Totalul afișărilor de pagină

19524

Translate the plays

miercuri, 21 septembrie 2016

O flaşnetã numitã Eugène




Motto:
”Ai nevoie de un Columb care să te descopere, înainte ca groparul Dupont să facă exact contrariul... Mǎ crezi?”


L a u r e n ţ i u      B u d ǎ u


O flaşnetã numitã Eugène

(Teatru recompus)



Personajele:
Generǎleasa Eléonore – peste 60 de ani
Madame Aurélie – peste 40 de ani





Locul desfǎşurǎrii acţiunii:
Paris. Locuinţa de iarnǎ a soţilor Dupont, situatǎ la etajul doi al unui imobil comun din zona Montparnasse.




Scena I
O pendulǎ mǎturǎ timpul ca o slujnicǎ puturoasǎ.

Madame Aurélie: Şi al tău, al tău cum ziceai c-o mai duce? Chiar că! Ce-ţi mai face mustăciosul cu vipuşcǎ? Trebuie să aibă coarnele deja puse de când nu l-am mai văzut.
Generǎleasa Eléonore: Alea de la bicicletǎ, sigur!... (Tuşeşte semnificativ.) Mai urmeazǎ farurile.
Madame Aurélie: Ce tot mǎ prosteşti?
Generǎleasa Eléonore: Sst!
Madame Aurélie: Ce tot "sst", ce tot "pst" ?! Te dor fălcile de la întinsul limbii, de la strânsul din dinţi?
Generǎleasa Eléonore (Aparent distrată.): Despre drăguţul de Claude Trois cred cǎ vorbeşti?!
Madame Aurélie: Îhî! Exact, despre domnul, despre generalul Dupont. Chiar că! Nu e soţul tău, Eléonore? Ce face? Ce mai face, dacă face pace?
Generǎleasa Eléonore: Face cam mult, Aurélie... Mult mai mult decât trebuie... Adicǎ nimic. Tace şi nu prea mai face nimic în plus, în afara faptului de a-mi mânca ficaţii... Adorǎ pateul Eléonore, din păcate... E dincolo. De când a înfipt steagul pe o baricadǎ de cartofi la Verdun, doarme tot timpul ca un petit cochon. (Tuşeşte semnificativ şi totuşi nobil.)
Madame Aurélie: Un petit cochon?! Ce drăgălaş. Trebuie sǎ aibǎ nişte ochi rozalii şi nişte sprâncene foarte frumoase, foarte vii şi expresive, înainte de Ignat... cumva şi din codiţa aia uzatǎ?
Generǎleasa Eléonore: A, daaa! (Ironic.) Mai ales!... Atât de des de când a căzut de pe mârţoagă, încât, uneori, cred că nici n-are codiţă ci un al doilea buric, e berc din nǎscare. De câte ori i-au crescut galoanele, cam de atâtea ori i s-au scurtat putinţele. Ultima avansare a fost cea care i-a pus capac. Închipuie-ţi, acum câteva zile înainte, chiar mi-a ordonat sǎ folosesc pentru el doar apelativul Claudette... Douǎ femei cu toane sunt, totuşi, prea mult într-o casǎ respectabilǎ... Nu pot defel să mă obişnuiesc când se-mbracǎ în kilt. (Tentativă eşuatǎ de plâns.)
Madame Aurélie: Decât cǎprar şi tont, mai bine aşa cu pensie, fustangiu şi bont... Eu cum de m-am obişnuit cu tine ca sclavǎ a pantalonilor cu dungǎ?
Generǎleasa Eléonore: Din obişnuinţă, Aurélie, fato. Din obişnuinţă, din lipsă de concret, din lipsă de respect... Obişnuinţa e cel mai bun panaceu împotriva surprinzătoarei obişnuinţe obişnuite. Tu n-ai apucat, tu n-ai fost niciodată măritată cu un sublocotenent ambiţios care a devenit, mai apoi, un general în retragere năbădăios. De fapt, dacă mă gândesc bine, tu n-ai fost niciodată măritată nici măcar cu umbra umbrei unui cineva năbădăios... Tu nu ştii cât de greu e să dormi alături de cineva fără codiţǎ care-ţi împrumutǎ rujurile, să fluieri a pagubă-n trufe. Musai. Virtuţlle sunt apă de ploaie dacă nu sunt testate. Orice femeie respectabilă trebuie s-aibă în viaţa asta cap şi coadă, aşa cum orice propoziţie care se respectǎ are punct şi virgulǎ.
Madame Aurélie (Fals.): Fals, fals, fals! Extremităţile ne termină idealul, biatǎ Eléonore! Toată tinereţea mi-ai împuiat capul cu teoriile tale scumpe de doi franci, toată tinereţea mi te-ai plâns că nu poţi să pui geană pe geană din cauza spadei lui fierbinţi, a repetatelor atacuri la baionetǎ ale domnului general Dupont. Toată tinereţea mi te-ai lăudat cu fesele tale pline de muşcăturile invidioşilor... Dracu’ să te mai înţeleagă, dracu’ sǎ te pieptene rastafari, scumpă Eléonore.
Generǎleasa Eléonore (Cu respect.):El cred că mă-nţelege, Aurélie. E un stilist atât de calificat şi dedicat. Unul rafinat care preferǎ doar eleganţa noir-ului. Are o experienţǎ atât de vastǎ în legǎturǎ cu noi, credincioasele lui infidele. O intuiţie remarcabilǎ. (Îşi face cu smerenie cruce cu mâna stângǎ.) Adevărat a zis cine a zis că femeia e de două ori nemulţumită: când are prea mult, când are aşa       ş-aşa şi când n-are deloc de unde sǎ mai aibǎ ce.
Madame Aurélie: Îhî! Uite, eu n-am fost niciodatǎ împroprietǎritǎ şi nu mă plâng deloc. Exact ca o romanţǎ brelocǎ. (Se aplaudǎ cu picioarele fǎrǎ vreun motiv întemeiat.)
Generǎleasa Eléonore (Bǎtând cu graţie câmpii.): Inexistenţa minţii într-un mod rudimentar nu e semnalabilǎ pentru proprietar. Asta, bineînţeles, din lipsǎ de comparaţii, epitete şi metafore penetrante... Dacǎ nu te plângi, nu înseamnǎ automat cǎ eşti o femeie statornicǎ ori măcar una cu bostanul bine prins cu şuruburi de umeri. Crede-mǎ, poate sǎ-ţi plouǎ în gât fǎrǎ sǎ-ţi dai măcar seama de sǎrmanele consecinţe.
Madame Aurélie (Ca o loviturǎ bine calculatǎ.): Ai terminat? Da?! Înseamnǎ cǎ nu ştii nimic, madam general, despre ce se-nvârte-n pǎtrǎţos în jurul tǎu.
Generǎleasa Eléonore (Ca o loviturǎ calculatǎ perfect.): Da?!... Dar de iaurgiul Pierre, de performamţele lui în privinţa sǎritului cu bătaie de pe şifonier, ce poţi să-mi spui, "neconsolată" Aurélie? Ai?

Tăcere. Se aude cum apa reziduală cade năvalnic prin conductele vechi.

Madame Aurélie: Cine ţi-a zis de Pierrot, pardon, de iaurgiul Pierre, de mocangiul ǎla nǎsos care cerşeşte dragoste cu bidoanele lui slinoase pe la uşi?! Crǎcǎnata de Odette? Şleampǎta de Laurette de la patru? A?! Da, mai mult ca sigur, baroneasa aia scǎpǎtatǎ trebuie sǎ fie.
Generǎleasa Eléonore: Şi pereţii au urechi, verişoarǎ! Am numǎrat pe puţin sunetele a optzeci de dupǎituri venind dinspre apartamentul tǎu. Lustra mea de cristal de Boemia se mai ţine doar într-un singur fir, şi acela de păianjen. Ode... Biata Laurette n-are nimic de-a face cu tǎvǎlelile tale notorii în cotidian alǎturi de persoanele defavorizate de sentimente împărtăşite... Nimeni, dragǎ, cine sǎ-mi spunǎ asemenea monstruozităţi delicate? Nimeni!
Madame Aurélie: Şi atunci, verişoarǎ Eléonore, de ce te porţi ca soţia unui petit cochon?! Şi atunci?!... Ai văzut cǎ n-ai auzit? Laurette este nimeni. Tu eşti nimeni cu N mare, de fapt cea mai mare nimeni. Cineva este nimeni care există. Eu sunt nimeni deci exist. Trist, foarte trist. Cei de la patru sunt nimeni. Toţi suntem nimeni, dar nimeni nu suntem toţi. Câtǎ egalitate dezavantajoasǎ pentru cǎlǎreţii de zero!...
Generǎleasa Eléonore: Hai-hai! M-ai auzit vreodatǎ grohǎind? Aurélie, Aurélie, ia uită-te-n creştetul meu dalb... Câte fire tǎciunoase crezi cǎ vezi?
Madame Aurélie: Niciunul. Dacă te-ai vopsi lunar ca o stăncuţă, aşa cum face madam Cargo cârnǎţǎreasa, a cincea soţie fǎrǎ talent a lui Pierrot, n-ai mai fi aşa înţepa fǎrǎ motiv. Toţi te-ar duce de belciugul din nas ca pe-un urs cu crinolinǎ pe ringul de la Moulin Rouge.
Generǎleasa Eléonore: Sinceritatea nu costă nimic în afară de o dublǎ însingurare. De asta o şi trântesc pe lucrurile plate ca pe-o ventuzǎ de caracatiţǎ nostalgicǎ.
Madame Aurélie: Chiar că e moca ca un accesoriu inutil, madam general în rezervǎ, exact ca o romanţǎ brelocǎ... O nouǎ pace cu o prospeţime de o mie de ani! Dă-mi o batistă cu cadril de Nil. Una curatǎ.
Generǎleasa Eléonore (Ridicându-şi ochelarii sparţi.): Pentru ce-ţi trebuie?
Madame Aurélie: Doar nu ca sǎ-mi înnod francii... Aşa. Pentru uz general. Simt nevoia să-mi picur tristeţea, ca să evit explicaţiile indolente. Nasoalele explicaţii. Când plânge o silfidǎ supraponderalǎ ca mine, toţi bǎnuiesc motivele, dar nimeni nu ştie cu exactitate de ce. Nici mǎcar odioasa aia respectabilǎ, nǎsoasa de Laurette.
Generǎleasa Eléonore (Cautǎ de zor prin dulap.): Nu ştiu unde le-am pus... Ptiu! Dacǎ n-am, n-am... N-am.... Sincer... Crede-mǎ ca pe-un duşman nedovedit.
Madame Aurélie: Ceee?!
Generǎleasa Eléonore: N-am nicio batistă, pentru faţa ta aparent futuristǎ. Alaltǎieri, aveam o duzinǎ de unsprezece bucǎţi. Ştiu pentru cǎ le-am pus la spǎlat. Pe toate. Poţi sǎ mǎ-mpuşti prin înjunghiere arsǎ dacǎ te mint. Nu ştiu ce am făcut cu ele de nu le mai zăresc, nu ştiu ce am făcut cu ele de nu le mai găsesc. Nu ştiu de ce nu mai ştiu ca sǎ ştiu.
Madame Aurélie: Îmbǎtrǎneşti, Eléonore. Începi sǎ te uiţi. Ai nişte riduri cât Canalul Mânecii. Australia ar putea fi invidioasǎ pentru şoldurile tale. Uiţi de la mânǎ pân-la gurǎ, dar nu uiţi sǎ te uiţi în prim-plan pe gaura cheii. Ai nevoie de un Columb care să te descopere abisal, înainte ca groparul Dupont să facă exact contrariul.
Generǎleasa Eléonore: Serios? Aveam o pǎrere mult mai dezastruoasǎ despre feminitatea mea aparent şubrezitǎ. Mulţumesc pentru “încurajǎri”!
Madame Aurélie: Da’ de ce mă-ntrebi, taman pe mine, de boarfele tale desperecheate? Întreabă-l unde le-a pus pe marele petit cochon al tǎu. (Un sforăit remarcabil întrerupt de grohǎituri delicate cu accente de cutiuţǎ muzicalǎ neunsǎ.)
Generǎleasa Eléonore: Pe cine?!                
Madame Aurélie: Pe medaliatul tău la somnul de voie. Patrupedul cu vipuşcǎ Dupont! Dupont! Generalul Groh-Groh!
Generǎleasa Eléonore: ?!
Madame Aurélie: Claudette!
Generǎleasa Eléonore: Aha! E mai clasic acum la senectute. Nu foloseşte batiste de niciun fel. Preferǎ mânecile halatului de casǎ. Uneori şi poalele.
Madame Aurélie: Ptiu!

Scena II
O pendulǎ mǎturǎ timpul ca o slujnicǎ puturoasǎ.

Generǎleasa Eléonore: Uşor! Stai, stai, stai uşurel, cuconiţă! Unde te grăbeşti?!
Madame Aurélie (Calm.): Ba nu mă grăbesc deloc. E doar o pǎrere obtuzǎ. Nu vezi ce vâjgălău s-a stârnit? Hi-hi! Pot sǎ pariez cǎ toate statuile de la Versailles iar au rǎmas vǎduvite de meşǎ.
Generǎleasa Eléonore: Stai jos regulamentar!
Madame Aurélie: Dar stau jos. Sunt cu genunchii la gură, ca un pescar rebegit pe malul mijlociu al Senei. E atât de greu sǎ fii pitic ori bonsai.
Generǎleasa Eléonore: Ridică-te atunci, verişoară. Haut les mains!
Madame Aurélie: Pot să mă ridic cu tot cu scaun? Nu de alta, dar ospitalitatea ta e prea debordantă de pauperitate. Nu de alta, dar prea mi s-a lipit de dos.
Generǎleasa Eléonore: Poţi, cum să nu poţi. Tu poţi face orice în casa asta din Montparnasse... (Rosteşte cu greutate infinită.) a actualului... inexistent domn Claude Trois Dupont. Chiar să-ţi speli dinţii tăi cariaţi cu nitroglicerină.
Madame Aurélie: Ceee?!
Generǎleasa Eléonore: Era o figură de stil. Una cazonǎ. O simplă figură de stil. În figurile complicate care necesită un anumit avânt (exact, dar exact ca la patinajul artistic), tu eşti specialista, tu eşti aia profi... Cred că-nţelegi cǎ eşti derutatǎ.
Madame Aurélie: Absolut deloc. Probabil din cauza transpiraţiei excesive de sub limbă.
Generǎleasa Eléonore: Ştiai că mi-am cumpărat un topor? Unul XXL. Unul foarte ascuţit.
Madame Aurélie (Bate în retragere napoleoniană.): Ai căpiat?! Ce să faci cu ditamai toporul, aici, în mijlocul Parisului?!
Generǎleasa Eléonore: Iote, na! Să cânt o romanţă brelocă… Una crestată cu sârg.
Madame Aurélie: Cred că mi-am uitat supa pe foc. Chiar că trebuie să plec… De ce-ai încuiat uşa?!
Generǎleasa Eléonore: N-o mai fă pe mironosiţa, verişoară. De la neam şi de la rudă, te alegi cu faţa udă... Întoarce-ţi buzunarele de popă pe dos.
Madame Aurélie: Ceee?! Asta-i bună! Care faţă?! Care popă?! Care dos?!
Generǎleasa Eléonore: Făţarnică naivă! Întoarce-ţi buzunarele invers, am zis!
Madame Aurélie: Ceee?! Chiar c-ai înnebunit, chiar c-ai luat-o razna.
Generǎleasa Eléonore: Recunoaşte! Te-te-te-te-te! Te-am prins, în sfârşit! Te-te-te-te-te! Ce-ai făcut în baia noastră tunisianǎ atâta timp? Cinci ore farenheit şi treizeci de minute celsius în cap. Atât am cronometrat cu clepsidra cu fulgi de gâscâ, să ştii!
Madame Aurélie (Aproape calm.): Am şters gresia şi faianţa până la tencuială. Am vopsit caloriferele cu păcură albă coloratǎ invers. Am schimbat garniturile uzate cu unele şi mai uzate. Am dezinfectat şi deratizat cu marmeladă de cămilă ţevile... Şi, în plus, recunosc, ţi-am extirpat paietele negre de pe lenjerie... Asta ca bonus. Felicitǎ-mǎ!
Generǎleasa Eléonore: De pe care lenjerie?!
Madame Aurélie: Cea intimă... cea cu buline... nu se cădea să umbli marcată în faţa soţului tău... sau mǎ rog, a soţiei tale. Aparenţele trebuie păstrate cu străşnicie olimpianǎ, verişoară.... Crede-mă, e mult mai aerisit, mult mai sexi aşa... Tremur toată de la efortul sporit... Ce, credeai că am tăiat chimicale la câini?
Generǎleasa Eléonore: Te-te-te-te-te! În baia mea tunisianǎ s-au comis toate atrocităţile astea profund umaniste?
Madame Aurélie: Îhî! Asta fac de fiecare dată când vin la tine. Numai cǎ baia, dupǎ toate intervenţiile mele necalificate, nu mai e tunisianǎ ci turceascǎ. N-ai remarcat? Data viitoare, dacǎ reuşesc sǎ fisurez şi conducta cu aburi, cea principalǎ, din turceascǎ va deveni finlandezǎ. Crede-mă că trebuie să fac ceva inutil când intru în casa cuiva, altfel mă plictisesc mortal de viaţa abundentǎ pe care o induc...
Generǎleasa Eléonore: Aha! Te-te-te-te-te! Recunoaşte tot! Unde mi-ai ascuns halatul de baie, cel nou, pe care-l am de 25 de ani de la domnul Dupont?
Madame Aurélie: Care "Te-te-te-te-te?!" Care halat de baie?!
Generǎleasa Eléonore: Aurélie, Aurélie! Tu pui mâna şi mie îmi crapă obrazul de ruşine.
Madame Aurélie: Îhî! Dar numai cu o singurǎ mânǎ nu se poate face treabǎ ca lumea. Normal că pun mâna, chiar ambele... (Cu regret infinit.) Dac-aş avea trei...
Generǎleasa Eléonore: Bine că, în sfârşit, îţi recunoşti coţcăriile... abuzul de încredere pe care nu ţi l-am acordat niciodată. (Ridică toporul cu demnitate.)
Madame Aurélie: Stai, stai, stai! Pun mâna doar ca să ajut! Să ajut!... Aaaa! De asta mă puneai să-mi golesc buzunarele?! Ai crezut că am pus mâna ca să? Ooo!... Aşa-i?!
Generǎleasa Eléonore (Sinistru.): Îhîîî!... Îhîîî!...
Madame Aurélie: Uite, mă dezbrac de tot în faţa ta, chiar şi de caracter. Dacă găseşti fie şi măcar un ac care să-ţi aparţină, îl mănânc cu pene cu tot.

Scena III
O pendulǎ mǎturǎ timpul ca o slujnicǎ puturoasǎ.

Generǎleasa Eléonore: Te dezmoştenesc, da, te dezmoştenesc! Cutro! Asta eşti, o hoaţă ordinară, una nenorocită! (La fiecare cuvânt mai dur, maşina de spălat reacţionează instantaneu prin câteva rotiri sonore ale cuvei.) Nu mă aşteptam ca tocmai tu, una din familie, să-mi faci una ca asta! Din cauza ta începusem s-o bănuiesc pe amărâta, pe bătrâna domnişoară greu încercatǎ, pe Aurélie cǎ dǎ cu jula, dar să ştii că, cu mine, nu-ţi merge. Ai înţeles? Din cauza ta începusem sǎ cred cǎ o luasem razna...
            De cât timp crezi că ne cunoaştem noi, spune-mi tu, de cât timp? A, te faci că nu-ţi aminteşti! Data de 14 iulie 1974 îţi spune ceva? 14 iulie 1974! Nu-ţi mai aminteşti, nu? Este data când drăguţul de Dupont, pe atunci doar un simplu căpitan degradat al măriei sale prezidenţiale, mi te-a adus în casă cu ajutorul a doi hamali ivorieni rânjitori la pulpele mele fremǎtânde... S-a uitat adânc în ochii mei închişi şi mi-a zis clǎtinându-se cu mâna la cascheta pusă invers: ”Dragostea mea... mon amour... a toi toujours... ma cherie... ştiu... bânuind că cea mai mare dorinţă a vieţii tale a fost să-ţi dăruiesc un fiu blestemat care să adore filmele cu vampiri, pitpalaci, ciumpalaci şi zombie cu funduliţe... (aici a tâcut câteva minute bune şi şi-a mângâiat ţăcălia îngălbenită de tabac, pentru cǎ i se cam rupsese filmul color şi trebuia sǎ-l înlocuiascǎ urgent cu cel alb-negru) Din motive independente de voinţa mea dizlocată şi a ruginitului bivuac al armatei a VI-a, să ştii că acest lucru a fost, este şi va rămâne total şi parţial imposibil. De aceea îţi dăruiesc o fiică credincioasă, Kandide WZ- 56, cu stoarcere în figuri, cu un consum minimum de energie electricǎ; o fiică care să te aline când îmi speli cămăşile însângerate de bătălii nepurtate... Ave Caesar, morituri te salutant! Aurea mediocritas! Amor patriae nostra lex! Vivat! Vivat!” şi a mai rostit şi alte câteva frecţii care rimeazǎ cu “bǎrbat” în sumeriana sanscritǎ şi pe care n-am apucat sǎ le notez şi pe care nu le-am înţeles, pe deplinǎtatea profunzimii lor plate, nici până-n trecuta zi de mâine.
Asta îţi este recunoştinţa, fierǎtanie? Perfido! Crezi? Crezi că n-am bănuit de la-nceput (sau, mă rog, aproape de la-nceput) care-ţi sunt “maşinǎriile”, apucăturile profund spurcate, încă de la primii nasturi auriţi care dispăreau una-două de pe tunicile eroului meu necunoscut, încă de la primele eşarfe kaki pe care nu le mai regăseam în ligheanul de aluminiu cu rufele pentru întins? Nehalito! Asta îţi este răsplata filială? O manta, ca şi un cort de campanie, trebuie să recunoşti şi tu, e prea mult, mult prea mult într-o singurǎ sǎptǎmânǎ!
Exagerezi... Da, da, ai cam întrecut măsura, ai cam sǎrit gloaba parizianǎ... La început, când îmi găseam ciorapii de mǎtase desperecheaţi, am mai zis şi eu treacă-meargă, nu era o pagubă prea mare, mai ales că nici nu prea mă omoram cu cârpitul lor sumbru, mai ales cǎ Dupont mi-i aducea cu baloturile de la intendenţa regimentului; dar o manta de general de iarnă, una îmblănită cu mouton dorée de Grizzly, trebuie să recunoşti şi tu că e cam mult, mult prea mult ca sǎ fie puţin.
Se poate? Spune-mi şi mie ce faci cu toate cârpele, cu toate lucrurile astea uzate?... Ai cǎpiat?!... Le digeri sau ce?... Să înţeleg că faci o colecţie?... A, nici asta nu?! Atunci ce?... Am cercetat, am cǎutat peste tot şi... nimic. Pe unde le elimini, pentru că furtunul de evacuare nu e mai mare decât degetul meu gros? Explicǎ-mi şi mie: de fapt, pe unde le elimini?! Pe ce apǎ a sâmbetei, unde se duc toate lucrurile astea; explică-mi şi mie, poţi să-mi explici? Hei, cu tine vorbesc, fiaro! Vreau o minimă explicaţie pentru apucăturile astea, altfel mă simt obligată să scriu un aotodenunţ la poliţie. Ai sǎ fii arestatǎ şi dezmembratǎ... scoasă de aici în cătuşe... Biciuitǎ, da, biciuitǎ pânǎ la sânge... Arsă pe rug… Ai auzit? Ai auzit? N-o fǎ pe surda cu mine cǎ te decuplez imediat, ai înţeles? Sǎ nu se mai repete, altfel te vând la fier vechi, ai auzit? Parvenito! Te-am scos de la inima mea de piatrǎ, sǎ ştii!

Scena IV
O pendulǎ mǎturǎ timpul ca o slujnicǎ puturoasǎ.

Madame Aurélie: Bonjour, madame Eléonore! Iartă-mă, madame Eléonore, chiar dacă, ţin sǎ-ţi reamintesc cǎ n-ai avut dreptate nici măcar o secundă!
Generǎleasa Eléonore: O, nu! Nu! Nu, din nou, Aurélie! Exagerezi, ţi-am spus că exagerezi! Tocmai mă pregăteam să transpir. Tocmai mă pregăteam să reflectez profund asupra dispariţiilor inexplicabile din apartamentul domnului Dupont... Acum, ce înǎlţǎtor motiv josnic ai mai gǎsit? (Ofteazǎ englezeşte, oftează burghez.) E a noua oarǎ pe ziua de azi! Iar, iar ai venit?
Madame Aurélie: Nu “iar” ci “din nou” şi, în plus, mai este ceva până la asfinţit... Uită-te şi tu pe ferestrele-nflorate! L’Arc de Triomphe înoată sub nămeţi ca un viezure expandat de larve pe romantica Sena. (Ofteazǎ cum se pricepe.) Ce să fac pe timpul ăsta preţios, madam general? Lămureşte-mă, ce să fac?! Să numǎr cu scobitoarea cǎcǎrezele de pe tavan? Să dresez potârnichi în aspic? Să despletesc răchită ori sǎ-mi pun busuioc în pǎr?
Generǎleasa Eléonore: Înţeapă-te c-o andrea în inimă şi lasă o picătură de sânge să curgă-n zăpadă. E suficient. (Total fǎrǎ legǎturǎ.) Balzac a murit de tânǎr fără să-şi dea seama, de fapt toţi scriitori mari au murit de foarte tineri fără să-şi dea seama, chiar dacǎ erau în etate... Scrisul este singura modă care nu te îmbătrâneşte mai mult decât este nevoie. (Ofteazǎ monarhic.) Sfat: aşterne-ţi memoriile culese prin gaura cheii, Aurélie! Descrieţi cu lux de amănunte împlântările, pardon, întâmplările. Asta-i ultima fiţă. Îţi fac eu rost de un redactor bun, burlac, cu o ciroză pe măsură. Unul nenǎscut pentru teatrul absurd recompus.
Madame Aurélie: Musai. Da, ca să mă cenzureze vârtos; da, ca să mă fac de ruşine în literatura colonialǎ de nişǎ. Decât să fac tâmpenia asta deşteaptă, mai bine umblu goală-puşcă la prânz, cu o maimuţă chealǎ pe umăr, pe Champs-Élysées. (Ofteazǎ ca lumea cealaltă.)
Generǎleasa Eléonore: Ori cu maimuţa Cita pe umăr ori cu cârnăţarul de Pierrot al tǎu sub braţ, totuna-i. Ne-ai dat ceaţǎ carbonicǎ la toţi.. (Ofteazǎ fǎrǎ oftat.)
Madame Aurélie: Iaurgiul!
Generǎleasa Eléonore: Mă rog. Ori iaurgiu ori votcangiu ori tinichigiu ori pomanagiu, pentru mine totuna-i. Nu ai cum sǎ te faci de râs mai mult decât ai fǎcut-o pânǎ acum. E imposibil. Crede-mǎ.
Madame Aurélie: De fapt, dacă mă gândesc mai bine, Pierrot mi-a mărturisit că are dublă calificare.
Generǎleasa Eléonore: Cred. E specialist în strângeri de mânǎ şi bǎtǎi pe umǎr? Cum, şi cârnăţar şi iaurgiu?!
Madame Aurélie: Iaurgiu şi... agent dublu-secret.
Generǎleasa Eléonore: Io-te-te! Atunci, după matematica de baltǎ pe care-am dobândit-o la pensionul regimentului, se cheamă că are trei.
Madame Aurélie: Oricum ar fi, oricum s-ar potrivi, să ştii că vecinul nostru de la demisol are un fond sufletesc bun şi nişte izmene ca laptele de cǎmilǎ corăslit. Numai bune de lepǎdat pe înserat... Na,  c-am zis-o!
Generǎleasa Eléonore: Dar n-ai scris-o, ci-ai comis-o! Normal. Doar e iaurgiu în principal. Dacă era cărbunar ori tuşier...
Madame Aurélie: Şi ce, crezi că dacă domnul Dupont este general nu-ţi mai poate ajunge nimeni la nas decât cu prăjina ori cu cangea? Şi iaurgiii sunt oameni care ştiu sǎ recite cu patos din greaca veche, din aramaică, să ştii, “madam general”!
Generǎleasa Eléonore: O, nu din nou! Patefonul! Ai grijă ce şi cât vorbeşti, verişoarǎ, cât eşti în casa mea.
Madame Aurélie: Aaa! A ta?! Credeam cǎ e a inutilului, expiratului general Dupont. Scuze, m-ai făcut să mă simt atât de bine încât am crezut că-mi eşti musafiră. Chiar că era să te poftesc cuviincios pe scările alunecoase.
Generǎleasa Eléonore: Bună idee! Plăteşti cumva facturile de aici şi încă n-am aflat?  Asta le-a pus capac. E prea, prea de tot.. Afarăăă!!! E-xe-cu-ta-rea!
Madame Aurélie: Asta-i a doua oară pe ziua de azi! Plagiatoareo originalǎ! Parcă-mi citeşti gândurile pe care mi le dictezi. Nu-mi vine să cred cǎ-mi pui ideile-n practicǎ într-un mod atât de bizantin!
Generǎleasa Eléonore: Ieşi afară, provensalo cu şorţul pe dos! Analfabetǎ sorboniană cu doctorat!
Madame Aurélie: Decât una “fǎrǎ”, mai bine una “cu”! Cu-cu! Nu-mi vine să ies afarǎ pentru cǎ mi-este fricǎ sǎ rǎcesc la şale! Aaa! Crezi cǎ, dacǎ-mi spǎl singurǎ lucrurile la mânǎ, ai tot dreptul sǎ mǎ jigneşti?... De acolo ţi se trag fumurile astea de la tunurile îngropate ale lui bǎrbat-tu, nu? (Se uitǎ fix, cu ochii ei saşii, într-un punct nelocalizabil.) Hopa, ţopa, Penelopa! Évidemment! Asta era, madame! Ţi-ai luat una mai mare! Exagerǎrile vor fi cele care-o sǎ te-omoare. Ha, ha!
Generǎleasa Eléonore: Mai mare?! Ce tot bâigui acolo?! (Încearcǎ, fǎrǎ succes, sǎ bǎnuiascǎ destinaţia exactǎ a privirilor verişoarei sale.) Am visat, dar nu mi-am luat.
Madame Aurélie (În transă domestică.): Da, da, da, da. Încǎ de la intrare, simţeam cǎ-mi ascunzi nişte mǎrunţişuri fundamentale. (Inchizitorial.) Ţi-ai schimbat maşina de spălat! Când ţi-ai schimbat maşina de spălat?! De ce ţi-ai schimbat maşina de spălat şi nu culoarea pǎrului?!
Generǎleasa Eléonore (Bulversatǎ, dar pe alocuri sincerǎ.): Aiurezi. E tot aia veche, tot aia englezească pe care o avem de mai bine de 15 ani. Kandide WZ- 56. Ştii doar că eu şi drăguţul de Claude Trois încurajăm economia naţională sǎ se prǎbuşeascǎ demn. Nu ne permitem să risipim pe investiţii, dar investim pe risipire. Chiar. (Grohăituri aprobatoare din camera alăturată, însoţite de vânturi.) Toţi francii pe care i-am agonisit în bătăliile lui Claude-Claudette îi ţinem doar la băncile elveţiene cu capital în dolari. Chiar şi ultima pensie a lui Claude Trois e acolo. Cel puţin aşa crede el. Ce cred eu nu conteazǎ.
Madame Aurélie: Oi fi eu urâtǎ, dar nu şi fundamental naivǎ şi în plus, am mai prins câteva ponturi şi de la vajnicul Pierrot în legǎturǎ cu activitǎţile tale subversive... Ce crezi cǎ mai facem în cǎmǎruţa mea în afarǎ de bǎgatul diavolului în iad? Stategii, doamnǎ general! Strategii! Ne-am molipsit de atâtea strategii fǎrǎ trecut, fǎrǎ prezent, fǎrǎ viitor... Nu, nu, nu mă păcăleşti cu adevărurile tale consacrate. Deşi are acelaşi indicativ ca şi precedenta, maşina asta este cu două palme mai mare decât antecedenta. Clar. Aia veche avea şapte, asta are zece. Uită-te şi tu. (Îi demonstreazǎ practic.) Înainte îţi încăpea la fix fotoliul Restauration aşezat între uşă şi ea, acum e deplasat cu exact două palme. Să nu-mi spui c-ai modificat peretele de rezistenţă. Ştii ce spune legea imobilelor în privinţa asta. Recunoaşte că ţi-ai luat altă maşină sau îl chem pe administrator. Pe marele Jean Valjean.
Generǎleasa Eléonore (În retragere clară.): Aurélie! Chiar că aiurezi, Aurélie! De ce sǎ-l amestecǎm? Ce să caute marele Jean Valjean, nesuferitul, în casa asta lipsitǎ de epitete galopante?
Madame Aurélie: Adevărul pur, cel maculat! Şi apoi, nicio Aurélie! Nu mai este Aurélie proasta aia veche pe care-o cunoşteai! Acum s-a dublat triplându-se!
Generǎleasa Eléonore: Dar...
Madame Aurélie: Niciun dar! Cât ai dat pe modelul ăsta imens? L-ai adus pe bucăţi, şi ţi l-au asamblat în casǎ, nu? Recunoaşte! Trebuie să-l fi adus pe bucăţi, de vreme ce nu încape pe uşa de la intrare, de fapt pe nicio uşă din apartament. De fapt pe nicio uşǎ din tot imobilul ǎsta putred.
Generǎleasa Eléonore: De ce?!
Madame Aurélie: De aia. Pentru cǎ mǎrimea standard a tuturor uşilor din imobil, conform afirmaţiilor demne de crezare ale lui Pierrot, chiar şi a celei de la ascensor, e de fix opt palme medii. Opt. Pariu?
Generǎleasa Eléonore: Genial. N-am ştiut, soro. Jur.
Madame Aurélie: Afli acum.

Scena V
O pendulǎ mǎturǎ timpul ca o slujnicǎ puturoasǎ.

Generǎleasa Eléonore: Trebuie să învăţăm să uităm trecutul ieftin, scumpă verişoară; dacă vrem ca să trăim, cât de cât, în supraevaluatul prezent.
Madame Aurélie: ...
Generǎleasa Eléonore: Scuze, n-am bănuit, n-am ştiut că eşti atât de sensibilă în faţa prafului de cretǎ aruncat în ochi. Penibil de sensibilă. Exact, dar exact ca o floare de castravete din plastic.
Madame Aurélie: ...
Generǎleasa Eléonore: Aria îndoielilor mele e atât de raţionalizată încât ar merita sǎ fie internaţionalizatǎ. (Se mirǎ şi ea în gând de perlele pe care le produce pe bandǎ.) Spune, pe cine puteam să bănuiesc? Spune, pe cine aş fi avut dreptul ilegitim să bănuiesc? Pe un străin? Spune, pe cine puteam să arăt cu degetul înmuiat în venin comestibil?... Ştii ce scump e un gram de venin? Bǎnuiesc cǎ nu ştii ce greu se adunǎ un gram de venin, pentru cǎ numai tu mai intri în casa asta care începe sǎ se transforme într-un coteţ demodat... (Grohǎituri sinistre.) Zi de zi, zi de zi. (Cu o uşoară dojană de circa o tonă.) Uneori, de chiar mai multe ori pe zi. Poate de prea multe ori.
Madame Aurélie: ...
Generǎleasa Eléonore: N-am avut nicio alternativă mai rezonabilă. Absolut. Crezi că puteam să dau vina pe preşedintele nostru chior, surd şi mut, pe guvernul nostru de masturbatori fără talent, aşa cum fac toţi taraţii care nu ajung în timp util la supeu? Crezi că puteam să invoc Légion étrangère? (patetic) Oublions avec nos peines,/ La mort qui nous oublie si peu./ Nous la Légion...” Nu, nu aşa procedează o monarhistă cinstită, una regulamentară, una cu aspiraţii de beatificare antumǎ. (Se pune într-un genunchi de sticlă în faţa verişoarei sale.)
Madame Aurélie: ...
Generǎleasa Eléonore: Ce proastă distinsǎ! Cum de nu mi-am dat seama la timp? Asta e, pui ceva stomac de suflet. Poate, prea mult stomac de suflet. Cu stomacul de suflet e ca şi cu piperul în exces, cum scapi oleacǎ mai mult, cum începi sǎ întorci repejor capul în altǎ parte.... Ca şi în copilărie când te-ai supărat, ca vǎcarul pe sat, că nu ţi-am împrumutat bicicleta cu schimbător pe care mi-o trimisese unchiul Emil din Australia...
N-a fost vina mea, Aurélie, cel puţin, atunci, n-a fost vina mea. Deja fusesem avertizată de părinţii mei cǎrpǎnoşi să nu o împrumut nimănui, nici măcar vecinului nostru imberb, frumuşelul de Claude Trois Dupont care venise în vacanţă de la şcoala militară, dacă vreau să mă mai capăt cu vreun şoarece mort de la ei... Dacă vrei să te superi într-adevăr pe cineva, supără-te pe sistemele de pârghii. Simplu.

Scena VI
O pendulă mǎturǎ timpul ca un mexican care a depǎşit recordul la ingerarea de chili.

Generǎleasa Eléonore: Aurélie, tu ai gâtuit, tu ai omorât vreodată pe cineva? Ai fǎcut vreodatǎ o crimǎ pasionalǎ din plictisealǎ?
Madame Aurélie: Ce-ţi tună aşa deodată? Ţi-e rău? (Se cautǎ în poşetǎ dupǎ medicamente.)
Generǎleasa Eléonore: Nimic, mă gândeam şi eu aşa... (Ghilotinat tandru.) Nu te mai fofila! Ai omorât sau n-ai omorât?!
Madame Aurélie: Sincer?
Generǎleasa Eléonore: Sincer.
Madame Aurélie (Greu, da’ greu de tot.): Da... cu mulţi ani înainte... când locuiam în provincie... la village. Când eram o copilǎ purǎ şi cu o poftǎ nebunǎ de somn. Pǎcatele tinereţilor...
Generǎleasa Eléonore: Criminalo! Bǎnuiam, dar nu eram sigurǎ. Exact ca-n filmele vechi când proiecţionistul de la la cinematograful din cartier punea rolele cu peliculǎ într-o ordine total necorespunzǎtoare, una proprie, de nu mai înţelegeai dacǎ ai asistat la proiecţia unei capodopere sau a unui gunoi. Nu eşti, nu poţi fi de condamnat pentru asta. S-a prescris. În acea perioadǎ toţi eram cu creierul varzǎ de la filmele alea pline de cafteli şi de pac-pacuri... Deja mi te închipui cu faţa schimonosită, cu mâinile pătate de sânge, cu...
Madame Aurélie: Cu?!
Generǎleasa Eléonore: Completează tu, “criminalo”, doar tu eşti cea versatǎ.
Madame Aurélie: Cu ce? Sunt golită de atâtea completări. Cu ce, Eléonore?!
Generǎleasa Eléonore: Cu amănunte vizuale redundante; doar tu ai fost asasina, tu eşti autoarea oribilului genocid nedovedit.
Madame Aurélie (Transfigurată.): Într-adevăr, faţa îmi era schimonosită de urǎ ca a unei fiare, mâinile îmi erau pătate de şiroaiele de sânge. Mult, prea mult timp suferisem... Fără să-mi dau seama, mi-am şters obrazul palid cu ele... Îţi dai seama cum arătam?
Generǎleasa Eléonore: Mă îngrozeşti, Aurélie! Pui atât de multă pasiune în povestire, atâta veridicitate în detalii groteşti... Balzac a murit de tânăr fără să-şi dea seama, de fapt toţi marii scriitori au murit de foarte tineri fără să-şi dea seama, chiar dacă erau în etate... Cu testamentele cum stai? Eşti prea, prea talentatǎ, nu cred că mai rezişti nici tu prea mult.
Madame Aurélie: Priveam fascinată cuţitul rubiniu cu care îi străpunsesem beregata... Harşt, harşt! Pereţii grajdului erau pǎtaţi de milioane de picǎturi de sânge care se prelingeau... Sânge, sânge, sânge!
Generǎleasa Eléonore: Ai vreo lumânare de spermanţet în poşeta aia? Nu de alta, dar cred că sfârşitul tău e o chestie de maximum zece secunde... De ce beregata şi nu inima, verişoară “Harşt”?... De ce?
Madame Aurélie: Sânge, sânge, sânge!... Nu inima lui mă deranja ci beregata aia vânoasă care a împroşcat pereţii şi tavanul.... Ah, sǎrmane Abdulah!
Generǎleasa Eléonore: Ah, ah, ah, antisemito! Sânge, sânge, sânge! Sufletul îmi plânge!...
Madame Aurélie: Ah, ah, ah! Ah, sǎrmane Abdulah!
Generǎleasa Eléonore: Şi ce-ai făcut cu...
Madame Aurélie: Sângele lui Abdulah-Ah-Ah?... Te mai intereseazǎ, cumva, şi alte amǎnunte macabre?
Generǎleasa Eléonore: Cadavrul... Corpul delict... Ce-ai fǎcut cu cadavrul, soro? L-ai pus într-un sac, nu?
Madame Aurélie: Da de unde. L-am mâncat... cu pilaf... I-am scos ochii cu furculiţa... Iţa, iţa, iţa, iţa!
Generǎleasa Eléonore: Iţa, iţa, iţa, iţa!... Canibalo-genialo!... Tare! Tare!
Madame Aurélie (Sǎlbatic.): Daaa!!! Erau tari! Ficatul, rânza şi bărbăţiile le-am pus într-o pungă şi le-am aruncat în congelator, ca într-o gură a iadului nedovedit... La village! La village! De atunci iubesc la nebunie sǎ urǎsc satele alea pline de balegǎ şi de muşte!
Generǎleasa Eléonore (Contrariatǎ.): Bărbăţiile?!... La plural?!
Madame Aurélie: Normal, soro, că erau două. După o săptămână i-am dat punga unei vecine... că era mare amatoare...
Generǎleasa Eléonore: Te înţeleg... O, cât te înţeleg, mititico... Te-a chinuit mult înainte, nu?
Madame Aurélie: Nu puteam să închid un ochi toate nopţile din cauza lui… Bineînţeles că m-a chinuit cu partiturile lui de…
Generǎleasa Eléonore (Insinuant.): Amor?!
Madame Aurélie: Tţ! De tenor. Avea un program de repetiţii foarte dezordonat. Blestemele rurale     i-au pus capac.
Generǎleasa Eléonore: Sunt total pe alǎturi. Poţi să contezi pe mine. Nu voi spune nimănui cine eşti. Nici măcar lui Pierrot, specialistului tău în buleli reuşite. Nici măcar duhovnicului Paul, cu toate că e un autist foarte comunicativ.
Madame Aurélie: Nu te mai osteni, verişoarǎ. Deja i-am şi spus, când era cu faţa spre apus... Între noi nu pot exista secrete mărunte. Doar mari.
Generǎleasa Eléonore: Mǎrturiseşte! Asta a fost singura ta crimă?
Madame Aurélie: Din păcate sau din fericire, da. M-am lecuit. Nu-mi mai trebuie.
Generǎleasa Eléonore: Eşti sigură?
Madame Aurélie: Harşt, harşt! Cât se poate de singură... Harşt, harşt! Fiecare dintre noi ar trebui să comită o crimă de genul ăsta ca să se elibereze de stresul acumulat... Harşt, harşt! Dacǎ vrei, îţi arǎt eu mişcǎrile, Eléonore... (Demonstreazǎ cu un cuţit imaginar.)
Generǎleasa Eléonore: !!!
Madame Aurélie: Ce-ai rǎmas aşa ca la dentist?! Să tai un amărât de cocoş nu e cine ştie ce mare scofală.
Generǎleasa Eléonore: Cocoş?!
Madame Aurélie: Da, cocoşul Abdulah... Cocoş, gâscă, raţă, totuna-i! Ca sǎ-i reduci la tǎcere, pur şi simplu, trebuie sǎ faci “harşt”!
Generǎleasa Eléonore (Dezamăgită la extrem.): În toată istoria asta, n-a fost vorba decât de o simplă tăiere de cocoş?!
Madame Aurélie: Doar nu una de moţ... Da, ce credeai?!... (Cu privirea fixǎ.) Ah! Nu se poate! Ah! Iar ţi-ai schimbat maşina de spălat! Asta e şi mai mare! Cel puţin cu patru palme decât...
Generǎleasa Eléonore: Ai o fantezie prea bogată. Potoleşte-te! Nu e nimic adevărat! Eşti odioasǎ! Încetează odatǎ! Încetează!

Scena VII
O pendulă mǎturǎ timpul ca o slujnică puturoasă.

Generǎleasa Eléonore: Înnebunesc, Aurélie, chiar cǎ nu mai înţeleg nimic, înnebunesc... Dacă aş şti, dacǎ aş admite că metalele pot să crească exact ca ciupercile, aş putea să jur că vechea mea Kandide WZ- 56 creşte de la o zi la alta. Ca nebuna. Ca nesimţita. Uite, a ajuns pânǎ deasupra uşii bǎii mele turceşti...
Madame Aurélie: Finlandeze!
Generǎleasa Eléonore: Deja?! Când ai reuşit s-o faci şi pe asta, Aurélie?!
Madame Aurélie: Pst! E posedatǎ. Uite cum i se aprind luminiţele... Am impresia cǎ ne ascultǎ. Nu crezi? (Joc.)
Generǎleasa Eléonore: Nu mai supooort... Creşte, înţelegi? E aproape cât un elefant, cât girafa Marius! (Urlă delicat.) Mă înţelegi? (Spune câteva fraze în mandarină.) Mă înţelegi?
Madame Aurélie: Acum da. Floare la ureche. Păi da, creşte mititica, cum să nu, sǎraca, crezi cǎ     n-am remarcat? Are deja 30 de palme în lǎţime. O fi suferind de  Pneumonoultramicroscopicsilicovolcaniconioză... Nici mǎcar nutriţionistul Mencinicopschi nu-i mai poate face nimic. De fapt, nici mǎcar lui nu-şi mai poate face nimic... Deh, cam mult pentru o maşinǎ de spǎlat de vârsta ei... Aşa-i în firea lucrurilor, numai cǎ asta a matale creşte cu mult peste bunul nostru simţ burghez; creşte vizibil, creşte de la o zi la alta. Ce-i aşa de complicat de-nţeles?... Întrebare: De ce are nevoie un copil ca să crească, ca sǎ se dezvolte armonios?
Generǎleasa Eléonore: Răspuns: De lapte de vacǎ ori de piropopircǎniţǎ. Normal.
Madame Aurélie: Incomplet. De mâncare alimentarǎ, mai precis. De vitamine. De fier. Nota 7!
Generǎleasa Eléonore: De mâncare, da, de mâncare, bineînţeles... A, nu, nu, nu, nu, nu, nu! Ce vrei să spui? Ce deşteptăciune prostească... Ce prostie deşteaptǎ... Ha! Ha! Ha!... Pân-aici! Te-ai ţăcănit chiar de tot?... A, nu, nu, nu, nu, nu, nu! Nu crezi c-o adǎp destul? Cum ai putea să crezi că aş fi fost în stare să-i dau şi de mâncare unei maşini de spălat?... Vrei sǎ mǎ interneze iar la balamucul militar şi să pui tu mâna pe tot ce-am agonisit? Asta vrei, nu?
Madame Aurélie: Tţ! Întrebare: Şi ce face un copil când nu-i dai de mâncare?
Generǎleasa Eléonore: Face pe el... urlǎ... De unde să ştiu? (Frângându-şi mâinile.) Sunt atât de lipsitǎ de experienţǎ în privinţa asta! Dacǎ aş fi participat la un curs de asistenţi-maternali... fie el şi unul fictiv, fie el şi unul de scurtǎ duratǎ.
Madame Aurélie: Răspuns: Îşi ia singur, dacă-i băiat de bǎiat... Brrr! Dacă-i fetiţă rea, aşa ca tine acum, îşi ia singură porţia altuia... Nota trei! Trei! Trei!
Generǎleasa Eléonore: !!!
Madame Aurélie (În transǎ.): La village, la village! Ai făcut vreodată o listă cu lucrurile pe care ţi le-a înghiţit dihania asta nesǎtulǎ până acum?
Generǎleasa Eléonore: !!!
Madame Aurélie (În transa-transei.): Întrebare: Ai făcut vreodată o listă cu obiectele, cu lucrurile pe care ţi le-a înghiţit dihania asta până acum? O estimare aiurea a pagubelor?!
Generǎleasa Eléonore: Trei mantale, patru coifuri cu panaş, cinci foi de cort, 700 de izmene kaki...
Madame Aurélie: O-ho-ho! Nota zece, domnişoarǎ-doamnǎ! Şi când ţi-am cerut o cârpă de şters praful, ai făcut-o pe niznaia... Se poate una ca asta?
Generǎleasa Eléonore: Nu mă-ntrerupe! 1.232 perechi ciorapi de viezure, o cǎpǎţânǎ de bucătar otoman, un corn de rinocer, 20.865 batiste...
Madame Aurélie: O-ho-ho! Nota 20! Şi când ţi-am cerut împrumut una...
Generǎleasa Eléonore: Nu mă-ntrerupe! Şi câte şi mai câte. A, plus zece steaguri bortelite, plus o cizmă lungă din piele de bou şi trei sǎbii de paradǎ. Aiurite cu argint.
Madame Aurélie: Nu cumva exagerezi? Te las corigentǎ, perversǎ micǎ! Crezi cǎ n-am aflat cǎ: lunile, marţile, miercurile, joile, vinerile, sâmbetele şi duminicile, dai târcoale internatului Liceului De Gaulle?... Cizme în maşina de spălat, elevă Dupont? Ha! Cizme?! Ia aratǎ unghiile! Tiii! Asta te-am învǎţat noi la pension?
Generǎleasa Eléonore: Scuze, doamna dirigintǎ, scuze! Faza cu cizma s-a produs doar dintr-o oribilǎ greşeală calculatǎ, când le-am pus de-a valma cu toptanul... Îţi vine să crezi, pardon, vǎ vine sǎ credeţi?
Madame Aurélie: Ia să facem noi un micuţ experiment, ca sǎ ne convingem... Deschide cuva, elevo! Extemporal!
Generǎleasa Eléonore: Ce vrei să faci cu fotoliul Restauration?! Nu, nu vreau niciun fel de extemporal, niciun fel de lucrare de control... Nu mai rezist... Mi-e greaţǎ de la atâtea eseuri... Nu mǎ simt defel pregǎtitǎ, nu am fiţuicile la mine... Pune-l... puneţi-l jos! Vǎ rog! Vǎ rog! Vǎ dau câte cârpe de şters praful doriţi, vǎ dau chiar şi rochia mea lycra, tot setul de bluze lame, vǎ dau toate bileţele de dragoste pe care mi le-a trimis directorul-adjunct... numai lǎsaţi-mi, vǎ implor, fotoliul Restauration!
Madame Aurélie: Am sǎ-ţi fac de ruşine taţii! Am sǎ-ţi scad media la purtare, neruşinatǎ elevǎ Dupont! Lycra, lame?! Unde te trezeşti?! De ce-ai sǎrit gardul, de ce-ai plecat în oraş fǎrǎ bilet de voie! E-ha! Tezǎ! Tezǎ, am zis! Deschide cuva, am zis! Facem un micuţ experiment.Tezǎ!
Generǎleasa Eléonore (Cu ultimele puteri.): E moştenire de la stră-stră-străbunică mea. Reao! Reao! Nu ţi-l dau! Nu ţi-l dau! Înţelege-mǎ, face parte din patrimoniul forestier universal.
Madame Aurélie (Turuie câteva fraze deştepte – dupǎ pǎrerea ei - în mongolă.): Ai înţeles, ipocrito? Dǎ-mi-l odatǎ sau te exmatriculez! Ţi l-a cerut cineva, elevǎ Dupont? (inhibator) Spune, ţi l-a cerut?
Generǎleasa Eléonore (Fǎrǎ glas.): Nu, doamnǎ dirigintǎ Poitiers! Desigur cǎ nu! Eu m-am cerut singurǎ. De fapt, eu sunt cererea.
Madame Aurélie: Şi atunci ce?... Deschide cuva, elevǎ Dupont şi când mă vezi că strig “acum”, dai drumul la cel mai lung program. La cel mai dur! La cel de 1.000 de grade Rafael. A-ha! Ori ea pe noi, ori noi pe ea... Cu scaunul ăsta de abanos îi venim sigur de hac. Îi rupem dinţii ǎia de cǎţea lacomǎ. Sigur. Ai înţeles?
Generǎleasa Eléonore: Acum?!
Madame Aurélie (Barbar ca un strigǎt de luptǎ.): ACUMMM!!!! ACUMMM!!!!

Scena VIII
O pendulă mǎturǎ timpul ca o slujnică puturoasă.

Madame Aurélie: Şapte ore în capăt. Cel mai lung program scurt. Se mai aude ceva?
Generǎleasa Eléonore: Nu se mai aude nimic, în afarǎ de un puls tărăgănat. Unul mic de la temporizator... Tiriri-titi-riri!... Tiriri-titi-riri!... Exact ca o flaşnetă numită Eugène, după vecinul nostru de la mansardă, proprietarul fotoliulului numărul şase. Balcanicul acela timid cu fetiţa de mână, cu  Marie-France care-i seamănă leit… Tiriri-titi-riri! Tiriri-titi-riri! Cred c-au sărit capacele de la toate siguranţele. Cred cǎ s-au topit.
Madame Aurélie (Cu ochii pe clepsidra cu pene.): Deschide cuva. E timpul.
Generǎleasa Eléonore: Mi-e frică... Dacǎ nu mǎ crezi, pune mâna. Ard.
Madame Aurélie: Deschide cuva şi lasǎ fasoanele, am zis, elevă Dupont! Asta trebuie sǎ faci neîntârziat, dacă vrei să-ţi măreşti cumva media. Asta trebuie sǎ faci neîntârziat, pânǎ nu sunǎ de recreaţia mare.
Generǎleasa Eléonore: Am înţeles, doamnă dirigintă Poitiers! (Papagaliceşte.) Deschid cuva şi las fasoanele nefasonate... Asta trebuie sǎ fac neîntârziat, dacă vreau să-mi măresc media... Asta trebuie sǎ fac neîntârziat, pânǎ nu sunǎ de recreaţia mare.... Vreau sǎ fiu prima din clasǎ. Vreau sǎ plec de la serbare cu coroniţa pe cap, ca sǎ crape de ciudǎ siamezele, caprele alea invidioase de Laurette şi Odette. Deschid cuva... Nu se deschide, chiar dacǎ asta trebuie sǎ fac neîntârziat pânǎ nu sunǎ de recreaţia mare... E înţepenită de parcǎ ar fi sudatǎ. Ce-ai înlemnit? Cheamă-l pe fǎţarnicul de Pierrot al tău să ne ajute.
Madame Aurélie: E o fire foarte prudentă, îşi joacă nasturii de la prohab doar la ruletă. Nu se implică în treburile noastre interne. Ar putea ieşi un scandal internaţional. Unul monstru. Să-l chemăm mai bine pe marele Jean Valjean. Are nişte şale atât de generose de vreme ce ne ţine în spate tot imobilul. Ce zici?
Generǎleasa Eléonore: Ete fâs! Nu are ce căuta idiotul ăla halterofil în casa mea şi a Claudettei. Nu am încredere nici în mine... Sunt atâtea obiecte furgăsite din patrimoniul mondial. Te-te-te-te-te! Te-te-te-te-te! Protestez. Să-ţi fie foarte clar. Poţi să mă laşi şi repetentă. Poţi să mă şi exmatriculezi. Nu sunt de acord nici mǎcar cu pǎrerile mele.
Madame Aurélie: Ooo! Adu toporul XXL atunci! O să-l folosim ca pe-o pârghie... Legile fizicii, elevǎ Dupont, legile fizicii cuantice!
Generǎleasa Eléonore (Prinzând puteri nebănuite.): Ce vătrai? Aici nu suntem la village ca să răscolim prin cenuşă, prin rahat şi prin cărbuni; aici suntem în capitala luminilor, într-un vis, la marele Paris unde  s-a inventat parizerul! Măreţul Parizer! Avem încălzire centralizată? Avem. Te-te-te-te-te! Trǎiascǎ defunctul Thomas Alva Edison!
Madame Aurélie: Sânge, sânge, sânge! Harşt, harşt, harşt! (Frazeazǎ în finlandeza veche.)
Generǎleasa Eléonore: Aurélie! Chiar că-i ceva în neregulă cu tine!
Madame Aurélie: Mie-mi spui! F1 plus F2 egal F3! F1 diferit de F2 diferit de F3! Sânge, sânge, sânge la puterea trei! Tot timpul e ceva în neregulă cu mine când mă gândesc la fericirea ta, la constanţa fericirii ei... Nu, lucrurile nu trebuie să rămână în niciun caz aşa. Trebuie să terminăm odată cu Hydra asta victorianǎ! Ce-ai înlemnit? Adu levierul, adu cercevelele de la pat! Trebuie să-i spargem buza, trebuie sǎ-i forţăm maxilarul superior! Trebuie sǎ o convingem blând, prin violenţa deciziilor noastre!
Generǎleasa Eléonore: Bine, dar e patul lui petit cochon... şi chiar dacǎ e cochon meritǎ sǎ doarmǎ omeneşte... Ce-o să zică bietul când se trezeşte.
Madame Aurélie: Dacǎ se mai trezeşte... Cine are ceva de spus, să spună acum sau să tacă pentru totdeauna! Se aude acolo în patria lui Morfeu, se aude? Doi-doi-zece! (Ascultă un posibil răspuns.) Dezertorul. Şi-a pierdut toate şansele la opinie. Clar. N-o să zică nimic, nici mâs, nici pâs. Ai să vezi.
Generǎleasa Eléonore: Ce te face să crezi asta?
Madame Aurélie: Intuiţia didacticǎ neexersatǎ, presupun. Hai, ajută-mă, verişoară! Douǎ, trei, şiii! Nu te opri, ah, nu te opri! Douǎ, trei, şiii! Douǎ, trei, şiii! (Joc. Cele două femei reuşesc să deschidă capacul din care iese fum.) Uită-te în cuvă! Ai oroarea!
Generǎleasa Eléonore: Ceee?! Nici sǎ nu te gândeşti! Vrei sǎ scoţi castanele din foc, vrei sǎ scoţi lava incandescentǎ cu mâna mea de pianistǎ?!
Madame Aurélie: Uită-te în cuvă, am spus! E un ordin! Suntem o echipǎ, da? Sânge, sânge, sânge! Eu comand şi tu execuţi! Ce vezi în cuvă, verişoară?
Generǎleasa Eléonore: Extraordinar! S-a topit cu desǎvârşire fotoliul Restauration. E curat ca-n palmă. Nimic, nicio urmǎ de depuneri de calciu. Nici urmă de scame. Nici măcar o aşchie, un fir de rumeguş. Am sǎ recomand tuturor gospodinelor din lume, ca atunci când vor sǎ-şi cureţe depunerile din vechile lor maşini de spǎlat, sǎ uziteze de câte un fotoliu Restauration dacă le dă mâna.
Madame Aurélie: Sânge, sânge, sânge! Sǎ scǎpǎm de paraziţi. De toţi paraziţii. Adu cotoiul borţos de pe hol şi aruncă-l înăuntru! Să studiem ce i se-ntâmplă.
Generǎleasa Eléonore (Cu bucurie.): Pe drǎgǎlaşul de Michel?! O, nu! E o rasǎ atât de rarǎ încât nu mai seamǎnǎ cu nimic, nici mǎcar cu cea pisiceascǎ. Una fǎrǎ pǎr pe piept, una fǎrǎ pǎr pe coadǎ, una cu pǎrul pe interior. E personificarea viaţii mele ratate. Te-te-te-te-te! Nici măcar să nu îndrǎzneşti sǎ te gândeşti la monstruozitatea asta drǎguţǎ!
Madame Aurélie: Ha-ha-ha-ha-ha! O, da! Nu-ţi forţa norocul, elevă Dupont! Suntem o echipǎ sau nu? Am depǎşit planul la maculaturǎ? L-am depǎşit! Am depǎşit planul la adunatul sticlelor şi borcanelor goale, la adunatul plantelor medicinale şi la creşterea viermilor de mǎtase? L-am depǎşit! Am câştigat steagul fruntaş? L-am! Vrei sǎ pierdem steagul fruntaş, asta vrei?! Ori motanul tău obez ori buldogul ăla plin de bale al generalului Dupont. Una din nouă. Alege odatǎ pânǎ nu mǎ enervez pentru ezitǎrile tale ferme!
Generǎleasa Eléonore: Pe amândoi, plus Coco-Rico!
Madame Aurélie: Cine-i Coco-Rico?!
Generǎleasa Eléonore: Papagalul pe care-l voi cumpǎra de la iarmaroc ca ofrandǎ pentru Tutankamon... E bine? E bine?
Madame Aurélie: Nu putem sǎ ne împotrivim destinului favorabil, însǎ putem sǎ-l împlinim. Vezi c-ai început să te deştepţi? Vezi c-ai început sǎ te eliberezi de prejudecǎţile pline de molii ale veacului tǎu greu încercat?
Generǎleasa Eléonore: “A venit vacanţa/ Cu trenul de Franţa./ Hai copii la joc,/ Cǎrţile pe foc!/ Sǎ nu mai citim,/ Cǎ ne-mbolnǎvim!”
Madame Aurélie: Prea mult suspans în balans. Închide capacul! Amin!

Scena IX
O pendulă mǎturǎ timpul ca o slujnică puturoasă.

Madame Aurélie (Cu ochii pe clepsidra cu pene.): E atât de excitant. Enorm. Nu se mai aude niciun mieunat, nu se mai aude niciun lătrat de şoarece andaluz. Deschide cuva. E timpul.
Generǎleasa Eléonore: Nu mă simt defel pregătită. Să mai aşteptăm, să mai stăm, să mai analizăm. Am citit undeva că dihăniile astea au, uneori, câte nouă vieţi.
Madame Aurélie: Zece ore în capăt, la 1.500 grade Rafael... Suntem o echipǎ sau nu? Ajunge pentru penultima etapă a experimentului. Cel mai lung program scurt. Se mai aude ceva neauzit?
Generǎleasa Eléonore: Nu se mai aude nimic, în afară de un mic puls. Îl auzi? Ping-ping-ping-ping-ping! Ping-ping-ping-ping-ping! Unul micuţ, de la temporizator. Cred c-au bubuit toate siguranţele ca nişte artificii asiatice.
Madame Aurélie (Cu ochii pe clepsidra cu pene.): Da. Deschide cuva. Chiar acum. E timpul.
Generǎleasa Eléonore: Sunt paralizată de frică... Dacă nu mă crezi, pune mâna pe frică. Pe toatǎ frica. Te-te-te-te-te! Sunt ca un bloc de gheaţă plin cu mamuţi dereglaţi de meteoritul Tungus.
Madame Aurélie: Deschide odată etuva şi lasă fasoanele, am zis, elevă Dupont! Asta trebuie să faci neîntârziat, dacă vrei să-ţi măreşti cumva media absolutǎ, dacǎ nu vrei sǎ arzi veşnic în flǎcǎrile iadului siberian. Asta trebuie să faci neîntârziat, până nu sună de vacanţa mare.
Generǎleasa Eléonore: Am înţeles, doamnă dirigintă Poitiers. (Papagaliceşte.) Deschid etuva şi las fasoanele nefasonate. Asta trebuie să fac neîntârziat, dacă vreau să-mi măresc media la religie. Asta trebuie să fac neîntârziat, până nu sună de vacanţa mare. Vreau să fiu prima din clasă, de fapt vreau sǎ fiu singura din clasǎ, de fapt eu vreau sǎ fiu Clasa. Vreau să plec de la serbare cu coroniţa de garoafe roşii pe cap, ca să crape de ciudă siamezele, rumegǎtoarele alea invidioase, de Laurette, Odette şi Cordette... Să deschid etuva sau să nu deschid etuva?... Nu se deschide, chiar dacă asta trebuie să fac neîntârziat până nu sună de recreaţia mare... E înţepenită de parcă ar fi turnată ecvestru.
Madame Aurélie: Niciun părinte Silvestru! Să chemăm mai bine vedeta, pe marele Jean Valjean. E uns cu toate alifiile alea puturoase de la subsol. Are nişte şale atât de generose de vreme ce ne ţine în spate tot imobilul putred. Îi dăm şi lui ceva acolo ca să-nchidă ochii, îi dăm şi lui ceva acolo ca    să-nchidă fleoarca aia spurcatǎ a lui. E prea complicat ca sǎ nu-i dǎm. Trebuie sǎ-i dǎm lui Jean Valjean ceea ce este al cezarinei. Nu cred că ne mai descurcăm singure la etapa asta complicatǎ... Ce zici?
Generǎleasa Eléonore: Protestez. Să-ţi fie foarte clar. Femeile trebuie nu doar sǎ se descarce ci chiar sǎ se descurce în orice situaţie. Poţi să mă laşi şi repetentă pe viaţă. Poţi să mă şi exmatriculezi pe Uranus, pe Pluto, pe Domino ori Laurentis. Nu sunt de acord. Devenim din ce în ce mai experimentate. Gata cu hegemonia matrimonialǎ a bǎrbaţilor. De azi înainte, nu trebuie sǎ mai apelǎm la niciun bǎrbat pentru a ne salva carierele nefecundate. De azi înainte, ne descurcăm doar prin forţele proprii şi personale. Ai înţeles?
Madame Aurélie: Ador legile fizicii, studentǎ Dupont, ador legile fiziciii cuantice!
Generǎleasa Eléonore: Borş! F1 plus F2 mai mare decât F3, mai mare decât F4, mai mare decât F5, mai mare decât F de F!
Madame Aurélie: O.k.! Sunt îndrǎgostitǎ de creierul tǎu insipid, inodor şi incolor. Chiar îl ador prin ignorare. Puterea este un drog esenţial foarte puternic, nu-i aşa, conferenţiară Dupont?
Generǎleasa Eléonore: Răspuns greşit, eronat sau total aiurea, doamnă dirigintă Poitiers, vechea şi depǎşita mea doamnǎ dirigintǎ Poitiers. Nota trei! Trei! Trei! Trei! Cel mai tare, doamnă dirigintă Poitiers, cel mai tare rǎspuns dintre cele mai slabe de pân-acum. Reţine!
Madame Aurélie: Aha, deci! Cel mai tare, domnişoară Dupont, cel mai tare slab de pân-acum. Un ţâr întǎrit.
Generǎleasa Eléonore: Ţeapă totalǎ! Nu stăpâneşti deloc materia! Doi! Doi! Doi! Mâine, sǎ vii cu mǎmicuţa de mânǎ la cancelarie. Am sǎ te pârǎsc inspectorului-şef!
Madame Aurélie: Puţin respect! Eu ţi-am pus abecedarul, abacul în mânǎ, eu ţi-am buchisit primele litere în nepalezǎ! În numele trecutului inexistent, atinge-mă cu aripile ştiinţei înaintate, doctorandǎ Dupont! Dǎ-mi ceaţǎ! Nu vreau să mor în ignoranţa profesoratului de mahala! Promit să-ţi dau un bilet de învoire în oraş pentru toată viaţa!
Generǎleasa Eléonore: Hai că furi curent! Ce sǎ promiţi?! Vrabia a zburat demult din cuib. Pas de-o mai prinde…
Madame Aurélie: Promit tot, tot ce doreşti tu, chiar sǎ dispar dintre cunoştinţele tale necunoscute, numai spune-mi, dezvǎluie-mi ce fel de drog este Puterea!
Generǎleasa Eléonore: Puterea este...
Madame Aurélie: Stop! Gata, gata! Ştiu, ştiu! Puterea este drogul... infinit! Infinit! Cel adevǎrat! Cel ideal!
Generǎleasa Eléonore: Incomplet, incomplet! Unu! Unu! Unu! Aranjează-ţi cocul! Zâmbeşte, ai fost filmatǎ, eşti la camera ascunsǎ! Universal este rǎspunsul universal! Universal! Universal!
Madame Aurélie: Genial, absolut genial! Eu n-am fost niciodată la olimpiadă, domnişoarǎ decan, domnişoarǎ rector, domnişoarǎ cum vrei sǎ o iei... Nici măcar la cea de limba franceză de la grǎdiniţǎ. Pe tine, te trimit cu limuzina la!...
Generǎleasa Eléonore: La?!
Madame Aurélie: La la! Acolo, da! Chiar că da!

Scena X
O pendulă mǎturǎ timpul ca o slujnică puturoasă.

Generǎleasa Eléonore: Tu te gândeşti la ce mă gândesc eu?
Madame Aurélie: Uneori. Mǎ. Acum nu gândesc deloc. Acum fac o pauză de gândire sau de fapt gândirea face o pauză cu mine. Tiii! Niciun fir de păr, nicio bucată de blană, niciun incisiv. Un adevărat terminator. S-au dus cu zgardă cu tot, s-au evaporat cu tot cu purici. Nu reuşesc să-mi revin…
Generǎleasa Eléonore: Tu te gândeşti la ce mă gândesc eu?
Madame Aurélie: De ce ar trebui să mă mai şi gândesc, dacă o faci tu cu succes şi pentru mine?
Generǎleasa Eléonore: Uneori, scumpă verişoară, vine momentul când trebuie să-ţi faci neapărat curăţenie printre neuroni. Să-i prăşeşti, da. Altfel nu mai poţi să înaintezi. Vine momentul când trebuie să treci cu curǎţenia din baie în dormitor. Amor rimează cu omor!
Madame Aurélie: Ce vrei să spui?!
Generǎleasa Eléonore: Ce-am spus!
Madame Aurélie: Şi ce-ai spus?
Generǎleasa Eléonore: Ce-am vrut să spun!
Madame Aurélie: Amor rimează cu omor, dar şi cu Roma, dar şi cu maro! Mda.
Generǎleasa Eléonore: Mda. Amor rimează doar cu omor! Atât. Tu începi, dar mie îmi place sǎ continuu, sǎ duc lucrurile pânǎ la capǎi. Ultima fazǎ a experimentului. Atât.
Madame Aurélie: Aha, da!... Da?!
Generǎleasa Eléonore: Aha, da! Da! Da!
Madame Aurélie: Trebuie să finalizǎm, trebuie sǎ scăpăm neapărat de porcul ăsta duhnitor care ţi-a otrăvit viaţa, care ţi-a halit tinereţea.
Generǎleasa Eléonore: Ba bine că nu.
Madame Aurélie: Crima perfectă. După asta poţi să-l dai dispǎrut cu toată seninătatea. Vei beneficia de toate avantajele unei neconsolate vǎduve de rǎzboi. Vei putea aţipi cu capul pe un steag împăturit… alǎturi de Jean Valjean.
Generǎleasa Eléonore: Da?! Chiar dacă e un petit cochon, sub şorici e totuşi un militar de carierǎ colesterolică. Unul care m-a iubit diametral opus.
Madame Aurélie: Printre mulţi alţii.
Generǎleasa Eléonore: Trebuie să recunosc, totuşi, că marele Jean Valjean e mult mult mai bun, în toate privinţele, chiar dacǎ locuieşte la demisol în nişte paturi de fier care scârţâie groaznic.... Şi, în plus, nici nu-i put atât de crâncen picioarele amputate.
Madame Aurélie: Deci despre marele Jean Valjean este vorba. Bǎnuiam eu ceva.
Generǎleasa Eléonore: Şi despre el… Arăt eu a femeie care a iubit un singur bărbat?
Madame Aurélie: Nu. Arăţi ca una care nu a iubit pe nimeni. Arăţi ca o mumie proaspǎtǎ. Una din colecţiile permanente de la Louvre.
Generǎleasa Eléonore: Jean Valjean e un arheolog convins, unul cu vocaţie de necrofil. Ani în şir a rǎscolit cu asiduitate prin canalele Parisului. Trebuie neapǎrat sǎ-mi cumpǎr o pǎlǎrie cu voal şi nişte ciorapi-plasǎ pentru eveniment.
Madame Aurélie: Mda! Ce facem?
Generǎleasa Eléonore: Sunt convinsă că Pierrot al meu şi Jean Valjean se vor înţelege de minune, iar dacă ne plictisim şi de ei (Se uită cu subînţeles atroce spre Kandide WZ – 56.) pagubă-n ciuperci... (Sforăitul lui Dupont răsună din ce în ce mai supărător.) Să nu ardem gazu' degeaba! Stinge lumina! Să nu fim zărite de vreun terchea-berchea care fumează ilegal pe terasă!
Madame Aurélie: Foarte corect. (Stinge lumina.)
Generǎleasa Eléonore (Pe întuneric.): L-ai apucat de picioare?
Madame Aurélie (Pe întuneric.): Chiar că-i miros crâncen... Nu înţeleg cum ai putut rezista eroic o viaţă întreagă lângă putreziciunile astea.
Generǎleasa Eléonore (Pe întuneric.): Pentru steag. Din spirit de sacrificiu. De fraierǎ. Să vezi cum îi miroase gura.
Madame Aurélie (Pe întuneric.): Am obosit, Eléonore. Nu mai pot. Cred că are cel puţin un chintal.
Generǎleasa Eléonore (Pe întuneric.): Suntem o echipǎ sau nu? Lasă văicărelile, toanto şi îndeasă-l bine în maşina de spălat.
Madame Aurélie (Pe întuneric.): Să-i pun şi chipiul?
Generǎleasa Eléonore (Pe întuneric.): Neapǎrat. Pune-l în poziţie de onor.
Madame Aurélie (Pe întuneric.): De omor? Nu-i gǎsesc arma... Ah-ah-af-ah-Abdulah!
Generǎleasa Eléonore (Pe întuneric.): Mǎ calci pe bǎtǎturi. Pune şi toporul. Închide... Gata?
Madame Aurélie (Pe întuneric.): Douǎ... Trei...
Generǎleasa Eléonore (Pe întuneric.): Fleoşc!!!

Scena XI
O pendulă mǎturǎ timpul ca o slujnică puturoasă.

Generǎleasa Eléonore: Să deschid etuva sau să nu deschid etuva?.. Să deschid etuva sau să nu deschid etuva?
Madame Aurélie: Mǎ exasperezi! Ce-s talentele astea feciorelnice?! Deschide odată etuva şi lasă fasoanele, am zis!
Generǎleasa Eléonore: Sunt paralizată de frică... Dacă nu mă crezi, pune mâna pe frică. Pe toatǎ frica... Oare câte vieţi poate sǎ aibǎ un petit cochon?
Madame Aurélie: Ei şi tu acum! Câte mai poate sǎ aibǎ, Eléonore, de vreme ce i le-ai tocat tu, cu marele Jean Valjean, pe toate, odatǎ cu pensiile lui astronomice?... Pic de somn. Deschide cuva. E timpul.
Generǎleasa Eléonore: Nu mă simt defel pregătită. Mǎ mustrǎ conştiinţa ca un borcan cu hrean proaspǎt deschis... Să mai aşteptăm, să mai stăm, să mai analizăm.
Madame Aurélie: Niciun “sǎ”! E prea târziu sǎ mai dǎm acum înapoi. Treizeci de ore în capăt, la 3.500 grade Rafael... Ajunge pentru ultima etapă a experimentului. Cel mai lung program lung. O sǎ-ţi vinǎ o facturǎ la curent cât covorul roşu de la Cannes. La interogatorii, poţi sǎ le spui poliţiştilor cǎ ţi-ai îndreptat nervii cu placa.
Generǎleasa Eléonore: Libertatea e cel mai nepreţuit lucru de pe pǎmântul francez. Vreau să fiu numărul unu mondial... Nu se mai aude nimic, în afară de un mic puls. Nu se mai aude nimic, în afarǎ de un puls tărăgănat. Unul mic de la temporizator. Tiriri-titi-riri! Tiriri-titi-riri! Exact ca o flaşnetă numită Eugène după vecinul nostru timid de la mansardă. Imigrantul ăla, da, cu fetiţa lui răzgâiată care o sâ se răzbune crunt pe cei care l-au alungat... cea care o să-i pape toate drepturile de autor exilat... Tiriri-titi-riri!... Tiriri-titi-riri!...  Nu, nu cred cǎ e temporizatorul. Seamǎnǎ mai mult cu o bǎtaie de creier balcanic importat.
Madame Aurélie: Lasǎ-mǎ!
Generǎleasa Eléonore: Sunt încǎ tânǎrǎ, mǎ simt atât de tânǎrǎ! Ca o mumie proaspǎtǎ! Vreau să fiu prima din clasă, de fapt vreau sǎ fiu singura din clasǎ, de fapt eu vreau sǎ fiu Clasa, de fapt eu vreau sǎ fiu Şcoala, de fapt eu vreau sǎ fiu Inspectoratul Şcolar şi Legea Educaţiei Naţionale... Vreau să plec de la serbare cu directorul central la braţ, cu marele Jean Valjean, ca să crape pentru totdeauna de ciudă siamezele, coţofenele alea invidioase de Laurette, Odette, Sorbette, Cordette şi Tinette... Asta trebuie să fac neîntârziat până nu sună de recreaţia mare... A ce uşor se deschide cuva, probabil s-au gresat balamalele de la colesterolul excesiv al rǎposatului petit cochon....
Madame Aurélie: Vezi ceva? Ce vezi? Vezi sânge?
Generǎleasa Eléonore: Oho-ho! Oho-ho! Vǎd dublu.
Madame Aurélie: Cum?
Generǎleasa Eléonore: Ooo! Ooo! Ooo! Am pus-o! Drǎguţul de general Claude Trois Dupont s-a dublaaat...
Madame Aurélie: Ceee?!
Generǎleasa Eléonore: Ghinion. Ghinion. Numai tu eşti de vinǎ cu ideile tale criminale cu tot. Adu-mi sǎrurile Coco Chanel… M-am nenorocit definitiv. Acum sunt doi de Claude Trois Dupont. Doi... Doi... şi torc atât de liniştiţi cu degetul mic în gurǎ ca nişte bebeluşi pe o blǎniţǎ de oiţǎ dupǎ o bǎiţǎ cu plante medicinale şi gingseng... Convinge-te singurǎ, dacǎ nu mǎ crezi!
Madame Aurélie: Nu tragediza virtuţiile buruienilor. Nu ne lǎsǎm. Închide cuva la loc. Mǎrim temperatura, durata şi numǎrul stoarcerilor. Totul la maximum-maximorum.
Generǎleasa Eléonore: ...Şi dacǎ se fac patru? Şi dacǎ se fac opt? La asta cumva te-ai gândit, Aurélie?
Madame Aurélie (Cu minţile rǎtǎcite de eşec.):Un petit cochon/ Pendu au plafond/ Tirez lui la queue/ Il donnera du lait/ Tirez-lui la queue/ Il pondra des oeufs/ Tirez lui plus fort/ Il donnera de l'or/ Combien en voulez-vous?/ 11!”
Generǎleasa Eléonore: 11, 10, 9, 8, 7, 6, 5, 4, 3, 2, 1! Exact, dar exact atâtea scene câte are o romanţǎ brelocǎ de-a ta. Una reuşitǎ, nu ca a noastrǎ... Apropo, verişoarǎ, de mult voiam sǎ te-ntreb, ce-i aia o “romanţǎ brelocǎ”?
Madame Aurélie: Habar n-am, Eléonore, dar trebuie sǎ recunoşti cǎ sunǎ într-un fel, mai ales când e interpretată la hârtie de timidul de Eugène, de gnomul ǎla suspect care scrie rapoarte universale distorsionate despre noi! Într-un anumit fel, de toţi sunt de acord!... Pierrot al meu poate jura că l-a vǎzut pe marele Jean Valjean când îi săruta de zor în lift mâinile pătate de cerneală, atunci când cei de la academie i-au dat în primire fotoliul numărul şase… Întreabă-l pe atotştiutorul de Eugène, când îl prinzi cu garda jos, într-un colţ! Întreabă-l! (Cor imbecil de grohăituri drăgălaşe.)

CORTINA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu