Motto:
"Ieşi, copile
cu părul bălai afară şi râde la soare!"[1]
L a u r e n ţ i u B u d ă
u
Babacul
-2015-
Muierile de la Căpâlna
Ooo, bună dimineaţa, "Viaţă"! Ştii cât e ora?... Aşa de “devreme”?! Nu de alta, dar vreau să-mi potrivesc ceasul, că al meu a cam rămas ceva în urmă... Nu fă
zâmbre, mânzule, nu fă! Ai ceva-mpotrivă dacă-mi potrivesc ceasul după al tău?
Ai ceva-mpotrivă?! De
ce-ai avea ceva-ceva-mpotrivă?!... Ştii ce scrie pe uşă, nu? Dacă ştii ce scrie pe uşă,
fă bine să vii înainte de doişpe, nu după... Ia vezi ce
scrie pe fruntea mea lată. Scrie cumva
“Păcălici”? Am înţeles: nu
opt, nu nouă, nu zece jumate, dar nu mă lua, tataie, chiar de prost... Credeam c-ai
înţeles. Asta mă
enervează cel mai tare: când mă ia cineva aşa cum sunt, când mă ia cineva de prost-prost...
Spune-mi, de unde vii în fiecare seară aşa rupt, fără
niciun chef de viaţă, fără niciun fel de poftă de mâncare? Ţi-au dat să mănânci acolo pe unde-ai fost? Răbdări
prăjite?! Nu fi obraznic; să nu-mi spui că de la şezătoarea de cules castraveţi,
să nu-mi spui!... Ai
friptură rece pe masă,
nu sticks-uri. Da, da, ce te miri? Friptură, da, fripturision... Ce, noi n-avem faţă? Rece, sleită,
aţoasă, plină de untură, dar totuşi friptură... De
ce nu te-ai atins de ea?
Dacă-mi
spui c-ai fost la curve, te iert, facem pace... Pace, pace între două dobitoace!... Ai fost sau nu la curve? Cine te-a zgâriat, de ce-ai maieul pe dos?... Ceee?!
De ceee?! Am dreptul să te controlez şi-n chiloţi, şi-n chiloţi, măi, băiatule! Recunoaşte! Helău (sic!), eu
cu cine vorbesc? Helău! Ai fost sau nu
la curve, măi, băiatule? Te-au stors, nu?! Ha, ha, ha! Da, da, te-au stors, mititelul de tine! Uită-te la tine cum arăţi! Jalnic. Două beţe-nfipte într-o lămâie. Cred şi
eu. Te-ai uitat
cum arăţi, vampirule? Crezi că nu mă pricep că te-au stors şteoarfele alea ca pe-o cârpă, ca pe-un burete de
frecat cada? Câte-au
fost, două, trei? Sex în grup! Mă gândeam eu. Sex în grup! Halal.
Hai, spune pe bune, nu te mai codi, că acum aşa se obişnuieşte în generaţia asta a voastră. Aşa, de la egal la egal amical. Credeţi că vi se
cuvine totul; ei bine, aflaţi că nu vi se cuvine totul, pentru că nici nu ştiţi
ce vi se cuvine. Dac-aţi şti, dacă v-aţi cunoaşte nu numai drepturile, dar şi
obligaţiile, s-ar mai schimba niţel foaia... Halal.
Nu-ţi convine, ştii unde e uşa. Valiza şi la gară... Nu vă mai săturaţi, nu vă mai săturaţi odată... Lehăiesc... spun şi eu aşa... Ce, parcă noi eram
altfel.
Bagă, bagă! Spune-mi, cum a fost? Bine, nu? Fenomenal, nu? De-a lungul istoriei, o singură mare bucurie a rămas constantă pe
pământul ăsta: muierile. Şi când spun “muieri”, nu mă refer la ţoapele
pripăşite lângă benzinării ci la “alelalte”. Ai grijă, tataie, la boli. Mare grijă la bolile astea lumeşti, că se iau şi de la una pe
care-o crezi înger, de-ţi vine să-i bei apă din ceaşcă, d-apoi... Ascultă: cu muierile de altădată puteai să te joci până-ţi dădea borşu'
pe nas, dar cu purtătoarele astea ilegale de sex de azi, nu. Nu! Cu astea de
azi chiar nu te joci, doar te antrenezi pentru viitor. Poţi să fii tu şi geniu
nerecunoscut al poeziei, că astea, ca şi impozitele pe Al Capone, tot nu te
iartă. Ai grijă, mare grijă...
Cum a fost? Hai, aşa, ca între bărbaţi! Ai luat-o cu uşurelul, cu vorba bună, cu duhul blândeţii, nu? Lugu-lugu,
hara-hara, nu te-ai dat îndărăt, nu? Ioana, nu? Ha-ha! Ţi-a cedat imediat prospătura,
nu? S-a muiat ca untul pe felie, nu?... Trebuie, trebuie să-mi semeni, măcar în
privinţa asta. Nu-mi spune că
eşti, că ai rămas încă virgin după chestia asta, că mă întristezi, că mă
enervezi incurabil!...
Îndreaptă-ţi spatele că ai să rămâi cocoşat! Fătălăule! Fătălăule!... Mi-e rău! Nu te-ai ales chiar cu nimic?
Ce crezi că facem noi aici? Gestapo?
Interogatoriu? Nu. Consiliu suprem de apărare a familiei, dragă, consiliu
tradiţional modernizat. Sfat: uită-te drept în ochii mei cruciş, aşa cum
te-am învăţat încă de când erai cât o gâlmă, încă de când te duceam pe ghidonul de la bicicleta Tohan la grădiniţa doi şi-ţi ceream să repeţi, de faţă cu mine, în faţa
toantei ăleia de educatoare cu puloverul plin de scame, ceea ce te învăţasem cu
temei acasă! Porcăriile alea
frumoase cu rimă, da, până începea pupăza să plângă în dulcele stil clasic
tirolez, ca o meduză eşuată pe plaja plină de alge de la Costineşti.
"Ieşi, copile cu părul bălai afară şi râde la soare!" Ha,
ha! Alea sunt
amintirile noastre frumoase în care încăpeam numai noi doi, ca două boabe
într-o singură păstaie, amintirile tale din copilărie. Alea care nu seamănă cu
ale nimănui, alea care nu s-au scris şi nici nu se vor scrie cândva, nu pentru
că ne lipseşte talentul, ci pentru că ne prisoseşte bunul-simţ.
Doi-zece! Doi-zece! Helău! Mă auzi, mă auzi? Nu fă faţa asta de iepure
altoit, nu te fă că nu m-auzi când m-auzi! Ştiu bine că
m-auzi perfect, că ai un auz muzical perfect, chiar dacă ţi-ai acoperit urechile cu perna, chiar dacă ţi-ai acoperit urechile cu
peretele comun, chiar dacă ţi-ai acoperit urechile cu tot Zidul Plângerii. Am un antrenament de neinvidiat, încă de pe vremea lu'
Ceaşcă. Şi acum mai pot să aud fâşâitul curentului prin cabluri, să număr tropăiturile
unei omizi pe un ziar îngălbenit, chircitul unei frunze de frig, cum se-ntinde
de lene mucegaiul în pâine... Da, da, te aud cum mă auzi, pot să-ţi dau ceaţă în domeniul ăsta greu încercat... Ori de câte ori te văd cum te întorci clătinându-te din oraşul ăsta care rupe din tine ca un şobolan hămesit, toată fiinţa mea devine un imens timpan care
se forţează să-ţi detecteze orice vibraţie...
Capsomanule! Eşti numai piele şi os. Konzentrationslager! Lasă ifosele
şi pune mâna şi
mănâncă
ceea-ce-este-când-este!... Mănâncă! Mănâncă! Fălci! Bagă la ghiozdan! Ce dacă n-avem pâine proaspătă? Bine că măcar o
avem pe masă, o avem, o avem! Tu n-ai
prins foametea din ’47. Şi dacă mă gândesc bine, nici eu. Bine că măcar o avem pe
masă... Aho! Aho! Muieţi-s posmagii? Muieţi-s, muieţi-s!... Mănâncă, nu te mai sclifosi! Nu pleci la luptă cu stomacul gol. Mănâncă ca spartu’! Fălci! Bagă în tine, Vicenţiu!
Ce Charlie?! Ce pana mea?! Să-ţi iasă bine din
cap! Tu nu eşti, tu n-ai fost niciodată Charlie, nici măcar Charlot! Vicenţiu!!! Ai înţeles? Nu Costică, nu Gigi, nu Fănel, nu
Brebenel. Ce nume falnic de domnitor ţi-am mai pus, să lase gagicile dâră-n urma ta, ca la melc-melc-codobelc. Parcă mi le şi închipuiam, când te-am declarat la Primărie, cum o să se ducă ciopor într-o zi
însorită toate fetele de
la Căpâlna acasă la mamele lor
şi cum o să le spună misterios: „U-iu-iu-iu-iu! Mamă, mi-a tras-o Vicenţiu de la patru! Vicenţiu Întâiul! La, la, la, la, la, la, la! Ce bine, ce frumos, ce artistic, ce magnific mi-a tras-o blondul de Vicenţiu de la patru cu soneta lui sangvinică! La, la, la, la, la, la, la! Ce tare e în bardă, ce tare e-n Fabergé-uri Vicenţiu al nostru de la patru! La, la, la, la, la, la, la! Sunt în al nouălea cer pentru că, chiar când
îmi pierdusem toate speranţele de a mai trăi ceva cu adevărat tare, mi-a tras-o
Vicenţiu de la patru!”; şi ele, mamele lor adică, în loc să le drăcuie, să le dea cu capu’ de
pereţi şi să le tragă de zulufii întăriţi cu borş, să le ierte “greşalele fără număr”, numai din cauza numelui tău preţios pe care ţi l-am ales.
“Vicenţiu Întâiul!”... Da, da, tu eşti
maimuţoiul ăla despre ce-mi răcesc guriţa de trei
sferturi de ceas? Ce onoare
pentru fiicele lor
să le-o tragă “mamă-mamă” blondul de Vicenţiu de la patru...
Vicenţiu al
meu... Ce Vicenţiu de la patru? Ultimul Vicenţiu Întâiul!... Dragul meu Vicenţiu, mestecă, mestecă, papă; dă din dinţi, că de-aia ţi-a dat
statul dinţi şi măsele, nu te uita în gura mea, pentru că gura păcătosului...
Mestecă!
Hei, tu! Helău!!! Cu tine vorbesc! Nu, nu te uita în altă parte,
peretele ăla scorojit nu e în niciun caz tatăl tău natural; descarcă-te ca o
autobasculantă DAC; varsă tot, nu ţine în tine, n-are cine să ne audă, suntem numai noi doi în cocioaba asta cu pereţii
strâmbi... Tu şi cu
mine. Ca două
testicole legate de un ideal comun şi care se feresc să se atingă una de alta
ca să nu sune fals... Noi doi. Numai noi doi şi-o umbrelă ruptă rămasă de la tanti Simina (pentru tine,
"tanti", pentru mine, "doamnă"), aia care-a reuşit, aia
care-a rezistat să stea cu noi şapte luni şi să ne spele izmenele gri, record
absolut... De atunci ai
mai văzut pe cineva să ne calce pragul, în afară de grăsanii ăia beţi cu
salopete galbene care verifică ţevile de la gaze cu soluţie de apă şi săpun, în afară de popa Gică cu moliftele? Nici eu, pot
să jur pe ce vrei tu. Nici eu.... Am spus “doar noi doi”!? Greşit! Noi doi,
plus Doamne-Doamne care ne supervizează discret. Fiecare cu meseria, cu treaba
lui... Nu fi laş. Fă-ţi o cruce!... Am trăit s-o văd şi pe asta... Cu dreapta,
mă’, cu dreapta!
Nu e nicio ruşine să recunoşti ceea ce este de
recunoscut, absolut nicio ruşine; aşa suntem făcuţi noi, bărbaţii, să alergăm cu limba scoasă după eternul
feminin... Ăsta e darul, ăsta e aluatul nostru. Deh, materialu’ prost!... Ori
de câte ori ni se
răzvrătesc, ori de câte ori ne cheamă simţurile întărâtate la
apel, când ne cheamă,
trebuie să mergem rapid şi ferm, ca o săgeată trasă din arbaleta lui Wilhelm
Tell direct spre arici, spre ţinta desenată cu roşu şi negru, că doar nu facem ditamai gaură-n cer, ne
urmăm doar instinctul de procreere şi le mai aducem şi lor, sărmanelor
împărţitoare de plăceri vinovate, ceva alinare pentru suferinţele inimaginabile cu care se vor
căpătui.
BPM
Ne, ne, ne, ne! Stai aici! Aici! Unde
pleci? Şi ce dacă-ţi pică ochii-n gură şi te uiţi printre dinţi? Crezi că mie
mi-e mai uşor? Aşază-te, am zis, lasă talentele! De fapt, nu le lăsa, ţine-te
de ele, că astea te aruncă în sus printre constelaţii, vorba poetului... Nu fi
muiere! Stai să vorbim cu scaun la cap, aşezat, pe îndelete, aşa ca între bărbaţi!
Lasă-le să se bucure, să se bucure, să chiţcăie, să urle de plăcere la rostirea
numelui tău!... Ce, ale cui sunt ele? Ce, nu sunt şi ele fiinţe ale Domnului? Toată scara, tot cartierul, tot oraşul, toată
planeta să se bucure că le-o trage, că o să le-o tragă fiu-miu, blondul de Vicenţiu Întâiul de la patru, că poate să le-o tragă blondul de Vicenţiu de
la patru. Totul e să
nu vină smiorcăind, cu ceas la mână şi cu burta pân-la gură, la uşa noastră. Atunci se schimbă radical situaţia. Şi oaia are cap, da’ judecă cât o
oaie. Eu nu mai am de gând să şterg la fund pe nimeni. Distracţia costă. Costă!!!...
Clar?
Trebuie să iei bacalaureatul,
trebuie să iei licenţa, trebuie să iei masteratul şi... şi... şi ce mai trebuie
să iei. Dacă vrei să iei şi doctoratul, treaba ta... Ia-l, ia-l, mă', că n-am
nimic împotrivă. Ia tot şi ceva pe deasupra. Te ţine tata la şcoli cât îl ţin
foalele, da' să nu vină nimeni cu burta pân-la gură la uşa mea. Unul hrănaci mi-a
fost de ajuns. Mare grijă,
mare grijă! Cine ştie cu ce dihănii recidiviste, cu cine-au mai avut de-a face, cu cine au avut lecţii de călărie înaintea noastră. De ce să creştem plozii altora, spune şi tu? Nu
vezi ce mic e Venitul minim garantat? Nu vezi că toate sălile de aşteptare din
gări sunt încuiate? De ce să fim mai fraieri decât alţii? Nu vezi că e viaţa
grea şi nepieritoare? De ce vrei s-o faci uşoară? Te dor ochii, nu? Te cred.
Dacă nu-ţi spun eu, atunci cine?
Suntem oameni, mă’, oameni, şi nu trebuie să ne înstrăinăm de ceea ce ne
este dat să punem... mâna! Pomană, mă’, pomană, asta facem când ne ducem la ele şi le alinăm fofoloanca toată noaptea, nu trebuie să-ţi fie ruşine în niciun caz de instinctele tale de mascul feroce... Mă dau eu Titi Duru când mă scoţi din
pepeni, da’ crezi că eu sunt altfel? Cârpă, mă’, cârpă, preş! Ah, ce mă doare neştiutul!... Aaa... aaa... Nu s-a-ntâmplat nimic, m-a luat
aşa deodată o căldură cu fulgere... o fi de la andropauză... Ha, ha! Aşa m-am născut eu cu moţoc, direct la
andropauză... Nu te agita... Lasă-mă, lasă-mă două minute, că-mi revin... că-mi
revin...
Mă’! Mă’! Măăă’! O fac pe nebunu’ cu
tine, da’ mă doare sufletu’, mă doare rău în paişpe, să ştii... Rău, da' rău de
tot. Uite, pune o mână aici, pe inimă şi una pe inima ta... Un singur metronom fixat
la 60 BPM e de ajuns să le numere bătăile...
Ţac-ţac-ţac-ţac-ţac-ţac-ţac-ţac!... Nu suna... îmi revin... îmi revin...
lasă-mă... şi fieru’ mai oboseşte, mă’...
Mă’, despre ce vorbim noi aici?
Despre curve, da? Lasă bârnău’ jos dacă vrei să te alegi cu ceva; nu fi prost, eşti tânăr, urât nu eşti, nici nu se pune problema, prost nici atât; du-te la curve, zbenguieşte-te mai ceva ca vodă-n lobodă, mai ceva ca felceru-n
plasturi, acum, cât încă
ţi se mai ridică nivelu’ politic, cât încă mai trag ştoarfele astea neruşinate de tine, căci vine o vreme când, vrând-nevrând,
trebuie să-ţi închei răbojul şi să-ţi urci sculele ruginite-n pod. Scoţi carneţelul soios şi te uiţi cu atenţie: asta, da, asta, nu, asta, da, asta, ba... asta, poate-poate. Totul e să nu fie mai
mulţi de ba decât de da... Asta este viaţa frumoasă a unui bărbat: să cosească în stânga şi-n dreapta, până-i sar capacele
ca la ultima clasă de
Mercedes... Ţac-ţac-ţac-ţac-ţac-ţac-ţac-ţac!... Nemţii-s nemţi, mă’, nu bulgari! Nemţi! De aia au regulat toată omenirea asta cu ideile lor.
De ce n-ai luat banii pe care ţi
i-am lăsat pe masă, de ce? Avem orgolii prosteşti, da, avem orgolii, da’ n-avem ocupaţie? Cum să nu avem? Dacă n-avem, ne facem că avem. Sau te pomeneşti că vreo marţafoie din asta centuristă a prins drăgan pe tine şi te lasă să escaladezi pe ea fără bani? Tiii! Extraordinar!!! Frichifrichi fără bani?! Frichifrichi fără bani?!... Jură! Jură!... N-aş crede, mă’, puştiule, mie nu mi s-a
întâmplat niciodată minunea asta până acum, deşi am ajuns aproape de 50. Nici în Peştera Muierii n-am intrat, nici pe Făgăraş n-am urcat
niciodată fără lovele, mă’, chiar şi la Lacu Sărat mă băgam la băile cu
nămol cu borseta burduşită la brâu, d-apoi pe o zvârlugă sănătoasă care are mâncărimi la intersecţie... Ascultă! Cine spune, după 40, că rade tot cu
spărgătorul lui de nuci, ăla ori e mincinos, ori şi-a pierdut de tot memoria...
Ţac-ţac-ţac-ţac-ţac-ţac-ţac-ţac!... Ce spuneam despre nemţi? Ce?!... Dac-ai
ştii ce frumos se vede Dunărea noaptea târziu la Giurgiu. Mai ales când eşti
singur.
Sensibil, da, sensibil mai eşti...
cu cine-i fi semănând, că-n familia
noastră n-au fost pictori, nici măcar naivi, n-au fost recitatori şi nici balerine cu buza spartă şi picioru’ rupt. Unu’ singur din partea lui mă-ta
mare a fost cântăreţ la nunţi, da’ nici ăla mare brânză n-a prea făcut în cariera lui artistică, că prea bătea toba de-a-n boulea, de plecau luni
dimineaţa toţi mesenii năuciţi cu tot cu plicurile din sân, de uitau să mai lase şi darea, de rămâneau guguştiucii cu buza umflată. De asta nici nu l-a mai chemat nimeni când
s-au lămurit cum stă problema cu el. De asta nici nu l-a mai chemat nimeni, de-a rămas cu mâna întinsă la porţile de fier
sudate. Dă-l în mă-sa de prost! Putea să se facă (sic!) că face... Nu cred că era din neamul nostru, că prea semăna
cu noi, că prea era indigo.
Dormi, da, dormi, ce te doare! Eu îmi răcesc
gura şi el sforăie demn. Papa, plimbărică, liuliu. Liuliu, plimbare, păpică... Să deschid
geamul? Ouvrir les fenêtres pour lutter
contre la pollution intérieure? Hi, hi, hi, hi, hi! Ai vrea tu. Nu ţi-l deschid, că intră ţânţarii, că intră
ploşniţele astea puturoase de pe plopii din jurul stadionului şi nu le mai scoţi nici cu descarcerarea... Să închid lumina? Ai vrea tu. Spune ceva, nu mai bombăni acolo! Spune şi tu, odată, ceva, că de asta ţi-a dat
statu’ gură, nu sta cu
fundu’ la mine! Să-ţi las
televizorul deschis? Să-ţi las televizorul deschis?... Care televizor?!
Ce te doare? Ce te doare, măi, băiatule? Unde
să te doară? Parcă te-a durut ceva vreodată? Parcă ai ştiut ce m-a durut pe
mine vreodată? Parcă ai ştiut
ceva când m-au dat afară de la intreprinderea de ţevi groase, de vorbeam pe
drum cu ciubotele de unul singur, ca şi acum... Mă auzi?... Alo? Ai adormit? Of, of ş-un pantof/ Fără talpă, fără toc! Ai o viaţă şi pe aia ţi-o dormi regulat. Vezi să nu te doarmă ea regulat pe tine. Dormi. Bine că poţi. Bine că tu mai poţi. Când ai să ajungi ca mine, o să-ţi tâţâie fundu’ de griji, de n-ai să apuci să pui geană pe geană, ai să vezi, ai să vezi
tu...
17, 49, 22, 10, 45, 33
Trezeşte-te, ursule şi ieşi din bârlog!
Trezeşte-te şi dă-ţi cu nişte apă proaspătă peste ochi! Vezi că ai prosopul
tău, ăla verde cu dungi, pe ălălat l-am pus în maşina de spălat că începuse să
pută ca un sconcs dat prin nucă de cocos. Ţi-am încălzit doi crenvurşti polonezi
şi am pus şi de ceai... “Frumoasă eşti, patria mea!”... Cătină indigenă, da,
cătină. Ce, nu ne place? Ştii cât de multă vitamina C conţine? Ce te uiţi lung?
Muştar de care îţi place nu mai avem, până nu-mi trimit ăştia pensia de
handicap, dar în schimb avem o scrisoare de la draga de mami... Ţac-pac-ţac-pac!
Viaduct-combinat! Viaduct-combinat! Ca să vezi ce puternic e sentimentul statornic
de mami, ca să vezi că nu ne-a uitat în ciuda tuturor încercărilor scurte şi
distanţelor lungi...
Da', ce te miri, mânzule? Ne-a
adus-o poştaşul până la uşă, că e recomandată. Nu mami, mă’, scrisoarea. Cum
care mami?! Te-ai prostit de tot? De la mami a ta, Cornelia! De-abia am
deschis-o. Nici n-am apucat să-mi arunc privirea, că mi-a fost frică să nu mi-o pierd definitiv... Dacă-ţi spun, aşa
este. Pe cuvânt! Vrei s-o citesc cu glas tare până te speli? O citesc, deşi
ştii ce părere am despre scrisorile astea plângăcioase ale dumneaei. (citeşte cu intonaţie de pe o hârtie albă)
“Dragă
Cornelius, dragă fiule bun! Hello, boy! I nostri auguri a tutti i lettori!
Încă de la începutul acestei
scrisori, ţin să vă adresez urările mele de bine şi sănătate pentru toţi. Vă
scriu de la 15.441 de metri altitudine şi în cazul în care şi dacă o să vă
parvină această misivă epistolară, înseamnă că Boeing-ul cu care călătoresc cu
peste 952 kilometri pe oră a ajuns cu bine la ceea ce numim noi paradisul
turiştilor de pe întreg pământul... (continuare) Nu vă bucuraţi degeaba, am
ajuns întreagă şi nu pe bucăţi, deşi am trecut prin câteva frumuşele goluri de
aer, circa o duzină de o sută de salve! În ciuda tuturor avertizărilor cinstite
ale hoţilor de la ambasadă, n-am fost jefuiţi de nimeni şi nici plimbaţi aiurea
de către taximetriştii cu cămăşi înflorate de la aeroport până la hotelul
Atlantico Rio înscris pe rezervare. Chiar am primit bon fiscal pe fiecare cursă
şi ni s-a returnat restul până la ultimul cent. Ehei, dacă eram la Bucureşti
ori la Cluj, altfel se punea problema...
Este a treia zi de când am ajuns la
Copacabana şi încă nu mi-am revenit de pe urma deselor schimbări de fus orar.
Ştiţi că nici în ţară n-am crezut în idile, în pastile ori în ceaiul de
Tătăneasă şi nici aici nu mi-am schimbat convingerile, mai ales că se găsesc
alternative mult mai agreabile. Aerul oceanic de pe aici e foarte tare. Am
migrene îngrozitoare din cauza asta, aşa că am fost nevoită să devalizez tot
barul din penthouse, ba chiar să comand o suplimentare babană...
Mike spune că o să-mi ia cel puţin o săptămână până să mă obişnuiesc cu tăriile
de pe aici, aşa că nu-mi fac griji, pentru că Mike are întotdeauna dreptate cu
chestiile astea la care nu mă pricep deloc, pentru că a călătorit atât de mult
cu avioanele Boeing de nu mai are nicio greaţă când se urcă în ele, eu în
schimb îi umplu cu generozitate şi punga lui... Doar mă ştiţi cât sunt de amabilă
cu străinii... Uneori mă şi mir că, de-atâta zburat prin lume, încă nu i-au
început să-i crească aripi, ci doar un curajos început de cocoaşă. Vorbesc
despre Mike, desigur.
Pe plajă nu am apucat să mă duc
decât de vreo două ori ca să-mi etalez superbul costum de baie de 6.000 de
parai, cumpărat de la Miami DC, dar în apă nu am intrat încă defel de frica rechinilor
cu creastă roşie. Mai degrabă să mă calce o rabă ori un tractor Universal 600
decât să pună botul pe mine un rechin din ăsta cu creastă roşie care nu-şi
spală deloc dinţii. Ca şi Mike, desigur. Pentru că nu-i are. De altfel şi
patrula de coastă avertizează constant pe cei de pe plajă asupra pericolului cariilor
netratate prin portavoci.
Mike spune că asta e prima (şi
ultima!) oară de când vine la Copacabana şi, culmea, să nu poată intra în ocean
şi că o să facă reclamaţiei firmei de turism Belzebuth care ne-a adus până
aici. “Mai bine - zicea el, dar de fapt mai mult urla melodios - mergeam la
Acapulco şi nu mai băteam atâta drum până aici. Pentru ce? Pentru ce?!!! Ca
să-i băgăm în fiecare zi cameristei cu fundu’ de două ori mai mare ca al
Jeniferei (sic!) Lopez câte 100 de
parai în halat, pentru că ştie să-şi arate integral dinţii falşi, doar pentru
asta?”
Să nu crezi, dragul meu Vicenţiu, îngeraşule,
puişorul meu scump şi drag, că te-am
uitat, deşi nu prea mi-am adus aminte de tine în ultimii ani. Ca o mamă
iubitoare şi mereu
apropiată de tine ce-ţi sunt, n-am uitat că lunea viitoare e ziua ta şi că
împlineşti 16 sau poate 14, aşa că ţi-am trimis (fără ştirea lui Mike,
bineînţeles) prin Western Union, 25 (douăzeci şi cinci) de parai pe care să-i
cheltui cu mare grijă, nu pe tot soiul de prostii şi gume Turbo ca data
trecută. Maturizează-te odată şi tu, până nu-l bagi pe tac-tu pe merit în
mormânt, chiar dacă şi-o caută cu lumânarea şi se ceartă cu toţi doctorii,
chiar dacă merită un bonus expirat! Ştii doar că i s-a arătat cribda de două
ori de când a început să facă pelerinaje cu salvarea pe la toate spitalele... Ştii,
nu?
Mike spune că cea mai mare calitatea a unui om este
cumpătarea. El de-abia după 80 de ani a descoperit-o şi o recomandă tuturor
călduros, dar mai ales duşmanilor săi din afaceri... Şi să ştiţi că are nu
puţini, asta dovedeşte cât de important este el în domeniul imobiliarelor de
lux. În rest ce-aş putea să vă mai spun, că mi-e tare, tare dor de voi, dar mai
ales de tine, Vicenţiule, trup din trupul meu, carne din carnea mea, sânge din
sângele meu şi cam atât ne mai leagă... Nu mai pot de atâta dor călător, deşi
cred că n-am să reuşesc nici în vara asta să te revăd, pentru că sunt
programată la nişte operaţii foarte complicate de subţiere a sprâncenelor.
Să nu uitaţi că, în adâncul sufletului
meu, am rămas aceeaşi româncă adevărată de la talpă, din Pucioasa...şi că, al
doilea (sic!) patrie, pentru mine,
aţi rămas tot voi. Ochii care nu se văd se uită şi ei, săracii, pe unde apucă!
Cu drag şi cu mult dor, Cornelia
Wilson, fostă Creţu, fostă Bichineţ, fostă Păcuraru, fostă, fostă, fostă şi
anostă... nici nu pot, nici nu, nu vreau să-mi aduc aminte de câte ori am fost
fostă. Am şi eu demnitatea mea scufundată. N-am dreptul? Am rămas şi sunt o
femeie puternică, oricât mi-au încercat liftele păgâne slăbiciunile...
P.S.
Să nu uitaţi să stropiţi cu căniţa
emailată primită la parastasul lui Jeni, cam o dată la trei zile, ghiveciul cu
Aloe Vera şi să jucaţi în fiecare lună la Loto - Pronosport - Loto 6/49,
numerele mele favorite: 17, 49, 22, 10,
45, 33. Pentru asta, am mai trimis în plus 11 dolari.”
Holstein
Ce limbaj e ăsta?! Cum ”Dă-o
dracului pe hoaşca asta!”, cum îţi permiţi să spui o grozăvie ca asta despre o
albină lucrătoare; n-ai auzit că suntem “al doilea” ei patrie, Vicenţiule!? Ţac-ţac-ţac-ţac-ţac-ţac-ţac-ţac!...
Vicenţiule, chiar că eşti un barbar civilizat!
Ţac-ţac-ţac-ţac-ţac-ţac-ţac-ţac!... Mă desolidarizez, Vicenţiule, să ştii că mă
desolidarizez total! Vicenţiule, chiar nu ţi-e ruşine de ce cărăbuşi platinaţi scoţi
tu pe cale bucală? Chiar dacă-i înveninată definitiv, e totuşi mama ta actuală,
cea care ţi-a dat viaţă, prima care ţi-a pus biberonu-nmuiat în rachiu la gură,
ca să te liniştească, ca să scoată microbii din tine, ca să te facă om mare;
n-ai cum, n-ai dreptul mortal s-o judeci, chiar dacă s-ar fi recăsătorit şi cu
un massai sau cu Ulzana - Căpetenia Apaşilor, partea a doua.
Pân-aici! Gata! Gata! Stop! Pe
părinţi n-ai dreptul să-i judeci, pe părinţi, oricât de ticăloşi ar fi ei, ai
dreptul să-i înţelegi, doar să-i înţelegi, doar să-i admiri şi să le stropeşti
mormintele buruienoase cu lacrimi, doar să le fi veşnic recunoscător, chiar
dacă nu-nţelegi pentru ce, indiferent
de câte prostii ori nedreptăţi au fost capabili să-ţi facă. Gata, am închis subiectul;
gata, am închis prăvălia, nu mai discutăm, ai întrecut măsura, ai sărit girafa,
ai înţeles? Uuu! Ai început cu artileria grea, cu rachetele nucleare... Gata!
Holstein?! N-am auzit bine.
Holstein?! Frumos! Uite unde stătea mutu’! Dacă maică-ta e o vacă Holstein, tu
ce crezi că eşti, vreun iezişor cucuiet?!... Bouţule! Asta eşti, un bouţ de
rasă, unul Holştenuţ! Boul de Vicenţiu de la patru, pentru că viţel nu mai eşti
de mult! Taci! Taci! Şi ştii de ce? Pentru că un bouţ nu poate să i-o tragă nimănui,
nici măcar lui însuşi. Mi-ai demonstrat! Mi-ai demonstrat pe deplin! Scuteşte-mă! Scuteşte-mă de textele astea de doi bani! Gata,
am încheiat orice discuţie. Nu mai vorbesc niciodată cu tine. Niciodată să nu
spui "niciodată". Gata! De-abia mi-am luat pastilele Orbit... Ţac-ţac-ţac-ţac-ţac-ţac-ţac-ţac!...
Gataaa! Gataaa! Avea, are dreptate maică-ta, chiar dacă n-am fost şi nu sunt de
acord cu ea în problemele fundamentale ale politicii interne. Chiar că-ţi arde
de caterincă, chiar că mă bagi în mormânt... Îmi pun o pungă pe cap şi mă duc
să-l ocup.
Punga de la Kaufland
Ai înţeles cum stă problema cu
ritmul? Mai lasă-mă cu
Ovidiu în sus, Ovidiu în jos! Cine e Ovidiu ăsta? Ce naiba, te obsedează toţi rataţii cu ştaif? Ce treabă ai tu cu neisprăvitul ăla eminent? Să-ţi iasă din cap una ca asta. Tu nu eşti un oarecine, tu eşti Vicenţiu
Întâiul, ai auzit? Vicenţiu Întâiul! Vicenţiu Întâiul! Vicenţiu
Întâiul!... Pune mâna şi repetă, până simţi că nu mai poţi. Duminică, copt-mort, mergi la concert. Da, cum să nu! Flori nu vrei? Dacă aşa am hotărât eu, mergi la concert. Nu
hotărăşte dinţosul, puţoiul ăla de Ovidiu pentru tine, că nu e tatăl tău biologic, eu hotărăsc, ţi-e clar? Ţi-am închiriat un frac (că ăla vechiu’ a uitat să mai crească odată cu
tine), de fapt, am
un prieten croitor la Casa Modei (da, nenea Miorel, cum de-ai ghicit?), i-a comandat unu' pentru fiu-său un frac acum
doi ani, l-a achitat, dar a uitat să-l mai ridice, se prăfuia într-o pungă de la Kaufland pe acolo; mi-a zis numai să ai mare grijă de el, că altfel... Cum, ce i-am dat? Sănătate, că-i mai bună decât toate. I-am dat, i-am dat şi lui acolo o pişoarcă, o sticlă de spumos pe care-am băut-o împreună, cât vroiai să-i dau, doar nu era să-i dau sufletul, aşa cum fac cu
tine, că nu mi-e rudă-paparudă, doar mi-e prieten, ţi-am spus... iar prietenii sunt cei mai credincioşi duşmani.
Sus fruntea, genunchii tari! Respiră,
respiră adânc... M-am descurcat? M-am descurcat, că de asta au fost inventaţi
taţii! Gata, gata, linişteşte-te, s-a terminat, mergi la concert cu fruntea sus. Să fii şi tu acolo în cârd când se intonează Tricoloru’, să-mi salte şi mie inima când directorul Ceteraşu o să vă dea diplomele acolo pe catafalc... Mâine mi-l aduce, de fapt, trec eu pe la el
să-l iau. Asta nu e treaba ta, vezi-ţi de notele tale şi exersează, chiar dacă
eşti cel mai bun.
Cum nu mai eşti cel mai bun?! Lasă-mă! Cum, cel mai bun e Ovidiu? Cel mai tare din parcare e Ovidiu?! Ovidiu e cel mai bun printre ăia de bani gata,
tu eşti cel mai bun dintre toţi, ai înţeles? Ovidiu nu poate fi nume de vedetă, pentru că a
mai existat unul bărbos pe la Constanţa cu numele ăsta, Vicenţiu, tată, da; da’
din el n-a mai rămas decât o lacrimă... Da! DA! DA! Sigur că da! Dacă n-ar fi fost tat-su să tragă sforile la fabrica de salamuri, nici nu s-ar mai fi auzit de amărâtu’ ăsta de Ovidiu; ajungea sigur la mecanici auto ori la frizeri... A avut un demaraj mai bun în privinţa asta, trebuie să recunosc, da'
tu i-ai luat-o înainte, cu mult înainte, să ştii... Ştii ce număr scrie pe tricoul tău, ştii? Ce număr vrei, mă’, ce număr
vrei! Nici nu se putea, nici nu se poate altfel. Pe bune. Pe meritul tău, eu
n-am avut nicio contribuţie notabilă la faza asta... Eu sunt
responsabil numai cu facturile, cu contorul de beleli, cu şuturile în dos.
Nu te interesează de unde-am avut bani, m-am
descurcat. Vicenţiule, ce nu fac eu pentru fiul, pentru
unicul meu fiu... Chiar dacă ne mai certăm uneori destul de des,
ştii că sunt în stare să-mi dau şi sufletul pereche pentru tine, ca să nu mai te văd
suferind. Ai înnebunit?! Eşti cel mai bun elev al Liceului de Muzică,
să-ţi intre bine asta în cap, cum să nu mergi la concert? Tu nu eşti ca ăia
care scârţâie lamentabil “Balada” la capra
podului ori la metrou, tu eşti făcut să faci parte dintre solişti, tu eşti făcut să faci parte dintre cei care rup pisica. Dacă te ţii de instrument ca de colacul tău
de salvare, poţi să ajungi şi în Orchestra Naţională a Dubaiului, exact ca şi Iustin. A făcut el foame cât a
făcut, că n-a cedat şi
n-a vrut să se angajeze la
noi la filarmonică pentru te miri ce; da' şi când a dat lovitura, le-a luat maul la mulţi, mai ales dirijorului ăluia chelios care
o face pe artistu' lu' peşte prăjit şi care îl lua tot timpul peste picior când
se-ntâlnea cu el...
Cum?! N-ai văzut cu ce ţoale, n-ai văzut cu ce
ceasuri, cu ce pălării de Panama iese prin oraş când se-ntoarce s-o vadă pe
maică-sa? Salută-l frumos şi poartă-te respectuos cu el când mai daţi ochii unul de altul, că, cine ştie, o vorbă bună aruncată unde trebuie n-am auzit să fii stricat nimănui. Mai ales ţie. De mine nici nu mai vorbesc. Sacrificiu, da,
sacrificiu necondiţionat. Reţine. Asta se cere în ziua de azi.
Şi ce, şi ce dacă, pe undeva, pe
traseu, am murit?... Fii serios. Înseamnă că păsările chiar nu mai zboară?...
Vax, mă’, vax!
Neagoe Basarab, Podul de la Cernavodă şi
fiul său Teodosie
Uf!... Da, da, mai obosesc şi eu, că nu sunt
podul de la Cernavodă, că nu sunt de fier... Helău! Unde-ai fost noaptea trecută? Şi ce puţi a ţigară. Nu mai fuma! Nu mai fuma! Nu
mai fuma!... M-a sunat
Ceteraşu şi mi-a spus că n-ai mai fost pe la şcoală de două săptămâni, de fapt,
de zece zile, cât am fost
eu în spital.
Nu, chiar nu ţi-am povestit?! Credeai
c-am fost la ţară la bunică-ta să-i fac gardurile?... Medicul-şef de acolo mă
tot pistona să-i spun câte ţigări fumez pe zi. Cum să-l fac de ruşine de faţă
cu asistentele alea tinere şi să-i spun că în viaţa mea nici măcar nu m-am
atins. I-am zis că “un pachet” şi moşul a dat neîncrezător din bostan. “Două”,
am zis ca să-l fac fericit şi mi-a arătat obrazul... Fleacuri. Nu, nu mi-au zis
nimic ce boală am, cu toate că m-au desfăcut şi m-au închis repede la loc; toţi
de acolo se uitau la mine ca printr-o sticlă de lampă, nu s-au lămurit încă,
cert e că m-au bătut pe spate şi m-au trimis în pijamale pe picioarele mele acasă... Nu vezi ce bine mă simt? Pot să fac 30 de flotări într-o mână, tu poţi?
Mi-a murit moartea, s-a măritat; apuc suta, apuc suta dac-o apuc, mă’...
Gândeşte-te! Cincizeci de absenţe în capăt... M-a lăsat mut, de fapt, tu m-ai lăsat mut. Foarte
mult, atât de mut încât mi-a fost frică să nu orbesc, atât de mut încât mi-a fost frică să nu încep să vorbesc vreo limbă păsărească, una pe care
să n-o cunosc nici măcar din auzite şi să începem să nu ne mai înţelegem deloc. Sper să-mi revin, dacă o să-mi mai revin, dar nu promit,
mă ţine ceva în piept şi nu vrea să mă lase deloc...
Ştie Ceteraşu al vostru ceva, dar nu mi-a spus prea multe. Vorbea ceva
despre o gaşcă sau despre o haită, n-am înţeles prea bine
că se auzea cam naşpa. Din cauza telefonului meu bulit, desigur... Bandă? Aşa se
spune acum? Nici nu ştiu
de unde are numărul meu dat la secret, că eu nu-mi amintesc să-l fi dat cuiva. Mi-a pomenit de Ovidiu, că ce şi cum... (Ce naiba, chiar toţi, toţi sunteţi obsedaţi
de numele ăsta?!) Am îngăimat
şi eu nu ştiu ce şi cum... Am luat poziţia ghiocelului...
Ce era să fac, Vicenţiule, spune-mi şi tu, ce era să spun, ce era să fac? Pune-te şi tu în locul meu... Tu ce-ai fi făcut
dacă erai în locul meu?... Ţi-a luat-o cu mult înainte supraestimatul ăsta, trebuie să recuperezi
urgent până la sfârşitul semestrului, n-ai altă cale decât Drumul Oaselor... Între timp a mai apărut şi unu’ Marius pe
listă şi una Vica; ai ajuns, tu eşti de-abia pe locul al treilea
sau al cincilea, n-am înţeles nici eu prea bine, din cauza telefonului meu dat la secret, desigur... Mă’, ţie ţi s-a urât cu binele?
Al cincilea, după toate sacrificiile pe care le
fac pentru tine, după tot bănetul din străinătate pe care îl trimite maică-ta
pe fundul tău!? Am intrat până la brâu în pământ de ruşine, ca Superman de frica lui Lex Luthor. Ţac-ţac-ţac-ţac-ţac-ţac-ţac-ţac!... De aia n-are ursu’ coadă, de aia n-are gâsca trompă...
Nemţii-s nemţi, mă’! Nemţi! Nemţi! De aia gâfâim, de aia nu-i ajungem
din urmă.
“Cum îţi aşterni, aşa dormi.” “Cine
are opere alese are multă parte de maculatură.” “Munca face pe om, dar nici lenea
n-am auzit să fii...” nu, nu, asta nu. Prefă-te că n-ai auzit. “Omul sfinţeşte
locul... dacă cheamă un popă.” “Meseria a fost brăţară de aur alb. Acum nu mai
e. De ce nu mai e ca să fie?!” “Cel de Sus
hrăneşte orătăniile care dau nervos din aripi.” „Pomul altoit când e mic se
îndreptează spre interes.” Ai înţeles, ai înţeles cam cum stă problema cu ritmul? Nu, n-ai înţeles chiar nimic, (ce ai figura asta de
speriat?!) nu, nu te pun la
muncă, nu te trimit la oi ori la capre, ia-ţi dipolma, du-te dracului la şcoala aia de rahat dacă vrei să ajungi vreodată om... Nu te agita, îmi revin... îmi revin... Un om egal un pom. Ai înţeles?
“Unui elev atât de bun, unui elev cu un
potenţial atât de promiţător, zicea el - merită să i se mai dea o şansă.” Inutil să-ţi
mai spun cine era în momentul acela pentru mine Lex Luthor... E dispus să
închidă toţi trei ochii, dacă-i aduci certificat. Altfel n-are cum să te scoată, să se scoată fără
certificat.
Na! Surpriză! Am făcut-o şi pe asta!
Ţi-am făcut rost de
certificat de la cumnată-mea, adică de la tuşa Reta. Nu vrei să ştii cât m-am milogit pentru asta. Nu mai rânji
ca un prost! E perfect, perfect valabil.
Calmează-te... Nu trebuie să te duci la şcoală chiar de mâine.... Unge-o cu slănină s-o mănâce câinii... Linişteşte-te puţin... Exersează, exersează, trebuie să recuperezi... Vicenţiule, ce e cu tine? Vrei să vomiţi? Vomită până-ţi iese tot răul din
tine! Uite, ia carnetul ăsta şi vomită ca maică-ta în Boeing, vomită note,
vomită note peste tot, mă auzi?... De la nouă la zece, de la nouă la zece... Chiar ţi-e rău? Tac, tac... Vomită! Vomită!
Lasă-mă! Lasă-mă!!! Mai lasă-mă cu Ovidiu în sus, Ovidiu în jos! Tu eşti Vicenţiu Întâiul, să-ţi intre bine în
cap! Cine e Ovidiu
ăsta ca să ne sufle
în borş, ca să ne sufle tot borşul? Ce naiba, te obsedează toţi rataţii? Ce treabă ai
tu cu neisprăvitul ăla terminat? Să-ţi iasă
din cap una ca asta.
Pune mâna şi repetă până simţi că te umpli de Modest Petrovici Musorgski, de
Johann Sebastian Bach, de Gaetano Donizetti, de Ludwig van Beethoven, de
Wolfgang Amadeus Mozart şi tot neamul lor cel adormit, până simţi că nu mai poţi... Duminică mergi la concert. Am hotărât de
comun acord, dar mai mult eu. Duminică ne îmbrăcăm frumos ca de înmormântare şi mergem împreună la concert... Da, cum să nu! Da’ ce, eu n-am faţă? Dacă aşa am hotărât eu, mergem la concert. (fără şir) “Trecea fanfara militara/ În frunte c-un tambur
major!” (reluând şirul) Rămânem în
competiţie! Chiar dacă te dau ăştia afară din liceu, mergem la concert şi le
dăm ceaţă! America şi aliaţii sunt de partea noastră. Nu ne prostesc ei aşa cu
una cu două! Ar vrea ei să o dăm în bară chiar acum la final, dar nu le ţine,
nu! Nu hotărăşte
dinţosul, puţoiul ăla de Ovidiu pentru tine... eu hotărăsc. EU! EU! EU!... Ţi-e
clar acum cine e şefu’? Mie nu.
Vicenţiu, dragoste, cu cine vorbesc? Uită de lopeţile, de palmele alea două, m-a
luat valul părintesc. Ce ştii tu ce e, ce ştii tu ce înseamnă dragostea, dacă
nu o imensă responsabilitate retrasă. Cataroiu’ lu’ Sisif, mă’! Din dragoste,
bă’, din prea multă dragoste fac eu toate astea, înţelegi? De ce plângi? Acu’
de ce plângi?!... Cine m-a mai făcut şi pe mine părinte, că mai bine mă’ slobozeam
după o tufă şi nu mă mai încărcam cu atâtea păcate... Ai să ajungi şi tu tată
şi ai să vezi şi tu cum e să nu mai vezi să fii văzut.
Ce ai?! Nu, nu eşti o pacoste, cum
să fii o neghină, cum să fii o pacoste? Ai văzut vreodată cum arată o neghină, ai
văzut vreodată cum arată o pacoste? Ia batista asta şi nu mai scânci!... Fii
bărbat, nu fi scârnăvie! Cât ai tras chiulul, n-ai scâncit, nu?... Suntem cei
mai buni prieteni acum, nu?... Tu te înţelegi? Eu, nu. Nu. Nici pe mine. Dar
fac eforturi teribile, mă crezi? Meseria de părinte nu e una uşoară... Da? Da?
Da? Aşa te vreau. Împreună facem o echipă, o adevărată echipă: Neagoe Basarab
şi fiul său Teodosie. Împreună suntem în stare, împreună vom învinge toţi Luthorii. De-acum înainte să vezi! Tu te-ai născut
cu căiţă, nu ca asimetricul de Ovidiu, tu ai stea cu şase colţuri! Să-ţi fie clar!
Tot înainte! Bate palma la băiatu’! Bate palma! Şterge-te, ca lumea, la nas!
Zidul Plângerii
Doi-zece! Doi-zece! Mă auzi, mă auzi? Nu fă
faţa asta de iepure altoit, nu te fă că nu m-auzi când m-auzi! Ştiu bine că
m-auzi perfect, că ai un auz muzical perfect, chiar dacă ţi-ai acoperit
urechile cu perna, chiar dacă ţi-ai acoperit urechile cu peretele comun, chiar
dacă ţi-ai acoperit urechile cu tot Zidul Plângerii. Am un antrenament de
neinvidiat, încă de pe vremea lu' Ceaşcă. Şi acum mai pot să aud fâşâitul
curentului prin cabluri, să număr tropăiturile unei omizi pe un ziar
îngălbenit, chircitul unei frunze de frig, cum se-ntinde de lene mucegaiul în
pâine... Da, da, te aud cum mă auzi, pot să-ţi dau ceaţă în domeniul ăsta greu
încercat... Ori de câte ori te văd cum te întorci clătinându-te din oraşul ăsta care rupe din tine ca un şobolan hămesit, toată
fiinţa mea devine un imens timpan care se forţează să-ţi detecteze orice
vibraţie...
Ce ţi-am spus eu că toţi stau cu ochii pe tine ca pe butelie, ce ţi-am spus? Am avut dreptate, da, am avut? Da, da, ai tendinţa să te îneci ca tiganu’ la
mal... Mă’, nesimţitule, mă’, nu mă enerva! Ia şi îmbracă-te cu fracul ăsta
impecabil. Mobilizează-te!... Şi ce dacă e
cu patru numere mai mare? Câteva bolduri, câteva ace de siguranţă şi se
rezolvă. E de împrumutat, nu de
căpătat. Dac-ai ştii ce discuţii am avut şi cu nenea Miorel când i l-am cerut.
El, nu şi nu, că ce să fac eu cu fracul ăsta de comandă, dacă apare
proprietarul între timp şi i-l cere... (deşi am făcut scurtă la limbă şi i-am explicat vârtos cât de important e pentru tine, pentru mine,
pentru familia noastră unită prin dezbinare, pentru imaginea urbei pe plan naţional şi european) I-am tăiat-o clar, că n-am ajuns la cârpele lui refolosibile şi că... şi că... şi că... dar nu cred că e
important să te încarci şi tu cu toate tâmpeniile astea şi să afli, să ştii ce
i-am mai spus. Noroc că m-a
mai temperat Darius, pictorul pieţei, răposatul, că altfel cine ştie ce tămbălău
mai ieşea... Că numai eu
ştiu cât eşti de sensibil şi cât de mult semeni cu mine în părţile pozitive.
Da, da, m-am descărcat şi eu că doar nu sunt de tablă, i-am spus tot, de-a fir a păr, tot ce aveam
eu pe sufleţel, să ştii; să nu creadă marea sculă cine ştie ce, să nu mă ia
totalmente de nătărău. L-am mirosit, de la o poştă l-am mirosit.
Cred că mai vroia să mă mai pişte de un spumos, nehalitul. Se făcea că nici n-a auzit de tine, de Marele Vicenţiu Întâiul şi de succesele tale
răsunătoare de la concursurile internaţionale de muzică clasică. Da’ de unde să ştie el de muzică clasică dacă îi bubuie toată ziua manelele în atelier... Să n-audă de Vicenţiu Întâiul care a cucerit unicul
premiu al concursului New Talent de la Bratislava?! Ce hahaleră! Chiar că nu ştim încotro ne-ndreptăm!
Crede-mă, îl roade pizma, că ai lui bat toată ziua ţurca pe maidan şi nu-s în stare să
întreprindă nimic concludent, de asta s-a făcut că nu ştie de palmaresul
tău impresionant. Închipuie-ţi, n-a auzit nici de diploma de la Praga şi nici
de trofeul de la Graz... Cum să nu audă, când am avut grijă ca să afle toţi cei
pe care-i consideram prietenii mei, toate rudele... Chiar am împărţit şi “flaiere” prin autobuz. Acum mă crezi cât ţin la
tine, puiule, mă crezi?... Mă crezi?... Ia o batistă. Ia o batistă.
Doamne-Doamne
Gata. Îmi pun
fermoar. Astăzi se
odihneşte până şi Doamne-Doamne, ce-ar fi să iau şi eu o pauză... Ţac-ţac-ţac-ţac-ţac-ţac-ţac-ţac!... Ah, ce poftă mi-e de o mahorcă. De una zdravănă. Trebuie să încerc şi eu, să nu mor prost, să mă dumeresc şi eu de ce trageţi cu atâta râvnă de ele... Mă duc să-mi
iau nişte ţigări naşpa, nişte ţigări fără filtru, nişte Carpaţi, nişte Mărăşeşti,
nişte Naţionale, dacă s-o mai găsi... Şi ce te interesează, Vicenţiule, dacă nu se mai fabrică, şi ce te interesează că, la ora asta, nu mai e
deschisă nicio tutungerie; un fumător
înrăit ca mine e de presupus c-o să se descurce mai devreme sau mai târziu... Vorba
doctorului: totul e doar o
chestiune de timp, totul e doar o chestiune de voinţă întârziată... Ia-o înainte... vin... vin şi eu mai
pe urmă... du-te la concert şi dă-le ceaţă la toţi... ca şi cum ai ţine în mână un Stradivarius adevărat
şi nu o lăută de doi bani luată de la iarmaroc... Ehei, dacă mă simţeam bine, mergeam până la Cataramă
şi-i ceream pentru tine în genunchi, c-am mai auzit c-a mai dat şi la alţii; nu-i chiar aşa cărpănos cum spun ăştia la televizor; nu te lăsam să freci menta, să te chinui ca sirena la mal... Da’, dacă n-a fost să fie, n-a fost, ce să fac? Spune-mi şi tu, ce să fac?
Ţac-ţac-ţac-ţac-ţac-ţac-ţac-ţac! Viaduct-combinat, viaduct-combinat!... Fixează metronomul la 80 BPM! Ba nu, la 150 BPM! La 2.000 BPM!... Fără pizza... Fără pizza... Sună... sună la cursa specială, la numărul
ăla format din trei cifre... Dacă întârzii puţin, termină-ţi
facultatea şi găseşte-ţi o fată cinstită, una care să ştie să facă gogoşi şi
sarmale. Atenţie la
lustră, eşti băiat mare de acum... Da, da, nu te holba la mine ca la Maybach, pune mâna pe rangă, însoară-te şi fă doi copii... Un băiat cu ochi albaştri şi o fată cu picioare lungi... Poţi să le
pui ce nume doreşti. Nu le pune nume de voievozi ori de domniţe. Pune-le nume
de oameni normali sau mai bine lasă-i pe ei să şi le aleagă în deplină
cunoştinţă de cauză... Ca să nu se simtă niciodată singuri... Eu am plecat, bla-bla-bla,
rămas bun, muritorule; nu, nu trebuie să mă conduci; bla-bla-bla, mi-am donat corpul ştiinţei, să
afle ei ce n-am aflat eu despre mine, cred că au neapărat nevoie de exponate proaspete la Antipa... Nu e
frumos. Chiar... Nu trebuie să mănânci singur tot tortul de ciocolată, ca să
nu-ţi cadă greu; dacă apuci o felie zdravănă, consideră-te pe deplin fericit....
Dă-mi linguriţa de alpaca, dă-mi linguriţa.... Desertul se ia la final... (sirena unei ambulanţe) A, şi mai e ceva, niciodată
să nu le spui... Ce spuneam despre nemţi?... Uită tot ce ţi-am
spus despre nemţi şi despre femei. Dacă mă pricepeam cât de cât la
femei, n-ar fi ajuns mami a ta să alerge după toţi beneficiarii de colostomie
din ţările calde... Muzica, acordurile din tine sunt totul... Ritmul, da... Totul
este să pui corect şi în ordine notele, toate notele; eventual, să mai
inventezi una... Tu ai observat că, la hainele astea noi, nu se mai pun agăţătoare
defel?
Mă’, ai înţeles cam cum stă problema
de fapt?... Ai înţeles cum stă problema cu ritmul?
© Laurenţiu Budău
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu