Bufonus Captivus

L  a  u  r  e  n  ţ  i  u      B  u  d  ă  u

BUFONUS

CAPTIVUS

P E R S O N A J E L E:

MONAHUL

MONARHUL

-         2012  -

SCENA 1

MONARHUL: Bună dimineaţa, vierme! Deschide-ţi fălcuţele şi slăveşte-mă!

MONAHUL: Cred c-am văzut un şacal ori poate umbra unui mărăcine uscat... foarte uscat... Nu mi-ar strica o mască nouă de praf. Prea mult colb în pustiul acesta. MONARHUL: Mişcareee! Cohortelor, îngenuncheaţi şi astupaţi-vă lobii!... Ţi-ai văzut-o recent, caraghiosule?! Maţ cu plisc! Ţi-ai studiat-o?!

MONAHUL: Mda, ai putea fi şi gnom (încă nu s-a stabilit prin consens)... voinţa unanimă este aceea care ar putea să te concretizeze într-un boţ de pământ; mă rog, e alegerea ta dacă preferi zgura. E un material ceva mai dur şi neproductiv, asemănător sterilului. [M-am făcut pustnic după ce n-am înţeles, mai nimic, nici din cea de-a treia universitate care m-a doctorizat (sic!) excesiv... A patra urma să mă canonizeze, dar, înainte, preconiza să mă ucidă sistematic cu cisternele ei de formule idioate care se voiau cu toate îngurgitate şi tatuate pe  supradimensionatul creierul meu apolitic.]

MONARHUL: Anahorete, ascetule, eremitule, sihastrule, schimnicule, alchimistule! (Am fost făcut rege, bibanule, înainte de a mă naşte... rege, înţelegi? Rangul se pune, indiscutabil, înaintea studiilor tale inferioare.)

MONAHUL: Corect! Cât de mult te înţeleg, grandomane.

MONARHUL: Corect, pentru cine?!

MONAHUL: Pentru tine, nu pentru răposatul Anton Pavlovici Cehov ori pentru fanii lui molcomi. Pentru Adevăr... desigur, nu.

MONARHUL: Puţi! Dă-te mai încolo, diliule!

MONAHUL: Trimite un instalator cu duşuri de inox, mărite părinte al neamurilor. Nu toţi putem beneficia de halenă maiestuoasă. Necuratul care mă păzeşte non-stop are nevoie urgentă de igienă... Se pârţâie şi se flatulează!

MONARHUL: Ha-ha! Puţi! Puţi! Puţi!

MONAHUL: Mă mir; de-abia am terminat de ronţăit cu religiozitate ultima bucată de săpun de rufe, marca Duna. Când vorbesc inteligent, fac balonaşe cu irizări remarcabile...

MONARHUL: Crede-mă! Mi s-au aburit nestematele de la ochelari. Mi s-au făcut cearcănele opturi.

MONAHUL: Da, parcă disting un şaişpe când te privesc... De ce-ai venit, monarhule, cu gloatele astea imbecile? Pentru entertainment?

MONARHUL: Îhâ! Deci trecem la afaceri, monahule, la concret... Nu eu am venit, tu  mi-ai ieşit în cale... Purquoi?

MONAHUL: Chiar aşa, ca un purcoi... de ce? Necunoscute sunt căile trasate de A!

MONARHUL: Aş putea să fac o autostradă peste ele... cu zece benzi... cu tot cu indicatoare fluorescente. Ce zici?

MONAHUL: Smereşte-te, îl faci pe vecinul meu încruntat să se tăvălească de râs, înainte de a te trece în agendă! Nu vreau să răcesc de la curentul lui negativist... De ce-ai venit?

MONARHUL: Am vedenii brutale, neortodoxe.... credeam că ştii deja. Eşti cumva translatorul autorizat al lui “celălalt”?

MONAHUL: Încerc. Într-un fel da, dar mai am şi altele pe cap. Gunoiul el îl duce...    Du-te la un felcer rural oarecare... Nu mai bea atâta cafea. Nu participa la execuţii înafara programului. Încearcă cu o fiertură concentrată de mac! La mine, funcţionează. Uite, sunt moale ca o cârpă. Încearcă să te ştergi de mine. Freacă-te temeinic... Nu te simţi mai curat?

MONARHUL: Nu ţine, bărbate... (dacă pot să mă adresez aşa unei cârpe zoioase) am nedumeriri  permanente! Văd cu ochii larg deschişi.

MONAHUL: Freacă-te, freacă-te, ridiche!  Mai vezi?... Ce vezi?

MONARHUL: Ce am văzut şi până acum. Realitatea! Doare! Ştii?

MONAHUL: Un monarh cumsecade trebuie să fie rupt de realitate. Absolut. Trebuie să stea mai mult prin haremuri şi la ospeţe şi să se încreadă în hahalerele lui de generali burtoşi şi rumenei ca nişte zmei... Asta nu e bine deloc. Eşti blestemat din copaie, de pe blăniţă... Nu, nu e bine deloc. Protejează-ţi ochii! Lipeşte-i regulamentar cu un scoci de calitate. Găseşti la cancelaria tronului, la ăia care leagă cuvintele de coadă ca pe nişte scrumbii puse prin poduri la afumat...

MONARHUL: Ce folos? Am încercat. Inutil. Uită-te şi tu la juliturile de pe frunte, de la el mi se trage.

MONAHUL: Credeam că te-ai lovit de pragul de sus. (Nu ai praguri tari, nu? Le-ai desfiinţat mişeleşte, prin edicte, după cum ţi-e stilul...) Ai încercat cu medicina tradiţională asiatică?

MONARHUL: Tot-tot-tot!

MONAHUL: Ah!

MONARHUL: “Ah”, adică am vreo speranţă?... Dau de băut în cazul ăsta! Hamali, aduceţi dozatorul cu bere pe care-l pregătisem pentru emir! Instalaţi cortul alb, chiar aici lângă stânci, iar toaletele ecologice transparente, în stânga dreptei din centru. Să           se-nspumeze pustiul!

MONAHUL: Ah!

MONARHUL: Bei sau nu bei?! Ştii cât mă costă să aduc un dozator funcţional pe coclaurile, pe părăselile astea?

MONAHUL: Mă satur cu privirea. Aşteaptă. Mi s-a făcut puţin rău. Porneşte un metronom. Nu te grăbi... Un diagnostic trebuie pus cu responsabilitate deplină înainte de a fi parafat.

MONARHUL: Eşti o celebritate în pustiul ăsta. Un taumaturg respectat. Mă mir că, încă, nu ţi-ai pus o reclamă luminoasă la intrarea în grotă. Poţi să-ţi fac rost de una cu un consum redus de energie, să ştii; numai rezolvă-mă... Întreabă-l pe vecinul tău sulfuros!

MONAHUL: Nu comunicăm. Ne desconsiderăm reciproc. Ne şicanăm regulat. (un behăit gutural, aprobator)

MONARHUL: Cât e scorul?

MONAHUL: Întreabă-l pe musiu!... Diviziunea socială a muncii. Eu cu filozofia, el cu cifrele... El e  expertul contabil.

SCENA 2

MONARHUL: Ştii ce deosebire e între noi, ştii ce ne desparte, monahule?

MONAHUL: Un singur “r” monarhule, un simplu “r”... O amărâtă de literă belită.

MONARHUL: Ai văzut?... ai văzut? “R”- ul ăsta e totul. E “r”-ul care nu face parte din categoria celor trei “r "... Ai găsit soluţia, panaceul?

MONAHUL: Soluţia pentru mine sau pentru tine?

MONARHUL: Pentru egoistul de mine, fireşte. Dacă ai deţine un fax, aş pleca liniştit ca un flux şi aş aştepta-o prin fax... Vrei să-ţi instalez un fax? Flux, fax! Fax, flux! Comunicăm! Flamuri, un fax de ultimă generaţie!!!... Când vine A, mai-marele tău, în control, poţi să-l doseşti sub cataroiul pe care-ţi faci de obicei nevoile.

MONAHUL: Nu mai am niciun fel de nevoi. Eu sunt cataroiul... Ţi-am şi dat-o, de altfel, deja.

MONARHUL: Soluţia?! ...Fii serios. Stenografa mea e tot cu pixul în poşetă... da, statuia aia hermafrodită, în kimono bleu-jandarm... Îi e frică să respire în prezenţa mea celestă şi de aceea, în timpul liber, face scufundări subacvatice fără butelie; ca să îşi mărească la maxim capacitatea balcoanelor. Dacă nu mă-nşel, recordul ei e de şase minute şi o sută cincizeci şi două de secunde... Îţi plac plămânii ei?

MONAHUL: Ăia sunt plămânii? Credeam că ţine un monitor vechi cu lămpi, în braţe... Încerc, încerc să mă concentrez asupra problemei... mi-ai bulversat tot programul. De felul meu sunt cam ordonat, să ştii; chiar acum trebuie să încep lecţia de box thailandez.

MONARHUL: Bodyguarzi! Să vină gemenii Goliath, munţii ăia de margarină lâncedă!

MONAHUL: Mulţam, mă antrenez singur... unde o să încăpem cu toţii în vizuina asta de şobolani? Oxigenul e drămuit. Intrarea e şi fereastră şi femeie castă.

MONARHUL: Fă ceva, nu mă lăsa cu buza umflată şi gonflată... Vindecă-mă biblic! Instantaneu. Nu fă moţocuri. Te acopăr cu aur de cea mai înaltă puritate. Garantat. Flamuri, vagonetul!!!

MONAHUL: Linişteşte-te, n-am tarife... Crezi că merită, crezi că merit?

MONARHUL: Pentru sănătate, întotdeauna şpaga e binevenită... Dacă nu-ţi place, poţi s-o împarţi după ce plec, la pauperi... Toţi avem o datorie considerabilă faţă de pauperi, nu-i aşa?

MONAHUL: Mai ales tu... “Celui ce i s-a dat mult, mult i se va cere.” Din partea mea, umbra; că atât mai am în posesie... Du-le, mătăluţă, aurul; pe mine mă doare spatele, am lumbago. Mă frec zilnic cu spirt albastru-infinit de-mi sar capacele şi, o dată la două săptămâni, aplic ventuzele alea fumurii.

MONARHUL: Ai vindecat pe atâţia neghiobi de cancer, sida, lepră şi sifilis şi nu te poţi debarasa de propria-ţi durere de şale?! Hai! Am pretenţii mari de la tine. Respectă-te puţin, ce... scuze!

MONAHUL: Am prea puţină credinţă... la pomul lăudat să nu vii cu foaia de cort.

MONARHUL: Încep să-mi pierd răbdarea... Celor de acasă le-am spus că plec pentru o perioadă determinată... Nu vezi că au început oştenii care ne urmăresc dialogul anapoda să chicotească în spatele platoşelor sangvinizate? Vindecă-mă de concret, nu te mai fasoli...  Ce, nu sunt şi eu om? Ce jurământ ai depus, ca să te reclam?! Ce voturi?!

MONAHUL: Eşti rege şi eu nu vindec regi ci numai blegi... regii trebuie să mă vindece pe mine, păcătosul; doar au fonduri şi puteri sporite. Au pile printre sfinţi, mitropoliţi şi papi. Eu sunt un băiat sărac, de la ţară. Am muncit din greu pentru ceea ce sunt acum, pentru ceea ce n-am ajuns.

MONARHUL: Felicitări!!! E clar; eşti dus puţin cu capul... Da, sună a gol ca o nucă de cocos, parcă-i o puşculiţă în care n-a avut curaj nimeni să bage nimic... Ai timp suficient de gândire până fumez o narghilea cu aromă de roze.

MONAHUL: La mine în grotă fumatul e interzis; nici tămâîe nici tutun... sunt cu plămânii subţiri ca aripa unei libelule în ascensiune.

MONARHUL: E clar că avem o problemă... Atenţiune! Să se pregătească descăpăţânătorul! Trimiteţi-l de urgenţă la polizorul sistematic!... Ai grijă, monahule răpănos, decide-te, nu stau prea mult... am şi un început timid de prostată; dar despre asta, şi altele, când mă întorc... pe o singură cărare. Cugetă!

MONAHUL: Cugetă!

MONARHUL: Nu, cugetă tu!

MONAHUL: Nu, cugetă tu!

MONARHUL: Cred că grota asta insalubră are ecou!

MONAHUL: Posibi-bil…

SCENA 3

MONAHUL: Oamenii sunt diferiţi, nu? În asta constă frumuseţea existenţei... Ţi se rupe, văd! Bine, bine, stau în colţul meu, în banca mea cum zici tu, nu te deranjez, te înţeleg, eşti rupt de atâta pasivitate. Puteai să scoţi şi tu în tot timpul ăsta un urlet protector, un grohăit, un răget de hienă combinat cu un ţipăt de urangutan. Gata, m-ai enervat! Piaptănă-ţi şerpii ăia dezordonaţi din păr. Avem musafiri, simte-te. Şi ce dacă nu te vede nimeni? Arată-ţi respectul de sine, măcar când e cineva străin în văgăuna asta. Mai sunt de faţă şi câteva roabe cu inima slabă. Sunt şi eu cineva în pustiul ăsta, o celebritate locală, ai văzut că mă caută până şi cufuriţii de regi... Ce-i aia “mare sculă în basculă”?! Explică-te! Oi fi tu bătrân de când lumea da’ eu am şcoala vieţii, ai înţeles? Ei? Dă şi tu cu mătura peste sărăcia asta lucie. Aha, n-avem? ...Cum “de ce i-am dat drumul”? Vezi undeva vreo uşă? Nici măcar o perdea din aia cu mărgele, ca la locurile de pierzanie. A intrat singur, fără să strige la poartă (stai ca n-avem nici poartă), fără să sune (ştiu, n-avem), fără să bată măcar cu sceptrul într-o stâncă sonoră din apropiere... Sigur ca da, un nesimţit şi jumătate, a venit cu degetu-n nas, recunosc, m-a tulburat din temeneli şi mătănii. Eram gata-gata să depăşesc recordul personal; ajunsesem aproape de două mii... Bine că nu mai înjur demult, bine cel puţin că, într-o anumită privinţă, şi eu şi monarhul ne asemănăm. Putem să demarăm o discuţie ulterioară interesantă pe tema asta firavă. Să vorbeşti despre ploaie în pustiu e ca şi cum ai vorbi de funie în casa spânzuratului. Nici despre lăcuste subnutrite nu e tocmai interesant să dezvolţi. Mana n-a mai căzut pe aici încă din Vechiul Testament... Stai! Bingo! Avem amândoi câte un bodyguard sâcâitor care ne calcă pe umbră. Amândoi, adică eu si încoronatul; nu eu şi încornoratul... Ceee? Eu sunt bodyguard-ul tău? Şi mă plăteşti tu?! Tu, câine credincios? De câte ori nu te-am acoperit când călcai strâmb... Las-o moale că nechează. Care pe care păzeşte? Flori nu vrei? Asta e o impresie. De ce să mă tem? Fii liniştit, nu te las eu şomer după atâta fidelitate dovedită. Am să fiu prudent atât cât o să mă lase limba asta lungă... Aşa sunt toţi regii ăştia care cred ca stăpânesc ceva. Posesivi şi încrâncenaţi. Vor să aibă tot timpul ultimul cuvânt. Ce să-i fac dacă-i tarat? Aşa l-au crescut de mic, când era beizadea... O! O! O! E o fiinţă bântuită de nelinişti şi el. Crezi că meseria lui nu are factori de risc? O-ho! Crezi că nu e destul de stresantă? O-ho-ho! Ar trebui să primească o groază de bonuri inutile pentru asta. Ai văzut doar că nu a venit cu mâna goală ci cu flagelul generozităţii... ce crezi că eu nu am salivat când am auzit de dozator? Nici tu cât eşti de versat n-ai manifestat atâta creativitate în ispitele tale jalnice. Cum să fiu eu tare când eşti tu atât de slab? Blegule!... Măi, băiatule, vezi ce înseamnă să ai o specializare serioasă într-un anumit domeniu? Nu mă contrazice! Pân-aici! Ştii ce înseamnă fax? Civilizaţie! Civilizaţie! Repetă după mine. Mai cu dicţie! ....De ce n-ai acceptat propunerea mea cu duşul? Aud? De duşuri cu păcură, n-am auzit! Scuze pentru ignoranţă... De ce, eu n-am dreptul să te ispitesc? Numai tu, numai tu? Scoate-ţi asta din coarne. Dacă îţi mai menţii atitudinea asta pasivă, te reclam. Cum la care şef? La ambii; şi la al meu şi la al tău. De undeva trebuie să pocnească buba. Retrogradarea te mănâncă. Îţi pierzi sporul de vechime... înţelegi? Eu te-am făcut, eu te desfac. Eu sunt raţiunea ta de-a exista... Nu mă contrazice, gata m-ai enervat. O să creadă posteritatea creştină (şi mai ales cei care vor redacta sinaxarul) că am fost într-o cârdăşie călduţă şi nu e bine pentru nimeni, pricepi? Jalnic! Jalnic! Eu cu ale mele, tu cu ale tale... Laptele e alb, tăciunele e negru, şi tu, în niciun caz, nu eşti lapte, pardon, tăciune. Cel mult un gri, un griuleţ şi dacă tu eşti un griuleţ nici eu nu pot fi prea departe de combinaţia asta lipsită de perspective... Nu comenta, am zis! Adu-mi odată o cană cu apă! Mişcă! Ia avânt!

SCENA 4

MONARHUL: Vino după mine. Urmează-mă!

MONAHUL: Eu nu-l urmez decât pe A.

MONARHUL: Însoţeşte-mă atunci. Urcă pe platforma asta cu vele şi să facem o plimbărică printre oaze, acum că s-a lăsat soarele pe tânjală. Mă simt balonat şi vreau să râgâi creativ, departe de urechile vulgului... Ai auzit desigur de plastica expresie “corabie a pustiului”.

MONAHUL: Care e problema ta, rege râgâitor?

MONARHUL: Un monarh nu are probleme ci metode de exprimare specifice.

MONAHUL: Mie-mi spui că raţa-împunge când ea măcăie şi fuge?... Spovedeşte-te!

MONARHUL: Ete, na... Am vrut să-ţi fac un ultim cadou de efect înainte de a te

scurta  foarte scurt... Am vrut să înţelegi cumsecade apusul... Înţelegi?

MONAHUL: Ţi-am spus că am trei facultăţi: X, Y şi Z. Trebuie să învăţăm să

respectăm dorinţele celorlalţi nefericiţi... M-a pârât cineva?

MONARHUL: Cam... dar asta n-a contat pentru mine. Cam, cam...

MONAHUL: Lasă-mă să ghicesc!

MONARHUL: De ce vrei să te scufunzi nefericit? Umbra ta te-a trădat. Umbroiul. Se săturase să tot meargă în spatele tău, gheboşată. N-ai remarcat că a lipsit o vreme, când i-ai spus că poţi să te lipseşti de ea? Nu ştiu ce-a fost în capul tău. Sărac, sărac, dar nici chiar aşa. Ai atins-o în orgoliul propriu. Există totuşi nişte limite... E bine? Scurt pe doi: vroia să strălucească mai des şi era pe interes. Tu chiar crezi  că poţi să renunţi când ţi se scoală aşa din senin?... Libertatea totală e o aparenţă nu e o penitenţă... Te-ai prins?

MONAHUL: De balustradă, da... de sensurile trădării, nu. Dă drumul drăcoveniei ăsteia. Dă drumul bâzdăganiei. Bagă viteză-n pioneză. Îmi fierbe creierul. Eram atât de liniştit până a nu apărea tu. Mai aveam de urcat câteva trepte, înainte de a-mi primi laurii de măslin...  De ce vrei să-mi iei şi ceea ce nu am?

MONARHUL: De aia, retorule, de aia. Lasă interogaţiile astea sterile. Îţi place pe corabia mea lăcuită?

MONAHUL: Îmi... Ţie îţi?

MONARHUL: Îmi şi mie. Ţie îţi, mie îmi, nouă ne... Urmăreşte norii ăştia plini de aramă... nu-i aşa că seamănă cu o...

MONAHUL: Capră? Iatagan? Velociped?

MONARHUL: Mai încearcă. Ai un IQ mult peste medie. Mai trage o dată. Nu e nici pe departe un personaj animalier ori ceva greu recognoscibil. Concentrează- te!

MONAHUL: Aoleu, e chipul tău. Du-te-n... Eşti foarte tare. Cum ai făcut?

MONARHUL: Cu ajutorul unei invenţii de ultimă oră. (Stiinţa care-nvinge conştiiinţa!) Un chilipir. Trei castele, o insulă plină de ţestoase şi patru munţi de uraniu m-a costat. Am fost atât de bucuros de panarama asta genială, încât a trebuit să fiu generos. Era să fac un preinfarct din cauza asta. (Am uitat să te previn că am probleme cu corasonul, de când mi-am incendiat haremul suprapopulat. Se părea că eunucii de acolo nu erau chiar eunuci şi îmi raportau zilnic câte-un dolofan fiu tuciuriu, maximum trei.) Contrar uzanţelor, nu m-am târguit deloc... Păcat că inventatorul nu mai trăieşte ca să se bucure de roadele muncii sale. L-am executat chiar a doua zi după încheierea afacerii, pentru lăcomie excesivă. Chiar şi victima a fost pe deplin de acord cu această hotărâre şi mi-a strâns cu delicateţe indexul în semn de recunoştinţă. Nu ştiu de ce, urmaşii lui n-au mai îndrăznit să-i revendice moştenirea... nici măcar cea spirituală. Vrei să-ţi desenez şi chipul tău? Fii atent!... Pac şi ursu’ cade!

MONAHUL: Ce înseamnă ştiinţa!

MONARHUL: Ce înseamnă ignoranţa, ce înseamnă puterea!

MONAHUL: Dă-mi şi mie telecomanda să mă joc. Vreau să scriu un mesaj relevant către patronul meu, cu ajutorul formaţiunilor astea noroase. Hai, scoate-o din punga cu bube!

MONARHUL: Mâna! Nu te obrăznici. Joacă-te cu jucăriile tale consacrate. Alege calea clasică... Crucifixul, icoana, meditaţia, cartea de rugăciuni.

MONAHUL: Zgârcitule! “Mai degrabă va trece  cămila prin urechile acului, decât...”

MONARHUL: Ia vezi de vezi. Vrei să te dau jos? Te dau. Vezi ce scrie pe catarg?

MONAHUL: “Nu întreţineţi discuţii în contradictoriu cu conducătorul vehiculului.”... Atunci, lasă-mă să conduc eu. Să am tot timpul dreptate.

MONARHUL: Mâna! Destinul tău este să fii condus. Te-ai spălat bine pe gât?

MONAHUL: Nu înţeleg întrebarea.

MONARHUL: Înţelege-o... Nu e frumos să alunece satârul pe jeg.

MONAHUL: Nu ştiu, nu-mi pot admira ceafa. Canoanele şi coloanele interzic să

ne oglindim.

MONARHUL: Eu sunt oglindirea ta, neoglinditule... Puţi! Puţi! Puţi!

MONAHUL: Vezi că te repeţi. E un fenomen foarte natural de protecţie împotriva scorţoşilor. Nu sunt pregătit pentru o carieră strălucitoare de gigolo. Eşti mulţumit?... Vreau să cobor la prima. Unde e semnalul de alarmă?

MONARHUL: Obositule.

MONAHUL: Obositorule. Hai să discutăm normal, ca între om şi om.

MONARHUL: Eşti incapabil de asta, pentru că eu nu sunt om. Sunt imperator şi imperativ. Trebuie să recunoşti cu seninătate. Fă un efort şi priveşte-mă în ochi!

MONAHUL: Aruncă-ţi cununa de lauri de pe creştet. E veştedă rău. Rău. Rău. Se-nvârt muştele pline de ouă în jurul ei.

MONARHUL: De acolo provenea zumzetul ăsta odihnitor? Lasă-le!

SCENA 5

MONAHUL: Nu am nimic şi parcă am totul.

MONARHUL: Toate sunt ale mele şi parcă nu am nimic.

MONAHUL: Chiar şi placa asta dusă de vânt pare a fi a mea. Mă îndoi în dreapta şi ea se întoarce spre dreapta, mă îndoi spre stânga şi ea mă ascultă ca un căţeluş de buzunar, îmbrăţişez catargul lăcuit şi corabia se opreşte suspinând... Ce mi-aş putea dori mai mult?

MONARHUL: Călugărul ăsta ţâfnos mă face să mă simt ca un sclav (categoria a

V a!) în preajma lui, deşi nici măcar nu-şi înălţă ochii murdari din colb. Mă face

invidios pentru hainele lui cu croială simplă, perfect acordate spaţiului arid şi în

ton cu moda impusă de scorpionii de prin partea locului... Chiar şi barba lui

neîngrijită şi plină de ciulini e cu mult mai semeaţă decât mult prea studiata

tăietură a ciocului meu, cănit de harapi de patru virgulă cinci ori pe zi.

MONAHUL: Ce-o fi gândind monarhul asta bănuitor şi mult prea măsurător?! El seamănă în frunte cu robii şi eu culeg singur, fără să mă aplec, în urma lui... Deşi între noi n-a existat nicio înţelegere clară în privinţa asta, retragerea mea a venit tacit şi fără condiţii impuse... cu toate că el se uită tot timpul cu teamă, în spatele lui, pe când eu privesc, cu nepăsare, înainte.

MONARHUL: Dac-ar şti schimnicul ăsta habotnic ce gândesc despre el, s-ar prăvăli în hohote nestăpânite. Când îşi întinde mâinile slabe, în adierea nopţii, pare că face dragoste cu catargul biciuit, cu văzduhul moale, cu luna borţoasă şi umedă, cu particulele de piatră şi sare care ni se depun pe veşminte şi în păr... cu totul. Chiar cu totul?... Nu simt că aş face parte din formulele lui alambicate. Ciudat mod de a te ruga. Neconvenţional mod... Am cunoscut atâtea femei, dar nicio femeie n-a reuşit să mă cunoască cu adevărat. Poate că nu erau femei, poate că nu erau decăt vaginuri uscate... cât despre iubire nici nu poate fi vorba. Nicio orgie n-a reuşit să mă facă să mă dăruiesc atât de profund şi de sacru aşa cum văd că se dăruie viermele ăsta bărbos... Cine ştie ce şcoli o fi urmat, ce tehnici speciale aplică. Am sa desfiinţez propria mea creaţie, legiunea mea de spioni. Troglodiţii!...

MONAHUL: Tăcerea unui conducător plin de hachiţe nu prevesteşte nimic bun. Prefer în locul tăcerii un dialog spontan, plin de convulsii. Combustie, asta-mi lipseşte desigur. Mi-e totuşi milă de el. E atât de sărac... Poate o să-l invit, cândva, la cină… Ţi-e foame, barbă? Papi, băştinaşule?

MONAHUL: Ţi-e foame?... Mănânci, străinule?

MONARHUL: A crăpat un drac. Sfârâie... Veşnica lui pomenire.

MONAHUL: Săracul... De-abia reuşisem să-l dau pe brazdă. Mă acomodasem cu el, cu muţeniile lui deocheate. Părea un ucenic bun, dornic să însuşească... Iar trebuie s-o iau de la capăt, ca Sisif, cu următorul repartizat de pe listă.

MONARHUL: Ia-mă pe mine în locul lui. Am 100/ 1.000/ 1.000. 000. de poveşti.

MONAHUL: De ce?! ...Lasă fandoselile, încifratule. Mai întâi spală-l cu lacrimile tale, sapă-i o groapă standard cu dinţii şi acoperă-l cu limba ta îndărătnică şi plină de muşchi... pe urmă mai vedem, mai analizăm.

MONARHUL: De ce vrei să mă umileşti? E chiar atât de rău că sunt întrupat sub coroana asta rigidă?

MONAHUL: Prima lecţie e despre umilinţă. Destrupează-te! ... Opreşti tu corabia asta năzdrăvană sau o opresc eu?

MONARHUL: Cum crezi... Sfrrr!... Sfrrr!... Când putem să începem?

MONAHUL: Ce?

MONARHUL: Să începem, surdule.

MONAHUL: A, da.

MONARHUL: Ce “a, da”?

MONAHUL: Trage nisipul ăsta nu glumă... Mi-e frig ca unui şarpe abandonat de propria piele într-o intersecţie nesemaforizată.

MONARHUL: Hainele astea ale mele, strălucitoarele, sunt pentru ca să îmbrace privirile golaşe ale popoarelor, nu corpul... dacă totuşi le vrei... Le vrei, nu-i aşa?

MONAHUL: Nu sunt naturale sută la sută, nu?

MONARHUL: Da’ de unde, scrie şi pe etichetă. Vrei să te convingi?

MONAHUL: Bănuiam eu. Fabricanţii ăştia sunt în stare să-şi vândă şi mamele unor grupuri organizate de violatori, pentru profit... Mă lipsesc. Noapte bună!

MONARHUL: Şi cina? ...Cu propunerea mea... cu cina, cum rămâne?! Trebuie să-l testez pe noul bucătar argentinian şi acum cred că e ocazia ideală să se exprime pentru doi cuiufuţi de marcă... Am dat deja poruncă să fie tăiat berbecul cel gras. Auzi, sfârâie!

MONAHUL: Nu-mi place carnea de be-he-he. Dac-ar fi fost vorba de un miel naiv aş mai fi ezitat. Să îngropaţi cât mai adânc şi cât mai departe oasele şi cenuşa. Rămâne pe altă dată... M-am săturat deja cu salivă. Sunt plin.

MONARHUL: Rahat!... Super!!! Scuip-o!

MONAHUL: Risipa e şi ea un păcat. Atât, pentru început!

SCENA 6

MONAHUL: De ce-au strâns robii tăi corturile noaptea trecută?

MONARHUL: Ne retragem. Nu te speria, lăsăm locul mai curat decât l-am găsit.

MONAHUL: Ce vrei să spui?

MONARHUL: Nimic, în afară de ceea ce am vrut ca să spun. Scuză-mă, trebuie să împachetez vârtos. La şase fix vine cvadriga să mă ia şi crede-mă, caii ăştia pur-sânge nu au habar ce înseamnă să aştepte un cârmuitor. Sunt de nestăpânit, şi când sunt de nestăpânit sunt în stare să mă sfâşie chiar şi pe mine, stăpânul lor...

MONAHUL: Stai, stai, stai. Fă-mă să înţeleg? Te dai bătut?!... Chiar vrei să pleci cu coada ascunsă între picioare?

MONARHUL: Chiar.

MONAHUL: Inconfundabilule. Nu e stilul tău caracteristic.

MONARHUL: De unde ştii care e stilul meu caracteristic? De unde ştii ce mă recomandă pe mine? Sunt un mare iubitor de animale care-şi depăşesc condiţia, să ştii... Cohortelor, stop! Întârziem cinci măsuri de clepsidră. A crâcnit cineva?!... Ce vrei, monahule? Schimbă tabela. Ai câştigat. Care e problema ta?

MONAHUL: Vreau, totuşi, să te rezolv. Mi-ai devenit, subit, simpatic. De aici n-a plecat nimeni, nedumerit.

MONARHUL: Şi crezi că a fost necesar tot circul ăsta? Demnitatea mea e la pământ. Sunt nimeni în sondaje... Eşti satisfăcut, desigur?

MONAHUL: Ce ţi-ai dori să auzi? Sunt dispus să-ţi accept orice cerere pe care ai bunăvoinţa să mi-o adresezi. Vreau să-ţi aminteşti despre mine ca despre un far aflat în perfectă stare de funcţionare. (Nu uita că ai atestat de corăbier clasa a III a.)  Ascult.

MONARHUL: …S-o lăsăm baltă.

MONAHUL: Crezi că nu ştiu că descăpăţânătorul tău de elită nu aşteaptă decât un semn?

MONARHUL: Nu mai am descăpăţânător. E postul vacant. S-a autoanulat (nenorocitul) la antrenamentul obligatoriu de azi dimineaţă... N-ai aflat încă? Credeam că, în pustiul lipsit de bariere, zvonerii şi răspândacii îşi exercită perfect atribuţiunile.

MONAHUL: Mda. Am avut impresia, mogule, că robii jucau fotbal cu o minge dotată cu nas, dar nu mi s-a părut nefiresc. Traiectoriile eliptice nu mă pasionează din copilărie.

MONARHUL: O parte mai evoluată din ei juca ping-pong... Păcat că mingile nu erau prea ferme.

MONAHUL: Treci la subiect. Care-i baiul?!

MONARHUL: Eşti sigur?

MONAHUL: Sigur, sigur. Nu am nimic de pierdut.

MONARHUL: Rişti să pierzi totul?

MONAHUL: Toată existenţa mea a fost un calcul perfect. O paranteză nu e decât o simplă paranteză. Toată viaţa mea n-am fost decât un haiduc invers. Am furat de la mine şi am dat la nababi.

MONARHUL:  Hai să facem schimb. Eziţi, nu?!

MONAHUL: Schimb de ce?

MONARHUL: De locuri, fireşte. Bineînţeles că nu eşti de acord, gurule, bineînţeles. Dacă aş fi în locul tău, nu aş ceda în ruptul capului.

MONAHUL: Ai vrea tu. Nu ţi-am spus că nu sunt decât un băiat sărac de la ţară, chiar dacă am trei universităţi. Bogăţia lipseşte total din seria experimentelor asumate de mine. Acoperă-mă cu hlamida de rezervă. Dă-mi sceptrul şi telecomanda. Fă-mi un act de mână că abdici în favoarea mea şi că nu mai ai nicio pretenţie.

MONARHUL: Eşti absolut sigur?! Să n-avem probleme. Şi cu A, cu şeful tău, cum rămâne? Nu crezi c-o să facă urât?

MONAHUL: Ţi-l încredinţez ţie. Nu ne leagă niciun fel de contract. Înnoieşte tu jurămintele alea expirate, în locul meu. Nici nu cred c-o să observe rocada... E atât de bătrân şi de singur şi de morocănos şi de preocupat... Dă-mi şi laurii ăştia murdăriţi de muşte. Tiii! Exact mărimea mea... Ce minunat zbârnâie!

MONARHUL: Puţi rău de tot, bufonule... O să fiu nevoit să sterilizez peştera care te-a acceptat. A apărut deja cvadriga la orizont... Secretar! ...De ce-o fi întârziind atât?

MONAHUL: Chiar... De ce-o fi întârziind atât? Secretaaar!!! ...Secretaaar!!! ...Secretaaar!!!

C O R T I N A

© Laurenţiu Budău