! Ai grijă, e puţin stresată şi s-ar putea să te muşte! O vezi? (mârâituri) E atât de blândă şi deşteaptǎ! Simte, imediat, pe cine nu o place.

Zina: Ce creatură infernală! Ce corciturǎ! Arată mai rău decât soacră mea când am mutat-o, cu tot cu fotoliul de care era sudatǎ, la azil... Ai înnebunit, Sile?! Sunt alergică la soacre şi la potăi! De câte ori ţi-am dat de înţeles, de câte ori ţi-am trimis mesaje subliminale că mi-aş dori să-mi cumperi o potaie cu coada tǎiatǎ franjuri? Spune-mi!!! E drept că-mi plac animalele, însă doar cele de pluş şi cu baterii alcaline. (mârâituri) Du-o repejor înapoi de unde ai  luat-o... Ce stai? N-ai înţeles? Ori ea ori eu! Alege!

Pădurar T. Vasile: Alege tu. Nu înţelegi?! Viitorul meu luminos atârnǎ de potaia asta! (luându-şi curaj) Ori amândoi ori niciunul! (mârâituri de susţinere totalǎ)

Zina: Consideră că am ales deja. Douǎzeci şi cinci de ani de uzurǎ sunt arhisuficienţi. Pregǎteşte-te de al doilea divorţ. Înaintările postmortem în grad nu mai sunt foarte pasionante. Douǎ potǎi sunt prea mult pentru mine.

Pădurar T. Vasile: Ăsta e ultimul tău cuvânt, Zina?

Zina: Nu, penultimul. Este de ajuns că te suport pe tine, cu slujba ta de doi bani, cu ratările tale ciclice. (tǎcere jenantǎ) Acum ţi-ai adus şi aliaţi?

Pădurar T. Vasile: Lasă-mă, femeie, să-ţi explic! E doar ceva temporar, Zina. Minis...

Zina: Ce femeie, nicio femeie. Sunt o doamnă! Am peste suta de kile, deci o mare doamnă! Şi ca să-ţi arăt acest lucru, îţi permit să te întorci doar în momentul când scapi de javră... Bineînţeles cu un cadou pertinent, ca sǎ-mi provoci amnezie parţialǎ asupra incidentului, brutalului incident.

Pădurar T. Vasile: Zina, uită-te şi tu ce vijelie groaznică s-a stârnit. (tunete, fulgere şi sirene de ambulanţe) Uite cum se rǎsucesc frunzele galbene-n vǎzduh. (sirene de ambulanţe, fulgere şi tunete) Chiar şi Bacovia s-a chircit pe soclu. Aşteaptă, măcar, să se mai potolească urgia. Nu poţi fi atât de crudă, să ne arunci în stradă pe amândoi. Dacǎ nu  ţi-e milǎ de mine, uitǎ-te mǎcar în ochii ei vizionari, transcendentali. (mârâituri apocaliptice) Nu cunosc pe nimeni în oraşul ǎsta în afara celor de la impozite şi amenzi. M-ai îndepǎrtat de toţi. Ca să-i găsesc un adăpost cumsecade căţeluşei, îmi trebuie cel puţin o zi, maxim cinci.

Zina: Eşti liber până atunci. Absent motivat... Ce, vrei sǎ-ţi aduc un translator?! Mai stai?!

Pădurar T. Vasile: Zina! Nu cunosc pe nimeni în oraşul ǎsta... Unde sǎ mǎ duc?! La ce uşǎ sǎ bat? Zinaaa, nu fi nebunăăă!!!

Zina: UŞA!!!

Pădurar T. Vasile: Zina, lasǎ-mǎ mǎcar sǎ-mi iau borseta cu acte şi bani!

Zina: Ai vrea tu!

Pădurar T. Vasile: Zinaaa!!!

SCENA 4

(Nelly, Pădurar T. Vasile, O voce foarte iritată)

Holul din faţa apartamentului domnişoarei Nelly.

Pădurar T. Vasile (disperat): ...Cum cine sunt, Nelly?! P.T.V! P.T.V! P.T.V! (bate în limbaj Morse) M-am hotărât să dau răspuns biletului tău de iubire disperată de acum doi ani!

Nelly: La ora asta?!… Sigur?! Sper cǎ nu e o glumǎ... Dacă m-ai fi anunţat din timp, poate aş fi reuşit să găsesc pân-acum cheia. Nu a sufletului, dragǎ, a casei... Dacă m-ai fi anunţat, n-ai mai fi trebuit sǎ stai în spatele uşii ǎsteia groase de tablǎ, plinǎ de încuietori unicat, care mai de care mai zdravene... La ora asta?! De ce mǎ pui, puiule rătăcitor, în situaţii din astea delicate? Ai uitat cǎ s-au inventat, între timp, telefoanele? De ce nu m-ai anunţat? Aşa ar fi fost, aşa e frumos!

Pădurar T. Vasile (cu o umbrǎ de-ndoialǎ): Eşti singurǎ, Nelly?!

Nelly: Mǎ jigneşti! Cum sǎ fiu singurǎ?! Sunt cu mine!

Pădurar T. Vasile: Bine, te cred. Am... am venit la tine ca la o doctoriţǎ de suflete.

Nelly: Ete-na! Şi când te duci la un doctor, nu-ţi faci înainte cu nouă luni o programare?

Pădurar T. Vasile (cu douǎ umbre de-ndoialǎ): Spune-mi, ce sǎ fac? S-o sparg?! Să chem pompierii?!! Un instalator?! Asta e! Cunosc pe cineva care are un aparat de sudură foarte performant...

Nelly: Doamne fereşte, P.T.V! Vrei să trezeşti chiar tot blocul ăsta de “urechişti?! Există un milion de alte, mult mai bune, mai civilizate şi mai eficiente soluţii.

Pădurar T. Vasile: Da?! Spune-mi doar una dintre ele.

Nelly: Sunt derutatǎ, nu ştiu… Înţelege, dragule, că am avut o zi agitată la birou, o zi în care mi-am fǎcut de patru ori unghiile; nu ştiu aşa, tam-nisam, pe unde le-am rătăcit, pe unde să le mai caut. Aşa sunt eu tot timpul distrată, de la stres... Mi-am pierdut conştiinţa. Întoarce-te şi tu peste vreo trei-patru ceasuri, poate ai noroc să-mi amintesc...

Pădurar T. Vasile (cu toate umbrele de-ndoialǎ): Unde dracu’ să mă plimb, Nelly, la ora asta, pe vremea asta câinoasǎ?! Nici submarinele nu mai circulă!

Nelly: Oriunde te duc ochii, numai nu aici în faţa uşii mele încǎpǎţânate. Mergi la popice şi joacă-te cu bilele, ca orice bărbat care simte nevoia de o pauzǎ... Sunt o femeie respectabilă care îşi construieşte din greu imaginea, mă cunosc toţi cum mă chinui pentru asta... Ce, vrei să afle toţi de iubirea noastră neîmpărtăşită nici mǎcar de mine?!

Pădurar T. Vasile (aburit total): Da, da, da, da! Nu am nevoie de nicio pauzǎ. Nu simt nevoia de nicio pauzǎ. Am venit la tine ca la o doctoriţǎ de suflete… Nelly!!!

O voce foarte iritată (plinǎ de modulaţii): Dragă, credeam cǎ eşti la baie! Cu cine faci, dragă, conversaţie prin uşǎ la ora asta?! Lasă-mă să mă uit, dragă, pe vizor! Cine e nătărăul, dragă; cine e dobitocul care te deranjează, care ne deranjează flotările de la ora asta?! Îi sparg faţa, dragă! Îi crăp capul cu servieta mea diplomat, plină cu ştampile de bronz!

Nelly: Lasă-l, dragule, în pace, e un cerşetor romantic... ăştia n-au dreptul să trăiască, dragule?

O voce foarte iritată: Noaptea nu, ziua da, dragă! La ora asta, dragă?! De când lucreazǎ milogii în ture, dragă?! Cerşetorii mei vin numai sâmbăta, dragă, la prânz. O datǎ la doi ani, dragă... Eu i-am educat aşa... Culmea! La ora asta, dragă?!

Nelly: La orice oră! Te rog să nu mă mai superi, dragule! Nu uita cǎ eşti temporar în casa mea; ş-apoi fiecare cu cerşetorii lui abonaţi! Pentru tine aş fi în stare să mă arunc în foc! Încearcă-mă, dragule! Hai până la aragaz, hai pânǎ la cuptorul cu microunde! Dacă nu mă crezi, dragule, coboară până la maşină şi adu canistra de benzină Premium 95 din portbagaj. Serios. Scrum mă fac pentru tine. Uite, pentru tine, sunt gata sǎ-mi bag o furculiţǎ în palmǎ. Adu furculiţa ruginită din set sǎ te convingi! Ai înnebunit, dragule, lasǎ papucii, era doar o figurǎ de stil! Vorbeşte mai încet, dragule! Întoarce-te în pat, dragule! Dragule!!!

O voce foarte iritată: Mai vii?!

Pădurar T. Vasile (umbrit de-o presimţire sumbrǎ): Cu cine te cerţi, cu cine vorbeşti, Nelly?!

Nelly: Cu cheile mele inteligente, cu cheile mele dragi pe care nu le mai gǎsesc! Cu gândurile, cu părerile mele, cu ispitele!

Pădurar T. Vasile: Ispitele?! Ce ispite?!

Nelly: Orice cǎlugǎriţǎ onorabilǎ trebuie sǎ treacǎ prin ispite!

Pădurar T. Vasile: Nu “prin”, dragǎ, ci “peste”... Atunci, în cazul ăsta, îţi recomand să-ţi ţii părerile, să-ţi ţii gândurile numai pentru tine. Ispitele putem sǎ le-mpǎrţim.

Nelly: Cine mǎ iubeşte nu mǎ are, iar cine mǎ are nu mǎ meritǎ... Bun sfat. Întoarce-te, totuşi, peste două ceasuri! Cât sǎ pot sǎ reuşesc sǎ le alung! …Ai înţeles?

SCENA 5

(Nelly, Pădurar T. Vasile)

Peste două ceasuri. Dormitorul domnişoarei Nelly.

Pădurar T. Vasile: În sfârşit! În sfârşit! Ai estimat foarte corect, ca un geniu al matematicii poetice. Nici nu poţi sǎ-ţi închipui: cele douǎ ceasuri au trecut aşa de repede, ca douǎ vieţi lipsite de bucurii! Eşti atât de punctualǎ, eşti atât de bunǎ! Îmi vine sǎ-ţi sǎrut toate cheile, dar mai ales cea principalǎ, cea care deschide paradisul! Nu ştiu cum de mi-a venit sǎ te sun tocmai pe tine din tot oraşul ǎsta imens. Nici nu credeam vreodatǎ cǎ eşti atât de sǎritoare, Nelly! Eşti o adevǎratǎ femeie-purice, Nelly!

Nelly: Nici eu, cu toate cǎ ne cunoaştem de ceva timp, gelosule... Totuşi, deoarece eşti ceva mai matur decât mine, puteai sǎ-ţi dai seama ceva mai de mult de... performanţele mele extraprofesionale. (cu avânt revoluţionar, dând cu nucile-n perete) Te iubesc, P.T.V! Cine nu te iubeşte, nu te meritǎ!

Pădurar T. Vasile (luat total prin surprindere): Chiar aşa!!! Eşti chiar mai subtilǎ decât nevastǎ-mea (şi ca secretarǎ şi ca nevastǎ!); şi ştii sǎ gǎteşti un ceai doar cu apǎ de canal şi resturi de detergenţi, atât de grozav... (strǎnutǎ fǎrǎ rezerve) Ce zic eu, nici nu se comparǎ ceiuţul ei leşios cu transparenţa spumoasǎ a ceaiului tǎu... Chiar şi rǎzgâiata de Chichi îţi multumeşte pentru gǎzduire. În numele ministrului nostru; în numele, bineînţeles, al MFAS-ului.

Nelly: Vasile! Sunt apretatǎ toatǎ de solemnitatea momentului! Nu ştiu ce anume te-a determinat, dar bine cǎ, în sfârşit, te-ai hotǎrât sǎ mǎ abordezi atât de platonic... Te iubesc, Sile!

Pădurar T. Vasile (uitându-se cu groazǎ pe fereastrǎ): Idem, Nelly! Idem! (se aud zgârieturile în uşă ale ciobănescului Scorillo din camera alăturată)

Nelly: Scorillo, fiule, ai puţină răbdare, acum mămica ta e puţin ocupată cu musafirii nepoftiţi, cu “tǎticul de rezervă”... Fii cavaler! Las-o pe domnişoara Chichi sǎ se odihneascǎ. Sǎraca, a schimbat trei case, doi stǎpâni şi patru anotimpuri într-o singurǎ zi. Cine ştie ce-o mai aşteaptǎ pânǎ dimineaţǎ... Mergem, cum să nu mergem cu bǎieţelu’ afară, numai că nu acum, mai aşteaptǎ... Mai întâi, musafirii. Şi ei au stat la rând. Fii băiat cuminte! Ţine-te! Te iubeeesc!

Pădurar T. Vasile: Pe cine? Pe matahala asta de Scorillo sau pe mine?

Nelly: Nu te lega de “micuţ”, P.T.V., gelosule. Pe amândoi, dar pe tine altfel, cu totul altfel. Pe el îl văd atât de rar (datoritǎ evident orelor suplimentare neplǎtite la justa lor valoare), pe tine atât, atât de des. Pe el îl spǎl, pe tine încǎ nu. Sǎ nu crezi cǎ ursuzul de Ghearǎ te-a chemat chiar aşa din proprie iniţiativǎ. Eu i-am sugerat sǎ te abordeze, eu i-am sugerat sǎ te însǎrcineze... Înţelege că te iubesc, mai ales de când am aflat cǎ eşti însurat, nefericit în dragoste şi gata sǎ urci definitiv pe scarǎ!

Pădurar T. Vasile: Înţeleg, cum să nu înţeleg, că doar sunt birocrat nu idiot. Vasile Extra-Scǎrarul. Ah, mă obosesc repetiţiile... Şi euuu! Şi euuu! Şi euuu!

Nelly (în culmea extazului): Te iubeeesc, Sile! Te iubeeesc, P.T.V.! De când te iubesc, Sile, am slǎbit cu douǎ kile! (se aud lătrăturile virile ale ciobănescului Scorillo din camera alăturată şi lǎtrǎturile delicate ale lui Chichi din coşul de la marginea patului)

Pădurar T. Vasile: Chichi! Sst! Încetează, dragă Nelly, vrei să audǎ vecinii, mai ales cuplul ăla de surzi fanatici, de iubirea ta... noastră tainicǎ şi plinǎ de nǎbǎdǎi nǎbǎdǎioase?

Nelly: Toţi, lumea întreagă, plus cei din America de Sud, din Cǎlmǎţui, Valea Sǎrii şi Triunghiul Bermudelor să ştie de ce nutresc pentru tine, pentru ce nutresc, de sentimentele mele neprihănite şi dezinteresate... Ieri noapte am visat cum stǎteai în genunchi în faţa mea.

Pădurar T. Vasile: Probabil îmi cǎzuse portofelul.

Nelly: Da’ de unde. Tocmai mǎ cereai de nevastǎ.

Pădurar T. Vasile: Eresuri. Chiar c-ai visat. Mintea ne joacǎ tot felul de feste! Hai sǎ închidem, odatǎ, lumina!

Nelly: Ştii ce? Pentru tine aş fi în stare să mă arunc în foc! Încearcă-mă! Hai până la aragaz, hai pânǎ la cuptorul cu microunde! Dacă nu mă crezi, coboară până la maşină şi adu canistra de benzină Premium 95 din portbagaj. Serios. Scrum mă fac pentru tine. Uite, pentru tine, sunt gata sǎ-mi bag o furculiţǎ în palmǎ. Adu furculiţa ruginită din setul de inox ca sǎ te convingi.

Pădurar T. Vasile: De ce atâta grabă? Toate hainele mele sunt ude... N-am închis un ochi toată noaptea... Nelly, te cred, dragă, te cred! Hai sǎ închidem, odatǎ, lumina! Cum o să apar la birou cu ochii ăştia bulbucaţi?

Nelly: Sătule! Dacă voiai să dormi, trebuia să rămâi lângă nevastă-ta aia şleampătă care sforăie ca o centrală de cartier cu cazanul fisurat. Da, da, lângǎ scorpia recidivistǎ.

Pădurar T. Vasile: Te rog, Nelly, să n-o băgăm pe Zina în afacerea asta. E totuşi, deocamdată, chiar dacǎ nu-nţelege, chiar dacǎ se comportǎ ca o sorǎ vitregǎ, soţia mea cu acte în regulă...

Nelly: Tocmai de aia. Cum să n-o băgăm? De ce să n-o băgăm, cu tot cu patalama? Nu mă meriţi! E clar, nu mă meriţi cu toate intervenţiile mele! Adu furculiţa ruginitǎ! ...Adu satârul! Adu antraxul şi cǎpuşa! Adu flexul!

Pădurar T. Vasile: Ba te merit, cum să nu te merit. Fiecare dintre noi are ceea ce crede cǎ merită… Hai sǎ închidem, odatǎ, lumina! Te rog!

Nelly: Şi atunci, de ce vrei să dormi?! De ce vrei sǎ te usuci?! De ce vrei sǎ ne uitǎm pânǎ în zori pe Animal Planet?!

Pădurar T. Vasile: Ca sǎ fiu uscat... Ca să visez că mǎ trezesc din vis... Ca să visez că te merit deplin! Nelly, militanta mea, înţelege: îmi picǎ ochii în gurǎ de somn şi am o foame de nu pot sǎ te-aud...

Nelly: Vasileee! Sileee!

Pădurar T. Vasile: O, nu! Nu, iar!

Nelly: Ce “o, nu”?!

Pădurar T. Vasile: ONU, dragǎ, ONU! Vorbeam de Organizaţia Naţiunilor Unite!

Nelly: Da, ai început sǎ delirezi. Nesatisfǎcǎtor. Uitasem câ niciodatǎ n-ai putut sǎ treci de cifra cinci, P.T.V, niciodatǎ. La demisol, la falsul, etajul ǎla ai sǎ rǎmâi, nealpinistule.

Pădurar T. Vasile: Dorinţa de escaladǎri, de înǎlţimi (ca şi rǎul de ele), sǎ ştii cǎ existǎ. Cu Zina n-am reuşit niciodatǎ sǎ trec de nivelul doi şi totuşi n-am primit pânǎ acum, niciun reproş, niciun calificativ nesatisfǎcǎtor, numai F.B-uri... E mulţumitǎ cu ceea ce crede cǎ are.

Nelly: Eu nu sunt intelectualǎ cu sapǎ ca ea. Eu am terminat contabilitatea primarǎ. În rest, am avansat datoritǎ aptitudinilor proprii şi personale, fǎrǎ alte arsenale… Dacǎ tu eşti jumǎtatea mea, vegheazǎ! Pe locuri!

Pădurar T. Vasile: Sunt gata?

Nelly: Ştart! (sic!); (se aud lătrăturile delicate ale ciobănescului Scorillo din camera alăturată şi lǎtrǎturile virile ale lui Chichi din coşul de la marginea patului)

Pădurar T. Vasile: Chichi, fetiţo, nu începe şi tu! Nu vezi cǎ suntem într-o tulburǎtoare şi strǎveche dilemǎ? Nu vezi cǎ rezolvǎm integrame mayaşe?

Nelly: Gata, Scorillo, am înţeles. Îţi dau drumul sǎ ieşi singur, cǎ mǎmicuţa ta e puţin ocupatǎ cu musafirul într-o complexǎ dezbatere filozoficǎ. Şi dacǎ-mi promiţi cǎ ai sǎ fii cavaler, o lǎsǎm şi pe Chichi sǎ te însoţeascǎ... Nu-i aşa?

SCENA 6

(Gheară, Pădurar T. Vasile, Nelly)

La prima oră. Cabinetul ministrului Gheară.

Gheară: Uitǎ-te, tinere, în ochii mei! În fiecare dintre noi existǎ un secret pe care nu-l putem destǎinui nici mǎcar duhovnicului, nici mǎcar unei putrede scorburi de salcie, nici mǎcar unui greiere confuz... Tu ce secret ai, tinere, pe care nu-l poti împǎrtǎşi? Te simt, te simt... Ce te roade, omule?! ...Mie, te asigur, poţi sǎ mi-l destǎinuieşti... Doar...

Pădurar T. Vasile: Pǎi...

Gheară: Ai sau n-ai?... Te asigur cǎ orice nǎzdrǎvǎnie îmi vei debita urechilor mele clǎpǎuge, nimeni şi nimic din lumea asta nu mǎ va face s-o mai rostesc şi altcuiva... Jur! Mormânt, doar mǎ cunoşti! (fredoneazǎ “inspirat”) “Între noi sǎ nu mai fie/ Decât flori şi...” Şi?! Şi?! Şi?!

Pădurar T. Vasile: ARMONIE!!! ARMONIE!!! ARMONIE!!! (febril, de parc-ar fi aşteptat acest moment de când lumea) În fiecare noapte, în fiecare zi, visez cum un iepure uriaş şi pufos mǎ mângǎie, cu tandreţe, pe creştet...

Gheară: E-te-te! Taman acolo?!

Pădurar T. Vasile: Taman acolo. Chiar acolo.

Gheară (grav): Aha! Escrocule! Te-am prins!... Înţelegi acum de ce te-am chemat, domnule Cutărescu? Înţelegi?

Pădurar T. Vasile: Foarte nu înţeleg, Teo. De fapt, nu înţeleg nimic. Eu sunt mic, nu ştiu nimic.

Gheară: Ce “Teo”? Care “Teo”?! Io-te-te la el. S-a suit purceaua în salcie. Pentru tine, Cutărescule,  n-am fost, nu sunt şi nu voi fi niciodată decât “Domnul Ministru Gheară”! Ai înţeles?

Pădurar T. Vasile: Am înţeles prin pricepere, prietene Teoharie. Tocmai eu să nu te înţeleg. Mai rămâne ca să mă înţelegi şi tu... Aşa e democratic.

Gheară: Prietene?! Asta e şi mai şi!!! Tutuieli?! Fă-ţi un control gospodăresc... la cap. Democraţia nu este nicidecum o vorbǎ inventatǎ de cei puternici. Nu obişnuiesc defel să leg prietenii cu subalternii. Ce credeai?! Unicul prieten al lui Gheară e chiar Gheară, însuşi Gheară. Doar Gheară, reţine.

Pădurar T. Vasile: Exact, dar exact cum am visat toată noaptea trecută. O pereche de gheare prietenoase cântând sincopat pe jugulara mea. Şi doar m-a avertizat Iepurele... Ce ai să-mi mai reproşezi? Pardon, ce-aveţi să-mi mai reproşaţi, domnule Ministru Gheară?

Gheară: Existenţa ta indecent de mǎruntǎ, Cutărescule... Apetenţa ta pentru scări, mai ales pentru cele rulante, pe care nu trebuie să depui niciun soi de efort. Teoria Big Bang-ului, ipoteza atomului primordial, cromozomii bifurcaţi, migraţia rromilor... Şi multe alte sute de mǎrunţişuri.

Pădurar T. Vasile: De Darwin nu aveţi să-mi spuneţi chiar nimic?

Gheară: Încă mai joacă creier de furnică ăla?! Scuze. Nu prea mă pricep la fotbaliştii de duzină. Specialitatea mea de bază, religia mea e ştiinţa. Ştiinţa pură şi impură. Cifre, nume şi date. Conspiraţii şi teorii. Trist, trist, dar adevărat... Spune-mi, dacă nu sunt indiscret, ce făceai la patru azi noapte?

Pădurar T. Vasile: La patru?!

Gheară: Da, da, la patru!... Dormeai cumva?

Pădurar T. Vasile: Pe rupte. Şi eu ca tot omul, stăteam şi dormeam tun lângă “Cutăroaia”... mea încercând sǎ rezolv în subconştinet problemele nerezolvate de serviciu. Repetam codurile.

Gheară: Şi domnişoara Chichi?

Pădurar T. Vasile: Dormea şi ea, bineînţeles, cu blǎniţa ei imaculatǎ de mieluşea şi cu picioruşele sus, tot pe rupte, încercând sǎ nu rezolve nimic,... În coşuleţul ei, lângă patul... nostru... matrimonial... Mârâia foarte mulţumită... Extrem de mulţumită că n-o deranjează nimeni important...

Gheară: Minţi!

Pădurar T. Vasile: Mint?! Sigur cǎ mint, sǎ trǎiţi, sǎ înfloriţi!

Gheară: Mda. N-ai tu grijǎ, cǎ înfloresc oricum... Aşa, deci?! Pe ce stradă ziceai că locuieşti, domnule Cutărescu?

Pădurar T. Vasile: Casa cu stropi, strada Disperanţei, la parter.

Gheară: Mda, strada asta să înţeleg că e dincolo de cimitir, lângă hale.

Pădurar T. Vasile: De unde ştiţi?! De asta se şi cheamă strada Disperanţei. Ştiţi, cine nu speră, disperă ori în cel mai bun caz, se transferǎ într-o altǎ emisferǎ... E celebrǎ strada asta, a apǎrut chiar şi într-un videoclip... Ta-ra-ra-ra, ta-ra-ra-ra, ta-ra-ra-ra!

Gheară: Ta-ra-ra-ra, ta-ra-ra-ra, ta-ra-ra-ra zici?

Pădurar T. Vasile: Ta-ra-ra-ra, ta-ra-ra-ra, ta-ra-ra-ra! Cu accent pe a.

Gheară: Mda... Atunci, poţi să-mi explici şi mie cum se face că, exact cam la aceeaşi oră, dar exact cam la aceeaşi oră, numai cǎ pe strada Pansamentelor, în timp ce-l conduceam cu maşina pân-acasǎ, dup-acel antrenament solicitant, pe talentatul, drǎgǎlaşul si tânǎrul profesoraş de sport, Amore Mio...

Pădurar T. Vasile: Parcǎ ieri, spuneaţi de-o aventurǎ cu o profesoarǎ de muzici neconvenţionale... Tţ! Aţi renunţat la muzicǎ în favoarea sportului?!

Gheară: Nu mǎ-ntrerupe, ţǎrane! Nu mǎ-ntrerupe! Poţi să-mi explici şi mie cum se face că, exact cam la aceeaşi oră, dar exact cam la aceeaşi oră, numai cǎ pe strada Pansamentelor, în timp ce-l conduceam pe... în timp ce-o conduceam pe… cine trebuia sǎ conduc, am zărit-o preţ de câteva clipe pe nefericita de Chichi (da, da, chiar pe ea!) însoţită prin noroaie de un foarte fioros dulău ciobănesc cât masa...

Pădurar T. Vasile: Ah, Scorillo!!! Am bǎnuit eu ceva! Şi doar mi-a promis! E clar, nu trebuie sǎ mai am încredere în toate animalele.

Gheară: Ce bâigui ?! Scorillo, ce Scorillo, care Scorillo?!

Pădurar T. Vasile: “Decebalus per Scorillo”... Ştiai, domnule ministru Gheară, ştiaţi că expresia de pe celebra inscripţie nu înseamnă, aşa cum s-a crezut eronat pân-acum, “Decebal, fiul lui Scorillo” ci, conform prof. Cutǎrici, “Creat pentru casa lui Decebal”?

Gheară: Insensibilule! Nu ştiam cǎ vorbeşti cu morţii! Spiritistule, dar tu eşti chiar deloc atent la cele ce-ţi spun?! Eu îţi povesteam despre nefericita de Chichi pe care ţi-am încredinţat-o cu atâta încredere; despre martiră nu despre satirǎ...  Minţi!

Pădurar T. Vasile: Mint?! Sigur cǎ mint, sǎ trǎiţi! Ba da, dar tot nu mă pot abţine să nu mă gândesc la moşii şi strămoşii noştri. Conform prof. Cutǎrici...

Gheară: Nenorocitule, spune-mi cum ai putut să-i faci una ca asta adoratei mele căţeluşe, s-o laşi nesupraveheatǎ, cum ai putut s-o laşi pradă instinctelor şi bestiei?!

Pădurar T. Vasile: Scorillo nu e...

Gheară: Lasă-mă cu istoria, Pǎcurar!

Pădurar T. Vasile: Pǎdurar!

Gheară: Reţine! Eu sunt un om de ştiinţă. Ştiinţă pură şi impură. Nu mǎ mai contrazice. Cifre, nume şi date alambicate. De asta mǎ şi ocup de Ministerul Focurilor Atent Stǎpânite. Da, da, MFAS-ul. Conspiraţii şi teorii, nu fantasmagorii. Trist, trist, dar fals de adevărat...

Pădurar T. Vasile: Permiteţi? O fi fost o altă Chichi... Sora ei geamănă, Michi...

Gheară: Nu mă-nnebuni! Geamănă, ai?! Atunci de ce, după ce mi-ai înapoiat-o, i-am găsit urechiuşele astupate cu dopuri de noroi de am crezut, în primele clipe, că a surzit sărăcuţa... Privirea ei era foarte schimbată încât nici nu m-a mai recunoscut din primul moment, aşa cum făcea ea de obicei, ci a început să mă latre aşa cum numai la femeia de casă când îşi schimbă halatul, numai la cerşetorii care sunǎ sâmbetele la uşǎ are obiceiul... Să nu cumva să ai curajul să-mi spui că tu şi soţia ta locuiţi într-o mocirlă... Pângăritorule de blǎniţe!

Pădurar T. Vasile: Eu nu... Scorillo!

Gheară: Văd că nu încetezi să-ţi baţi joc de mine, da? Spiritism, da?! Lasǎ cǎ-ţi arǎt eu cine sunt eu! (apasă energic pe un buton roşu al unei viguroase sonerii de macara)

Nelly (apǎrând prin teleportare româneascǎ): Vă ascult cu sfinţenie, domnule ministru Gheară!

Gheară: Spune-mi, îl cunoşti cumva pe individul ăsta impertinent, pe individul ǎsta ratat, pe viermele ǎsta de sfeclǎ?

Nelly (interpretând perfect): Nu l-am văzut în viaţa mea, domnule ministru Gheară! Nu am obiceiul sǎ urmǎresc cu binoclul rataţii de profesie... Vă ascult cu sfinţenie filialǎ, domnule ministru Gheară!

Gheară: Ştii cumva unde locuieşte? Ţi-a spus cumva cineva de la “Resurse Umane” cǎ are domiciliul stabil pe strada Disperanţei, lângǎ cimitir?

Nelly: Nu şi nici nu mǎ intereseazǎ periferiile. Faptul cǎ eu locuiesc într-un cartier decent, pe strada Pansamentelor, lângǎ Arc, mi-e suficient, arhisuficient... Vă ascult ordinele ordonate, domnule ministru Gheară!

Gheară: Minţi!

Pădurar T. Vasile: Minţi!

Nelly: Mint?! Mint! Sigur că mint în timp ce vă ascult, domnule ministru Gheară! Niciodatǎ n-am putut face bine douǎ lucruri în acelaşi timp... Poate din cauza asta. Sigur din cauza asta.

Pădurar T. Vasile: Aşa!

Gheară: Aşa?!

Nelly: E a... e a doua oară când îl văd pe acest... individ, de care nu mă leagă absolut nimic... Prima oară în viaţa mea când l-am vǎzut a fost exact acum un sfert de oră când a intrat la dumneavoastră în cabinet, trecând ca vodă prin lobodă, fǎrǎ sǎ lase nicio pungǎ de cafea, fǎrǎ sǎ salute cu o orhidee sǎlbaticǎ prin faţa biroului meu... Caz unic în istoria ministerului… Jenant. Foarte jenant.

Gheară: Frumos, foarte frumos, duduie Nelly! Alfabetizeazǎ-l! Învaţă-l să-şi scrie, foarte caligrafic, demisia din ministerul mieu, din oraşul mieu, din ţara mieu... (sic !)

Pădurar T. Vasile: Se spune corect: “ţara mea”.

Nelly: De când? (realizând) ...Scuze!

Gheară: N-are a face, pricăjitule; “ţara mieu” n-a fost niciodată “ţara mea”... Ai înţeles?

SCENA 7

(Pădurar T. Vasile, Nelly)

Anticamera cabinetului ministrului Gheară.

Pădurar T. Vasile: E ireal... Pişcǎ-mǎ!!! Nu mi se poate întâmpla tocmai mie. Nu pot să cred.

Nelly: Relaxeazǎ-te! Nici eu nu pot să cred cǎ încǎ nu crezi, necredinciosule neepilat.

Pădurar T. Vasile: Toate jurămintele tale duduitoare, declaraţiile de pe lustrǎ, insistenţele de sub cearşaf, repetiţiile de la duş... Azi noapte păreai foarte convingătoare... magistralǎ; de parcǎ tocmai îţi susţineai doctoratul la Sorbona... “Allons enfants de la Patrie!” ...Ţi-am dat chiar un zece cu felicitǎri, pentru concludenţǎ...

Nelly: Mǎ pricep la manipulǎri, nu? Eu, cu indulgenţă, ţi-am acordat doar o notă de trecere, diletantule... Asta e viaţa! Ai o respiraţie foarte scurtǎ... Am pariat, naiba ştie de ce, pe armăsarul necâştigător.

Pădurar T. Vasile: Mai ai încă un zece, cu plus: “Nu l-am văzut în viaţa mea, domnule ministru Gheară, credeţi-mă! Nu am obiceiul să urmăresc cu binoclul, prin subsoluri pline de vaselinǎ, rataţii de profesie...” I-ai curǎţat admirabil zeroul dintre fese.

Nelly: Doar nu era să cădem amândoi peste balustradă. Nu intra în calcule, în prognozele mele pe termen scurt, mediu şi lung. A trebuit sǎ mǎ sacrific... Asta e viaţa, repetente! De unde era să prevăd nefireasca idilǎ dintre Chichi şi Scorillo, doar nu sunt Mafalda? De altfel, nici nu am binoclu ci doar o lupă filatelică cu care-ţi contemplu Capul de Bour. Primeşte un sfat: trebuie să semnezi neapărat în colţul din dreapta, jos. Discret şi fǎrǎ vâlvǎ.

Pădurar T. Vasile (înfiorat): Condamnarea mea la moarte?! ...Demisia?! Pentru ce? Cu ce-am greşit?

Nelly: Bunǎtatea se pedepseşte pe lumea asta, rǎutatea pe cealaltǎ.

Pădurar T. Vasile: Şi eu care credeam...

Nelly (sec): Da’ ce-ai fi vrut? Înǎlţarea la ceruri?! Fiecare cu steaua lui de tinichea. Asta e viaţa! Am pariat, nu ştiu, nu ştiu de ce, pe armăsarul necâştigător care, de la hipodrom, va lua direct drumul fabricii de salamuri uscate. Iam-iam-iam!... Şi doar mi-a atras atenţia mama că semăn cu ea, că sunt o proastă care se încurcă cu tot soiul de neisprăviţi.

Pădurar T. Vasile: Tu?! Nu eşti proastă. Nicidecum. Nu te supraaprecia

Nelly: Nu?! Mulţam. Acum că o spui tu, mă simt mult mai confortabil.

Pădurar T. Vasile: Eşti doar o ticăloasă de duzinǎ.

Nelly: Ce fericită mă simt că nu mă consideri o proastă. Sunt atât de fericită încât am să-i cumpăr virilului Scorillo o gleznă de caracatiţă.

Pădurar T. Vasile: M-ai convins. Nu eşti nici ticăloasă. Nicidecum. Pentru asta îţi trebuie un minimum de inteligenţǎ.

Nelly: Ne-proastǎ, ne-ticăloasǎ, mi-ai dat totuşi doi de zece. Ai luat-o, ţepeluş! Ţeapǎ, da, ţeapǎ! Sunt atâţia de Pădurar T. Vasile în ministerul nostru care de-abia aşteaptǎ sǎ urce pe scarǎ... Curaj, gǎinǎ, cǎ te tai! Curaj, semnează, băiatule!

Pădurar T. Vasile: Aici?

Nelly: Sigur cǎ da... Din acest moment aparţii, iubiţel, pe deplin, trecutului... Dǎ-mi cheile, predǎ-mi toate cheile şi cartelele de acces! Ia-ţi boarfele slinoase şi pişc-o pe unde vezi cu ochii! Batista, poţi   s-o pǎstrezi...

Pădurar T. Vasile: Pentru ce ?!

A   C   T   U   L      I I

SCENA 1

(Pădurar T. Vasile, Vagabondul fericit)

O bancă de tip nou din parcul Libertăţii.

Vagabondul fericit: Bă, loază! Dă-te, bă, d-aci!

Pădurar T. Vasile: Ceee?!

Vagabondul fericit: Tu nu ştii cǎ asta e banca 11? Cară-te, până nu-ţi sparg botu’!

Pădurar T. Vasile: De ce?!

Vagabondul fericit: De aia, cǎ sunt rupt! Plimbă ursu’ !

Pădurar T. Vasile: De ce?!

Vagabondul fericit: De lanţ!... Comentezi ?! Fă paşi!

Pădurar T. Vasile: Unde îmi sugerezi să mă duc?

Vagabondul fericit: Cu satelitu’! De unde-ai venit, naşparliule!

Pădurar T. Vasile: Serios?! Du-te tu acolo... Crede-mă, chiar cǎ n-am chef! (se întinde cǎscând feroce)

Vagabondul fericit: Bă, tu eşti chiar diliu?! Bă, tu n-ai pic de respect?! Ştii cine sunt eu?

Pădurar T. Vasile: Nu. Dar tu ştii cine sunt eu?

Vagabondul fericit (sincer derutat): Nu.

Pădurar T. Vasile: Atunci, cred cǎ suntem chit.

Vagabondul fericit: Cine-ai spus cǎ eşti?!

Pădurar T. Vasile: Neica Nimeni!

Vagabondul fericit: Sunǎ cunoscut... Cineva e “cineva”, dar altcineva nu-i “cineva”?! Asta e banca mea, înţelegi? Banca tare pe care am fost conceput din eroare! Banca 11! Scurt pe doi! Hai, că-mi dă cu virgulă !… N-auzi ?! Cară-te, ţi-am zis!

Pădurar T. Vasile: Unde?

Vagabondul fericit: Cum unde? Acasă la tine... Dupǎ cât eşti de slab de înger, sigur că eşti aşteptat cu o ciorbă reîncălzită de către o nevastă clonţoasă, grasă şi puturoasǎ... Acum, eşti acasă la mine, la locuinţa mea de lux. Violare de domiciliu! Sesizezi gravitatea?

Pădurar T. Vasile: Ceee?!

Vagabondul fericit: Cum ai auzit. Banca asta 11 e “acasă la mine” şi nu primesc niciodată musafiri. Acolo unde eşti aşezat, eşti chiar între hol şi bucătărie... Tiii, ai şi uitat să te descalţi! Sesizezi?!

Pădurar T. Vasile: Ceee?!

Vagabondul fericit: Chioromela! De-abia am dat-o cu lac! De-abia am polişat-o! O zgârii! Descalţă-te mǎcar! Nu vezi ce scrie aici?

Pădurar T. Vasile: REZ-ERVA-T  DOR-U! (sic!) ...Să înţeleg că tu eşti Doru?

Vagabondul fericit: Da, da, Doru Ambasadoru... Arăt chiar atât de bǎtrân?! Doru a fost tata. Eu sunt moştenitorul, adicǎ ăla micu’. Prinţişoru’. Un Doru mai scurtuţ.

Pădurar T. Vasile: Şi cum te cheamă atunci?

Vagabondul fericit: Nu ţi-e clar?! Doruleţ, cum să mă cheme!

Pădurar T. Vasile: Păi şi, dacă tu eşti aşa cum zici - adică “moştenitorul”, n-ar trebui să schimbi numele de pe proprietate, sǎ-l reactualizezi?

Vagabondul fericit: Bună idee, însă, ştii ceva, am o mică jenǎ. Nu prea am biştari pentru notar, de fapt nu prea am niciun fel de biştari. Strâng bani pentru nuntǎ, din fiare vechi şi cartoane... Ăştia e tare scumpi şi şmecheri! (sic!)

Pădurar T. Vasile: Da’ de unde. Ajunge şi o declaraţie pe propria răspundere semnată de un martor. O simplǎ foaie de mână.

Vagabondul fericit: Lasă vrăjelile astea de doi bani! Nu înţelegi, fraiere?! N-am foaie. N-am martor. Doar Cerul mi-e martor. Nu vezi că plânge de mila mea?

Pădurar T. Vasile: Vǎd, Doruleţ... Aici, pe pământ, eu sunt martorul tău. Necondiţionat. (scrie o declaraţie scurtă pe un şerveţel umed) Semnează aici! Gata! De azi înainte eşti proprietar cu acte în regulă. (adaugă un “LEŢ” după “DOR-U”)

Vagabondul fericit: Ha, ha! Nu mai sunt ilegalist. Boschetari din toate zǎrile, uimiţi-vǎ! …Să mai aibǎ curajul sǎ vină gardianul ăla cu burtă şi mapă de la primărie şi sǎ scuipe pe bancǎ! Cum apare, cum îi pun în faţa lui acră actu’ meu sfânt de propetate (sic!)!... Ştii ce? Nu eşti chiar un băiat rău. Eşti un ‘telectual! Te-am judecat greşit, frate, frate, frăţiorul meu; din cauza hainelor tale negre cu dungǎ impecabilǎ! Ai însoţit vreo “rǎciturǎ”? ...Ai participat cumva la una bucatǎ înmormântare?

Pădurar T. Vasile: Da, la propria mea înmormântare. Mulţi s-au oferit să mă ajute, sǎ punǎ umǎrul. A decurs foarte rapid, atǎt de rapid încǎt nici nu mi-am dat seama de cauza anunţatǎ a decesului. Cel mai frumos a fost duduitul bolovanilor uscaţi pe sicriul de tablǎ... ca o stenogramǎ pentru eternitate, ca tunetele din Apus de soare... Mai lipseau artificiile.

Vagabondul fericit: Ce norocos! Şi mort şi cu stenogramǎ! Trebuie să fii foarte obosit dupǎ atâtea feţe prefǎcute, dupǎ atâtea bârfe şi cântǎri pe nas... Hai, să trecem în sufragerie! Nu, nu te mai descǎlţa... sǎ nu se crape lacul! Nu se cuvine unui mort sǎ stea în picioare. Întinde-te ca baştanii! Fac cinste de casă nouă! Stai să văd ce mai am în frigider. (scoate o sticlă de ceva suspect de tulbure dintr-un buzunar interior) Stai aşa! Dacă respect pe cineva, atunci chiar îl respect. Am şi pahare de unică folosinţă de la Starea Civilǎ din capǎt. Nu cred că sunt folosite decât de maximum treizeci-patruzeci de ori.

Pădurar T. Vasile: Aşa primire mai rar. N-ar trebui sǎ aprindem o lustrǎ?

Vagabondul fericit: Ba da! (se aprinde luna dodoloaţǎ, doar de la un simplu pocnit din degete)

Pădurar T. Vasile: Noroc! Bancǎ de piatrǎ!

Vagabondul fericit (complice): Să fie! ...Ştii, barosane, care e avantajul la banca asta a mea?

Pădurar T. Vasile: Care?!

Vagabondul fericit: Cǎ nu trebuie sǎ plǎteşti niciun fel de ratǎ la hienele alea. (râde singur) ...Mai radem unul?

Pădurar T. Vasile: Mai! Iunie! Iulie!

Vagabondul fericit: Nu-i aşa cǎ nopţile astea înstelate au gust!

Pădurar T. Vasile: August!

Vagabondul fericit: Auzi? Şi ce ţi-au scris nǎstruşnicii ǎia pe colivǎ?

Pădurar T. Vasile: La mulţi ani, cu chirilice!

Vagabondul fericit: Foarte inspirat. Eu aş mai fi adǎugat: “împreunǎ”... Îţi cam ghiorǎie maţele! Vrei să mănânci ceva proaspǎt?

Pădurar T. Vasile: Nu prea-mi arde... Tot din frigider?

Vagabondul fericit: Nu, din cuptor. Am nişte pateuri. Tot de la...

Pădurar T. Vasile: Lasǎ... Vizitele scurte sunt, cred, cele mai plăcute.

Vagabondul fericit: Mie-mi zici, bǎtrâne, mie-mi zici! Nu sunt vizitat chiar în fiecare zi de cǎtre un mort proaspǎt.

Pădurar T. Vasile: Te invidiez! Vrei sǎ facem schimb?

Vagabondul fericit: De ce?!

Pădurar T. Vasile: De haine, de bǎnci, de identitǎţi...

Vagabondul fericit: Doamne fereşte! Tu eşti ǎla disperatu’, eu nu. Eu sunt un tip fericit. Eu sunt un tip care-şi trǎieşte viaţa din plin. Am cunoscut o femeie adevǎratǎ, pe Gina Fermecǎtoarea; o femeie cu frunze de salcâm ofilite în pǎr, proprietara de drept a bǎncii 19. Desearǎ le împreunǎm. O sǎ avem duplex... Dacǎ vrei, poţi sǎ ne fii naş... Nu, nici vorbǎ de schimb, bǎiatule! Cântǎ la altǎ masǎ! (un alt simplu pocnit din degete şi se aşterne bezna)

Pădurar T. Vasile: Ascultǎ-mǎ, vagabondule fericit! Tu visezi ? …Tu visezi ?

SCENA 2

(Pădurar T. Vasile, O fetiţă cu gentuţă roz şi codiţe)

O gunoişte sinistrǎ, plinǎ de bǎlǎrii.

O fetiţă cu gentuţă roz şi codiţe: Neneee!

Pădurar T. Vasile: Ce cauţi aici, fetiţǎ, la ora asta? ...Mǎmica ta ştie pe unde eşti?

O fetiţă cu gentuţă roz şi codiţe: Neneee!

Pădurar T. Vasile: Ce-i cu tine aici, puiule? Te-ai rǎtǎcit?

O fetiţă cu gentuţă roz şi codiţe: Nene, n-ai văzut-o pe mama mea?

Pădurar T. Vasile: Cum arată, cum arǎta?

O fetiţă cu gentuţă roz şi codiţe: E cea mai frumoasă şi cea mai bună femeie din lume!

Pădurar T. Vasile: Grozavă caracterizare. Exagerǎri datorate vârstei... Trebuie să te previn că aşa ceva nu prea mai există, dragǎ... Vrei sǎ-ţi spun o poveste simplǎ, tristǎ şi emoţionantǎ?

O fetiţă cu gentuţă roz şi codiţe: Desigur, mǎ dau în vânt dupǎ chestii de astea lugubre.

Pădurar T. Vasile: Toate femeile de la A la Z sunt nişte monştri, nişte brontozauri cu poşete scumpe.

O fetiţă cu gentuţă roz şi codiţe: Mincinosule! (începe să plângă) Dacă mamele noastre ar fi nişte monştri, cum crezi că am arăta noi?

Pădurar T. Vasile (încercând s-o dreagă): Sus inima! Nu te contrazic, dar asta e cruda şi trista realitate... Priveşte prin zid! Numai un monstru poate părăsi o fetiţă drăguţă ca o pǎpuşǎ Barbie, în locul ăsta absolut sinistru.

O fetiţă cu gentuţă roz şi codiţe: Răule, răule, răule trist ca un pescǎruş franchist! Epigonule! Locul ăsta sinistru şi plin de bǎlǎrii e chiar creierul tău! ...Realizezi?

Pădurar T. Vasile (netulburat): Vezi viaţa prea în roz cu buline, drǎguţǎ... Poate din cauza culorii tâmpe pe care o porţi.

O fetiţă cu gentuţă roz şi codiţe: Vezi viaţa prea în negru cu dungi, ofticatule... Sigur din cauza costumului tău negru slinos... Răule, răule, răule! …Drogatule!

Pădurar T. Vasile: Nu pot să cred că vă-nvaţă aşa ceva la grădiniţă. Nu înţeleg cum de te-ai putut rătăci. Educatoarea voastră trebuia să vă înveţe ca lumea punctele cardinale, cum să vă orientaţi temeinic cu ajutorul astrelor.

O fetiţă cu gentuţă roz şi codiţe: În afarǎ de englezǎ, la grădiniţă nu ne învaţǎ nimic, nici măcar cum să ne ştergem ca lumea funduleţul. E clar cǎ nu eşti un om normal. Cred că nici măcar nu eşti născut de o mamă. Mama este sudul meu, iar tata e nordul. Ghici, cine e centrul? Asta ştiu sigur... Eu am avut pân-acum şase norduri! De aia sunt puţin derutată.

Pădurar T. Vasile: ...Şase taţi?!

O fetiţă cu gentuţă roz şi codiţe: Şase taţi şi zero fraţi, mai exact!

Pădurar T. Vasile: Baţi câmpii... Cu toţii mai minţim câteodatǎ; exact, dar exact aşa cum respirǎm, dar asta e prea de tot... Eşti româncǎ?

O fetiţă cu gentuţă roz şi codiţe: Pǎi...

Pădurar T. Vasile: Nu minţi, nu eşti româncǎ! De fapt nicio închipuire nu poate să fie român sadea ! Cred cǎ vrei doar sǎ atragi atenţia asupra persoanei tale roz... Hai, nu exagera!

O fetiţă cu gentuţă roz şi codiţe: Sǎ nu îndrǎzneşti sǎ mǎ judeci, altfel ţip cǎ ai atentat asupra mea; cǎ ai vrut sǎ mǎ atragi cu o acadea spiralatǎ într-un tufiş! Dacǎ mǎ mai contrazici mult, am sǎ-mi smulg o mânecǎ! (îşi smulge ambele mâneci) Na! Na! Na! Vrei sǎ ştii care este diferenţa dintre mine şi tine?

Pădurar T. Vasile: De vârstǎ?!

O fetiţă cu gentuţă roz şi codiţe: Diferenţa dintre tine şi mine este cǎ eu am un plan! (îşi sfâşie unul dintre ciorapii cu buline) Dacǎ au sǎ punǎ cuvântul meu împotriva cuvântului tǎu, ia ghici pe cine au sǎ creadǎ. Adevărul care te tot pretinzi sau închipuirea care sunt eu?… Mama a exagerat, nu eu, crede-mă... Nu ştiu ce le tot pune la tot regimentul ǎsta de taţi în ciorbă, de-şi iau toţi tălpăşiţa fără să se mai uite o clipǎ în urmă. Poate din cauza piperului, poate din cauza ardeilor prea iuţi... Vrei sǎ ştii care este diferenţa dintre mine şi tine?

Pădurar T. Vasile: Copilaş galben-de-gras, care e problema ta?

O fetiţă cu gentuţă roz şi codiţe (urlǎ cu braţele-n şold): Vrei sǎ ştii care este diferenţa dintre mine şi tine, coblizanule?

Pădurar T. Vasile: Taci, drǎgǎlaşǎ, nu mai urla cǎ-mi sar toţi nasturii, toate capsele de pe rǎbdare!

O fetiţă cu gentuţă roz şi codiţe: Au-au-au! Au-au-au!

Pădurar T. Vasile: Stooop! (urletele înceteazǎ ca prin farmec) Fetiţă drăgălaşă, ce e cu ursuleţul-pernuţǎ ǎsta din gentuţǎ? Nu cumva eşti fugită de acasă? Nu cumva eşti dusǎ pe câmpii?

O fetiţă cu gentuţă roz şi codiţe: Ba da, exact ca şi tine. Sunt dusǎ… Arǎţi atât de obosit, ca o mumie rujatǎ.

Pădurar T. Vasile: Nu se pune. Cu mine e cu totul altceva. (cu mândrie) Eu am fost alungat!

O fetiţă cu gentuţă roz şi codiţe: Totuna-i! Se pune! Tu de cine-ncerci sǎ fugi?

Pădurar T. Vasile: Nu fug. Merg încet-încet, în pǎdure, pe brǎdet... Calc cu atenţie pe urmele unor ticǎloşi mai mari decât mine care încearcă să mă schimbe… Dar tu, tu de ce, tu de cine fugi?

O fetiţă cu gentuţă roz şi codiţe: De al şaptelea nord. Un nord burtos şi cu chelie care o tot plimbă cu maşina prin pǎduri de stejar pe mama, după ce îmi dau sǎ beau ceai de tei şi mǎ prefac cǎ adorm prin sforǎire delicatǎ...

Pădurar T. Vasile: Ţi-am spus, ţi-am spus că toate femeile sunt nişte monştri?

O fetiţă cu gentuţă roz şi codiţe: Te repeţi... Cum o cheamă pe mama ta?

Pădurar T. Vasile: Parcă mama Pia... cred că Pia, Piua, Paua... Pia trebuie să fie.

O fetiţă cu gentuţă roz şi codiţe: Şi ea te-a părăsit, nu-i aşa?

Pădurar T. Vasile: De fapt, dacă mă gândesc bine, eu am părăsit-o pe ea în momentul în care m-am angajat la nenorocitul ăla de minister.... Gâfâia groaznic. Nu ţinea deloc ritmul.

O fetiţă cu gentuţă roz şi codiţe: Ce urât! Cioclule!

Pădurar T. Vasile: Hai, hai!... Are, avea o pensie destul de bunicică. Poate, putea sǎ-şi permitǎ sǎ-şi cumpere o pâine la douǎ-trei sǎptǎmâni... Era, este destul de fericitǎ, mai ales când îi venea sǎ-şi plǎteascǎ curentul... Se descurcă, se descurca destul de bine...

O fetiţă cu gentuţă roz şi codiţe: Confunzi timpurile. Eşti cam confuz, de asta îţi trântesc toate leprele alea uşile în nas. Nu poţi sǎ tot fentezi. Trebuie să te hotărăşti să faci ceva adevărat cu viaţa ta. Bine că, în sfărşit, ai părăsit locul acela imposibil. Iepuraşul tău uriaş îţi va fi recunoscător… Sunt înnebunitǎ dupǎ mirosul de iarbǎ proaspǎt tǎiatǎ… Fii sincer! Nu ţi-ar plǎcea un post de cosaş?

Pădurar T. Vasile: Eşti reală?

O fetiţă cu gentuţă roz şi codiţe: Nu schimba subiectul! …Bineînţeles că nu! Unde-ai mai vǎzut o fetiţǎ cu gentuţă roz şi codiţe? Fac parte doar din creierul tǎu. Sunt doar latura ta femininǎ. Recunoaşte cǎ toatǎ viaţa ai visat sǎ fii Scufiţa-Roşie şi cǎ supremul tǎu ideal e sǎ cânţi la nunţi pitoreşti, printre sarmale şi cozonaci!

Pădurar T. Vasile: Ba bine cǎ nu, perversǎ micǎ! Ah, ce m-ai liniştit! Auzi la ea, «cosaş»! Dupǎ ce iau un antinevralgic, poţi să dispari cu tot cu accesorii!

O fetiţă cu gentuţă roz şi codiţe: Mda, ai vrea tu... Promite-mi, totuşi!

Pădurar T. Vasile: Ce ?!

O fetiţă cu gentuţă roz şi codiţe: Să nu te mai întorci la Focurile Atent Stăpânite, printre haimanalele acelea cu grade. Fugi cât mai ai timp! Creează-ţi propriul tău minister!

Pădurar T. Vasile: Da’ un top de hârtie igienicǎ roz nu vrei?

O fetiţă cu gentuţă roz şi codiţe: Promite-mi!

Pădurar T. Vasile: Promit!

O fetiţă cu gentuţă roz şi codiţe: Ce?!

Pădurar T. Vasile: Sarea cu marea!

O fetiţă cu gentuţă roz şi codiţe: Pune şi puţin iod.

Pădurar T. Vasile: !!!

O fetiţă cu gentuţă roz şi codiţe: “Românaşului îi plaaace/ Sus la munte, sus la munte/ La izvor...”  Promite-mi!

Pădurar T. Vasile: Încă mă mai gândesc!

O fetiţă cu gentuţă roz şi codiţe: La ce?

Pădurar T. Vasile: Dacă sǎ mă mai gândesc sau nu!

O fetiţă cu gentuţă roz şi codiţe: Promite-mi!

SCENA 3

(Pădurar T. Vasile, Cheferistul cu paletă, O fetiţă cu gentuţă roz şi codiţe)

Între linii.

Cheferistul cu paletă: Cu care tren pleci?

Pădurar T. Vasile: Cu primul. Ce... nu se vede?

Cheferistul cu paletă: Dacă vrei să pleci cu primul, nu asta e, dom-le, linia.

Pădurar T. Vasile: Atunci... cu ultimul.

Cheferistul cu paletă (bǎnuitor): ... Sigur? Cu Occident Express?!

Pădurar T. Vasile: Foarte sigur.

Cheferistul cu paletă: Ai fi cam al cincizecilea din cariera mea... (îşi noteazǎ ceva într-un carneţel jerpelit) Ce-mi plac, frate, oamenii hotărâţi. (admirativ) Asta e linia. Oţel nemţesc. Asta e magistrala. De-abia au schimbat-o, ca să dea bine în pozele color de la reconstituiri. “Toţi-cei-care-s-au-hotǎrât” preferǎ, nu ştiu de ce, linia asta. Reclama negativă e cea mai puternică reclamă, se ştie... Să fii sănătos! Adio!

Pădurar T. Vasile: Să ceee?!

Cheferistul cu paletă: “Schimbat-o”! “Sănătos”! “Reconstituiri”! “Hotărâţi”! “Adio”!

Pădurar T. Vasile: A, da... Frumoasă dicţie pentru un cheferist decolorat.

Cheferistul cu paletă: Te cred. Mama ar fi vrut să mă dea la suflători; tata, la gropari,  că-i cam plăceau colacii şi ţuicomicina...  N-ai o ţigară?...  Au întârziat iar bǎrzǎunii ăştia cu salariile.

Pădurar T. Vasile: Nu mai am decât nouă... şi nu se mai dau la bucată. Rabdǎ şi tu, doar eşti învǎţat. Mulţumeşte-i sistemului!

Cheferistul cu paletă: Oi fi! De asta am rǎmas cel care lasǎ şi ridicǎ barierele, cel care stinge lumina. Asta am fǎcut toatǎ viaţa, omule... (cu jind) Eşti sadic? Doar n-ai de gând să le fumezi una după alta... N-o să-ţi mai rămână prea mult timp. Trenul de lux pe care-l aştepţi nu întârzie niciodatǎ. E singurul tren al cǎrui mecanic este o doamnǎ. Doamna Olga... Vine întotdeauna la fix.

Pădurar T. Vasile: Cǎtâ precizie! Nu m-am gândit la una ca asta... Ce zici, o să doară?

Cheferistul cu paletă: Cam, cam. Orice plecare îi doare în dos pe ceilalţi. Mai ales cele în pripǎ cum ar fi a ta. Când te gândeşti că laşi în urmă atâtea bunǎtǎţi...

Pădurar T. Vasile: Cum ar fi...

Cheferistul cu paletă: Griji, nevoi, invidii, datorii, boli cu transmitere sexualǎ, copii retardaţi - te apucă toate pandaliile... Mai bine e să fii nefericit decât să nu fi! Mai bine e să te vaiţi decât să n-ai buze! Cine crezi cǎ nu se bucurǎ de atâta viaţǎ care colcǎie?

Pădurar T. Vasile: Cei de la Pompe Funebre, Socrate al liniilor! Ce filozofie de rahat!... Chiar crezi în toate braşoavele astea legate cu fundǎ colorată?!

O fetiţă cu gentuţă roz şi codiţe (sǎrind exemplar coarda pe terasament): “Românaşului îi plaaace/ Sus la munte, sus la munte/ La izvor...”

Pădurar T. Vasile: Lasă-mă, teroristă mică, lasă-mă vampiro! Puţin respect! Nu vezi cǎ-mi fac cercetarea cugetului?

Cheferistul cu paletă: Ceee?!... Omule, ţi-am vorbit foarte frumos. Cultural. Întocmai ca un duhovnic calificat, cu experienţǎ. Linia asta sfântă pe lângă care stai e întocmai ca podul Brooklyn... (fredonează cu timbrul lui Sinatra: “New York, New York!”)

O fetiţă cu gentuţă roz şi codiţe: Rǎule! Credeai c-ai scăpat de mine? Credeai cǎ scapi aşa uşor de mine?! Baţi palma? …Ce zici de propunerea mea?

Pădurar T. Vasile: Pleacă, fitilisto, pleacă obsedată micǎ! Ah! Simt că explodez! Trebuie să-mi adun gândurile, înainte să se împrăştie definitiv!

Cheferistul cu paletă: Iar?! Fir-ai al... Ce sinucigaş fiţos. N-am mai întâlnit. Te credeam mai cu bostanul pe umeri...

O fetiţă cu gentuţă roz şi codiţe: “Românaşului îi plaaace/ Sus la munte, sus la munte/ La izvooor...”

Pădurar T. Vasile: Spune-mi, cine mai este aici în afară de noi doi? Pe cine mai vezi?

Cheferistul cu paletă: Pe mama, pe cine să văd! ...Ce ai, omule?! Nǎluciri?!

Pădurar T. Vasile: Îmi tremură sufletul ca o pasăre îngrămădită într-o colivie prea strâmtă. Am ochii uscaţi de rǎutatea semenilor. Am buzele uscate de setea pentru Adevăr…

Cheferistul cu paletă: Ete, na! Asta din ce poet al gării mai e?... Lasă-mi, te rog, măcar pălăria cu boruri largi pe care scrie mărunt 29060606... M-am săturat să tot port şapca asta ponosită, aflatǎ pe inventar.

O fetiţă cu gentuţă roz şi codiţe: “Sǎ trǎiascǎ-n fericireee/ Libertate şi iubireee/ Timpul iute, timpul iute, trecǎtooor...”

Pădurar T. Vasile: Gata!

Cheferistul cu paletă: Gata eşti de-abia după ce trece locomotiva... Acum eşti aproape gata. De ce te grăbeşti?!

Pădurar T. Vasile: Gata! Gata!

O fetiţă cu gentuţă roz şi codiţe: “Sǎ trǎiascǎ-n fericireee/ Libertate şi iubireee/ Timpul iute, timpul iute, trecatooor...”

Cheferistul cu paletă: Gata eşti de-abia după ce locomotiva Diesel electrică, LDE 2100                  CP-ND3, te îmbrăţişează pasional cu cele 126 de tone delicate ale sale...

Pădurar T. Vasile: Tiii! O adevărată minune a tehnicii! Se pare că, mai devreme sau mai târziu, toate iubirile te fac praf!

Cheferistul cu paletă: Asta, ultima, te face pulbere... (cu regret, privindu-şi propriile încǎlţǎri) Ai nişte pantofi foarte frumoşi, cu scârţ! A, tot cu 29060606! Se vede că eşti un om însemnat…

Pădurar T. Vasile: Scârţ! Scârţ!

Cheferistul cu paletă: Se vede cǎ nu vrei sǎ laşi în urmǎ nimic. Problema ta e prezentul. Am fǎcut degeaba pe ghidul cu tine. Încă de când te-am zărit, ştiam că n-o să mă aleg cu mare lucru, nici mǎcar c-o insignǎ clasa a III-a... Mǎ cheamǎ şefu’.

Pădurar T. Vasile: Cine ţi-e şeful?

Cheferistul cu paletă: Eu, cine să fie altul. În gara asta eu centrez, eu dau cu capu’. Da, da, sunt un fel de Hagi-Bine, Hagi-Rǎu. În plus, mai vând şi bilete. Despre informaţii ce sǎ mai vorbesc... Apropo, ai observat cu câtă superioritate privesc călătorii dintr-un tren ultrarapid spre cei dintr-un tren de rang inferior?

Pădurar T. Vasile: Da, cred cǎ ai dreptate…  Oare de ce?!

Cheferistul cu paletă: De aia, de ailaltǎ. Aşa suntem construiţi. Ăştia suntem noi, românii. Dacǎ n-am fi aşa, ne-ar chema altfel. Ăştia suntem noi, oamenii. Asta e lumea... Apropo, pentru cǎ tot va trebui sǎ fac curǎţenie dupǎ tine, pot sǎ-ţi pun o întrebare, una clasicǎ?

Pădurar T. Vasile: Chiar te rog!

Cheferistul cu paletă: Ai bilet de cǎlǎtorie?

Pădurar T. Vasile: N-am.

Cheferistul cu paletă: Mǎcar un tichet, un tichet de peron ai?

Pădurar T. Vasile: N-am.

Cheferistul cu paletă: Nesimţitule! Credeai cǎ locomotiva aia condusǎ de Olga te va tampona gratuit?

Pădurar T. Vasile: Pǎi...

Cheferistul cu paletă: Schimbǎ ruta! E-va-cu-a-rea! Nici mama nu i-a dat tatei pânǎ nu i-a luat pantofi!

O fetiţă cu gentuţă roz şi codiţe: “Sǎ trǎiascǎ-n fericireee/ Libertate şi iubireee/ Timpul iute, timpul iute, trecǎtooor...”

Cheferistul cu paletă: Fire-aţi ai dreacului de nesimţiţi! (sic!) Nici măcar de-o prăjitură?! Nici măcar de-o pizza?! Vreţi să vă ia alţii păcatele asupra lor pe degeaba! Marş de-aici! Marş, mă’, n-auzi!

SCENA 4

(Pădurar T. Vasile, Domnul cu palton violet, Cheferistul cu paletă)

Tot atunci şi tot acolo.

Domnul cu palton violet (cu bucurie netrucată): Prietene!!!

Pădurar T. Vasile:!!!

Domnul cu palton violet: Prietene!!!

Pădurar T. Vasile: Hai, hai!

Domnul cu palton violet: Prietene!!!

Pădurar T. Vasile: De ce mǎ-ntrerupeţi toţi taman acum la finalizare?! Nu vă supăraţi, nu vă cunosc niciun pic, de fapt deloc; de fapt, nici pe mine nu mă... De fapt, aştept pe altcineva, pe cineva care sǎ mǎ ducǎ, fǎrǎ vizǎ, în Apus, pe una Volga Olga... “Dezamăgire, hai, trimite-ţi caii/ Pe-abruptul sân al maicei Himalaii...”

Domnul cu palton violet: Nebunaticule! Moţatule! Tartore! Nu se poate să-mi faci faze din astea! Adu-ţi aminte, pezevenghiule, de Societatea Elefanţilor, de salutul nostru secret, de ce nebunii făceam la mansardă cu siamezele Caracudas! Ce timpuri vesele, bǎtrâne! Ce timpuri! (imită cu multă dibăcie sunetul unui elefant adult) Adu-ţi aminte de Domnul-cu-palton-violet! Adu-ţi aminte de Societatea Elefanţilor!

Cheferistul cu paletă (de dupǎ colţ): Fire-aţi, fire-aţi ai dreacului! (sic!) Acum, v-aţi apucat să faceţi ca toate celea? Nu vǎ e ruşine?... Marş! Marş!

Pădurar T. Vasile (oţǎrându-se): De cine?!... De ce?!... Pentru ce?!

Domnul cu palton violet: Lasǎ-l în pace, elefantule! Vorbeşte doar foamea din el… Nu-mi spune că n-ai fost, că nu eşti tu cel mai bun prieten al meu. Ce chermeze, ce lovituri la bursă, ce inginerii...

Pădurar T. Vasile: ...

Domnul cu palton violet: U-u! Nu-mi spune că nu eşti tu, Vasilică-fără-frică... Pădurar T. Vasile... P.T.V. în persoană! Sufletul petrecerilor de adio!

Pădurar T. Vasile: Adio! Nu mai ştiu cine am fost, nu mai ştiu cine sunt, nu mai ştiu cine voi fi...

Domnul cu palton violet: Hai, lasă, lasă, vom mai face nebunii... Chiar dacă tu ai uitat, Societatea Elefanţilor nu te uită, nu te poate uita! Generalul Cocean, Harry Pepenaru, domnişoara Melissa, Ingrid. Mai ales Ingrid...

Pădurar T. Vasile: Ce-i cu ăştia?!

Domnul cu palton violet: Prietene drag, ai băut ceva?! Hoarda noastră de nebuni!!! Fauna!... Te-ai dat cumva pe “plante”?!

Pădurar T. Vasile (declamă dintr-o poetesă alcoolic-obscură): “Dezamăgire, eu sunt fiul tău/ Când mă dezmierzi cu buzduganu-ţi tainic...”

Domnul cu palton violet: E imposibil să fii confundat. Nebunule. Nu-mi spune că nu mai lucrezi în Ministerul Focurilor Atent Stǎpânite… Datoritǎ cui crezi cǎ ai luat postul?

Pădurar T. Vasile: Ingrid? …Am lucrat. Ca agent simplu. Mă făceam că făceam. M-au dat afară ca pe o măsea stricată. Dintr-o prostie. Am rǎmas pe… între drumuri. (din aceeaşi poetesă groaznică) “Mă uit la frunzele ce pică./ Dirli-u, dirli-u..”

Domnul cu palton violet: Se explică. Se cam explică, Vasilică, de ce-ai picat într-o aripă… O-ho! O veste că asta te poate face s-o iei oricând razna, o veste că asta te poate face să îndrăgeşti lirica minorǎ feminină lipsitǎ de echilibru. (imită şi cu multă dibăcie sunetul unui elefant în călduri)

Pădurar T. Vasile (nici că se lasă): Mǎ cunoşti de undeva? …Lasǎ-mǎ, dom-le, în durerea mea! “Nu voi prieteni! Nu voi bani! Vreau să m-avânt printre bâtlani!”

Domnul cu palton violet: Printre “elefanţi”, nu?! Ia-o uşurel, Vasea! La ora asta, toţi “bâtlanii” sunt plecaţi în misiune, care încotro… A început curăţenia… Se “orienteazǎ”! Un şut groaznic în fund e un pas mare înainte, dar nici chiar aşa!

Pădurar T. Vasile (întrerupându-şi subit transa poetică): Nu vă supăraţi, îmi sunteţi chiar simpatic, dar nu vă cunosc niciun pic, de fapt deloc.

Domnul cu palton violet: N-are contează! Important e că te cunosc eu pe tine şi încă destul de bine. Joci un rol nou, nu?! Mi-am închipuit. De fapt, dacâ mǎ gândesc mai bine, toţi jucǎm câte un rol. Uneori, mai avem şi libertatea de a improviza. Important e că te cunoaşte Ingrid şi restul “elefanţilor” liberi. Se rezolvă, nu dispera, se rezolvă! (îi scrie cu mare atenţie un cec) Nu poţi să te prezinţi la noul post chiar în halul în care eşti. Ia-ţi câteva boarfe mai de soi. Renunţă la negru. Perioada de doliu a luat sfârşit. Încearcă ceva mai îndrăzneţ. Un bleu-ciel cred că ar face furori printre subalterne... Mâine, la zece fix, eşti acolo, la adresa asta. Ai înţeles, Vasilică? Fără figuri şi fǎrǎ poezii!

Pădurar T. Vasile: Ce să caut acolo?! De-abia am fost dat afară. Vreau să încep cu totul altceva, ceva diferit, ceva în prozǎ… Mi-e greaţă, prietene, înţelegi? Mi-e fricǎ sǎ nu ajung şi eu ca cei de acolo… Cred că au şi pus deja pe altcineva în locul meu.

Domnul cu palton violet (ferm): La Ministerul Focurilor Atent Stǎpânite. Ora zece. Ai înţeles? …Vrei să-mi trimit Maybach-ul să te ia? Motocicliştii?!

Pădurar T. Vasile: Mǎ descurc. Vin cu 14. La care etaj?

Domnul cu palton violet: Ultimul! Să ai discursul de investire pregătit în buzunarul de la piept. Două foi cred că sunt suficiente. Nu fi prea critic. Lasǎ-i sǎ creadǎ cǎ i-ai iertat pe toţi. Pe urmǎ poţi sǎ te ocupi de ei. Unul câte unul... Unul câte unul... Dacǎ nu reuşeşti, rezolvǎm noi… Cum care “noi”? NOI! MEMBRII CLUBULUI!

Pădurar T. Vasile: La Ministerul Apelor şi al Focului, numai ministrul îşi poate rosti propriul discurs de investire.

Domnul cu palton violet: Întocmai! Ce-i aşa de greu de înţeles?

Pădurar T. Vasile (fluieră admirativ): Cum spuneai că te cheamă? Cine spuneai că te-a trimis?

Domnul cu palton violet: “Bimbo”, şmechere! Sst! (sunet de elefant care se îndepărtează)

Cheferistul cu paletă: Hei, tipule! Ce faci?! Întoarce-te! Eşti deja bifat! Nu renunţa chiar acum! Nu, nu-mi eşti dator cu nimic. Dacǎ vrei, îţi achit eu tichetul de peron. Am luat deja banii de la câţiva curioşi care vor sǎ vadǎ cu ochii lor ultima ta întâlnire. Admiratorii lui Tolstoi, ai Annei Karenina… Da, da, impactul netrucat. Sunt în sala de aşteptare; da, da, da, la Mama şi copuilul; pândesc printre perdelele pǎtate de muştele de carne... Îi vezi?! (îl trage energic de mâneci înapoi spre şine) Doamna cu locomotiva Diesel electrică LDE 2100 CP-ND3, Olga, va apare in maximum treizeci de secunde... E cea mai importantǎ întâlnire din viaţa ta, inţelegi? Griji, nevoi, invidii, datorii, boli cu transmitere sexualǎ, copii retardaţi, pa! Mai animǎm şi noi gara! Taman la fix!

Pădurar T. Vasile:: Poate ai o treabǎ şi te cam reţin!

Cheferistul cu paletă: Neseriosule! Ce faci?! Mă nenoroceşti! Întoarce-te! Întoarce-teee!

SCENA 5

(Gheară, Pădurar T. Vasile)

Ministerul Focurilor Atent Stǎpânite. Cabinetul Ministrului.

Pădurar T. Vasile: Cu-cu!

Gheară: Vis urǎt! Iar?!!!

Pădurar T. Vasile: Cu-cu!

Gheară: Tot tu?! ...Cum ai trecut, neghiobule, de poartă?!

Pădurar T. Vasile: Cum se trece. I-am dat paznicului ăluia nou, brutei ăleia lipsite de dinţi, o hârtie verzulie. Una de zece... A pus-o, conştiincios, la colecţie... E prea mult? Mă duc să-i cer restul.

Gheară: Noroiule, tu aici?!... Agent sub acoperire 29060606, cum ai trecut de liftier?!

Pădurar T. Vasile: Care “agent sub acoperire 29060606”, tataie; care, ce liftier?! Fac sport! Întotdeauna m-au inspirat treptele! Speram c-ai reţinut! Îmi place să le urc, cinstit, una câte una!

Gheară (nerevenindu-şi): Tu aici?! …Cum ai trecut, neghiobule, de secretara mea neînduplecatǎ, de secretara mea de oţel?! Nici cancelarul n-a pu...

Pădurar T. Vasile: Ha, ha! Blegul ăla căruia îi scrie nevasta discursurile? Să fim serioşi... “Cum se trece, de la nouǎ pân-la zece!” I-am pasat discret un pachet de cafea braziliană pe sub nasul de vulpe, apoi i l-am scăpat discret în mâna plină de inele de logodnă... băgat bineînţeles într-un coş de trandafiri albi... simbolul purităţii veşnice... S-a prefăcut că nu mă recunoaşte, chiar a folosit toate formulele de politeţe existente în codul bunelor maniere. Iniţial a vrut chiar să refuze, dar i s-a înmuiat definitiv indignarea când i-am plasat şi un clondir de parfum franţuzesc (aşa credea ea, eu sigur nu!) de 2,5 l, luat din piaţa de cartier, de la o tarabă.

Gheară: Franţuzesc?! (îşi miroase palma) Pfu! Şi eu care credeam că au trecut cei de la dezinsecţie, cei de la deratizare... (deschide larg geamurile biroului) Eşti un caz clasat. Nu insista să te reprimesc în vechea funcţie, 29060606... Pfu! Pfu!

Pădurar T. Vasile: Nu insista să te primesc în vechea funcţie, Gheară...

Gheară: Nu mă îngâna... Prea, prea mi-ai greşit. N-avem nevoie de hahalere în Ministerul Focurilor Atent Stăpânite. Numai de oameni puri. Numai de oameni dedicaţi.

Pădurar T. Vasile: Ca de exemplu, talentatul, drăgălaşul şi tânărul profesoraş de sport, Amore? Ca, de exemplu... Într-adevăr, prea, prea mi-ai greşit.

Gheară: Tu, nu? În curând voi deveni bunic, împotriva voinţei mele... Din păcate, am aflat prea târziu... Asta e!

Pădurar T. Vasile: Bunic?! Nu trebuia să treci, mai întâi, tataie, prin stadiul de tată?

Gheară: Ţţ! “Tatăl” e animalul ăla care... care... care... a pângărit-o pe Chichi.

Pădurar T. Vasile: Scorillo?! Bănuiam eu ceva.

Gheară: Tu trebuie să ştii cel mai bine! Închipuie-ţi! Geta multiplicată în fiecare pui! Brr! E prea mult pentru delicateţea mea consacrată... Şi de ce-ai venit?! Aaa!!! Nu insista să te reprimesc în vechea funcţie. E ocupată de un nepot tembel care n-a reuşit să ia bacalaureatul; din cauza camerelor, bineînţeles... Şi e a cincea oară... Crede-mă, e un gest umanitar! Foarte umanitar! Prostul, el îmi va prelua postul... Ai văzut, cumva, afişele?

Pădurar T. Vasile: Ce afişe?!

Gheară: Afişele cu: “Atenţiune, atenţiune! Este strict interzis să visaţi iepuri uriaşi mângâindu-vă lasciv pe creştet! Unul dintre voi - Pădurar T. Vasile - a comis-o şi praful şi pulberea de pe tobă s-a ales de el şi cariera lui.”

Pădurar T. Vasile: Asta da, tipule, lovitură sub centură... Dacă tot am ajuns la destăinuirile finale; acum, mai nou, am început să visez fetiţe foarte moralizatoare, cu gentuţe roz şi codiţe... Şi asta nu e tot.

Gheară: Nu mă mai inspiri. Slăbuţ, faci regrese... Şi eu visez “băieţaşi” în pantalonaşi scurţi, dar nu spun la nimeni.

Pădurar T. Vasile: Asta e o părere. Dimpotrivă.

Gheară (satisfăcut): Aia cu iepurele e... a fost cea mai tare din topul tuturor neroziile pe care mi-a fost dat sǎ le-aud... Amore s-a tăvălit pe cioburi când i-am povestit... Afişele de atenţionare se gǎsesc peste tot, chiar şi în toaletele încuiate de la subsol, chiar şi pe coşurile de gunoi de la intrare, chiar şi pe hornuri... N-ai sesizat, fost 29060606?!

Pădurar T. Vasile: Nu se poate! Era taina vieţii mele ! …Ai jurat solemn şi eu m-am uitat în ochii tăi ca la un adevărat mentor... Nu se poate! M-ai asigurat că, dacă ţi-l împărtăşesc, nu va afla nimeni! Ce-ai făcut?! Extraordinar!!! “În fiecare dintre noi existǎ un secret pe care nu-l putem destăinui nici măcar duhovnicului, nici măcar unei putrede scorburi de salcie, nici măcar unui greiere confuz...” Ce rău ţi-am făcut?

Gheară: Nu mă pot simţi bine dacă nu fac în fiecare zi câte un rău. Iubesc să urăsc fără niciun motiv, de altfel ca toţi cei de aici, din ministerul mieu (sic!), în cazul în care n-ai observat... Tu cam făceai notă discordantă, prea o fǎceai pe purul, dar nimeni nu e perfect… Nu toţi vor sǎ ajungǎ în rai... Asta e viaţa! De asta ne-a şi înzestrat natura cu cel mai mare creier. Trebuie folosit. Discerne! Nu trebuie să crezi chiar tot ce ţi se spune.

Pădurar T. Vasile: Este absolut necesar să scăpăm lumea de o aşa anomalie ca tine. De azi înainte, lucrurile trebuie să se schimbe. Lucrurile trebuie să revină la normal. Ministerul Focurilor Atent Stăpânite trebuie să-şi recâştige demnitatea.

O fetiţă cu gentuţă roz şi codiţe (trece scandând cu o placardă imensă pe umeri): DEM-NI-TA-TE! DEM-NI-TA-TE! Pune ursul cu botul pe labe, Pădurar!

Pădurar T. Vasile: Acum, mă crezi, Gheară? …Ai văzut-o, ai văzut-o?

Gheară: Ce să văd?

Pădurar T. Vasile: Puritatea întruchipată. Fetiţa cu gentuţă roz şi codiţe, de care ţi-am tot vorbit! Stăpâna iepurelui uriaş. Mângâietorul, da! Uite-o, acum e în spatele tău şi-ţi pune coarne boiereşti!

Gheară: Chiar că nu eşti ca noi, chiar că nu eşti normal! Mǎ plictiseşti! Du-te şi te spânzură! (ironic) Nu vezi că sunt într-o conversaţie cu «iepurele tău uriaş»?

Pădurar T. Vasile: Am să le spun tuturor televiziunilor, tuturor ziariştilor, ce fel de om, ce fel de ministru eşti!

Gheară: Nu-ţi irosi energia inutil. De ce crezi cǎ mi se spune Ghearǎ? Au mai încercat şi alţii mai forţoşi înaintea ta... N-am să recunosc nimic şi cu asta basta!

Pădurar T. Vasile: Dar semnătura asta de pe hârtia mea de numire, o recunoşti?

SCENA 6

(Pădurar T. Vasile, Redactorul Şef)

Dupǎ trei luni. Ministerul Focurilor Atent Stǎpânite. Cabinetul Ministrului.

Pădurar T. Vasile: Repejor, cǎ mǎ grǎbesc! ...Deci?

Redactorul Şef: Deci!

Pădurar T. Vasile: Cu ce vreţi să începem interviul, domnule redactor-şef?

Redactorul Şef: Cu începutul, fireşte, domnule proaspăt ministru, Pădurar... Cu începuturile romantice, cu debutul nu cu rebutul... Simplu.

Pădurar T. Vasile: O, asta e chiar foarte complicat când ai ajuns deja clasic. Începi să uiţi, ca prin farmec, de tot ce te dezavantajează.

Redactorul Şef: Dimpotrivă, e chiar foarte simplu. Floare la ureche. V-o spun din proprie experienţă. Majoritatea avansările autohtone au o istorie comună, foarte comună.

Pădurar T. Vasile: Şi atunci, dacă au o “istorie foarte comună”, ce rost mai are interviul de faţă?!

Redactorul Şef: Are, vă spun eu că are... Cui îi plac flăcările nesupravegheate? Cetăţenii trebuie să afle că cineva se îngrijeşte cu grijă statornică de ei. Cetăţenii trebuie să ştie că eventualele incendii nu o vor lua (Doamne fereşte!) razna. Cetăţenii trebuie să ştie că paiele sunt mucede şi vacile sǎtule. Da, da, asta vor să audă... Aveţi încredere, cel puţin dacă nu în mine, în vasta mea experienţă mea din domeniu. Aveţi totalǎ încredere.

Pădurar T. Vasile: Totalǎ încredere n-am nici în mine, d-apoi...

Redactorul Şef: E bine sǎ punem punctul pe “j”! Aburelile profesioniste sunt singurele adevǎruri care mai menţin naţiunea asta în viaţă... Interviul nu este pentru noi, cei care ştim toate dedesubturile murdare ale meseriei...

Pădurar T. Vasile: Dar, atunci, pentru cine?!

Redactorul Şef: Pentru idealişti, pentru altruişti, pentru naivi... Pentru cei care cred în egalitatea şanselor, pentru cei care cred în starturile netrucate, pentru cei care cred că lucrurile sunt extrem de simple.

Pădurar T. Vasile: Şi nu sunt?

Redactorul Şef: Ho-ho-ho-ho! Doar în aparenţă, domnule proaspăt ministru.

Pădurar T. Vasile: Pot să te întreb cine te-a trimis?

Redactorul Şef: Ho-ho-ho-ho!... Flerul. Conştiinţa mea profesională; deontologia, dacă vreţi...

Pădurar T. Vasile (uitându-se insistent la ceas): Mai precis?

Redactorul Şef (ezitant): Un domn în palton violet.

Pădurar T. Vasile (niznai): Sunt aşteptat de cancelar. E timpul să încheiem. Sunt atâţia domni în palton violet... Nelly!

Redactorul Şef: Un anume domn în palton violet; unul corespunzǎtor care ştie să imite animǎluţele... toate animǎluţele... Şi cele domestice şi cele sǎlbatice! Mai ales cele care nâpǎrlesc.

Pădurar T. Vasile: Sst! Suntem într-o instituţie respectabilǎ!

Redactorul Şef: Se vede că, la cârma lui, Ministerul Focurilor Stăpânite are (în sfârşit!) pe cine nu trebuie! Aţi progresat rapid de la numire. Vǎ depǎşiţi predecesorul.

Pădurar T. Vasile: Poate. Cum v-aţi dat seama?

 Redactorul Şef: Cu ochiul liber... Ce părere aveţi despre fostul ministru? Doar staţi pe scaunul lui şubred; mă rog, pe fostul său scaun din cranii uzate.

Pădurar T. Vasile: Despre amărâtul de Gheară?! Un adevărat ministru nu trebuie să aibă păreri; un adevărat ministru nu trebuie să aibă reminiscenţe... Convingeri, da!

Redactorul Şef: Aţi auzit, desigur, despre sinuciderea lui mult aşteptatǎ.

Pădurar T. Vasile: N-am fost informat… Sigur? Mi-a mărturisit, când îşi strângea resemnat lucrurile personale din birou, toate tablourile alea ale lui cu Geta pǎtate de muşte... că simte nevoia de o vacanţă binemeritată... în Caraibe.

Redactorul Şef: Acum două ceasuri, a fost găsit fără suflare în apartamentul lui, cu nasul mâncat de căţeluşa lui favorită.

Pădurar T. Vasile (rǎsuflǎ uşurat): Hm! A, da, cu asta sunt de acord, avea o protuberanţă imensă, neconcordantă cu standardele aflate în uz... Sǎrmana căţeluşǎ, ar trebui dusǎ neîntârziat la dezintoxicare... Mi-a schimbat viaţa, total!

Redactorul Şef:  Gheară?!

Pădurar T. Vasile: Căţeluşa!

Redactorul Şef (notează): “Avea un nas roşu, imens, nedezintoxicat, deşi îi cam plăceau fotomodelele!”... Şi cu lozincile astea care apar pe toţi pereţii ministerului, chiar şi în jacuzzi-ul secret cu păcură de la subsol, ce părere aveţi?...

Pădurar T. Vasile: “Domnule proaspăt ministru”! Nu e în firea mea, dar trebuie să urmăm protocolul… Credeam c-aţi fost instruit de…

Redactorul Şef: Am, am! Scuze! Ce părere aveţi, domnule proaspăt ministru?

Pădurar T. Vasile (panicat): Ca de obicei, adicǎ niciuna! ...Ce fel de lozinci?!

Redactorul Şef: “Este strict interzis să visaţi «băieţaşi» în pantalonaşi scurţi pe triciclete; «băieţaşi» care să vă diminueze randamentul datorat instituţiei! Este strict interzis să pronunţaţi «Amore»! Este strict interzis să vǎ creascǎ crini în palmă şi pene pe braţe! Maturizaţi-vă!”

Pădurar T. Vasile: Am vrut să readuc umorul în instituţie. Sǎ râdem, unii de alţii, cu lacrimi, cu umori... O să mai apară şi altele. Cu timpul.

Redactorul Şef: Ca de exemplu?

Pădurar T. Vasile: Ca de exemplu: “Pentru aprinderea pasiunilor temperate este imperioasă folosirea cremenii şi amnarului!”

Redactorul Şef: Ce-i aia cremene?! Un nou cod?

Pădurar T. Vasile: Silex, ignorantule! Silex!

Redactorul Şef: Am notat! Ce frumos, ce minunat, ce retro!... Aveţi, aveţi oroare de ceva?

Pădurar T. Vasile: Onoare?! Nu înţeleg cuvântul ăsta depǎşit, redactorule... (uitându-se insistent la ceas)  Sunt aşteptat de cancelar. De actualul cancelar... E timpul, e cam timpul să încheiem, s-o cam scurtǎm, să ne despǎrţim.  Scuze, protocolul…

Redactorul Şef: “Oroare”, “oroare”, domnule proaspăt ministru!

Pădurar T. Vasile: Da?! Întotdeauna am avut oroare de păianjeni, crocodili, fasole şi de fostele neveste...  Am renunţat total la viaţa personalǎ! Respir dintr-un borcan plin cu nimic.

Redactorul Şef (notează): “Din fericire, autoalesul, proaspătul ministru este un romantic incurabil. De azi înainte “Focurile Atent Stăpânite” vor fi şi mai atent şi mai eficient stăpânite sub atenta diriguire a lui.” Nu, nu vă faceţi griji, restul îl adăugăm noi. Ne pricepem... Avem suficientǎ experienţǎ în domeniu... Se poate?! Sigur, sigur că da, înainte de publicare, vă trimitem să vedeţi materialul, să vă pronunţaţi definitiv asupra lui. Mai ales asupra pozelor.

Pădurar T. Vasile: Mda. E timpul, chiar că e cam timpul să încheiem... Nelly, dragǎ, mai vii?!

Redactorul Şef: Vă rog, domnule proaspăt ministru, o ultimă întrebare pentru curiozitatea mea strict personală. De fapt, douǎ. Nici întrebǎrile şi nici răspunsurile dumneavoastră nu vor apărea vreodată în revista noastră.  Garantez.

Pădurar T. Vasile: Mă rog, pot să vă mai acord nouă secunde... Opt, şapte... Nelly!

Redactorul Şef: E adevărat că aţi afirmat, cândva, că un iepure uriaş şi pufos vă mângâie languros, în nopţile înstelate, pe bicepşi?

Pădurar T. Vasile: Sunt un ministru serios! Ce porcǎrie! Ce copilǎrii! Chiar cǎ ai început sǎ mǎ superi! Chiar cǎ ai început sǎ mǎ enervezi! Cum ziceai cǎ îl cheamǎ pe şeful tǎu?

Redactorul Şef: Sfântul Adevǎr. Cititorul.

Pădurar T. Vasile: Chiar cǎ eşti depǎşit. Mai du-te la specializǎri în orient! În cel foarte îndepǎrtat.

Redactorul Şef: E adevărat că nu sunteţi de acord cu greşelile “fostului”?

Pădurar T. Vasile: O, nu, nici gând! Le voi perfecţiona la maximum! Promit!

SCENA 7

(Pădurar T. Vasile, Nelly)

Ministerul Focurilor Atent Stǎpânite. Cabinetul Ministrului.

Pădurar T. Vasile: Câte focuri suspecte au fost semnalate astăzi, agent 78060602?

Nelly: 300 în cap, iubire, 300; fǎrǎ sǎ le mai punem la socotealǎ pe cele mai nǎvalnice 1.000 din pieptul meu credincios! (Pădurar T. Vasile tuşeşte semnificativ) 300, domnule ministru Pădurar T. Vasile, 300!

Pădurar T. Vasile: Extraordinar! Cu 150 mai multe decât ieri, agent 78060602!!! Şi eu de ce n-am fost anunţat?!

Nelly: 129, mai exact... domnule ministru Pădurar T. Vasile!

Pădurar T. Vasile: Cu 150! …Şi eu de ce n-am fost anunţat?!

Nelly: Aţi intuit corect! Cu 150! Ce corect aţi intuit!

Pădurar T. Vasile: 129 sau 150?

Nelly: Cum doriţi dv... domnule ministru Pădurar T. Vasile!

Pădurar T. Vasile: Câte dintre ele au fost stârpite?

Nelly: Nu ţine de competenţa noastră. Sarcina ministerului nostru e de a stăpâni focurile, de a le supraveghea cu mare atenţie. Discreţie, da. De stârpire se ocupă alţii. Cred.

Pădurar T. Vasile: Crezi sau eşti sigură?

Nelly: Cred că sunt sigură...

Pădurar T. Vasile: Este a cincea oară pe ziua de azi când îndrăzneşti să mă contrazici, domnişoară... agent 78060602! Realizezi?

Nelly (prinzând curaj): Nu mi-am dat seama. Scuze... Te rog să nu te mai superi, drăgălaşule! Pentru tine aş fi în stare să mă arunc într-un vulcan stins! Pentru tine aş fi în stare să mă arunc din stratosferă fără niciun fel de echipament de protecţie... doar cu gândul, doar cu pieptul dezgolit! Încearcă-mă, dragule! Probează-mă! Pune-mi doar o rachetă de tenis la dispoziţie. Leagă-mă de ea! Scrumuleţ mă fac pentru tine...

Pădurar T. Vasile: Frumos, foarte frumos, duduie Nelly, incompetento! Schimbă placa! Jenant. Foarte jenant... Credeam că nu ne-a legat, puteam să jur că nu ne mai leagă absolut nimic. Obişnuieşte-te să trăieşti în prezent, altfel vei fi eliminată ca şi ceilalţi de pe listǎ.

Nelly: Nici măcar noaptea aceea? Dar am un martor, pe Scorillo! Sunt şi eu un suflet al tuturor, adicǎ al nimănui, o fiinţă slabă... Înţelege-mă odată! Nu mai suport să stau lângă un soare care să nu mă atingă, măcar din când în când, cu razele lui materiale...

Pădurar T. Vasile: Nu?! Atunci, ia frumuşel în mâna mătăluţă una bucată de foaie albă şi aşterne-ţi, foarte, foarte caligrafic, plecarea de bună voie şi nesilită de nimeni din minister...

Nelly: Vasi!

Pădurar T. Vasile: Dar mai înainte de asta, trimite-l până la mine pe nepotul ăla cu frezǎ groaznicǎ al răposatului, cu evidenţele focurilor tinere la zi.

Nelly: Vasi!!! Credeam, eram sigură că mă iubeşti!... Vasi!!!

Pădurar T. Vasile: Uite şi tu ce frumos e afară. Liliacul e înflorit, păsările ciripesc... “Cine te iubeşte nu te are, iar cine te are nu te merită.” …N-ai spus-o chiar tu?

SCENA 8

(Pădurar T. Vasile, Nepotul cu freză groaznică, O fetiţă cu gentuţă roz şi codiţe)

Ministerul Focurilor Atent Stǎpânite. Cabinetul Ministrului.

Nepotul cu freză groaznică: SĂ TRĂIŢIII!

Pădurar T. Vasile: Deci, tu eşti, prinţişorule?! Deci, tu eşti, aducătorule de molimă?! Deci, tu eşti, împrăştietorule de speranţe?!

Nepotul cu freză groaznică (gâfâie): !!!

Pădurar T. Vasile: Intră, fă-te comod, “prietene”... De ce trebuia să mai baţi, “domnule”...

Nepotul cu freză groaznică: Geluţu Barieră de la trei!

Pădurar T. Vasile: Cine ziceai că eşti?!

Nepotul cu freză groaznică: Geluţu Barieră de la trei, nepotul lui tataia Gheară!

Pădurar T. Vasile: Al fostului Gheară, al expiratului Gheară... Codul!

Nepotul cu freză groaznică (realizând): .Aaa! Scuze! Agent sub acoperire, 29060606, domnule proaspăt ministru!

Pădurar T. Vasile (îl corectează blând): “Domnule veşnic ministru!” Nu crezi că sună mai bine?

Nepotul cu freză groaznică: ... Aaa! Domnule veşnic ministru! ...Serios?!

Pădurar T. Vasile: Parola... viţelule!

Nepotul cu freză groaznică: “Ham-ham!”

Pădurar T. Vasile: Crezi că mai e valabilă?

Nepotul cu freză groaznică: Cum, nu mai e valabilă?! Înainte de a urca până aici, era. Jur!

Pădurar T. Vasile: Bine-ai zis că era... Viitorul cere, uneori, schimbări... Viitorul cere, uneori, curăţenie... Viitorul cere, uneori, sacrificii... Lucrurile ar trebui să se mai regularizeze, să se mai schimbe un picuţ şi pe aici, nu crezi?

Nepotul cu freză groaznică: Pe-aici suntem învǎţaţi sǎ ne-ndoim, nu sǎ credem.

Pădurar T. Vasile: La teorie toţi sunteţi tari. Practica vǎ omoarǎ. “Fata cancelarului este cea mai frumoasă, pentru că este fata cancelarului.” Repetă!

Nepotul cu freză groaznică: “Fata cancelarului este frumoasă, pentru că este fata cancelarului.” ...Da?! N-am ştiut! Sincer!

Pădurar T. Vasile: “Cea mai frumoasă”, agent dublu 53060605!

Nepotul cu freză groaznică: Scuze, domnule veşnic ministru! Cred cǎ afirmaţia este doar un simplu mit, o fantasmagorie. Am văzut-o foarte, foarte de aproape. Am coborât şi urcat cu ea de vreo douǎzeci de ori cu acelaşi lift. Are nişte cearcăne cât anvelopele unui tractor... Brr! Nu mi s-a părut defel frumoasă!

Pădurar T. Vasile: “Cea mai frumoasă”, agent dublu 53060605! “Cea mai frumoasă”, Barieră!

Nepotul cu freză groaznică: “Cea mai frumoasă”, domnule veşnic ministru! ...Serios?!

Pădurar T. Vasile: “Nu e frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie.” Repetǎ de o mie de ori!

Nepotul cu freză groaznică: “Nu e frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie.”; “Nu e frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie.”; “Nu e frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie.”; “Nu e frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie.”; “Nu e frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie.”; “Nu e frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie.”

Pădurar T. Vasile: Onestule, gata! Gata!!! Restul – înainte de culcare! ...Înţelegi acum de ce te-am chemat, domnule Geluţu-Barieră-de-la-trei? Înţelegi?

Nepotul cu freză groaznică: Agent dublu 53060605! Am adus dosarul ultrasecret KKKPPPL-11! Pentru asta, nu?

Pădurar T. Vasile: Îl cunosc din scoarţă-n scoarţă. E o lucrare submediocră cu iz de mucegai. E total depǎşitǎ. Nu mă mai interesează!... Ia-o uşurel!... Întotdeauna, Geluţu, mi-ai părut unul dintre cei mai inteligenţi dintre oamenii noştri. Ai potenţial, nu glumǎ. Acum, în ciuda răutăţilor de tot soiul, sunt în sfârşit convins de convingerile tale.

Nepotul cu freză groaznică: Dacă dumneavoastră sunteţi convins, domnule veşnic ministru Pădurar, atunci, din respect pentru opinia dv nestrămutată, sunt convins şi eu de convingătoarele dv convinse convingeri... Şi să ştiţi că, spre deosebire de ceilalţi colegi de-ai mei, mai pun şi ceva suflet. Mult suflet. Cât despre KKKPPPL-11, s-a constatat o intensificare accentuată a...

Pădurar T. Vasile: Sufletul este o invenţie a religiei, a habotnicilor! Stai jos, odată, că m-ai năucit!

Nepotul cu freză groaznică: Pentru că nu pot să stau sus, stau jos şi tac, domnule ministru. “Fata cancelarului este cea mai frumoasă, pentru că este fata cancelarului.” “Fata cancelarului este cea mai frumoasă, pentru că este fata cancelarului.” “Fata cancelarului este cea mai frumoasă, pentru că este fata cancelarului.”

Pădurar T. Vasile: Iar eu, pentru că nu pot să stau jos, stau sus şi vorbesc, Geluţule. Eşti un băiat bun, dar trebuie să recunoşti bărbăteşte că ai o freză groaznică. Prea mult gel.

Nepotul cu freză groaznică: Serios?! Posibil. Mie îmi place aşa cum e.

Pădurar T. Vasile: Chiar că ai o freză groaznică, foarte groaznică, imposibilă chiar.

Nepotul cu freză groaznică: Mulţumesc! Freza asta mă face să fiu diferit. Freza asta mă face să mă simt diferit.

Pădurar T. Vasile: Foarte diferit şi asta nu ne interesează. Nu poţi sǎ acţionezi sub acoperire cu ea... şi apoi, nu te-ai întrebat cum ne poate face ea să ne simţim noi, ăştia cu chelie bogată din jurul tău? Ascultă-mă, toate necazurile unei instituţii pot începe de la o freză alandala... Rade-te!

Nepotul cu freză groaznică: Chiar credeţi că freza mea groaznică, aşa cum îi ziceţi, e mult mai interesantă decât KKKPPPL-11?!

Pădurar T. Vasile: Absolut! Puteai să observi că în fiecare birou există în trusa de prim-ajutor câte un foarfece solid, o mică oglindă sferică şi un pieptene din os de struţ...

Nepotul cu freză groaznică: !!!

Pădurar T. Vasile: Ce fel de simţ de observaţie ai, tǎlicǎ?! Ce fel de agent dublu eşti?! “Fata cancelarului este cea mai frumoasă, pentru că este fata cancelarului.”

Nepotul cu freză groaznică (împietrit): “Fata cancelarului este cea mai frumoasă, pentru că este fata cancelarului.” “Fata cancelarului este cea mai frumoasă, pentru că este fata cancelarului.” “Fata cancelarului este cea mai frumoasă, pentru că este fata cancelarului.”

Pădurar T. Vasile (conspirativ): Te intereseazǎ cariera, nu?! (încuviinţare tacitǎ) Te-am chemat ca să-ţi încredinţez ceva... Un alt “dosar”...

O fetiţă cu gentuţă roz şi codiţe: Eşti odios, chiar că eşti odios! N-ai învăţat chiar nimic din tot ce ţi s-a întâmplat?! Jalnic, foarte jalnic, taty! Marele Iepuraş Pufos o să se supere definitiv! Taty!!! Asta vrei?! O sǎ visezi numai cifre însângerate! Odiosule! Odiosule!

Pădurar T. Vasile: Mă doare undeva!

Nepotul cu freză groaznică: “Mă doare undeva! Mă doare undeva! Mă doare undeva!”

Pădurar T. Vasile: Agent, agent dublu 53060605! Asta nu trebuie să repeţi!

Nepotul cu freză groaznică: Păcat! Era o parolă atât de simplă, atât de popularǎ! Ar fi fost, cu siguranţǎ, îndrǎgitǎ de toţi angajaţii cu carte de muncǎ ai ministerului nostru drag.

Pădurar T. Vasile: Uită-te, tinere bavarez, în ochii mei vizionari! În fiecare dintre noi existǎ un secret pe care nu-l putem destăinui nici măcar duhovnicului, nici măcar unei putrede scorburi de sălcie, nici măcar unui greiere confuz...

O fetiţă cu gentuţă roz şi codiţe: Chiar asta vrei?! Opreşte-te! Nuuu! Nuuu!

Pădurar T. Vasile: Tu ce secret ai, tinere, pe care nu-l poţi împărtăşi? Ce visezi, gâzǎ? Te simt, te simt... Ce te roade, omule?!... Mie, te asigur, poţi să mi-l destăinuieşti...

O fetiţă cu gentuţă roz şi codiţe: Marele Iepuraş Pufos îşi pusese toate speranţele în tine! Era atât de convins cǎ întruchipezi însǎşi Schimbarea... Era ferm convins cǎ tu vei putea rǎsturna ireversibil lucrurile, era atât de convins cǎ firele de iarbǎ vor rǎzbate, în sfârşit, prin asfaltul încins! Ce irosire de încredere... Trǎdǎtorule jalnic! Trǎdǎtorule!

Pădurar T. Vasile: Taaci!!! Taaci!!! (nepotului) Ai sau n-ai? ...Te asigur cǎ orice nǎzdrǎvǎnie îmi vei debita urechilor mele clǎpǎuge, nimeni şi nimic din lumea asta nu mǎ va face s-o mai rostesc şi altcuiva... Jur! Mormânt… doar mǎ cunoşti!

O fetiţă cu gentuţă roz şi codiţe (elegiac): “Sǎ trǎiascǎ-n fericireee/ Libertate şi iubireee/ Timpul iute, timpul iute, trecǎtooor...”

Nepotul cu freză groaznică: Şefu’! Parcǎ rǎsunǎ de undeva o muzicǎ tristǎ... foarte tristǎ... de la subsol...   

Gheară: Haida, de!... Mǎ auzi?!... Uitǎ-te-n ochii mei limpezi, tinere, în ochii mei, ai mei! Lasǎ armoniile, lasǎ cretina aia de muzicǎ dacǎ vrei sǎ-ţi schimbi complet viaţa!... Mǎ asculţi?!... Mǎ asculţi?!

C  O  R  T  I  N  A

© Laurenţiu Budǎu