L A U R E N Ţ I U B U D Ă U
BUCĂŢI DE SUFLET
-2012-
Un spital militar de campanie. Pacienţii sunt
de fapt nişte păpuşi mari, extrem de primitive şi cam fǎrǎ expresie, înfǎşurate
cu generozitate în bandaje nu tocmai curate... În funcţie de posibilitǎţile
financiare ale proiectului, se pot instala de la minimum trei paturi metalice
pânǎ la “fǎrǎ numǎr, fǎrǎ numǎr”... În situaţia cea mai probabilǎ a aderǎrii curajoasei interprete la mijloacele “teatrului sǎrac”, rolul pacienţilor din
salon poate fi preluat cu succes de cǎtre publicul (in)existent....
Ţinuta Barbarei poate fi copiatǎ dupǎ oricare
dintre ţinutele excentrice ale lui Barbie care îi valorizeazǎ fizicul la
extrem.
Ce să tac? Ce să fac?! Mai ai
multe idei din astea? Spune-mi, mai ai multe, multe idei tâmpite, băiatule?!
Ce să le spun, dragă, ce să le spun; ce culoare are sutienul, ce culoare au
chiloţeii mei tanga?! (gemete surde )
Ai înnebunit de tot, Piţi?! Şaptezeci; îţi dai
seama, frate, că - oricum ai lua-o - şaptezeci înseamnă tot
şaptezeci?! Pentru atât ai semnat cu generalul cu ochelari negri, cu directorul spitalului?! Eşti nebun de legat, nu te mai saturi în veci! Eu?! Cine
te-a pus, cine te-a pus?! Cumplit!!! Groaznic!!! Oribil!!!... Ce dialog pertinent să încheg cu
morţii ăştia vii, cu muribunzii ăştia
duhnitori, cu putrezii
ăştia pârţâiţi, ce dialog?! Despre Platon?! Despre Eros şi Thanatos?! Despre Nana Mouskouri?! Lasă-mă! Chiar că nu eşti întreg, se vede cǎ te-a scǎpat maicǎ-ta în cap când erai mititel! (asta
e clar, deşi nu mi te pot închipui defel mititel)
Spune-mi, ce lucruri
comune pot să am eu cu maşinile astea stricate de omorât oameni? Să le vorbesc despre
vreme şi OZN-uri? Despre
polimerizarea
stereo-specifică a izoprenului? Hopa,
hopa, Penelopa! I-auzi! Îţi
dau să te îmbraci în rochiţele mele străvezii şi să le vorbeşti tu despre vreme
şi OZN-uri. Numai tu. Ce
zici? Da, da, tu,
tu! N-ai semnat, tu? Rezolvă tu problema!...
Dragule, nu sunt nervoasă; bineînţeles
că nu sunt deloc nervoasă, chiar dacă-mi tremură un pic mai mult vocea, chiar dacă tensiunea mea arterială urlă ca o locomotivǎ
în plină viteză la vederea unui hârb de Dodge blocat definitiv pe şine! Turneul este turneu şi aici e un oribil
veceu! OK? OK! OK!!! Un grande şi big veceu! Tu ştii că n-am fost
deloc încântatǎ, deloc de acord să ne oprim la rǎspântia asta nesemnalizatǎ, să staţionăm şi aici... în veceu!
Ce dacă s-au sacrificat pentru binele celorlalţi
(care ceilalţi?), fiecare cu meseria lui, au fost plătiţi regeşte pentru asta.
Da, da, din impozite, din banii noştri luaţi cu japca şi cu zâmbetul pe buze! Ei au fǎcut trei sǎptǎmâni sǎ înveţe sǎ
tranşeze cu baioneta o carcasǎ de porc congelatǎ, tatuată cu meclele lui
Ben Laden şi Saddam şi încǎ douǎ sǎ tragǎ dupǎ ciori şi vulturi pleşuvi cu
puşca prin deşert (dacǎ nu ştiai, un mǎcelar sârguincios în cam tot atât timp
apucǎ sǎ îşi ia atestatul)... Eu?! Eu am trei ani bǎtuţi pe muchie la The
Actors Studio cu marele Lee Strasberg, “şold lângǎ şold” cu marele Al Pacino şi
Harvey Keitel... Da, da, New York, New York! Glory, glory, hallelujah!
Tu ştii ce lefuri astronomice, ce pensii babane, ce
ajutoare ţepene iau de la guvern, la fiecare sfârşit de
sǎptǎmânǎ, criminalii ǎştia profesionişti şi rudele lor? Asta e! Ei ţepene, noi ţepe. Nu, nu, nenicule, nu mǎ lua cu zǎhǎrelul! Şi-au asumat conştient riscurile. Da, da. Doar nu s-au
dus la discotecă, doar nu s-au dus să joace şotron. (gemete)
Ştiau din start ce-i aşteaptă şi acasă şi acolo. Tu ştii că n-am fost defel de
acord să cobor din limuzina mea roz cu aer condiţionat. Îţi dai seama câţi microbi
pot să tropăie pe-aici, câţi viruşi depravaţi scǎpaţi de sub control? Îţi dai seamă pe câte femei
cinstite, pe câţi
copii, pe câţi bǎrbaţi cu turban şi pe câte capre tǎrcate au violat soldăţoii ăştia plini de steroizi?
Ipotetic vorbim, da, ipotetic... Dacă au cumva
SIDA, dacă au sifilis, dacă au cumva Antrax, la asta cumva
te-ai gândit, inteligentule? Spune-mi... te-ai gândit, Piţi?!
Nenorocitule, numai la cont te-ai gândit, da? A, nu trebuie să-i ating nici mǎcar cu o floare, nu este absolut necesar, nu este menţionat în contract chiar dacă n-ai apucat încǎ sǎ-l rǎsfoieşti. Nu trebuie să le schimb nici pansamentele, nu
trebuie să le car nici plosca, nu trebuie să-i privesc în ochi? Atunci, pentru ce-am mai venit?! Doar să turui, să vorbesc aşa că proasta? “Cuvintele care vindecă.” Ha-ha! Lasǎ-mă cu rahaturile
astea.
Ce generos eşti, brother, ce generos! Mult prea generos. Trebuie numai să-mi folosesc
meliţa, sǎ le vorbesc
încontinuu... aşa, despre orice... cu puţină afectare... cuvintele care alină
durerea, cuvintele care alungă rănile... Şaptezeci, desigur şaptezeci! Ce texte, ce
texte! Dacă vrei să-ţi dau şi-n scris, îţi dau şi-n scris, nenică! Mă fut în
banii ăstora, că doar nu sunt mama Dolores, că doar nu sunt maica Ranina! Tu
ştii că nu mă simt absolut răspunzătoare de absolut nimic de ce se va întâmpla, de ce o să se-ntâmple? Lasă-mă, dragă, nu-s
Mafalda, nu-s Crucea Roşie!!!
A, trebuie neapărat să încep, că peste exact şaptezeci de minute li
se serveşte masa? Generalul, înţeleg, generalul, boss-ul, comandantul
spitalului, trebuie sǎ aparǎ cu elicopterul din moment în moment, cu Sikorsky
UH-60 Black Hawk! Cum, a
chemat şi presa, aduce cu el şi televiziunile?! CBS, Fox, ABC, NBC si CW?! Mamǎǎǎ! Chiar toate?! Îţi dai seama ce oportunitate, ce publicitate,
ce şansǎ de promovare pentru o debutantǎ, pentru o proaspǎt absolventǎ de la
The Actors Studio? Robert ar fi mândru de mine, nu şi-ar mai încǎpea în piele,
le-ar da tuturor cu tifla pentru mine, Piţi! E clar, e foarte clar, chiar limpede; nu putem rata ocazia, nu mai putem da niciun pas înapoi!...
Încep, încep, încep! Calm, calm, calm! Stabilesc un nou record la echipare-dezechipare! Ce te
holbezi?! Ajută-mă să
închid fermoarul! Auuu!... Auuu! Dar, să ştii, cu toatǎ euforia pe care o degaj în aceste penibile momente, dacă vrei să mai continui sǎ fii
impresarul meu, e cam pentru ultima oară când mă mai vezi într-un loc atât de înfiorător, într-un loc de groazǎ ca ăsta... Auuu! ...Dǎ-i drumul!
Surprise!!! Strawberries,
blueberries, raspberries, blackberries and cranberries... Hi, soldăţoilor de plumb! Hi, mustăcioşilor! Se schimbǎ gardă la Birmingham! Sigur cǎ da, (chiar dacǎ nu aţi putut observa) am abordat altǎ ţinutǎ,
cu o fustǎ mult mai scurtǎ. Jenant de scurtǎ. Ta-ra-ra-ra, ta-ram-ta-ram! Deştepta-rea!!!
Drepţi! Eu sunt, păguboşilor, eu sunt, strâmbilor! Eu sunt, norocoşilor! Eu
sunt, duhnitorilor! Nicio Reginǎ-Mamǎ! N-are a face! Da, da, nu visaţi, categoric! My name is Barbara!!! Nu trebuie, nu trebuie defel să aplaudaţi!
Da, da, eram doar în trecere, într-o simplă, întâmplâtoare şi elegantǎ trecere pe aici, înainte de a pleca cu veşnicul meu
logodnic, musculosul meu Ken numǎrul doi, în luna de miere! Da, da, nu ştiaţi că eu şi
cu frumosul meu Ken numǎrul doi plecǎm în fiecare an, de mânuţǎ şi c-o simplǎ
valizuţă, de vreo cinci-şase ori în luna de miere, uneori şi de douǎsprezece?!
Să mai tai, bade Smith Neculai?! Foarte, foarte obositor! Extrem! Să mimezi permanent fericirea e ca
şi cum nici n-ai avea-o! Credeţi-mă, fericiţilor! Vǎ foarte invidiez pe voi cei
n-aveţi nicio tentaţie să vǎ ridicaţi de aici şi să vǎ părăsiţi paturile astea
atât de luxoase, atât de confortabile,
pentru a-l întâmpina pe general! (răsună nedemn un cor de scârţâituri)
Piţi!
Hi, Piţi! Hi! Nu fă nasoale, tocmai aici, Piţi! Cum să mă adaptez situaţiei? La
ce “situaţie” să mă adaptez?! Eşti nebun?! Nu sunt din cauciuc, nu sunt, dragǎ, din latex! Nu
vezi cum mă pipăie mutanţii ăştia, cu privirile, peste tot, ca un scanner? Cum, să continui?... Şaptezeci, da, şaptezeci?
Hi! Hi! Hi! Unde vǎ sunt surlele, să dărâme turlele?!! Strawberries, blueberries, raspberries,
blackberries and cranberries... Unde vǎ sunt trâmbiţele, să alunge
bufniţele?! Unde vǎ sunt tunurile. Să răstoarne unurile... da, da, parcă mai e
ceva de răsturnat...
Piţi! Începi, de fapt continui să mă enervez! Dacǎ suntem profesionişti, suntem! Unde sunt difuzoarele de control?! Şaptezeci! Şaptezeci, atât scrie
în contract, de şaptezeci o facem! Nici mai lungǎ, nici mai scurtǎ, nici mai latǎ, nici mai bombatǎ. Mai mult, nu, în niciun caz, nu! Nu mǎ inspirǎ locaţia sǎ improvizez...
Hai, mǎ’! Mǎ’, moşulicilor, mǎ’, veteranilor
din cearşafuri! Deştepta-rea!!! Urina-rea pişǎrcoşilor! ‘Eroi au fost, eroi sunt încǎ, pânǎ când sunt loviţi de brâncǎ.” Ce mă tot fixaţi aşa, cu ochi străini şi goi,
de parc-aş fi o broască adusă pentru disecţie?... Ăăă! Aşa privesc toţi ochii
de sticlă?! Ăăă! Nu ştiam?! Scuze! N-am fost prevenită, de unde
era, dom’le, să ştiu?! Ce primire moleşitǎ mai e şi asta?! Hai,
mǎ’! Mă’! Măăă!!! Unde sunt primirile, celebrele
primiri ostăşeşti de altădată de pe portavioane pe care i le făceaţi lui
Marylin?! Ce memorie scurtă avem! Nu
ţine! Se poate doar
un micuţ efort? Nicio problemă, nicio problemă. Recreăm! Recreăm! Da, da,
maximum de confort cu minim de efort... Se poate doar un micuţ smile? Extraordinar! Cum, toţi aveţi
protezǎ şi ochi de sticlǎ verzi? Chiar toţi, toţi?!
Aici nu e salonul de copii! În niciun caz,
Piţi! Aici nu e niciun salon de copilaşi, niciunul de “iepuraşi”; mai degrabă
pare unu’ de laşi!... Unde, dracului, m-ai adus, Piţi? Unde, dracului, mă tot laşi, Piţi?
Piţi Las’ cǎ vorbim noi afară! Te mănânc cu fulgi cu tot! În ce rahat oribil
m-ai băgat? Aşa crezi tu cǎ se câştigǎ marea
celebritatea?! Las’ cǎ te
aranjez eu, idiotule!
(revenind la sentimente mai paşnice) Atunci, măcar unu micuţ smile, unul foarte micuţ! Da, da, stimaţi şi iubiţi compatrioţi!
Să ne concentrăm! Asta lipseşte naţiei noastre binecuvântate - concentrarea,
sfǎnta concentrare. God Bless America!!!
Smile, baby, smile, smile, smile!!!
Oh! Nu avem buziţe? Ce tragedie? Cǎutǎm şi
găsim resurse! (A, în niciun caz nu vǎ gândiţi la Irak! A, în niciun caz să nu
pomeniţi de Irak!) Ne descurcǎm, ne descurcǎm, ce ne mai descurcǎm... Zâmbim cu
ce avem, zâmbim cu ce putem! Aţi încercat vreodată să zâmbiţi cu sprâncenele?
Viteji nici vorbǎ, dar comozi, foarte comozi! Se poate, măcar,
un micuţ like?! Like! Like! Like!!!
Un micuţ vote? Măcar un micuţ vote? Vote, vote, vote!!!
Cum, nu avem nici măcar mânuţe?! Şi cu ce, cu ce-l salutǎm pe chipeşul domn general în cârje?! Ooo! Ruşine... pentru toţi cei din afară care
au şi care nu dau nici să-i arzi, nici să-i tai, un micuţ, un simpluţ vote! Ruşine... pentru toţi cei din
afară care au şi care nu dau nici să-i arzi, nici să-i tai, un micuţ, un
simpluţ bănuţ pentru aşezământul ǎsta abandonat la capătul umanităţii! (Te
omor, animalule, te omor, Piţi! Sună-l urgent pe şoferul meu, sună-l pe
fraierul ăla de Ken nr. 1 sǎ vinǎ sǎ mǎ ia, sǎ vinǎ sǎ mǎ
ducǎ de aici!)
Nicio problemă! Cum să fie mărunţişul ǎsta o
problemă pentru un luptător, pardon, pentru un fost luptător?! Am văzut
cândva un filipinez mărunţel - atât de sfrijit de ziceai că-i un plod de
grădiniţă - care-şi completa impozitele cu o minǎ de pix între buze, care picta
herghelii de păuni înfoiaţi numai şi numai cu degetele lui strâmbe de la
picioarele lui drepte... Săracul! Nu, nu era, în niciun caz, la fel de viteaz
ca şi voi, la fel de brav, doar cǎ era mai galben, doar mai puţin apatic şi
puţin mai practic, foarte practic...
Se aud paletele? Şi eu care credeam cǎ e mixerul de la popotǎ. Vine?! Toţi waţii disponibili, toate luminile, toate
spoturile să vină pe mine! Ne concentrăm, da? (A, în niciun caz nu vǎ gândiţi
la Irak! A, în niciun caz să nu pomeniţi de Afganistan, în niciun caz
să nu pomeniţi de Irak!) Fuguţa, fuguţa! Aşa, aşa, în cor! “Happy Birthday to You/ Happy Birthday to You/ Happy Birthday Dear soldiers / Happy Birthday to You.” Mai, mai cu viaţǎ! Împreunǎ! (un impetuos
cor cazon de vânturi demne) Să dăm viaţǎ aşezământului camuflat! Să dăm viaţǎ
imposibilului! Togheter, adică
separat, dar totuşi împreunǎ! Aşaaa!!! Şi cei fără fund, şi cei fără faţǎ! Da,
da, mai puţin cei fără viaţǎ! “From good
friends and true,/ From old friends and new,/ May good luck go with you,/ And happiness too.”
Bănuiam eu, cocoşeilor dezumflaţi, cǎ nu aşteptaţi să
vǎ aparǎ la cǎpǎtâi chiar vreo băbătie câştigătoare a Premiului
Nobel pentru Pace; una cu scufie, baston lăcuit, molii şi şal, başca un papagal
anorexic şi flocǎit pe umeri,
dar nici chiar aşa! Ce vă tot frecaţi la ochi, ce vă tot zgâiţi, ce vă
tot ţineţi de prohab, de nasoleli?! Drepţi!
Ce-aţi încremenit?! Nu cunoaşteţi decât poziţia chircit?! Serios?! Vote, vote, vote!!! Cum cu ce? Cu cârjele, desigur, cu cârjele astea frumos sculptate cu
indieni răstigniţi pe sticle de cola...
Reveniţi-vă! Schimbare de tacticǎ, schimbare de organ, schimbare de
program, schimbare de plan, schimbare de elan! Bam-bam! Eu sunt!!! Da,
da, aia, tot aia! Susţinǎtoarea
voastrǎ necondiţionatǎ! Bineînţeles!!!! Barbara, minunata, fantastica păpuşă cu picioare de
girafă, gât de struţ, braţe subţiri şi sâni generoşi, extrem de generoşi! (să
fim bine înţeleşi: vorbim de mere în pârg nu de pepeni!) Etc, etc! Vă previn!
Orice atingere, conform articolului 15.231 din contract, este interzisă, strict
interzisă, dar interpretabilă.
Bar-bie! Bar-bie! Bar-bie! Barbie, de data
asta nu chiar de plastic fantastic ci în carne macră, oase, ponoase şi foloase!
Flesh, flesh, flesh! Ultima chichiţă,
ultimă găselniţă în materie de jucării a celebrului producător american, a
tăticuţului Mattel, a talentatul tăticuţ şi mămicuţă, mămicuţă şi vomicuţǎ,
Mattel... Aproximativ corect. Mattel, da. Da, da, şi eu sper să se oprească; şi
eu sper că e ultima. De când Mattel m-a făcut (cǎ de creat nici nu putea fi
vorba; cǎ de creat nici cǎ se pune problema ca Mattel
să creeze vreodată ceva), n-am întâlnit o găselniţă atât de sondabilǎ,
atât de durabilă, atât de vandabilă. Ştiaţi cǎ la fiecare trei secunde este
vândut câte un exemplar de lux din super colecţia mea?
Ei bine, dacă nu vǎ intereseazǎ, dacă nu ştiaţi, acum aţi aflat! Tot înainte cu tupeu, tot înainte! (Hi,
Piţi! Hi!) Sper să se oprească, tataia, măcar din bun simţ, aici. Şi voi şi el.
Şi unii şi alţii... A, voi v-aţi oprit deja? (Fǎrǎ Irak, am spus, fǎrǎ blestematul ǎla de Irak!) Aţi staţionat aici, la bazǎ?! De nevoie?! Mai precis, aţi fost abandonaţi?!
Scuze, scuze! Nu cǎ de asta aş fi venit în mod
special, dar n-aş suporta ca, în loc să mă tot reproduc singură, să fiu
reprodusă, iar şi iar, până la nesfârşit. (Glumă!) Dar eu ştiu că El nu speră
ca asta să se întâmple vreodată, ca asta să fie ultima Lui găselniţă în materie, dar eu ştiu
sigur că El speră ca la fiecare secundă să ajungă să vândă minimum câte un
exemplar, dar eu ştiu că El speră ca la fiecare zecime de secundă să ajungă să
vândă măcar un exemplar ori, de ce nu, musai două; şi asta pentru că El are în
loc de inimă un portofeluţ zornăitor care nu lasă defel loc interpretărilor
psihedelice, romantice ori medievale; un portofeluţ foarte zornăitor, atât de
zornăitor încât nu-L lasă nici măcar pe El, mahărul, regele fabricanţilor de
păpuşi un picuţ ca să doarmă, să aţipească, nici măcar un picuţ picuţ ca să
pună geană pe geană, ca să pună o paranteză simplă şi concretă între “noapte
bună”, “bună dimineaţa” şi grozăviile - milioanele lui de dolari; între “good night”, “good morning” şi “money” - deşi pot jura pe nenumăratele
mele inimioare din plastic de toate culorile - care mai de care mai ţipătoare -
cǎ Boss-ul adoră de minune
parantezele, absolut toate parantezele epilate, mai ales cele ale diviziei sale
de secretare standard, mai ales acelea care se deschid fără niciun fel de efort
ori aport ori disconfort din partea Lui... Sport, sport, sport...
Hi, Piţi! Hi! Şaptezeci, şaptezeci, da?
Cronometrezi? Glăsuieşte, totuşi, o păpuşă omologatǎ, de firmă! Exemplarul şi
secunda, exemplarul şi secunda! Scoate
funda, pune-ţi funda! Secunda şi exemplarul, secunda şi
exemplarul! Sus paharul, jos paharul! De şampanie, fireşte, fie ea şi un
pişweiss veritabil cu aromǎ de strawberries,
blueberries, raspberries, blackberries and cranberries, în fond o minciunică
idioată pentru copiii grăbiţi, înnebuniţi de Counter-Strike, care vor să-i imite neapărat, în absolut toate
privinţele, pe sărmanii adulţi care vor să redevină copii...
Complicat, desigur. E cu rupere de creieri. Da, sigur că da, sărim, sărim peste etape de parcǎ am fi nişte campioni olimpici; fără să le afumăm, numai ca sǎ treacǎ timpul, fără să le ardem, nenicǎ, fără să le incendiem, fără
să le preschimbăm în cenuşă mai întâi; sigur că da, stimaţi auditori, stimaţi
ascultători, spectatori, telespectatori şi incendiatori, onorat injuriu şi
public (Hi! Hi! Hi!) - pentru orice
femeie care a trecut de ceva timp de ...de primăveri arăt încă extraordinar de bine,
îngrozitor de bine, culmea - neschimbată chiar, şi asta pentru că
păpuşile n-au învăţat încă să îmbătrânească defel.
Vreţi să vă convingeţi? Poftim carneţelul meu roz: 9 martie 1959, ora 10 a.m. New York. Târgul anual de jucării... Asta
scrie în certificatul meu de naştere cu părinţi inconştienţi, lipsă la apel,
publicat pe blog-ul meu extra roz;
deşi gurile, gurile concurente desigur, spun că, de fapt, m-am născut cu mult
înainte de a mă naşte şi că, anterior de a mă chema cum mă cheamă, mi se spunea
Lili... Li-li?! Groaznic! Cât poate să sune de suburban! Eram, cică, o păpuşă
cu forme foarte apetisante faţǎ de tot restul pieţei aflate în cădere liberă şi
cam matură (zic unii), dedicată exclusiv bărbăţeilor singurei şi deprimǎţei,
bărbăţeilor părăsiţi de bărbăţie, de mame, soţii, amante şi diamante, iubiţi şi
iubite; într-un cuvânt – jalnicilor băieţei bătrâni care plâng în întuneric, pe
înfundate, băgaţi adânc cu capul printre piftiile, torturile de ciocolată
răvăşite şi curcanii hăcuiţi din frigider în noaptea magică de Crăciun... “Silent night, holy night / All is calm, all is bright... Silent night, holy night/ Shepherds quake at the sight...” Strawberries, blueberries,
raspberries, blackberries and cranberries...
E cam foarte cu schepsis ideea şi nu cred ca ar
fi foarte indicat ca să vă obosiţi descifrând-o... Înţelegeţi? Mă înţelegeţi?! Chiar?!
Ooo! Sinceră să fiu, chiar că nu mă aşteptam să fiu atât de rapid înţeleasă de
nişte semeni complet lipsiţi de cap!... Piţi! Unde m-ai adus, Piţi?!!! Record personal pentru
blonda din mine, conceputǎ special să sucească şi să răsucească minţile...
Strawberries, blueberries,
raspberries, blackberries and cranberries... (Auuu! Mâna! Ia
mâna, boule! Scuze, n-am ştiut cǎ în salonul ǎsta
mai existǎ şi alte femei în afarǎ de mine! A, n-aţi fost întotdeauna femeie?
V-a ajutat o schijǎ; înţeleg, înţeleg schija...) De fapt, ca să fiu cu adevărat sinceră, ca să
fim cu adevărat sinceri, nici acum nu prea sunt considerată o păpuşă destinată
exclusiv fetiţelor, nici acum nu prea sunt, nici acum nu prea mă simt o păpuşă
destinată exclusiv fetiţelor, dar asta se trece de obicei cu vederea ori cu
tăcerea de către cei mai mulţi dintre părinţii cu dare de mânǎ,
pentru cǎ, după cum bine ştiţi, sunt relativ uşuricǎ nu însǎ şi ieftină... Like! Like! Like!!! Un pahar, vǎ rog, un
pahar cu apă plată Evian! Da, da, e bună şi asta mâloasǎ de canal; da, da, e bun şi ceaiul ǎsta rece, plin de bromurǎ nedizolvatǎ! Mulţumesc, mulţumesc, Piţi! Vote, vote, vote!!!
Întârzie? Ce porc
cu grade! Mǎ rog, era de aşteptat... De fapt, ca să fiu cu adevărat sinceră, ca să fim cu
adevărat sinceri, nici acum nu prea ştiu ce caut cu adevărat aici, în
(scuzaţi-mă, dar asta e adevărul-adevărat!) cocina asta imperfectă.
Trebuia să fiu prezentă la ziua fiului nu ştiu cărui bancher şi, întâmplător,
m-am împotmolit aici... Ghinion!
Cum de-aţi ghicit?! Şaptezeci de minute,
exact. Sinceritate maximǎ. Astea sunt minutele prevăzute în contractul firmei,
ce depăşeşte e treaba mea. Am avut perioade când, nu exagerez deloc, depăşeam
şi câte şapte sute de minute... O-ho-ho! A, nu ştiaţi?! Sunt
deseori invitată la zilele de naştere ale fiilor bogătaşilor care s-au săturat
să se tot joace de-a tirul printre cristalurile părinţilor, care s-au săturat
să tot tragă şuturi în fund plutoanelor flămânde de clowni convocate anual să
învioreze petrecerile trase la indigo., care s-au săturat să privească dosul menajerelor
grase când spală ori lustruiesc scările ori frământă şi răsucesc trabucurile
taţilor lor ocupaţi, mult prea ocupaţi...
Nu ştiaţi?! Scuze, dar aici în spital, probabil
din cauza pereţilor ăstora kaki mult prea antifonaţi, veştile din afară ajung
mai greu, uneori deloc. Da, nici nu era greu de ghicit, băieţeii din ziua de
azi nu mai vor maşinuţe ca pe timpuri, nu mai vor tancuri, elefănţei, roboţi şi
arme cu laser; da, da, mai nou şi băieţeii vor să se joace cu păpuşile, în
special cele vii aşa cum sunt eu. Ce e de mirare? Vorbim peste tot despre
egalitatea sexelor, de ce nu ar trebui să şi punem în aplicare
conceptul. Ăsta e trendul lansat recent pe piaţă de compania Mattel - păpuşa la
purtător. Procedeul e foarte simplu. Se sună la numărul special de telefon
compus din douăzeci de zerouri şi se face comanda. Se stabileşte data, locaţia,
numărul de minute solicitate şi bineînţeles modalitatea de plată a
serviciului...
Partea proastă a afacerii e că nu poţi conta
întotdeauna pe seriozitatea clienţilor. Acum două săptămâni am fost programată
să anim petrecerea de pierdere a primului dinte de către băieţelul unui proprietar de
lanţuri de magazine de cârpiţe de pe coasta de vest. Băieţelul, micuţul John, n-a părut prea
interesat de prezenţa mea colorată la petrecere dându-şi seama că n-am nici în
clin, nici în mânecă cu adorabila Zână Măseluţă, însă tăticul lui, sesizând că
fac parte dintr-o serie limitată, tare ar fi vrut să mă închirieze numai pentru
el şi să studieze foarte profund modul meu unic de fabricaţie.
Lăsaţi-mă dracului, odată, cu Irakul vostru
împuţit! Nu-mi mai pomeniţi de Afga... Da, da, atunci am stabilit recordul
propriu şi personal. 29 iunie 2012. Marele John credea că sunt doar o gâsculiţă
din alea ieftine cu care avusese el de-a face înainte şi care ajung să se
jumulească singure, panǎ cu panǎ; credea că sunt o biată muritoare care o să
leşine la prima vedere a carnetului său de cecuri (ce-i drept, mă apucaseră
puţin ameţelile, dar m-am ţinut foarte tare, atât de tare încât l-am pomenit pânǎ şi pe Mendeleev). Se oferise, cică, să-mi arate casa lui cu
jdemii de camere şi cămăruţe, holuri şi holişoare, plină doar de mobilier stil
Ludovic IX, X, XI, XII, XIII, XIV, XV şi XVI, plină cu toate pandaliile de
plasme şi camere de supraveghere, în timp ce îi turuiam neostoită: “Vine vine
primăvara/ Se așterne-n toată țara/ Floricele pe câmpii/ Hai să
le-adunăm copii!”... Să nu credeţi că n-am avut un plan, cu toate că l-am cam
mirosit de zgârcit. Orice femeie are un plan. A, B, C, D. Până la X.
Nici Troia n-ar fi
putut rezista asediului său concertat mai bine decât am făcut-o eu. Nu, nu. Mă prefăceam
foarte interesată de tot inventarul impresionant al “coşmeliei”, lăudându-l constant şi cerând informaţii şi
lămuriri suplimentare de la proprietarul care brusc, din amabilitatea exagerată
cu care mă conducea (credea el) ca pe-o blândă oiţă la strungă, îşi schimbase
total registrul romantic, ajungând să mă împingă, la început extrem de discret,
apoi uitând total de codul iniţialelor bune maniere îşi manifestă mojicia
nativă trăgându-mă de mâna pe care aproape mi-o învineţise de la atâta
strânsoare nerăbdătoare.
Ajunsesem într-o odăiţă foarte sărăcăcioasă şi
cu o singură saltea îngrămădită într-un colţ când... Piţi, apăru cu costumul
său impecabil, negru, ca un înger salvator în pragul uşii cerându-mi imperativ
să cobor chiar în momentul acela în curte şi să-mi fac treaba pentru care
fusesem solicitată. Apoi, chiar în timp ce îmi redresam ţinuta puţin cam
şifonată din cauza traseului sinuos, îi comunică mârlanului timpul înregistrat
şi care nu obiectă nimic, dar nici că ne mai invită a doua oară. Barbă
Albastră...
Închide gura, băiete, ce-ai rămas cu gura
căscată?! Ştiu că istorisirile mele ar putea să-ţi pară cam... Gura, gura,
băiete! Fii serios!... Ajutor, ajutor! Să mă ajute cineva! Avem un mort! Mort,
dom-le, mort definitiv! Mort, mort, mort! Decedat, mort, cum vreţi să îi
spuneţi! Piti, du-te până la medicul-şef şi spune-i să-l scoată de aici, să
elibereze locul, să-l ducă la morgă! Procedura e că trebuie să-l mai lase în
salon cel puţin patru ore, până se confirmă decesul?! Ce să se mai confirme, nu
e clar că nu-şi mai revine? Am avut şi eu o mătuşă care nu şi-a mai revenit...
Mă, băiatule, mă... Să-mi faci tocmai mie una ca
asta... Nu vezi ce zile fripte, ce viaţă grea am, vrei să mi-o faci şi mai grea
decât este? Frumos, foarte frumos! Credeam că soldaţii sunt nişte gentlemani,
nişte bărbaţi adevăraţi, că sunt puşi să te apere cu piepturile lor vânjoase şi
nu să te lase stingher în urmǎ, ca pe-un excrement uscat într-o pădure, tocmai când
ţi-e lumea mai dragă. Aşa vă învaţă pe voi în armata asta?! Halal! Revino-ţi,
măcar de dragul lui Barbie! Hai, forţează-te, de ce să pleci acolo la vârsta
asta fragedă. Tu ştii ce, tu ştii cine te aşteaptă acolo. Să mori nu e nicio scofală. Nu s-a întors nimeni să ne povestească cum e acolo şi
ştii de ce pentru că nici nu există acolo, nu există nimic, mă’, băiatule...
cum te-o mai fi chemând şi pe tine... Bobby sau Sam... A, S.29061966.X! Întoarce-te,
domnule S.29061966.X! E mai bine să fii aici pe pământ S.29061966.X decât nimic
acolo! Crede-mă! Crede-mă! Nu mai rânji! Pentru numele lui Dumnezeu, nu mai
rânji! Vorbesc foarte serios! Serios!
De ce rânjeşti şi tu, măi... S.57302444. Y! Ia
vedeţi, eu vin să vă aduc aici în salon cuvintele care provoacă mângâiere,
alinare, cuvintele care vindecă sufletele şi trupurile şi voi vă ţineţi de
bancuri! Drepţi S.57302444. Y! Drepţi! Drepţi! Las-că am să vă spun eu
generalului cum încercaţi să vă uitaţi pe sub fusta mea cu privirile voastre
inexistente, cum mă sărutaţi peste tot cu buzele voastre inexistente, cum mă
pipăiţi neruşinat, peste tot, cu braţele voastre inexistente!
Zoofililor! Violatorilor! Violatorule
S.57302444. Y! Am să mă plâng generalului cu ochelari negri, generalului cu
baston alb, să vă bage la carceră! Da, da, lui Eisenhower sau cum l-o fi chemând... Pe
toţi, pe toţi, neruşinaţilor! Eu am venit să vă dăruiesc bucăţi de suflet şi
voi... voi... Porcilor! Nu, nu, nu! Să nu-mi puneţi iar placa asta cu Afganistanul,
placa aia cu Irakul! Raportează S.57302444.Y dacă eşti şi tu mort ca şi
camaradul tău S.29061966. X! Afirmativ?! Îţi interzic să te duci “acolo”!
“Acolo”, nu, ai înţeles dobitocule?! Ţara asta binecuvântată are nevoie
de tine, de mine, de noi toţi! Aici! Aici! Ţara ta dragă căreia i-ai jurat credinţă nestrămutată
se cheamă “Aici” nu “Acolo”! “Aici”, “Aici”, înţelegi?! S.57302444. Y!
S.57302444. Y!
Aoleu, dar aici se moare pe capete! Dragilor,
lăsaţi-o naibii de statistică; dacă-mi promiteţi că din momentul ăsta nu mai dă
colţu’ niciunul, vă las să mă sărutaţi cu toţii, unde vreţi, da (aţi auzit
bine chiar dacă n-aveţi niciun fel de urechi), unde vreţi!... Lasă-mă, Piţi: şi
ce dac-au trecut cele şaptezeci de minute regulamentare prevăzute în
contract?! Atenţiune, soldaţi! Vă las să vă jucaţi cu sânii mei siliconaţi,
desigur; şi dacă vi s-a făcut dor de mamele voastre aş putea chiar să vă
alăptez... Nu, nu vreau nimic în plus pentru asta să fim înţeleşi, de fapt nu
vreau, nu mai vreau nimic. (rupe contractul în bucăţele minuscule)
N-aţi mai avut demult lângă voi o femeie
adevărată, nu-i aşa? Unii dintre voi nici nu ştiu ce-i aia o femeie adevărată,
nu-i aşa?! Vă las, cum să nu vă las să mă pipăiţi peste tot cu mâinile, cu
organele pe care nu le aveţi, pe care nu le mai aveţi! Astăzi sunt tot pentru
voi: sunt mama voastră, sunt sora voastră, sunt prietena, sunt iubita şi târfa
voastră... numai nu, vă implor, nu vă mai duceţi “Acolo”
(îşi scoate peruca fistichie, îşi şterge machiajul de păpuşă)
Să facem un cerc mare, da, da apropiaţi-vă
uşurel! Să ne ţinem străns de mâini! Chiar dacă vă hotărâţi să plecaţi,
n-aş vrea să simţiţi că sunteţi singuri şi abandonaţi ca nişte jucării stricate
într-un container care le duce spre topitorie... Să vorbim despre noi. Drept,
cinstit adevărat. Cu credinţă.
Cuvintele mincinoase nu vindecă, cuvintele
mincinoase nu pot defel să vindece. Vorbiţi-mi despre minciuna asta gogonată de Irak,
vorbiţi-mi despre minciuna aia
gogonată de
Afganistan... Apoi, pentru că mă pricep cel mai bine să vorbesc din acest cerc,
am să încep să vorbesc eu, Barbara Weissmann. Nu, nu, nu se cronometrează!
Am să-mi rup sufletul în bucăţele mici, cât
nişte chifle aburinde şi am să mi-l pun drept în mijloc ca într-o autoservire.
Trebuie să vă mărturisesc, încă de la început, că n-am
terminat niciodată The Actors Studio cu marele Lee Strasberg, nici măcar nu
ştiu cum arată clădirea. De fapt, n-am terminat niciodată nimic. Trebuie să vă
mărturisesc că recordul meu personal este chiar de 700 de minute şi este
stabilit chiar pe... canapeaua şi în jacuzzi-ul măreţului Barbă-albastră...
Toţi “băieţeii” vor în ziua de astăzi să se
joace cu “păpuşile”, ăsta e crudul şi purul adevăr. Haideţi să mai destindem atmosfera, să
nu vi se facă dor de ducă. Şi-aşa viaţa asta seamănă prea mult cu o hazna... O
ştiţi pe aia cu fetiţa franceză? (cântă cu patimă)
“Fetiţa franceză de
vrei s-o săruţi
Îi dai o bomboană şi…”
Chiar a venit generalul? Chiar au venit toate
televiziunile? CBS, Fox, ABC, NBC si CW?! Mamǎǎǎ! Foarte bine!
Foarte bine! (cântă cu patimă sporită)
“În fluviul
Guango de vrei să faci baie
Şarpele Boa te muşcă de coa... riola, coariola
Coa-ri-ola, coariola!
© Laurenţiu Budău
[1] În cazul în care ar putea
exista dificultăţi serioase în identificarea persoanei care să întrunească
ambele calităţi, compatibilitatea cu ultima dintre cerinţe este imperativă.
Autorul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu