Motto:
“Tu ştii ce greu, tu ştii
ce complicat e sǎ
duci tot restul existenţei tale rucsacul ǎsta cu şerpi
care se cheamǎ
conştiinţǎ,
puştiule?”
L A U R E N Ţ I U B U D Ă U
MILOGII
(piesă comică într-un act)
PERSONAJELE
:
Tânărul cu
cuţit (23 de ani)
Bătrânul
cu spaima pe chip (53 de ani)
DECORUL :
Marginea invadată de buruieni a unui
cimitir abandonat
-
2012 -
Bătrânul
cu spaima pe chip:
Ăsta este, ǎsta trebuie sǎ fie sfârşitul!
Tânărul
cu cuţit:
Gura!
Bătrânul
cu spaima pe chip:
Mǎ cunoşti?! ...Te cunosc, te cunosc de undeva?!
Tânărul
cu cuţit:
Taci şi-nghite! (fredoneazǎ
în surdinǎ) “Acolo unde negrii cântǎ, /
Negresele se iau la trântǎ./ Acolo unde cresc liane,/ Negresele culeg banane...”
Bătrânul
cu spaima pe chip:
De ce nu vrei sǎ-mi spui unde mergem? E chiar atât
de greu?! E chiar atât de dificil?!
Tânărul
cu cuţit:
“Cine vineee noaptea pe colineee?/ Doi negri bǎtând
din tamburine...”
Bătrânul
cu spaima pe chip:
Alo, puştiule! De ce, de ce nu vrei sǎ-mi spui?!
Tânărul
cu cuţit:
“A-A-A! / Africa sǎlbatica!/ /Africa-i o ţarǎ/ Plinǎ
de mistere,/ Şi în
ea se aflǎ/ Tigri şi pantere./ Tigri
şi pantere,/ Lei şi leoparzi,/ Şarpele Boa şi mulţi,
mulţi elefanţi...”
Bătrânul
cu spaima pe chip:
Doamne! Baţi câmpii rǎu, da’ rǎu de tot! (gâfâie) Am ajuns, în sfârşit am ajuns?
Tânărul cu cuţit: Gura micǎ (sic!) cǎ ţi-o rup! Nu te mai frǎsui, Sulicǎ
Frânarule, nu te mai
tot întoarce, ciumatule! Nu te mai poate salva nimeni,
nici mǎcar tu însuţi, nici mǎcar mǎreaţa umbrǎ a lui Tibo-Tib!
Bătrânul cu spaima pe chip: Care Tibo-Tib?!... Şi
ǎsta, şi ǎsta e amestecat?!
Tânărul cu cuţit: Marele şef de trib,
fraiere! Continuă,
continuǎ să te
deplasezi încet de-a lungul zidului de cărămidă! Fǎrǎ
nasoale! Fǎrǎ niciun fel de figuri! După cincisprezece paşi o iei uşurel la dreapta, după încă cinci, la
stânga! Ah, te mişti ca o bilă într-o căldare, ah, te mişti
ca ochiul unui mort!
Bătrânul cu spaima pe chip: Nu mă mai împinge; te rog, pentru numele Lui
Dumnezeu, nu mă mai împinge ca pe o vită
spre abator! Mai
repede de atât nu pot. Aşa mǎ mişc eu de când am fost... de când am avut chestia aia… accidentul.
Nu-mi plac cuţitele
mai lungi
de douǎzeci de centimetri!
Crede-mǎ!... Dar cui îi plac cuţitele mai lungi de douǎzeci de centimetri,
dar cui îi plac şişurile
unse cu vaselinǎ?!... De
ce mă tot împingi, de ce mă tot împungi, omule,
ca pe un animal de povarǎ, ca pe un asin?! De ce?! Ce ai? Ce ai cu
mine? Am bǎut şi n-am plǎtit?! De ce mǎ urǎşti? Mǎ cunoşti de undeva?!
Tânărul cu cuţit: “Rezistenţǎ,/ Pace şi
cadenţǎ,/ Cine nu mai poate,/ O mânǎ... la spate!!!”
Bătrânul cu spaima pe chip: Auuu! ...Spune-mi, de ce eşti atât de brutal?! Auuu!
...Nu vezi că sunt
o persoanâ defavorizatâ? Auuu! Nu vezi că sunt o
persoanâ din clasa de jos? ...Nu crezi că m-a bǎtut destul curva
asta de viaţǎ? Ştii doar
că nu ţi-am opus absolut niciun fel, niciun fel de rezistenţă. Mi-ai zis să mă ridic
încetişor de pe locul unde cerşeam regulamentar şi s-o iau drept înainte; tot, tot înainte pe Podul Cunoaşterii, până la spărtura din gardul vechi de
beton; mi-ai
spus-o atât de hotǎrât încât m-am
ridicat şi am luat-o disciplinat înainte, ca un mieluşel
la tǎiere...
N-am protestat... Ce folos?
Tânărul cu cuţit: “Rezistenţǎ,/ Pace şi
cadenţǎ,/ Cine nu mai poate,/ Douǎ mâini... la spate!!!”
Bătrânul cu spaima pe chip: Auuu! Auuu! ...Mă cunoşti, frate, de undeva? Mă cunoşti
de undeva,
durule?... Nu te supǎra, spune-mi, ce rău, ce rău ţi-am făcut? Dǎ-mi
un singur exemplu! Spune-mi,
ce fel de potcoave de cai morţi căutăm la ora asta, în cimitirul ăsta abandonat?
Tânărul cu cuţit: Tacă-ţi fleanca,
parazitule, pleavǎ a societǎţii!
Borfaşule,
gura!!! Mişcă, boşcangiule!
Bătrânul cu spaima pe chip: Scuzaţi-mă, morţilor, cuminţeilor,
stimaţilor, scuzaţi-mă că
v-am trezit din măreţul vostru sinistru somn de veci! Aleluia! Pe veci scuze, oase descărnate! Pe veci scuze, rate achitate şi idealuri abandonate! Scuze, schelete îmbrăcate în trening şi echipate cu
adidaşi contrafăcuţi!... Cine te-a trimis? E clar,
foarte clar! Nenorociţii!... Da, da. Am
priceput eu... Ei te-au
trimis, nu-i aşa? “Ei”?
Tânărul cu cuţit: Mişcă, mişcă
odatǎ am zis! Ai
grijă, fără nicio şmecherie, fără niciun fel de şmecherii! Împinge încet poarta
cu piciorul... aşa... e descuiată... mă rog, ce rost ar fi avut s-o încuie... ce
prost
ar fi vrut s-o încuie... aşa, aşa... Întinde mâna încet, foarte încet, întrerupătorul de la stâlp e în dreapta... L-ai şi gǎsit?! Bravo, te descurci ca un băiat mare,
cu toate cǎ îţi cam tremurǎ mâinile, bǎnuiesc de la boaşcǎ, de la prea multǎ
boaşcǎ!
Aici e, domnilor muritori, Africa, adevǎrata Africa!
Bătrânul cu spaima pe chip: Ei te-au trimis, nu-i aşa?! Bǎnuiam
eu ceva. De ce nu
recunoşti odatǎ că ei te-au trimis? De ce te-au trimis? Ca
sǎ mǎ elimine definitiv din schemǎ, din viaţa publicǎ, nu? Pentru că sunt un
cerşetor profesionist cu adevǎrat liber, pentru cǎ nu plătesc nimǎnui taxă de protecţie?
Tânărul cu cuţit: Contează de mâna cui vei muri? Ha!
Spune-mi, contează,
jalnicule?
Dacǎ, sǎ zicem, ţi-ar fi cǎzut pe drum o cǎrǎmidǎ în cap din pǎrǎselile pe
lângǎ care am trecut, n-ar fi fost tot aia? Ha?... Aşează-te lângǎ piatra
asta funerarǎ! Acum, da, poţi
să te întorci!
Bătrânul cu spaima pe chip: Iii! Ce tânăr eşti! 16?!
15?! După forţa cu
care mi-ai răsucit mâna la spate, n-aş fi crezut că eşti atât de tânăr... aproape un
copil. Uneori, numai disperarea poate sǎ-i dea unui copil atâta nebǎnuitǎ forţǎ... Cred
cǎ nici mǎcar liceul nu l-ai terminat. Dă-mi voie să ţi-o spun
ca propriului meu copil:
ai luat-o pe arǎturǎ, pe drumuri greşite, tinere, foarte greşite. Da,
da, generaţie pierdutǎ, tatăl
tău, părinţii tăi, diriga aia a ta cu şliţ periculos
pe care o visezi permanent,
directoarea cu mers croşetat, ştiu unde te vânturi la ora asta cu instrumentele
astea tăioase, cu armele astea albe după tine?
Tânărul cu cuţit: Relaxează-te,
idiotule! Las-o pe bunǎciunea aia de dirigǎ care e cuplatǎ cu colegul meu de
bancǎ, cu Kamaz; nu e în niciun caz treaba ta... Sǎ-ţi intre bine în cap: în
dragostea curatǎ sexul nu conteazǎ nici cât negru sub unghie... Te-ai gândit vreo clipă astăzi că, poate, e ultima ta zi? Şi
nu, nu mǎ refer neapǎrat la faza cu cǎrǎmida... Spune-mi, moşule,
azi dimineaţǎ, dupǎ ce-ai fost şi te-ai uşurat sub podul de fier, dupǎ ce ţi-ai
scos nǎprasnic cazanele de colivǎ aruncate în tine, dupǎ ce ţi-ai dat jos
rapǎnul gros de pe ochi,
te-ai gândit? Ai meditat mǎcar
vreo
clipă asupra inconsecvenţei
nemuririi,
asupra fragilitǎţii existenţei, asupra perisabilitǎţii sentimentelor, asupra
dispariţiei inexplicabile a dinozaurilor şi mamuţilor, asupra prezenţei scutului
antibalistic de la Deveselu?
Mai mult ca sigur cǎ te-ai focusat ca de obicei asupra burdihanului tǎu de
vierme neîmplinit, asupra roabei tale de rahat (îl loveşte studiat cu piciorul
în stomac); da, da, cum s-o mai umpli, cu ce s-o mai umpli... Spune sincer, aşa de
curiozitate, câte
miare ai
mai făcut astăzi?
Cât ai produs, nenicule?
Bătrânul cu spaima pe chip: Da! Sigur, ei te-au
trimis! Concurenţa, da! ...Chiar
te interesează?! Două milioane vechi... Vremuri grele... Ce poate să facă un om îmbrăcat ca tine, numai cu
ţoale de firmă, cu două milioane amărâte?
Tânărul cu cuţit: Chiar cǎ mǎ iei de
fraier. “Rezistenţǎ,/ Pace şi cadenţǎ,/ Cine nu mai poate,/ Un picior... în
spate!!!” (se pregǎteşte sǎ repete
lovitura) Minţi,
moşule ghebos! Minţi!
Te crezi grozav, nu?! Crezi cǎ poţi sǎ fraiereşti pe oricine! Crezi cǎ ai prea
mult sânge în pix, nu?! Mǎ minţi aşa cum respiri, nu-i aşa?!
Bătrânul cu spaima pe chip: Opreşte-te! Nu mai
daaa! Sigur că mint. Toatǎ
viaţa am minţit, toatǎ viaţa m-am minţit... din obişnuinţǎ... e greu sǎ mǎ
lecuiesc acum la bǎtrâneţe. Gloaba bǎtrânǎ greu se învaţǎ în buiestru... Să zicem, cinci bastoane... A trecut o maşină neagră pe lângă
mine, pe la opt, din care a coborât un domn într-un costum foarte
alb, aproape strălucitor; c-un aer extraterestru,
de parc-ar fi fost doctor
din ăla care se uită toată ziulica pe radiografii
ori în chestiile adânci ale muierilor. S-a apropiat şi s-a uitat fix în ochii mei circa două minute,
de parcǎ îmi scana tot sufletul,
şi mi-a zis gâjâit: “Amigo, nici nu-ţi dai seama cât de fericit eşti!”; apoi m-a bătut uşurel pe umăr şi l-a buşit atât de tare plânsul de a trebuit
să vină şoferul său cu mănuşi albe să-l urce înapoi în limuzina în care-l
aştepta, foarte nervoasă, o doamnă îmbrăcată numai şi numai cu
pene roşii,
plinǎ de draci, de parcǎ era o gǎinǎ pe ciclu... Eu cred cǎ de la
bǎuturǎ o luase razna doctorul ǎsta razna, cǎ puţea de la o poştǎ mai ceva ca
Fabrica de bere, spirt şi drojdie Mǎrgineni în vremurile ei de glorie... De la el am bancnota asta de 500, de mi-e şi frică s-o schimb, să nu zică ăia de la casa de
amanet că am furat-o
şi să-mi mai facă cine ştie ce greutăţi...
cǎ sunt în stare, beliţii...
sunt în stare...
Crezi că viaţa mea face mai mult de cinci milioane, crezi că viaţa
cuiva face mai mult de cinci milioane vechi? Dacă eşti absolut convins că viaţa mea nu face mai
mult decât amărâtele astea de cinci milioane, ia banii şi dă-mi drumu’... Du-te-n drumul tǎu!
Tânărul cu cuţit: “Africa-i o ţarǎ/
Plinǎ de mistere/
Şi în ea se aflǎ/
Tigri şi pantere./ Tigri
şi pantere.“ (sec)
Nicio problemǎ, milogule. Rǎbdare. De ce te grǎbeşti?! De ce sǎ ne grǎbim?! După ce ai să dai
colţu’, am să-ţi umflu şi banii.
Bătrânul cu spaima pe chip: Formula corectǎ ar fi
fost “banii sau viaţa”, nu “şi banii şi viaţa”. Îti dai seama cât este
de importantǎ uneori în viaţa noastrǎ o conjuncţie? Îti dai seama cât este
de importantǎ uneori în viaţa noastrǎ o prepoziţie? Ce sǎ mai vorbim de virgulǎ,
cu virgulele e adevǎrata belea... Dar, mǎcar, ai putea rămâne dupǎ aventura asta
nocturnǎ cu conştiinţa neîncărcată? Te-ai gândit, ai
analizat? Tu ştii ce
greu, tu ştii ce complicat e sǎ duci tot restul
existenţei tale rucsacul ǎsta cu şerpi care se cheamǎ conştiinţǎ, puştiule? ... Fii sincer! Ai mai jefuit, ai mai omorât vreodată vreun om?
Tânărul cu cuţit: Tu nu eşti om!... Toate
au un început, toate au un sfârşit, toate au o continuare... Tu eşti, (se corectează imediat) tu ai să fii
primul!
Bătrânul cu spaima pe chip: Mǎ’, bǎiatule, ce fel
de glorie gheboasǎ mai e şi aia pe care o obţii strângând de gât un amǎrât de
asistat social, un boschetar pârţâit? Fǎ-ţi mâna cu unul care dǎ tunuri la fel
cum respirǎ, care ia pâinea de la gura orfanilor şi vǎduvelor, cu un politician
notoriu... Nu-ţi încărca
conştiinţa c-o crimă de
prost gust, nu-ţi încărca
conştiinţa c-un jaf de duzinǎ, c-un kitsch. Dacǎ tot vrei neapǎrat
sǎ cazi, atunci mǎcar sǎ cazi de pe un cal mare, sǎnǎtos, cu dinţi de aur masiv,
nu de pe o rǎpciugǎ care carǎ gunoaiele celorlalţi... Dacǎ vrei, îţi dau eu o listǎ.
Tânărul cu cuţit: Crezi
cǎ viaţa unui politruc decerebrat din ǎsta face mai mult sau mai puţin de cinci
milioane vechi?
Bătrânul cu spaima pe chip: Nu dau niciun sfanţ pe cotcodǎcitorii
politici din ţara asta... Ce,
dracului, eşti băiat tânăr, creştin-otodox autentic,
nu pari bǎtut în cap ca restul generaţiei tale nefericite şi bulversate; ai toată viaţa, tot viitorul
compus, tot mai mult ca perfectul, înainte! Raţioneazǎ! Vrei să nu mai dormi liniştit toată viaţa ta? Hai,
mǎ’! Tu mă laşi să
plec frumuşel şi nevǎtǎmat, eu în schimb îţi dau toţi
banii cu bună ştiinţă, cu
bună inimă... Te dai şi tu o datǎ
mare la barul în care-ţi curg mucii când chiuleşti, la barul în care bei de
obicei cea mai ieftinǎ poşircǎ. Iei şi tu acolo o şampanie de 500 de lei şi
faci cinste gagicilor care-şi fac veacul pe acolo. Da, da, paraşutelor venite
la produs, da, da, panaramelor locului. Le dai şi tu pe spate mǎcar o datǎ. De haram au venit, de haram să se ducă. Merit să fac
şi eu, mǎcar o dată în viaţă, o micǎ
donaţie
Ministerul Educaţiei,
Cercetǎrii, Tineretului şi Sportului... Ia lovelele şi să fim sănătoşi!
Tânărul cu cuţit: Uşurel! De ce te grăbeşti?! După ce ai să mori, am să-ţi iau
şi banii. (îl loveşte din nou) “A!
A! A! Africa, sǎlbatica!”
Bătrânul cu spaima pe chip: Auuu! Coasteleee! Obsedatule
liric! Gardieni! Pân-acum
nu m-au omorât decât proştii, da’ acum mǎ omoarǎ unu’ deştept, unu’ citit! Ajutooor!
Tânărul cu cuţit: “Cine nu mai poate...
douǎ picioare la spate!” Nu
te mai strofoca inutil! S-au făcut disponibilizări.
Au dat afarǎ toţi gardienii şi mǎturǎtorii primǎriei. Au mai rǎmas doar codoşii
şi secretarele. De cimitir
se ocupă acum hoţii de fier vechi şi profanatorii; dar nu, vai de mine, nu se
complică noaptea... Noaptea e pentru somn şi pentru trei-patru alte lucruri, ca
de exemplu ǎsta pe care vrem neapărat să-l facem noi doi.
Lucrul ǎsta care sǎ ne uneascǎ pentru totdeauna.
Bătrânul cu spaima pe chip: Fii
serios! Ce poate sǎ ne uneascǎ pe noi doi? Sindromul Stockholm, efectul
Genovese?! Nu. Eu nu, nu vreau sǎ fac nici mǎcar cel mai mic lucru împreunǎ cu
tine, nici mǎcar sǎ umplem clǎtite cu scobitoarea, nici mǎcar sǎ completǎm
integrame cu pasta de dinţi...
Aha! Nu Tibo-Tib ci Fernando te-a trimis, umflatul ăla
râios, nu? Nu se mai
satură, borţosul! De mult mi-a promis-o că mi-o coace
şi mi-o trage; şi uite
cǎ se ţine în sfârşit
pramatia de cuvânt, pentru prima oarǎ de când îl
cunosc. Mare caracter... Ascultǎ, îţi dau încǎ 500, numai lasǎ-mǎ sǎ plec din
locul ǎsta înfiorǎtor...
Trebuie sǎ-mi repet formulele de înduioşare, trebuie sǎ mǎ concentrez pentru
rolul cotidian. Mâine trebuie sǎ fiu odihnit la serviciu!
Tânărul cu cuţit
(recitǎ
impetuos):
“Pisicuţǎ, pis, pis, pis,/ te-am visat azi noapte-n
vis./ Te spǎlai, te pieptǎnai,/ fundǎ roşie-ţi puneai./ ...Dar de ce tu, cu
lǎbuţa, mi-ai zgâriat mânuţa?” De ce?!... Ştii ceva: ia mai bagǎ-ţi banii în
fund şi lasǎ-mǎ sǎ fac ceea ce am de fǎcut, ceea ce mi-am propus sǎ fac, sǎ-mi
împlinesc gândul curat.
Bătrânul cu spaima pe chip: Ce-am zgâriat, pe
cine-am zgâriat?! E clar, nu eşti deloc întreg la bilǎ. “Socola Forever” scrie
pe tine! Super, super! Numai un ucigaş cu sânge rece poate recita într-un mod
atât de desâvǎrşit o tiradǎ clasicǎ. Pânǎ şi Dorina Lazǎr ar fi impresionatǎ de
prestaţia ta şi ţi-ar ceda plicul sigilat în care ţine cheia spre rai destinatǎ
debutanţilor creduli... Ajutooor!
Ajutooor! Oameni buni! Oameni foarte buni!... Surzilor!
Scoateţi-vǎ dopurile din urechi!... Ajutooor!
Tânărul cu cuţit: Omul bun e nebun./
Omul chel e mişel./ Omul spân e hapsân...” (scoate
un bidon din rucsac şi începe sǎ toarne tacticos pe victimǎ)
Bătrânul cu spaima pe chip: Ai
înnebunit?! Ce faci?! Nu, nu, nu, nu!!!
Tânărul cu cuţit: Te curǎţ de pǎcate, de
aluviunile sedimentate, te purific... Calm... Trage aer în piept... Simţi
vaporii? Benzina e un foarte bun diluant pentru pete. Kamaz, prietenul şi
fratele meu de cruce a încercat odatǎ, a fǎcut un experiment cu un dalmaţian cu
trei picioare... şi se pare cǎ a fost foarte mulţumit de rezultat...
dalmaţianul calcinat – mǎ cam îndoiesc.
Bătrânul cu spaima pe chip: Eşti satanist?! Asta e! Credeai cǎ
n-am mirosit de la început cu ce te ocupi? Ieşiţiii! Ieşiţiii!... Satanistule, om fără frică de Dumnezeu, om
care nu crede în nemurirea sufletului, ce ai cu un biet, cu un amărât de cerşetor?
Tânărul cu cuţit: Cred că te cam confunzi. Niciodată,
nicio clipǎ n-ai fost un
cerşetor!
Tânărul cu cuţit: Doar un hoţ nenorocit, un tâlhar care mi-a luat
totul şi m-a lăsat fără absolut nimic... Simţi vaporii?
Îi simţi?
Bătrânul cu spaima pe chip: Asta e! Ieşiţiii!
Ieşiţiii!... Băiatule
satanist, obsedatule cu probleme psihice
grave,
piromanule, consumatorule
de buruieni, repetente necunoscut,
cred că mă confunzi; nu te-am văzut în viaţa mea... Jur!
Pe cuvântul meu de cerşetor: mǎ confunzi! Vinovatul trebuie cǎutat în altǎ
parte... Ţi s-a pus, din greşealǎ, pata pe mine!
Tânărul cu cuţit: Hoţule! (urlǎ
transfigurat) Repetentul şcolii a ajuns şeful vostru! Ura! Copiii repetenţilor şcolii au ajuns şefii copiilor voştri! Ura! “Ura, drǎguţa mea!! Ţǎranul e pe câmp!” (încearcă
să aprindă mai multe chibrituri umede care dau rateuri)
Bătrânul cu spaima pe chip
(cautǎ să tragă de timp): Ce bine cǎ lucrurile
româneşti te lasǎ când ţi-e lumea mai dragǎ! Da, da, putem sǎ contǎm în
continuare pe ele, pe produsele noastre dragi, tradiţionale, ca sǎ rǎmânem în
viaţǎ! Spune-mi,
băiatule...
Tânărul cu cuţit: Mouse!
Bătrânul cu spaima pe chip: Mouse?!
Tânărul cu cuţit: Mouse nu e numele meu, e doar o
simplǎ poreclă, ca şi a lui Kamaz care i-o trage şi dirigăi şi profei de sport; uneori se întâlnesc
la wc, toţi trei,
în timpul orelor... de
asta
n-are nicio corigenţă.
Bătrânul cu spaima pe chip: Irelevant. Tu ai?
Tânărul cu cuţit: Ce să am?
Bătrânul cu spaima pe chip: Corigenţe!
Tânărul cu cuţit: Stai să le număr.
Bătrânul cu spaima pe chip: Mi-am închipuit eu... Hai să plecăm de aici,
bǎiatule, se lasǎ rece;
putem să avem o discuţie civilizată, pe o bancă
prospǎt vopsitǎ, în parc,
printre monumente fanteziste, poate şi la o bere cu
mici şi muştar dulce de Tecuci; nu
aici, printre morminte
necunoscute, strǎine, abandonate, pline de bǎlǎrii...
Tânărul
cu cuţit: Vrabia
Mihai Viteazu! În parc nu
mai există
suficientă intimitate,
la
bere sunt prea, prea multe urechi; aici se pare cǎ da, sunt întrunite cam
toate condiţiile...
(popeşte)
“În loc luminat, în loc cu verdeaţă, în
loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinarea...”[1]
Bătrânul cu spaima pe chip: “Şi
iartă lor, ca un Dumnezeu bun şi iubitor
de oameni, toată greşala ce au săvârşit cu cuvântul, cu lucrul sau cu gândul. [...] Că
nu este om care
să fie viu şi să nu greşească. Numai Tu Singur eşti fără de păcat; dreptatea Ta
este dreptate în veac şi cuvântul Tău adevărul.”[2]
Tânărul cu cuţit: Vezi
ce bine ne completǎm, vezi ce bine ne complacem, tataie? Ăsta este unul dintre
lucrurile pe care, sigur, le putem face împreunǎ... “Dumnezeul duhurilor şi a tot trupul Care ai călcat moartea şi pre
diavolul ai surpat şi ai dăruit viaţă lumii Tale”[3]
Bătrânul cu spaima pe chip: “Şi iartă lor, ca un
Dumnezeu bun şi Iubitor de oameni, toată greşala ce au săvârşit cu cuvântul, cu
lucrul sau cu gândul. Că nu este om care să fie viu şi să nu greşească. Numai
Tu Singur eşti fără de păcat; dreptatea Ta este dreptate în veac şi cuvântul
Tău adevărul. Că Tu eşti învierea şi viaţa şi odihna adormiţilor robilor Tăi,
Hristoase, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Celui fără de
început al Tău Părinte şi Preasfântului şi Bunului şi de viaţă făcătorului Tău
Duh, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor.”[4]
Tânărul cu cuţit: Amin!...
Le cam ai cu credinţa, tataie!
Bătrânul cu spaima pe chip: Practica,
taicǎ, practica! Nu este zi lǎsatǎ de la Domnul sǎ nu semnez, odatǎ cu popa şi
dascǎlul, condica la intrarea în bisericǎ, pe trepte, lângǎ difuzor... Dar nici
cu tine nu mi-e tocmai ruşine.
Tânărul cu cuţit: Profesorul meu de
religie, suplinitorul, a avut un rol extrem de hotǎrâtor în privinţa asta; mai
ales şuturile lui zdravene, mai ales strânsul convingǎtor de gât, mai ales palma
lui generoasǎ ca o lopatǎ Inima-lui-Stalin...
Bătrânul cu spaima pe chip: Las-cǎ bǎtaia e ruptǎ
din rai, de la badea Neculai. N-a murit nimeni din asta. Toţi cei care au ajuns
mari pe spezele lor, pot sǎ ţi-o confirme.
Tânărul cu cuţit: Şi atunci blândeţea de
unde o mai fi izvorând? Aici e dilema nouǎ.
Bătrânul cu spaima pe chip: De unde se nimereşte,
de la cine şi când se nimereşte. Tot ce
ni se întâmplǎ are un rost din care, musai, trebuie sǎ deprindem ceva. E ca şi
chestia aia cu cǎrǎmida nehotǎrâtǎ care m-a ocolit... Torţionarii sunt cei care
ne aleg pe noi, nu invers, nu crezi?
Tânărul cu cuţit: Ce vrei să spui?! Tu m-ai forţat să te aleg. Criminalule! Hoţule!
Laşule! ...Tiii! A ce
miroase atât de naşpa? ...Simţi?
Bătrânul cu spaima pe chip: Vaporii de benzinǎ?
Sigur cǎ da.
Tânărul cu cuţit: Ăsta nu e miros de
vapori de benzinǎ, ǎsta e miros de ceva stricat, foarte stricat...
Bătrânul cu spaima pe chip: A ce vrei să miroasă într-un cimitir? A
oameni morţi stricaţi, a hoit!
Tânărul cu cuţit: Nu, nu, ăsta e un alt fel de miros. Arhicunoscut. Dulceag.
De om viu stricat. Toţi îl
cunoaştem mai bine decât ne cunoaşte el pe noi,
pentru cǎ avem de-a face cu el zilnic, uneori chiar când deschidem gura. (îi mătură atent pantalonii cu lanterna lui puternică) Stai! Nu te mai mişca!
Aaa! Hopa! Ce-avem noi aici? Draceee!
Tataie, se poate?!... Chiar că nu m-am aşteptat...
Bătrânul cu spaima pe chip
(demn): La ce să te aştepţi?!
Tânărul cu cuţit: Pfuuu! Colosal! N-ai
remarcat, nu remarci? Pfuuu!
Te-ai scăpat, ai făcut pe
tine de frică... Se poate una ca asta? Doar eşti
bǎiat mare... Pfuuu!
Du-te, du-te puţin mai încolo. Nu m-am aşteptat la
una ca asta. Puţi, înţelegi? Puţi!!!... Colosal! Eşti chiar de toată jena.
Dacǎ s-ar fi întâlnit Jack-Spintecǎtorul
cu tine şi-ar fi bǎgat penisu-n ea de meserie şi n-am mai fi auzit chip despre
el.. Mama
mǎ-sii de treabǎ!!! Ce-o
să se mai amuze Kamaz când am să-i povestesc.
Bătrânul cu spaima pe chip
(jenat): Nu mi s-a mai întâmplat până acum.
M-au trecut prea multe emoţii... Chiar cǎ e prima
oarǎ. Jur! (filozofic) Adrenalina e cel mai bun,
cel mai eficient
purgativ...
Tânărul cu cuţit: Fǎrǎ familiarisme! Hai, dă-te, dă-te puţin mai încolo! Am din întâmplare în rucsac
şortul şi tricoul de la antrenament. Ia şi prosopul ăsta,
dupǎ ce-l foloseşti poţi sǎ-l arunci... Schimbă-te acolo, lângă cişmea! ...Nu-mi vine să cred ce mi se întâmplă! Eşti chiar de tot
halul! Eşti chiar de
toată jena!
Bătrânul cu spaima pe chip: Nici mie nu-mi vine să cred ce mi se-ntâmplă... Tânărul cu cuţit: Fǎrǎ şmecherii. Du-te
şi te spalǎ temeinic! Da, da, dupǎ cofrajele alea pline de beton e cişmeaua.
Sunt cu ochii pe tine, deşi, în halul în care eşti, mi-e aproape imposibil sǎ
te privesc... Fǎrǎ şmecherii, da?
Bătrânul cu spaima pe chip: Ca
sǎ faci şmecherii trebuie sǎ ai creierul foarte odihnit. Crezi cǎ, în halul în
care sunt, în halul în care m-ai adus, îmi mai arde sǎ mǎ gândesc şi la astea? (rǎsuna un jet de apǎ sub presiune) Ţi-ai
calculat foarte atent “acţiunile”, nu?
Tânărul cu cuţit: Atât cât trebuie,
doar atât. Nu m-am
străduit prea mult.
Bătrânul cu spaima pe chip: Ei, ei te-au trimis nu-i aşa?
Tânărul cu cuţit: Nu ştiu despre care “ei” vorbeşti. Eu o ştiu numai
pe “EA”. Ea, cu majuscule.
Bătrânul cu spaima pe chip: Aveţi o şefǎ?! Ne-am
dus de râpǎ. Acum conduc şi femeile?! ... EA?!
Tânărul cu cuţit: Desigur, femeia pe care-ai ucis-o!
Bătrânul cu spaima pe chip: Înţelege, odată, că mă confunzi. N-am fost în stare, în toată viaţa
mea, să tai măcar o gâscă, d-apoi să ucid o femeie... Auzi la el: “femeia pe care-ai ucis-o”!
... Săpun, n-ai?
Tânărul cu cuţit: Flori nu vrei?! Descurcă-te fără. Eşti, totuşi,
într-un cimitir municipal abandonat, nu într-un hotel de trei stele.
Freacǎ-te cu nisip.
Bătrânul cu spaima pe chip: Şi cam când, când zici c-am omorât-o pe femeia aceea?
Tânărul cu cuţit: Acum douǎzeci de ani. Ce coincidenţă. Chiar azi se împlinesc taman douǎzeci
de ani.
Bătrânul cu spaima pe chip: Imposibil, acum douǎzeci ani eram în Africa de Sud.
Alibiul meu este intangibil.
Tânărul cu cuţit: Ce potriveală! Şi eu care credeam că acum douǎzeci
de ani erai în pârnaie! Acolo
“La mulţi ani!” şi clasicul “Câţi ani ai?” au cu totul altǎ conotaţie decât în
libertate. Mai taie! ...
“A! A! A! Africa sălbatica!/ Acolo unde negrii
cântǎ...”
Bătrânul cu spaima pe chip: Jur! Unde erai mătăluţă acum douǎzeci
de ani? Existai? Cred că nu
erai nici măcar pe ţeava tunului.
Tânărul cu cuţit: (evită să răspundă la întrebare) Lasă-mă! Aveţi
filiale şi acolo?! Ce să
caute un cerşetor zdrenţăros ca tine, un milog
nenorocit, în Africa de
Sud?! Ai înotat cumva pân-acolo?! Ai luat-o pe scurtǎturǎ?...
Mai taie. Las-o, e prea
gogonată.
Bătrânul cu spaima pe chip
(visǎtor, cu o undǎ de regret): Pe atunci nu eram un milog,
un nenorocit ca astǎzi;
milog, ratat, pleava societăţii, am devenit după... Pe atunci nu umblam în
zdrenţe ca acum, umblam doar la costum fâcut la
comandâ, cămaşă albă
de batist cu butoni de aur
şi cravată; pe atunci eram un tânăr inginer ambiţios şi respectat. Şef de
promoţie. De asta am şi prins contractul
ǎla baban.
Tânărul cu cuţit: I-auzi! Ce contract?
Bătrânul cu spaima pe chip: Contractul cu o firmă finlandeză care executa forări la mare adâncime
sub patronajul UNESCO.
Tânărul cu cuţit: UNESCO?! Asta e şi mai şi... Şi ce căutaţi? Petrol?
Bătrânul cu spaima pe chip: Apă, puiule. Apă! În Africa, apa este
mai preţioasǎ decât petrolul.
(jetul de apă
răsună asurzitor) Contractul
era pentru cincizeci de puţuri. Ghinionul a făcut ca să fiu împuşcat tocmai în
ziua când inauguram cel de-al doisprezecelea puţ, ba nu, al treisprezecelea... Ghinionul sau poate norocul. O grupare de rebeli a atacat
şantierul, a aruncat în aer instalaţiile şi utilajele şi i-a omorât pe toţi
care lucrau acolo, mă rog, aproape pe toţi... Cum puteam să omor pe cineva aici
în România când eu, la acea dată, eram deja aproape omorât, inconştient pe un pat de spital din Johannesburg?!
Cum îţi explici, puştiule?
Tânărul cu cuţit: Şi totuşi ai omorât-o pe EA, pe femeia aceea
unicǎ.
Indubitabil. Alibiul tǎu n-are nicio
relevanţǎ. Uneori putem sǎ devenim criminali doar prin simpla noastrǎ absenţǎ,
nu crezi?
Bătrânul cu spaima pe chip: Mǎi, băiatule, tu eşti normal? Voi n-aţi studiat logica în liceu? Las-o
moale!... Ce vrei sǎ insinuezi?!
Tânărul cu cuţit: Taman aici e problema, că prea am studiat-o, că am
avut un profesor foarte bun, chiar excepţional, care citea
ziare tot timpul orelor cu picioarele pe catedrǎ şi ne punea note
de la el din burtă; şi te asigur că avea o burtă foarte generoasă... Ce te tot
moşmondeşti acolo?! Hai cǎ n-avem timp de pierdut! Te-ai schimbat? Atunci, vino aici, la lumină, să terminăm ceea ce am de
făcut, ceea ce avem împreună de făcut.
Bătrânul cu spaima pe chip apare (vizibil jenat, echipat cu un maieu cu Twetty şi un
şorţ roşu imens):
Eu în ce echipă joc?
Tânărul cu cuţit: În echipa băieţilor răi, bineînţeles; nu ţi-ai dat
încă seama, nu te-ai lǎmurit?... Şi cât, cât ai stat în spitalul ăla din
Johannesburg? Îţi mai aduci aminte?
Bătrânul cu spaima pe chip: Un an, din care jumătate am fost în comă... Da, da, legumă... Nimeni nu-mi dădea nicio şansă şi, probabil, dacă
cei de la UNESCO nu s-ar mai fi interesat din când în când de soarta mea, aş fi fost deconectat încă din prima lună de la
aparate... Norocul meu a fost o
infirmierǎ cǎreia i se pusese pata pe mine şi care, atunci când au vrut să mă decupleze, a
sărit în faţa celor de acolo ca o leoaică care îşi apără teritoriul şi nu i-a
lăsat să se apropie pe niciunul. Kudika o chema. Şi-a dat cuvântul ca, în cazul
în care nu voi da niciun semn de viaţă timp de o sută de zile, să mă decupleze
singură. N-a mai fost nevoie s-o facă... Îmi aduc aminte că atunci când, după şase luni, am deschis în
sfârşit ochii am
găsit-o goală puşcă lângă mine, ţinându-mă în braţe, cântǎnd şi sărutându-mi mâinile
vinete... Şase luni
m-a hrănit cu linguriţa ca pe un bebeluş, m-a bărbierit şi a cărat de sub mine. (Îţi dai
seama, puştiule, ce înseamnă să cari şase luni de sub un bărbat în
putere, un bărbat străin, fără să strâmbi nici măcar o dată din nas?), apoi
încă şase luni dup-aceea m-a învăţat să vorbesc şi să merg... După doi ani m-am
căsătorit cu ea (nu, nu din dragoste, cǎ
asta este sau nu este, n-ai cum s-o programezi; n-am iubit decât o singurǎ datǎ
în viaţǎ, dar deja trecem cu totul în altǎ poveste); simţeam parcă nevoia s-o răsplătesc pentru timpul
irosit împreună cu mine, pentru dǎruirea ei
necondiţionatǎ... şi am
avut împreună şase copii... Ce te miri? Femeilor de
acolo le place în egalǎ mǎsurǎ sǎ fie femei, dar şi mame, rămân însărcinate
doar când aud pocnetul curelei de la pantalonul bărbatului... Şase, da... Runako...
Adisa... Irina... Makeeda... Chanya... Mircea... Acum
nu mai am pe nimeni... pe niciunul... (robinetul cişmelei se deschide singur
şi începe să picure enervant) Autobuzul cu care plecaseră într-o excursie
spre Cape Town a călcat pe o mină... Culmea ironiei e că plecase şi ea cu ei
să-i însoţească, să nu li se-ntâmple nimic... (picurii se transformă în jet
asurzitor)
Tânărul cu cuţit: Destul cu minciunile
astea stupide. Ţi-a sunat
ceasul, Pinocchio!
Bătrânul cu spaima pe chip: Ţi-am spus, te-am avertizat că nu-mi plac cuţitele
şi în general niciun fel de fierătanii. Dă-mi cu o piatră
seacǎ în cap, aşa e
mai firesc, aşa e mai natural, mai bio, cu o bucată de bordură... O să pară un accident
banal... O să fie
muşamalizat totul foarte repede, te asigur.
Soarta unui boschetar nu
interesează absolut nicio autoritate, mai ales că nu votează cu nimeni,
nici mǎcar cu viaţa lui... Dar, să ştii, n-am avut
nicio
treabă
cu
femeia
aia, cu strǎina misterioasǎ de
care
tot zici...
Tânărul cu cuţit: Rămâne de văzut.
(îi prezintă o
piatră destul de modestă ca dimensiuni) Cu asta eşti de acord, crezi că e bună?
Bătrânul cu spaima pe chip: Minunatǎ, dar cam mică, nu crezi? În cel mai bun caz, de la distanţa
asta, n-o să reuşeşti să-mi faci decât cel mult un cucui
anemic. Fii mult
mai generos!
Tânărul cu cuţit: De asta ce zici?
Bătrânul cu spaima pe chip: Ooo! Ai cumva ascunsă şi
o macara printre tufele
astea?
Tânărul cu cuţit: Mǎ enervezi! Ce-ar fi să-ţi iei avânt şi
sǎ te dai singur cu capul de
ea!
Bătrânul cu spaima pe chip: Aşa mai vii de acasă, dar te rog să nu-i povesteşti
lui Husky, prietenului tău, că am făcut pe mine de frică înainte de asta.
Tânărul cu cuţit: Kamaz. Astea sunt ultimele tale cuvinte?
Ăsta e testamentul tǎu?
Bătrânul cu spaima pe chip: Presupun că da.
Ce ar mai trebui sǎ adaug?
Tânărul cu cuţit: Regrete, ceva?
Bătrânul cu spaima pe chip: Ha! Nu mă mai leagă niciun fir de lumea asta
idioatǎ. De fapt, nici
nu ştiu de ce m-am întors în România. Ca sǎ întind
mâna? Poate ca sǎ uit, poate ca sǎ-mi aduc aminte... Clima, bineînţeles, n-are nicio relevanţă.
Soarele e, mai ales de câţiva ani încoace (te asigur!) acelaşi.
Tânărul cu cuţit: Familia de aici, poate,
rudele...
Bătrânul cu spaima pe chip: Am crescut la casa de copii.
Tânărul cu cuţit: Mă refer la “proasta”,
la soţia din
România, la plozii făcuţi cu ea.
Bătrânul cu spaima pe chip: În România n-am fost niciodată căsătorit. Se
poate verifica. N-am avut
niciun copil.
Tânărul cu cuţit: Ba da!
Bătrânul cu spaima pe chip: Ba nu. Mǎ confunzi! Nu!!!
Tânărul cu cuţit: Nu?! Ia citeşte ce scrie pe crucea asta
ruginitǎ de care te
tot sprijini.
Bătrânul cu spaima pe chip: Dă-mi pace, puştiule! De ce-ar trebui să citesc o cruce
ruginitǎ de care nu mă
leagă nimic? Poate cǎ nici nu mai vreau, poate cǎ
nici nu mai ştiu sǎ citesc.
Tânărul cu cuţit: Ai spus c-ai fost
inginer. Vrei, cumva, să
te rog?
Bătrânul cu spaima pe chip: “Prea iute, prea de timpurie/
Ai mers pe drumul de tăcere,/
Pentru cei dragi eşti
veşnic vie...”
Tânărul cu cuţit: Nu, nu prostia asta. N-a fost ideea mea, de altfel,
atunci când s-a-ntâmplat, eram prea mic ca să am propriile mele idei. Citeşte
doar numele!
Atât!
Bătrânul cu spaima pe chip: Mierea Aniela, anul...
Tânărul cu cuţit: Suficient. Ea e femeia pe care ai ucis-o, EA, iar eu sunt copilul ei...
Bătrânul cu spaima pe chip: Să fie sănătoasă acolo unde este şi să-i trăiască plodul, adică tu. Criminalul,
inamicul public numǎrul unu trebuie cǎutat în cu totul altǎ parte. N-am avut nicio treabă,
nicio legǎturǎ cu ea,
crede-mǎ... Dă-mi odată
cu piatra aia în scǎfârlie şi să terminăm circul ăsta
penibil.
Tânărul cu cuţit: Uită-te atent, foarte atent, pe fotografia de deasupra epitafului... O recunoşti?
Bătrânul cu spaima pe chip: Da... e Dana... Dana, Dana, Dana, Dana! ...Doamne!
Tânărul cu cuţit: Numai un singur bǎrbat
din lume o dezmierda pe numele ǎsta...
Bătrânul cu spaima pe chip: Dana!!! Da, îmi aduc
aminte, cum sǎ nu îmi aduc aminte... Ce mult a trecut de atunci... Ne-am întâlnit,
din întâmplare, într-un accelerat spre Bucureşti, când mǎ duceam sǎ-mi ridic
paşaportul diplomatic... Am
trăit cu ea două luni înainte să plec în Africa... Valurile tinereţii. Am
fost primul ei bǎrbat...
Tânărul cu cuţit
(puncteazǎ): Şi ultimul!
Bătrânul cu spaima pe chip: Ce ţi-e şi cu viaţa asta! Te ridicǎ în slǎvi
şi, când ţi-e mai mare
dragul,
te buşeşte de nu mai ştii ce e cu tine, flǎcǎule! Dragoste mare, mare, năbădăioasă, dar nu-
mi aduc aminte să fii avut cu ea vreun copil, nici măcar unul de plastilină; deşi, în glumă, îmi
spunea că dacă ar fi să aibă vreodatǎ cu vreun
tâmpit un copil, i-ar zice neapărat Bobo... Aşa
bâiguia
ea. “A! A! A! Africa sălbatica!” Păcat... N-a fost, n-a fost defel să fie.
Tânărul cu cuţit: Ba da! Toată viaţa mea am purtat în buzunarul de la piept poza în
care eraţi tu şi mama... atât de fericiţi... atât de frumoşi... atât de
naivi...
S-a stins de dorul tǎu...
Bătrânul cu spaima pe chip: Nu-mi spune că... Parcă-mi spuneai că te cheamă Mouse!
Tânărul cu cuţit: Asta era doar porecla.
(îi aratǎ o
carte de identitate)
Bătrânul cu spaima pe chip: Înseamnă că, de fapt, nici Kamaz nu există.
Tânărul cu cuţit: Ba da... Dar şi asta este doar o poreclă. De drept, îl cheamă Graţian. E renumit pentru simţul
lui ascuţit de observaţie. El
mi-a dat pontul, el te-a recunoscut lângă Buna Vestire după poza pe care i-o arătasem
cândva, cu toate că
purtai barbă şi nu mai erai chiar aşa de tânăr... E deştept tare
Kamaz; de asta sunt topite toate profesoarele dupǎ el şi-l trimit după reviste,
ţigări, prezervative cu arome şi covrigi.
Bătrânul cu spaima pe chip: Mai dă-l în colo... Kamaz-Graţian
ǎsta nu poate să-l
depăşească pe Bobo, cel mult pe Mouse...
Tânărul cu cuţit: Se pare cǎ s-au cam
terminat cuvintele cum se terminǎ o baterie care nu a mai fost alimentatǎ
demult. De fapt, cred cǎ, dintre noi doi, eu sunt adevǎratul milog. Milogul-Şef.. Iartǎ-mǎ... Tibo-Tib!
Bătrânul cu spaima pe chip
(respirǎ adânc): Hai să ieşim de aici în pas vioi, Bobo,
în pas alergător. Ţinutul
spre care trebuie sǎ alergǎm trebuie sǎ fie al vieţii... al cunoaşterii... Nu
crezi? Hai, sunt echipat foarte
corespunzător. Dacă mă vede
cineva cum sunt îmbrăcat, va crede că suntem la
un simplu antrenament...
Mergem împreună să bem o bere cu guler în parc. Dupǎ calculele
mele e încǎ deschis. Trebuie
să recuperăm. N-aş vrea să rămân pentru totdeauna un “hoţ de timp”... Trebuie să-ţi înapoiez
câte ceva din copilăria pe
care zici cǎ ţi-am furat-o. Poveştile, amintirile,
plimbările împreună,
jocurile...
Tânărul cu cuţit: Fără de-a v-aţi ascunselea, da?
Bătrânul cu spaima pe chip: Fǎrǎ!
Tânărul cu cuţit: “Podul de piatră s-a dărâmat,/ A venit apa şi l-a luat...”
Hai Tibo-Tib, mare şef de trib, hai! ...De fapt, stai! Stai!
Bătrânul cu spaima pe chip: Hotǎrǎşte-te cine e
şeful... Bobo!
Tânărul cu cuţit: Tu,
cine altcineva, Tibo-Tib. Dacǎ ni se face chef sǎ ne întindem la mai mult de o
bere, cǎ aşa sunt toţi bǎrbaţii care nu s-au mai vǎzut de mult, ce facem? Dacǎ
ni se face chef sǎ înfulecǎm pe lângǎ micii de rigoare şi o shaworma, dacǎ ni
se face chef sǎ ne dǎm şi în cǎluşei şi în bǎrci, ce facem? Cu ce plǎtim? Sunt
falit. Au uitat ǎştia de la facultate sǎ ne mai vireze, de vreo douǎ luni,
bursele de merit...
Bătrânul cu spaima pe chip: ...Ce facultate?!
Tânărul cu cuţit: A, uitasem!... Geologie.
Anul III.
Bătrânul cu spaima pe chip: Tiii!
Tot Crǎciunescu vǎ este coordonator?
Tânărul cu cuţit: Tot. Nu iese la pensie
decât cu dricul. A promis.
Bătrânul cu spaima pe chip: Ai fi fost potrivit şi
pentru teatru. Simt. Ai mare talent pentru compoziţie, pentru abureli artistice.
O moşteneşti pe ma... Dana, la capitolul cu pricina. (frecându-şi coastele) Cu loviturile cam trebuie sǎ mai exersezi,
sunt prea naturaliste.
Tânărul cu cuţit: Prefer spaţiile
deschise... Scuze pentru lovituri. M-am stǎpânit atǎt cât am putut. Voiam sa
fie totul cât mai veridic, sǎ nu te prinzi chiar din prima, sǎ-ţi torn spaima
în oase picǎturǎ cu picǎturǎ... Voiam sâ te umilesc, sâ te leg de cea mai
înaltǎ cruce de pe aici şi sǎ te pǎrǎsesc, ca sǎ simţi şi tu mǎcar o pǎrticicǎ
infimǎ din lungul şir de umilinţe pe care le-am îndurat şi eu şi mama în lipsa
ta... Vroiam sǎ aflu din gura ta, vroiam sǎ ştiu motivul pentru care ne-ai
pǎrǎsit, motivul pentru care ne-ai lǎsat sǎ fim ai nimǎnui... De multe ori o
certam, mai ales când o priveam plângând peste fotografia voastrǎ... De
nenumǎrate ori o jucam pe durul întrebând-o ce-a gǎsit la masculul alfa (care, pentru
ea, erai numai tu, tu, tu, tu, tu!) de nu mai poate sǎ-şi lipeascǎ sufletul de
alt “nǎtǎrǎu cu şurub”...
Bătrânul cu spaima pe chip: Nǎtǎrǎu
cu şurub. Bine zis... Şi cu benzina? Chiar ai fi fost în stare?!...
Tânărul cu cuţit: Care benzinǎ? Miroase!
În bidon n-a fost decât apǎ platǎ expiratǎ...
Bătrânul cu spaima pe chip: Ha, ha! Puteam sǎ jur
cǎ... Mǎ şi vedeam o torţǎ în mişcare!
Tânărul cu cuţit: Iartǎ-mǎ,
bǎtrâne!... Iartǎ-mǎ... tatǎ! ...Ah, de-ai ştii ce greu mi-a fost
sǎ
rostesc cuvântul ǎsta teribil. (dǎ sǎ-i
sǎrute mâna)
Bătrânul cu spaima pe chip: Ce
faci?! Nu te prosti! Nu sunt popǎ... Eşti un om în toatǎ firea. Singurul
vinovat sunt eu. Trebuia sǎ-mi închipui cǎ nu poţi sǎ te joci aşa cu un suflet
şi sǎ dispari de pe ecran imediat dupǎ început...
Tânărul cu cuţit: Ca sǎ poţi ierta cu
adevǎrat pe cineva, mai întâi trebuie sǎ-l înţelegi, sǎ-l cunoşti. Iertarea vine dupǎ...
Bătrânul cu spaima pe chip
(respirǎ şi mai adânc): Hai să ieşim de aici în pas vioi, Bobo,
în pas alergător. Ţinutul
spre care trebuie sǎ alergǎm, fiule, trebuie sǎ fie unul al vieţii... al
încrederii... Te prinzi?
Tânărul cu cuţit: Şi unde plecǎm, avem,
avem cu ce plǎti, bǎtrâne? Eu nu mai am decât un bilet de autobuz cu o singurǎ
cǎlǎtorie...
Bătrânul cu spaima pe chip: Cum sǎ nu avem cu ce
plǎti; cu viaţa mea! Vorba lu’ Amigo ǎla îmbrǎcat numa’ în alb, ginecologul:
nici nu ştiu, nici nu ştii cât sunt de fericit!.. Ai uitat cǎ face totuşi, încǎ,
500 de lei? De azi înainte facem totul bara-bara. Poate primim, pânǎ la
sfârşit, şi ceva rest...
Î N C E P U T U L
© Laurenţiu Budău
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu