Motto:
”Ai
nevoie de un Columb care să te descopere, înainte ca groparul Dupont să facă
exact contrariul... Mǎ crezi?”
L a u r e n ţ i u B u d ǎ u
O flaşnetã numitã
Eugène
(Teatru recompus)
Personajele:
Generǎleasa Eléonore – peste 60 de ani
Madame Aurélie – peste 40 de ani
Locul
desfǎşurǎrii acţiunii:
Paris. Locuinţa de iarnǎ a soţilor Dupont, situatǎ la etajul doi al
unui imobil comun din zona Montparnasse.
Scena I
O pendulǎ mǎturǎ timpul ca o slujnicǎ puturoasǎ.
Madame
Aurélie:
Şi al tău, al tău cum ziceai c-o mai duce? Chiar că! Ce-ţi mai face mustăciosul cu
vipuşcǎ?
Trebuie să aibă coarnele deja puse de când nu l-am mai văzut.
Madame
Aurélie:
Ce tot mǎ prosteşti?
Generǎleasa
Eléonore:
Sst!
Madame
Aurélie:
Ce tot "sst", ce tot "pst" ?! Te dor fălcile de
la întinsul limbii, de la strânsul din dinţi?
Generǎleasa
Eléonore (Aparent distrată.): Despre drăguţul de Claude Trois
cred cǎ vorbeşti?!
Madame
Aurélie:
Îhî! Exact, despre domnul, despre generalul Dupont. Chiar
că! Nu e soţul tău, Eléonore? Ce face? Ce mai face, dacă face pace?
Generǎleasa
Eléonore: Face cam mult, Aurélie... Mult mai mult decât trebuie...
Adicǎ nimic. Tace şi nu
prea mai face nimic în plus, în afara faptului de a-mi mânca ficaţii... Adorǎ
pateul Eléonore, din păcate... E dincolo. De când a înfipt steagul pe o
baricadǎ de cartofi la Verdun, doarme
tot timpul ca un petit cochon.
(Tuşeşte semnificativ şi
totuşi
nobil.)
Madame
Aurélie:
Un
petit cochon?! Ce
drăgălaş. Trebuie sǎ aibǎ nişte ochi rozalii şi nişte sprâncene foarte
frumoase, foarte vii şi expresive, înainte de Ignat... Dă cumva şi din codiţa aia uzatǎ?
Generǎleasa
Eléonore: A,
daaa! (Ironic.) Mai ales!... Atât de des de când a căzut
de pe mârţoagă, încât, uneori,
cred că nici n-are codiţă ci un al doilea buric, că e berc din nǎscare. De câte ori i-au crescut galoanele, cam de atâtea ori i s-au scurtat putinţele. Ultima avansare a fost cea
care i-a pus capac. Închipuie-ţi, acum câteva zile înainte, chiar mi-a ordonat
sǎ folosesc pentru el doar apelativul Claudette... Douǎ femei cu toane sunt,
totuşi, prea mult într-o casǎ
respectabilǎ... Nu pot defel
să mă obişnuiesc
când se-mbracǎ în kilt.
(Tentativă eşuatǎ de plâns.)
Madame
Aurélie:
Decât cǎprar şi tont, mai bine aşa cu pensie, fustangiu
şi bont... Eu cum de
m-am obişnuit
cu tine ca sclavǎ a pantalonilor cu dungǎ?
Generǎleasa
Eléonore: Din obişnuinţă, Aurélie,
fato. Din obişnuinţă, din
lipsă de concret,
din lipsă de
respect...
Obişnuinţa e cel mai bun panaceu împotriva surprinzătoarei
obişnuinţe obişnuite. Tu n-ai
apucat, tu n-ai fost niciodată
măritată cu un sublocotenent ambiţios care a devenit, mai apoi, un general în retragere năbădăios. De fapt, dacă mă gândesc bine,
tu n-ai fost niciodată măritată
nici măcar cu umbra umbrei unui cineva năbădăios... Tu nu ştii cât de greu e să dormi alături de cineva
fără codiţǎ care-ţi împrumutǎ rujurile, să fluieri a
pagubă-n trufe. Musai.
Virtuţlle sunt apă de ploaie dacă nu
sunt testate. Orice
femeie respectabilă trebuie s-aibă în viaţa asta cap şi coadă,
aşa cum orice propoziţie care se respectǎ are punct şi virgulǎ.
Madame
Aurélie (Fals.): Fals,
fals, fals! Extremităţile ne termină idealul, biatǎ Eléonore! Toată tinereţea
mi-ai împuiat capul cu teoriile tale scumpe de doi franci, toată tinereţea mi te-ai plâns că nu poţi să pui geană pe geană din
cauza spadei lui fierbinţi, a repetatelor atacuri la
baionetǎ ale domnului
general Dupont.
Toată tinereţea mi te-ai lăudat cu fesele tale pline de
muşcăturile invidioşilor... Dracu’
să te mai înţeleagă, dracu’ sǎ te pieptene rastafari,
scumpă Eléonore.
Generǎleasa
Eléonore (Cu respect.): “El” cred că mă-nţelege, Aurélie. E un stilist atât de calificat
şi dedicat. Unul rafinat care preferǎ doar eleganţa noir-ului. Are o experienţǎ atât de vastǎ în legǎturǎ cu noi,
credincioasele lui infidele. O intuiţie remarcabilǎ. (Îşi
face cu smerenie cruce cu mâna stângǎ.) Adevărat
a zis cine a zis că femeia
e de două ori nemulţumită: când are prea mult, când are aşa ş-aşa şi când n-are deloc de
unde sǎ mai aibǎ ce.
Madame
Aurélie:
Îhî! Uite,
eu n-am fost niciodatǎ împroprietǎritǎ şi nu mă plâng deloc.
Exact ca o romanţǎ brelocǎ. (Se aplaudǎ cu
picioarele fǎrǎ vreun motiv întemeiat.)
Generǎleasa
Eléonore (Bǎtând cu graţie câmpii.): Inexistenţa minţii într-un mod rudimentar nu e
semnalabilǎ pentru proprietar. Asta, bineînţeles, din lipsǎ de comparaţii,
epitete şi metafore penetrante... Dacǎ
nu te plângi, nu înseamnǎ automat cǎ eşti o femeie statornicǎ ori măcar una cu bostanul
bine prins cu şuruburi de umeri. Crede-mǎ, poate sǎ-ţi plouǎ în gât fǎrǎ sǎ-ţi
dai măcar seama de sǎrmanele consecinţe.
Madame
Aurélie (Ca o loviturǎ bine calculatǎ.): Ai
terminat? Da?!
Înseamnǎ cǎ nu ştii nimic, madam general, despre ce se-nvârte-n pǎtrǎţos în
jurul tǎu.
Generǎleasa
Eléonore (Ca o loviturǎ calculatǎ
perfect.): Da?!... Dar de iaurgiul Pierre, de
performamţele lui în privinţa sǎritului cu bătaie de pe şifonier, ce poţi să-mi spui, "neconsolată"
Aurélie? Ai?
Tăcere. Se aude cum apa reziduală cade năvalnic prin
conductele vechi.
Madame
Aurélie:
Cine ţi-a zis de Pierrot, pardon, de iaurgiul Pierre,
de mocangiul ǎla nǎsos care cerşeşte dragoste cu bidoanele lui slinoase pe la
uşi?! Crǎcǎnata
de Odette? Şleampǎta
de Laurette
de la patru?
A?! Da, mai mult ca sigur, baroneasa aia scǎpǎtatǎ
trebuie sǎ fie.
Generǎleasa
Eléonore: Şi pereţii
au urechi, verişoarǎ! Am numǎrat pe puţin sunetele a optzeci de dupǎituri
venind dinspre apartamentul tǎu. Lustra mea de cristal de Boemia se mai ţine
doar într-un singur fir, şi acela de păianjen. Ode... Biata Laurette n-are nimic de-a
face cu tǎvǎlelile tale notorii în cotidian alǎturi de persoanele defavorizate
de sentimente împărtăşite...
Nimeni, dragǎ, cine sǎ-mi spunǎ asemenea
monstruozităţi delicate? Nimeni!
Madame
Aurélie: Şi atunci, verişoarǎ
Eléonore, de ce
te porţi ca soţia unui petit cochon?! Şi atunci?!... Ai văzut cǎ n-ai auzit? Laurette este nimeni. Tu eşti
nimeni cu N mare, de fapt cea mai mare nimeni. Cineva este nimeni care există. Eu
sunt nimeni deci exist. Trist, foarte trist. Cei de la patru sunt nimeni. Toţi
suntem nimeni, dar nimeni nu suntem toţi. Câtǎ egalitate dezavantajoasǎ pentru
cǎlǎreţii de zero!...
Generǎleasa
Eléonore: Hai-hai!
M-ai auzit vreodatǎ grohǎind? Aurélie, Aurélie, ia uită-te-n creştetul meu
dalb... Câte fire tǎciunoase crezi cǎ vezi?
Madame
Aurélie:
Niciunul. Dacă te-ai vopsi lunar
ca o stăncuţă, aşa cum face madam Cargo
cârnǎţǎreasa, a
cincea soţie
fǎrǎ talent a lui Pierrot, n-ai mai fi aşa înţepată fǎrǎ motiv. Toţi te-ar duce de
belciugul din nas ca pe-un urs cu crinolinǎ pe ringul de la Moulin Rouge.
Generǎleasa
Eléonore: Sinceritatea nu costă nimic în
afară de o dublǎ însingurare.
De asta o şi trântesc pe lucrurile plate ca pe-o
ventuzǎ de caracatiţǎ nostalgicǎ.
Madame
Aurélie:
Chiar că e
moca ca un accesoriu inutil,
madam general în rezervǎ, exact ca o romanţǎ brelocǎ... O nouǎ pace cu o prospeţime
de o mie de ani! Dă-mi o batistă
cu cadril de Nil.
Una curatǎ.
Generǎleasa
Eléonore (Ridicându-şi ochelarii sparţi.): Pentru ce-ţi trebuie?
Madame
Aurélie:
Doar nu ca sǎ-mi înnod francii... Aşa. Pentru uz general. Simt nevoia să-mi picur tristeţea, ca să evit explicaţiile indolente. Nasoalele explicaţii.
Când plânge o silfidǎ supraponderalǎ ca mine, toţi bǎnuiesc motivele, dar
nimeni nu ştie cu exactitate de ce. Nici mǎcar odioasa aia respectabilǎ,
nǎsoasa de Laurette.
Generǎleasa
Eléonore (Cautǎ de zor prin dulap.): Nu ştiu unde le-am pus... Ptiu! Dacǎ n-am, n-am...
N-am.... Sincer... Crede-mǎ ca pe-un duşman
nedovedit.
Madame
Aurélie:
Ceee?!
Generǎleasa
Eléonore: N-am nicio batistă, pentru faţa ta
aparent futuristǎ. Alaltǎieri,
aveam o duzinǎ de unsprezece bucǎţi. Ştiu pentru cǎ le-am pus la spǎlat. Pe
toate. Poţi sǎ mǎ-mpuşti prin înjunghiere arsǎ dacǎ te mint. Nu ştiu ce am făcut cu ele de nu le mai zăresc, nu ştiu ce am făcut cu ele de nu le mai găsesc.
Nu ştiu de ce nu mai ştiu ca sǎ ştiu.
Madame
Aurélie: Îmbǎtrǎneşti,
Eléonore. Începi sǎ te uiţi. Ai nişte riduri cât Canalul Mânecii. Australia ar
putea fi invidioasǎ pentru şoldurile tale. Uiţi de la mânǎ pân-la gurǎ, dar nu
uiţi sǎ te uiţi în prim-plan pe gaura cheii. Ai nevoie de un Columb care să te descopere
abisal, înainte ca groparul Dupont să facă exact contrariul.
Generǎleasa
Eléonore: Serios? Aveam o
pǎrere mult mai dezastruoasǎ despre feminitatea mea aparent şubrezitǎ. Mulţumesc
pentru “încurajǎri”!
Madame
Aurélie:
Da’ de ce mă-ntrebi, taman pe mine, de boarfele tale
desperecheate? Întreabă-l unde
le-a pus pe
marele petit cochon al tǎu. (Un sforăit remarcabil
întrerupt de grohǎituri delicate cu accente de cutiuţǎ muzicalǎ neunsǎ.)
Generǎleasa Eléonore: Pe cine?!
Madame
Aurélie: Pe medaliatul
tău la somnul de voie. Patrupedul cu vipuşcǎ
Dupont! Dupont! Generalul Groh-Groh!
Generǎleasa
Eléonore: ?!
Madame
Aurélie:
Claudette!
Generǎleasa
Eléonore: Aha! E
mai clasic acum la senectute. Nu foloseşte batiste de
niciun fel. Preferǎ mânecile halatului de casǎ. Uneori şi poalele.
Madame
Aurélie:
Ptiu!
Scena II
O pendulǎ mǎturǎ timpul ca o slujnicǎ puturoasǎ.
Generǎleasa
Eléonore: Uşor!
Stai, stai, stai
uşurel, cuconiţă! Unde te
grăbeşti?!
Madame
Aurélie (Calm.): Ba nu mă grăbesc deloc. E
doar o pǎrere obtuzǎ. Nu
vezi ce vâjgălău s-a stârnit? Hi-hi! Pot sǎ pariez cǎ
toate statuile de la Versailles iar au rǎmas vǎduvite de meşǎ.
Generǎleasa
Eléonore: Stai jos
regulamentar!
Madame
Aurélie: Dar stau jos.
Sunt cu genunchii la gură,
ca un pescar rebegit pe malul mijlociu al Senei. E atât de greu sǎ fii pitic
ori bonsai.
Generǎleasa
Eléonore: Ridică-te atunci,
verişoară. Haut les mains!
Madame
Aurélie: Pot să mă ridic cu
tot cu scaun? Nu de alta, dar ospitalitatea ta e prea debordantă
de pauperitate. Nu de alta, dar
prea mi
s-a lipit de dos.
Generǎleasa
Eléonore: Poţi, cum să nu
poţi. Tu poţi face orice în casa asta din Montparnasse... (Rosteşte cu greutate infinită.) a
actualului... inexistent domn
Claude Trois Dupont. Chiar să-ţi speli dinţii tăi cariaţi cu nitroglicerină.
Madame
Aurélie: Ceee?!
Generǎleasa
Eléonore: Era o figură de
stil. Una cazonǎ. O simplă figură de stil. În
figurile complicate care necesită un anumit avânt (exact, dar exact ca la
patinajul artistic), tu eşti specialista, tu eşti aia profi... Cred că-nţelegi cǎ
eşti derutatǎ.
Madame
Aurélie: Absolut deloc.
Probabil din cauza transpiraţiei excesive de sub limbă.
Generǎleasa
Eléonore:
Ştiai că mi-am cumpărat un topor? Unul XXL. Unul foarte ascuţit.
Madame
Aurélie (Bate în retragere
napoleoniană.):
Ai căpiat?! Ce să faci cu ditamai toporul, aici, în mijlocul Parisului?!
Generǎleasa
Eléonore:
Iote, na! Să cânt o romanţă brelocă… Una crestată cu sârg.
Madame
Aurélie:
Cred că mi-am uitat supa pe foc. Chiar că trebuie să plec… De ce-ai încuiat
uşa?!
Generǎleasa
Eléonore: N-o mai fă pe
mironosiţa, verişoară. De la neam şi de la rudă, te alegi cu faţa udă...
Întoarce-ţi buzunarele de popă pe dos.
Madame
Aurélie: Ceee?! Asta-i
bună!
Care faţă?!
Care popă?! Care dos?!
Generǎleasa
Eléonore: Făţarnică
naivă! Întoarce-ţi
buzunarele invers, am zis!
Madame
Aurélie: Ceee?!
Chiar c-ai înnebunit, chiar c-ai luat-o razna.
Generǎleasa
Eléonore: Recunoaşte!
Te-te-te-te-te! Te-am prins, în
sfârşit! Te-te-te-te-te! Ce-ai făcut în baia noastră tunisianǎ atâta timp? Cinci ore farenheit şi treizeci de minute
celsius în cap. Atât am
cronometrat cu clepsidra cu fulgi de gâscâ, să ştii!
Madame
Aurélie (Aproape
calm.):
Am şters gresia şi faianţa până la tencuială. Am vopsit caloriferele cu
păcură albă coloratǎ invers.
Am schimbat garniturile uzate cu unele şi mai uzate. Am dezinfectat şi deratizat cu
marmeladă de cămilă ţevile...
Şi, în plus, recunosc, ţi-am extirpat paietele negre de pe lenjerie... Asta ca
bonus. Felicitǎ-mǎ!
Generǎleasa
Eléonore:
De pe care lenjerie?!
Madame
Aurélie: Cea
intimă... cea
cu buline... nu se cădea să umbli marcată în faţa soţului tău... sau mǎ rog, a
soţiei tale. Aparenţele trebuie păstrate cu străşnicie olimpianǎ, verişoară....
Crede-mă, e mult mai aerisit, mult mai sexi aşa... Tremur toată de la efortul
sporit... Ce, credeai că am tăiat
chimicale la câini?
Generǎleasa
Eléonore: Te-te-te-te-te!
În baia mea
tunisianǎ s-au comis toate atrocităţile astea profund umaniste?
Madame
Aurélie: Îhî!
Asta fac de fiecare dată când
vin la tine. Numai cǎ baia, dupǎ toate intervenţiile mele
necalificate, nu mai e tunisianǎ ci turceascǎ. N-ai remarcat? Data
viitoare, dacǎ reuşesc sǎ fisurez şi conducta cu aburi, cea principalǎ, din
turceascǎ va deveni finlandezǎ. Crede-mă
că trebuie să fac ceva inutil când intru în casa cuiva, altfel mă plictisesc
mortal de viaţa abundentǎ pe care o induc...
Generǎleasa
Eléonore: Aha!
Te-te-te-te-te! Recunoaşte tot! Unde
mi-ai ascuns halatul de baie, cel nou, pe care-l am de 25 de ani de la domnul Dupont?
Madame
Aurélie: Care
"Te-te-te-te-te?!" Care
halat de baie?!
Generǎleasa
Eléonore: Aurélie, Aurélie!
Tu pui mâna şi mie îmi crapă obrazul de ruşine.
Madame
Aurélie: Îhî!
Dar numai cu o singurǎ mânǎ nu se poate face treabǎ ca lumea. Normal că pun mâna,
chiar ambele...
(Cu regret infinit.)
Dac-aş avea trei...
Generǎleasa
Eléonore: Bine că, în
sfârşit, îţi recunoşti coţcăriile... abuzul de încredere pe
care nu ţi l-am acordat niciodată. (Ridică
toporul cu demnitate.)
Madame
Aurélie: Stai, stai, stai!
Pun mâna doar ca să ajut! Să ajut!... Aaaa! De asta mă puneai să-mi golesc buzunarele?! Ai crezut că am pus mâna ca să?
Ooo!...
Aşa-i?!
Generǎleasa
Eléonore (Sinistru.): Îhîîî!... Îhîîî!...
Madame
Aurélie: Uite, mă dezbrac
de tot în faţa ta, chiar şi de caracter. Dacă găseşti fie şi măcar un ac care să-ţi
aparţină, îl mănânc cu pene cu tot.
Scena III
O pendulǎ mǎturǎ timpul ca o slujnicǎ puturoasǎ.
Generǎleasa
Eléonore: Te
dezmoştenesc, da, te dezmoştenesc! Cutro! Asta eşti, o hoaţă ordinară, una nenorocită! (La fiecare cuvânt mai dur, maşina de spălat reacţionează instantaneu prin
câteva rotiri sonore ale cuvei.) Nu mă
aşteptam ca tocmai tu, una din familie, să-mi faci una ca asta! Din cauza ta începusem s-o
bănuiesc pe amărâta, pe bătrâna domnişoară
greu încercatǎ, pe Aurélie cǎ dǎ cu jula, dar să ştii că, cu mine, nu-ţi merge. Ai înţeles?
Din cauza ta începusem sǎ cred cǎ o luasem razna...
De cât timp crezi că ne cunoaştem noi, spune-mi tu,
de cât timp? A, te faci că nu-ţi
aminteşti! Data de 14 iulie 1974 îţi spune ceva? 14
iulie 1974! Nu-ţi mai aminteşti, nu? Este data când
drăguţul de Dupont, pe atunci doar un simplu căpitan
degradat al măriei sale
prezidenţiale, mi te-a adus în casă cu ajutorul a doi hamali ivorieni rânjitori
la pulpele mele fremǎtânde...
S-a uitat adânc în ochii mei închişi şi mi-a zis clǎtinându-se
cu mâna la cascheta pusă invers: ”Dragostea mea... mon amour... a toi toujours... ma cherie... ştiu... bânuind că cea mai mare dorinţă a vieţii tale a fost să-ţi
dăruiesc un fiu blestemat care să adore filmele cu vampiri,
pitpalaci, ciumpalaci şi
zombie cu funduliţe... (aici a tâcut câteva
minute bune şi şi-a mângâiat ţăcălia îngălbenită de tabac, pentru cǎ i se cam
rupsese filmul color şi trebuia sǎ-l înlocuiascǎ urgent cu cel alb-negru) Din motive independente de voinţa mea
dizlocată şi a ruginitului bivuac al armatei a VI-a, să ştii că acest lucru a fost, este şi va rămâne
total şi parţial imposibil. De
aceea îţi dăruiesc o fiică credincioasă, Kandide WZ- 56, cu stoarcere în figuri, cu
un consum minimum de energie electricǎ; o fiică care să te aline când îmi speli cămăşile
însângerate de bătălii nepurtate... Ave
Caesar, morituri te salutant! Aurea mediocritas! Amor patriae nostra lex!
Vivat! Vivat!”
şi a mai rostit şi alte câteva frecţii care rimeazǎ cu “bǎrbat” în sumeriana sanscritǎ şi pe care n-am apucat sǎ le notez şi
pe care nu le-am înţeles, pe deplinǎtatea profunzimii lor
plate, nici până-n trecuta
zi de mâine.
Asta îţi este recunoştinţa, fierǎtanie? Perfido! Crezi? Crezi că n-am bănuit de la-nceput (sau, mă rog, aproape de la-nceput) care-ţi sunt “maşinǎriile”, apucăturile profund spurcate, încă de la primii nasturi auriţi care
dispăreau una-două de pe tunicile eroului meu
necunoscut, încă de la primele
eşarfe kaki pe care nu le mai regăseam în ligheanul de aluminiu cu rufele
pentru întins? Nehalito! Asta îţi este răsplata filială? O manta,
ca şi un cort de campanie,
trebuie să recunoşti şi tu, e prea mult, mult prea mult
într-o singurǎ sǎptǎmânǎ!
Exagerezi...
Da, da, ai cam
întrecut măsura,
ai cam sǎrit gloaba parizianǎ...
La început, când îmi găseam ciorapii de
mǎtase desperecheaţi, am
mai zis şi eu treacă-meargă, nu era o pagubă prea mare, mai ales că nici nu prea mă omoram cu cârpitul
lor sumbru, mai
ales cǎ Dupont mi-i aducea cu baloturile de la intendenţa regimentului; dar o manta de general de iarnă, una îmblănită cu mouton dorée de Grizzly, trebuie să recunoşti şi tu că e cam
mult, mult prea mult
ca sǎ fie puţin.
Se poate? Spune-mi şi mie ce faci cu toate
cârpele, cu toate lucrurile astea
uzate?... Ai cǎpiat?!... Le digeri sau ce?... Să înţeleg că faci o colecţie?... A, nici asta nu?! Atunci ce?... Am cercetat, am cǎutat peste
tot şi... nimic. Pe unde le
elimini, pentru că furtunul de evacuare nu e mai mare decât degetul meu gros? Explicǎ-mi
şi mie: de fapt, pe unde le elimini?! Pe ce apǎ a sâmbetei, unde se duc toate lucrurile astea; explică-mi şi mie, poţi să-mi explici? Hei, cu tine
vorbesc, fiaro! Vreau o minimă explicaţie pentru apucăturile astea,
altfel mă simt obligată să scriu un aotodenunţ la poliţie. Ai
sǎ fii arestatǎ şi dezmembratǎ... scoasă de aici în cătuşe... Biciuitǎ, da,
biciuitǎ pânǎ la sânge... Arsă pe rug… Ai auzit? Ai auzit? N-o
fǎ pe surda cu mine cǎ te decuplez imediat, ai înţeles? Sǎ nu se mai repete,
altfel te vând la fier vechi, ai auzit? Parvenito! Te-am scos de la inima mea
de piatrǎ, sǎ ştii!
Scena IV
O pendulǎ mǎturǎ timpul ca o slujnicǎ puturoasǎ.
Madame
Aurélie: Bonjour, madame Eléonore! Iartă-mă, madame Eléonore, chiar dacă, ţin sǎ-ţi reamintesc cǎ n-ai avut
dreptate nici măcar o secundă!
Generǎleasa
Eléonore: O, nu! Nu! Nu,
din nou, Aurélie!
Exagerezi, ţi-am spus că exagerezi! Tocmai mă pregăteam să transpir. Tocmai mă
pregăteam să reflectez profund asupra dispariţiilor inexplicabile din
apartamentul domnului Dupont... Acum, ce înǎlţǎtor motiv josnic ai mai gǎsit? (Ofteazǎ englezeşte, oftează burghez.) E
a noua oarǎ pe ziua de azi! Iar,
iar ai venit?
Madame
Aurélie: Nu
“iar” ci “din nou” şi, în plus, mai este ceva până la asfinţit... Uită-te şi tu pe ferestrele-nflorate! L’Arc de
Triomphe înoată sub nămeţi ca un viezure expandat
de larve pe romantica Sena. (Ofteazǎ cum se pricepe.) Ce să fac pe timpul ăsta preţios, madam general? Lămureşte-mă, ce să fac?! Să numǎr
cu scobitoarea cǎcǎrezele de pe tavan? Să dresez potârnichi în aspic? Să despletesc răchită ori
sǎ-mi pun busuioc în pǎr?
Generǎleasa
Eléonore:
Înţeapă-te
c-o andrea în inimă şi lasă o picătură de sânge să curgă-n zăpadă. E suficient.
(Total fǎrǎ legǎturǎ.) Balzac a murit
de tânǎr fără să-şi dea seama, de fapt toţi scriitori mari au murit de foarte
tineri fără să-şi dea seama, chiar dacǎ erau în etate... Scrisul este singura modă care nu
te îmbătrâneşte
mai mult decât este nevoie. (Ofteazǎ monarhic.) Sfat:
aşterne-ţi memoriile culese prin gaura
cheii, Aurélie! Descrieţi
cu lux de amănunte împlântările, pardon, întâmplările. Asta-i ultima fiţă. Îţi fac eu rost de un redactor
bun, burlac, cu o ciroză pe măsură. Unul nenǎscut pentru teatrul
absurd recompus.
Madame
Aurélie: Musai.
Da, ca să mă cenzureze vârtos;
da, ca să mă fac de ruşine în literatura colonialǎ de
nişǎ. Decât să fac
tâmpenia asta deşteaptă, mai bine umblu goală-puşcă la prânz, cu o maimuţă
chealǎ pe umăr, pe
Champs-Élysées. (Ofteazǎ
ca lumea cealaltă.)
Generǎleasa
Eléonore: Ori cu maimuţa
Cita pe umăr ori cu cârnăţarul
de Pierrot
al tǎu sub braţ, totuna-i.
Ne-ai dat ceaţǎ carbonicǎ la toţi.. (Ofteazǎ
fǎrǎ oftat.)
Madame
Aurélie:
Iaurgiul!
Generǎleasa
Eléonore: Mă
rog. Ori iaurgiu ori votcangiu ori tinichigiu ori pomanagiu, pentru mine
totuna-i. Nu ai cum sǎ te faci de râs mai mult decât ai fǎcut-o pânǎ acum. E
imposibil. Crede-mǎ.
Madame
Aurélie: De
fapt, dacă mă gândesc mai bine, Pierrot mi-a mărturisit că are dublă
calificare.
Generǎleasa
Eléonore:
Cred. E specialist în strângeri de mânǎ şi bǎtǎi pe umǎr?
Cum, şi cârnăţar şi iaurgiu?!
Madame
Aurélie:
Iaurgiu şi... agent dublu-secret.
Generǎleasa
Eléonore:
Io-te-te! Atunci, după matematica de baltǎ pe care-am
dobândit-o la pensionul regimentului, se cheamă că are trei.
Madame
Aurélie: Oricum
ar fi, oricum s-ar potrivi, să
ştii că vecinul nostru de la demisol are un fond sufletesc bun şi nişte izmene ca laptele
de cǎmilǎ corăslit.
Numai bune de lepǎdat pe înserat... Na, c-am zis-o!
Generǎleasa
Eléonore: Dar
n-ai scris-o, ci-ai comis-o! Normal.
Doar e iaurgiu în principal. Dacă era cărbunar ori
tuşier...
Madame
Aurélie: Şi
ce, crezi că dacă domnul Dupont
este general nu-ţi mai poate ajunge nimeni la nas decât cu prăjina
ori cu cangea? Şi iaurgiii sunt oameni care ştiu sǎ recite
cu patos din greaca veche, din
aramaică,
să ştii, “madam general”!
Generǎleasa
Eléonore: O,
nu din nou! Patefonul! Ai grijă
ce şi cât vorbeşti, verişoarǎ, cât eşti în casa mea.
Madame
Aurélie: Aaa! A
ta?! Credeam cǎ e a inutilului, expiratului general Dupont. Scuze, m-ai făcut să mă simt atât de bine încât am
crezut că-mi eşti musafiră. Chiar că era să te poftesc
cuviincios pe scările
alunecoase.
Generǎleasa
Eléonore: Bună idee! Plăteşti
cumva facturile de aici şi încă n-am aflat?
Asta le-a pus capac. E prea, prea de tot.. Afarăăă!!!
E-xe-cu-ta-rea!
Madame
Aurélie: Asta-i
a doua oară pe ziua de azi! Plagiatoareo originalǎ! Parcă-mi citeşti gândurile
pe care mi le dictezi. Nu-mi
vine să cred cǎ-mi pui ideile-n practicǎ într-un mod atât
de bizantin!
Generǎleasa
Eléonore: Ieşi afară,
provensalo cu şorţul pe dos!
Analfabetǎ sorboniană cu doctorat!
Madame
Aurélie: Decât
una “fǎrǎ”, mai bine una “cu”! Cu-cu! Nu-mi vine să ies
afarǎ pentru cǎ mi-este fricǎ sǎ rǎcesc la şale! Aaa! Crezi cǎ, dacǎ-mi spǎl
singurǎ lucrurile la mânǎ, ai tot dreptul sǎ mǎ jigneşti?... De acolo ţi se
trag fumurile astea de la tunurile îngropate ale lui bǎrbat-tu, nu? (Se uitǎ fix, cu ochii ei saşii, într-un
punct nelocalizabil.) Hopa, ţopa, Penelopa! Évidemment! Asta
era, madame! Ţi-ai luat una mai mare!
Exagerǎrile vor fi cele care-o sǎ te-omoare. Ha, ha!
Generǎleasa
Eléonore: Mai
mare?! Ce
tot bâigui acolo?!
(Încearcǎ, fǎrǎ succes, sǎ bǎnuiascǎ
destinaţia exactǎ a privirilor verişoarei sale.) Am visat, dar nu mi-am
luat.
Madame
Aurélie (În transă domestică.): Da, da, da, da. Încǎ de la
intrare, simţeam cǎ-mi ascunzi nişte mǎrunţişuri fundamentale. (Inchizitorial.) Ţi-ai schimbat maşina de spălat! Când ţi-ai schimbat
maşina de spălat?! De ce ţi-ai schimbat maşina de spălat şi nu culoarea
pǎrului?!
Generǎleasa
Eléonore (Bulversatǎ, dar pe alocuri sincerǎ.): Aiurezi. E tot aia veche, tot aia englezească pe care o avem de mai bine de 15 ani. Kandide WZ- 56. Ştii doar că eu şi drăguţul de Claude Trois
încurajăm economia naţională sǎ se prǎbuşeascǎ demn. Nu ne permitem să risipim pe
investiţii, dar investim pe risipire. Chiar. (Grohăituri aprobatoare din
camera alăturată, însoţite de vânturi.) Toţi
francii
pe care i-am agonisit în bătăliile lui Claude-Claudette îi ţinem doar la băncile elveţiene
cu capital în dolari.
Chiar şi ultima pensie a lui Claude Trois e acolo. Cel puţin aşa crede el. Ce
cred eu nu conteazǎ.
Madame
Aurélie: Oi
fi eu urâtǎ, dar nu şi fundamental naivǎ şi în plus, am mai prins câteva
ponturi şi de la vajnicul Pierrot în legǎturǎ cu activitǎţile tale subversive...
Ce crezi cǎ mai facem în cǎmǎruţa mea în afarǎ de bǎgatul diavolului în iad?
Stategii, doamnǎ general! Strategii! Ne-am molipsit de atâtea strategii fǎrǎ
trecut, fǎrǎ prezent, fǎrǎ viitor... Nu, nu, nu mă păcăleşti cu adevărurile tale
consacrate. Deşi
are acelaşi indicativ ca şi precedenta, maşina asta este cu două palme mai mare decât antecedenta. Clar. Aia veche avea
şapte, asta are zece. Uită-te
şi tu. (Îi
demonstreazǎ practic.) Înainte
îţi încăpea la fix fotoliul Restauration aşezat între uşă şi ea, acum e deplasat cu exact două
palme. Să nu-mi spui c-ai modificat peretele de
rezistenţă. Ştii ce spune
legea imobilelor în privinţa asta. Recunoaşte că ţi-ai luat altă
maşină sau îl chem pe administrator. Pe marele Jean
Valjean.
Generǎleasa
Eléonore (În retragere clară.): Aurélie! Chiar
că aiurezi, Aurélie!
De ce sǎ-l amestecǎm? Ce să caute marele Jean Valjean,
nesuferitul, în casa asta lipsitǎ de epitete galopante?
Madame
Aurélie: Adevărul
pur, cel maculat! Şi apoi, nicio
Aurélie! Nu mai este Aurélie proasta aia
veche pe care-o
cunoşteai! Acum s-a dublat triplându-se!
Generǎleasa
Eléonore: Dar...
Madame
Aurélie: Niciun dar! Cât ai
dat pe modelul ăsta imens? L-ai adus pe bucăţi, şi ţi l-au asamblat în
casǎ, nu? Recunoaşte! Trebuie
să-l fi adus pe bucăţi, de vreme ce nu încape pe uşa de la intrare, de fapt pe
nicio uşă din apartament. De fapt pe nicio uşǎ din
tot imobilul ǎsta putred.
Generǎleasa Eléonore: De ce?!
Madame
Aurélie:
De aia. Pentru cǎ mǎrimea standard a tuturor uşilor din imobil, conform
afirmaţiilor demne de crezare ale lui Pierrot, chiar şi a celei de la ascensor,
e de fix opt palme medii. Opt. Pariu?
Generǎleasa Eléonore: Genial. N-am ştiut, soro. Jur.
Madame
Aurélie:
Afli acum.
Scena V
O pendulǎ mǎturǎ timpul ca o slujnicǎ puturoasǎ.
Generǎleasa
Eléonore: Trebuie să învăţăm
să uităm trecutul ieftin, scumpă verişoară; dacă vrem ca să trăim, cât de cât, în supraevaluatul
prezent.
Madame
Aurélie:
...
Generǎleasa
Eléonore: Scuze, n-am
bănuit, n-am ştiut că eşti atât de sensibilă în
faţa prafului de cretǎ aruncat în ochi. Penibil de sensibilă. Exact, dar exact ca o floare de castravete din plastic.
Madame
Aurélie:
...
Generǎleasa
Eléonore: Aria
îndoielilor mele e atât de raţionalizată încât ar merita sǎ fie internaţionalizatǎ.
(Se mirǎ şi ea în gând de perlele pe care
le produce pe bandǎ.) Spune,
pe cine puteam să bănuiesc? Spune, pe cine aş fi avut dreptul ilegitim
să bănuiesc? Pe
un străin?
Spune, pe cine puteam să arăt cu
degetul înmuiat în venin comestibil?... Ştii
ce scump e un gram de venin? Bǎnuiesc cǎ nu ştii ce greu se adunǎ un gram de
venin, pentru cǎ numai tu mai
intri în casa asta
care începe sǎ se transforme într-un coteţ demodat... (Grohǎituri
sinistre.) Zi de zi, zi de zi. (Cu o uşoară dojană de
circa o tonă.) Uneori, de
chiar mai multe ori pe zi. Poate de prea multe ori.
Madame
Aurélie:
...
Generǎleasa
Eléonore: N-am avut nicio
alternativă mai rezonabilă. Absolut. Crezi că puteam să dau vina pe preşedintele nostru
chior, surd şi mut, pe guvernul nostru de masturbatori fără talent, aşa cum fac toţi taraţii care nu ajung în timp util
la supeu? Crezi că puteam să
invoc Légion étrangère? (patetic) “Oublions avec nos peines,/ La
mort qui nous oublie si peu./
Nous la Légion...” Nu, nu aşa procedează o monarhistă cinstită, una
regulamentară, una cu aspiraţii de beatificare
antumǎ. (Se pune într-un genunchi de
sticlă în faţa verişoarei
sale.)
Madame
Aurélie:
...
Generǎleasa
Eléonore: Ce
proastă distinsǎ! Cum de nu mi-am
dat seama la timp? Asta e, pui ceva stomac de suflet. Poate, prea mult stomac
de suflet. Cu
stomacul de suflet e ca şi cu piperul în exces, cum scapi oleacǎ mai mult, cum
începi sǎ întorci repejor capul în altǎ parte.... Ca şi în copilărie când te-ai supărat, ca vǎcarul pe sat, că nu ţi-am împrumutat bicicleta cu schimbător
pe care mi-o trimisese unchiul Emil din Australia...
N-a fost vina mea, Aurélie, cel puţin, atunci, n-a
fost vina mea. Deja fusesem avertizată de părinţii
mei cǎrpǎnoşi să nu o împrumut
nimănui, nici măcar vecinului nostru imberb, frumuşelul de Claude Trois Dupont care venise în
vacanţă de la şcoala militară, dacă vreau să mă mai capăt cu vreun
şoarece mort de la ei...
Dacă vrei să te superi într-adevăr pe cineva, supără-te pe sistemele
de pârghii. Simplu.
Scena VI
O pendulă mǎturǎ timpul ca un
mexican care a depǎşit recordul la ingerarea de chili.
Generǎleasa
Eléonore: Aurélie, tu ai gâtuit,
tu ai omorât vreodată pe
cineva? Ai fǎcut vreodatǎ o crimǎ pasionalǎ din
plictisealǎ?
Madame
Aurélie: Ce-ţi tună aşa
deodată? Ţi-e rău? (Se cautǎ în poşetǎ dupǎ medicamente.)
Generǎleasa
Eléonore: Nimic, mă gândeam
şi eu aşa... (Ghilotinat
tandru.) Nu te mai fofila! Ai omorât sau n-ai omorât?!
Madame
Aurélie: Sincer?
Generǎleasa
Eléonore: Sincer.
Madame
Aurélie (Greu, da’ greu de tot.):
Da... cu mulţi ani înainte... când locuiam în provincie... la village.
Când eram o copilǎ
purǎ şi cu o poftǎ nebunǎ de somn. Pǎcatele tinereţilor...
Generǎleasa
Eléonore: Criminalo! Bǎnuiam,
dar nu eram sigurǎ. Exact
ca-n filmele vechi când proiecţionistul de la la
cinematograful din cartier punea rolele cu peliculǎ într-o ordine total
necorespunzǎtoare, una proprie, de nu mai înţelegeai dacǎ ai asistat la
proiecţia unei capodopere sau a unui gunoi. Nu eşti, nu poţi fi de condamnat
pentru asta. S-a prescris. În acea perioadǎ toţi eram cu creierul varzǎ de la
filmele alea pline de cafteli şi de pac-pacuri... Deja mi te închipui cu faţa schimonosită, cu
mâinile pătate de sânge, cu...
Madame
Aurélie: Cu?!
Generǎleasa
Eléonore: Completează tu,
“criminalo”, doar tu eşti cea versatǎ.
Madame
Aurélie: Cu ce?
Sunt golită de atâtea completări. Cu
ce, Eléonore?!
Generǎleasa
Eléonore: Cu amănunte
vizuale redundante; doar tu ai fost
asasina, tu eşti autoarea
oribilului genocid nedovedit.
Madame
Aurélie (Transfigurată.):
Într-adevăr, faţa îmi era schimonosită de
urǎ ca a unei fiare, mâinile îmi
erau pătate de şiroaiele de sânge. Mult, prea mult timp
suferisem... Fără să-mi dau
seama, mi-am şters obrazul palid cu ele... Îţi dai seama cum arătam?
Generǎleasa
Eléonore: Mă îngrozeşti,
Aurélie! Pui atât de multă pasiune în povestire, atâta veridicitate în detalii
groteşti... Balzac a murit
de tânăr fără să-şi dea seama, de fapt toţi marii
scriitori au murit de foarte
tineri fără să-şi dea seama, chiar dacă erau în etate... Cu
testamentele cum stai? Eşti prea, prea talentatǎ, nu cred că mai rezişti nici tu prea mult.
Madame
Aurélie: Priveam fascinată
cuţitul rubiniu cu care îi străpunsesem beregata...
Harşt, harşt! Pereţii grajdului erau pǎtaţi de milioane de picǎturi de sânge
care se prelingeau...
Sânge, sânge, sânge!
Generǎleasa
Eléonore: Ai
vreo lumânare de spermanţet în poşeta aia? Nu de alta, dar cred că sfârşitul tău e o chestie de maximum zece
secunde... De ce beregata şi nu inima, verişoară “Harşt”?... De ce?
Madame
Aurélie: Sânge, sânge,
sânge!... Nu inima lui mă deranja ci beregata aia vânoasă
care a împroşcat pereţii şi tavanul.... Ah, sǎrmane Abdulah!
Generǎleasa
Eléonore: Ah, ah, ah,
antisemito! Sânge, sânge,
sânge! Sufletul îmi plânge!...
Madame
Aurélie: Ah, ah, ah! Ah,
sǎrmane Abdulah!
Generǎleasa
Eléonore: Şi ce-ai făcut
cu...
Madame
Aurélie:
Sângele lui Abdulah-Ah-Ah?... Te mai intereseazǎ, cumva, şi alte amǎnunte
macabre?
Generǎleasa
Eléonore: Cadavrul... Corpul delict... Ce-ai fǎcut cu cadavrul,
soro? L-ai pus într-un sac, nu?
Madame
Aurélie: Da
de unde. L-am mâncat... cu
pilaf... I-am scos ochii cu furculiţa... Iţa, iţa, iţa, iţa!
Generǎleasa
Eléonore: Iţa, iţa, iţa,
iţa!... Canibalo-genialo!... Tare! Tare!
Madame
Aurélie (Sǎlbatic.): Daaa!!! Erau tari! Ficatul, rânza şi bărbăţiile le-am pus într-o pungă
şi le-am aruncat în congelator, ca într-o gură a iadului
nedovedit... La village!
La village! De atunci iubesc la nebunie sǎ urǎsc
satele alea pline de balegǎ şi de muşte!
Generǎleasa
Eléonore (Contrariatǎ.): Bărbăţiile?!... La plural?!
Madame
Aurélie: Normal, soro,
că erau două. După o săptămână
i-am dat punga unei vecine... că era mare amatoare...
Generǎleasa
Eléonore: Te înţeleg... O,
cât te înţeleg, mititico... Te-a chinuit mult înainte, nu?
Madame
Aurélie: Nu puteam să
închid un ochi toate nopţile din cauza lui… Bineînţeles că m-a chinuit cu
partiturile lui de…
Generǎleasa
Eléonore (Insinuant.): Amor?!
Madame
Aurélie: Tţ!
De tenor. Avea
un program de repetiţii foarte dezordonat. Blestemele rurale i-au pus capac.
Generǎleasa
Eléonore: Sunt
total pe alǎturi. Poţi să contezi
pe mine. Nu voi spune nimănui cine eşti. Nici măcar lui Pierrot, specialistului
tău în buleli reuşite. Nici măcar duhovnicului Paul, cu toate că e un autist foarte comunicativ.
Madame
Aurélie: Nu te mai osteni,
verişoarǎ. Deja i-am şi
spus,
când era cu faţa spre apus... Între noi nu pot exista secrete mărunte. Doar mari.
Generǎleasa
Eléonore: Mǎrturiseşte!
Asta a fost singura ta crimă?
Madame
Aurélie: Din păcate
sau din fericire, da. M-am
lecuit. Nu-mi mai trebuie.
Generǎleasa
Eléonore: Eşti sigură?
Madame
Aurélie: Harşt,
harşt! Cât se poate de singură... Harşt, harşt! Fiecare dintre noi ar trebui să comită o crimă de genul ăsta ca să se
elibereze de stresul acumulat... Harşt, harşt! Dacǎ vrei,
îţi arǎt eu mişcǎrile, Eléonore... (Demonstreazǎ
cu un cuţit imaginar.)
Generǎleasa
Eléonore:
!!!
Madame
Aurélie: Ce-ai
rǎmas aşa ca la dentist?! Să
tai un amărât de cocoş nu e cine ştie ce mare scofală.
Generǎleasa
Eléonore: Cocoş?!
Madame
Aurélie: Da,
cocoşul Abdulah... Cocoş, gâscă,
raţă, totuna-i! Ca sǎ-i reduci la tǎcere, pur şi
simplu, trebuie sǎ faci “harşt”!
Generǎleasa
Eléonore (Dezamăgită la extrem.):
În toată istoria asta, n-a fost vorba decât de o simplă tăiere de cocoş?!
Madame
Aurélie: Doar
nu una de moţ... Da, ce
credeai?!... (Cu
privirea fixǎ.) Ah! Nu se poate! Ah! Iar ţi-ai schimbat maşina de spălat! Asta e şi mai
mare! Cel puţin cu patru palme decât...
Generǎleasa
Eléonore: Ai o fantezie prea
bogată. Potoleşte-te! Nu e nimic adevărat! Eşti
odioasǎ! Încetează
odatǎ! Încetează!
Scena VII
O pendulă mǎturǎ timpul ca o slujnică puturoasă.
Generǎleasa
Eléonore: Înnebunesc,
Aurélie, chiar cǎ nu mai înţeleg nimic, înnebunesc... Dacă aş şti, dacǎ aş admite că metalele pot să crească
exact ca ciupercile, aş putea să
jur că vechea mea Kandide WZ- 56 creşte de la o zi la alta. Ca
nebuna. Ca nesimţita. Uite, a ajuns pânǎ deasupra uşii bǎii mele turceşti...
Madame
Aurélie:
Finlandeze!
Generǎleasa
Eléonore: Deja?!
Când ai reuşit s-o faci şi pe asta, Aurélie?!
Madame
Aurélie:
Pst! E posedatǎ. Uite cum i se aprind luminiţele... Am impresia cǎ ne ascultǎ.
Nu crezi? (Joc.)
Generǎleasa
Eléonore: Nu
mai supooort... Creşte, înţelegi?
E aproape cât un elefant, cât girafa Marius! (Urlă delicat.) Mă
înţelegi? (Spune
câteva fraze în mandarină.) Mă
înţelegi?
Madame
Aurélie: Acum
da. Floare la ureche.
Păi da, creşte mititica, cum să nu, sǎraca, crezi cǎ n-am remarcat? Are deja 30 de palme în
lǎţime. O fi suferind de Pneumonoultramicroscopicsilicovolcaniconioză...
Nici mǎcar nutriţionistul Mencinicopschi nu-i mai poate face nimic. De fapt,
nici mǎcar lui nu-şi mai poate face nimic... Deh, cam mult pentru o maşinǎ de
spǎlat de vârsta ei... Aşa-i
în firea lucrurilor, numai cǎ asta a matale creşte cu mult peste bunul nostru
simţ burghez; creşte vizibil, creşte de la o zi la alta. Ce-i aşa de complicat de-nţeles?... Întrebare: De ce are nevoie un copil ca să crească,
ca sǎ se dezvolte armonios?
Generǎleasa
Eléonore: Răspuns: De lapte
de vacǎ ori de piropopircǎniţǎ.
Normal.
Madame
Aurélie: Incomplet.
De mâncare
alimentarǎ, mai precis. De
vitamine. De fier. Nota 7!
Generǎleasa
Eléonore: De mâncare, da, de
mâncare, bineînţeles... A, nu, nu, nu, nu, nu, nu! Ce vrei să spui? Ce
deşteptăciune prostească... Ce prostie deşteaptǎ... Ha! Ha! Ha!... Pân-aici! Te-ai ţăcănit chiar
de tot?... A, nu, nu, nu, nu, nu, nu! Nu
crezi c-o adǎp destul? Cum
ai putea să crezi că aş fi fost în stare să-i dau şi de mâncare unei maşini de spălat?... Vrei sǎ mǎ interneze iar
la balamucul militar şi să pui tu mâna pe tot ce-am agonisit? Asta vrei, nu?
Madame
Aurélie: Tţ!
Întrebare: Şi ce face un copil
când nu-i dai de mâncare?
Generǎleasa
Eléonore: Face pe el...
urlǎ... De unde să ştiu?
(Frângându-şi mâinile.)
Sunt atât de lipsitǎ de experienţǎ în
privinţa asta! Dacǎ aş fi participat la un curs de asistenţi-maternali... fie
el şi unul fictiv, fie el şi unul de scurtǎ duratǎ.
Madame
Aurélie: Răspuns: Îşi ia
singur, dacă-i băiat de bǎiat... Brrr! Dacă-i fetiţă rea, aşa ca tine acum, îşi ia singură porţia
altuia... Nota trei! Trei! Trei!
Generǎleasa
Eléonore:
!!!
Madame
Aurélie (În transǎ.): La village, la village! Ai făcut vreodată o listă cu lucrurile pe care ţi
le-a înghiţit dihania asta nesǎtulǎ până acum?
Generǎleasa
Eléonore:
!!!
Madame
Aurélie (În transa-transei.): Întrebare: Ai făcut vreodată o listă cu
obiectele, cu lucrurile pe care
ţi le-a înghiţit dihania asta până acum? O
estimare aiurea a pagubelor?!
Generǎleasa
Eléonore: Trei mantale, patru coifuri cu panaş, cinci foi de cort, 700 de izmene kaki...
Madame
Aurélie: O-ho-ho! Nota
zece, domnişoarǎ-doamnǎ! Şi
când ţi-am cerut o cârpă de şters praful, ai făcut-o pe niznaia... Se
poate una ca asta?
Generǎleasa
Eléonore:
Nu mă-ntrerupe! 1.232 perechi ciorapi de viezure, o
cǎpǎţânǎ de bucătar otoman, un corn de rinocer, 20.865 batiste...
Madame
Aurélie: O-ho-ho! Nota
20! Şi când ţi-am cerut
împrumut una...
Generǎleasa
Eléonore: Nu mă-ntrerupe! Şi
câte şi mai câte. A, plus zece steaguri bortelite,
plus o cizmă lungă din
piele de bou şi trei sǎbii de paradǎ. Aiurite cu argint.
Madame
Aurélie: Nu
cumva exagerezi? Te las corigentǎ, perversǎ micǎ! Crezi cǎ n-am aflat cǎ: lunile,
marţile, miercurile, joile, vinerile, sâmbetele şi duminicile, dai târcoale internatului
Liceului De Gaulle?... Cizme
în maşina de spălat, elevă Dupont? Ha! Cizme?!
Ia aratǎ unghiile! Tiii! Asta te-am învǎţat noi la pension?
Generǎleasa
Eléonore: Scuze,
doamna dirigintǎ, scuze! Faza cu cizma s-a produs doar dintr-o oribilǎ greşeală calculatǎ, când le-am pus de-a valma cu
toptanul... Îţi vine să crezi,
pardon, vǎ vine sǎ credeţi?
Madame
Aurélie: Ia să facem noi un
micuţ experiment, ca sǎ ne convingem... Deschide cuva,
elevo!
Extemporal!
Generǎleasa
Eléonore: Ce vrei să faci cu
fotoliul Restauration?! Nu, nu vreau niciun fel de
extemporal, niciun fel de lucrare de control... Nu mai rezist... Mi-e greaţǎ de
la atâtea eseuri... Nu mǎ simt defel pregǎtitǎ, nu am fiţuicile la mine... Pune-l...
puneţi-l jos! Vǎ rog! Vǎ rog! Vǎ dau câte cârpe de şters praful doriţi, vǎ dau
chiar şi rochia mea lycra, tot setul de bluze lame, vǎ dau toate bileţele de
dragoste pe care mi le-a trimis directorul-adjunct... numai lǎsaţi-mi, vǎ
implor, fotoliul Restauration!
Madame
Aurélie: Am
sǎ-ţi fac de ruşine taţii! Am sǎ-ţi scad media la purtare, neruşinatǎ elevǎ
Dupont! Lycra, lame?! Unde te trezeşti?! De ce-ai sǎrit gardul, de ce-ai plecat
în oraş fǎrǎ bilet de voie! E-ha! Tezǎ! Tezǎ, am zis! Deschide cuva, am zis! Facem un micuţ experiment.Tezǎ!
Generǎleasa
Eléonore (Cu ultimele puteri.): E moştenire de la stră-stră-străbunică mea. Reao!
Reao! Nu ţi-l dau!
Nu ţi-l dau!
Înţelege-mǎ, face parte din patrimoniul forestier universal.
Madame
Aurélie (Turuie câteva fraze deştepte – dupǎ pǎrerea ei - în
mongolă.): Ai înţeles, ipocrito? Dǎ-mi-l
odatǎ sau te exmatriculez! Ţi
l-a cerut cineva, elevǎ Dupont? (inhibator) Spune, ţi l-a cerut?
Generǎleasa
Eléonore (Fǎrǎ glas.): Nu, doamnǎ dirigintǎ Poitiers! Desigur cǎ nu! Eu m-am
cerut singurǎ. De fapt, eu sunt cererea.
Madame
Aurélie: Şi atunci
ce?... Deschide cuva, elevǎ Dupont şi
când mă vezi că strig “acum”, dai drumul la cel mai lung program. La cel mai
dur! La cel de 1.000 de grade Rafael. A-ha! Ori ea pe noi, ori noi pe ea... Cu scaunul ăsta de
abanos îi venim sigur de hac. Îi rupem dinţii ǎia de cǎţea
lacomǎ. Sigur. Ai înţeles?
Generǎleasa Eléonore: Acum?!
Madame Aurélie (Barbar
ca un strigǎt
de luptǎ.):
ACUMMM!!!! ACUMMM!!!!
Scena VIII
O pendulă mǎturǎ timpul ca o slujnică puturoasă.
Madame
Aurélie: Şapte ore în
capăt. Cel mai lung program scurt. Se mai aude ceva?
Generǎleasa
Eléonore: Nu se mai aude
nimic, în afarǎ de un puls tărăgănat. Unul mic de la
temporizator...
Tiriri-titi-riri!... Tiriri-titi-riri!... Exact ca o flaşnetă numită Eugène,
după vecinul nostru de la mansardă, proprietarul fotoliulului numărul şase. Balcanicul
acela timid cu fetiţa de mână, cu Marie-France
care-i seamănă leit… Tiriri-titi-riri! Tiriri-titi-riri! Cred c-au sărit capacele
de la toate siguranţele.
Cred cǎ s-au topit.
Madame
Aurélie (Cu ochii pe clepsidra cu pene.): Deschide cuva. E timpul.
Generǎleasa
Eléonore: Mi-e frică...
Dacǎ nu mǎ crezi, pune mâna. Ard.
Madame
Aurélie: Deschide cuva
şi lasǎ fasoanele, am zis, elevă
Dupont! Asta trebuie sǎ faci neîntârziat, dacă vrei să-ţi măreşti cumva
media.
Asta trebuie sǎ faci neîntârziat, pânǎ nu sunǎ de recreaţia mare.
Generǎleasa
Eléonore: Am înţeles, doamnă
dirigintă Poitiers! (Papagaliceşte.)
Deschid cuva
şi las fasoanele nefasonate... Asta trebuie sǎ fac neîntârziat, dacă vreau să-mi măresc media... Asta trebuie sǎ fac
neîntârziat, pânǎ nu sunǎ de recreaţia mare.... Vreau sǎ fiu prima din clasǎ.
Vreau sǎ plec de la serbare cu coroniţa pe cap, ca sǎ crape de ciudǎ siamezele,
caprele alea invidioase de Laurette şi Odette. Deschid cuva... Nu se deschide,
chiar dacǎ asta trebuie sǎ fac neîntârziat pânǎ nu sunǎ de recreaţia mare... E înţepenită de
parcǎ ar fi sudatǎ. Ce-ai
înlemnit? Cheamă-l pe
fǎţarnicul de Pierrot al tău să
ne ajute.
Madame
Aurélie: E o fire foarte
prudentă, îşi joacă nasturii de la prohab doar la ruletă. Nu se implică în treburile noastre
interne. Ar putea ieşi un scandal internaţional. Unul
monstru. Să-l chemăm mai
bine pe marele Jean
Valjean. Are nişte şale atât de generose de
vreme ce ne ţine în spate tot imobilul. Ce zici?
Generǎleasa
Eléonore: Ete fâs! Nu are ce
căuta idiotul ăla halterofil în casa mea şi a Claudettei. Nu
am încredere nici în mine... Sunt atâtea obiecte furgăsite din patrimoniul
mondial. Te-te-te-te-te! Te-te-te-te-te! Protestez. Să-ţi fie foarte clar. Poţi să mă laşi şi repetentă. Poţi să mă şi exmatriculezi.
Nu sunt de acord
nici mǎcar cu pǎrerile mele.
Madame
Aurélie: Ooo!
Adu toporul XXL atunci! O să-l folosim ca pe-o pârghie...
Legile fizicii, elevǎ Dupont, legile fizicii cuantice!
Generǎleasa
Eléonore (Prinzând puteri
nebănuite.): Ce vătrai? Aici nu suntem la village ca să
răscolim prin cenuşă, prin rahat şi prin cărbuni; aici suntem în capitala luminilor,
într-un vis, la marele Paris unde s-a inventat parizerul! Măreţul Parizer! Avem încălzire centralizată?
Avem. Te-te-te-te-te! Trǎiascǎ defunctul Thomas Alva Edison!
Madame
Aurélie: Sânge, sânge,
sânge! Harşt, harşt, harşt!
(Frazeazǎ în
finlandeza veche.)
Generǎleasa
Eléonore: Aurélie! Chiar
că-i ceva în neregulă cu tine!
Madame
Aurélie: Mie-mi
spui! F1 plus F2 egal F3! F1 diferit de F2 diferit de F3! Sânge, sânge, sânge la
puterea trei! Tot timpul e ceva
în neregulă cu mine când mă gândesc la fericirea ta, la
constanţa fericirii ei...
Nu, lucrurile
nu trebuie să rămână în niciun caz aşa. Trebuie să terminăm odată cu Hydra asta
victorianǎ!
Ce-ai înlemnit? Adu levierul, adu cercevelele de la pat! Trebuie să-i
spargem buza, trebuie sǎ-i
forţăm maxilarul superior! Trebuie sǎ o convingem blând, prin violenţa deciziilor
noastre!
Generǎleasa
Eléonore: Bine, dar e patul
lui petit cochon... şi
chiar dacǎ e cochon meritǎ sǎ doarmǎ
omeneşte... Ce-o să zică
bietul când se trezeşte.
Madame
Aurélie: Dacǎ
se mai trezeşte... Cine are ceva
de spus, să spună acum sau să tacă pentru totdeauna! Se
aude acolo în patria lui Morfeu, se aude? Doi-doi-zece! (Ascultă un posibil răspuns.) Dezertorul.
Şi-a pierdut toate şansele la
opinie. Clar. N-o să zică nimic,
nici mâs, nici pâs. Ai să vezi.
Generǎleasa
Eléonore: Ce te face să
crezi asta?
Madame
Aurélie:
Intuiţia
didacticǎ neexersatǎ,
presupun. Hai, ajută-mă, verişoară! Douǎ, trei, şiii! Nu te opri, ah, nu te opri!
Douǎ, trei, şiii! Douǎ,
trei, şiii! (Joc. Cele două femei reuşesc să deschidă capacul
din care iese fum.) Uită-te în cuvă! Ai
oroarea!
Generǎleasa
Eléonore: Ceee?!
Nici sǎ nu te gândeşti! Vrei sǎ scoţi castanele din foc, vrei sǎ scoţi lava
incandescentǎ cu mâna mea de pianistǎ?!
Madame
Aurélie: Uită-te în cuvă,
am spus! E un ordin! Suntem o echipǎ, da? Sânge, sânge, sânge! Eu
comand şi tu execuţi! Ce
vezi în cuvă, verişoară?
Generǎleasa
Eléonore:
Extraordinar! S-a
topit cu desǎvârşire
fotoliul Restauration. E curat ca-n palmă. Nimic,
nicio urmǎ de depuneri de calciu.
Nici urmă de scame. Nici măcar o aşchie, un
fir de rumeguş.
Am sǎ recomand tuturor gospodinelor din lume, ca atunci când vor sǎ-şi cureţe
depunerile din vechile lor maşini de spǎlat, sǎ uziteze de câte un fotoliu
Restauration dacă le dă mâna.
Madame
Aurélie: Sânge, sânge,
sânge! Sǎ scǎpǎm de paraziţi. De toţi paraziţii. Adu cotoiul borţos de pe hol şi aruncă-l înăuntru! Să studiem ce i
se-ntâmplă.
Generǎleasa
Eléonore (Cu bucurie.): Pe drǎgǎlaşul de Michel?! O, nu! E o rasǎ atât
de rarǎ încât nu mai seamǎnǎ cu nimic, nici mǎcar cu cea pisiceascǎ. Una fǎrǎ
pǎr pe piept, una fǎrǎ pǎr pe coadǎ, una cu pǎrul pe interior. E personificarea
viaţii mele ratate. Te-te-te-te-te! Nici măcar să nu îndrǎzneşti sǎ te gândeşti la monstruozitatea
asta drǎguţǎ!
Madame
Aurélie: Ha-ha-ha-ha-ha! O,
da! Nu-ţi forţa norocul,
elevă Dupont! Suntem o echipǎ sau nu? Am depǎşit planul la
maculaturǎ? L-am depǎşit! Am depǎşit planul la adunatul sticlelor şi borcanelor
goale, la adunatul plantelor medicinale şi la creşterea viermilor de mǎtase?
L-am depǎşit! Am câştigat steagul fruntaş? L-am! Vrei sǎ pierdem steagul
fruntaş, asta vrei?! Ori
motanul tău obez ori buldogul ăla plin de bale al generalului Dupont.
Una din nouă. Alege odatǎ pânǎ nu mǎ enervez pentru
ezitǎrile tale ferme!
Generǎleasa
Eléonore: Pe amândoi,
plus Coco-Rico!
Madame
Aurélie:
Cine-i Coco-Rico?!
Generǎleasa
Eléonore:
Papagalul pe care-l voi cumpǎra de la iarmaroc ca ofrandǎ pentru Tutankamon... E bine? E bine?
Madame
Aurélie: Nu
putem sǎ ne împotrivim destinului favorabil, însǎ putem sǎ-l împlinim. Vezi c-ai început să te deştepţi?
Vezi c-ai început sǎ te eliberezi de prejudecǎţile pline de molii ale veacului
tǎu greu încercat?
Generǎleasa
Eléonore:
“A venit vacanţa/ Cu trenul de Franţa./ Hai copii la joc,/ Cǎrţile pe foc!/ Sǎ
nu mai citim,/ Cǎ ne-mbolnǎvim!”
Madame
Aurélie:
Prea mult suspans în balans. Închide capacul! Amin!
Scena IX
O pendulă mǎturǎ timpul ca o slujnică puturoasă.
Madame
Aurélie (Cu ochii pe clepsidra cu pene.): E
atât de excitant. Enorm. Nu se mai aude niciun mieunat, nu se mai aude niciun
lătrat de şoarece andaluz. Deschide cuva. E timpul.
Generǎleasa
Eléonore: Nu mă simt defel
pregătită. Să mai aşteptăm, să
mai stăm, să mai analizăm. Am citit undeva că dihăniile astea au, uneori, câte nouă vieţi.
Madame
Aurélie: Zece ore în capăt, la 1.500 grade Rafael... Suntem o echipǎ sau nu? Ajunge pentru penultima etapă a experimentului. Cel mai lung program
scurt. Se mai aude ceva neauzit?
Generǎleasa
Eléonore: Nu se mai aude
nimic, în afară de un mic puls. Îl auzi? Ping-ping-ping-ping-ping!
Ping-ping-ping-ping-ping! Unul
micuţ, de la temporizator. Cred c-au bubuit toate siguranţele
ca nişte artificii asiatice.
Madame
Aurélie (Cu ochii pe clepsidra cu pene.): Da.
Deschide cuva. Chiar acum. E timpul.
Generǎleasa
Eléonore: Sunt paralizată de
frică... Dacă nu mă crezi, pune mâna pe frică. Pe
toatǎ frica. Te-te-te-te-te! Sunt
ca un bloc de gheaţă plin cu mamuţi dereglaţi de
meteoritul Tungus.
Madame
Aurélie: Deschide odată etuva şi lasă fasoanele, am zis, elevă Dupont! Asta
trebuie să faci neîntârziat, dacă vrei să-ţi măreşti cumva media
absolutǎ, dacǎ nu vrei sǎ arzi veşnic în flǎcǎrile iadului siberian. Asta trebuie să faci neîntârziat, până nu sună de
vacanţa mare.
Generǎleasa
Eléonore: Am înţeles, doamnă
dirigintă Poitiers. (Papagaliceşte.) Deschid
etuva şi
las fasoanele nefasonate. Asta trebuie să fac neîntârziat, dacă vreau să-mi
măresc media la religie. Asta trebuie să fac neîntârziat, până nu sună de
vacanţa mare. Vreau să fiu prima
din clasă, de fapt vreau sǎ fiu singura din clasǎ, de
fapt eu vreau sǎ fiu Clasa.
Vreau să plec de la serbare cu coroniţa de
garoafe roşii
pe cap, ca să crape de ciudă siamezele, rumegǎtoarele
alea invidioase, de Laurette, Odette şi Cordette... Să deschid etuva sau să nu deschid etuva?... Nu se deschide, chiar dacă asta trebuie să fac neîntârziat până nu
sună de recreaţia mare... E înţepenită de parcă ar fi turnată
ecvestru.
Madame
Aurélie: Niciun
părinte Silvestru! Să chemăm mai
bine vedeta, pe marele Jean Valjean. E uns cu toate alifiile
alea puturoase de la subsol.
Are nişte şale atât de generose de vreme ce ne ţine în spate tot imobilul
putred. Îi dăm şi lui ceva
acolo ca să-nchidă ochii, îi dăm şi lui ceva acolo ca să-nchidă fleoarca aia spurcatǎ a lui. E prea complicat ca sǎ nu-i
dǎm. Trebuie sǎ-i dǎm lui Jean Valjean ceea ce este al cezarinei. Nu cred că ne mai descurcăm singure la
etapa asta complicatǎ...
Ce zici?
Generǎleasa
Eléonore: Protestez. Să-ţi
fie foarte clar. Femeile trebuie nu doar sǎ se descarce
ci chiar sǎ se descurce în orice situaţie. Poţi să mă laşi şi repetentă pe viaţă. Poţi să mă şi
exmatriculezi pe Uranus, pe Pluto, pe Domino ori
Laurentis. Nu sunt de acord.
Devenim din ce în ce mai experimentate. Gata
cu hegemonia matrimonialǎ a bǎrbaţilor. De azi înainte, nu trebuie sǎ mai
apelǎm la
niciun bǎrbat pentru a ne salva carierele nefecundate. De azi înainte, ne descurcăm doar
prin forţele proprii
şi personale. Ai înţeles?
Madame
Aurélie: Ador
legile fizicii, studentǎ Dupont, ador legile fiziciii
cuantice!
Generǎleasa
Eléonore: Borş!
F1 plus F2 mai mare decât F3,
mai mare decât F4, mai mare decât F5, mai mare decât F de F!
Madame
Aurélie: O.k.!
Sunt îndrǎgostitǎ de creierul tǎu insipid, inodor şi incolor. Chiar îl ador
prin ignorare. Puterea este un
drog esenţial foarte puternic, nu-i aşa, conferenţiară Dupont?
Generǎleasa
Eléonore: Răspuns greşit, eronat
sau total aiurea, doamnă
dirigintă Poitiers, vechea şi depǎşita mea doamnǎ
dirigintǎ Poitiers. Nota trei! Trei! Trei! Trei! Cel mai tare, doamnă dirigintă Poitiers, cel mai
tare rǎspuns dintre cele
mai slabe de pân-acum.
Reţine!
Madame
Aurélie:
Aha, deci! Cel mai tare, domnişoară Dupont, cel mai tare
slab de pân-acum.
Un ţâr întǎrit.
Generǎleasa
Eléonore:
Ţeapă
totalǎ! Nu stăpâneşti deloc
materia! Doi! Doi! Doi! Mâine, sǎ vii cu mǎmicuţa de
mânǎ la cancelarie. Am sǎ te pârǎsc inspectorului-şef!
Madame
Aurélie:
Puţin respect! Eu ţi-am pus abecedarul, abacul în mânǎ,
eu ţi-am buchisit primele litere în nepalezǎ! În numele trecutului inexistent,
atinge-mă cu aripile ştiinţei
înaintate, doctorandǎ Dupont! Dǎ-mi
ceaţǎ! Nu vreau să mor în
ignoranţa profesoratului de mahala! Promit să-ţi dau un bilet de învoire în oraş pentru
toată viaţa!
Generǎleasa
Eléonore: Hai
că furi curent! Ce sǎ promiţi?!
Vrabia a zburat demult din cuib. Pas de-o mai prinde…
Madame
Aurélie: Promit tot,
tot ce doreşti tu, chiar
sǎ dispar dintre cunoştinţele tale necunoscute, numai spune-mi,
dezvǎluie-mi ce fel de drog este
Puterea!
Generǎleasa
Eléonore: Puterea este...
Madame
Aurélie: Stop!
Gata, gata! Ştiu,
ştiu! Puterea este
drogul... infinit! Infinit! Cel
adevǎrat! Cel ideal!
Generǎleasa
Eléonore: Incomplet,
incomplet! Unu! Unu! Unu! Aranjează-ţi cocul! Zâmbeşte, ai fost filmatǎ, eşti
la camera ascunsǎ! Universal este rǎspunsul universal! Universal! Universal!
Madame
Aurélie: Genial, absolut
genial! Eu n-am fost niciodată la olimpiadă,
domnişoarǎ decan, domnişoarǎ rector, domnişoarǎ cum vrei sǎ o iei... Nici măcar la cea de limba franceză
de la grǎdiniţǎ. Pe tine, te
trimit cu limuzina la!...
Generǎleasa
Eléonore:
La?!
Madame
Aurélie:
La la! Acolo, da! Chiar că
da!
Scena X
O pendulă mǎturǎ timpul ca o slujnică puturoasă.
Generǎleasa
Eléonore: Tu te gândeşti la
ce mă gândesc eu?
Madame
Aurélie: Uneori. Mǎ.
Acum nu gândesc
deloc. Acum fac o pauză
de gândire sau de fapt gândirea face o pauză cu mine. Tiii! Niciun fir de păr, nicio bucată de blană,
niciun incisiv. Un adevărat terminator. S-au dus cu zgardă cu tot, s-au
evaporat cu tot cu purici. Nu reuşesc să-mi revin…
Generǎleasa
Eléonore: Tu te gândeşti la
ce mă gândesc eu?
Madame
Aurélie: De ce ar trebui să
mă mai şi gândesc, dacă o faci tu cu
succes şi pentru mine?
Generǎleasa
Eléonore: Uneori, scumpă
verişoară, vine momentul când trebuie să-ţi faci neapărat curăţenie
printre neuroni. Să-i
prăşeşti, da. Altfel nu mai
poţi să înaintezi. Vine momentul când trebuie să treci cu
curǎţenia din baie în
dormitor. Amor rimează cu omor!
Madame
Aurélie: Ce vrei să spui?!
Generǎleasa
Eléonore: Ce-am spus!
Madame
Aurélie: Şi ce-ai spus?
Generǎleasa
Eléonore: Ce-am vrut să
spun!
Madame
Aurélie: Amor rimează cu
omor, dar şi cu Roma, dar şi cu maro! Mda.
Generǎleasa
Eléonore: Mda. Amor rimează doar
cu omor!
Atât. Tu începi, dar mie îmi place sǎ continuu, sǎ duc
lucrurile pânǎ la capǎi. Ultima fazǎ a experimentului. Atât.
Madame
Aurélie: Aha,
da!...
Da?!
Generǎleasa
Eléonore: Aha,
da! Da! Da!
Madame
Aurélie: Trebuie să
finalizǎm, trebuie sǎ
scăpăm neapărat de porcul ăsta duhnitor care ţi-a otrăvit viaţa,
care ţi-a halit tinereţea.
Generǎleasa
Eléonore: Ba bine că nu.
Madame
Aurélie: Crima perfectă.
După asta poţi să-l dai dispǎrut cu toată seninătatea. Vei
beneficia de toate avantajele unei neconsolate vǎduve de rǎzboi. Vei putea
aţipi cu capul pe un steag împăturit… alǎturi de Jean Valjean.
Generǎleasa
Eléonore: Da?!
Chiar dacă e un petit cochon, sub
şorici e totuşi un militar
de carierǎ colesterolică.
Unul care m-a iubit
diametral opus.
Madame
Aurélie: Printre mulţi
alţii.
Generǎleasa
Eléonore:
Trebuie să recunosc,
totuşi, că marele Jean
Valjean e mult mult mai bun, în toate privinţele,
chiar dacǎ locuieşte la demisol în nişte paturi de fier care scârţâie groaznic.... Şi, în plus, nici nu-i put atât
de crâncen picioarele
amputate.
Madame
Aurélie: Deci despre marele
Jean Valjean este vorba. Bǎnuiam eu ceva.
Generǎleasa
Eléonore: Şi
despre el… Arăt eu a femeie
care a iubit un singur bărbat?
Madame
Aurélie: Nu. Arăţi ca una
care nu a iubit pe nimeni. Arăţi
ca o mumie proaspǎtǎ. Una din colecţiile
permanente de la Louvre.
Generǎleasa
Eléonore: Jean Valjean e un
arheolog convins, unul cu vocaţie de necrofil. Ani în şir a rǎscolit cu
asiduitate prin canalele Parisului. Trebuie neapǎrat sǎ-mi cumpǎr o pǎlǎrie cu
voal şi nişte ciorapi-plasǎ pentru eveniment.
Madame
Aurélie: Mda!
Ce facem?
Generǎleasa
Eléonore: Sunt convinsă că
Pierrot al meu şi Jean Valjean se vor înţelege de minune, iar dacă ne plictisim
şi de ei (Se uită cu subînţeles
atroce spre Kandide WZ –
56.) pagubă-n
ciuperci... (Sforăitul lui Dupont răsună din ce în ce mai supărător.) Să
nu ardem gazu' degeaba! Stinge
lumina! Să nu fim zărite de vreun terchea-berchea care fumează ilegal
pe terasă!
Madame
Aurélie: Foarte corect. (Stinge lumina.)
Generǎleasa
Eléonore (Pe întuneric.): L-ai apucat de picioare?
Madame
Aurélie (Pe întuneric.): Chiar că-i miros
crâncen... Nu înţeleg cum
ai putut rezista eroic o viaţă întreagă lângă putreziciunile astea.
Generǎleasa
Eléonore (Pe întuneric.): Pentru steag. Din spirit de sacrificiu. De
fraierǎ. Să vezi cum îi
miroase gura.
Madame
Aurélie (Pe întuneric.): Am obosit, Eléonore. Nu mai pot. Cred că are cel puţin un
chintal.
Generǎleasa
Eléonore (Pe întuneric.): Suntem o echipǎ sau nu? Lasă văicărelile,
toanto şi îndeasă-l bine
în maşina de spălat.
Madame
Aurélie (Pe întuneric.): Să-i pun şi chipiul?
Generǎleasa
Eléonore (Pe întuneric.): Neapǎrat. Pune-l în poziţie de onor.
Madame
Aurélie (Pe întuneric.): De
omor? Nu-i gǎsesc arma... Ah-ah-af-ah-Abdulah!
Generǎleasa
Eléonore (Pe întuneric.): Mǎ calci pe bǎtǎturi. Pune
şi toporul. Închide... Gata?
Madame
Aurélie (Pe întuneric.): Douǎ... Trei...
Generǎleasa
Eléonore (Pe întuneric.): Fleoşc!!!
Scena XI
O pendulă mǎturǎ timpul ca o slujnică puturoasă.
Generǎleasa
Eléonore: Să deschid etuva sau să nu deschid etuva?.. Să deschid etuva sau să nu deschid etuva?
Madame
Aurélie: Mǎ
exasperezi! Ce-s talentele astea feciorelnice?! Deschide odată etuva şi lasă fasoanele, am zis!
Generǎleasa
Eléonore: Sunt paralizată de
frică... Dacă nu mă crezi, pune mâna pe frică. Pe
toatǎ frica... Oare câte vieţi poate sǎ aibǎ un petit cochon?
Madame Aurélie: Ei şi tu acum! Câte mai
poate sǎ aibǎ, Eléonore, de vreme ce i le-ai tocat tu, cu marele Jean Valjean,
pe toate, odatǎ cu pensiile lui astronomice?... Pic de somn. Deschide cuva. E timpul.
Generǎleasa
Eléonore: Nu mă simt defel
pregătită. Mǎ
mustrǎ conştiinţa ca un borcan cu hrean proaspǎt deschis... Să mai aşteptăm, să mai stăm, să mai analizăm.
Madame
Aurélie: Niciun
“sǎ”! E prea târziu sǎ mai dǎm acum înapoi. Treizeci de ore în capăt, la 3.500 grade Rafael... Ajunge pentru ultima etapă a experimentului. Cel mai lung program lung. O sǎ-ţi vinǎ o facturǎ la
curent cât covorul roşu de la Cannes. La interogatorii, poţi sǎ le spui
poliţiştilor cǎ ţi-ai îndreptat nervii cu placa.
Generǎleasa Eléonore: Libertatea e cel mai
nepreţuit lucru de pe pǎmântul francez. Vreau să fiu numărul unu mondial... Nu se mai aude nimic, în afară de un mic
puls. Nu se mai aude nimic, în
afarǎ de un puls tărăgănat. Unul mic de la
temporizator.
Tiriri-titi-riri! Tiriri-titi-riri! Exact ca o flaşnetă numită Eugène după
vecinul nostru timid de la mansardă. Imigrantul ăla, da, cu fetiţa lui
răzgâiată care o sâ se răzbune crunt pe cei care l-au alungat... cea care o
să-i pape toate drepturile de autor exilat... Tiriri-titi-riri!...
Tiriri-titi-riri!... Nu, nu cred cǎ e temporizatorul. Seamǎnǎ
mai mult cu o bǎtaie de creier balcanic importat.
Madame
Aurélie:
Lasǎ-mǎ!
Generǎleasa Eléonore: Sunt încǎ tânǎrǎ, mǎ simt
atât de tânǎrǎ! Ca o mumie proaspǎtǎ! Vreau să fiu prima din clasă, de
fapt vreau sǎ fiu singura din clasǎ, de fapt eu vreau sǎ fiu Clasa, de fapt eu
vreau sǎ fiu Şcoala, de fapt eu vreau sǎ fiu Inspectoratul Şcolar şi Legea Educaţiei Naţionale... Vreau să plec de la serbare cu directorul
central la braţ, cu marele Jean Valjean, ca să crape pentru
totdeauna de ciudă siamezele, coţofenele
alea invidioase de Laurette,
Odette, Sorbette, Cordette şi Tinette... Asta trebuie să fac neîntârziat până nu sună de
recreaţia mare... A ce uşor se deschide cuva, probabil
s-au gresat balamalele de la colesterolul excesiv al rǎposatului petit cochon....
Madame Aurélie: Vezi ceva? Ce vezi? Vezi
sânge?
Generǎleasa Eléonore: Oho-ho!
Oho-ho! Vǎd dublu.
Madame Aurélie: Cum?
Generǎleasa Eléonore: Ooo!
Ooo! Ooo! Am pus-o! Drǎguţul de general Claude Trois Dupont s-a dublaaat...
Madame Aurélie: Ceee?!
Generǎleasa Eléonore: Ghinion. Ghinion. Numai tu
eşti de vinǎ cu ideile tale criminale cu tot. Adu-mi sǎrurile Coco Chanel… M-am
nenorocit definitiv. Acum sunt doi de Claude Trois Dupont. Doi... Doi... şi
torc atât de liniştiţi cu degetul mic în gurǎ ca nişte bebeluşi pe o blǎniţǎ de
oiţǎ dupǎ o bǎiţǎ cu plante medicinale şi gingseng... Convinge-te singurǎ, dacǎ
nu mǎ crezi!
Madame Aurélie: Nu tragediza virtuţiile
buruienilor. Nu ne lǎsǎm. Închide cuva la loc. Mǎrim temperatura, durata şi
numǎrul stoarcerilor. Totul la maximum-maximorum.
Generǎleasa Eléonore: ...Şi dacǎ se fac patru? Şi
dacǎ se fac opt? La asta cumva te-ai gândit, Aurélie?
Madame Aurélie (Cu
minţile rǎtǎcite de eşec.):
“Un petit cochon/ Pendu au plafond/ Tirez
lui la queue/ Il donnera du lait/ Tirez-lui la queue/ Il pondra des oeufs/
Tirez lui plus fort/ Il donnera de l'or/ Combien en voulez-vous?/ 11!”
Generǎleasa Eléonore: 11, 10,
9, 8, 7, 6, 5, 4, 3, 2, 1! Exact, dar exact atâtea scene câte are o romanţǎ
brelocǎ de-a ta. Una reuşitǎ, nu ca a noastrǎ... Apropo, verişoarǎ, de mult
voiam sǎ te-ntreb, ce-i aia o “romanţǎ brelocǎ”?
Madame Aurélie: Habar n-am, Eléonore, dar
trebuie sǎ recunoşti cǎ sunǎ într-un fel, mai ales când e interpretată la
hârtie de timidul de Eugène, de gnomul ǎla suspect care scrie rapoarte
universale distorsionate despre noi! Într-un anumit fel, de toţi sunt de acord!...
Pierrot al meu poate jura că l-a vǎzut pe marele Jean Valjean când îi săruta de
zor în lift mâinile pătate de cerneală, atunci când cei de la academie i-au dat
în primire fotoliul numărul şase… Întreabă-l pe atotştiutorul de Eugène, când
îl prinzi cu garda jos, într-un colţ! Întreabă-l! (Cor imbecil de grohăituri drăgălaşe.)
CORTINA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu