Zâna cojilor de portocală

L  A  U  R  E  N  Ţ  I  U      B  U  D  Ă  U

ZÂNA  COJILOR  DE  PORTOCALĂ

P e r s o n a j e l e:

Birina – zâna cojilor de portocală

Cilima – zâna lămâielor verzi

Anselmo

Madam Gutupaldi

Parla

Domnul Savarină

Arede - fiica cofetarului Klapka

Edera - fiica industriaşului Bhros

Cofetarul Klapka

Ministrul Învăţămăntului, poreclit pe alocuri şi Goarnă

Padre Pierre

Heidi

Klum

Thorsten - reprezentantul “Comitetului de acordare a premiilor Norbert”

Valetul Norsten

Otto 741702 – roboţelul cu gura până la antene

Balena fericită

Extraterestrul care se dădea huţa

Norul de meteoriţi

Peştişorul-lanternă

Guvernatorul Urudei

Şaibă

- 2011 -

A C T U L   I

SCENA 1

(Birina)

ZÂNA BIRINA: Aţi desfăcut vreodată, singuri, cu mânuţele voastre grăsuţe, o portocală?  Ia uită-te la ei, ce se strâmbă şi o fac pe niznaii... sigur că da, poate ar trebui să-mi fac ceva timp să vă cred... Da, da, vorbeam cu fraţii voştri mai mari, cu cei doi băieţi cu şapca întoarsă, de la geam. Ştiu foarte bine cum îi cheamă, dar încă nu vreau să deconspir nimic... Da, da, chiar de voi, ştrengarilor, cum să nu fi desfăcut niciodată o portocală? Ştiu, ştiu, aţi glumit. Nici nu se putea altfel. Pace. Uitaţi-vă mai departe, pe fereastră, ca să ştim exact când se întorc părinţii voştri şi să putem să-i întâmpinăm cum se cuvine, numai nu, nu vă aplecaţi pe margine! …Am încredere, da?

   Deci ne-am pus, ţuţuşmacilor, întrucâtva de acord? Sigur? Hai atunci, îndreptaţi-vă biberoanele, lăsaţi gânguritul şi să începem să discutăm serios... Îngâ! Îngâ!  ...Sigur. Dacă folosesc cuvinte prea dificile pentru voi, întrerupeţi-mă... prin orice mijloace. Aveţi doar zornăitorile cu broscuţe şi iepuraşi la îndemână! ...Nu pot să concep, în calitatea mea confirmată de zână, că ar putea exista fie şi un singur omuleţ de pe planeta asta, din Africa, din Patagonia (Patagonia e un cuvânt greu? ...Bine!), de la Polul Nord ori de aiurea, care să nu fi desfăcut, măcar o dată în viaţa lui, o portocală mai rotofeie sau mai pirpirie... şi se ştie că atunci, aproape întotdeauna, când desfaci o portocală coaptă şi zemoasă se întâmplă ceva magic... Aţi observat şi voi, nu-i aşa? (Zur-zur! Zur-zur! Dragilor, desigur... Dacă vă plictisesc, puteţi să faceţi nani-nani-puiul-mami...)   O mireasmă aparte invadează aerul, punând cu delicateţe stăpânire pe el şi creează un sentiment statornic de bunăvoinţă şi sărbătoare care se menţine tot atât de mult timp cât păstraţi cojile undeva, foarte, foarte aproape de voi...

  Desigur că nu glumesc. Birina nu glumeşte niciodată cu asemenea lucruri serioase. Scuze, din cauza emoţiilor (căci întotdeauna mă cuprinde o emoţie îngrozitoare când vorbesc despre lucrurile astea în faţa unor persoane educate, simpatice, foarte atente şi cu picioruşele în aer), am uitat, pur şi simplu, să fac prezentările: Birina – zâna universală şi acreditată a cojilor de portocală... Da, puteţi să-mi spuneţi şi Biri, nu Riri.  Se înţelege - nu mai sunt chiar o frumuseţe. Şi zânele îmbătrânesc, ca şi oamenii... şi ele capătă riduri şi cad în mintea copiilor şi când nu le mai iubeşte şi nu mai crede nimeni în ele... dispar!!!  Birina mă cheamă şi asta, micuţilor, dacă nu ştiaţi, în limba năzdrăvană a portocalilor sălbatici înseamnă “puterea de a fi fericit oriunde”.

   Cele mai scumpe şi mai sofisticate parfumuri, inventate vreodată de parfumierii cei mai celebri, nici măcar cele create sub blazonul casei Hirondelle, nu pot atinge graţia şi intensitatea miresmei acestui citric generos... Pentru cine încă nu s-a prins, ocupaţia mea de bază este chiar de zână, apoi de naşă şi de bonă ocazională; pentru că nu poţi să-ţi dai aere de zână doar printre picături, în timpul conferinţelor televizate sau cel liber, în weekend sau doar aşa ca hobby...  

  Zur-zur, zur-zur! Da, da, vine în curând şi domnişoara Lapte şi pufosul cavaler Biscuite. Toate neclarităţile voastre le lămurim, democratic, la sfârşit... Acum, ascultaţi!

SCENA 2

(Madam Gutupadi, Anselmo)

MADAM GUTUPALDI: N-aş vrea să par total nepoliticoasă, dragă profesore Anselmo, dar se pare că aiuritei mele nepoate, Parla, numai la meditaţiile tale chisnovatice nu-i stă gândul... Ştiu, ştiu că e la o vârstă dificilă, dar e a patra notă ridicolă pe care o ia, de când ai început să o pregăteşti. A patra!!!

ANSELMO: Dar, înţelegeţi odată, madam Gutupaldi că...

MADAM GUTUPALDI: Eşti prea complicat… Pǎcat, mare pǎcat. Se pare că înţelegerea noastră în privinţa chiriei e sortită eşecului.

ANSELMO: Dar...

MADAM GUTUPALDI: Nu ştiu cum se face că celelalte colege de-ale ei, care nu străluceau deloc la matematică până acum, obţin peste noapte  rezultate notabile cu profesorii din suburbii care le meditează. Una din ele a câştigat chiar nu ştiu ce concurs pe Uruda, iar grasul de guvernator  i-a oferit pentru asta o bicicletă Grumstein...

ANSELMO: Dar...

MADAM GUTUPALDI: Nici un dar… Când o să aibă Carla mea măcar o trotinetă Grumstein? Spune-mi o dată exactă, profesore, doar meseria ta e să jonglezi, pardon, să lucrezi cu cifre...

ANSELMO: Ar mai fi şi “Teoria probabilităţilor”...

MADAM GUTUPALDI: Prefer “Teoria certitudinilor”, domnule Dighiti... ai înţeles? Vreau rezultate imediate şi asta deoarece şi pentru că nimeni din familia mea nu a apucat încă să atingă suta de ani... Înţelege şi tu că şi răbdarea mea proverbială cunoaşte o limită şi situaţia asta jenantă e  chiar limita.

ANSELMO: În momentul în care “Teoria geometriilor perfecte” îmi va fi publicată, am să vă înapoiez totul, până la ultimul bănuţ. Promit. Deocamdată situaţia mea financiară temporară mă împiedică să...

MADAM GUTUPALDI: Înţelege odată că nu am nevoie de banii tăi! Chiar mă crezi atât de câinoasă? Uite, ţi-am adus un platou de portocale extreme de portocalii... Micul dejun, prânzul şi cina la un loc. Nu te prosti, ştiu că n-ai mâncat nimic nici astăzi. Ce aromă! Înţelege-mă odată şi tu... Nu-mi place când vecinele mele se laudă cu incredibilele rezultate ale odraslelor din dotare şi eu trebuie să tac de fiecare dată mâlc...

ANSELMO:  Madam Gutupaldi, deocamdată situaţia mea financiară temporară mă împiedică să...

MADAM GUTUPALDI: Te repeţi. Am înţeles, nu asta este problema. Nu aşa... Ce neîndemânatic! Lasă că ţi le desfac eu. Ce aromă! Totuşi, situaţia ta financiară temporară jenantă, de care tot te plângi, nu te împiedică să fii deţinătorul legal al unui câine de rasă.

ANSELMO: De Şaibă vorbiţi?! S-a luat după mine când mă-ntorceam de la ore şi n-am avut puterea să-l mai alung... Trebuie să plătesc şi pentru el? Nicidecum nu e câine de rasă ci o corcitură simpatică... nici nu ştie barem să latre.

MADAM GUTUPALDI: Ştie, nu ştie, cui îi pasă? Învaţă-l, doar eşti pedagog. Eşti proprietar de câine, cu acte-n regulă? Eşti!... Şi apoi, nu înţeleg de ce te tot plângi. Eşti prieten, încă de la grădiniţă, cu fata industriaşului Bhros, care e topită iremediabil după tine… Să nu îndrăzneşti să o negi. Am văzut-o cum se uită de fiecare dată după tine când vă întoarceţi, la braţ, din plimbările voastre lungi prin natură… şi eu ştiu ce însemnă privirea aceea. Ar fi în stare să şi ucidă numai ca să nu te piardă... Crede-mă!

ANSELMO: Edera?! N-am observat. Credeam că este doar profund interesată de “Teoria geometriilor perfecte” la care lucrez. Aş fi preferat şi eu să fiu, cât de cât, topit după ea.

MADAM GUTUPALDI: Ce-are a face... Leafa ta de profesor debutant nu-ţi ajunge nici măcar pentru conservele, de la reduceri, ale lui Şaibă ăsta al tău, cât despre chiria restantă ce să mai vorbim… Ascultă-mă, băiete, cere-o rapid de nevastă, cât încă mai e valabilă privirea aceea îndrăgostită a ei.

ANSELMO: Şi dragostea?

MADAM GUTUPALDI: Dar cine vorbeşte despre lucruri care nu există? Dacă există măcar jumătate de dragoste între doi oameni, atunci se cheamă că există… până la urmă o să apară şi jumătatea absentă care ţi se datorează... Cât vrei să mai umbli cu sacoul ăsta cârpit şi cu cămaşa, de damasc, descusută? Domnul Bhros, industriaşul, îi face toate mofturile domnişoarei Edera şi tare, tare n-ar mai vrea s-o ştie nefericită... Cere-o doar de nevastă. E o adevărată partidă. Fă un efort! Curaj! Ce-i al ei o să fie şi-al tău, până la urmă, crede-mă...

ANSELMO: Şi dragostea? Crezi c-o să apară vreodată în ecuaţia dintre mine şi Edera? …Mira-m-aş! Conform “Teoriei geometriilor perfecte”…

MADAM GUTUPALDI: Ce tot îi tragi cu dragostea şi cu teoriile tale, profesore?! Pân-la urmă o s-apară teoretic şi ea... chestie de obişnuinţă. Gândeşte-te doar la un mod absolut original de a-i cere mâna şi, în rest, lasă lucrurile să curgă de la sine… Ai pricipit (sic!)?

ANSELMO: Mda...

MADAM GUTUPALDI: Şi acum închide repejor obloanele că iar s-a pornit şturlubatecul de Falossi să bată dinspre periferii şi să ridice toate gunoaiele împrăştiate pe străduţe… Siameza aia de data trecută tot el a purtat-o pe sus cu pui cu tot până aici şi, dacă n-ar fi fost căutată abitir de stăpâni, nu ştiu nici acum cum m-aş fi împărţit între atâtea nasuri reci din dărăpănătura de “Mon Caprice”.

SCENA 3

(Anselmo, Şaibă)

ANSELMO: Hai, Şaibă, lasă-mi pantoful şi mişcă-ţi codiţa până aici… Hai că avem treabă. Treabă, băiatule. Obloanele astea vechi sunt destul de ruginite şi se trag destul de greu. Are dreptate madam Gutupaldi, vâjgălăul ăsta de Falossi a ridicat o sumedenie de hârtii şi gunoaie de peste tot.

ŞAIBĂ: Miau!

ANSELMO: Numai un câine-bufon îmi mai lipsea. Ce faci, nu mă ajuţi? Bravo, bravo! Ce ai acolo? Lasă, lasă mizeria care ţi s-a lipit de bot... Lasă hârtia aia, buclucaşă! Dă-mi-o, ţi-am zis!

ŞAIBĂ: Harrr! Harrr!

ANSELMO: Tiii! Akirve! Akirve, adică Evrika! …Eşti genial, băiete, ştiai?

ŞAIBĂ: Harrr! Harrr!

ANSELMO: Mâna destinului! Vezi tortul semeţ şi ispititor, care se lăfăie semeţ pe întreaga pagină, în formă a două jumătăţi despărţite de inimă, dedesubtul cărora scrie cu litere de-o şchioapă KLAPKA de pe hârtia asta? Îl vezi? Voi comanda acest tort indiferent de preţul, bineînţeles piperat, care mi se va cere şi voi ascunde, într-una din jumătăţi, inelul de logodnă cu pietricele lila al onorabilei familii Dighiti; pentru că am omis, netrebnicul de mine, să îţi spun că numele meu de familie este Dighiti, bineînţeles... (Nu te mai scuza şi tu pentru omisiune, ştiu că patrupedele n-au beneficiat niciodată de nume de familie.) Apoi, cu acel dar camuflat sub încântătoarea haină de marţipan şi de frişcă, voi bate cu îndrăzneala necesară la uşa prearăbdătoarei Edera. Surpriză!... Stai, stai mai întâi să copiez numărul de telefon al cofetăriei Klapka şi dup-aceea o să te perii aşa cum îţi place ţie… Bun băiat! Deşteptule! Bravo! Bravo!

SCENA 4

(Edera, Domnul Bhros)

DOMNUL BHROS: Se pare că nătărăului ăluia, în sfârşit, i-au venit minţile la cap.

EDERA: Tată! Anselmo nu e nătărău ci un profesor debutant şi serios care promite.

DOMNUL BHROS: Da, marea cu sarea. Mai rău, Edera, fetiţo, mai rău... Ştii foarte bine ce părere am despre el şi despre toţi asemenea lui, dar îţi respect, din păcate, întotdeauna alegerile tale total neinspirate… Întotdeauna am considerat că-ţi pierzi vremea cu el.

EDERA: Te repeţi. Dragostea e oarbă. Toate cântecele, de pe toate posturile, spun asta. “Când te-ntinzi tăcut în iarbă/ Şi laşi gânduri să te fiarbă/ Vine un pitic cu barbă/ Să te-nveţe Baba-Oarbă... Tra-la-la-la-la-la...”

DOMNUL BHROS: Oarbăăă?! Tu, nu! Semeni cu mine! Trebuia, cel puţin, tra-la-la-la-la-la, să te îndrăgosteşti de cineva interesat de politică. Cu relaţiile mele, tra-la-la-la-la-la, ar fi avansat rapid. În doi-trei ani ajungeai soţie de ministru, de prim-ministru.

EDERA: Neinteresant. Am investit sufleteşte prea mult în tra-la-la-ul ăsta indecis. Am nevoie de cineva pe care să-l modelez după pofta inimii şi nu invers. Anselmo e talentat şi ideal pentru asta.

DOMNUL BHROS: Nu ştiam că vrei să te apuci de sculptură. Eu, unul, mi-am făcut datoria. Când ziceai c-a anunţat vizita lui, plastilină ăsta?

EDERA: Tată! Mâine, pe 27... azi e ziua lui de leafă şi trebuie să stea la coadă la casierie.

DOMNUL BHROS: Ce leafă? Ha, ha! Să fim serioşi, Edera. M-aş minuna să aducă cu el un buchet de trandafiri ceva mai acătării.

EDERA: Mai mult, a comandat, din mândra noastră capitală Patlaguda, chiar un imens tort Klapka, o superbitate... Mi-a arătat deja o ilustraţie foarte ispititoare. Orice poţi să spui despre el, tată, în afară de faptul că ar fi zgârcit. Un tort ca ăsta face cât leafa lui pe cel puţin şase luni.

DOMNUL BHROS: Plus bonurile de masă. Ha, ha, ha! În sfârşit, o nuntă cu surle, trâmbiţe, artificii şi porumbei rotaţi, eliberaţi temporar de firma care se va ocupa cu organizarea evenimentului. Tra-la-la-la-la-la! O să faceţi turul oraşului nu într-o birjă, ca toţi amărăştenii zurbagii de pe aici, ci într-o blindată, un tanc decapotabil, Bhros, decorat cu  cristale swarovski cât farfuria! Trebuie să epatăm întreaga Lilupă cu această ocazie şi pe guvernator, în special pe guvernator... Poate semnăm, cu această ocazie, pe lângă hârţoagele de la Starea Civilă şi nişte contracte mai acătării... Dacă ochelaristul ăla bleg încearcă să îţi facă figuri şi să îmi încurce planurile, îl dezintegrez!

EDERA: Îl cunosc îndeajuns, tată. Nu o să facă... Dealtfel, am pus pariu în faţa tuturor fostelor mele invidioase colege, pe un camion cu eşarfe de top, că tocilarul de Anselmo îmi va deveni, cât de curând, soţior... Promiţi?

SCENA 5

(Anselmo, Domnul Savarină)

DOMNUL SAVARINĂ: Hallo! Bonjur! Iyi buldum! Hát megtalálta! Gata! A fost o adevărată aventură să vă găsesc. Începuseră deja să mă doară braţele... Intrasem iniţial alături, în colosul de beton şi sticlă fumurie pe care scrie Bhros şi al cărui ultim etaj se pierde nebănuit undeva în nori... Ce confuzie regretabilă!

ANSELMO: Întradevăr, impunătorul edificiu este situat chiar lângă mansarda scorojită a lui madam Gutupaldi din centrul Lilupei, iar asemănarea dintre cele două clădiri alăturate, în cazul în care ar fi putut exista o minimă asemănare, ar fi cam ca asemănarea dintre un sequoia şi o ciupercă  indigenă pestriţă şi aici mă refer, fără echivoc, chiar la dimensiuni... Conform “Teoriei geometriilor perfecte”...

DOMNUL SAVARINĂ: Stop! Vila “Mon Caprice”, da? Anselmo Dighiti, da? Comanda 1 452 182, da?

ANSELMO: Da! Da! Da!

DOMNUL SAVARINĂ: Încântat! Sunt domnul Savarină! Mi-am închipuit eu că mă cunoaşteţi. Prezint, în timpul liber, o emisiune pentru copii, la televizor. Da, da, de acolo… Semnaţi aici, în colţ, de primire! Sincer să vă spun, aţi avut mare, mare noroc. De obicei, la cofetăria Klapka, torturile de fiţe se fac pe bază de comandă cu cel puţin nouă săptămâni înainte, dar maestrul Klapka are o adevărată slăbiciune pentru toţi îndrăgostiţii Urudei...

ANSELMO: Mi-am închipuit. Bănuiesc că nu are pentru aceştia şi tarife preferenţiale...

DOMNUL SAVARINĂ: Ferească!!! O asta nu, în veci nu! Suntem, totuşi, o societate comercială performantă, bazată pe principiile economiei libere. De altfel, celebra noastră cofetărie este înscrisă cu majuscule aurite în Cartea Recordurilor, la pagina    4 239… Ştiaţi, desigur?

ANSELMO: Bănuiam... Inelul cu pietricele lila a ajuns la timp?

DOMNUL SAVARINĂ: Calm. E încastrat în compoziţie, în dreptul orei trei, aşa cum aţi binevoit să comandaţi. Reuşita cererii dumitale e asigurată 100%. Primeşte în afară de felicitările firmei şi urările mele proprii şi personale de sănătate, prosperitate şi fericire veşnică şi, în plus, preţiosul, deliciosul şi râvnitul colet... “Antonie şi Cleopatră, să ai în veci Casă de piatră!” - urarea asta îmi aparţine în totalitate. Deh! Încerc şi eu cum pot să-mi mai rotunjesc veniturile.

ANSELMO: Ooo! Foarte inspirat! ...Să nu anticipăm cu fortificaţiile!

DOMNUL SAVARINĂ: De ce nu?! Să anticipăm. Torturile Klapka n-au dat niciodată, în această privinţă, greş... toate cererile de căsătorie adresate cu ajutorul lor, de simpli marinari până la maharajahi, au fost în întregime acceptate... Şi când e fericitul eveniment?

ANSELMO: Care fericit eveniment?... Aaa! Logodna? Mâine, pe 27!

DOMNUL SAVARINĂ: Felicitări! Felicitări din partea Asociaţiei iubitorilor de frişcă “Bezeaua”, din veselul orăşel Patlaguda! Aveţi mare grijă de colet. E atât de apetisant şi fragil! Aveţi grijă cu ce şi cum îl transportaţi... Eu, unul, am avut grijă, mare grijă! Probă! (desface, cu o singură mişcare, panglicile înfoiate)

ANSELMO: Ooo! Sunteţi mai ceva ca magicianul Augustin! Eu, unul, cred că m-aş fi chinuit cel puţin o săptămână să desfac fundele astea multicolore... Corespunde! Da! Da! Da! Da, întocmai ca în reclamă. Tiii! E o adevărată capodoperă!

DOMNUL SAVARINĂ: Indubitabil! Să-l închid la loc?

ANSELMO: De ce atâta grabă?! Mai lasă-l! O să mă ajute madam Gutupaldi să-l pun cum se cuvine la loc... Da, da, da! Merită fiecare bănuţ!

DOMNUL SAVARINĂ: Şi eu, fericite Antonie... nu merit nimic?!

ANSELMO: Bineînţeles, respectul meu nemărginit!

DOMNUL SAVARINĂ: Respect?! Nepalpabil.

ANSELMO: Aha! Şi, în plus, domnule Savarină, un bacşiş foarte gras, gras, gras! Gras ca un pate franţuzesc de gâscă.

DOMNUL SAVARINĂ: Gras?

ANSELMO: Gras, am spus?! Obez atunci să fie! Obez, obez, obez!!!

SCENA 6

(Anselmo, Parla)

ANSELMO: Calm! Reluăm! Triunghiul echilateral reprezintă triunghiul cu toate laturile congruente. În geometria euclidiană, triunghiul echilateral este şi echiangular.

PARLA: Triunghiul echilateral reprezintă triunghiul cu toate laturile...

ANSELMO: De lungime egală, Parla... Egală!

PARLA: Regală? Uf!

ANSELMO: În geometria euclidiană triunghiul echilateral este şi echiangular.

PARLA: Echian... gular?! Ce cuvânt imposibil!

ANSELMO: Adică toate cele trei unghiuri interne sunt egale între ele și egale cu 60º... Nimic nu e imposibil. Parla, încearcă, te rog, să te concentrezi.

PARLA: Cum credeţi că mă pot concentra cu minunăţia asta plină de funde roz de pe birou? …Aniversaţi ceva?

ANSELMO: Da. Ieşirea mea triumfală din această tihnită casă, Parla! Nu mă ajuţi deloc, absolut deloc. Triunghiul echilateral este un poligon regulat.

PARLA: Poligon re... În viaţa mea n-am văzut asemena tort. Mătuşa Gutupaldi face numai brioşe cu marmeladă... Sunteţi sadic cumva?

ANSELMO: Doar profesor. (ironic) Un amărât de profesor cu aspiraţii de înavuţire rapidă. Repetă, te rog!

PARLA: Aspiraţii de înavuţire rapidă… În viaţa mea n-am văzut asemenea tort. Mătuşa Gutupaldi face numai brioşe...

ANSELMO: Cu marmeladă! Nu, nu asta.

PARLA: Gata, m-am blocat. Cine e fericita? Am ghicit, nu?! ...O iubiţi?

ANSELMO: Nu mă nenoroci, puişor! S-o luăm altfel... Spune-mi, ţie nu-ţi plac bicicletele Grumstein?

PARLA: Nu.

ANSELMO: Nici măcar trotinetele Grumstein?

PARLA: Vreţi să mint?

ANSELMO: Niciodată. Schiurile, patinele, rolele, plăcile Grumstein?

PARLA: Nevermore! Nevermore! Sunt incurabilă. Ador decadenţii, ceaţa şi mătreaţa!

ANSELMO: Există, totuşi, în sferele înalte, un loc în care geometria se poate întâlni cu poezia.

PARLA: Şi tortul ăsta cu farfuria. Nevermore! Nevermore!

ANSELMO: Mă predau. Eşti precoce doar când te interesează cu adevărat ceva. Viitorul meu incert e în mâinile tale pătate de cerneală. Spune-mi, la ce te gândeşti cel mai mult în această clipă? ...La Poe?

PARLA: Nu, la Noe. Încercaţi să mă hipnotizaţi?

ANSELMO: Dacă aş putea... Răspunde-mi, te rog... La Poe, nu?!

PARLA: Nu. La blestematul şi nesuferitul ăsta de tort romantic perfect, din faţa mea.

ANSELMO: Mă nenoroceşti... Haide să-i facem o bucurie mătuşii Gutupaldi. Uite, dacă poţi să reproduci cel puţin o definiţie, îţi promit solemn că tortul ăsta blestemat este în întregime al tău.

PARLA (mecanic): Triunghiul echilateral reprezintă triunghiul cu toate laturile congruente... În geometria euclidiană triunghiul echilateral este și echiangular, adică toate cele trei unghiuri interne sunt egale între ele și egale cu 60º... Triunghiul echilateral este un poligon regulat... N-aveţi cumva şi o linguriţă?

SCENA 7

(Anselmo, Cofetarul Klapka)

ANSELMO: Dar a fost o situaţie specială, vă rog să mă credeţi; am înţeles că sunteţi şi dumneavoastră, domnule Klapka, părinte... Mă puteţi înţelege, nu-i aşa?

COFETARUL KLAPKA: Nicio şansă, tinere, absolut nicio şansă! Suntem aglomeraţi peste cap cu tot soiul de comenzi pentru nunta prinţului Amoc cu cântăreaţa Solange. Toţi lucrătorii mei sunt ocupaţi până peste cap. N-a mai dormit nimeni de aproape o săptămână. Trebuia să preţuieşti cum se cuvine propriul tort de logodnă... Mâncăule!

ANSELMO: Dar m-aţi ascultat cu mare atenţie, încât am avut chiar impresia că...

COFETARUL KLAPKA: Ascultarea cu maximă luare aminte e o calitate de bază a tuturor patronilor adevăraţi din toate timpurile, cu toate că această întâmplare nu este chiar o nevinovată excepţie printre sumedeniile de întâmplări şi poveşti reale ori inventate care le-am auzit de la clienţii mei din toate colţurile lumii... La revedere, mân... profesore!

ANSELMO: O clipă! Plătesc oricât!

COFETARUL KLAPKA: Poate ai o treabă şi te reţin!

ANSELMO: Cum, nunta prinţului Amoc cu buzata aia de Solange e mai importantă pentru dumneavoastră decât logodna mea?! Mă nenorociţi! Dacă nu am tortul Klapka, până cel târziu la douăsprezece, sunt un om terminat... Viitorul meu socru, domnul Bhros, fabricantul de blindate şi tot soiul de armament, e un om foarte răzbunător şi apoi domnul Savarină spunea aveţi o adevărată slăbiciune pentru toţi îndrăgostiţii Urudei...

COFETARUL KLAPKA: Nu-mi amintesc... A spus el asta?

ANSELMO: Da. Vă rog, să nu-l daţi afară!

COFETARUL KLAPKA: Dimpotrivă, am să-l avansez! Îmi convine această nouă imagine de Cupidon năclăit de frişcă. Cine ştie, poate i se cuvine adăugat un nou slogan... Da, da, da! Ce năstruşnic!... Şi eu care credeam că e un tip total lipsit de fantezie. De asta l-am şi repartizat la distribuţie.

ANSELMO: Dimpotrivă, e foarte original... compune şi versuri... gratuite. Mă rog, aproape gratuite.

COFETARUL KLAPKA: Versuri? Ce fel de versuri?!

ANSELMO: Cu rimă. “Antonie şi Cleopatră, să ai în veci Casă de piatră!”

COFETARUL KLAPKA: Dar, ăştia doi, nu cumva au avut un sfârşit tragic, ceva legat de şerpi şi cuţite?

ANSELMO: Tragic, netragic, cine mai stă să analizeze în ziua de azi... mesajul subliminal contează!... “Romeo, tu şi Julietă, nu staţi în spate, pe banchetă!”

COFETARUL KLAPKA: Interesant! Şi expresia asta ce mesaj subliminal mai conţine?

ANSELMO: Este... este... este o invitaţie către toţi îndrăgostiţii de a-şi arăta întregii umanităţi iubirea lor şi de a trece discret pe locurile din faţă.

COFETARUL KLAPKA: M-ai năucit!

ANSELMO: Şi eu care speram să vă conving...

COFETARUL KLAPKA: Adu-mi aminte!

ANSELMO: Tortul! Tortul! TORTUL!!!

COFETARUL KLAPKA: Nu e nevoie să strigi. Preparatelor de cofetărie nu le prieşte decât calmul... Arede, fetiţa mea, lasă pentru un moment fitness-ul şi urcă până la Cupidon... scuză-mă, nu ştiu ce m-a apucat. Da, da, urcă până la mine, în birou... Se pare că avem o problemuţă delicată de rezolvat.

SCENA 8

(Anselmo, Arede, Birina, Cofetarul Klapka, Domnul Savarină)

DOMNUL SAVARINĂ: Hallo! Bonjur! Iyi buldum! Hát megtalálta! Gata! Daţi-mi voie să vă fac cunoştinţă: Arede, olimpica tuturor cofetarilor şi vicepreşedintele în exerciţiu al asociaţiei iubitorilor de frişcă “Bezeaua”, fiica unică a patronului Klapka, admiratoarea incontestabilă a supermodelului Heidi Klum şi...

AREDE: Şi ajunge. Gata. Mulţumesc, domnule Savarină. Suficient. Eşti prea generos.

DOMNUL SAVARINĂ: Azi sunt generos cu toată lumea şi mai ales cu un anumit domn, aici de faţă, pentru că am fost avansat, datorită recomandărilor sale călduroase, la cârma secţiei de creaţie şi apoi niciodată nu poţi spune că ai descris suficient o tânără atât de plină de calităţi ca dumneata.

ANSELMO: Încântat, foarte încântat... dar, vă rog, nu uitaţi că suntem într-o mare întârziere, una teribilă, de care poate atârna însuşi viitorul meu... fericirea mea... performanţele mele profesionale.

AREDE: Nu crezi, domnule Savarină, că ar trebui să prezinţi şi numele acestui fermecător domn?

DOMNUL SAVARINĂ: Care fermecător domn? Aaa!!!... Nu l-am precizat?! Anselmo Dighiti...

ANSELMO: Profesor debutant de matematică, autorul teoriei geometriilor perfecte, teorie care va revoluţiona conceptul de...

AREDE: Foarte încântată! De-abia aştept să mi-o prezentaţi, dacă, fireşte, vă surâde ideea... Aşezaţi-vă, vă rog, în colţul acesta. De obicei, nicio persoană străină nu poate avea acces în laboratorul subteran al cofetăriei Klapka, dar, fiind vorba de un caz de forţă majoră, astăzi facem o excepţie.

DOMNUL SAVARINĂ: Confirm! Ce ziceţi de asta? “Un băiat şi cu o fată, merg pe-un pod de ciocolată!”

AREDE: Sau “O fată şi un băiat, iute te-au concediat!”

DOMNUL SAVARINĂ: Am înţeles, am înţeles, Arede, ştiu că sunt un incurabil guraliv...

ZÂNA BIRINA: Avem o urgenţă, fino?

AREDE: Şi încă ce urgenţă, naşă Birina... Un caz de forţă majoră, altfel nu aş fi îndrăznit să te chem. Trebuie să salvăm viitorul acestui fermecător domn şi să terminăm cât mai repede tortul Klapka, modelul 101.

ZÂNA BIRINA: 101?! Imposibil.

AREDE: Dacă aş fi fost absolut  convinsă că există acest cuvânt în dicţionarul unei zâne, nu aş fi îndrăznit să te deranjez.

ANSELMO: Grăbiţi-vă, vă rog... în genunchi!

ZÂNA BIRINA: Bine, nu chiar imposibil dar dificil (da, ăsta era cuvântul potrivit, di-fi-cil!), chiar şi pentru o zână experimentată. Foarte dificil. Frământatul, coptul, prepararea marţipanului şi a compoziţiei secrete de frişcă necesită timp... sunteţi un adept al ştiinţelor exacte, trebuie să înţelegeţi.

ANSELMO: Înţeleg, o, cât de bine înţeleg, dar, uneori cu toţii avem nevoie de câte o mică, de o neînsemnată minune.

AREDE: Una mică, mică! Nu e nimic ilegal în a face o faptă bună.

ZÂNA BIRINA: Ok! Se pare că m-aţi convins. Comanda, la mine! Să ne-mpărţim atribuţiunile. Cât timp pregătesc şi coc blaturile, tu, profesore, pune-ţi tichia şi amestecă bine-bine albuşurile astea cu zahăr, iar tu, Arede, pregăteşte formula secretă.

ANSELMO: Mulţumesc!

ZÂNA BIRINA: Adu esenţele din frigider, Arede! (conspirativ) N-ai uitat nimic, nimic, tinere?!

ANSELMO (idem): Ba nu! ...Ba da! A, inelul cu pietricele lila! O, cât de distrat pot să fiu... Sunt roşu ca un ardei... Tremur! Ard! Tremur!  Credeţi că sunt deocheat?

ZÂNA BIRINA: Un tânăr cu pregătirea ta, nu poate să fie adeptul unor asemenea prostii, cel mult...

ANSELMO: Ba da! ...Ba nu!  Iată o observaţie de un total bun simţ. Corect. Total corect.

SCENA 9

(Anselmo, Arede)

AREDE: În general, bărbaţii tineri nu se pierd prea uşor cu firea în faţa dezastrelor ori calamităţilor naturale, dar fondatorul geometriilor perfecte se pare că face excepţie de la această regulă... Întotdeauna eşti aşa de vorbăreţ?

ANSELMO: Eşti prima fată în faţa căreia mi-am pierdut proverbiala stăpânire de sine, pentru care eram atât de recunoscut printre colegii mei şi atât de mândru...

AREDE: Ce faci?! Nu aşa! Nu schimba niciodată sensul, altfel trebuie s-o luăm de la capăt... Ţi-e rău? Tremuri? Lasă-mă să te ajut.

ANSELMO: Nu. Ard. Sau poate şi una şi alta... Ai o dexteritate demnă de invidiat... Ştiai?

AREDE: La prăjituri, te referi?! Cred că se transmite... Pune-mi mâna pe frunte.

ANSELMO: Aoleu! Eşti toată o flacără, ba nu, o gheaţă!!! Aşează-te!

AREDE: O, nu! Trebuie să terminăm la timp. Şi aşa suntem într-o întârziere teribilă de care pot atârna însuşi viitorul tău... fericirea mea, pardon, a ta... performanţele tale profesionale...

ANSELMO: Cred că nu mai sunt chiar atât de grăbit... Edera!

AREDE: Edera?! Arede!!!

ANSELMO: Scuze, Arede, scuze, nu ştiu ce mi-a venit. Povesteşte-mi, câte ceva, despre tine... până te linişteşti.

AREDE: Despre mine?! Să începem cu începutul, cu numele... Arede, în dialect patlagudian, ar însemna, conform naşei mele Birina, într-o traducere aproximativă, “cea îndelung iubitoare” şi trebuie să-ţi mărturisesc, cu dezinvoltură, că îmi place la nebunie de cum arată idolul meu, Heidi Klum, în costumele ei de baie, fiind una din fanii ei înfocaţi încă de la debut, considerând-o prototipul absolut al frumuseţii feminine... Vrei să-ţi povestesc şi de modul disperat în care mă străduiesc să ajung să arăt ca ea prin tot soiul de cure, post, ronţăit de morcovi cruzi şi tras istovitor de fiare?

ANSELMO: Dar arăţi perfect, de ce ar trebui să ajungi să semeni cu ea... ce, parcă pe Heidi Klum o interesează câtuşi de puţin să ajungă să semene cu tine? Să fim serioşi! Conform propriei mele teorii există o...

AREDE: Trebuie să mai meditez asupra acestui aspect înainte de a-ţi da cât de cât vreun răspuns, chiar dacă mi se pare că te cunosc de când lumea, Anselmo...

ANSELMO: Da, Arede... ai uitat să mai adaugi ceva?

AREDE: Da, încă puţină esenţă de portocale în compoziţie, deşi, dacă nu mă înşel, după numărul sticluţelor goale, asta e a şaptea pe care o torn... Aş vrea să-ţi mărturisesc că...

ANSELMO: Ce aromă pătrunzătoare! Şi eu aş vrea să-ţi fac o mărturisire... Fii tu prima!

AREDE: Fie! Dacă vreodată mă voi căsători cu cineva care să-mi placă, atunci...

ANSELMO: ...Atunci!!!

AREDE: Atunci... sigur voi face o fetiţă superbă căreia îi voi pune numele...

ANSELMO: ...Numele?!

AREDE: Celebrului fotomodel...

ANSELMO: Fotomodel?!

AREDE: Heidi Klum, cine altcineva!

ANSELMO: Ah!

AREDE: Ce “ah”?!

ANSELMO: Sunt întrutotul de acord, fireşte.

AREDE: Atunci, povesteşte-mi şi tu despre interesantă ta teorie... poate reuşim să-i aducem unele îmbunătăţiri.

ANSELMO: Chiar vrei?!... Am nevoie, urgent, de o tablă!

AREDE: Masa asta plină de făină, nu e bună?

ANSELMO: Ba da.

SCENA 10

(Birina)

ZÂNA BIRINA: Anselmo îi vorbi cu înfrigurare, de pe bancheta unde era ţintuit, despre teoria geometriilor perfecte pe care el însuşi se lăuda că o inventase şi pe care, în toată Lilupa, se părea că n-o înţeleg decât doi oameni - el şi cu sine. Arede, în schimb, îi demonstră şăgalnic exact contrariul, desenând ferm, cu degetul ei perfect, pe un suport de zahăr vanilat, mare cât o plasmă pentru o sală de bal, diferite figuri complicate care ilustrau şi chiar îi completau teoria, că îl înţelege perfect, chiar dacă nu era, în aparenţă, decât o cofetăreasă fie chiar şi olimpică şi propuse îmbunătăţiri radicale sistemului în cauză... Fără să mai stea mult pe gânduri, tânărul, oarecum încurcat de calităţile care i se descoperiseră firesc şi nesperat în faţa ochilor săi analitici (acum Arede i se părea într-adevăr cea mai frumoasă fiinţă de pe pământ; chiar mult mai frumoasă, mai amuzantă şi mai deşteaptă decât Heidi Klum şi Edera luate la un loc), îi propuse zăpăcit, galant şi generos (v-am prevenit doar că Anselmo nu era defel o fire zgârcită şi uite că asta era chiar dovada!) să mănânce împreună prospăt terminatul tort în formă de inimă împărţită (sau despărţită!) în două şi care foarte cuminte nu aştepta decât să fie împachetat pentru expediere... şi nu ştiu nici acum de ce, fata, care era aproximativ de aceeaşi vârstă cu el, îi acceptă cu bucurie propunerea, sugerând ca fiecare să mănânce din câte o jumătate la alegere... De data asta profesorul debutant îşi impuse autocontrolul recunoscut, străduindu-se să-şi înfrâneze graba explicabilă şi mâncă tacticos, ajutat de o minusculă linguriţă transparentă făcută pe loc din zahăr înmuiat la flacără de mâinile ei îndemânatice, privind-o în tot acest răstimp cu insistenţă nefirească şi cu totul alt soi de ochi decât la început pe minunata Arede cea îndelung iubitoare... Domnişoara se strădui să-i facă pe plac (cu toate că dulciurile erau de mult tăiate de pe lista ei cu calorii puţine) şi se forţă cu destulă greutate să-şi termine şi ea partea destul de  consistentă şi plină de calorii cu nemiluita, sperând să recupereze în maxim următoarele două luni, fiindcă am uitat să vă spun că era la un regim drastic de slăbire pe bază de morcovi fierţi, castraveţi cruzi şi  jumătăţi de sâmburi de stafide albe, copiat dintr-o revistă străină...

  Tocmai când aproape să termine şi ea ultima îmbucătură se învineţi brusc, îşi dădu ochişorii miraţi, de un albastru intens, peste boneta de serviciu şi începu să tuşească groaznic, speriindu-l de moarte pe bietul tânăr care, în disperare de cauză, îi oferi o batistă de unică folosinţă cu picăţele din pacheţelul pe care îl purta, prevăzător, întotdeauna cu sine... Arede, pudică, tuşi ea cât tuşi în batista de hârtie cu picăţele pe care o primise, dar, când să o arunce discret, descoperi înlăuntrul ei pricina înecării sale subite şi anume nici mai mult nici mai puţin decât inelul de logodnă cu pietricele lila al onorabilei familii Dighiti şi spuse (chiar înainte de a apuca bietul de Anselmo să se gândească să-i adreseze fatala şi clasica întrebare consacrată cererilor serioase în căsătorie) un “DA!!!” foarte, foarte hotărât, poate cel mai hotărât da din toate “da”-urile pe care le rostise vreodată în viaţa ei... Luat total prin surprindere de inedita situaţie, profesorul leşină subit la picioarele ei graţioase; ceea ce fu luat ca un semn evident al unei imense, tinereşti şi palpabile dovezi de dragoste şi toţi cofetarii prezenţi, membrii fruntaşi ai asociaţiei Bezeaua, până atunci doar martori tăcuţi ai întregii istorii desfăşurate pe viu în faţa lor, aplaudară fericitul eveniment cu mâinile lor pline de faină şi zahăr pudră, ridicând în încăpere un nor dens de praf albicios...

SCENA 11

(Cilima, Birina)

ZÂNA CILIMA: Verişoară, de-aici preiau eu!...

ZÂNA BIRINA: Şi  eu care credeam că o s-avem o zi calmă… Tonul!

ZÂNA CILIMA: Peste două săptămâni, după ce tânărul îşi mai reveni din şoc (desigur, după căzătura neprevăzută din laborator) şi reuşi şi el, în sfârşit, să îngaime ceva de atâta fericire care năvălise peste capul lui din senin, avu loc şi nunta care se desfăşură într-un castel de ciocolată albă, înconjurat de o baltă mare din sirop dulce-acrişor, atent meşteşugit din tot soiul de fructe de pădure, pe luciul căreia alunecau încolo şi încoace, trase parcă de nişte sfori invizibile, gondole multicolore din marţipan şi cârduri de lebede de frişcă cu pui. Chiar şi nebunaticul vânt Falossi se strădui complice (la sugestia mea), în toată această perioadă binecuvântată, să îşi ia câteva zile binemeritate de vacanţă, potolindu-se din senin şi întâlnindu-se în secret cu o nubilă vântoasă glacială, rătăcită din nord, deasupra norişorilor din vată de zahăr din jurul turnurilor de jeleu transparent ale castelului dalb... O mulţime de invitaţi de onoare fură poftiţi în frunte cu guvernatorul Urudei, primarii Lilupei şi ai orăşelului Gutupaldi, toţi membrii şi simpatizanţii asociaţiei Bezeaua, ba chiar şi domnul Bhros, fabricantul de automobile blindate, împreună cu fiica sa, Edera, dar, nu se ştie de ce, invitaţiile acestora din urmă rămăseseră fără niciun răspuns... Gurile rele (care consumaseră până atunci mai mult ciocolată amăruie cu limes şi uitaseră să se cam clătească), spun că prefăcuta domnişoară Bhros, la auzul “tristei” veşti, plecase de urgenţă şi plină de ranchiună cu unul din automobilele blindate aflate pe stoc, într-o regiune subdezvoltată din Australia, să se dedice alungirii în regim de urgenţă a cozilor cangurilor pătaţi, ori că, cel mai probabil, se specializa într-o locaţie secretă asupra tehnicilor  tradiţionale woodoo... Dar, ca să fiu foarte sinceră, adevărul adevărat nu-l ştie nimeni şi uneori cred şi eu că nu e frumos să ne mai băgăm nasul acolo unde nu ne fierbe compotul...

  Chiar şi eu, acritura de Cilima, am fost invitată, în calitate de zână, împreună bineînţeles cu  vară-mea, Birina, aici de faţă (care, la rândul ei, s-a forţat din răsputeri să nu-mi iasă vreo turturică din gură în tot acest răstimp), să ţinem câte un toast pe cinste în sănătatea tinerilor însurăţei şi, vă jur pe aroma mea ultra persistentă, că am rupt şapte perechi de sandale de primă calitate în cele trei zile şi trei nopţi cât a ţinut petrecerea, încât, dacă nu mă stăpâneam de la joc în ultima zi, riscam să plec de acolo desculţă şi cu mantia sfâşiată...

ZÂNA BIRINA: Dar, partea cea mai frumoasă a acestei petreceri de pomină a fost că, aproape de sfârşitul ei, am fost întrebată în secret de cei doi miri foarte emoţionaţi (de data asta doar eu nu şi Cilima  care plecase cu câteva ore mai înainte, bombănind de una singură), dacă n-aş fi fost de acord să devin naşa viitoarei fetiţe a Ederei şi a lui Anselmo (aflată momentan doar în stadiul de proiect, desigur), viitoarea Heidi Klum Dighiti... N-am fost niciodată de acord ca un copil să poarte două sau mai multe nume pe umeri săi firavi - pentru că mi se pare foarte derutant pentru cel în cauză să se întrebe tot timpul când este el şi când este altul – totuşi, am spus cu bucurie un “da” răspicat, înclinându-mă după toate canoanele de politeţe ale codului nescris al zânelor, gândindu-mă în acelaşi timp ce fel de cadou potrivit ar fi trebuit să-i pregătesc micuţei pentru botez.

   Exact peste jumătate de an am fost anunţată, printr-un e-mail destul de laconic, că minunea dorită începuse deja să prindă contur în nou înfiinţata familie Dighiti. De câteva săptămâni silueta, până atunci de invidiat a Ederei, se modificase vizibil, iar vremurile în care se alimenta doar cu tocăniţe de morcovi fierţi şi castraveţi cruzi deveniseră doar amintire...

A C T U L    II

SCENA 1

(Obstetricianul-Şef, Arede, Anselmo, Domnul Savarină, Birina, Cofetarul Klapka)

OBSTETRICIANUL-ŞEF: Rezultatele Oracolului - adică ecografului de provenienţă chinezească - sunt indubitabile... Dolofanicǎ, dolofanică, băiata asta.

ANSELMO: Ura! Mi se împlineşte visul! O s-avem un băieţel! Băieţel!

OBSTETRICIANUL-ŞEF: Ne, ne, ne! Băiată!

TOŢI: Băiată?!

DOMNUL SAVARINĂ: “Nu-i băiat, ci e băiată... în traducere, e fată!”

OBSTETRICIANUL-ŞEF: Categoric, băiată... adică fetiţă, toată ziulica!

COFETARUL KLAPKA: Fetiţă?!

ZÂNA BIRINA: Fetiţă?!

ANSELMO: Fetiţă?!

TOŢI: Ăăă!

AREDE: Ce “Ăăă!”... Fetiţă!!! Ce, fraţilor, nu mai auziţi bine? Oculistul e alături… În sfârşit, mi se împlineşte visul. Renunţ total la diete în favoarea ei. Peste câteva luni, va păşi cu voioşie în viaţă viitoarea domnişoară Heidi Klum Dighiti, căreia i-am pregătit o carieră internaţională de invidiat în domeniul modelingului… Am luat, deja, legătura cu câţiva specialişti recunoscuţi.

ZÂNA BIRINA: Şi eu, în calitate de viitoare naşă, am pregătit trusoul pentru fetiţă, dar...

TOŢI: Dar???

ZÂNA BIRINA: Mi-am permis să-mi iau unele măsuri de siguranţă... aşa că am pregătit şi un trusou de băieţel.

ANSELMO: Mulţumesc, Birina, dătătoareo de speranţe! Întotdeauna, am ştiut că eşti o mare, mare înţeleaptă.

OBSTETRICIANUL-ŞEF: Treziţi-vă! Suntem în secolul 21! Ex-clus! Aparatul ăsta n-a dat greş niciodată... cu toate că îl avem doar de câteva săptămâni. Deşi, fie vorba între noi, “Oracol” e cea mai ieftină marcă de ecograf pe care spitalul “Darurile Berzei” (din lipsă de sponsori, evident) şi l-a putut permite.

COFETARUL KLAPKA: Ce fericire! O să inventez, pentru avansarea mea la rangul de bunic, cea mai delicioasă prăjitură cu cremă din cariera mea.

ANSELMO: Şi eu, o să-mi desăvârşesc, în sfârşit, teoria.

TOŢI: Promiţi?!

ANSELMO: Credeţi că mai este nevoie?

DOMNUL SAVARINĂ: Iar eu, cea mai frumoasă odă cu strigături pentru corul Asociaţiei iubitorilor de frişcă “Bezeaua”! Deja mi-au venit în cap vreo douăzeci de rime pentru Heidi Klum: acum, antum, bum-bum...

COFETARUL KLAPKA: Niciun “bum-bum”, dacă vrei să mai rămâi la cârma laboratorului de creaţie...

DOMNUL SAVARINĂ: Cenzură?!

COFETARUL KLAPKA: Nu, e o comandă... exact ca la torturi!

COFETARUL KLAPKA: “O accept, accept, accept/ Ca pe-o floare prinsă-n piept!”

OBSTETRICIANUL-ŞEF: Propun să facem o horă!

TOŢI: Acum?

OBSTETRICIANUL-ŞEF: Ne-ne-ne! La finalizare!

SCENA 2

(Ministrul Învăţământului, Birina)

BIRINA: Vă mulţumesc, domnule ministru, pentru amabilitatea de a mă primi în audienţă.

MINISTRUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI: Birina, Birina... când eram împreună la grădiniţă şi te trăgeam de codiţe, nu îmi spuneai chiar domnule ministru ci altfel, cu totul altfel... Îţi mai aminteşti ce poreclă aveam?

BIRINA: Asta a fost tare de mult, domnule ministru, tare, tare de mult... Acum nu mi-aş mai permite... Aş prefera să discutăm despre…

MINISTRUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI: Ei, să nu ne comparăm chiar cu Matusalem. Permite-ţi, permite-ţi!  Ce amintiri frumoase... dar, bănuiesc că nu despre amintirile alea ai venit până aici ca să discutăm... Birina… zâno!

BIRINA: Gata, gata, am şi roşit! Nici prin gând nu mi-a trecut una ca asta. Am venit ca să vă rog, ca să te rog, ceva... Goarnă!

MINISTRUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI: Ce delicat! De mult nu mi-a mai spus cineva Goarnă... Biri. Îţi promit că nu vei pleca de aici până nu vei găsi o rezolvare favorabilă. Ascult.

BIRINA: Nu am venit pentru mine, ci pentru cumătrul meu, Dighiti, care are urgent nevoie de o mărire considerabilă de salariu...

MINISTRUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI: Ceee?! Distratul ăla care nu prea ştie să bată la alte uşi în afară de a lui?!

BIRINA: Pentru unii distrat, pentru alţii un geniu! Peste câteva săptămâni va deveni tătic şi asta presupune sarcini şi responsabilităţi sporite, foarte sporite.

MINISTRUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI: Mă rog. S-a rezolvat, nu se poate! Reducerile bugetare, ordonate de guvernator, pentru următorul deceniu, fac imposibile orice majorări salariale chiar şi pentru cei mai merituoşi membri ai sistemului de învăţământ... Am mâinile legate, Biri… crede-mă! Uneori îmi vine să mă retrag, definitiv şi irevocabil, la muntele Albăstriu unde am o cabană printre pini şi o turmă de capre irlandeze tărcate lăcrimoase - cărora le duc dorul şi viceversa - şi să mă dedic exclusiv lor, de azi înainte... asta dacă o să am cândva curajul să iau această înţeleaptă hotărâre… Nicio şansă, Biri, niciuna!

BIRINA: Mi-e rău! Rău! Rău! Se pare că iar am o scădere pronunţată a glicemiei… Au, Goarnă, vezi că am în poşetă o portocală învelită într-un şerveţel. Decojeşte-o, desfă-o, te rog!

MINISTRUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI: Poftim un pahar cu apă. Relaxează-te! Secretara mea are nişte pilule foarte eficiente… Alooo!...

BIRINA: Nu o suna... fac alergie, numai când aud de otrăvurile astea sintetice... portocala... te rog... Goarnă! Grăbeşte-te!

MINISTRUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI: Biri, prea le pui şi tu pe toate la suflet. Las-o mai uşor… Gata, m-am hotărât. Să nu crezi că eu nu sunt foarte afectat de caz şi de soarta viitorului tătic şi vreau să subliniez că, începând din chiar acest moment, renunţ categoric la funcţia de ministru numit al învăţământului în favoarea talentatului profesor Dighiti...

BIRINA: Crezi că asta e soluţia?!

MINISTRUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI: Unica... în situaţia actuală.

BIRINA: Protestez, Goarnă, evident formal, în faţa acestei hotărâri care-ţi va afecta cariera, relaţiile şi chiar stima de sine.

MINISTRUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI: Protestează cât vrei şi cât nu vrei, dar hotărârea mea este definitivă şi irevocabilă şi, ca să nu crezi că am intenţia să mă răzgândesc, îmi semnez cu seninătate şi cu tine de faţă propria demisie şi iscălesc larg ordinul de numire a lui Anselmo Dighiti; documente pe care, te rog, să le duci personal la registratura instituţiei şi să-ţi notezi cu atenţie numerele lor de înregistrare...

BIRINA: Mă uimeşti, Goarnă, încă de la grădiniţă, te ştiam foarte nehotărât... chiar, un pic, laş...

MINISTRUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI: Sinceră ca întotdeauna! Chiar dacă am o frumoasă chelie, să nu crezi că m-am schimbat radical, dar mi-am amintit subit că prima sărutare, evident cam stângace, din viaţa mea şi cam pe-o ureche, a fost cu tine şi cu nimeni altcineva…                          Aşa că, grăbeşte-te Biri şi, dacă vreodată vei trece pe lângă Muntele Albăstriu şi vei zări o turmă de capre irlandeze tărcate lăcrimoase la poalele lui, aminteşte-ţi de cabana mea uitată, dintre pini, de dragul vremurilor fericite de altădată...

SCENA 3

(Obstetricianul-Şef, Anselmo, Arede, Birina, Cofetarul Klapka, Poetul Savarină, Padre Pierre)

AREDE: Auuu! Auuu!

OBSTETRICIANUL-ŞEF: Înţelegeţi odată, prezenţa aparatului de filmat în sala de naşteri e total contraindicată într-o asemenea situaţie delicată... de altfel ca şi prezenţa bărbaţilor din familie... Miracolul aducerii pe lume a unei fiinţe trebuie protejat!

COFETARUL KLAPKA: Bine, dar acest procedeu  modern e în mare vogă în toate maternităţile Urudei.

ANSELMO: Ce miracol?! Nu spuneaţi dumneavoastră că suntem în secolul 21?! Conform teoriei mele...

TOŢI: Ştim... “Totul e matematică!”

OBSTETRICIANUL-ŞEF: Nu şi în spitalul “Darurile Berzei”, nu şi aici... Vă rog, fiţi înţelegători şi lăsaţi-ne să ne facem cum se cuvine datoria.

AREDE: Auuu!... Te urăsc, Anselmo! Auuu!...

ANSELMO: Rezistă, rezistă balonaş! Şi eu te iubesc!

COFETARUL KLAPKA: E doar subconştientul. Nu o lua în seamă, e sedată.

OBSTETRICIANUL-ŞEF: Vă rog, nu încurcaţi circulaţia. Aşteptaţi cuminţi în spatele acestor uşi capitonate.

ZÂNA BIRINA: Curaj! Am să ies, din când în când, să vă ţin la curent.

COFETARUL KLAPKA: Ne aşteaptă o noapte înspăimântătoare, Arede. Ţine-ne pumnii!

AREDE: Cum, tot eu?!... Auuu! Te iubesc, Anselmo! Auuu!

COFETARUL KLAPKA: Subconştientul. Nu o lua în seamă, e sedată.

DOMNUL SAVARINĂ: Între timp, am să compun un mesaj de bun venit pentru micuţă.

ANSELMO: Şi eu am să-mi rod, cum se cuvine, ideile.    (zgomot  de idei roase)

COFETARUL KLAPKA: Da, da. E mult mai bine decât să-ţi smulgi părul cârlionţat. Mult, mult mai bine. Ne aşteaptă o noapte grea. O să am destul timp ca să-mi fac inventarul... în gând. O să încep cu sacii de zahăr brun din depozit şi cu bidoanele cu sirop de arţar. Deci patruzeci de alaltăieri plus...

TOŢI: În gând!!!

ZÂNA BIRINA: Totul e bine când se termină cu bine! Gata! Ce fericire! S-a împlinit visul finei mele Arede… A păşit în viaţă, în sfârşit, conform “Oracolului”, cu capul înainte, micuţa şi dolofana, viitoarea Heidi Klum Dighiti.

COFETARUL KLAPKA: Ceee?! Dar nici măcar n-am reuşit să ajung la jumătatea inventarului...

TOŢI: Aşa de rapid?! Uraaa!!!

PADRE PIERRE: Ave, ave Dominus!

COFETARUL KLAPKA: Distribuiţi limbile de pisică din geamantan! Scoateţi dopul şampaniei de coacăze!

OBSTETRICIANUL-ŞEF: Linişte sau vă evacuez, turcilor! Ce e cu panarama asta? Nu scoateţi niciun dop de la nicio şampanie. Eu sunt şeful aici! Dacă mai aud vreun urlet, vă îmbrac în gips şi vă încui într-un frigider ruginit, scos din uz... Ţin sǎ vǎ informez cǎ lucrurile în legǎturǎ cu aceastǎ naştere încep să se foarte complice… chiar sǎ devinǎ imprevizibile... (o tăcere atât de profundă încât se aude ticăitul unui ceas de buzunar) Să aduci un copil pe lume nu e un lucru tocmai atât de uşor cum ar crede sau ar vrea să pară unii…

AREDE(tot mai stins): Te urăsc, iubitule! …Ah, cât de mult te urăăăsc!

ANSELMO: Întotdeauna am fost sincer încredinţat de sentimentele tale puternice, iubito. Rezistă, balonaş!

OBSTETRICIANUL-ŞEF: Rugaţi-vă!

PADRE PIERRE: Pater noster...

COFETARUL KLAPKA: Pe o scară de la unu la zece, care este gravitatea, doctore?

OBSTETRICIANUL-ŞEF: Sincer?

TOŢI: Foarte sincer. Suportăm!

OBSTETRICIANUL-ŞEF: Treisprezece!

ANSELMO: Înger, îngeraşul meu...

COFETARUL KLAPKA: De ceea ce mi-a fost frică, n-am fost ocolit... Trebuie să fim optimişti. E de rău! Amoniacul e în buzunaaar... (leşină atipic)

DOMNUL SAVARINĂ: Asta ne mai lipsea. Domnule Klapka, vă rog să fiţi serios, ca un adevărat căpitan de corabie ce sunteţi şi să  reveniţi vertiginos pe linia de plutire... Întotdeauna aţi fost un îndrăgostit al verticalelor.

COFETARUL KLAPKA: Nu că “am fost”, Savarină, ci că “sunt”! N-am crezut că palmele unui poet vizionar pot fi atât de convingătoare. Gata, gata! Mi-am revenit... Mi-am revenit?

DOMNUL SAVARINĂ: Iertaţi-mă pentru excesul de zel. M-am lăsat dus de inspiraţie... de val.

ZÂNA BIRINA: Totul e bine când se termină cu bine! Gata! S-a împlinit şi visul nemărturisit al cumătrului Anselmo… Ce vǎ holbaţi?! A păşit, în sfârşit, în viaţă, neconform “Oracolului”, cu capul înainte, micuţul şi dolofănelul, viitorul...

ANSELMO: Vezi că te cam repeţi, Birino!

COFETARUL KLAPKA: Da, da, te contrazici! Ce “dolofănel”?! Parcă mai înainte ziceai că e fetiţă. Hotărăşte-te!

ANSELMO: Ce “micuţ”?! …Care “micuţ”?!

ZÂNA BIRINA: Într-adevăr, Arede a născut şi o fetiţă, dar şi un băieţel... Felicitări Anselmo, sunt gemeni.

PADRE PIERRE: Gloria! Gloria! Gloria!

ANSELMO: Gemeni?! Ce lovi-turăăă... (leşină şi el, aşa cum poate)

COFETARUL KLAPKA: Poetule Savarină, ocupă-te puţin şi de ginerele meu, ca de un aluat mai moale... dar mai cu milă. Băieţelul ăsta ne-a luat pe toţi pe nepregătite... Tiii!!! Nici măcar n-am avut timp să ne gândim la un nume.

ZÂNA BIRINA: Da, de unde! Conform dorinţei mamei şi bănuiesc că şi a tatălui, fetiţa se va chema doar Heidi, iar băieţelul Klum... ca să împăcăm şi capra şi varza... asta dacă nu are cineva o altă părere mai bună...

COFETARUL KLAPKA: Da’ de unde! Nici că se puteau găsi nume mai adorabile şi mai potrivite pentru nepoţeii mei... Şampania?!

OBSTETRICIANUL-ŞEF: Se aprobă!

SCENA 4

(Edera, Domnul Bhros)

DOMNUL BHROS: Ai auzit?

EDERA: Am auzit!

DOMNUL BHROS: Şiii?!

EDERA: Şi!... Ar trebui să mai adaug ceva?

DOMNUL BHROS: Poate, dar dacă nu simţi nevoia, nu. Absolut.

EDERA: Răzbunarea e arma prostului.

DOMNUL BHROS: În cazul ăsta, lasă-mă să fiu...

EDERA: Nu înţeleg nici acum, ce-a putut să găsească la sfrijita aceea de placintăreasă... Cât de fericiţi pot să fie în toate pozele astea...

DOMNUL BHROS: Dar ar putea să fie şi altfel... mai ales dacă sunt niţel “ajutaţi”...

EDERA: Crezi?

DOMNUL BHROS: Sunt convins. Te îndoieşti? O jignire atât de profundă asupra familiei Bhros nu poate scăpa nerăsplătită... Am un plan. Inginerii mei au inventat deja în secret nişte maşinării care sunt programate să se defecteze când ţi-e lumea mai dragă.

EDERA: Vorbeşti despre “Revenge”?

DOMNUL BHROS: De unde ştiai?... Da, deşteaptă ca întotdeauna. Hai să le-o coacem Edera, fetiţa mea! Nu suport să te mai văd fără poftă de mâncare.

EDERA: De ce nu, tăticule! ...Începem?

DOMNUL BHROS: Eu zic să mai avem puţină răbdare... cât să punem cum se cuvine toate detaliile la punct.

EDERA: Câtǎ rǎbdare?!

DOMNUL BHROS: Atâta cât trebuie!

SCENA 5

(Birina)

ZÂNA BIRINA: Ziua botezului se dovedi a fi una foarte ploioasă, un adevărat diluviu, ca şi cum tot ţinutul Uruda cu grădinile, casele, pomii şi vieţuitoarele sale mari şi mici, ar fi fost binecuvântat cu un botez colectiv în cinstea celor doi fraţi; dar, cum nimeni nu dorea să mai amâne nimic şi socotind că ploaia e un semn de noroc pentru cei care cred cu adevărat acest lucru, ajutaţi de un vizitiu murat şi amabil, ne-am îngrămădit cu toţii (la propunerea bătrânului Klapka) într-o caleaşcă închisă care se dovedi totuşi suficient de încăpătoare şi de primitoare, purtându-ne legănat, în muzica urletelor disperate ale celor doi micuţi, până la porţile bisericii Jean Baptiste - în care fusese de altfel botezată şi Arede în urmă cu exact douăzecişişapte de toamne. Acolo eram aşteptaţi de însuşi parohul Pierre protejat de o uriaşă umbrelă neagră, care putea adăposti până la un regiment de infanterie şi un întreg alai de nuntă cu tot cu muzicanţi şi care ne conduse zgribulit în incinta bisericii de piatră în formă de trifoi. Gemenii, care urlaseră ca din gură de şarpe, cât îi ţineau bojocii lor micuţi, pe tot traseul, scoţându-ne din răbdări şi din pepeni, se liniştiră ca prin farmec şi începură să gângurească dulce în limba lor.

  Slujba se dovedi una foarte scurtă şi la obiect şi culmină cu însuşi botezul sau scufundarea în cristelniţă (în care, prevăzătoare, aruncasem câteva răţuşte de plastic şi un termometru de baie, încastrat într-un bondar de plută, care-mi confirmă că temperatura aghiezmei este întocmai cu cea indicată de manualele de îngrijirea şi creşterea copilului pentru nişte trupuşoare atât de fragile).                       

   Nu s-au semnalat incidente nedorite în afara faptului că, după scufundarea lui Klum, preotul şi-a scos distrat mâinile goale, lucru care provocă panică şi rumoare în rândul audienţei îmbrăcate la patru ace, mai puţin asupra chiar a lui Klum care părea că se simte foarte bine aşa scufundat şi dădea din mâini şi picioruşe cu foarte mult entuziasm ca o adevărată broscuţă, ceea ce stârni un ropot de aplauze admirative din partea tuturor... La rândul ei, nici Heidi nu se lăsă mai prejos şi, încordându-se ca şi cum ar fi avut colici, uimi asistenţa rotindu-şi mânuţele ca două aripi de înger după care pronunţă foarte corect şi unul după altul cuvintele “mama”, “tata” şi “câh!” (deşi, scumpa de ea, împlinise de curând doar două luni şi o săptămână, exact ca şi fratele ei geamăn) după care adormi instantaneu, sugându-şi abitir un degeţel în braţele mele drăgăstoase.                                                                                                

   “Petrecerea de după a fost una obişnuită.” Hopla! Nu, petrecerea de după n-a fost în niciun caz una obişnuită deşi Arede şi Anselmo, cumetrii mei dragi, m-au rugat foarte insistent (în cazul în care doar aş fi fost întrebată), să spun că a fost una obişnuită, plictisitoare chiar, pentru a nu stârni regretele celor care, dintr-un motiv sau altul, nu încăpuseră la ea (din pricina timpului nefavorabil desigur)... Dar, pentru că de atunci a trecut destul timp, mă socot acum dezlegată de povara de a păstra tăcerea şi să vă povestesc lucrurile exact aşa cum au fost şi, după opinia mea şi nu numai, au fost exact aşa cum ar fi trebuit să fie...

  Deoarece în ultima clipă s-a renunţat la grădină, o grămadă de invitaţii surpriză au fost anulate printre care şi invitaţia prin fax adresată respectuos domnişoarei Heidi Klum (fiindcă citisem din declaraţiile ei anterioare că, în afară de prezentări, nu suportă cu niciun chip aglomeraţiile şi spaţiile închise)  şi a fost închiriat în regim de urgenţă cortul circului Bimbo aflat în localitate... şi asta deoarece, spre deosebire de nunta de vis organizată de cofetarul Klapka, părinţii copiilor au preferat să organizeze o petrecere în care majoritatea invitaţilor era alcătuită din copiii orăşelului costumaţi de carnaval sub formă de fructe tropicale, o idee foarte inspirată după umila mea părere, originală şi foarte potrivită acestui eveniment. Părinţii copiilor invitaţi au avut voie să-i însoţească doar până la poartă şi să-i încredinţeze încrezători mâinilor mele ocrotitoare şi se pare că nu au greşit cu nimic... La plecare, toate fetiţele au primit cadou câte o pisicuţă de rasă cu fundiţă roşie, iar băieţii câte un pui de căţeluş în coşuleţ spre marele necaz al celor de acasă, necaz care nu a durat foarte mult fiindcă atât căţeluşii cât şi pisicuţele erau animăluţe adorabile, vaccinate, prietenoase şi ştiau să meargă singure până afară ori de câte ori simţeau cu adevărat nevoia să stropească câte un tufiş ori să-şi lustruiască gheruţele mai cu temei...                                      

   Dar, după cum se ştie de către toată lumea, viaţa nu este o petrecere continuă şi imediat după încheierea festivităţilor s-a întrunit în prima lui şedinţă consiliul lărgit al familiei Dighiti (din care făceam parte bineînţeles şi eu şi Klapka) care a hotărât, în unanimitate, strategia de educaţie pentru următorii douăzeci de ani ai lui Klum şi Heidi... Pe lângă învăţământul obligatoriu şi gratuit care era asigurat tuturor cetăţenilor Urudei, gemenii vor studia şi aprofunda în paralel cu scumpa lor naşă Birina limbile străine şi codul bunelor maniere, grădinăritul şi gâdilatul elefanţilor sub urechi cu bunicul lor... Religia şi alchimia alimentelor îi era încredinţată mamei cât despre tatăl lor, în afara bineînţeles a Teoriei geometriilor perfecte, acesta trebuia să le mai predea sportul, tehnicile esenţiale de supravieţuire, matematicile pure şi încă o duzină de lucruri de care nu-mi mai aduc prea bine aminte acum... Spre sfârşitul discuţiilor, aflată într-o stare de surescitare evidentă, Edera a cerut cuvântul pe un ton puţin cam ridicat solicitând ca, în calitate de mamă, să aibă dreptul să apeleze la specialişti externi pentru a tatona abilităţile domnişoarei Heidi în vederea unei viitoare cariere în domeniul modelingului, lucru la care nu s-a opus nimeni cunoscându-i slăbiciunea constantă pentru această preocupare... Apoi, în cea mai desăvârşită ordine şi disciplină, consiliul s-a îndreptat să-şi îndeplinească obiectivele, urmând ca orice neclarităţi şi probleme apărute pe parcurs să fie soluţionate din mers şi cu maxim de responsabilitate pentru soarta celor doi.

SCENA 6

(Excelenţa-Sa Thorsten - Şeful Comitetului de acordare a premiilor Norbert, Valetul Norsten)

THORSTEN: Dacă mai întreabă reporterul ăla obraznic despre mine, spune-i că sunt plecat într-o peşteră care, ulterior, s-a surpat!!! Toate hârţoagele astea idioate mă înnebunesc, Norsten… Nu au mai rămas decât două săptămâni până la festivitatea de premiere şi încă n-am găsit niciun câştigător credibil pentru premiul de poezie de anul acesta… Ce porcărie! …Dezastru! O să trebuiască să facem o cerere băncii, cum că premiul Norbert pentru literatură nu se mai acordă defel şi să ne milogim să reprimească banii în fond… Bineînţeles, cu penalităţile de rigoare... şi ce penalităţi!

VALETUL: Atenţie, excelenţă, cu ceaiul! Încă o mişcare neglijentă şi manuscrisul voluminos pe  care-l tot studiaţi de o lună ar putea fi total compromis... Domnule Thorsten, vă rog, mai cu milă!

THORSTEN: Nicio pierdere, Norsten. După cum ştii, orice lucrare ar trebui să aibă recomandarea unei personalităţi sau a unei instituţii cu ştaif şi, în cazul de faţă, nu e de găsit nicăieri... Sincer să fiu, nici acum nu ştiu cum a ajuns manuscrisul ăsta ciudat pe biroul meu. De altfel nu are absolut nicio legătură cu domeniul de care răspund, e matematică pură...

VALETUL: “Teoria geometriilor perfecte” de Anselmo Dighiti, orăşelul Patlaguda, ţinutul Uruda.

THORSTEN: Cred că e o farsă. N-am auzit niciodată de ţinutul ăsta fictiv... Nu te mai obosi să-l răsfoieşti. Dă-mi numărul directorului băncii şi aruncă drăcovenia aia neinspirată la coş!

VALETUL: Calm, excelenţă, calm!

THORSTEN: Cum să fiu calm?! Ah!!! ...Ce e cu bubuitura asta infernală? Deschide geamurile şi vezi! Vezi? Ce vezi?

VALETUL: Ce să văd, excelenţă? Două camioane care s-au ciocnit frumuşel, chiar lângă curtea noastră... Nu vă impacientaţi, şoferii au scăpat teferi, ba chiar îşi strâng mâinile şi se îmbrăţişează tandru... se vede că sunt asiguraţi. Păcat însă de încărcătură...

THORSTEN: Mda, ce încărcătură?

VALETUL: Camioanele erau ticsite cu portocale şi cele care n-au apucat încă să se turtească au luat-o nebune la vale, care încotro, pe caldarâm şi toţi puştii de la liceul de fotbal sunt în culmea fericirii... aleargă după ele cu feţele îmbujorate şi cu mâinile întinse. De mult nu i-am mai văzut atât de vioi... Să închid ferestrele, excelenţă?

THORSTEN: Mda! Lasă-le aşa! Parfumul citricelor ăstora mă binedispune... nu trebuie să mai cheltuim, cel puţin o lună, pe odorizantele contrafăcute care mă irită... Lasă-le!

VALETUL: Mai doriţi ceva?

THORSTEN: Dacă doresc, Norsten?! Auzi la el, dacă doresc... Sigur că doresc, scoate urgent manuscrisul ăla din coş. Era să fac o mare prostie.

VALETUL: Care manuscris?

THORSTEN: Valoarea aia! “Teoria geometriilor perfecte – Varianta finală” de Anselmo Dighiti!

VALETUL: Bine, dar ce treabă avem noi cu matematica?! Tipul trebuie să fie un gogoman.

THORSTEN: În matematică, dealtfel ca şi în literatură, totul e relativ; iar valoarea se stabileşte prin comparaţie... Între un idiot şi un geniu, Norsten, e o diferenţă, de cele mai multe ori, aproape insesizabilă şi tipul ăsta deja m-a convins că e un geniu, un poet veritabil, în viaţă… Chiar titlul lucrării indică, destul de elocvent, aceasta... “Varianta finală”, are chiar şi umor, o calitate din ce în ce mai rar întălnită printre reprezentanţii specie noastre constipate… Ştii ce, chiar îmi pare bine de accidentul ăsta hazliu care mi-a eliberat sinusurile... O-ho! Câtă risipă de fantezie în paginile astea… Ce greşeală monstruoasă era să comit! Colosal! Da, da. Cu siguranţă avem un poet şi încă unul de rasă... U-iu-iu! Premiul Norbert pentru literatură a fost adjudecat.

VALETUL: Trâmbiţăm?!

THORSTEN: Categoric! Anunţă de urgenţă comitetul executiv. Să achiziţioneze covorul roşu, icrele albastre, verzi, roşii şi indefinite şi scrie un comunicat lugubru şi emoţionant pentru presa avidă de ştiri... Invită-l şi pe obraznicul de reporter. Azi mă simt generos. Am de gând să-l fericesc cu un interviu acordat în exclusivitate.

VALETUL: !!! ...Şi banca?! Ne mai milogim?

THORSTEN: De unde! Rămâne cum am stabilit!

SCENA 7

(Birina)

ZÂNA BIRINA: La a cincea aniversare a lui Heidi şi Klum, o întâmplare neaşteptată a făcut ca asupra casei Dighiti să se lase cea mai neagră deznădejde. Dintr-o dată, gemenii au început să se simtă rău şi să acuze dureri cumplite în piept, fapt ce i-a pus în mare încurcătură pe toţi cei apropiaţi, care au pus simptomele pe seama epuizării datorate studiului intens şi a surmenajului; totuşi, la sugestia mea explicită şi, în urma decojirii fără pic de rezultat a unei întregi lădiţe de portocale calitatea întâia superioară, a fost anunţat serviciul de urgenţă autohton care i-a preluat cu cea mai mare promptitudine, cu singurul elicopter funcţional al Urudei, internându-i de urgenţă la clinica doctorului Fundă, care avea renumele de mare specialist în tinichigeria inimilor sfărâmate (şi aici nu mă refer deloc la performanţele lui, notabile de altfel, în arta amorului împărtăşit cu fostele lui paciente celebre).                                   

  La investigaţiile amănunţite s-a descoperit că Heidi şi Klum aveau mari probleme cardiace şi, în cazul în care nu s-ar fi găsit de urgenţă donatori compatibili, cei doi riscau să devină, în scurt timp, doar o frumoasă amintire colorată în consistentul album cu fotografii alb-negru al familiei... Aflată evident sub influenţa nefastei veşti, Arede a clacat la auzul grozăviei chiar în biroul oval al doctorului Fundă, aşa încât a fost dusă şi ea de urgenţă într-un salon alăturat unde, cu ajutorul unui tomograf de ultimă generaţie (de data asta japonez!), s-a descoperit că pricina clacării ei temporare erau de fapt cele trei inimi perfect egale ale ei, perfect sănătoase şi perfect camuflate una în spatele celeilalte, care ieşiseră din ritm şi despre a căror existenţă nimeni din domeniul medical n-a putut bănui nimic până atunci deoarece băteau cu regularitate, în acelaşi ritm, ca nişte impecabile ceasuri elveţiene...      

   Departe de a se speria de această cumplită descoperire revoluţionară, doctorul Fundă a început să ţopăie de bucurie în singurul său picior de lemn, cu imaginile inimilor triplete aliniate în mâna sa ca într-un calendar de sărbători, încât cei de faţă au crezut că o luase razna de-a binelea din cauza stresului intens, cunoscut fiind ca un tip foarte sobru, pe care nimeni nu-l văzuse, niciodată, nici măcar surâzând...   

   Operaţia care a urmat (şi despre care s-au scris tiruri întregi de tratate medicale şi s-au consumat tone de cerneală tipografică extra) a decurs în cele mai bune condiţii şi a constat în redistribuirea cu succes a celor două inimi suplimentare şi perfect compatibile ale Aredei în piepturile gemenilor, fapt care a adus Lilupei, dar şi doctorului Fundă, câte o nouă înscriere merituoasă în Cartea Recordurilor, iar nouă, celor din familie, câte un oftat de uşurare dar şi o porţie zdravănă de plâns de fericire (pe care o mai păstrez şi astăzi într-un şip de cristal de omiecincisute mililitri cubi).

   În cinstea fericitului deznodământ, ministrul în exerciţiu al învăţământului, Anselmo Dighiti, decretă două zile de vacanţă activă în ministerul său, timp în care se desfăşurară vizite intense la toate muzeele şi expoziţiile existente, se vizionară spectacolele teatrelor de păpuşi dar şi ale celor pentru copii şi tineret şi se organizară întreceri de alergare în saci a profesorilor cărpănoşi de către copii... Tot atunci au fost decorate cu graffiti toate instituţiile gri din subordine şi fiecare dintre elevii participanţi avu dreptul să-şi modifice absenţele şi două medii la alegere, ceeace fu socotit de către toţi cârcotaşii, dar mai ales de către părinţi îngrijoraţi de rezultatele odraslelor proprii, un fapt extrem de pozitiv iar gestul ministrului unul destul de lăudabil având în vedere că ştrandurile termale din ţinut erau mereu pline de copii zgomotoşi chiar şi în timpul semestrelor...

SCENA 8

(Anselmo, Arede, Birina, Cofetarul Klapka)

COFETARUL KLAPKA: Daţi-mi voie! Consiliul lărgit al familiei Dighiti consideră, de comun acord, că strategia de educaţie pentru douăzeci de ani, elaborată pentru Klum şi Heidi şi-a atins absolut toate obiectivele cu mult, mult înainte de termen.

ANSELMO: Confirm!

ZÂNA BIRINA: Confirm!

AREDE: Idem!

ANSELMO: În calitate de preafericit tată în timpul rămas liber (căci îndatoririle de ministru al învăţămăntului din Uruda îmi devoră 99% din el), aş dori să subliniez că toate concursurile, olimpiadele şi întrecerile sportive la care au participat copiii mei au fost căştigate de către aceştia...

AREDE: Ai noştri, iubitule! Ai noştri!

TOŢI: Ai noştri!!! Ai noştri!!! Ai noştri!!!

ANSELMO: Desigur, “ai noştri” am vrut să zic.

AREDE: Totodată, aş vrea să informez onoratul consiliu că strădania noastră colectivă în a le asigura o educaţie solidă nu le-a răpit nicio fărâmă din bucuriile unei copilării obişnuite.

ZÂNA BIRINA: Admirabil! Confirm! În timpul liber au fost ca şi ceilalţi copii absolut normali: s-au zgâriat în lanţul de la bicicletă, au alergat după rădaşte şi cărăbuşi de mai, au mers, în timpul săptămânii, cu bunicul Klapka la pescuit de beldiţe şi duminicile, cu mama lor, la “Jean Baptiste” şi câte şi mai câte...

COFETARUL KLAPKA: În consecinţă, încrezându-mă deplin în capacitatea nepoţeilor mei de a putea lua decizii juste în privinţa viitorului lor şi, înainte de a da tonul petrecerii organizate cu ocazia aniversării celor treisprezece ani bătuţi pe muchie de către aceştia, aş vrea ca, în calitatea mea de preşedinte onorific al acestui consiliu, înainte de a-i invita pe cei doi sărbătoriţi sub această prelată de camuflaj care ascunde de fapt cadoul nostru colectiv şi anume acest minunat carusel în mărime naturală instalat cu mare secret şi efort în grădină, să le încredinţăm personal, de azi înainte, libertatea de a hotărâ singuri asupra a ceea ce doresc să facă pe mai departe... Credeţi cǎ e prea mult? Ce ziceţi? Supunem la vot?

TOŢI: De acord! De acord!

AREDE: Aprindeţi luminile!

ANSELMO: Porniţi caruselul!

COFETARUL KLAPKA: Artificiile! Artificiile!

ZÂNA BIRINA: Dragii mei! Am onoarea să vi-i prezint pe fericiţii sărbătoriţi! Heidi şi Klum!

DOMNUL SAVARINĂ: “Cormorani şi castelani/ Toţi îngână “La mulţi ani!”

COFETARUL KLAPKA: Cormorani şi castelani?! Ei, drǎcie! Savarină, simt că poţi, poţi mai mult... mult mai mult.

DOMNUL SAVARINĂ: “Bolovani, bibani, vulcani/ Toţi îngână...”

TOŢI: La mulţi ani!

AREDE: Bolovani, bibani, vulcani?!

COFETARUL KLAPKA: E clar. Du-te să te odihneşti. Ia-ţi o vacanţă. Azi nu eşti prea în formă.

DOMNUL SAVARINĂ: Recunosc. Am muncit toată noaptea să ornez cum se cuvine gradina... Nu-i aşa că arată minunat?

COFETARUL KLAPKA: Grădină da, versurile cam şchiopătă...

DOMNUL SAVARINĂ: “Liliputani, tirani...” Sunt epuizat. Mai daţi-mi o şansă!

TOŢI: La anu' şi la mulţi ani!

SCENA 9

(Anselmo, Arede, Birina, Cofetarul Klapka, Edera, Domnul Bhros, Heidi, Klum)

AREDE: La mulţi ani, Heidi! La mulţi ani, Klum!

TOŢI: La mulţi ani, Klum! La mulţi ani, Heidi!

HEIDI şi KLUM: Mulţumim frumos! Şi călare şi pe jos!

COFETARUL KLAPKA: Călare?! V-am zis eu că bănuiesc ceva!

ANSELMO: Dragii mei copilaşi, cu ocazia împlinirii frumoasei vârste de treisprezece ani, consiliul lărgit al familiei a luat hotărârea epocală de a vă da mână liberă în privinţa deciziilor ulterioare asupra drumului pe care vreţi să-l urmaţi în viaţă şi promite să nu vă pună niciun fel de oprelişti în calea hotărârilor voastre de orice fel.

HEIDI: Ăsta da cadou!

KLUM: Crezi că, acum, le putem dezvălui secretul nostru, surioară Heidi?

HEIDI: Bineînţeles. Acum e momentul cel mai potrivit.

ZÂNA BIRINA: Finii mei dragi, înainte de a vă dărui cadoul pe care l-am pregătit pentru voi cu atâta dragoste, puteţi să vă chemaţi înăuntru prietenii...

COFETARUL KLAPKA: Ce linişte! Parcă au amuţit toate muştele, cât despre Falossi ce să mai vorbesc... Nimeni nu aşteaptă la poartă ca de obicei. Bănuiesc că i-aţi ascuns, ştrengarilor, ca şi data trecută... numai că n-a reuşit încă să-mi spună nimeni unde... nici măcar pisicosul de Şaibă n-a reuşit să adulmece vreo urmă. Caută! Caută!... Mister!

AREDE: V-aţi invitat, bănuiesc, toţi prietenii, ca şi în ceilalţi ani, nu-i aşa?

HEIDI: Bineînţeles... toţi prietenii.

KLUM: Numai că, de data aceasta, i-am invitat numai pe cei adevăraţi.

ZÂNA BIRINA: Ooo!!! Câtă maturitate!

DOMNUL BHROS: Alei, hop!

COFETARUL KLAPKA: A, domnule Bhros... ce apariţie spectaculoasă în costumul ăsta cu leduri muzicale! Nu-mi amintesc să vă fi trecut vreodată pe lista de invitaţi.

DOMNUL BHROS: Niciun impediment, cofetare! M-am trecut singur! Hop, alei!

EDERA: Surpriză! Nu te aşteptai să mă vezi, drăguţule de Anselmo, prea curând...

ANSELMO: Da... da... daţi-mi voie să fac prezentările. Domnişoara Edera, soţia mea Arede...

AREDE: Nu cred că mai este nevoie. Fosta ta prietenă, iubitule, este celebră în ţinut pentru cruzimea ei faţă de animale... Chiar şi Şaibă s-a ascuns după perdele la trista ei apariţie. Nici nu mai cutează să miaune ca de obicei, ci a amuţit complet.

DOMNUL BHROS: Ha-ha! Vrând nevrând, după cum se pare, am rămas singurii prieteni adevăraţi ai copiilor dumneavoastră.

HEIDI şi KLUM: Garantăm!

AREDE: Eu, nu!

HEIDI: Vreau să vă mărturisesc deschis că m-am săturat de atâta cocoloşeală şi că, atât eu cât şi Klum, dorim să fim cât mai departe de afecţiunea voastră cleioasă, altfel riscăm să murim înăbuşiţi de atâta dragoste impusă - pe care noi, în niciun caz, n-am cerut-o vreodată...

DOMNUL BHROS: Touché! Ta, naaa!

EDERA: Vă informez că fiica dumneavoastră a fost acceptată, de curând, la o misiune spaţială în cosmos (evident datorită IQ-ului ei impresionant, dar şi a sănătăţii ultra perfecte), fiind primul copil din istorie care va ajunge pe planeta Epsilon B (catalogată de specialişti ca HD 22049b)

HEIDI: Şi n-am de gând să renunţ, la această şansă unică din viaţa mea, în ruptul capului... aţi înţeles?

DOMNUL BHROS: Iar Klum a primit, la rândul său, aprobarea explicită, de la o societate universală pentru cercetarea abisurilor oceanice, pentru o expediţie de testare a minusculului şi revoluţionarului submarin “Revenge I” creat de recent înfiinţata firmă Bhros & Edera, minisubmarin dotat cu un singur loc şi cu bio-baterii, capabil, prin dimensiunile lui reduse, să se strecoare chiar şi în cele mai inaccesibile locuri de pe fundul oceanelor...

DOMNUL BHROS: Touché! Touché!

HEIDI: Astea sunt visele noastre şi cred că o să aveţi, măcar acum în ceasul al doisprezecelea, înţelepciunea minimă şi bunul simţ de a ne lăsa să evadăm din spaţiul concentraţionar de aici şi evident să ne daţi de îndată acordul vostru scris în favoarea hotărârii noastre altfel..

KLUM: Altfel!!!

EDERA: Acesta este sfârşitul!

DOMNUL BHROS: Ta, naaa! Ta, naaa! Ta, naaa!

COFETARUL KLAPKA: Nepoţii mei răzgâiaţi, mă pun în genunchi cu tot cu barba mea albă, rugându-vă insistent să vă mai gândiţi dacă nu la restul familiei, atunci măcar la primejdiile inerente care pot apărea în expediţiile de soiul acesta... Vă rog, nu ne părăsiţi!

ZÂNA BIRINA: Subscriu! La cei doar treisprezece ani ai voştri, anumite lucruri pot părea subiective şi anumite evenimente denaturate ca într-o oglindă strâmbă (din cauza unei explicabile lipse de perspectivă datorată evident imaturităţii vârstei). Credeţi-mă!

EDERA: Ce-i aşa de greu?! Nu înţelegeţi că s-au săturat de atâta dragoste nemăsurată şi vor să fie în sfârşit singuri şi independenţi ca să-şi poată împlini nestingheriţi visele?

HEIDI: Cine se pune împotriva acestor planuri este... este...

KLUM: Cel mai mare duşman al fericirii noastre!

DOMNUL BHROS: “Plaudite, amici, la commedia e finita!” ...Să înţeleg că avem acordul familiei?

EDERA: Semnaţi, nu-i aşa?

ANSELMO: Se pare că nu avem încotro.

AREDE: Acesta este sfârşitul! Sfârşitul! Sfârşitul!

DOMNUL BHROS: Touché! Touché! Touché! Caruselul a pornit-o singur! Cine poate să se urce din mers... este invitat să o facă!

SCENA 10

(Guvernatorul Urudei, Anselmo, Arede, Birina, Cofetarul Klapka, Edera, Domnul Bhros, Heidi, Klum)

EDERA: 1000, 999, 998...

GUVERNATORUL URUDEI: Cetăţeni şi cetăţene ale Urudei! Alegători! În urma unui stagiu intensiv de pregătire în bazele şi laboratoarele secrete ale armatei cât şi ale institutelor de cercetare guvernamentale, exact în aceeaşi zi, la aceeaşi oră şi în acelaşi minut (în privinţa secundei nu pot să confirm, deoarece părerile, ca şi ceasurile oficialilor, sunt total diferite), cei doi fraţi Dighiti, mândria ţinutului natal, se vor îmbarca, cu voioşie neprefăcută şi fără să se mai uite defel la ce lasă în spatele lor, spre destinaţiile lor periculoase, urmăriţi îndeaproape, în egală măsură, de o legiune de agenţi secreţi precum şi de batistele noastre fluturânde şi deznădăjduite. Noi...

EDERA: 504, 503, 502... Spune-i umflatului ăluia crizat să sfârşească odată gargara, până nu ni se răzgândesc mieluşeii... Deja au început să le înflorească regretele pe chipuri.

DOMNUL BHROS: Temperează-te! Nu trebuie în niciun caz să ne trădăm... Protocolul! Trebuie respectat protocolul, Edera!

GUVERNATORUL URUDEI: Micuţa, dar temerara, Heidi, va decola, în uralele mulţimii, la bordul navetei “Revenge I bis”, spre misterioasa planetă Epsilon B, situată la aproximativ zece ani-lumină faţă de Pământ, iar tăcutul şi misteriosul Klum se va scufunda, lent dar sigur, spre Groapa Marianelor din Oceanul Pacific, unde, după umilele mele cunoştinţe, au avut loc mai puţine vizite chiar decât pe romantica Lună...

EDERA: 320, 319, 318...

AREDE: Acesta este sfârşitul! Sfârşitul! Sfârşitul!

GUVERNATORUL URUDEI: Nu lacrimi ci speranţă! Trebuie să îndrăznim şi să învăţăm, noi, cei maturi, din atitudinea responsabilă a propriilor noştri copii. Nu bocete şi ignoranţă ci umeri drepţi! Drepţi! DREPŢI!

HEIDI:!!!

KLUM:!!!

DOMNUL BHROS: Porniţi motoarele!

ANSELMO, ZÂNA BIRINA, COFETARUL KLAPKA, AREDE: La revedere! Nu ne uitaţi! Nu ne uitaţi!

EDERA: 3, 2, 1... Asta a fost... Adio!

SCENA 11

(Cilima, Birina)

ZÂNA BIRINA: Deoarece puterile mele se restrâng numai la suprafaţa Pământului, nu şi deasupra ori în abisurile întunecate ale lui, supravegherea discretă sau orice fel de protecţie ori de intervenţie din partea mea erau din start excluse, iar aparatele ultramoderne, montate în cabinele de comandă ale lui Heidi şi Klum, nu aveau suficientă putere de a menţine legătura prea mult cu bazele terestre aşa că, după un anumit timp, orice fel de informaţie asupra traseului ori despre posibilele probleme intervenite a devenit inexistentă... Numai rugăciunile bunului paroh Pierre, rostite de la altarul de marmură de Carrara al bisericii Jean Baptiste, împletite cu ale celor dragi rămaşi acasă mai puteam nădăjdui să-i ajute.

  Tot ceea ce urmează provine din spusele verişoarei mele “dragi” Cilima, vorbe pe ale căror preţ nu pot pune prea mult deoarece mi se pare cel puţin ciudat ca dumneaei să aibă harul pe care-l pretinde, adică al clarviziunii pe sub apă şi printre nebuloase; totuşi, deoarece în acest capitol nici măcar serviciile autorizate n-au îndrăznit să arunce pe piaţă nici o minimă banală informaţie, fie ea şi falsă, am să mă rezum să redau întocmai vorbele ei, fără să adaug nici cel mai mic comentariu personal...             

 ZÂNA CILIMA: Preiau! La a treizecişişaptea zi de la scufundarea lui Klum, am avut o revelaţie în care am văzut şi am auzit, exact ca la televizor, fapte şi vorbe pe care vi le voi reproduce şi vouă exact aşa cum mi-au fost revelate... După ce se vânturase încoace şi încolo prin hăul Marianelor, cartografiind cu minuţiozitate locurile şi catalogând conştiincios creaturile marine pe care le întâlnise, bio-bateriile de la bordul minisubmarinului, proiectate şi garantate să funcţioneze pentru o perioadă minimă de două sute de ani, se defectară brusc, aparent fără niciun motiv şi refuzară, cu toate încercările disperate ale comandantului, să-şi mai facă treaba, încât, treptat, bezna şi frigul se instaurară destul de rapid în habitaclu... Nu e vorbă, Klum era totuşi un băieţel curajos, destul de antrenat pentru orice fel de situaţii neprevăzute şi nu se pierdea uşor cu firea aşa încât aplică varianta de rezervă punând în funcţiune generatorul alimentat de bateriile clasice (căci am uitat să vă spun că minisubmarinul poznaş era dotat şi cu astfel de chiţibuşuri), lucru care-i permise să refacă traiectoria iniţială şi să vizualizeze locul în care se afla... Nu mică îi fu însă mirarea când descoperi, cu ajutorul camerelor şi al sonarului, că se afla în stomacul unui vierme uriaş ale cărui secreţii abundente ameninţau să corodeze rapid învelişul de protecţie al submersibilului, înveliş mai subţire decât al unor nuci verzi vândute de bătrâne pe tejghele...        După estimarea destul de corectă a calculatorului central de bord, substanţa agresivă din interiorul viermelui uriaş putea preface în lichid orice metal, chiar şi pe cel special, inoxidabil, cu care era căptuşit pe exterior aparatul, în mai puţin de şase ore.

  ...Ce era de făcut? Tehnicile esenţiale de supravieţuire păreau, datorită imobilizării aparatului printre meandrele uriaşului vierme, pure teorii lipsite de aplicabilitate, iar ambiţiosul Klum - prizonierul unei cutii devenite ineficientă, ba chiar mai mult - o adevărată capcană mortală... Singura şansă de a scăpa de acolo, e drept una foarte mică şi cu puţine sorţi de izbândă, era abandonarea în regim de urgenţă a minisubmarinului “Revenge I”, aşa încât Klum nu pregetă prea mult şi (după ce lansă un S.O.S. temeinic, conform standardelor internaţionale în vigoare) echipat cu un costum proiectat să reziste presiunilor colosale ale oceanului Pacific, părăsi habitaclul înarmat doar cu o biată lanternă... şi, fiindcă viermele nostru avea prostul obicei să sforăie cumplit în timpul somnului, fu expulzat ca o scamă în timpul unei horcăieli ceva mai serioase chiar în timp ce, la mii de metri deasupra, dolofanul părinte Pierre rostea transpirat, în genunchi, “Fiat voluntas Tua/ Sicut in coelo et in terra!”, împreună cu Edera şi Anselmo, în faţa fotografiei îndoliate a încercatei familii Dighiti...                                                  

ZÂNA BIRINA: De aici, viziunile Cilimei încep să devină puţin mai confuze şi o bună bucată din întâmplările lui Klum, după ce a părăsit burta viermelui abisal, lipseşte cu desăvârşire; pentru că, spune ea, “comutatorul ei spiritual” a trecut automat pe “poziţia Heidi” unde a rămas blocat o lungă perioadă de timp, încăpăţânându-se să rămână acolo, fapt care nu poate nici să ne bucure dar nici să ne întristeze deoarece dorinţa de a afla veşti, în egală măsură, despre soarta celor doi copii era prezentă nu numai în rândul celor apropiaţi dar şi în rândul tuturor locuitorilor Urudei, ba chiar şi al ţinuturilor învecinate.

SCENA 12

(Heidi, Otto 741702)

OTTO 741702: Raportez! Motoarele navetei “Revenge I-bis” au încetinit la circa şapte ani-lumină faţă de Pământ, iar acele aparatelor de bord au început să tremure haotic... Propun să ne întoarcem!

HEIDI: Înainte, Otto!

OTTO 741702: Raportez! Scutul împotriva meteoriţilor s-a desprins de la sine şi a pornit-o    hai-hui printre planetele somnoroase şi sateliţii lor naturali, dispărând cu totul de pe radar... Propun să ne întoarcem până nu este prea târziu!

HEIDI: Înainte, Otto 741702! Înainte! Nu am de gând să mă fac de ruşine, mai mult decât am făcut-o până acum... Menţine, cu orice preţ, cursul!

OTTO 741702: Raportez! Raportez! Motoarele navetei “Revenge I - bis” sunt iremediabil compromise, iar temperatura internă continuă să crească îmtr-un ritm periculos.

HEIDI: Înainte, Otto!!!

OTTO 741702: Raportez! În situaţia de faţă nu mai poate exista nici “înainte”, nici “înapoi” şi te sfătuiesc, fetiţo, să părăseşti de urgenţă nava pentru că, în astfel de situaţii-limită, este programată să se autodistrugă pentru a nu prelungi inutil agonia ocupanţilor!

HEIDI: ...Confirm! Mă echipez în costumul de exterior, dotat cu mini rachete antigravitaţionale, pentru deplasarea în spaţiu. Deschide hublourile!

NORUL DE METEORIŢI: Păzea! Păzea! Că suntem prost crescuţi!

OTTO 741702: Agaţă-te de umărul meu, Heidi! Atenţie! Un nor ameninţător de meteoriţi se îndreaptă spre noi!

NORUL DE METEORIŢI: Păzea! Păzea! Că suntem prost crescuţi!... Ce faceţi, aţi înnebunit?! Ştiţi bine că nimeni nu ni se poate opune! Ce, nu aţi învăţat asta la şcoală?

HEIDI: Ba da, numai că ni s-a întâmplat o mare pacoste...

NORUL DE METEORIŢI: Ce pacoste? Curios! Gaşcă, încetinireaaa!!!

HEIDI: Otto, de ce clipeşti într-una din beculeţul aflat deasupra capului tău de metal şi din plastic? Ce s-a mai defectat?

NORUL DE METEORIŢI: Zarrr!

OTTO 741702: Te sfătuiesc, prudent, să nu răspunzi niciuneia dintre întrebările adresate de aceşti meteoriţi needucaţi... Prudenţă, Heidi! Prudenţă! Pot fi radioactivi!

HEIDI: Linişteşte-te! Nu vreau să aflu decât de unde vin.

NORUL DE METEORIŢI: Zarrr! De peste tot şi de niciunde!

HEIDI: Aha, vă exprimaţi în şarade. Clar. Cum vă cheamă?

NORUL DE METEORIŢI: Pe toţi?! Zarrr! De obicei, purtăm mai multe nume, dar, fiindcă le-am uitat pe toate, suntem numiţi pe scurt meteoriţi şi, de obicei, călătorim numai cu cârdul pentru că suntem o familie foarte unită, aproape indestructibilă... Nu încerca să ne separi!

HEIDI: Nici gând... n-aş vrea să mă pun rău cu părinţii voştri?

NORUL DE METEORIŢI: Ce-i aia “părinţi”? Ce-i aia "părinţi"?

HEIDI: Vă bateţi joc de mine? Sunteţi ridicoli sau, mă rog, aproape ridicoli... Cum să nu ştiţi sensul cuvântului “părinte”?!

OTTO 741702: Prudenţă, Heidi! Prudenţă! Eşti înconjurată total!!!

NORUL DE METEORIŢI: Zarrr! Jurăm! Şi, când un întreg nor de meteoriţi este în stare să jure, atunci se pare că nu e deloc de glumit... Zarrr! Lămureşte-ne, odată!

HEIDI: Tata şi mama!

NORUL DE METEORIŢI: Tata?!

HEIDI: Tata e tata... ce-i aşa greu de înţeles.

NORUL DE METEORIŢI: Mama?!

HEIDI: Iar mama e... mama... Într-un cuvânt, cei care ţi-au dat viaţă, te cresc şi care au grijă să nu ţi se-ntâmple nimic rău... pentru că te iubesc necondiţionat şi mai mult decât pe ei înşişi... Ce-i aşa greu de-nţeles?!

NORUL DE METEORIŢI: Aha, norocoaso! Ce pleaşcă! Deci sunt aşa ca un cadou pentru toată viaţa! Recunoaştem spăşiţi că noi nu avem niciun părinte, fiind o creaţie a hazardului, dar că, tare, tare ne-am dori cel puţin unul, care să ne îmbrăţişeze şi să ne adune din când în când acasă, pentru că ne-am cam săturat să ne tot vânturăm brambura şi să fim ai nimănui... N-ai vrea să ni-i închiriezi pentru o vreme pe ai tăi, pentru că se pare că eşti destul de mare ca să te descurci de minune şi fără ei?

HEIDI: Asta e o părere... Părinţii nu se pot împrumuta şi nici nu cred că mă pot părăsi vreodată pentru cineva străin... aş putea chiar să bag mâna în foc pentru asta.

NORUL DE METEORIŢI: Străin?! Se pare că îţi place să te cam joci cu focul... Serios?! Şi atunci ce cauţi singurică-teleleu pe coclaurile astea?!

OTTO 741702: Prudenţă, Heidi! Prudenţă! Nu te trăda!

HEIDI: Păi... păi... păi...

NORUL DE METEORIŢI: Nici un păi! Am înţeles tot, nu te mai strădui să te minţi. Tu eşti cea care, de fapt, i-a părăsit... Nerecunoscătoareo! Nici nu mai vrem ca să stăm de vorbă cu aşa exemplare ca tine! Gaşcă, aliniereaaa! Pregătiţi-vă cozile de vulpe!

HEIDI: Staţi! Aş putea să încerc să vă explic... să mă fac înţeleasă....

NORUL DE METEORIŢI: Nu te mai obosi! Am luat, deja, viteză! Păzea! Păzea! Că suntem prost crescuţi!

SCENA 13

(Heidi, Otto 741702, Extraterestrul care se dădea huţa)

OTTO 741702: Trebuie să ne agăţăm de marginea hamacului ăsta împletit din raze de lumină, pentru a da posibilitatea mini rachetelor antigravitaţionale, extrem de solicitate, de a se mai răci un picuţ... Opreşte-te din plâns, Heidi! Chiar şi fără sarea corozivă din lacrimile tale, misiunea mea este una destul de complicată.

HEIDI: Credeam că sunt o fetiţă care se poate descurca singură, dar...

EXTRATERESTRUL CARE SE DĂDEA HUŢA: Bineînţeles că nu e bine deloc!

OTTO 741702: Potoleşte-te! Uite să ne aşezăm pe hamacul ăsta uriaş, întins între stelele perfecte de diamant, cu cinci colţuri.

HEIDI: Crezi că e bine? Dacă e o proprietate privată?

EXTRATERESTRUL CARE SE DĂDEA HUŢA: Bineînţeles că nu e bine deloc!

OTTO 741702: Poţi să te aşezi liniştită, Heidi. Extraterestrul ăsta verde-neon nu e defel agresiv.

HEIDI: Nu vezi ce ochi holbaţi are de la atâta privit aiurea prin telescop... Dar a zis...

OTTO 741702: Ţi s-a părut. Filozofa. Asta a fost doar un gând, iar, la nivelul lui, comunicarea se desfăşoară doar prin intermediul gândurilor; cunoscut fiind că extratereştrii preferă îndeosebi această metodă practică în loc să-şi răcească gura de pomană ca voi pământenii...

HEIDI: Daaa?! Şi, mă rog, ce tot caută cu ocheanul pe întinderea nesfârşită a universului?

EXTRATERESTRUL CARE SE DĂDEA HUŢA: Ziua de ieri! Nu este evident că sunt în căutarea cuiva care să-mi semene, mai precis a unui frate sau a unei surori? Este doar notoriu faptul că extratereştrii nu pot avea decât un singur copil şi, de aceea, nu pot cunoaşte ceea ce înseamnă râs ori zâmbet deplin... Tu ai un frate?

HEIDI: Sigur că da, îl cheamă Klum şi chiar zilele trecute  alergam alături de el, într-un picior, la pescuit, în apropierea câmpurilor de lavandă înflorită, pline de pitpalaci gureşi şi strângeam norocei pufoşi cu duiumul în interiorul cămăşilor cadrilate, călcate cu dungă de mama noastră cea dragă... Cum să nu am!

EXTRATERESTRUL CARE SE DĂDEA HUŢA: Bănuiam! Nu pot să-i sufăr pe cei bogaţi! Gata, m-ai enervat şi, cu aceasta, comunicarea noastră se încheie aici... Eliberaţi ringul! Proprietate privată!

OTTO 741702: E de rău! S-a retras într-o tăcere atât de perfectă încât nu i se mai aude niciun gând...

HEIDI: Bogaţi? Ce urâcios! Dar noi, dacă-mi aduc bine aminte, noi n-am fost niciodată bogaţi... cel mult fericiţi!

OTTO 741702: Oho! Şi fericirea nu e cumva cea mai de preţ bogăţie?!

HEIDI: ...Nu m-am gândit! Otto!

SCENA 14

(Klum, Pestişorul-lanternă, Balena fericită)

PEŞTISORUL-LANTERNĂ: Nu semeni! Nu te supăra, dar pur si simplu nu semeni! ...Eşti un simulant?!

KLUM: Şi cu cine ar trebui sa nu semăn, mă rog?

PEŞTISORUL-LANTERNĂ: Da, da! Pur şi simplu nu semeni, deşi  tu porţi ca şi ei o lanternă,  ce-i drept mult mai puternică şi mai strălucitoare... De doisprezece volţi, zici?! Voltajul ar corespunde. Totuşi nu, nu te supăra; chiar că nu semeni cu ai mei! Ce confuzie!... Pe cine vrei să păcăleşti? Ruşine! Să-ţi fie ruşine!

KLUM: Cred şi eu că nu semăn, doar sunt unic şi trebuie să fiu diferit, foarte diferit faţă de oricine...

PEŞTISORUL-LANTERNĂ: Ciudată politică, lasă vrăjelile astea de doi bani, trebuie să semeni şi tu cu cineva că doar n-oi fi, taman tu, buricul pământului... Degeaba te dai grande... Uite eu, de exemplu, semăn cu mama şi taţii mei care acum sunt atât de preocupaţi să-mi facă o sumedenie de surioare şi frăţiori încât au uitat, pur şi simplu, de soarta mea ca şi de a celorlalţi douăzecişicincidemii de fraţi ai mei, pentru că am omis să-ţi spun că nu am nicio surioară... Ghinion! Curat ghinion! ....Tu ai surioare, măreţule? Hi-hi! Nu-i aşa că n-ai nici tu?

KLUM: Cum să n-am! Drept cine mă crezi? Am şi surioară şi mamă şi tată câştigător al premiului Norbert, singurul poet al lumii care recită în cifre, ba chiar şi un bunic cofetar cumsecade; cu deosebirea elementară că lor le pasă cu adevărat de mine şi au grijă să nu mi se-ntâmple nimic rău.

PEŞTISORUL-LANTERNĂ: Şi atunci ce cauţi în abisurile astea? La ora asta n-ar trebui să fii acasă, în loc să umbli brambura? ...N-ar trebui să fii alături de ei şi să vă bucuraţi împreună de faptul că vă aveţi unii pe alţii?! ...N-ar trebui să fii lângă ei şi să le spui cât de mult îi iubeşti, atât timp cât mai poţi să le spui acest lucru? Sau poate nu îi iubeşti... Asta e!!!

KLUM: M-ai năucit cu atâtea întrebări. Cum să nu-i iubesc?!

PEŞTISORUL-LANTERNĂ: Atenţie! Un munte de carne şi untură de peşte s-a prăbuşit chiar alături şi, de câte ori se întâmplă asta, o groază de guri uriaşe cu dinţi se ivesc de unde nici nu te aştepţi... Monstrule marin, numai bun de evitat... Nu încerca să te ţii după mine! Eu, unul, am şters-o!

BALENA FERICITĂ: Ce e cu tine aici, în văgăunile astea periculoase, puştiule?! Nu vezi câte oase descărnate zac pe aici?

KLUM: Sunt primul explorator oceanic, al Urudei.

BALENA FERICITĂ: Lasă lucrurile astea pe seama celor care nu au nimic de pierdut... Dacă n-aş crede că eşti orfan, te-aş putea considera, cu siguranţă, numai bun de dus la balamuc!

KLUM: Înseamnă că tu nu ai nimic de pierdut?

BALENA FERICITĂ: Da de unde! În urmă cu câteva ceasuri înotam alături de puiul meu, învăţându-l să ia prin învăluire bancurile de hamsii, când, din neatenţie, ne-am încurcat în plasele groase şi aproape invizibile ale unei baleniere... Braconierii n-au încetat să apară şi harpoanele lor ascuţite m-au străpuns adânc, până aproape de inimă şi, dacă nu aş fi avut instinctul de a-l acoperi rapid cu trupul meu, probabil că şi puiul ar fi avut aceeaşi soartă ca mine... Gândul acesta m-a făcut să mă încordez şi să-i lovesc repetat, cu ajutorul cozii puternice, pe atacatori până când am reuşit să le scufund barca şi să le sfâşii plasele...     Sunt atât de fericită, acum puiul meu e liber şi, chiar dacă e puţin cam trist, va reuşi să răzbească în viaţă alături de tatăl său... Sper ca, atunci când va creşte mare şi va avea proprii săi pui să-şi mai aducă aminte de mine...

KLUM: Ce e cu şuieratul ăsta asurzitor?!

BALENA FERICITĂ: E ultima mea provizie de aer, pe care am transformat-o într-o bulă uriaşă, numai bună să te ridice de aici şi să te poarte, în siguranţă, până la suprafaţă... Nu-mi mulţumi! Întoarce-te de îndată acasă la ai tăi!

SCENA 15

(Heidi, Otto 741702)

OTTO 741702: Opreşte-te, Heidi, până nu este prea târziu! Se pare că am descoperit ceva important! Trebuie să verific!

HEIDI: Au! ...Nu ştiu ce m-a apucat, Otto!

OTTO 741702: La astronauţii începători, sughiţul este semn de mare părere de rău, încât până şi mini rachetele antigravitaţionale (care se ştie, chiar şi de către preşcolari, că sunt nişte obiecte inflexibile, lipsite de sentimente şi raţiune) au început să dea rateuri semnificative, modificându-şi cu de la sine putere parametrii proiectaţi şi riscă să te rostogolească de fiecare dată când te apucă regretele tardive.

HEIDI: Dar tu, cum te simţi?

OTTO 741702: Raportez! Nici eu nu mă simt prea bine, cu toate că sunt multiplicat în 741701 de copii şi (teoretic), în cazul unui accident neprevăzut, nu aş avea nimic de suferit... Totuşi, îmi permit să-ţi sugerez că, ar fi mai bine să laşi explorarea periculoasei, indiferentei şi îndepărtatei planetei Epsilon B în seama celor care nu au de pierdut nimic, adică a roboţeilor de ultimă generaţie şi care sunt cu adevărat făcuţi pentru aceste lucruri.

HEIDI: Nu cred că aş fi în stare să mă despart vreodată, cu adevărat, de tine.

OTTO 741702: Raportez! Am descoperit, absolut întâmplător, una bucată fereastră intergalactică...

HEIDI: O fereastră intergalactică?

OTTO 741702: Pentru cei nefamiliarizaţi cu noutăţile limbajului cosmic, pot preciza că fereastra intergalactică este un fenomen extrem de rar întâlnit, încât ţine mai mult de domeniul miracolelor decât al fizicii propriu-zise; mai precis constă dintr-o suprafaţă invizibilă, de exact mărimea şi forma unei ferestre obişnuite, care face posibilă, timp de câteva minute, pentru un singur corp, legătura instantanee între oricare două puncte diferite din univers după care îşi pierde total această proprietate, dezintegrându-se într-un mod foarte inexplicabil...

HEIDI: Senzaţional! Trebuie să profiţi, Otto, de ocazie şi să foloseşti această oportunitate rarisimă pentru a te întoarce la cei 741701 de fraţi ai tăi de pe Pământ.

OTTO 741702: Refuz categoric, mai ales că “fraţii” de care tot vorbeşti nu sunt decât nişte amărâte de clone dezasamblate, fabricate în serie, pline de vaselină, care mă enervează cumplit tocmai prin faptul că semăna leit cu mine (în afara faptului, bineînţeles, că ei n-au o prietenă atât de apropiată, curajoasă şi de bună cum eşti tu). E timpul să ne luăm la revedere!

HEIDI: Ba bine că nu! Cum crezi că aş putea fi atât de egoistă şi să te părăsesc?

OTTO 741702: Fereastra intergalactică te aşteaptă!

HEIDI: Hei, ce faci?! De ce mă împingi?! Nu! Nu! Deschide zăvorul! Deschide zăvorul! Otto! Otto!

SCENA 16

(Birina)

ZÂNA BIRINA: Pam-pam! De aici am preluat legătura total şi irevocabil. Îţi mulţumim, Cilimo, cu toţii pentru participare şi nu avem să-ţi adresăm niciun fel de-ntrebare! Birina, zâmbăreaţa cu strungăreaţă, verişoara ta dragă, este acum la pupitrul ştirilor proaspete şi poate furniza, în sfârşit, numai relatări verificate conform standardelor reportericeşti din trei surse absolut independente şi absolut sigure; adică de la mine, de la mine şi iar de la mine!

  Curios, reîntoarcerea şi reîntâlnirea gemenilor pe suprafaţa pământului s-a desfăşurat într-un secret total, conform teoriei geometriilor perfecte, în acelaşi punct şi la aceeaşi secundă şi, deoarece cei doi erau crescuţi şi familiarizaţi cu teoria tatălui lor, nu s-au mirat chiar deloc de aceste, stranii doar pentru unii, potri-nepotriviri...

  După îmbrăţişările de rigoare, fraţii s-au grăbit să ajungă cât mai repede acasă pentru a-şi cere bineînţeles iertare, apelând pentru asta la cine altcineva decât la ajutorul naşei lor dragi care nu se sătura să-i tot soarbă din priviri şi, cum doreau neapărat să le facă o surpriză plăcută părinţilor şi să apară în aceeaşi clipă prin cele două intrări diametral opuse ale casei, au hotărât năstruşnicii să studieze mai întâi terenul prin geamul de la sufragerie... Nu mică le-a fost mirarea când, în loc să vadă doi părinţi trişti şi îngânduraţi, au descoperit cu stupoare că Arede şi Anselmo ţineau fiecare în braţe câte un copilaş durduliu pe care-l sorbeau din ochi şi din când în când îi gâdilau la tălpişoarele lor grăsuţe făcându-i pe micuţii intruşi să scoată sunete de plăcere şi râsete nestăpânite la al căror auz până şi severul şi seriosul lor bunic, Klapka, se tăvălea ca un apucat pe covorul miţos. Chiar şi căţelul lor comun, Şaibă, se pare că îi trădase fiindcă participa şi el de zor la mascaradă învârtindu-se în jurul tuturor, dând din coadă ca o sfârlează, de parcă ar fi urmat să primească un întreg baton de salam usturoiat.

   Picioarele şi aşa destul de încercate ale gemenilor se înmuiară şi câte un nod amar li se puse în gât la vederea imprevizibilului şi idilicului tablou în care locurile lor păreau a fi ocupate pentru veşnicie, fiind de presupus că nu mai aveau ce căuta de azi înainte în casa în care crescuseră şi de care îi legau atâtea minunate amintiri şi o porniră spăşiţi, fără nicio vorbă, spre ieşirea de serviciu din curte când fură opriţi de exclamaţiile de încântare şi de uimire ale noilor vecini, care, am uitat să vă spun, îşi lăsaseră bebeluşii pentru câteva ceasuri în grija familiei Dighiti ca să-şi poată face în voie cumpărăturile de la supermarketul din apropiere în care întâmplător se făceau nenumărate şi consistente reduceri de sezon...                                     La auzul strigătelor fericite apăru mai întâi Şaibă, ca un vajnic şi vigilent apărător al locuinţei, care, la vederea tinerilor săi stăpâni, în locul jalnicelor sale miorlăituri, dădu drumul, pentru prima oară în existenţa lui de căţel fără vocaţie, unui lătrat foarte convingător. Adulţii din casă pricepură numaidecât că se petrece ceva neobişnuit şi năvăliră într-un suflet...

  Cu toată destoinicia mea de zână în arta povestitului (şi aici pot să bag într-adevăr  mănuşa-n foc că n-am primit nici măcar o minimă indicaţie în a-mi cenzura relatarea acestui emoţionant episod), mă simt neputincioasă să redau în cuvinte complexitatea de gânduri, gesturi şi atitudini a acestei reuniri - din care trebuie să recunoaştem, fiecare, că am avut câte ceva de-nvăţat...

SCENA 17

(Guvernatorul Urudei, Edera, Domnul Bhros)

EDERA: Surpriză!!!

DOMNUL BHROS: Surpriză!!!

GUVERNATORUL URUDEI: Coşmar!!! Cum aţi reuşit să pătrundeţi până aici?! O să-mi concediez tot serviciul de pază şi protecţie!

DOMNUL BHROS: Relaxează-te! Dacǎ nu vine Mohamed la munte, vine muntele la Mahomed!

EDERA: Nu e prea frumos să-ţi ocoleşti prietenii, domnule guvernator!

GUVERNATORUL URUDEI: În urma analizei competente a unui cerc de specialişti asupra cauzelor care au dus la regretabila ieşire din uz în timpul misiunii a lui “Revenge I” şi “Revenge I-bis”, s-a ajuns la concluzia clară că vina aparţine în exclusivitate constructorului, adică lui “Bhros & Edera” şi, drept urmare, s-au retras toate comenzile alocate acestei firme, după rezilierea în prealabil a tuturor contractelor şi obligarea plăţii unor despăgubiri cu câteva zeci de zerouri în coadă.

EDERA: Mă mir că excelenţa-voastră a luat în calcul toate aceste calomnii...

GUVERNATORUL URUDEI: După cum bine ştiţi, am avut o încredere oarbă în “Bhros & Edera” şi, din această încredere, până la un punct, am avut cu toţii de câştigat...

DOMNUL BHROS: Perseverenţa e cheia succesului! Şi ce anume, dacă nu sunt indiscret, vă împiedică să aveţi în continuare?

GUVERNATORUL URUDEI: Se apropie alegerile... şi popularitatea mea a scăzut dramatic după eşecul misiunilor gemenilor pe Epsilon B şi Groapa Marianelor şi unde mai pui că am început să am, după atâţia ani, un contracandidat care îmi provoacă deja fiori. Nu-mi mai rămâne decât să-mi cumpăr o bucată de săpun şi o barcă.

EDERA: Exagerări! În niciun caz nu trebuie să vă temeţi de pămpălăul de Anselmo Dighiti... este atât de distrat încât nu ştiu dacă ar fi în stare să pună mâna chiar şi pe un singur vot... e chiar un adevărat miracol că a reuşit să ajungă ministru.

GUVERNATORUL URUDEI: Da. Ministru câştigător al premiului Norbert... Are statuie ecvestră pe Aleea Clasicilor? Are. Eu nu, nici măcar o placă comemorativă... Are o familie de milioane care-l susţine necondiţionat? Are. Eu nu... Are nenorocita aia de teorie a lui care i-a înnebunit pe toţi? Bineînţeles. Bineînţeles că are. Eu nu am niciun fel de teorie, chiar dacă sunt patron pe o loterie... În spatele fiecărui bărbat puternic stă o femeie şi mai puternică. Clar. În ciuda aparenţelor, cu toată înfăţişarea ei firavă, Arede a reuşit până acum aproape tot ceea ce şi-a pus în gând.

DOMNUL BHROS: Avem şi noi un as, asul din mânecă! O supernavă de trei persoane capabilă să exploreze interiorul vulcanilor aflaţi în erupţie şi să călătorească prin lavă încinsă... Ce ziceţi?

GUVERNATORUL URUDEI: Mda, altă prostie... Duceţi-o la fier vechi! Mă îndoiesc că, după eşecurile voastre răsunătoare, s-a mai grăbit cineva să-şi asume riscurile şi s-o testeze...

DOMNUL BHROS: Taman aici e partea cea mai interesantă, excelenţă! M-am oferit chiar eu împreună cu fiica mea să fac acest lucru, organizând pe propria cheltuială o expediţie spectaculoasă în interiorul craterului vulcanului Parles...

GUVERNATORUL URUDEI: Mi-aţi dat o idee! Super! Se pare că încă nu e totul pierdut. Ceea ce nu te omoară te face mai puternic... Câte locuri spuneaţi că are năzbâtia asta nouă a voastră?

EDERA: Trei, excelenţă, trei!

GUVERNATORUL URUDEI: Mă risc! Şi aşa nu mai am nimic de pierdut... În cazul în care reuşim să ne întoarcem, capitalul meu politic va fi total refăcut... Când ziceaţi că este programată plecarea?

SCENA 18

(Birina)

ZÂNA BIRINA: Cum?! Vin deja? Vin?!... Aoleu, ţuţuşmacilor, trebuie să las vorbăria şi să ne grăbim! Ajutaţi-mă şi voi, ajutaţi-mă! Sigur că da, totul, totul e pregătit, florile şi cocardele sunt la locul lor. Cântecul de întâmpinare l-am repetat cu toţii suficient şi petalele de portocal sunt în coşuri... Trebuie să ne echipăm urgent. Hai Klum 1 şi Klum 2, lăsaţi fereastra, îndreptaţi-vă şepcile ca nişte băieţi de treabă şi ajutaţi-mă şi voi,.. parcă aud deja claxonatul limuzinei. Trebuie să-i întâmpinăm cu toţii şi să arătăm tuturor invidioşilor (şi mai ales Cilimei căreia şi de data asta i-am luat-o înainte şi, fără să ştie desigur, m-am auto propus viitoare naşă) că suntem o adevărată familie. Încet, încet, nu vă grăbiţi, haideţi, să luăm fiecare câte un landou şi să ne-nşirăm frumuşel pe alee... Inceeet!!! Da, da ţuţuşmacilor, sigur că da, ştiu că de-abia aşteptaţi şi voi să vă vedeţi verişoarele care se întorc vesele de la “Darurile Berzei”, vă mulţumesc că v-aţi străduit să rămâneţi uscaţi şi la înălţimea evenimentului. O să mă revanşez. Promit. Naşa Birina n-a rămas niciodată datoare... Auzi la ei! Nu, nu, n-au numere, cum să aibă numere?! Au nume: Heidi 1, Heidi 2, Heidi 3, Heidi 4, Heidi 5. Hai, ştiu că aveţi haz... Ce, voi nu vă numiţi Klum 1, Klum 2, Klum 3, Klum 4, Klum 5? Nu, pentru o echipă de fotbal trebuie neapărat unsprezece... asta dacă părinţii voştri nu se gândesc cumva să mă pună, de azi înainte, pe mine în poartă...

   Ce zi frumoasă, chiar minunată, nu simţiţi cum adie de pretutindeni mireasma pătrunzătoare a portocalilor înfloriţi?! Cum? De unde portocali înfloriţi, în grădina excelenţei sale, guvernatorul Anselmo Dighiti? Nu, nu e niciun secret, dar asta e cu totul altă poveste... Şi aşa, după bombăniturile de sub voalul Cilimei, cred că m-a furat peisajul şi m-am cam lungit cu detaliile. Nu?! Să deschidem larg porţile de fier forjat... Au sosit!!! Tonul la muzică! Tonul la muzică!

SFÂRŞIT.

© Laurenţiu Budău

.